Tag: HALEP

  • Sport.es: Şarapova şi Halep au arătat lumii întregi că sunt imense. Merită cele mai mari elogii

    “Când Şarapova şi Halep îşi arată măreţia”, a titrat Sport. “Mereu ei sunt în faţa lor. Mereu eroii în faţa eroinelor. Mereu puterea lor, muşchii lor, fizicul lor, forţa lor, viteza lor înaintea delicateţii, atingerii, perseverenţei lor. Mereu spunem că ei sunt mai hotărâţi, mai puternici, mai constanţi. Ieri (n.r. – sâmbătă), pe terenul central de la Roland Garros, două femei, două femei impresionante, cu fizice diferite, total diferite, cu mentalităţi puternice, campioane, ne-au arătat ce înseamnă să fii sportiv de elită, o persoană care şi-a dedicat şi îşi dedică viaţa sportului, spectacolului, tenisului, prestaţiilor la cel mai înalt nivel. Rusoaica Maria Şarapova şi românca Simona Halep au arătat lumii întregi că şi ele sunt mari, că şi ele sunt imense, că şi ele merită cele mai mari elogii, cea mai bună finală şi cel mai bun turneu. Favorita s-a impus până la urmă, sigur, dar de mulţi ani o favorită nu a mai avut o rivală atât de extraordinară, o finalistă atât de constantă, o jucătoare care să merite atât de multe elogii precum campioana. Halep a demonstrat că iubeşte acest sport”, menţionează jurnalul spaniol.

    Cotidianul britanic The Guardian scrie că Simna Halep arată “ca acasă” la marile turnee.”Halep, în vârstă de 22 de ani, arată ca acasă pe marile scene, o sportivă pregătită bine, cu viteză excelentă, anticipare bună şi uşurinţa în execuţie familiară tuturor campionilor. (…) A fost o finală mare – şi nu va fi ultima a Simonei Halep”, notează sursa citată.

    Jurnalul italian La Repubblica subliniază performanţa Simonei Halep: “De astăzi, sperăm că se va spune despre Halep că a ajuns acolo unde Bouchard, Muguruza, Giorgi, Mladenovici, Garcia, Bencic visau să ajungă. După ce i-a pus probleme mari Mariei Şarapova în finala de la Roland Garros, tânăra româncă este numărul 3 WTA, poziţie pe care nu a ajuns nicio italiancă”.

    Welovetennis.fr scrie că finala dintre Halep şi Şarapova, de trei ore şi două minute, ocupă locul doi în topul celor maii lungi din istoria probei feminine de la Roland Garros, după cea jucată de Steffi Graf şi Arantxa Sanchez Vicario în 1996, care a durat trei ore şi patru minute.

    Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi cap de serie numărul 4, a pierdut finala turneului de Grand Slam de la Roland Garros, după ce a fost învinsă, sâmbătă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, locul 8 WTA şi cap de serie numărul 7.

    Finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani. Tenisul practicat de cele două sportive a fost înaltă calitate, iar cei aproape 15.000 de spectatori – mulţi dintre ei români – prezenţi în tribunele arhipline ale arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi.

  • Câţi bani a câştigat Simona Halep la Roland Garros

    Halep, cap de serie numărul 4, a pierdut finala, fiind învinsă, cu scorul de 6-4, 6-7 (5), 6-4, de rusoaica Maria Şarapova, însă prezenţa în ultimul act al competiţiei de la Paris a propulsat-o pe Halep pe locul 3 în clasamentul mondial la tenis feminin.

    În plus, în urma disputării finalei, românca a fost recompensată cu un cec în valoare de 825.000 de euro şi 1.300 de puncte WTA. De cealaltă parte, Şarapova a primit 2.000 de puncte şi un premiu de 1.650.000 de euro.

    “Am avut două săptămâni incredibile, e un turneu incredibil şi sunt fericită că aţi venit şi m-aţi susţinut, vreau să le mulţumesc tuturor, românilor din tribune şi celor din România, vă mulţumesc din inimă că aţi fost alături de mine. Mulţumesc familiei, echipei mele, aţi făcut o treabă foarte bună. Vă mulţumesc pentru susţinere şi pentru ce aţi făcut în această săptămână. A fost prima mea finală de Grand Slam, sper să nu fie şi ultima.”, a declarat Halep, în limba engleză, la festivitatea de premiere.

    Finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani şi una dintre cele mai lungi din istorie. Tenisul practicat de cele două sportive a fost înaltă calitate, iar cei aproape 15.000 de spectatori – mulţi dintre ei români – prezenţi în tribunele arhipline ale arenei Philippe Chatrier au aplaudat de multe ori în picioare evoluţiile din teren. A fost pentru prima oară, din 2001, când finala feminină a French Open s-a disputat în trei seturi.

     

  • Simona Halep a pierdut finala de la Roland Garros, după 4-6, 7-6, 4-6, cu Maria Şarapova. Românca urcă pe locul 3 la nivel mondial

    UPDATE – Şarapova câştigă meciul, după ce şi-a adjudecat serviciul. scor 6-4, 7-6 (5), 6-4.

    UPDATE – Şarapova reuşeşte un break important, scor 5-4 pentru rusoaică şi tot ea urmează la serviciu.

    UPDATE – Şarapova pierde pe serviciul ei, scor 4-4.

    UPDATE – Jocul celor două este aplaudat frenetic de spectatori. Simona are foarte mulţi susţinători pe arena de la Roland Garros.

    UPDATE – Halep îşi câştigă şi ea serviciul, apropiindu-se din nou de Şarapova, scor 3-4. Setul trei durează deja de 40 de minute. În total, au trecut două ore şi 50 de minute de la debutul partidei.

    UPDATE – Game câştigat rapid de rusoaică pe serviciul ei.

    UPDATE – Halep îşi pierde din nou serviciul, scor 3-2 pentru Şarapova în setul decisiv.

    UPDATE – Un nou game disputat de cele două jucătoare, pe serviciul rusoaicei. Şarapova câştigă.

    UPDATE – Game important câştigat de Halep, care a preluat conducerea în setul decisiv.

    UPDATE – Break şi pentru Halep, scor 1-1, după numeroase greşeli ale rusoaicei.

    UPDATE – Patru duble greşeli pentru Şarapova în acest game. Rusoaica primeşte avertisment pentru că întârzie serviciul.

    UPDATE – Rusoaica face break, scor 1-0 în setul trei.

    UPDATE – Începe setul trei, cu Halep la serviciu. Şarapova a mers la vestiar pentru a-şi schimba rochia.

    UPDATE – Halep câştigă setul doi, după tie-break scor 7-5. Acest set a durat 72 de minute. Meciul se va decide în setul decisiv.

    UPDATE – Halep are minge de set în tie-break.

    UPDATE – Urmează tie-break-ul.

    UPDATE – Halep îşi pierde serviciul într-un moment decisiv, scor 6-6. Şarapova reuşeşte să împingă actul al doilea într-un tie-break esenţial

    UPDATE – Setul doi este la fel de disputat ca primul, cele două jucând deja de 60 de minute.

    UPDATE – Halep reuşeşte un nou break, scor 6-5 pentru româncă şi urmează la serviciu.

    UPDATE – A servit pentru a egala la seturi Halep, însă Şarapova a realizat rebreak-ul în urma unui punct norocos. Mingea a izbit banda fileului, a căzut nestingherită în terenul Simonei, scor 5-5.

    UPDATE – Halep câştigă breakul pentru care a muncit foarte mult, scor 5-4 pentru româncă.

    UPDATE – Halep câştigă în acest un game un punct spectaculos, după cel mai lung schimb de mingi al meciului – 20 de lovituri.

    UPDATE – După un game disputat, Halep egalează în setul secund, scor 4-4.

    UPDATE – Şarapova îşi câştigă şi ea serviciul, scor 3-4.

    UPDATE – Halep îşi câştigă serviciul, scor 3-3.

    UPDATE – În ciuda unor greşeli la serviciu, Şarapova îşi adjudecă acest game, scor 3-2 pentru rusoaică.

    UPDATE – Halep îşi câştigă serviciul şi revine în joc, scor 2-2. Publicul o aplaudă cu căldură pe româncă.

    UPDATE – Halep reuşeşte un break important pentru moralul ei în acest set doi, scor 1-2.

    UPDATE – Jucătoarea din România pare să fi pierdut din energia de la începutul partidei, ea îşi cedează din nou serviciul, scor 2-0 pentru rusoaică în setul doi.

    PDATE – Halep se află la serviciu, dar rusoaica a avut deja trei mingi de break.

