BusinessMagazin

Tag: film

  • O celebră actriţă din China a primit o amendă URIAŞĂ: 129 de milioane dolari

    Starul a dispărut din lumina reflectoarelor în luna mai, după ce în presă au apărut informaţii potrivit cărora ar fi evitat să-şi plătească impozitul pe o sumă mare de bani primită pentru un rol.

    Miercuri, Fan Bingbing a scris primul său mesaj pe reţeaua de socializare online Weibo din ultimele luni, un text prin care îşi cere scuze fanilor şi Partidului Comunist pentru delictul comis.

    “Fără Partid şi fără politicile eficiente ale ţării, fără atenţia plină de iubire a maselor nu ar exista Fan Bingbing”, a scris aceasta.

    Actriţa, modelul şi producătoarea de film în vârstă de 36 de ani este o vedetă în China, dar şi la Hollywood, după ce a jucat în filmul de succes “X-Men: Days of Future Past”, de Bryan Singer.

    Absenţa sa din viaţa publică din ultimele luni a dus la apariţia unor zvonuri dintre cele mai diverse, inclusiv că ar fi fost reţinută de autorităţile chineze.

    Agenţia de presă Xinhua a scris, miercuri, că aceasta nu va fi pusă sub acuzare dacă îşi va plăti datoriile.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Tânărul care la 3 ani câştiga 200.000 de dolari pe an şi la numai 8 ani a ajuns milionar. Cum şi-a făcut averea bate ori film şi a lăsat o lume întreagă fără cuvinte

    Un nou val de documente, care cuprind inclusiv declaraţiile fiscale ale lui Fred Trump, tatăl lui Donald Trump, arată eforturile repetate ale tatălui de a-şi îmbogăţi fiul în moduri care ridică multe semne de întrebare. Multe dintre transferurile de bani şi proprietăţi au fost făcute în secret, deseori folosindu-se de breşe legale, care l-au scăpat pe Donald Trump şi pe fraţii săi de sute de milioane de dolari pe care ar fi trebuit să-i plătească statului, potrivit New York Times.

    Printre documentele care au ieşit la iveală în cadrul investigaţiei se numără şi documente secrete bancare şi declaraţii ficsale care nu au văzut lumina zilei, care ar putea oferi Democraţilor în sfârşit un pretext suficient de puternic pentru a-l obliga pe Trump să îşi facă publică situaţia financiară. 
     
    Potrivit unei declaraţii fiscale din 1995 a lui Fred Trump, Donald Trump şi fraţii lui ar fi primit 25 de complexe rezidenţiale cu 6988 de apartamente, care valorau 41 de milioane de dolari. La mai puţin de un deceniu după, în 2004, băncile le evaluau la 900 de milioane de dolari.  Prin astfel de tehnici Trump ar fi primit de la tatăl său 413 milioane de dolari, pentru care a reuşit să evite să plătească taxe. 
     

  • La film ca pe vremuri

     Recent însă, ele au început să fie apreciate de tineri, mai ales la New York, scrie Wall Street Journal. În acest oraş există diverse organizaţii, cum ar fi Film Forum, care  oferă vizionări de filme mute cu acompaniament de pian ca la matineurile din cinematografele de altădată, iar înainte de proiecţie publicul are parte şi de un moment de istorie a cinematografului.

    Interesul pentru filmele mute, consideră cei implicaţi în domeniu, se datorează mai ales Internetului şi unor site-uri ca YouTube, care aduc în atenţia tinerilor titluri de care altfel n-ar fi aflat niciodată. 

  • Cum a ajuns un şofer de camion unul dintre cei mai buni regizori din lume şi creatorul filmelor cu cele mai mari incasări din istorie

    James Francis Cameron, regizorul de origine canadiană renumit pentru scenariul şi regia unor firme precum Aliens, Titanic sau Avatar, a avut un parcus profesional cât se poate de atipic: şi-a propus să studieze fizica, a renunţat, s-a reorientat spre engleză, iar într-un final a renunţat la colegiu.

    A avut apoi mai multe locuri de muncă, printre care  chiar şi pe cel de şofer de camion. Scria totuşi când avea timp şi studia singur efectele speciale. A renunţat la jobul de şofer de camion pentru a intra în industria filmului după ce a văzut Star Wars, în 1977.

    Când Cameron scria scenariul filmului Terminatorul, abia reuşea să se întreţină şi a locuit chiar şi în maşina sa pentru o perioadă de timp, potrivit unui articol publicat pe platforma IGN. Principalul lui obiectiv nu erau însă banii, ci să regizeze filmul, chiar dacă nu avea foarte multă experienţă în domeniu, scrie independent.co.uk.

