Tag: identificare

  • Samsung intenţionează să relanseze modelele Galaxy Note 7 după ce le recondiţionează

    Dacă autorităţile locale şi furnizorii sunt de acord, este posibil ca Samsung să revândă telefoanele, în contextul în care a existat cerere.

    Compania a prezentat, de asemenea, două alte propuneri pentru reciclarea dispozitivelor, inclusiv detaşarea componentelor şi recuperarea metalelor utilizate.

    Gigantul IT a spus că va stabili cu autorităţile de reglementare şi cu furnizorii şi va măsura cererea locală pentru a determina când şi unde vor relansa dispozitivele recondiţionate.

    Samsung va lansa miercuri, 29 martie, noul dispozitiv Samsung 8.

  • Cum să-ţi zugrăveşti pereţii în 2017 ca să fii la modă

    „Unul dintre trendurile pe care le-am identificat este legat de reînnoirea prin culoare a surselor de inspiraţie, diferit de curentul ce are la bază tradiţionalul. Nuanţele primăverii 2017 amintesc de mediul înconjurător, spectrul fiind plin de emoţie şi de trăire.”

    Citeşte mai multe şi vezi imagini pe www.one.ro

  • Descoperirea senzaţională în România: biologii au identificat o nouă specie de plantă. Galerie FOTO

    Flora mondială are acum o nouă specie de plantă, descoperită de biologi, în Dobrogea. Totul s-a petrecut în luna mai a anului 2014, dar – de atunci – planta a fost analizată, inclusiv la nivel genetic, pentru a se demonstra că este unică în lume. se arată într-un comunicat al Societăţii Ornitologice Române. Cel care a descoperit planta este biologul Mátis Attila, nimeni altul decât acelaşi botanist care a mai reuşit să descopere o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens, dar şi să redescopere după 100 de ani specia simbol a Munţilor Rodnei, Saussurea porcii.

    Mátis Attila şi colega sa Havadtői Krisztina se aflau, în mai 2014, în Rezervaţia Pădurea Dumbrăveni, unde evaluau starea de conservare a habitatelor, într-un proiect al Societăţii Ornitologice Române. Când au găsit planta, biologii au reuşit doar să o încadreze în familia Apiaceae, din care mai fac parte morcovul, pătrunjelul, mărarul. „Nici măcar genul nu a fost posibil de identificat exact, pe baza determinatorului care conţine toate speciile de plante cunoscute în flora României, aşa că ne-am dat seama repede că avem de a face cu ceva inedit, dată fiind morfologia distinctă a frunzelor. Segmentele terminale ale frunzei erau liniare şi petiolate, nu semănau cu nimic cunoscut de la noi. Niciunul dintre cele patru exemplare găsite iniţial nu era înflorit”, îşi aminteşte Mátis Attila.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Descoperirea senzaţională în România: Biologii au identificat o nouă specie de plantă. Galerie FOTO

    Flora mondială are acum o nouă specie de plantă, descoperită de biologi, în Dobrogea. Totul s-a petrecut în luna mai a anului 2014, dar – de atunci – planta a fost analizată, inclusiv la nivel genetic, pentru a se demonstra că este unică în lume. se arată într-un comunicat al Societăţii Ornitologice Române. Cel care a descoperit planta este biologul Mátis Attila, nimeni altul decât acelaşi botanist care a mai reuşit să descopere o specie nouă pentru flora României, Orobache pubescens, dar şi să redescopere după 100 de ani specia simbol a Munţilor Rodnei, Saussurea porcii.

    Mátis Attila şi colega sa Havadtői Krisztina se aflau, în mai 2014, în Rezervaţia Pădurea Dumbrăveni, unde evaluau starea de conservare a habitatelor, într-un proiect al Societăţii Ornitologice Române. Când au găsit planta, biologii au reuşit doar să o încadreze în familia Apiaceae, din care mai fac parte morcovul, pătrunjelul, mărarul. „Nici măcar genul nu a fost posibil de identificat exact, pe baza determinatorului care conţine toate speciile de plante cunoscute în flora României, aşa că ne-am dat seama repede că avem de a face cu ceva inedit, dată fiind morfologia distinctă a frunzelor. Segmentele terminale ale frunzei erau liniare şi petiolate, nu semănau cu nimic cunoscut de la noi. Niciunul dintre cele patru exemplare găsite iniţial nu era înflorit”, îşi aminteşte Mátis Attila.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Peste 1 milion de români suferă de tulburări ale somnului. Ce implicaţii grave au tulburările somnului