    UPDATE – Şarapova câştigă în numai patru minute primul game al setului doi, pe serviciul ei.

    UPDATE – Şarapova reuşeşte un nou break şi câştigă setul cu 6-4.

    UPDATE – Românca revine în joc, reuşind din nou un break, scor 4-5.

    UPDATE – Halep reduce din diferenţă, după un game câştigat rapid, pe serviciul ei.

    UPDATE – Şarapova s-a distanţat, câştigându-şi serviciul, scor 5-2 pentru rusoaică.

    UPDATE – Halep se pare că cedează teren, pierzându-şi serviciul. Şarapova urmează la serviciu

    UPDATE – După 35 de minute de joc, Şarapova a preluat conducerea la game-uri, scor 3-2 pentru rusoaică.

    UPDATE – Un nou game disputat, de aceasta data pe serviciul rusoaicei.

    UPDATE – Jucătoarea rusă reuşeşte în final break-ul, Simona ratând să se distanţeze, scor 2-2.

    UPDATE – Game-ul patru al primului set este extrem de disputat, Şarapova având patru mingi de break până acum.

    UPDATE – Şarapova îşi câştigă serviciul după un schimb de mingi spectaculos.

    UPDATE – După un game disputat, Halep îşi câştigă serviciul şi conduce cu 2-0.

    UPDATE – Halep reuşeşte primul break al meciului, scor 1-0 pentru româncă. Jucătoarea noastră urmează la serviciu.

    UPDATE – Şarapova serveşte.

    UPDATE – Jucătoarele se încălzesc. Mai sunt câteva momente până la debutul finalei feminine de la Roland Garros.

    UPDATE – Cele două jucătoare au ieşit pe teren. Vremea la Paris este foarte frumoasă, nu a mai plouat, iar terenul este uscat.

    UPDATE – Înainte de meci, Halep a declarat pentru Eurosport că are emoţii mari înainte de partida cu Şarapova, dar că tot ce trebuie să facă este să rămână concentrată şi să-şi îndeplinească visul.

    “Sunt foarte mulţumită că voi juca în finală”, a spus Halep.

    Întrebată ce s-a întâmplat între titlul obţinut la junioare la Roland Garros şi finala de astăzi, cu Şarapova, Halep a menţionat despre operaţia de micşorare a sânilor făcută în 2009, care a însemnat o schimbare majoră pentru ea.

    Referitor la jocul ei, Halep a spus că trebuie să ea are un joc diferit de al altor sportive, dar că ceea ce trebuie ea să facă este să practice un joc agresiv. “Nu vreau să o las pe Şarapova să-şi pună jocul în aplicare. Vreau să încep agresiv şi apoi voi vedea cum voi încheia meciul”, a spus românca.

    UPDATE – Mai sunt aproximativ 30 de minute până la începerea partidei dintre Halep şi Şarapova, care i-ar putea aduce româncei primul trofeu de Grand Slam.

    Jucătoarea SIMONA HALEP, 22 de ani, locul 4 WTA şi a patra favorită, s-a calificat în finala de la Roland Garros, după ce a învins-o, joi, scor 6-2, 7-6 (4), pe germanca Andrea Petkovici (27 WTA), devenind prima sportivă din România ce ajunge în ultimul act a acestei competiţii după 34 de ani.

    Antrenată de belgianul Wim Fissette, Simona Halep, se află la a 12-a finală a carierei, prima de Grand Slam. Palmaresul jucătoarei române este de şapte victorii şi patru înfrângeri în ultimul act al turneelor WTA.

    Până acum ea s-a impus la Nurnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia (toate în 2013) şi Doha (2014) şi a jucat alte patru finale, la Madrid (2014), Bruxelles (2012), Fes (2010 şi 2011).

    Meciurile pe care le-a mai jucat Simona Halep până în finala turneului de la Roland Garros:

    Turul 1: 6-0, 6-2 cu Alisa Kleibanova (Rusia), locul 87 WTA.

    Turul 2: 6-2, 6-4 cu Heather Watson (Marea Britanie), locul 92 WTA.

    Turul 3: 6-3, 6-0 cu Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 55 WTA.

    Optimi de finală: 6-4, 6-3 cu Sloane Stephens (SUA), 19 WTA, cap de serie numărul 15.

    Sferturi de finală: 6-2, 6-2 cu Svetlana Kuzneţova (Rusia), locul  28 WTA, cap de serie numărul 27.

