Tag: Front

  • Tineri manageri de top 2018: Emanuela Mazilu-Merer, legal manager, MOL România

    Emanuela Mazilu-Merer este din 2013 legal manager în cadrul MOL România şi membru al echipei de coordonare pe ţară, asigurând furnizarea consultanţei juridice, precum şi funcţia de conformitate pentru toate subsidiarele grupului în România, cu activitate în domeniul downstream, dar şi în cel upstream. În atribuţiile ei intră atât coordonarea echipelor interne, cât şi a celor ale furnizorilor de servicii juridice.

    „Sectorul de petrol şi gaze este de ani buni unul dintre cele mai dinamice din economia românească, fiind expus influenţei climatului regional şi internaţional, şi este modelat de acţiunile de la nivel naţional. În general, este un sector de business puternic reglementat, oriunde în lume, fiind un domeniu strategic.”

    De aceste schimbări se leagă şi una dintre cele mai complexe experienţe profesionale ale Emanuelei Mazilu-Merer, respectiv preluarea şi integrarea în cadrul MOL Group a reţelei de benzinării ENI/Agip, în urma căreia au fost preluate 208 de benzinării Agip deţinute de compania italiană ENI în România, Cehia şi Slovacia. „Preluarea a fost un proces complex care a vizat, printre altele, operaţiunile de vânzari en gros şi preluarea gestiunii entităţilor locale, respectiv 42 de staţii de alimentare din România”, descrie Emanuela Mazilu-Merer una dintre cele mai mari provocări din carieră.

    Absolventă a Facultăţii de Drept Spiru Haret, licenţiată a Universităţii Bucureşti (2002), Emanuela Mazilu-Merer a urmat mai multe cursuri de specializare. Are o experienţă în domeniul juridic de 15 ani acumulată în sectoare precum imobiliar, financiar-bancar sau industria petrolieră, dar s-a ocupat şi de unele dintre cele mai dinamice sectoare de business de pe piaţa din România, respectiv fuziuni, achiziţii şi guvernanţă corporativă.

    Înainte de a se alătura echipei MOL România, a fost şeful departamentului juridic al Anchor Group, dezvoltatorul centrelor comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România şi al clădirii de birouri Anchor Plaza, dar şi head of legal în cadrul BCR Real Estate Management, parte a grupului Erste, asistând BCR în câteva tranzacţii majore.


    40 de ani  
    legal manager  
    MOL România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Bilge Demirer, commercial & SME banking director, Garanti Bank

    Bilge Demirer este commercial & SME banking director în cadrul Garanti Bank, unde conduce segmentul de IMM al băncii, atât în ceea ce priveşte vânzările, cât şi managementul portofoliului de clienţi. Bilge Demirer este absolvent al Universităţii Hacettepe din Ankara, Turcia, fiind licenţiat în Economie şi Ştiinţe Administrative. A făcut parte din echipa Turkiye Garanti Bankasi (TGB) timp de mai mulţi ani, perioadă în care a ocupat diverse funcţii de conducere.

    În 2016, Bilge Demirer s-a alăturat echipei Garanti Bank România, ca director al liniei de business IMM, fiind responsabil cu gestionarea clienţilor din zona IMM, din punct de vedere comercial, al cash managementului şi al produselor de investiţii, dar şi cu dezvoltarea şi administrarea unei game largi de servicii bancare comerciale. De asemenea, coordonează managementul portofoliului de clienţi, pentru a le oferi acestora soluţii financiare potrivite nevoilor lor bancare.

    „Consolidarea carierei mele în cadrul Garanti Bank mi-a oferit oportunitatea de a contribui la dezvoltarea sectorului bancar, atât în Turcia, cât şi în România, şi de a observa impactul pozitiv pe care IMM-urile îl au asupra economiei, fiind motorul acesteia. După părerea mea, viitorul bankingului este despre inovaţie, tehnologie şi creşterea încrederii clienţilor noştri, toate acestea asigurând o valoare adăugată economiei.”
    Garanti Bank face parte din grupul financiar bancar Garanti România, care reuneşte Garanti Leasing (brandul sub care funcţionează compania Motoractive IFN SA) şi Garanti Credite de Consum (marca în care operează Ralfi IFN). Anul trecut, Grupul Garanti România a înregistrat venituri nete consolidate de 620,7 milioane de lei, precum şi o creştere de aproape 13% a volumului total de active, care a urcat la 11,44 miliarde lei.