    Tulburările somnului reprezintă un factor major de risc privind accidentele rutiere, de muncă şi casnice, boli cardiace şi metabolice etc. Dintre cele peste 80 de boli ale somnului, patologiile cele mai frecvente asociate cu somnolenţa din timpul zilei sunt insomnia şi apnea în somn. Peste 1 milion de români suferă de tulburări ale somnului, dintre care doar aproximativ 5000 sunt diagnosticaţi. Aşadar, campania îşi propune să atragă atenţia asupra tulburărilor de somn, cu mesajul că acesta pot fi ameliorate, identificarea fiind vitală. 

    Sub sloganul „Siguranţa pe drum începe după un somn bun”, campania se adresează tuturor şoferilor profesionişti şi neprofesionişti şi are ca scop informarea şi educarea privind cauzele, consecinţele şi metodele de combatere a somnolenţei la volan.  Adresa oficială a campaniei este www.somnolenta.ro, website care oferă recomandări ale specialiştilor privind igiena somnului şi condusul preventiv, chestionare de evaluare, interviuri cu specialişti, articole medicale. 

    „Nu uitaţi că somnul dumneavoastră, suficient ca durată, profunzime şi continuitate, depinde adesea viaţa dumneavoastră şi a celor dragi din jur” – Prof. Dr. Florin Mihălţan, responsabil naţional de program de studii complementare somnologiei şi VNI. 

     

  • Millennium Tour investeşte 1 milion de euro într-un nou proiect online – Concediu.com

    „Astăzi este foarte uşor să-ţi achiziţionezi online zboruri sau cazare, dar atunci când eşti interesat de un pachet complex şi vrei întreaga ofertă disponibilă pe piaţă trebuie să-ţi faci documentarea pe fiecare turoperator în parte. Înseamnă foarte mult timp de documentare, de comparare a nenumaratelor oferte, ceea ce face alegerea şi mai dificilă. Anual, sute de mii de turişti contractează un pachet charter în străinătate, în timp ce milioane aleg pachete turistice în România. Noi am identificat necesitatea unui astfel de proiect online care să personalizeze oferta turistului din multitudinea de pachete disponibile pe piaţa”, spune Mădălin Măncilă, managing director Concediu.com.

    În prezent, sunt semnate parteneriate cu furnizori de servicii turistice, adunând zeci de mii de hoteluri, sute de sejururi şi informaţii despre destinaţiile alese. Oferta Concediu.com va fi permanent actualizată şi suplimentată.  Pentru prima lună de operare sunt estimaţi peste 100.000 de utilizatori unici, aşteptându-se pentru un an întreg la un număr de 15 milioane utilizatori unici. 

    Pe termen mediu, investiţia Millennium Tour se ridică la peste un milion de euro, bani ce vor fi utilizaţi în dezvoltarea platformei de rezervări şi atingerea unei cote de piaţă care să-l plaseze drept lider de piaţă. Proiectul Concediu.com a fost dezvoltată în trei luni şi a necesitat o investiţie iniţială de peste 100.000 de euro, tranşă din programul de investiţii de un milion de euro în decurs de trei-cinci ani.

    Platforma Concediu.com a fost dezvoltată de compania TravelFuse, companie de soluţii tehnologice pentru industria turismului, cu peste zece ani activitate pe piaţă şi colaborare cu multe agenţii de turism din România.

    Millennium Tour este o agenţie de turism corporate travel, lansată pe piaţă în 1999. În 2005 a creat portalul de rezervări de bilete de avion, Paravion, care a fost cumpărat în 2006 de către agenţia de turism Happy Tour, deţinută de fondul spaniol de investiţii GED. La finalul anului 2016, cifra de afaceri a Millennium Tour a fost de aproximativ două milioane de euro.