    Semifinală: 6-2, 7-6 (7/4) cu Andrea Petkovici (Germania), locul 27 WTA, cap de serie numărul 28.

    Jucătoarea rusă, în vârstă de 27 de ani, fost număr 1 mondial în 2005, este la a treia finală consecutivă pe zgura parziană, unde a câştigat în 2012 şi a fost învinsă în 2013, de americanca Serena Williams. În afară de Roland Garros, Şarapova a cucerit trofeul la celelalte trei turnee de Grand Slam, Australian Open (2008), Wimbledon (2004) şi US Open (2006). A mai fost finalistă la Australian Open (2007 şi 2012) şi la Wimbledon (2011).

    Maria Şarapova a câştigat 53 din ultimele 57 de meciuri jucate pe zgură. În total, rusoiaca are în palmares 31 de turnee şi a mai fost de 22 de ori finalistă, acumulând peste 29 de milioane de dolari din premii.

    Din acest sezon, Şaraova este antrenată de olandezul Sven Groeneveld, cu care a lucrat şi Sorana Cîrstea în cadrul academiei Adidas.

    Meciurile jucate de Maria Şarapova până în finala turneului sunt:

    Turul 1: 6-1, 6-2, cu Ksenia Pervak (Rusia), locul 156 WTA.

    Turul 2: 7-5, 6-2, cu Ţvetana Pironkova (Bulgaria), locul 42 WTA.

    Turul 3: 6-0, 6-0, cu Paula Ormaechea (Argentina), locul 75 WTA.

    Optimi de finală: 3-6, 6-4, 6-0, cu Samantha Stosur (Australia), locul 18 WTA, cap de serie numărul 19.

    Sferturi de finală: 1-6, 7-5, 6-1, cu Garbine Muguruza (Spania), locul 35 WTA.

    Semifinală: 4-6, 7-5, 6-2, cu Eugenie Bouchard, locul 16 WTA, cap de serie numărul 18.

    Jucătoarele SIMONA HALEP şi Maria Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de trei ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, şi anul acesta în finala turneului de la Madrid, în toate meciurile impunându-se sportiva din Rusia.

    Prima întâlnire dintre cele două sportive a avut loc în turul doi al turneului de la Indian Wells din 2012, Şarapova câştigând cu scorul de 6-3, 6-4.

    În acelaşi an, dar în primul tur de la Beijing, Şarapova s-a impus în faţa lui Halep cu scorul de 7-5, 7-5.

    Ultima confruntare dintre cele două sportive a avut loc în primăvara acestui an, când Maria Şarapova a câştigat finala turneului de la Madrid, organizat de Ion Ţiriac, scorul fiind 1-6, 6-2, 6-3.

    Maria Şarapova, 27 de ani, fostă numărul 1 mondial, a triumfat în toate cele patru turnee de Grand Slam, ultimul chiar la French Open, în 2012. Anul trecut, ea a fost de asemenea finalistă pe zgura pariziană, fiind învinsă de americanca Serena Williams, cu scorul de 6-4, 6-4.

    Calificarea în finala de la Roland Garros, fază în care va juca, sâmbătă, cu Maria Şarapova, locul 8 WTA, o va propulsa pe Halep pe locul 3 WTA, după americanca Serena Williams şi chinezoaica Na Li.

  • Simona Halep s-a calificat în finala de la Roland Garros, după 6-2, 7-6 cu Andrea Petkovici

    Simona a învins-o pe Petkovici cu 6-2, 7-6.

    Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a jucat, joi, pe Arena Philippe Chatrier, în compania germancei Andrea Petkovici, cap de serie numărul 28, în semifinalele turneului de la Roland Garros, după întâlnirea Maria Şarapova – Eugenie Bouchard.

    Jucătoarea Simona Halep, locul 4 WTA şi a patra favorită, a înregistrat, miercuri, cea mai bună performanţă a sa la un turneu de Grand Slam, calificându-se în semifinale la Roland Garros, după ce a învins-o, scor 6-2, 6-2, pe sportiva rusă Svetlana Kuzneţova, numărul 28 WTA şi cap de serie 27. Ea este singura jucătoare care nu a pierdut niciun set până acum la French Open.

    Simona Halep, 23 de ani, a devenit, miercuri, la Roland Garros, prima sportivă din România care se califică în semifinelele unui turneu de Grand Slam după performanţa similară reuşită de Irina Spîrlea în 1997, la US Open.

