Tag: gala

  • Vedetele care au refuzat prestigiioasele premii Oscar

    Majoritatea oamenilor din industria filmului îşi doresc cu disperare un premiu acordat de Academia Americană de Film. Mulţi oameni muncesc toată viaţa cu speranţa obţinerii unui Oscar, însă regula nu se aplică tuturor. Mai multe vedete de la Hollywood au decis să nu participe la gala de premiere sau să refuze un premiu.

    Dudley Nichols a fost prima vedetă care a refuzat un Oscar. El a câştigat premiul pentru cel mai bun scenariu în 1935 pentru filmul The Informer. El a refuzat să participe la premieră din cauza disputelor dintre Academie şi ghilda scriitorilor. Mai mult de atât, Nichols a returnat statueta primită de la Academie.

    Katharine Hepburn a fost o actriţă de calibru ce a fost nominalizată la 12 premii Oscar şi a câştigat 4 premii de-a lungul carierei. Însă Hepburn nu a fost o fană a ceremoniei şi nu a participat niciodată la o gală când a fost nominalizată. Potrivit Mental Floss, totuşi, Hepburn a participat în 1974 pentru a înmâna premiul Thalberg producătorului Lawrence Weingarten. În timpul ceremoniei, Katharine Hepburn a spus: „Sunt foarte fericită că nimeni nu a strigat „era şi timpul”.

    În 1970 George C. Scott a refuzat să primească premiul pentru cel mai bun actor pentru rolul din filmul Patton (1970), unde Scott a interpretat rolul generalului George Patton. Producătorul fillmului a acceptat premiul pentru Scott. Anul următor, Academia l-a nominalizat din nou pentru rolul său din „The Hospital”.

    Peter O’Toole este celebru pentru faptul că a fost nominalizat de 8 ori dar nu a câştigat niciodată. Totuşi, în 2003, Academia a decis să-i ofere un premiu onorific pentru întreaga carieră. Iniţial, O’Toole a refuzat motivând că este încă tânăr (la vremea respectivă avea 71 de ani) şi mai are timp să câştige un Oscar. Preşedintele organizaţiei, Frank Pierson, i-a răspuns că vedete precum Paul Newman sau Henry Fonda au primit premii onorifice, apoi au câştigat premii în anii următori. O’Toole a fost convis şi a acceptat premiul. Britanicul a murit în decembrie 2013. Nu a mai primit niciun premiu Oscar.

     

  • “Untold” a câştigat premiul “Best Major European Festival”

    Untold Festival, cel mai mare eveniment muzical din 2015 din România, după numărul de spectatori, a câştigat miercuri noapte premiul “Best Major Festival”, la Gala “European Festivals Awards” care a avut loc în Olanda.

    Festivalul ce a avut loc la Cluj-Napoca a surclasat evenimente de renume precum Tomorrowland din Belgia sau Sziget Festival din Ungaria.

    La ediţia de anul trecut au participat 240.000 de persoane, impactul financiar în comunitate fiind de aproximativ 23 de milioane de euro. Pe cele opt scene ale festivalului au cântat patru dintre cei mai îndrăgiţi artişti electro-dance-music din întreaga lume – Avicii, Armin van Buuren, David Guetta şi Dimitri Vegas & Like Mike, alături de peste 150 de artişti internaţionali şi naţionali, printre care ATB, Fedde le Grande, Tinie Tempah, John Newman, Patrice, DJ Premier, Aron Chupa, Foreign Beggars, Wilkinson, Tom Odell, Sharam, Nic Fanciulli, Satoshie Tomiie.

    A doua ediţie a Festivalului Untold va avea loc în perioada 4-7 august 2016, la Cluj-Napoca, organizatorii spunând că la eveniment, care va avea un buget de circa cinci milioane de euro, sunt aşteptate să participe peste 300.000 de persoane. Primul nume sonor anunţat de organizatori pentru evenimentul din august este DJ-ul olandez Tiesto. El este în top 5 cei mai buni DJ din lume şi nu este pentru prima dată în România.
     

