BusinessMagazin

Tag: familie

  • Capitalistul care a transformat un business dintr-un orăşel de provincie într-un retailer internaţional

    Pornind de la un mic business cu comenzi prin poştă, deschis într-un orăşel de provincie suedez, Johan Petter Åhlén a reuşit să se adapteze vremurilor actuale şi să construiască un lanţ puternic de retail, pe care l-a transformat într-unul dintre cele mai cunoscute branduri de profil din Suedia.

    Johan Petter Åhlén s-a născut pe 13 aprilie 1879 în Suedia, în familia fermierilor Marits Anders Andersson şi​ Brittas Karin Christoffersdotter. La naştere, el s-a numit Johan Petter Andersson, însă, pentru a nu fi confundat cu alte persoane, a ales să îşi schimbe numele după locul natal, Åhl, în Åhlén. 
    În 1899 antreprenorul a fondat compania de comenzi prin poştă Åhlén & Holm în oraşul natal, avându-l drept partener de business pe unchiul său, Erik Holm. Primul catalog al companiei număra 277 de produse iar primul articol vândut a fost un portret tipărit al familiei regale. Produsul a avut un mare succes, fiind vândut în peste 100.000 de exemplare.În 1902, el a preluat integral acţiunile businessului iar patru ani mai târziu a lansat o altă afacere, editura Åhlén & Åkerlunds, alături de Erik Åkerlund.
    Åhlén a fost căsătorit cu Elin Maria Charlotta Brolin, cu care a avut doi fii, Gösta Mauritz şi Anders Ragnar, amândoi devenind managing directori ai companiei tatălui lor. În 1915, antreprenorul a decis să mute afacerea în Stockholm, într-o clădire cu şapte etaje, de peste 100.000 de metri pătraţi. Astăzi, sediul central al companiei se află în continuare la aceeaşi adresă.
    În paralel cu lumea businessului, Åhlén s-a remarcat şi în cea a sportului. El a fost un pionier al curlingului suedez, primind medalia de argint la Olimpiada de iarnă din 1924, de trei ori campion al Suediei şi vicepreşedinte al Asociaţiei Suedeze de Curling, între 1935-1938.
    Antreprenorul a murit in 1939 în timp ce traversa oceanul Atlantic, călătorind dinspre New York spre ţara natală. 
    În 1988, compania sa a fost preluată de Axel Johnson AB, iar în anii ’90 s-a transformat într-un lanţ modern de retail cu reputaţie internaţională. Afacerea se axează pe trei domenii de activitate: modă, frumuseţe şi articole pentru casă. Businessul este astăzi unul dintre cele mai puternice branduri din Suedia, cu circa 57 de unităţi în toată ţara. Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul oficial al companiei, afacerea cu 3.000 de angajaţi  înregistrează, anual, o cifră de afaceri de 4,8 miliarde de SEK (peste 46 de milioane de euro) şi un număr de peste 80 de milioane de clienţi.

  • Miliardarul necunoscut care a construit una dintre cele mai mari afaceri din lume. Nu acordă niciodată interviuri şi rareori era văzut în public fără bodyguarzi

    Cu doar 50 de ani în urmă, Arthur Ryan a pus bazele unuia dintre cele mai cunoscute lanţuri de retail vestimentar din Europa, Primark, popular în special datorită preţurilor extrem de mici pe care le practică. Deşi acest model de business a avut un succes răsunător, antreprenorul şi-a asumat însă un risc major – funcţionarea exclusiv prin magazine fizice. Ryan a murit cu doar un an înainte de venirea pandemiei de COVID-19, care avea să zguduie compania din temelii din cauza lipsei magazinelor virtuale, făcând-o să piardă teren în faţa competitorilor din ce în ce mai digitalizaţi.

    Arthur Ryan s-a născut pe 18 iulie 1935 în Cork, Irlanda. Ulterior, familia s-a mutat în Dublin, unde el a urmat cursurile şcolii Synge Street CBS. După ce a emigrat la Londra, Ryan a lucrat pentru retailerul de modă Carr & McDonald. S-a întors apoi în Dublin şi s-a angajat în cadrul lanţului de retail Dunnes Stores.

    În 1969 şi-a deschis, în capitala irlandeză, propriul magazin, Penneys. Cinci ani mai târziu, când reţeaua ajunsese la 11 unităţi, a hotărât să îşi extindă businessul şi în Marea Britanie. Ulterior, a fost nevoit să schimbe numele magazinelor deschise în afara graniţelor Irlandei în Primark, pentru a evita problemele legale cu lanţul american JC Penney. Cea mai importantă schimbare în parcursul businessului a avut loc în 2005, când Primark a achiziţionat un portofoliu imens de magazine Littlewoods.

    Ryan a fost căsătorit de două ori. Din prima căsnicie a avut patru copii, iar din a doua, cu Alma Carroll, a avut o fiică. Antreprenorul a preferat să ducă o viaţă departe de ochii presei – nu acorda niciodată interviuri şi rareori era văzut în public fără bodyguarzi, mai ales că una dintre cele mai mari temeri ale sale era aceea de a fi răpit. El a murit pe 8 iulie 2019, cu câteva zile înainte de a împlini 84 de ani.