    Chiar dacă erau încântate de scenariu, companiile de producţie nu agreau condiţia impusă de Cameron, respectiv regizarea filmului de către el.

    A perseverat însă şi a reuşit să încheie un parteneriat cu producătorul Gale Anne Hurd, care a cumpărat drepturile scenariului pentru doar 1 dolar, numindu-l pe Cameron regizor. Filmul a generat ulterior venituri de 77 de milioane de dolari.

    Potrivit platformei The Richest, averea lui James Cameron este estimată în prezent la 700 de milioane de dolari.

     

     

  • Cea mai nouă modalitate de a scăpa de AMENDĂ este propusă chiar de POLIŢIE

    Senatorii propun ca şoferii care încalcă legislaţia rutieră şi care, pe lângă amendă, primesc şi puncte de penalizare ar putea cere anularea acestora, dar doar dacă participă la vizionarea unui film realizat de Poliţia Română. Măsura apare într-un proiect de act normativ înregistrat de curând la Senat pentru dezbatere.

    Proiectul prevede că: ”În cazul aplicării a 2 puncte de penalizare, altele decât cele premergătoare suspendării permisului de conducere, titularul acestuia poate cere anularea acestor 2 puncte în urma prezentării dovezii faptului că a participat la vizionarea unui film educativ realizat de Poliţia Română, despre efectele nerespectării regulilor în trafic”.

    Cititi mai multe pe www.promotor.ro

     

  • Fiica lui Gică Hagi a primit primul ROL IMPORTANT, într-un film despre Experimentul Piteşti

    Kira Hagi (22 de ani) tocmai a primit primul rol important al carierei de actor. Fiica lui Gică Hagi va juca în “Între chin şi Amin”, un film despre Experimentul Piteşti, regizat de Toma Enache, care va fi lansat în România anul viitor, scrie Prosport.

    Absolventă de New York Film Academy, Kira Hagi va juca în pelicula care spune povestea unui tânăr compozitor, Tase Caraman, proaspăt logodit, care ajunge în iadul reeducării din Închisoarea Piteşti. Teribilul experiment este condus de temutul Ciumău, şeful penitenciarului. Prin credinţă, Tase Caraman supravieţuieşte torturilor şi, după ce scapă cu viaţă, compune o ”Odă lu Dumnezeu”. Muzica o salvează pe logodnica lui, Lia.

    Printr-un mesaj postat pe facebook, fiica lui Gică Hagi a vorbit despre ce a însemnat pentru ea experienţa pe platourile de filmare: “Am avut ocazia să fac parte dintr-un proiect datorită căruia simt că am crescut brusc cu 20 de ani. Este vorba despre un film care are ca temă Experimentul de la Piteşti, unde s-au întâmplat lucruri atât de cumplite. Abia acum am înţeles dimensiunea acelei tragedii. Nu sunt eu foarte verbală, dar aş vrea să le mulţumesc aici regizorului, Toma Enache, şi soţiei sale, producător şi scenarist, Cătălina Enache, actorilor şi echipei care m-au făcut să mă simt pe platouri ca într-o familie”, a scris Kira.

     

  • De ce a fost REFUZATĂ de cinci spitale o gravidă supraponderală din Vaslui. Motivul este incredibil şi ar putea fi subiect de FILM

    Tânăra din Bârlad s-a dus la Spitalul din Bârlad, în timpul nopţii, pentru că trebuia să nască, însă medicii şi-au declinat competenţa, dată fiind complexitatea cazului, către Maternitatea „Elena Doamna” din Iaşi, însă, spun reprezentanţii unităţii medicale din Bârlad, cazul a fost refuzat.

    „Pacienta are peste 160 kg, la o înâlţime de 1,50 m. Medicul de gardă a prezentat cazul colegilor de la Maternitatea „Elena Doamna” Iaşi, acolo unde erau transferate, de regulă, cazurile de risc, ce ne depăşesc competenţele. Transferul a fost refuzat, invocându-se faptul că maternitatea nu are o masă care să susţină greutatea unei paciente obeze. Acest lucru este unul fals. Mesele de acest gen pot susţine o persoană de până la 250 kg”, a declarat marţi, corespondentului MEDIAFAX, Adrian Gheorghiu, purtătorul de cuvânt al spitalului bârlădean.