  • The Revenant, marele câştigător la gala de decernare a Globurilor de Aur 2016. Lista completă a premiilor

    Lungmetrajul “The Revenant: Legenda lui Hugh Glass/ The Revenant” este marele învingător al celei de-a 73-a gale de decernare a Globurilor de Aur, unde pelicula regizată de Alejandro González Iñárritu s-a impus, dumincă, la trei categorii principale, informează Reuters.Astfel, duminică seară, la Los Angeles, în cadrul unei gale ce a fost marcată de numeroase surprize, hohote de râs şi glume ireverenţioase rostite de prezentatorul evenimentului – actorul britanic Ricky Gervais -, lungmetrajul “The Revenant” a triumfat la categoriile “cel mai bun film-dramă”, “cel mai bun regizor” (Alejandro González Iñárritu) şi “cel mai bun rol principal masculin într-un film-dramă” (Leonardo DiCaprio).

    Regizorul Alejandro González Iñárritu, în discursul său de acceptare a premiului pentru regie, a mulţumit organizatorilor şi a rememorat momentele dificile din timpul filmărilor de la această peliculă, când temperaturile coborau adeseori sub zero grade Celsius. “Durerea este temporară, dar filmul va dura pentru totdeauna”, a spus cineastul.

    Lungmetrajul “Marţianul/ The Martian”, o veritabilă aventură spaţială, este un alt învingător al galei de duminică, unde pelicula regizată de Ridley Scott s-a impus la categoriile “cel mai bun film-comedie/ musical” şi “cel mai bun rol principal masculin într-un film – comedie/ musical” (Matt Damon).

    Jennifer Lawrence a fost desemnată cea mai bună actriţă de comedie pentru portretizarea inventatoarei lui Miracle Mop în filmul “Joy”, iar Brie Larson, în vârstă de 26 de ani, a învins-o pe “veterana” Cate Blanchett şi a câştigat primul trofeu major din carieră, impunându-se cu rolul pe care l-a interpretat în drama “Room”.

    Drama despre o poveste lesbiană “Carol” şi comedia despre Wall Street “The Big Short”, care conduceau în topul filmelor cu cele mai multe nominalizări înainte de ceremonia de duminică, au plecat acasă cu mâna goală, la fel ca mult lăudatul film “Spotlight”, ce prezintă o anchetă a unui prestigios cotidian american despre abuzurile sexuale comise de preoţii catolici.

    Printre ceilalţi câştigători ai galei de duminică seară s-a aflat şi Sylvester Stallone, care a fost ovaţionat în picioare de participanţi, în momentul în care a fost desemnat cel mai bun actor în rol secundar. Stallone a reluat rolul legendarului pugilist Rocky Balboa în filmul “Creed” şi, graţie acestei interpretări, l-a învins pe marele favorit al categoriei respective – Mark Rylance, nominalizat pentru rolul din “Bridge of Spies”.

    “Steve Jobs”, o controversată prezentare a vieţii cofondatorului companiei Apple, care a dezamăgit în box office în ciuda unor cronici elogioase, a câştigat două Globuri de Aur, prin actriţa Kate Winslet şi scenaristul Aaron Sorkin.

    În domeniul producţiilor de televiziune, serialele “Mozart in the Jungle”, produs de platforma Amazon, şi “Mr. Robot” sunt considerate marile surprize ale galei de duminică. Aceste producţii au ieşit învingătoare dintr-o competiţie acerbă şi au fost desemnate “cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie”, respectiv “cel mai bun serial de televiziune – dramă”.

    Nu au lipsit nici glumele, prezentatorul Ricky Gervais remarcându-se încă o dată pentru umorul său ireverenţios. Confirmându-şi reputaţia, actorul britanic a ironizat încă o dată organizatorii galei şi actorii de la Hollywood, prin afirmaţii generalizate, dar a dovedit că este capabil şi de ironii fine, bine ţintite, vizându-i în special pe Mel Gibson, Sean Penn şi Caitlyn Jenner.

    Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor premiilor Globul de Aur din 2016:

    CINEMA:

    Cel mai bun film – dramă: “The Revenant: Legenda lui Hugh Glass/ The Revenant”

    Cel mai bun film – comedie/ musical: “Marţianul/ The Martian”

    Cea mai bună regie: Alejandro G. Iñárritu (“The Revenant”)

    Cel mai bun rol principal masculin într-un film – dramă: Leonardo DiCaprio (“The Revenant”)

    Cel mai bun rol principal masculin într-un film – comedie/ musical: Matt Damon (“The Martian”)

    Cel mai bun rol principal feminin într-un film – dramă: Brie Larson (“Room”)

    Cel mai bun rol principal feminin într-un film comedie/ musical: Jennifer Lawrence (“Joy”)

    Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un lungmetraj: Sylvester Stallone (“Creed”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un lungmetraj: Kate Winslet (“Steve Jobs”)

    Cel mai bun scenariu: Aaron Sorkin (“Steve Jobs”)

    Cel mai bun film de animaţie: “Inside Out”

    Cel mai bun film străin: “Son of Saul”

    Cea mai bună coloană sonoră: Ennio Morricone (“The Hateful Eight”)

    Cel mai bun cântec: “Writing’s on the Wall” din filmul “Spectre”

    TELEVIZIUNE:

    Cel mai bun serial de televiziune musical/ comedie: “Mozart in the Jungle”

    Cel mai bun serial de televiziune – dramă: “Mr. Robot”

    Cel mai bun film de televiziune/ miniserie: “Wolf Hall”

    Cea mai bună actriţă în rol principal într-un serial de comedie/ musical: Rachel Bloom (“Crazy Ex Girlfriend”)

    Cea mai bună actriţă într-un rol principal într-un serial de televiziune – dramă: Taraji P. Henson (“Empire”)

    Cea mai bună actriţă în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Lady Gaga (“American Horror Story: Hotel”)

    Cel mai bun actor în rol principal într-un serial comedie/ musical: Gael Garcia Bernal (“Mozart in the Jungle”)

    Cel mai bun actor în rol principal într-un serial – dramă: Jon Hamm (“Mad Men”)

    Cel mai bun actor în rol principal într-o miniserie/ film de televiziune: Oscar Isaac (“Show Me a Hero”)

    Cea mai bună actriţă în rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Maura Tierney (“The Affair”)

    Cel mai bun actor într-un rol secundar într-un serial, miniserie sau film TV: Christian Slater (“Mr. Robot”)

    Cecil B. DeMille Award (un trofeu pentru întreaga activitate): Denzel Washington

  • Business Magazin în cel de-al 11-lea an

    Anul 2015 a marcat cea de-a zecea ediţie a catalogului „100 tineri manageri de top“, produsul-fanion al Business Magazin, care a devenit, pentru businessul local, un echivalent al Almanahului Gotha, un instrument care deschide drumul spre top al celor care vor să reuşească în cariere. Catalogul nu este un top, ci o prezentare a unui grup de câştigători ai unei competiţii bazate pe dedicaţie, curaj şi muncă susţinută, manageri care reprezintă adevărate modele pentru tinerii aflaţi la început de drum. Împreună cu ediţia 2015, Business Magazin a adunat 1.000 de tineri manageri şi antreprenori care s-au remarcat şi, pentru a marca acest moment, a organizat Gala Tineri Manageri de Top. Aşa că pe 28 mai a fost un dublu motiv de sărbătoare: pe de o parte i-am sărbătorit pe cei 100 de tineri manageri prezentaţi în ediţia din acest an a catalogului, iar pe de altă parte i-am sărbatorit pe toţi cei 1.000 de tineri prezentaţi de-a lungul a zece ani în cataloagele 100 de Tineri Manageri de Top. În plus, am sărbătorit longevitatea acestui produs, singurul din peisajul media care celebrează tânărul management românesc.

    La ediţia de anul acesta a galei managerii premiaţi pentru că au dovedit performanţă în afaceri şi în profesie au fost: Mihai Muntean, Chief Sales Officer, NN România; Alexandru Băloi, Distribution & Indirect Sales, Vodafone România; Rareş Măcinică, Managing Director, Lagermax AED România; Iulian Tudorache, Director Strategie şi Managementul Performanţei, Telekom România; Ioana Predescu, Director de Resurse Umane, Mercedes-Benz România; Mircea Solomon, Director Achiziţii Energie şi Vânzări, Enel Energie şi Enel Energie; Claudiu Conţanu, Managing Director Supply Chain, KMG International; Andreea Ioniţă, Strategy & Program Management Director, Orange România; Mihai Logofătu, Cofondator & CEO, Bittnet Systems; Gabriela Leca, Charisma HCM Director, TotalSoft. Ediţia din 2015 a catalogului „200 cele mai importante femei din business“ a cuprins doamnele cu evoluţii spectaculoase în carieră şi cu realizări pe măsură, eforturile lor concretizându-se în afaceri de milioane de euro. Criteriile luate în calcul în prezentarea celor mai puternice 200 de femei din România sunt valoarea afacerii, notorietatea, gradul de implicare socială şi polivalenţa (colaborarea cu şcoli, cariera academică, cărţi scrise). În economia globală, mediul de business feminin s-a dezvoltat rapid, producând astăzi 66% din munca lumii. Între 2002 şi 2007 veniturile femeilor pe plan mondial au crescut cu aproape 400 de miliarde de dolari. Şi economia României urmează acest trend în care femeile de business se bucură de vizibilitate crescută şi sunt mai active, au iniţiativă în afaceri şi reprezintă o concurenţă din ce în ce mai mare pentru bărbaţi.