    Anul trecut, lanţul de retail cu 78.000 de angajaţi şi 373 de unităţi a înregistrat venituri de 7,79 miliarde de lire sterline (circa 8,75 mld. euro). În prezent compania, subsidiară a multinaţionalei Associated British Foods (ABF), are un portofoliu alcătuit cu preponderenţă din produse fast fashion şi pentru amenajarea locuinţei, la preţuri foarte mici, şi este prezentă în Austria, Belgia, Polonia, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Olanda, Portugalia, Spania, Slovenia, Marea Britanie şi SUA.
    Retailerul a fost grav afectat de pandemia de COVID-19, deoarece modelul de business după care funcţionează este bazat exclusiv pe magazinele fizice, care au fost închise în perioada de lockdown. Potrivit publicaţiei internaţionale Forbes, în al treilea trimestru fiscal al ABF, încheiat la 1 martie 2020, vânzările Primark scăzuseră cu 75%, un declin mult mai abrupt decât al altor competitori, de pildă Inditex, ale cărui vânzări au scăzut cu numai 44% în perioada 1 februarie-30 aprilie 2020, datorită prezenţei în online şi a accelerării procesului de digitalizare.

  • Povestea omului care a renunţat la jobul din multinaţională pentru a face o afacere cu cea mai la îndemână resursă pe care o are ţara noastră

    Antreprenorul s-a inspirat chiar din nevoia de apă a familiei sale şi a creat un business prin care distribuie un sistem de filtrare a apei, printr-un magazin online propriu, dar şi prin platforma marketplace a eMAG.

    Ideea de business i-a venit lui Ionuţ Gabriel Chivu când pleca în delegaţii, iar familia sa se lovea de dificultatea aprovizionării cu apă. „Aveam şi dubii referitoare la apa transportată la PET, mai ales în contextul în care, pe timp de vară, plasticul nu este un material bun în care să stea apa.

    Mi-a atras atenţia faptul că pe fiecare dintre sticle scrie ca acestea să fie transportate la temperaturi cuprinse între 5 şi 25 de grade şi să fie ferite de razele soarelui. Vorbim despre transportul de la sursă, de la izvor, de la hipermarket în casa noastră – nu ştiu câţi respectă aceste reguli“, a povestit Ionuţ Gabriel Chivu într-o ediţie recentă a emisiunii ZF Ecosistemul Marketplace.

    A ajutat la conturarea businessului şi faptul că înainte, la locul de muncă său de muncă, în rolul de marketing director al unei companii axate pe vânzarea de dispozitive medicale, acestea filtrau oxigenul printr-un procedeu asemănător celui de filtrare a apei.

    Primul pas în conturarea businessului a fost alegerea numelui firmei, având în vedere că s-au gândit din capul locului să creeze un produs cu brand propriu. „Ne-am gândit să începem cu un brand propriu, Kiwi Line Concept; mie în liceu îmi spuneau Kiwi colegii, de la Chivu, astfel că aşa am creat şi numele brandului, KLC Aqua“, povesteşte antreprenorul.
    Odată setat numele brandului, au găsit un producător care să realizeze produsul.

    S-au gândit de la început că vor intra în mediul online, iar din momentul în care au lansat site-ul propriu, au intrat şi în marketplace-ul eMAG. „În firmă sunt one man show şi corespondez foarte bine cu colegii din eMAG – îi consider ca fiind agenţii de vânzări pe care nu îi am, comisioanele pe care le percep nu mă interesează fiindcă îi consider drept cei mai buni vânzători“, explică el.  Precizează că în prezent 30-35% din businessul său este generat de eMAG.

    În ceea ce priveşte contextul generat de pandemia de COVID-19, spune că a avut un mic blocaj din cauza stocului, tocmai când făcea aprovizionarea, însă şi-au revenit rapid. „În clădirea de birouri unde aveam activitate se aflau undeva la 20 de firme pe etaj- m-am bucurat foarte tare. Mi-am reglat stocurile destul de rapid, iar potenţialul, cu COVID sau fără, îl văd ca fiind bun, avem o creştere de 120% anul acesta în perioada ianuarie-august faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.“

    Ionuţ Gabriel Chivu este de părere că succesul în antreprenoriat vine atunci când cel care furnizează un produs sau serviciu se transpune în locul clientului. „Din punctul meu de vedere trebuie să fii serios, să ai încredere în ceea ce faci, să fii constant şi, în primul rând, trebuie să te gândeşti că tu eşti primul client şi ce ai vrea de la acel produs şi de la persoana care ţi-l vinde“. Crede că aceste lucruri sunt importante mai ales în contextul pandemic. „Lumea s-a schimbat, nu mai aruncăm cu bani la fel cum făceam înainte, începem să căutăm mai mult.“

    Îi sfătuieşte pe tinerii antreprenori să se gândească bine înainte de a intra în business, în contextul în care există anumite riscuri ce trebuie asumate. „Dacă ai hotărât să intri în antreprenoriat, fă-o cu drag, cu fruntea sus, până la capăt, apelează la tot ce înseamnă surse de finanţare“, spune el, precizând că ei au plecat la drum atât cu capitul propriu, cât şi printr-o finanţare cu un IFN.