    40 de ani  

    commercial & SME banking director  

    Garanti Bank

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Ioana Ciucu, head of transactional risk management, UniCredit Bank România

    În aria de responsabilităţi a Ioanei Ciucu, care coordonează activitatea a 70 de persoane, se află aria de recuperări creanţe, care cuprinde activităţi de colectare, restructurare şi recuperare prin intermediul procedurilor judiciare.

    Licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale, în cadrul ASE, Ioana Ciucu a absolvit şi cursuri în cadrul Harvard Business School (curs online, Developing as a leader) şi un stadiu de practică la Banque Populaire, la Strasbourg (Franţa).

    Despre parcursul său profesional spune că reflectă preocuparea pentru învăţătură constantă şi continuă. „În general, oamenii consideră că suma experienţelor prin care au trecut este suficientă pentru a se descurca în orice situaţie, indiferent de cât de inedită ar fi. Părerea mea este că fără învăţare şi pregătire constantă nu putem face faţă ritmului actual al vieţii.”

    Ioana Ciucu şi-a început cariera bancară în 2004, ca asistentă de director corporate clients, într-o bancă aflată la acel moment în faza de start-up. „În acel loc am învăţat bazele profesiei.” După aproape doi ani, şi-a continuat cariera într-o altă bancă, cu totul diferită din punct de vedere al culturii organizaţionale; în această instituţie, a parcurs diferite funcţii, de la corporate relationship manager până la director regional mid market. „După aproape şase ani de corporate banking, la începutul lui 2010 am acceptat o nouă provocare, alăturându-mă echipei Restructurare Coporate a Direcţiei Recuperare Creanţe (Divizia Risc) din cadrul UniCredit Bank. Parcursul celor opt ani în acest domeniu a reprezentat o experienţă extraodinară, în care mi-am consolidat şi, totodată, îmbogăţit cunoştinţele.” 

    Cât priveşte momentele dificile, Ioana Ciucu spune că de-a lungul anilor au existat mai multe astfel de perioade, dar cea mai dificilă a fost cea din 2008, când primele semne ale crizei îşi făceau apariţia. „Fiind o stare nouă pentru mulţi dintre noi, a trebuit să îmi găsesc punctele de reper pentru a continua să îmi desfăşor activitatea în acele noi condiţii. Cum l-am depăşit? Prin studiul aprofundat al clientului şi comunicare, pentru a înţelege cât mai bine povestea din spatele cifrelor.”


    36 de ani

    head of transactional risk management  

    UniCredit Bank România

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Oltea Belciuganu, director de marketing şi comunicare, CEC Bank

    Oltea Belciuganu coordonează activităţile de marketing şi de relaţii publice, fiind responsabilă de activitatea a 11 colegi. Cel mai important proiect demarat în 2017 a fost pregătirea campaniei „150 de ani de CEC. 10 ani de CEC Bank”.

    Reprezentanta CEC Bank povesteşte că a lucrat încă din vremea studenţiei, cea mai mare parte a timpului în marketing şi comunicare. „Am avut şansa să fiu în organizaţii unde s-a întâmplat ceva important şi provocator”, povesteşte ea făcând referire la procese de fuziuni şi achiziţii, listări la bursă; din 2006, s-a alăturat CEC Bank, „unde am avut ocazia de a fi parte din rebrandingul în urma căruia Casa de Economii şi Consemnaţiuni a intrat în cartea de istorie şi în locul ei a apărut CEC Bank, o bancă comercială universală în pas cu zilele noastre”.

    Tot în CEC Bank, povesteşte ea, a fost parte a proiectului prin care s-au marcat cei 150 de ani de existenţă continuă pe piaţa românească a băncii. „Acum, în 2018, banca aniversează zece ani de la rebranding şi zece ani de profitabilitate neîntreruptă.”

    Oltea Belciuganu este licenţiată a Facultăţii de Relaţii Economice Internaţionale din cadrul ASE, are un master în marketing şi comunicare în afaceri, şi a absolvit şi cursurile Chartered Institute of Marketing, UK-Professional Diploma (2008-2010), precum şi ale MBA-ului Româno-Canadian (2003-2005).

    Despre felul în care îşi vede viitorul pe termen lung, Oltea Belciuganu spune: „Este o întrebare la care m-am gândit mult, însă nu am găsit un răspuns. Ştiu sigur că îmi doresc să fac proiecte care contează, că am nevoie de un mediu care să mă provoace, că am nevoie să învăţ de la oameni valoroşi. Îmi doresc ca în România valoarea marketingului să fie conştientizată de fiecare antreprenor încă de la început şi folosită ca atare pentru a creşte afaceri româneşti de succes. Îmi doresc ca etica să fie un pilon important al marketingului în orice domeniu. Până acum, viaţa a fost generoasă cu mine, aşa că privesc cu încredere către viitor”.