    Doar trei românce s-au calificat în semifinalele unui Grand Slam la simplu, de-a lungul timpului: Virginia Ruzici de două ori, în 1978, când a câştigat turneul de la Roland Garros, şi în 1980, când a pierdut finala aceleiaşi competiţii, în faţa americancei Chris Evert, Florenţa Mihai, finalistă în 1977 tot la Roland Garros, meci pierdut la Mima Jausovec (Iugoslavia), şi Irina Spîrlea, învinsă în 1997, în penultimul act al US Open de Venus Williams.

    Simona Halep le-a învins la Roland Garros pe Alisa Kleibanova (Rusia), scor 6-0, 6-2 – în primul tur, pe Heather Watson (Marea Britanie), scor 6-2, 6-4 – în turul doi, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), scor 6-3, 6-0 – în turul trei, pe Sloane Stephens (SUA), scor 6-4, 6-3 – în optimi de finală şi pe Svetlana Kuzneţova (Rusia), scor 6-2, 6-2 – în sferturi de finală.

  • Simona Halep s-a calificat în SEMIFINALE la Roland Garros, după 6-2, 6-2, cu Svetlana Kuzneţova în sferturi

    UPDATE – Halep câştigă meciul cu scorul de 6-2, 6-2.

    UPDATE – Halep se distanţează la 5-2 şi este la serviciu.

    UPDATE – Kuzneţova câştigă pe serviciul adversarei, scor 4-2 pentru româncă.

    UPDATE – Halep reuşeşte un nou break, scor 4-1 pentru româncă.

    UPDATE – În ciuda problemelor medicale, Kuzneţova nu se dă bătută şi luptă pentru fiecare punct. Halep însă este într-o formă bună şi se distanţează la 3-1.

    UPDATE – Halep reuşeşte rapid un nou break, scor 2-1 pentru româncă.

    UPDATE – După aproximativ opt minute de joc, Halep îşi câştigă serviciul, scor 1-1.

    UPDATE – Game-ul doi din setul doi este extrem de disputat, ambele jucătoare fiind pe rând în avantaj. Halep este la serviciu.

    UPDATE – Pauza a scos-o puţin din ritm pe Halep, Kuzneţova câştigându-şi serviciul. Scor 1-0 pentru rusoaică în setul doi.

    UPDATE – Jucătoarea din Rusia a cerut pauză din motive medicale. Ea a revenit pe teren purtând un bandaj la piciorul stâng.

    UPDATEHalep câştigă primul set, scor 6-2, după o jumătate de oră de joc.

    UPDATE – Jucătoarea română obţine un nou break, scor 5-2.

    UPDATE – Halep îşi câştigă serviciul, distanţându-se la 4-2.

    UPDATE – Halep reuşeşte un nou break, scor 3-2 pentru româncă.

    UPDATE – Halep îşi pierde serviciul, scor 2-2.

    UPDATE – Kuzneţova îşi câştigă serviciul, scor 2-1 pentru Halep

    UPDATE – 2-0 pentru Halep, care îşi câştigă serviciul.

    UPDATE – Halep reuşeşte primul break al meciului, câştigând pe serviciul lui Kuzneţova, scor 1-0.

    UPDATE 18:00 – Partida este pe punctul de a începe, după trei ore de amânare din cauza ploii.

    UPDATE 16:30Meciul a fost reprogramat, pentru a treia oară, pentru 17:30. La Roland Garros continuă să plouă, toate meciurile în desfăşurare fiind suspendate. În cazul în care partidele nu vor începe până la ora 19:00, jocurile vor fi amânate pentru joi.

    Halep s-a calificat, luni, în premieră, în sferturile de finală ale turneului de Grand Slam la Roland Garros, după ce a trecut de Sloane Stephens, scor 6-4, 6-3, iar miercuri va juca pentru accederea în penultimul act în compania Svetlanei Kuzneţova, fost număr 2 mondial (septembrie 2007), care a depăşit-o, în optimi, pe jucătoarea cehă Lucie Safarova, locul 24 WTA şi cap de serie numărul 23, cu scorul de 6-3, 6-4.

    Kuzneţova, care va împlini 29 de ani la 27 iunie, a câştigat în 2009 turneul de la Roland Garros, iar în 2004 US Open.