    Am încununat anul 2015 cu cea de-a şasea ediţie a Galei CEO Awards, menită să premieze cei mai admiraţi manageri ai anului 2015, aşa cum îi prezintă „Topul celor mai admiraţi CEO“. Pentru a înţelege mai bine admiraţia, am vorbit despre chimia admiraţiei, care este iscată de valori, de relevanţe şi de sentimente, totul impus de amalgamul care formează un CEO de succes: colaborare, parteneriat, curiozitate, entuziasm, candoare, inovaţie, demnitate, flexibilitate, empatie sau pasiune. Premiul „Cel mai admirat CEO din România“ a fost acordat lui Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială din România, aflată la un pas de o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro. Este al doilea an când cel mai admirat CEO roman este un antreprenor local. Maturizarea generaţiei de antreprenori care a crescut odată cu economia locală şi modul cum aceasta a reuşit să impună branduri româneşti într-o piaţă dominată de cuvinte cheie precum competiţie şi dificultate sunt principalele motive pentru care admiraţia se îndreaptă mai mult către localnicii care au rezistat în faţa crizei. Premiul pentru cel mai tânăr CEO din catalog a fost primit de către Sergiu Biriş, co-founder & CEO Zonga.

    Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie de la MedLife, a primit premiul celui mai admirat CEO din servicii. Mariana Gheorghe, director general al OMV-Petrom, nu a ieşit în niciun an din top 10 şi a condus clasamentul celor mai admiraţi doi ani la rând, iar în 2015 este „cel mai admirat industriaş“ şi cea mai admirată doamnă din catalog. Pentru al şaselea an consecutiv Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este „cel mai admirat producător“, unul dintre puţinii antreprenori locali care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele. O ascensiune importantă, de 11 locuri, a avut-o şi Dragoş Petrescu, antreprenorul care a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, City Grill, şi care a primit premiul pentru viziune în afaceri. Iulian Stanciu a fost primul antreprenor local care a ocupat primul loc în topul admiraţiei mediului de afaceri, anul trecut. În acest an liderul distribuitorului online eMag, cu activităţi în mai multe ţări, care controlează şi reţeaua Flanco, dar şi alte afaceri a primit premiul pentru „cel mai admirat comerciant“. Un alt nume cu greutate din antreprenoriatul local este cel al lui Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a soluţiilor de securitate IT, care este în acest an „cel mai admirat CEO din tehnologie“. Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori Bucureşti, este „Cel mai spectaculos new entry“ în catalogul admiraţilor.

    Iar „Cel mai longeviv CEO în topul admiraţilor” a fost primit de către Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. Business Magazin a organizat opt ediţii ale evenimetului Meet the CEO, în cadrul cărora Remus Borza, Hidroelectrica, Vladimir Sterescu, CEO Computer Generated Solutions, Martin Zmelik, CEZ, Toni Volpe, Enel, Boris Billich, Mercedes-Benz România, Tatian Diaconu, Immochan România, Cosmin Vladimirescu, MasterCard România, şi Levent Yüksel, PepsiCo, şi-au povestit experienţele, au discutat cu alţi oameni de afaceri şi au împărtăşit sfaturi.

     

  • Black Friday 2015: Dressbox oferă rochii de închiriat la preţuri reduse

    Dressbox este un serviciu dedicat închirierii ţinutelor de gală. A fost lansat în urmă cu peste un an, iar pentru Black Friday 2015 propune rochii la preţuri reduse. În portofoliul companiei se regăsesc ţinute de la branduri consacrate, cum ar fi Cavalli, Gucci, Versace sau Lanvin. Pentru această perioadă, Dressbox oferă reduceri de până la 500 de lei pentru o colecţie de peste o sută de rochii.