    39 de ani  

    Director de marketing şi comunicare  

    CEC Bank

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Georgiana Tamazlicaru, director financiar, Next Capital

    Georgiana Tamazlicaru este de anul trecut, responsabilă de managementul financiar al Grupului Next Capital şi de activitatea a opt angajaţi.
    Absolventă a ASE-ului, ea a urmat un master la Universitatea din Lugano, iar pe parcursul carierei sale a participat la programe de internship sau a fost angajată în instituţii ca UBS Investment Bank, BPP Professionals, MobiFon. De 12 ani lucrează în cadrul Next Capital.
    Întrebată care a fost momentul cheie din cariera sa, Georgiana Tamazlicaru indică programul de master în finanţe de la Lugano, Elveţia, pentru care a obţinut o bursă de studiu. „Mai departe, faptul că am lucrat la UBS, unul dintre cele mai mari grupuri financiare din lume, m-a ajutat să văd lucrurile dintr-o altă perspectivă.”

    Legat de cel mai dificil moment din profesia sa, care a avut loc în prima parte a carierei sale, povesteşte că la un moment dat a înţeles că, „pentru a evolua în domeniul care îmi place, am nevoie de ceva diferit, motiv pentru care am decis să renunţ la locul de muncă pe care îl aveam la momentul respectiv şi să reîncep studiile în Elveţia. Au fost multe momente de incertitudine, pe care le-am depăşit cu încrederea că această experienţă îmi va fi de folos. Next Capital mi-a dovedit că am avut dreptate”. Parcursul profesional în cadrul grupului financiar a însemnat, adaugă ea, o provocare şi ulterior o reuşită.

    Cât priveşte planurile pe termen lung, Georgiana Tamazlicaru spune că Next Capital reprezintă, „pentru mine, o frumoasă călătorie. În zece ani mă văd alături de Next Capital, într-un frumos oraş sau port, pe care îl vom explora împreună”.

    Next Capital a gestionat anul trecut creanţe de peste 25 milioane de euro, ceea ce se traduce şi într-o creştere de 45% a cifrei de afaceri. Creşterea volumului creanţelor s-a datorat în principal clienţilor din zonele FMCG, IT&C, precum şi servicii, pe care Next Capital îi gestionează pe contracte de factoring.


    40 de ani  

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

  • Tineri manageri de top 2018: Cristian Ţoncu, customer delivery manager, vice president head of customer delivery CEE, Mastercard

    „Cred că responsabilităţile mele se pot înţelege cel mai bine ca managementul unei umbrele de activităţi aflate la intersecţia dintre partea de vânzări şi partea tehnică”, spune Cristian Ţoncu, care admite că întrebarea l-a pus puţin pe gânduri prima dată când a auzit-o de la fiul său. „Nu sună aşa de fermecător cum spera el, dar este ceva ce îmi place extrem de mult. În activitatea de customer delivery le explicăm clienţilor noştri procesul de implementare a produselor şi serviciilor noastre, ca mai apoi să supervizăm implementarea lor propriu-zisă.”

    Cristian Ţoncu coordonează o echipă formată din 12 oameni, care se ocupă de această arie a afacerii în Europa Centrală şi de Est, care este în cadrul MasterCard o regiune formată din 20 de ţări.

    Ţoncu este licenţiat al ASE, are un master în finanţe şi contabilitate, iar în privinţa carierei sale punctează trei momente cheie. Primul a fost în 2004, când a schimbat domeniul de activitate din zona de retail în cea banking; atunci, spune el, a început aventura sa cu cardurile. Al doilea moment, tot de cotitură, a avut loc în 2011, când şi-a început activitatea în cadrul MasterCard, cu responsabilităţi ce acopereau nouă ţări, „ceea ce a marcat o schimbare radicală de la expunerea la mediul unei singure bănci din România la cea care viza o regiune atât de extinsă”. Cel de-al treilea moment important din cariera sa a avut loc la 1 aprilie 2018, când a preluat funcţia actuală.

    Cât priveşte planurile pe termen lung, spune că „deşi mă tentează să spun că mă văd relaxându-mă pe o barcă cu pânze şi cu o bere în mână, cred că având în vedere cât de mult îmi place activitatea de acum, mi-ar da multă satisfacţie profesională să spun că mă văd având un rol similar, dar cu responsabilităţi pe teritoriul întregii Europe, sau chiar în afara ei. Mi-ar plăcea să am contact cu un număr şi mai mare de culturi”.