    De asemenea, precizează că este foarte importantă corectitudinea: „Fiţi corecţi atât cu partenerii, cât şi cu clienţii, nu vă gândiţi că vreţi să vindeţi un produs. În spatele vânzării unui produs trebuie să fie  un serviciu. Gândiţi-vă cum aţi vrea să fiţi trataţi de cei care vă vând produsele. Trataţi-i la fel“.

  • Povestea antreprenorului care a inventat magazinul unde oricine îşi permite să cumpere ceva, chiar şi oamenii străzii

    Dave Gold s-a născut pe 5 iunie 1932 în Cleveland, Ohio, fiind al treilea copil al unui cuplu de imigranţi ruşi. În copilărie, el a muncit în magazinul părinţilor săi, înainte ca familia să se mute în Los Angeles, unde Gold a terminat liceul şi s-a înscris şi la colegiu. El a fost însă nevoit să renunţe la cursuri pentru a se ocupa de afacerea familiei, după ce tatăl său s-a îmbolnăvit.

    Odată cu preluarea companiei, antreprenorul a decis să încerce un nou model de business, şi anume, vânzarea unui sortiment de sticle de vin la un preţ fix, de 99 de cenţi. Ideea a avut succes instantaneu, aşa că Gold s-a gândit să o extindă asupra întregii game de produse din magazin. Astfel, pe 13 august 1982 el a inaugurat, în Los Angeles, primul magazin 99 Cents Only Stores. Până la apariţia acestuia, conceptul de „dolar store” reprezenta un loc în care puteai găsi produse la preţuri derizorii dar expirate sau cu defecte. Antreprenorul i-a oferit însă un nou sens, intrând cu magazinele sale nu doar în cartierele sărace, ci şi în cele de lux.

    Lanţul de retail a devenit un simbol al SUA după ce fotograful german Andreas Gursky a imortalizat rafturile unui magazin din Hollywood al companiei, iar imaginea a fost expusă în cadrul Muzeului de Artă Modernă din New York şi vândută ulterior în cazul unei licitaţii pentru suma record de peste 3 milioane de dolari.

    Compania s-a extins rapid cu peste
    350 de magazine şi două centre de distribuţie în patru state: California, Texas, Arizona şi Nevada, devenind liderul discounterilor din vestul Statelor Unite.

    În ciuda faptului că Gold a făcut parte din lista Forbes 400, în care sunt incluşi cei mai bogaţi americani, el a ales să ducă însă o viaţă normală, mult diferită de cea a altor multimilionari. Timp de cinci decenii a locuit în aceeaşi casă de clasă mijlocie, alături de soţia sa, Sherry, şi mulţi ani la rând a condus aceeaşi maşină, îmbrăcându-se totodată în haine modeste. Antreprenorul a murit pe 22 aprilie 2013, în urma unui atac de cord.

    În 2017, ultimul an pentru care există date disponibile, compania a înregistrat o cifră de afaceri de peste 2 miliarde de dolari, un profit de 53 de milioane şi un număr de 17.000 de angajaţi.

  • Grădina cu birouri

    O soluţie, scrie Financial Times, poate fi căutată la scriitori, care de multă vreme se refugiază să lucreze într-o încăpere separată situată în grădina casei lor, fie construită special, fie provenită dintr-un foişor reamenajat ca birou. Printre cei care scriau sau scriu într-un spaţiu separat în grădină se numără George Bernard Shaw, Virginia Wolf sau Neil Gaiman. Biroul sau spaţiul de refugiu din grădină nu este însă amenajat de locatarii casei, ci se poartă colaborarea cu un arhitect care să-l proiecteze.
    Clienţii care solicită aşa ceva doresc fie spaţii moderne, aşezate pe aflorimente, dacă amplasamentul o permite, la construcţia cărora se foloseşte piatră şi sticlă, ca în cazul spaţiului de creaţie de la Greenwich (Connecticut) al fostului bancher american, John Barr, devenit poet, fie spaţii bine integrate în peisaj. În acest din urmă caz se remarcă un studio construit în Australia, la Melbourne, şi acoperit cu iederă, ceea ce-l face greu de distins prin vegetaţie. Biroul celui care l-a comandat este amplasat în dreptul ferestrei mari şi-i permite astfel să se bucure de privelişte. Un alt exemplu vine de la Londra, unde un arhitect a proiectat pentru fratele său un spaţiu octogonal de lucru, construit din lemn şi vopsit în verde pentru a se încadra bine în peisajul grădinii.

