Tag: instanta

  • DNA cere arestarea la domiciliu pentru ÎPS Teodosie

    “În cererea procurorilor de înlocuire a măsurii controlului judiciar se menţionează că inculpatul Petrescu Teodosie a demarat activităţi de accesare a fondurilor europene, deşi acest lucru i-a fost interzis în mod expres şi neechivoc prin obligaţiile stabilite în cadrul controlului judiciar. În concret, la data de 12 mai 2017, Petrescu Teodosie, reprezentant legal al Arhiepiscopiei Tomisului, a emis un act prin care l-a împuternicit pe Ştefan Aurelian, persoană având calitate de inculpat în acelaşi dosar, să reprezinte Arhiepiscopia Tomisului şi pe numitul Petrescu Teodosie, precum şi să semneze şi să depună documentaţia pentru obţinerea adeverinţei de suprafaţă de la Primăria Ovidiu, cu suprafaţa de 342,52 ha teren, din care 188, 75 ha vie. Adeverinţa era necesară a fi folosită în relaţia cu APIA (Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură), din care să reiasă că Cooperativa Agricolă Constanţa Tomis figurează cu 342,52 ha teren total, din care vie 188, 75 ha”, transmite DNA printr-un comunicat de presă.

    Procurorii susţin că prin emiterea împuternicirii, ÎPS Teodosie ar fi încălcat simultan cele două obligaţii care îi fuseseră instituite prin măsura controlului judiciar : să nu desfăşoare nicio activitate ce implică accesarea de fonduri europene în cadrul Bisericii Ortodoxe Române/Patriarhiei Române/Arhiepiscopiei Tomisului, nici direct, nici prin interpuşi; să nu se apropie de ceilalţi inculpaţi din dosar, de martori, experţi şi să nu comunice direct sau indirect cu aceştia.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cine s-a mutat în casa din Sibiu care a aparţinut familiei Iohannis

    Cu alte cuvinte, cei doi locatari ai casei din Sibiu, Antonescu Elisabeta şi familia Oargă redevin proprietari ai apartamentelor pe care le-au pierdut în momentul în care familiile Iohannis şi Baştea au obţinut imobilul din centrul Sibiului, strada Bălcescu nr. 29. Tribunalul din Sibiu a admis în octombrie 2016 acţiunea prin care locatarii încearcă să redevină proprietari. Familia Baştea a contestat decizia cu recurs şi astfel procesul a ajuns la Curtea de Apel.

    Casa de pe strada Nicolae Bălcescu nr. 29 din centrul Sibiului, unde Klaus şi Carmen Iohannis au cumpărat o parte, a făcut parte din averea soţilor Maria şi Eliseu Ghenea, iar după decesul acestora a trecut, în anii ’70, în proprietatea unei surori a lui Eliseu Ghenea, care însă a decedat fără a avea copii. Imobilul a trecut în proprietatea statului român, iar în anul 1997 el a fost cumpărat de chiriaşi.

    În anul 1999, contractele prin care chiriaşii au cumpărat casa au fost anulate în instanţă, la cererea fiului lui Nicolae Baştea, Ioan Baştea, acesta din urmă fiind nepot al soţilor Ghenea. Casa a ajuns apoi în proprietatea familiei Iohannis, care a cumpărat partea urmaşilor lui Nicolae Baştea. Foştii chiriaşi au deschis procese în instanţe, pentru anularea contractelor prin care familia Iohannis a intrat în posesia imobilului din Sibiu, contestând calitatea de urmaş de drept a lui Nicolae Baştea, scrie Realitatea.net

     

  • Comisie: Se graţiază în întregime pedepsele până la 3 ani inclusiv, nu 5, cât a propus Guvernul

    Amendamentul, propus de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR), Parchetul General şi preşedintele Comisiei, senatorul PSD Şerban Nicolae, a fost adoptat cu 7 voturi „pentru” şi 2 abţineri.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Din culisele congresului ALDE. Peripeţii şi momente amuzante. Peste 1000 de delegaţi, puşi la grea încercare de tehnică

    Votul electronic le-a dat mari bătăi de cap membrilor ALDE care au votat sâmbătă pentru alegerea conducerii formaţiunii.
     
    Momentele amuzante, ilustrate în articol, într-o serie de videoclipuri.
     
  • DECIZIE şocantă a unei INSTANŢE din România. Pedeapsă mai blândă pentru un bărbat care şi-a UCIS soţia deoarece aceasta “nu era bună gospodină”

    Aurel Ruginosu, un bărbat de 59 de ani din satul Reciu, comuna Gârbova, judeţul Alba, şi-a omorât soţia în bătaie la mijlocul lunii octombrie 2016. Potrivit procurorilor, ”pe fondul unui conflict spontan”, inculpatul i-a aplicat victimei, în curte şi în casă, mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i hemoragii interne şi externe consecutiv, care au dus la deces.