    Simona Halep şi Svetlana Kuzneţova (locul 28 WTA) s-au întâlnit de patru ori până în prezent, împărţindu-şi victoriile. În 2011, la Miami, în turul I, Kuzneţova a câştigat cu 6-0, 6-4.

    În acelaşi an, la Toronto, tot în turul I, Halep a câştigat cu 4-6, 6-4, 6-3, la fel ca la Roma, în prima manşă, când scorul a fost 6-1, 6-1, pentru sportiva din Constanţa.

    Ultima partidă, disputată în turul doi la Stuttgart, în luna aprilie, a revenit sportivei din Rusia, cu scorul de 7-5, 7-6 (4).

  • Simona Halep s-a calificat în optimile de finală, cea mai bună performanţă la Roland Garros

    Halep a învins-o, în turul trei, cu scorul de 6-3, 6-0, pe Maria-Teresa Torro-Flor (Spania), locul 55 WTA, după o oră şi patru minute de joc.

    În optimi, Halep va juca în compania învingătoarei din meciul dintre americanca Sloane Stephens (favorita 15) şi rusoaica Ekaterina Makarova (numărul 22).

    Pentru calificarea în optimi la Roland Garros, Halep va primi un premiu de 125.000 de euro.

    Până în acest an, cea mai bună performanţă a Simonei Halep la French Open a fost turul doi în 2011, când a fost învinsă de australianca Samantha Stosur.

  • Şarapova: Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este la un alt nivel

    “Ce săptămână! Anul trecut am pierdut finala şi îmi doream foarte mult ca în acest an să reuşesc mai mult. A fost o săptămână fantastică. Am mai jucat cu Simona de două ori, dar acum ea este cu adevărat la un alt nivel. Nu ştiu cum am reuşit. În primul set nu i-am pus probleme, acesta este tenisul pe care îl poate juca ea. Ştiam că trebuie să joc diferit după primul set pentru a câştiga meciul. Pentru mine toate turneele sunt importante. Anul trecut am fost aproape, iar astăzi nu am avut un prim set bun, dar ştiam că nu este totul terminat”, a spus Şarapova, potrivit wtatennis.com.

    Jucătoarea Simona Halep, locul 5 WTA şi cap de serie numărul 4, a fost învinsă, duminică, cu scorul de 1-6, 6-2, 6-3, de sportiva rusă Maria Şarapova, locul 9 WTA şi cap de serie numărul 8, în finala turneului de categorie Premier Mandatory de la Madrid.

    Românca va primi un premiu de 342.600 de euro şi 650 de puncte WTA pentru evoluţia ei la turneul organziat de Ion Ţiriac, în timp ce Şarapova va încasa un cec în valoare de 698.720 de euro şi va obţine o mie de puncte WTA.

    Simona Halep şi Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de două ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, în ambele meciuri impunându-se sportiva din Rusia, în două seturi. Rusoiaca a pierdut doar de trei ori în 50 de partide disputate pe zgură de la semifinalele French Open din 2011, de fiecare dată în faţa americancei Serena Williams.

    Halep a jucat, duminică, pentru prima dată o finală de turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie după Grand Slam şi după Turneul Campioanelor. Ea a mai jucat anterior în semifinalele unui turneu Premier Mandatory, la Indian Wells, în luna martie, meci pierdut în faţa sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.

  • Simona Halep a PIERDUT finala turneului de la Madrid

    Românca va primi un premiu de 342.600 de euro şi 650 de puncte WTA pentru evoluţia ei la turneul organziat de Ion Ţiriac, în timp ce Şarapova va încasa un cec în valoare de 698.720 de euro şi va obţine o mie de puncte WTA.

    Halep a început în forţă meciul, a condus cu 4-0 şi a încheiat primul set în 30 de minute, cu 6-1. Jucătoarea rusă a intrat mai bine în setul al doilea şi reuşit un break în ghemul de debut. Halep a echilibrat jocul, dar şi-a cedat din nou propriul serviciu la scorul de 2-4, iar Şarapova a câştigat setul al doilea cu 6-2, după aproximativ 42 de minute.