    Câteva dintre cele mai populare modele care se bucură de reduceri foarte mari sunt rochiile Dolce&Gabbana, cu preţ redus de la 1.190 de lei la 690 de lei, Bottega Veneta, de la 995 la 495 de lei, Blumarine, cu reducere de la 995 la 495 de lei sau modelul Herve Leger, redus de la 590 la 290 de lei.

    Dressbox este un serviciu de închiriat rochii şi accesorii, care a debutat oficial pe piaţa din România în octombrie 2014. În prezent, portofoliul cuprinde peste 1.000 de ţinute şi bijuterii autentice de la peste 50 de designeri de top.
     

  • Gala CEO Awards: Expresia admiraţiei

    „În al doilea an, ne-am gândit că va fi un produs redundant. În fond ce se poate schimba în admiraţia faţă de managerii care au fost prezenţi în prima ediţie?!“, a spus joi, 29 octombrie, colega mea Ioana Mihai, editor al catalogului celor mai admiraţi CEO din România, vorbind în deschiderea galei CEO Award. Se pot schimba multe, am constatat de-a lungul a şase ediţii ale catalogului şi ale galei, pentru că admiraţia are dinamica ei şi regulile ei şi resorturile ei.

    Un club Biavatti primitor, promotere care mai că te-ar fi determinat să reîncepi să fumezi, strângeri de mână şi zâmbete, discuţii de afaceri sau politicoase, iată preambulul celei de-a şasea ediţii a Galei CEO Awards, menită să premieze cei mai admiraţi manageri ai anului 2015, aşa cum îi prezintă „Topul celor mai admiraţi CEO“ realizat de Business Magazin. Admiraţia are chimia ei, aşa cum ne-a încredinţat Liria Themo, iscată de valori, de relevanţe şi de sentimente, totul impus de amalgamul care formează un CEO de succes: colaborare, parteneriat, curiozitate, entuziasm, candoare, inovaţie, demnitate, flexibilitate, empatie sau pasiune.

    Un Sergiu Biriş emoţionat a primit premiul pentru cel mai tânăr CEO din catalog; el este tânăr doar ca număr de ani, pentru că altfel antreprenorul despre care Business Magazin scria în 2007 a devenit un om de afaceri în toată puterea cuvântului, în stare să dea, la rândul său, sfaturi tinerilor întreprinzători: să creadă în visul lor, să nu se teamă de greutăţi, să nu ţină cont de cei care nu-i vor încuraja, să îşi facă o echipă care să le împărtăşească visul. 

    Mihai Marcu, preşedintele consiliului de administraţie de la MedLife, a primit premiul celui mai admirat CEO din servicii. Mihai Marcu a urcat şase poziţii în top faţă de anul trecut, iar compania sa a înregistrat o cifră de afaceri de 80 de milioane de euro şi 1,5 milioane pacienţi unici în retail.

    Mariana Gheorghe, director general al OMV-Petrom, nu a ieşit în niciun an din top 10 şi a condus clasamentul celor mai admiraţi doi ani la rând, iar în 2015 este „cel mai admirat industriaş“ şi cea mai admirată doamnă din catalog. Profitul în creştere cu 122% din al doilea trimestru al acestui an poate fi o explicaţie, dar nu singura, pentru că în cei nouă ani de când conduce gigantul petrolier s-au adunat suficiente alte motive de admiraţie din partea comunităţii de afaceri.

    Pentru al şaselea an consecutiv Raul Ciurtin, preşedintele Albalact, este „cel mai admirat producător“, unul dintre puţinii antreprenori locali care se luptă de la egal la egal cu multinaţionalele. Venit special la gală de la Cluj, unde participase la un eveniment organizat de Ziarul Financiar, Raul Ciurtin spune că admiră şi apreciază cel mai mult îndrăzneala, loialitatea şi curajul, dar şi, atunci când este vorba de o echipă, puterea de a-l asculta şi a-l sprijini pe celălalt.