    CITEŞTE CONTINUAREA ŞI PE MEDIAFAX.RO

  • PREMIERĂ MONDIALĂ. Ce decizie a luat instanţa în cazul unui bărbat care a dezvoltat o tumoare cauzată de folosirea excesivă a telefonului mobil

    “Este o sentinţă extrem de importantă. Este important ca toată lumea să fie la curent cu riscurile. Este important să fie analizată problema şi fie luate contramăsuri”, a declarat avocatul bărbatului.
     

    CITEŞTE CONTINUAREA ŞI PE MEDIAFAX.RO

  • Sheila Abdus-Salaam, prima judecătoare musulmană din SUA, a fost găsită moartă în râul Hudson

    Poliţia din New York a anunţat că trupul femeii a fost găsit în apă, în urma unei alerte primite prin intermediul serviciului de urgenţă, iar medicii au pronunţat imediat decesul.

    Familia Sheilei Abdus-Salaam a identificat-o, iar o examinare post-mortem va determina cauza decesului. Femeia era complet îmbrăcată şi nu prezenta semnele unui traumatism, au mai precizat poliţiştii.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pentru prima oară, o instanţă din Iaşi ia decizia care ar trebui să bage spaima în şoferii violenţi din România

    Procurorul de caz invocă intenţia indirectă a şoferului de a ucide. Aceasta este o premiera la Iaşi, unde un accident rutier soldat cu pierdere de vieţi omeneşti este încadrat la această infracţiune, toate cazurile similare fiind tratate de justiţie după alte standarde.

    IATĂ LA CE FAPTĂ A FOST ÎNCADRAT ÎN PREMIERĂ ŞOFERUL IRESPONSABIL ŞI CÂŢI ANI DE ÎNCHISOARE RISCĂ 

  • Apare o nouă poliţie în România! Mai sunt câteva zile

    La finele acestei luni, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), instituţia creată în 2015 cu scopul de a recupera prejudiciile produse prin infracţiuni, va deveni operaţională. Astfel, va putea prelua în administrare bunurile mobile confiscate de la persoanele condamnate cărora justiţia le impută un prejudiciu. Până acum, această misiune a fost îndeplinită de ANAF care a obţinut din valorificarea bunurilor confiscate aproximativ 21 de milioane de lei.
     
    Din 27 martie, Agenţia Naţională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate (ANABI), instituţia creată în 2015 cu scopul de a recupera prejudiciile produse prin infracţiuni, va deveni operaţională şi va putea prelua în administrare bunurile mobile confiscate cu valoare individuală de peste 15.000 euro.
     
    Aceasta după ce instituţia a identificat 199 clădiri în 38 de judeţe şi municipiul Bucureşti şi 192 terenuri în 40 de judeţe şi municipiul Bucureşti unde va stoca bunurile indisponibilizate. De asemenea, 16 unităţi militare dezafectate ar putea fi reabilitate şi utilizate de către ANABI pentru depozitarea bunurilor indisponibilizate. Aceasta era una dintre condiţiile pe care instituţia trebuia să le respecte, potrivit legii, pentru a putea efectiv să preia în custodie bunurile confiscate la solicitarea procurorului sau a instanţei de judecată.
     
    „La solicitarea procurorului sau a instanţei de judecată, Agenţia depozitează temporar şi administrează bunurile mobile indisponibilizate a căror valoare individuală depăşeşte, la momentul dispunerii măsurii asigurătorii, echivalentul în lei al sumei de 15.000 euro; în acest scop, Agenţia este numită custode”, au explicat pentru ECONOMICA.NET oficialii instituţiei.
  • ANAF: Daniel Constantin are calitatea de „terţ poprit”, dar conturile lui nu sunt încă blocate

    „Daniel Constantin are calitatea de terţ poprit, însă nu are şi conturile blocate. Operaţiunile de poprire sunt deocamdată suspendate, în aşteptarea unei decizii a Tribunalului Ilfov. La un moment dat, conturile vor fi, totuşi, poprite”, au precizat, pentru MEDIAFAX, reprezentanţii ANAF.

    Demersul ANAF a fost făcut pentru a recupera o parte din prejudiciul din dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare pentru prejudicierea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA).

    Co-preşedintele ALDE, Daniel Constantin, vicepremier şi ministru al Mediului, trebuie să ramburseze banii împrumutaţi de la Dan Voiculescu. În perioada 2007-2008, Daniel Constantin a luat de la Dan Voiculescu 295.000 de euro. Mai exact, în 2007, a împrumutat suma de 100.000 de euro, cu scadenţă în 2016, iar în 2008 – suma de 195.000 de euro, cu scadenţă în 2017.

    În declaraţia de avere, Daniel Constantin a precizat că a luat cu împrumut, de la Dan Voiculescu, 295.000 de euro în două tranşe, sume care urmau să fie rambursate etapizat.