    În setul decisiv, cele două jucătoare şi-au fructificat serviciul în primele ghemuri. Simona a condus cu 40-0 în ghemul al treilea, însă rusoiaca reuşit să realizeze break-ul. Cu joc din ce în ce mai precis, fără să comită multe greşeli neforţate şi cu un procentaj al primului serviciu mai bun, Maria Şarapova s-a distanţat la 4-1, apoi a cedat oarecum surpinzător un ghem la 0, pe propriul serviciu. Halep, care a acuzat dureri musculare în zona abdomenului, nu a mai putut întoarce meciul de la 3-4, astfel că Şarapova a câştigat decisivul cu scorul de 6-3, după aproape două ore de la începutul partidei.

    Simona Halep şi Şarapova s-au mai întâlnit până în prezent de două ori, în 2012, la Indian Wells şi Beijing, în ambele meciuri impunându-se sportiva din Rusia, în două seturi. Rusoiaca a pierdut doar de trei ori în 50 de partide disputate pe zgură de la semifinalele French Open din 2011, de fiecare dată în faţa americancei Serena Williams.

    Halep a jucat, duminică, pentru prima dată o finală de turneu Premier Mandatory, cea mai importantă categorie după Grand Slam şi după Turneul Campioanelor. Ea a mai jucat anterior în semifinalele unui turneu Premier Mandatory, la Indian Wells, în luna martie, meci pierdut în faţa sportivei poloneze Agnieszka Radwanska.

    Simona Halep a câştigat până în prezent şapte turnee, dintre care şase în 2013 (Nürnberg, ‘s-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova, Sofia) şi unul în 2014 (Doha). Românca nu a mai pierduse o finală WTA din 2012. Înainte de Madrid-2014, ea a fost învinsă în finalele de la Fes în 2010 şi 2011 şi Bruxelles în 2012.

     

  • Simona Halep, a cincea jucătoare de tenis din lume: Pentru mine e mai important să câştig un Grand Slam decât locul în clasament

    Halep, acum pe locul 7 WTA, şi-a asigurat prezenţa în Top 5 WTA în urma victoriei reuşite miercuri, în sferturile de finală ale turneului de la Indian Wells şi după eliminarea jucătoarei Jelena Jankovici din Serbia, în aceeaşi fază a competiţiei.

    Românca a învins-o într-o oră pe australianca Casey Dellacqua, scor 6-2, 6-2, în timp ce Jankovici a fost eliminată de poloneza Agnieszka Radwanska, locul 3 WTA, după un meci care a durat mai mult de două ore şi jumătate şi care s-a încheiat cu scorul de 7-5, 2-6, 6-4.

    Simona Halep a afirmat că nu este interesată foarte mult de locul ocupat în clasament, obiectivul ei fiind acela de a câştiga un turneu de Grand Slam. “Sunt cea mai bună jucătoare de tenis din România ţinând cont de clasament, dar obiectivul meu este să câştig un turneu de Grand Slam. Abia atunci voi fi cea mai bună jucătoare română, deoarece Virginia Ruzici a câştigat French Open. Cred că toată lumea vrea să fie numărul 1 mondial, dar pentru mine e mai important să câştig un Grand Slam decât locul în clasament”, a declarat jucătoarea de 22 de ani , pentru site-ul oficial al WTA.

    Halep şi Radwanska se vor întâlni, vineri, în semifinalele turneului Indian Wells. Scorul întâlnirilor directe este de 3-2 în favoarea polonezei, dar sportiva din Constanţa a câştigat ultimele două partide, la Roma, în 2013, şi la Doha, anul acesta.

    La 24 februarie, Simona Halep a ocupat în premieră locul 7 în ierarhia mondială, egalând cea mai bună clasare a unei sportive din România, performanţă realizată de Irina Spîrlea din 1997.

    Asociaţia jucătoarelor profesioniste de tenis, Women’s Tennis Association, a luat naştere în 1973, la Londra, iar prima ierarhie oficială a fost publicată la 3 noiembrie 1975. WTA reuneşte astăzi peste 2.500 de sportive din 92 de ţări, care concurează anual în 54 de turnee WTA şi patru Grand Slam-uri, organizate în 33 de state, cu premii totale de aproximativ 120 de milioane de dolari.

    Competiţia de la Indian Wells (California, SUA), cea mai mare după cele de Grand Slam, este de categorie Premier Mandatory şi are premii totale de aproape 6 milioane de dolari. Câştigătoarea acestui turneu este recompensată cu un milion de dolari şi cu o mie de puncte WTA, iar finalista primeşte 500.000 de dolari şi 650 de puncte WTA.