    O ascensiune importantă, de 11 locuri, a avut-o şi Dragoş Petrescu, antreprenorul care a dezvoltat cel mai important brand local de pe piaţa de restaurante, City Grill, şi care a primit premiul pentru viziune în afaceri. Grupul lui Dragoş Petrescu, care cuprinde 18 localuri, a avut în prima parte a anului afaceri mai mari cu 18%.

    Iulian Stanciu a fost primul antreprenor local care a ocupat primul loc în topul admiraţiei mediului de afaceri, anul trecut. În acest an liderul distribuitorului online eMag, cu activităţi în mai multe ţări, care controlează şi reţeaua Flanco, dar şi alte afaceri a primit premiul pentru „cel mai admirat comerciant“. „La început mi se părea că dacă desenez bine procese de business, afacerea funcţionează foarte bine. Mai târziu mi-am dat seama că uneltele sunt importante şi am început să folosesc tool-uri care să optimizeze procesele de business. De ceva vreme mi-am dat seama că oamenii sunt cei mai importanţi şi am început să investesc foarte mult în oameni, să am încredere în ei. Le-am dat încredere, mi-au oferit încredere“, a spus Iulian Stanciu. Tot Stanciu ne-a oferit şi ştirea serii, aceea că îşi propune să transforme într-o fabrică, în urma unei investiţii de circa 5 milioane de euro, afacerea bicicletelor Pegas, recent achiziţionată de la tânărul antreprenor Andrei Boţescu, prezentat şi el, în premieră, de Business Magazin, în urmă cu trei ani.

    Un alt nume cu greutate din antreprenoriatul local este cel al lui Florin Talpeş, creatorul Bitdefender, unul dintre cei mai mari jucători din industria mondială a soluţiilor de securitate IT, care este în acest an „cel mai admirat CEO din tehnologie“. Talpeş a mulţumit, într-un mesaj adresat participanţilor la gală, comunităţii de business pentru încredere. „Nu ştiam, în urmă cu 15 ani, cât de mari o să ajungem astăzi, nu ştiam că peste 500 de milioane de utilizatori din întreaga lume se vor baza pe tehnologia Bitdefender. Am dovedit că românii pot crea companii, pot crea mărci de succes la nivel global, care nu doar să reziste, ci să crească continuu“.

    „Cel mai spectaculos new entry“ în catalogul admiraţilor este Ludwik Sobolewski, CEO Bursa de Valori Bucureşti. Ludwik Sobolewski a lucrat în cadrul guvernului polonez pentru ceva mai mult de un an, devenind apoi vicepreşedinte executiv al Depozitarului Naţional polonez. Ulterior a fost numit CEO al Bursei de la Varşovia, care are rulaje de zece ori mai mari decât cea de la Bucureşti. Din 2013 conduce Bursa de Valori Bucuresti, ofertă pe care a încadrat-o, când a primit-o, în categoria „it’s fantastic“! „Este un premiu pentru colegii mei cu care lucrez la Bursa de Valori. Bursa va deveni una dintre cele mai admirate instituţii din România, piaţa de capital românească şi România merită asta“, a spus Sobolewski.

    „Cel mai longeviv CEO în topul admiraţilor” a fost premiul acordat lui Radu Gheţea, preşedintele CEC Bank. „Un premiu care vorbeşte despre longevitate şi despre admiraţie pe de o parte mă bucură, pe de altă parte îmi creează o stare nostalgică, pentru că îmi doresc o activitate profesională cât mai îndelungată. Aş vrea să spun că mă simt în formă pentru a mai activa în acest domeniu fascinant care se cheamă banking“, a spus Gheţea.

    Cel mai aşteptat premiu al serii, „cel mai admirtat CEO din România“, a fost acordat lui Dragoş Pavăl, preşedintele Dedeman, cea mai puternică afacere antreprenorială din România, aflată la un pas de o cifră de afaceri de peste 1 miliard de euro. Emoţionat, Dragoş Pavăl a subliniat rolul pe care îl au în companie fratele său, Adrian Pavăl, dar şi echipa sa: „Nicio afacere nu poate fi construită de unul singur şi de aceea vreau să mulţumeasc întregii echipe Dedeman, compusă din 8.000 de colegi care ne-au înţeles viziunea şi valorile.Cu 23 de ani în urmă am părăsit slujba pe care o aveam şi am înfiinţat împreună cu fratele meu firma Dedeman. Într-o călătorie la ţară, unde m-am născut, să-mi văd părinţii, i-am povestit tatălui meu ultima mea ispravă. M-a întrebat, contrariat: «cum ai putut să demisionezi de la un job atât de bun, cu ce te ocupi acum, ce faci?». I-am explicat că am închiriat un spaţiu de 16 metri pătraţi, cumpăr produse, le pun un adaos şi le revând clienţilor. Văd şi acum privirea consternată a tatălui meu, care îmi spune: «am făcut aşa un efort ca tu să mergi la şcoală şi tu ai ales să te faci un speculant?». Dedic acest premiu tatălui meu“, a spus Dragoş Pavăl.