    Acesta a adăugat că medicul de la Bârlad ar fi încercat transferul şi la Spitalul Judeţean Vaslui, şi la Maternitatea „Cuza Vodă”, din Iaşi, precum şi la spitalul din Galaţi, iar, în cele din urmă, femeia a ajuns la Bucureşti, la Spitalul Pantelimon, după câteva ore, dusă cu o ambulanţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Căutând prin lumea digitală

    Urmărind Searching, ai sentimentul că tragi cu ochiul la cineva care lucrează pe calculator. Nu e prima oară când un regizor „se joacă“ cu acest concept: Unfriended sau Open Windows au fost proiecte similare. Cu toate acestea, Searching reuşeşte să inducă o stare de nelinişte spectatorului, iar asta e de apreciat.
    Aflat la debutul său în calitate de regizor, Aneesh Chaganty – care semnează şi scenariul – dezvoltă întreaga poveste pe realitatea lumii digitale în care trăim şi care ne influenţează, într-o mare măsură, viaţa de zi cu zi. El nu judecă dependenţa noastră, ci o prezintă aşa cum e.
    Nu e un film în care să ne întâlnim cu personaje negative în forma unor hackeri sau hărţuitori, ci doar cu pericolele care există la tot pasul în lumea digitală. Evident, lucruri precum lipsa intimităţii sau expunerea în social media sunt elemente centrale, dar regizorul arată şi părţile bune ale digitalizării; aducerea acestora la un loc este ceea ce transformă producţia într-una reuşită.
    Searching prezintă povestea lui David (John Cho), tatăl unei fete de 16 ani care a dispărut. Primele scene explică relaţia dintre cei doi, iar modul inedit în care acestea sunt realizate ilustrează perfect intenţiile regizorului. În loc să vadă fotografii vechi sau filmări alb-negru, spectatorul ia parte la intrarea fetiţei în lumea digitală: primul cont de utilizator pe calculator, primul cont pe reţelele sociale, primul apel FaceTime către tatăl ei – o viaţă povestită prin intermediul tehnologiei.
    Într-o bună zi, fetiţa nu mai vine acasă, iar poliţiştii ajung la concluzia că ea a fugit. David nu e însă convins de raportul lor, aşa că decide să investigheze chiar el ce s-a întâmplat cu fiica sa. De aici, lucrurile încep să semene extrem de mult cu realitatea în care trăim: unde căutăm atunci când vrem să aflăm ceva, orice, despre o anumită persoană?
    Fără a da mai multe detalii, o să menţionez doar că filmul exprimă extrem de coerent modul în care tehnologia a schimbat obiceiuri simple, aşa cum ar fi discuţiile cu prietenii sau păstrarea unei fotografii într-un album.
    Prezentat în premieră la Festivalul de Film Sundance, în luna ianuarie, Searching a fost lansat pe marile ecrane la sfârşitul lunii august. Fără a avea pretenţii în ceea ce priveşte încasările, filmul a fost extrem de bine primit de critici şi va ajunge şi în cinematografele de la noi în această toamnă.
    Închei prin a spune că Searching e un film care merită lăudat, atât pentru unghiul de abordare a poveştii, cât şi pentru prezentarea onestă a lumii digitale în care ne petrecem o mare parte a timpului.