  • Una dintre cele mai bogate familii din România readuce la viaţă un conac vechi de aproape 100 de ani. Ce vor să facă cu el şi cum arată după renovare – GALERIE FOTO

    Un conac construit în 1925 în stil neoromânesc de unul dintre discipolii arhitectului Ion Mincu, care a trecut printr-un proces de renovare ce a durat şapte ani, reprezintă unul dintre cele mai noi pariuri ale familiei Timiş. Acesta le poartă deja numele şi, aflat la doar 80 de kilometri de Capitală, ar putea fi una dintre destinaţiile de weekend de pe harta bucureştenilor.  

    În ultimii ani, au început să apară din ce în ce mai multe locuri de cazare, care pe lângă dormit, oferă şi o experienţă atipică turiştilor, în încercarea de a se deosebi de turismul de masă. Casa Timiş, un conac construit în 1925 în stil neoromânesc, le oferă turiştilor atât ocazia de a dormi într-un conac istoric, dar şi de a lua masa înconjuraţi de viţa de vie din zona Dealu Mare.

    Casa Timiş este situată pe Drumul Vinului în judeţul Prahova, la aproximativ 80 de km de Bucureşti. Clădirea a fost naţionalizată de către comunişti şi ulterior retrocedată în anul 2008, trecând printr-un amplu proces de renovare până în anul 2015.

    Casa Timiş este deţinută de familia Timiş, cunoscută mai ales pentru dezvoltarea producătorului  de mezeluri Cris-Tim, dar care are şi o experienţă de 13 ani în domeniul viti-vinicol. Familia Timiş are circa 60 de hectare de viţă de vie în zona Dealu Mare şi produce propriul vin încă din 2013.

    În anul 2018, familia Timiş a decis să investească în conac – denumit anterior Conacul Domniţei Ralu – realizând o reţea de infrastructură, atât în ceea ce priveşte asfaltarea unui drum către cramă, cât şi electrificare şi canalizare, dat fiind faptul că acestea nu existau în momentul achiziţionării clădirii.

    „Domeniul Casa Timiş nu are la bază un program de finanţare externă. Investiţiile în construcţii, infrastructură (drumuri asfaltate, electrificare, canalizare), echipamente şi obiecte de inventar, terenuri şi amenajări (vie, livadă, lacuri, grădini, alei, sistem de irigaţii), alături de via ce face parte din podgoria Casa Timiş, depăşesc 8 milioane de euro. Proiectul este în continuă dezvoltare”, spune Cristina Timiş, proprietara Casei Timiş.

    Cristina Timiş a regândit tot ceea ce înseamnă amenajările interioare, astfel designul şi decorurile au păstrat stilul în care clădirea a fost construită, mai exact stilul neo-românesc. Totodată, Cristina Timiş s-a ocupat şi de peisagistica locului creând zone de spaţii verzi, alei şi un parc cu loc de joacă pentru copii, dar şi de construirea restaurantului Veranda dintre vii, salonul de evenimente şi sala de conferinţe Noblesse.

    Înainte de achiziţionarea acestui conac, familia Timiş căuta un loc în care să construiască o clădire, care să reprezinte nucleul businessului viticol început în anul 2005. De asemenea, Cristina Timiş se ocupă personal de tot ceea ce înseamnă proiectele de dezvoltare a locaţiei, management, achiziţii, resurse umane, marketing şi comunicare şi design.
    „Planurile de viitor pe termen scurt şi mediu vizează în primul rând crearea unui complex vini-viticol ce presupune dezvoltarea capacităţii de cazare, atracţii şi facilităţi şi leisure, deoarece nu putem acoperi cererea mare pe care o avem în acest sens.

    În paralel, vrem să dezvoltăm brandul de vin Casa Timiş prin construirea unei crame tehnologice şi a uneia de degustare, care va fi în apropierea Casei Timiş pentru  accesul uşor al oaspeţilor. Toate acestea vor pune cu adevărat în valoare întregul domeniu deţinut în zona Dealu Mare de familia Timiş, pe care se află şi Casa Timiş”, spune antreprenoarea.
    Domeniul Timiş face parte din Grupul Cris-Tim, fondat în 1992 de Cristina şi Radu Timiş. Grupul Cris-Tim este o afacere de familie care cuprinde şapte linii de business şi anume industria de prelucrare a cărnii, lactatelor şi ready meal, agricultură, creşterea animalelor, producţia de vin şi construcţii.

    „Din cauza situaţiei actuale, numărul turiştilor străini a scăzut considerabil, însă în 2019 un număr mare de turişti din străinătate au ales Casa Timiş, atraşi mai întâi de autenticitatea arealului vini-viticol, de rafinamentul manifestat aici în cel mai mic detaliu, aspect care i-a surprins pentru un loc de cazare şi restaurant aflat între vii, ca mai departe să se bucure de gastronomia şi ospitalitatea Casei Timiş”, precizează Cristina Timiş. Izbucnirea crizei pandemice şi impunerea restricţiilor de către autorităţi cu privire la limitarea răspândirii virusului a reprezentat pentru Casa Timiş suspendarea activităţii, dar odată cu deschiderea unităţii de cazare şi a terasei au fost înregistrate creşteri de 25% în iunie şi iulie comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.