    40 de ani 

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Florin Niculescu, director de Subscrieri Asigurări Generale şi Reasigurare, Asirom VIG

    Florin Niculescu are aproape 20 de ani de experienţă în domeniul asigurărilor şi este considerat unul dintre cei mai buni specialişti în subscrieri din industrie. El a fost numit în funcţia actuală în iulie anul trecut, fiind responsabil pentru procesele de subscriere; coordonează o echipă de 23 de oameni.

    Anterior, a ocupat funcţii de management, atât în România, cât şi în străinătate, în companii precum Uniqa Asigurări, Generali Asigurări, AIG Europe şi Marsh & McLennan Companies.

    „De-a lungul timpului, am căutat mereu să mă perfecţionez şi să am o imagine cuprinzătoare asupra industriei asigurărilor. După mai bine de zece ani de experienţă în acest domeniu, am vrut să privesc asigurările şi prin ochii consultantului de risc. Am avut şansa să profesez în mai multe ţări din Europa, să mă dezvolt şi să înţeleg mai bine riscurile şi nevoile clienţilor”, spune Florin Niculescu.

    Asirom VIG este una dintre cele mai importante companii de asigurări de pe piaţă, cu experienţă de peste 25 de ani în România. Asirom face parte din Vienna Insurance Group (VIG), companie cu peste 190 de ani de experienţă în domeniul financiar şi lider pe piaţa asigurărilor, atât în Austria, cât şi în Europa Centrală şi de Est. VIG gestionează 50 de companii de asigurări din 25 de ţări şi are peste 25.000 de angajaţi. 


    40 de ani  

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Cristian Popa, chief investment officer, NN Pensii S.A.F.P.A.P.

    Cristian Popa gestionează, de la începutul acestui an, economiile pentru pensie de peste 14,3 miliarde de lei ale celor 1,9 milioane de români care contribuie la fondul de Pilon II administrat de NN Pensii.

    „Preluarea poziţiei de chief investment officer al NN Pensii este un pas foarte important în carieră, dar mai ales o responsabilitate, pentru că fiecare decizie de investiţie pe care eu şi echipa mea o luăm are impact în economiile pentru pensie ale viitorilor pensionari”, spune Cristian Popa. „Nu uităm nicio clipă că banii pe care îi administrăm sunt cei pe care oamenii se bazează pentru a-şi asigura o pensie decentă la bătrâneţe şi, implicit, investim responsabil pe baza unei strategii prudente, maximizând beneficiile pentru participanţi.”

    Fondul de pensii obligatorii administrat de NN Pensii este cel mai mare din România în funcţie de active şi de participanţi şi este între primele trei cele mai performante fonduri din piaţă, cu un randament mediu anualizat de 9% de la lansare, în mai 2008, şi până în prezent, peste media pieţei. „Pentru un specialist în investiţii, cea mai mare provocare este să continui să obţii randamente bune chiar şi în perioade în care pieţele sunt foarte volatile sau traversează o criză, când incertitudinea şi lipsa de predictibilitate îţi fac misiunea cu atât mai dificilă”, explică Cristian Popa. 

    Pasiunea pentru investiţii l-a motivat pe Cristian să evolueze în domeniu în ciuda contextului dificil din primii săi ani de carieră. A fost broker la Bursa de Valori Bucureşti şi apoi s-a specializat în risc şi în managementul de portofoliu, iar în 2012 s-a alăturat echipei NN România ca analist în departamentul de investiţii. Doi ani mai târziu, a preluat poziţia de chief investment officer al NN Asigurări de Viaţă, având un rol cheie în gestionarea investiţiilor celor două fonduri de pensii private facultative ale NN. A absolvit Academia de Studii Economice din Bucureşti, completându-şi studiile cu un master în managementul riscului. De asemenea, el deţine certificarea Chartered Financial Analyst şi este membru în boardul CFA Society România.


    31 de ani  

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Bogdan Brăslaşu, director management procese şi asistenţă reţea unităţi, BRD Groupe Société Générale

    Bogdan Brăslaşu este responsabil de managementul proceselor şi suportul pentru reţeaua de unităţi a BRD, coordonând o echipă de 35 de angajaţi; din rândul realizărilor de anul trecut ale departamentului pe care îl conduce, oferă ca exemple reducerea erorilor operaţionale cu 15%, precum şi reducerea timpului de răspuns la solicitările reţelei cu 20%.