     

  • Opinie Tudor Cipăianu, Ensight Management Consulting: Cum este influenţată cota de piaţă de concepte strategice precum propunerea de valoare şi profilul de client

    O dată cu noul an, vin şi noi provocări, spune o zicală. Printre provocările anului 2017 cu siguranţă va fi aceea de a consolida poziţiile câştigate anterior, în contextul unei economii locale favorabile, dar şi al unei perspective pozitive pentru anul în care tocmai am păşit. Lupta pentru cota de piaţă va fi acerbă. Printre cele mai eficiente „arme” folosite în acest tip de „luptă”, unde obiectivul final este creşterea sau menţinerea cotei de piaţă, sunt: identificarea şi promovarea PROPUNERILOR DE VALOARE (VALUE PROPOSITION), respectiv stabilirea PROFILURILOR DE CLIENŢI (CLIENT PROFILE) ce urmează să fie abordaţi pe viitor. Cele două sunt strâns legate şi se dezvoltă în paralel. Prima răspunde la întrebarea „Ce oferim?”, iar a doua răspunde la întrebarea „Pentru cine oferim?”.

    Propunerea de valoare (Value Proposition) este importantă, deoarece se determină elementele prin care compania se poate diferenţia cu adevărat şi astfel oferă clientului motive să aleagă compania în detrimentul competiţiei. Ofertele se generează având două elemente ca puncte de referinţă, clienţii şi produsele/serviciile. În funcţie de clienţi, se vor prezenta beneficiile relevante asociate cu produsele/serviciile oferite de companie. Prezenţa detaliilor concrete susţinute de cifre sau exemple de situaţii relevante în propunerile de valoare va crea din start un avantaj. Astfel, Propunerea de Valoare trebuie să îi demonstreze clientului că unele dintre cele mai importante preocupări ale sale pot avea un răspuns: “VALUE” – să îi aducă plusvaloare, “COST” – să îi scadă costurile, “PEACE OF MIND” – să îi demonstreze că reprezintă un partener de încredere. Este foarte important ca forţa de vânzări să cunoască ce rol are Propunerea de Valoare pentru fiecare dintre clienţi şi să o comunice în consecinţă.

    DE REGULĂ, CELE MAI SEMNIFICATIVE PROPUNERI DE VALOARE SUNT REFERITOARE LA:

    • Experienţa în piaţă – dobândită prin proiectele încheiate cu succes, clienţii mulţumiţi de produsele/ serviciile oferite, specialiştii recunoscuţi etc;
    • Portofoliul vast de produse pe care îl oferă compania;
    • Serviciile complete pe care le oferă;
    • Beneficiile asociate cu produsele/serviciile oferite ş.a.m.d.

    Este recomandat ca o companie să-şi aleagă un număr limitat de Propuneri de Valoare, important fiind, aşa cum am precizat anterior, ca propunerile să se concentreze pe ceea ce compania are certitudinea că poate să livreze. În cadrul unor serii de exerciţii strategice cu top managementul unor companii din Romania, pe durata cărora am urmărit să definim împreună respectivele propuneri de valoare, am observat o ruptură între statu- quo-ul cunoscut de aceştia şi realitatea produselor şi a serviciilor livrate.

    Acest lucru poate să apară atât la companii de dimensiuni mari, cât şi la cele mici. Astfel, baza de la care se va porni pentru dezvoltarea propunerilor trebuie să fie situaţia curentă, cu aspectele pozitive şi negative, împreună cu viitoarele planuri de dezvoltare, toate documentate structurat, astfel încât să fie cunoscute de către toţi cei care vor asista la acest exerciţiu.

    După definire, pentru propagarea ofertelor în organizaţie şi în piaţă, următorul pas este dezvoltarea SISTEMULUI DE LIVRARE A VALORII, unde se vor stabili mijloacele prin care vor fi livrate propunerile (produsele/serviciile cheie, angajaţii cheie etc.), şi căile de COMUNICARE A VALORII, unde vor fi stabilite canalele de comunicare a propunerilor. Acestea reprezintă două componente esenţiale pentru orice companie care doreşte să fie aproape de clienţii săi.

    A doua „armă” care va ajuta în lupta pentru cota de piaţă este aceea de a defini PROFILURILE DE CLIENT (CLIENT PROFILE). Aceste profiluri vor fi poziţionate drept referinţe în momentul căutării de clienţi noi. Se va ţine cont de Propunerile de Valoare definite anterior şi care vor reprezenta unul din pilonii prezentărilor către viitorii clienţi. Prin urmare, fiecare Profil de Client relevant va avea o propunere de valoare specifică, diferenţierea fiind esenţială prin simplul fapt că nu toţi clienţii sunt în totalitate asemănători (există posibilitatea unor elemente comune).