    „Relaxarea reglementărilor a făcut ca începând cu luna iunie activitatea să repornească, Casa Timiş înregistrând în lunile iunie şi iulie o cifră de afaceri în creştere cu 25% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Estimăm o creştere a cifrei de afaceri cu 22% faţă de anul 2019, acestea fiind cifre de creştere foarte bune ţinând cont de situaţia generală a mediului HORECA, dar mici comparativ cu perspectiva pe care o aveam la finalul anului trecut”, precizează Cristina Timiş.

    Reprezentanţii conacului spun că în această perioadă gradul de ocupare este mare, astfel că în luna iulie aceasta a ajuns la 60%, în timp ce în august conacul a fost ocupat în proporţie de 90%. Tarifele de cazare la Casa Timiş variază în funcţie de perioadă, dar în medie preţul pentru o cameră dublă este de 540 lei pe noapte, iar costul pentru un apartament ajunge la 680 lei pe noapte.

    „Avem  câteva avantaje faţă de alte unităţi hoteliere, în prezent prin natura faptului că partea de cazare este mică – 10 camere aflate în conac, dar şi prin natura viziunii de dezvoltare a complexului turistic care urmăreşte o cazare de tip vile în planul de dezvoltare pe termen scurt şi o tipologie de hotel înconjurat de natură, un hotel cu un singur etaj, cu spaţii generoase şi la nivelul de parter – cu terase destinate fiecărei camere, deci un spaţiu exclusivist, larg şi sigur”, spune Cristina Timiş.

    Turiştii care vin la Casa Timiş sunt atât familii cu copii, cât şi cupluri sau persoane ce caută relaxare departe de agitaţia oraşului. În cadrul Casei Timiş se pot organiza şi evenimente la care în mod normal ar putea participa 220 de persoane. De asemenea, există şi o sală de conferinţă amenajată în stil neoromânesc care poate găzdui circa 200 de persoane, dar şi o platformă inaugurată recent cu perspectiva spre amfiteatrul de vii, cu o capacitate de 60 de persoane.

    „Observăm tot mai multe companii care vor să ofere echipei lor o altfel de experienţă de evenimente de business (middle şi top management) şi regăsesc aici toate condiţiile pentru a organiza activităţile specifice: teambuilding, conferinţe, lansări şi prezentări de produse, evenimente festive”, adaugă Cristina Timiş.

    În cadrul Casei Timiş, turiştii pot alege să închirieze biciclete, karturi pentru a se plimba pe traseele create pe Domeniul Casei Timiş, să participe la evenimentele de wine & food pairing. Pe lângă conacul unde turiştii pot să se cazeze şi restaurantele unde pot mânca, Casa Timiş mai are în componenţa sa un parc, un loc de joacă pentru copii şi trei lacuri.

  • Românii care şi-au construit planul de business după planul de viaţă: s-au cunoscut la un templu buddist, iar acum conduc împreună un spa în Bucureşti

    Alin Simion a fondat Centrul Shakti alături de soţia sa, Svetlana, după ce au decis să ia drumul antreprenoriatului şi să se întoarcă împreună în ţară la doi ani de la întâlnirea din India. El locuia pe atunci la Londra, ea la Bruxelles, iar timp de doi ani şi-au urmat parcursurile separat. Au decis însă să pună bazele Centrului Shakti, un centru de beauty şi spa, fără să aibă experienţă în domeniu, cu scopul de a-şi reuni destinele. Alin Simion este absolvent de management la Facultatea de Ştiinţe Economice din Craiova, a studiat şi la Londra şi este şi sportiv profesionist, iar soţia sa, Svetlana, a terminat facultatea de studii politice din Bruxelles.

    „A trebuit să ne desenăm planul de viaţă”, spune Alin Simion. „Shakti a mers foarte mult pe viziunea soţiei, pe creativitatea şi latura estetică aduse de ea şi pe energia mea. Nu aş fi putut să mă ocup singur de detalii – eu vin cu energia, sunt ca o locomotivă, iar ea se ocupă de tot ce înseamnă detalii şi, câteodată, viziune, ne-am completat foarte bine”, descrie el modul în care şi-au construit businessul.

    Au fost inspiraţi astfel de dorinţa Svetlanei de a crea o lume în care frumuseţea, sănătatea şi arta să convieţuiască – şi au desenat un centru unde oamenii să se poată ocupa şi de frumuseţea interioară, dar şi de cea exterioară.
    Şi-au cumpărat chiar ei decorul şi mobila din Thailanda, au închiriat o casă şi, spune Alin Simion, „am avut şi acea picătură de divinitate ca să nu ne prăbuşim câteodată”. Valoarea investiţiei iniţiale a fost de aproximativ 30.000 de euro, resurse proprii ale celor doi.