    Nota: 8/10

  • Finalul nu e aproape

    E important să menţionez, în caz că mai există cineva pe faţa Pământului care nu ştia asta, că Tom Cruise realizează chiar el majoritatea cascadoriilor. Mi se pare de necrezut cât de mult poate asta să schimbe (în bine, evident) faţa francizei Mission: Impossible. Atunci când teama sau disperarea de pe faţa unui actor e reală, şi spectatorii o vor simţi; lipsa efectelor speciale generate pe calculator e un plus în ziua de azi, iar producătorii lui Mission: Impossible au ştiut să profite la maximum de asta.
    Chiar dacă scenariul are multe scăpări pe partea de logică, scenele de acţiune sunt atât de bine realizate încât firul narativ devine realmente secundar. Cei mai mulţi membri ai echipei se întorc pentru această nouă aventură: Ethan şi echipa trebuie să recupereze trei recipiente cu plutoniu înainte ca acestea să ajungă la un grup terorist numit Apostolii, ridicat pe bazele Sindicatului, grupul desfiinţat de Ethan în filmul anterior. Pare complicat? Acţiunea devine şi mai încurcată, dar recomandarea mea e să lăsaţi la o parte aspectele tehnice şi să vă concentraţi pe acţiune.
    Personajele nu sunt prezente în film pentru a atrage simpatia spectatorilor, singurul lor rol fiind de a participa la urmăriri, explozii şi alte secvenţe memorabile. Chiar şi atunci când Julia – fosta parteneră a lui Hunt – apare în peisaj, pentru a întări sentimentul de pericol care îl înconjoară, rezultatul nu e chiar cel scontat. Şi asta nu pentru că Michelle Monaghan nu e o actriţă convingătoare, ci pentru că miza e deja suficient de mare.
    Mission: Impossible – Fallout a avut un buget impresionant, de 178 de milioane de dolari; nu le plângeţi de milă producătorilor, pentru că filmul a generat din vânzarea de bilete 538 de milioane de dolari (la ora scrierii materialului, filmul rulase de 31 de zile în sălile de cinema). Chiar dacă rezultatele înregistrate până acum îl plasează pe locul 4 din 6 în cadrul francizei, e de aşteptat ca Fallout să mai aducă cel puţin 20-25 de milioane în conturile casei de producţie.
    O scenă din film îl prezintă pe Cruise faţă în faţă cu unul dintre personajele negative, acesta spunându-i: „Finalul de care te-ai temut întotdeauna e aproape“. Văzând reacţia publicului, dar şi a criticilor faţă de Fallout, aş spune că finalul e încă departe.

    Nota: 8,5/10

  • Cronică: Un alt fel de film despre mafie – VIDEO

    Pentru cel de-al doilea lungmetraj al său, regizorul Thierry de Peretti a ales ca temă violenţele din Corsica de la începutul anilor ’90. E un proiect ambiţios, care urmăreşte creşterea şi în cele din urmă decăderea unui tânăr  o desfăşurare similară cu cea din Naşul, dacă vreţi, deşi asemănările se opresc aici.

    Principala diferenţă faţă de filmele clasice cu mafioţi vine din felul în care Peretti şi echipa prezintă scenele: cadrele sunt mai lungi, invitând mai degrabă la distanţarea faţă de personaje. Cadrele nu mai sunt intime, aşa cum se întâmplă de obicei în filmele semnate de Coppola sau Scorsese.

    În ciuda unei poveşti extrem de ofertante, mai ales în condiţiile în care întâmplările din Corsica nu au ajuns prea des pe marele ecran, Une vie violente nu reuşeşte să îşi atingă potenţialul. Firul narativ se încurcă parcă în prea multe detalii şi devine greu de urmărit, iar personajul principal pare de multe ori că nu ştie exact ce anume trebuie să facă. Revin la comparaţia cu Naşul: şi în filmul lui Francis Ford Coppola personajele ajung în stări conflictuale, dar dilemele lor sunt de cele mai multe ori de natură morală. Aici, Stephane (un militant de 20 de ani) pare să se întrebe de multe ori dacă trebuie să continue lupta, nu dacă lupta e una corectă.

    Aş spune că este o problemă a echipei tehnice, pentru că actorul Jean Michelangeli (Stephane) semnează un rol excelent; şi restul distribuţiei, formată din actori relativ necunoscuţi, se achită bine de sarcinile primite.

    Aflăm încă de la început că Frontul Naţional de Eliberare a Insulei Corsica (FLNC) a luptat încă din anii ’70 pentru a obţine independenţa faţă de Franţa, apogeul acestui conflict fiind atins două decenii mai târziu. Acţiunea filmului începe însă în 2001, iar primele scene sunt elocvente pentru modul în care Peretti tratează subiectul: doi tineri sunt executaţi de mafie la Paris, cadrul fiind unul lung, filmat de departe.

    Cinematografia semnată de Claire Mathon este excelentă şi prezintă contrastul dintre Parisul cenuşiu şi culorile vii ale insulei.

    Cea mai bună parte a filmului Une vie violente este felul în care Peretti descrie climatul cultural şi social al insulei Corsica, un loc unic împărţit cumva între Franţa şi Italia.

    În concluzie, Une vie violente merită din plin laudele pe care le-a primit în timpul proiecţiei de la Cannes. Nu este un thriller, aşa cum poate şi-ar fi dorit producătorii, dar evocă într-un mod excepţional o perioadă mai puţin cunoscută din istoria Europei.

    Notă: 8,5/10

    Une vie violente
    Regia: Thierry de Peretti
    Distribuţie: Jean Michelangeli, Henri-Noel Tabary, Cedric Appietto, Marie-Pierre Nouveau, Delia Sepulcre-Nativi
    Durată: 1 oră 47 minute
    Data lansării: 10 august