    Despre parcursul său profesional, Bogdan Brăslaşu spune că o decizie importantă, dar nu uşoară pentru el, a fost în 2005, când s-a întors din Franţa, unde îşi începuse cariera, pentru a lucra la BRD. După un an de integrare, perioadă în care a lucrat cu clienţi în diverse funcţii de front şi back office din reţeaua băncii (ghişeu, consilier clientelă, back office, responsabil agenţie), a preluat funcţia de supervizor regional în cadrul departamentului Administrare Reţea. Rolul a presupus interacţiune directă cu agenţiile, numeroase deplasări şi asigurarea relaţiei managementului local cu centrala băncii, explică el. Spre sfârşitul acestei perioade a fost delegat la Chişinău pentru şase luni, cu misiunea integării în grupul Société Générale a Mobias Banca.

    Bogdan Brăslaşu spune că a perceput această experienţă, alături de munca în Franţa, drept cele mai dificile din parcursul său profesional: „Cu siguranţă am depus mai multe eforturi în Franţa şi Moldova pentru a-mi realiza obiectivele. E foarte important să înţelegi cultura diferită de muncă, să te integrezi şi să câştigi încrederea oamenilor cu care lucrezi”.

    Următorul pas în carieră a fost în 2013 preluarea managementului Procese Reţea, fiind responsabil de formarea unei echipe noi de 15 persoane. „După 13 ani, sunt pregătit să îmi asum provocări noi în cadrul BRD într-o zonă extrem de dinamică şi probabil la publicarea acestui articol voi avea o nouă poziţie în zona de marketing – omnichannel & digital”, descrie el următorul pas pe care urmează să îl facă în carieră. Iar peste 10 ani se vede lucrând în continuare în sistemul bancar, dar „unul mult schimbat faţă de ceea ce cunoaştem astăzi, mult mai orientat spre client şi cu soluţii digitalizate”.

    Bogdan Brăslaşu are o licenţă în Business Administration (Academia de Studii Economice din Bucureşti) şi un master în project management obţinut în urma studiilor la Université Paris XII.


    39 de ani

     

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.


     

     

  • Tineri manageri de top 2018: Ştefan Buciuc, director executiv, Direcţia Social Banking, BCR

    Ca director executiv al Direcţiei Social Banking din cadrul celei mai mari bănci de pe plan local, Ştefan Buciuc coordonează activitatea a şase persoane. Între rezultatele anului trecut pentru departamentul de care este responsabil enumeră finanţarea a zece organizaţii cu impact social cu peste 1,5 milioane de euro; ca efect, au fost create 313 joburi noi, dintre care 157 pentru persoane dezavantajate; la aceste proiecte au participat 2.067 de voluntari, iar numărul beneficiarilor a ajuns la 105.621.

    Absolvent al Facultăţii de Management şi al unui master în Relaţii Internaţionale, ambele în cadrul ASE, Ştefan Buciuc are şi un doctorat în Finanţe/Asigurări în cadrul aceleiaşi instituţii. Este evaluator imobiliar, a absolvit EMBA WU Executive Academy şi Aspen Institute – Young Leaders Program 2014.

    Buciuc spune că a lucrat şi în instituţii financiare mai mici şi foarte mari, atât în ţară, cât şi în afara României. „Cred că foarte important a fost că am avut ocazia să lucrez în foarte multe zone de activitate ale unei bănci (de exemplu risk, collateral management, front office, back office, structured & acquisition finance etc.).” În plus, pe parcursul carierei a avut şi câteva mişcări orizontale care l-au ajutat să înţeleagă mai bine cum funcţionează o bancă. „Au fost mai multe momente cheie până acum. Unul a fost când am hotărât să renunţ la o carieră într-un grup internaţional pentru a lucra într-o bancă mică cu mult spirit antreprenorial.” Un alt moment cheie a fost atunci când a trecut din zona de risk management în cea de structured & acquisition finance; „m-am implicat în proiecte foarte diferite, de la real estate la proiecte în energie sau industria panificaţiei şi în final achiziţii de companii. Dar nimic nu se compară cu experienţa în front office şi cu contactul zilnic cu clienţii băncii”.

    Pe termen lung, Ştefan Buciuc se vede „în România, construind organizaţii cu impact social pozitiv. Acum, prin dezvoltarea echipei de Social Banking şi a bankingului în zona nebancarizată, pot crea impact real în societatea românească acolo unde este nevoie”.


    39 de ani

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 13-a ediţie.