    Centrul spa s-a extins, în 2016, cu un business de distribuţie. „A fost un drum cu foarte multe suişuri şi coborâşuri, foarte plăcut, iar în 2016 am ajuns într-un nod prin care drumul nostru a luat-o într-o altă direcţie, momentul în care am descoperit produsele Lakshmi şi am devenit importatorii lor în România”, descrie Alin Simion un alt punct de turnură în evoluţia businessului lor.

    Au devenit astfel importatori unici pe România ai Lakshmi, un brand pe care l-au cunoscut prin activitatea spa-ului şi cu care au lucrat timp de câţiva ani, înainte de a deveni importatori. La fel ca în cazul lor, viziunea fondatorului brandului a pornit din India – acesta are un retreat şi a decis să lanseze şi businessul cu produse certificate bio organic. În România, piaţa pe care activează este una medium spre high, cu preţuri ale unei creme de zi sau de noapte care costă circa 230-250 de lei.

    Până anul acesta, modelul european de business al Lakshmi era unul tip B2B, în care produsele erau vândute exclusiv saloanelor şi centrelor spa. Alin Simion a sesizat însă de la început potenţialul pieţei online în România: „Iniţial nu ne-au dat voie să construim un magazin online pentru că, până la urmă, produsele profesionale ar trebui să se găsească doar în centre profesionale unde sunt oameni specializaţi care pot să recomande modul în care se folosesc acestea. În România, toate produsele Lakshmi au venit cu anumite protocoale, care ar fi trebuit însuşite de specialişti, din păcate în România clienţii nu au vrut să investească timp, cheltuieli, devotament în training. Astfel am decis să intrăm în online unde să ne adresăm direct clienţilor finali. Am luat o decizie chiar peste decizia lor în care mi-am asumat că eu sunt reprezentantul din România şi în care mi-am dat seama că clientul final este mult mai pregătit să audă ce vreau să îi transmit de cât sunt specialiştii din spauri”.

    La recomandarea unui prieten, au decis să intre pe marketplace-ul eMAG, iar anul acesta, în timpul stării de urgenţă, când toate businessurile de profil au fost închise, aceasta s-a dovedit a fi colacul de salvare al businessului lor. „În timpul pandemiei  am fost foarte aproape de a pierde 20 de ani de muncă, în care am investit şi în advertising.”
    Cifra de afaceri a businessului se plasează la circa jumătate de milion de euro, iar anul acesta vor înregistra pe marketplace o creştere de 50%. „În timpul pandemiei, când toate uşile au fost închise, singurul canal de vânzare a fost acesta – ne-a adus cam 90% din încasări.”

    Modelul lor de business i-a inspirat chiar şi pe proprietarii businessului din Italia, care vedeau că din România vin comenzi după comenzi, chiar în lockdown. „După discuţia mea cu proprietarul, în maximum două săptămâni aveau şi ei magazin online. Şi-au dat seama că în 2020 nu poţi să te adresezi clienţilor doar offline, iar partea de online este o metodă pe care dacă nu o ai, din punctul meu devedere nu exişti”, punctează Alin Simion.

    Consideră, de asemenea, că pentru un business mic sau mediu, care nu are buget de marketing, faptul că există posibilitatea prezenţei pe o platformă care are câteva milioane de cumpărători, este un beneficiu uriaş. „Să vinzi, de exemplu, oamenilor aflaţi în comune, la care nu ai cum să ajungi astfel fiindcă nu ai posibilitatea să investeşti în marketing, este extraordinar.”

    În pandemie, toate veniturile din marketplace au susţinut şi spaul, angajaţii, dar şi stocurile. Au 20 de angajaţi şi nu au disponibilizat oameni în această perioadă – ci din contră, au angajat două persoane. După redeschiderea spaului însă, numărul clienţilor a scăzut cu minimum jumătate.

    Care sunt planurile celor doi antreprenori în continuare? „Pe termen lung, cel puţin în partea de online şi marketplace, vrem ca în următorii doi ani să se tripleze cifra de afaceri, potenţialul de a fi descoperiţi este uriaş.”
    Iar pe antreprenorii aflaţi la început de drum îi sfătuieşte: „Mergeţi cât mai mult spre online şi mizaţi pe marketplace”. 