    Obiectivul este optimizarea efortului de colectare a clienţilor noi (cunoscând Profilul Clienţilor doriţi, aceştia pot fi mai uşor identificaţi). Prin urmare, scade şi efortul cu gestiunea clienţilor consideraţi nestrategici şi neprofitabili, care nu s-ar încadra în mod normal în specificul Profilurilor de Clienţi. De obicei se definesc în urma unor ateliere de lucru, în care se discută structurat despre fiecare caracteristică pe care Profilul de Client o va avea, iar atributele rezultate vor sta la baza identificării potenţialilor clienţi. Probabil veţi întreba, care este diferenţa dintre un Profil de Client şi o segmentare de clienţi? În mare parte sunt similare, doar că segmentarea de regulă este făcută pentru companii cu un număr de clienţi foarte mare (industrii precum retail, e-commerce, servicii financiare retail etc.), de regulă pe segmentul B2C, iar Profilurile de Client se realizează de către companii care se adresează segmentului B2B, unde numărul de clienţi este mai restrâns şi unde abordarea lor trebuie să fie personalizată, în majoritatea cazurilor datorită faptului că produsele/ serviciile oferite de vânzători nu au ca destinaţie întreaga piaţă (niche market products).

    PROFILURILE DE CLIENŢI SE DEFINESC ÎN FUNCŢIE DE URMĂTOARELE ELEMENTE:

    • Clienţii cu nevoi speciale;
    • Disponibilitatea la achiziţia de produse speciale;
    • Situaţia financiară;
    • Tipul de relaţionare necesar;
    • Condiţiile pentru livrarea produsului/serviciului;
    • Condiţiile industriei etc.

    Majoritatea clienţilor Ensight care au trecut printr‑un proces de redefinire a Propunerilor de Valoare şi de identificare a Profilurilor de Clienţi ajung, de regulă, să obţină beneficiile asociate cu business case-urile calculate anterior, în următoarele 6 până la 12 luni de la finalizarea implementării măsurilor. Esenţială în cadrul implementării este stabilirea unui plan concret de acţiune, cu termene clare şi responsabili pentru fiecare activitate. În plus, un element la fel de important este implicarea top managementului în monitorizarea şi corectarea derapajelor.

  • Talonul, vă rog! Secretele ascunse în talonul maşinii tale

     Habar nu avem însă că un talon e aproape imposibil de falsificat, pentru că are foarte multe chei de siguranţă. Acum, scoateţi vă rugăm talonul şi confruntaţi elementele de siguranţă. Veţi avea surprize să aflaţi cât de multe sunt şi cum reacţionează la privirea lor din diferite unghiuri şi la expunerea la diferite surse de lumină. Puteţi să daţi click pe poza din galeria foto ca să vedeţi mai bine.
     
  • Talonul, vă rog! Secretele ascunse în talonul maşinii tale

     Habar nu avem însă că un talon e aproape imposibil de falsificat, pentru că are foarte multe chei de siguranţă. Acum, scoateţi vă rugăm talonul şi confruntaţi elementele de siguranţă. Veţi avea surprize să aflaţi cât de multe sunt şi cum reacţionează la privirea lor din diferite unghiuri şi la expunerea la diferite surse de lumină. Puteţi să daţi click pe poza din galeria foto ca să vedeţi mai bine.
     
  • DESCOPERIRE revoluţionară în nucleul Pământului. ”Este elementul lipsă”. Zeci de ani l-au căutat

    Oamenii de ştiinţă japonezi au identificat „elementul lipsă” din nucleul Pământului. Oamenii de ştiinţă au ţinut să identifice, zeci de ani, acest element, crezând că el, după fier şi nichel, constituie o parte semnificativă din nucleul Pământului.

    Experimentele care imită temperaturile ridicate şi presiunile mari din interiorul planetei sugerează despre ce este vorba, iar cea mai recentă descoperire ar putea contribui la o mai bună înţelegere a creării lumii.

    Vezi aici DESCOPERIREA revoluţionară din nucleul Pământului. ”Este elementul lipsă”. Zeci de ani l-au căutat