    Un premiu special, pentru „cea mai importantă transformare în business“, a fost acordat lui Nikolai Beckers, CEO Telekom România.
    Gala a fost prezentată de redactorii Business Magazin Ioana Matei şi Bogdan Angheluţă şi s-a bucurat de sprijinul Alpha Bank, Agricola, Cramele Liliac şi Frey Wille, cărora le mulţumim.
     

  • Mesajul secret trimis de Schwarzenegger unor politicieni în octombrie 2009

    O întâmplare cel puţin amuzantă s-a petrecut în octombrie 2009, atunci când Schwarzenegger a participat, fără să fi fost invitat, la o gală organizată de democraţi în San Fran. Nefiind foarte popular în rândul celor prezenţi, actorul a fost huiduit şi chiar înjurat; câteva zile mai târziu, Schwarzenegger a trimis o scrisoare unuia dintre liderii democraţilor, anunţându-l pe acesta că a respins o propunere legislativă.

    Printre rânduri, însă, guvernatorul a transmis un mesaj secret:
     

  • Gala CEO Awards 2015 – VIDEO

    În continuare vă prezentăm înregistrarea video de la Gala CEO Awards 2015.

     

  • Gala CEO Awards – Business Magazin – GALERIE FOTO

    VEZI AICI IMAGINE DE LA GALA CEO AWARDS

    Revista Business Magazin a acordat, joi seara, premiile celor mai admiraţi CEO din România. Dragoş Pavăl, CEO al Dedeman, a primit titlul de “Cel mai admirat CEO din România”.

    SERGIU BIRIŞ, Co-Founder & CEO Zonga, cel mai tânăr admirat

    RAUL CIURTIN, presedinte Albalact, cel mai admirat producător

    IULIAN STANCIU, CEO Emag, cel mai admirat comerciant

    LUDWIK SOBOLEWSKI, CEO Bursa de Valori Bucuresti, spectacular new entry

     

     

  • Business Magazin a premiat cei mai admiraţi manageri şi antreprenori din România în cadrul galei CEO Awards

    Gazdele evenimentului au fost Ioana Matei şi Bogdan Angheluţă, redactori Business Magazin, care au prezentat poveştile de succes ale celor care transformă vizibil România prin energia şi creativitatea lor. Aflat la cea de-a şasea ediţie, catalogul a adunat, încă din momentul lansării, un număr impresionant de nume-cheie ale mediului de afaceri local, cuprinzând mai mult decât simple ierarhii legate de valoarea cifrei de afaceri sau profitul obţinut.

    Premiile Business Magazin:

    MIHAI MARCU, preşedintele consiliului de administraţie al MedLife


    SERGIU BIRIŞ, Co-Founder & CEO Zonga


    MARIANA GHEORGHE, Director General OMV Petrom


    RADU CIURTIN, presedinte Albalact


    DRAGOŞ PETRESCU, Proprietar, City Grill


    IULIAN STANCIU, CEO Emag


    FLORIN TALPEŞ, CEO Bitdefender


    LUDWIK SOBOLEWSKI, CEO Bursa de Valori Bucuresti


    RADU GHEŢEA, Preşedinte CEC BANK


    NIKOLAI BECKERS, Telekom


    DRAGOŞ PAVĂL, preşedinte Dedeman


    Cei zece premianţi fac parte din catalogul din 2015 intitulat “100 cei mai admirati CEO din Romania”, editat de revista Business Magazin. Catalogul 100 CEI MAI ADMIRAŢI CEO se distribuie gratuit abonaţilor Business Magazin.

    Sponsorii evenimentului CEO Awards au fost Alpha Bank, Agricola, Cramele Liliac, FREYWILLE, Sobranie, Tudor Tailor, Mary Loren.