  • Tânăra responsabilă de creditele acordate populaţiei într-o întreagă regiune pentru una dintre cele mai mari bănci din România

    Rol ocupat în companie: Coordonez activitatea de retail a 65 de agenţii şi 400 de angajaţi. Cel mai important obiectiv este motivarea şi dezvoltarea personală şi profesională a colegilor mei. Am reuşit să aducem mai aproape managerii de echipe, să împărtăşim idei la orice nivel, să fim deschişi, să identificăm soluţii acolo unde lucrurile pot fi îmbunătăţite şi să reuşim să ne adaptăm în orice context. Atmosfera plăcută, un mediu deschis care încurajează recunoaşterea performanţelor, transparenţa şi suportul oferit colegilor, indiferent de nivel, au creat mediul în care orice colaborator poate atinge performanţă.
    Cele mai importante roluri profesionale avute până la această funcţie: Am intrat în organizaţie la 23 de ani. Am ocupat diverse roluri, atât în zona zona businessului de retail, cât şi în zona de corporate (administrator operaţiuni, back office persoane juridice, consilier persoane juridice, director de agenţie, director de express grup, director regional small business grup constanta, director regional retail grup constanta, director regional retail, regiunea sud-est). Cea mai importantă provocare a fost coordonarea la nivelul regiunii a noului segment Small Business, în 2014, când am avut posibilitatea să organizez de la zero un segment important al băncii. În 2016, a urmat o nouă provocare, preluarea coordonării activităţii de retail a regiunii Constanţa, cu patru judeţe coordonate (Constanţa, Tulcea, Brăila şi Galaţi). Aici am îndrăgit segmentul affluent (clienţii de top ai băncii), unde, împreună cu 12 manageri, am reuşit să atragem cei mai importanţi clienţi ai regiunii. Din 2018, coordonez activitatea retail în regiunea sud-est. Celor 4 judeţe coordonate, s-au adăugat în 2018 judeţele Buzău şi Vrancea, odată cu preluarea coordonării activităţii de retail în regiunea de sud-est.
    Rolul propus pentru anul 2030: În 2030 mă văd tot în BRD, perfecţionând experienţa clienţilor şi performanţa businessului. Ultimele luni ne-au ajutat să fim mult mai agili în implementarea cu succes şi foarte rapid a unor noi programe şi aplicaţii informatice menite să îmbunătăţească experienţa clienţilor cu banca.
    CEO/Antreprenor admirat: Prin prisma poziţiei ocupate, am avut plăcerea să întâlnesc oameni minunaţi şi businessuri de succes, cu care BRD a fost partener în dezvoltarea afacerilor. Admir afacerile de familie şi este o reală plăcere să ascult poveştile oamenilor de succes, pasiunea cu care lucrează, entuziasmul, dedicarea. 

    Profilul Cristinei Labeş a apărut în anuarul 100 TINERI MANAGERI DE TOP DIN ROMÂNIA.

  • Povestea tinerei care îşi trăieşte visul la doar 26 de ani. A construit o afacere plecând de la dragostea pentru maşina de cusut a familiei

    În atelierul ei din Cluj-Napoca, Ştefania scoate la iveală zi de zi noi articole, de la cuiburi pentru bebeluşi (baby nests), jucării pentru dentiţie, centre de activitate (baby gyms), până la articole vestimentare.

    „Eu mă ocup de tot procesul, de la design până la livrare, un proces format din mulţi paşi, însă pe care îmi face plăcere să-l parcurg, ştiind că produsul final va ajuta părinţii de nou-născuţi şi nu numai, în perioada frumoasă şi solicitantă care le stă înainte”, povesteşte Ştefania Iancovici.

    A urmat cursurile Liceului de Arte Plastice Romulus Ladea din Cluj-Napoca, perioadă în care s-a ataşat de maşina de cusut care îşi făcea veacul prin casă. Aşa că, după absolvire, a urmat alte cursuri – de formare antreprenorială, dar şi de croitorie şi calificare profesională.

    „Pentru a acumula experienţă, am lucrat o perioadă într-o fabrică de confecţii textile şi broderie. În 2017, împreună cu soţul meu, am deschis o afacere de familie, un barbershop situat în Cluj-Napoca, după care am prins curaj pentru a-mi realiza visul, şi anume deschiderea unui atelier de croitorie.”

    S-a speriat de birocraţia pe care o presupunea accesarea unor fonduri europene oferite pentru startupuri, aşa că a aşteptat până când a putut porni micul atelier cu fonduri proprii. În aprilie 2020, la un an de la acel moment, a lansat brandul IAN Kids, iar la începutul lunii iulie a devenit funcţional şi magazinul online.

    „Ştiam de la început că voi merge pe materiale sustenabile şi un mod etic şi responsabil de realizare a articolelor, aşadar ştiam că asta presupune un cost final puţin mai ridicat faţă de preţurile producătorilor din România”, spune Ştefania Iancovici.

    Acum, odată lansat brandul pentru copii, tânăra vrea să dezvolte şi o linie de articole pentru adulţi, sub numele IAN Wear. Vizaţi ar urma să fie, astfel, părinţii celor care poartă sau folosesc IAN Kids, dar nu numai. Şi chiar dacă acum contextul economic, puternic afectat de pandemie, îşi face simţite efectele mai ales în rândul afacerilor mici, Ştefania Iancovici are planuri de creştere.

    „Este adevărat că se menţine o nesiguranţă şi o frică în rândul antreprenorilor şi al clienţilor din cauza pandemiei, însă eu privesc cu optimism viitorul. Industria textilă este una dintre cele mai poluante din lume, iar consumerismul a ajuns la cote alarmante.”

    Pe site-ul Ian Kids, un baby nest, adică un mic cuib în care se pot răsfăţa cei mici, costă 370 de lei, o bavetă sau o căciuliţă costă 50 de lei, iar o pătură este, în funcţie de model, între 75 şi 270 de lei.

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Moon Resort – case mobile pentru turişti (Buşteni)
    Fondator: Cristian Brînză
    Investiţie iniţială: 100.000 de euro
    Prezenţă: Buşteni

    Mezanin Market – târguri cu antreprenori români (Bucureşti)
    Fondatoare: Silvia Floareş
    Cifră de afaceri în 2019: 45.000 de euro
    Prezenţă: Palatul Universul din Bucureşti

    Frez – activităţi de producţie, băcănie, wine & coffee bar (Piteşti)
    Fondatori: Iulia Dincă şi Alexandru Gheorghe
    Investiţii: 500.000 de euro
    Cifră de afaceri estimată pentru 2020: 250.000 de euro
    Prezenţă: Piteşti

    Oriel Beer – brand de bere artizanală (Bucureşti)
    Fondatori: Ioana Coca şi Laurenţiu Mândrilă
    Investiţie iniţială: 55.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 200.000 de lei (circa 42.000 de euro)
    Prezenţă: 37 de localuri din Bucureşti şi restul ţării

    Joy2Wander – serviciu de închirieri autorulote (Bucureşti)
    Fondatori: Manuela şi Răzvan Păduraru
    Investiţie iniţială: 15.000 de euro
    Cifră de afaceri în 2019: 100.000 de euro
    Prezenţă: naţională

    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la Zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero. În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro. Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Soarta nefericită a unei dinastii care a fost cândva un simbol al antreprenoriatului. Cum a reuşit un partid politic să îi facă să cedeze statului compania pe care o deţineau

    Soarta familiei Benetton, cândva simbol al antreprenoriatului italian, a luat o direcţie nefericită după ce prăbuşirea unui pod de autostradă din Genova în 2018 i-a adus imperiul infrastructurii în colimatorul guvernului populist de la Roma, scrie Politico.

    De atunci, bogata dinastie – care a ajuns la faima mondială producând pulovere colorate şi campanii publicitare provocatoare în anii 1990 – a devenit subiectul unor dezbateri politice prelungite, problema dacă să fie revocată sau nu profitabila concesiune pentru autostrăzi acordată companiei divizând în profunzime guvernul.

    Între timp, profitând de relaxarea normelor UE privind cheltuielile bugetare pe fondul crizei provocate de padnemia de COVID-19, guvernul i-a forţat pe Benettoni să accepte o înţelegere prin care aceştia cedează statului controlul afacerii lor cu autostrăzi.

    Pentru Mişcarea 5Stele, o formaţiune politică antisistem care guvernează într-o coaliţie cu Partidul Democrat de centru-stânga, aceasta este o şansă să ataşeze rezultate tangibile retoricii sale anti-elită. Mişcarea şi-a pierdut jumătate din alegători de la venirea la putere în 2018, conform unui sondaj de opinie realizat de Politico.

    Dar jocul de putere a crescut tensiunile în coaliţia de guvernare, unii critici acuzând guvernul că a încheiat un acord favorabil companiei şi că riscă să afecteze încrederea pieţei în sistemul juridic al Italiei. Guvernul s-a comportat ca un regim sud-american, spune Andrea Colli, profesor de istoria companiilor la Universitatea Bocconi din Milano şi autor al unei cărţi despre familia Benetton. „Este probabil prima dată în istorie când un guvern italian a naţionalizat de facto o afacere prin utilizarea ameninţărilor pentru a forţa o companie privată să cedeze un activ.“

    Când podul Morandi s-a prăbuşit în urmă cu doi ani, ucigând 43 de oameni, cei de la Mişcarea 5Stele au dat imediat vina pe grupul Benetton, care operează aproximativ jumătate din reţeaua de autostrăzi din Italia printr-o participaţie care oferă controlul asupra gigantului de infrastructură Atlantia.

    Potrivit Mişcării 5Stele, divizia de autostrăzi a Atlantia, Autostrade per l’Italia (Autostrăzi pentru Italia), a primit cadou oferte îndulcite de la guvernele anterioare. Înainte de începerea oricărei investigaţii, guvernul a identificat o horă de ţapi ispăşitori convenabili – afaceri mari, vechea clasă politică şi familia miliardarului Benetton – şi a ameninţat în mod repetat cu revocarea contractului. Însă aproape doi ani dosarul a părut prea complex şi costisitor pentru a fi rezolvat rapid.

    Acum, guvernul, văzut stropit din belşug cu finanţarea de la UE din planul de recuperare economică din criza provocată de pandemia de Covid-19, s-a pregătit să ia înapoi un activ profitabil al statului şi să obţină punctele politice atât de necesare, ordonând Benettonilor la începutul acestei luni să îşi vândă pachetul de acţiuni la divizia de autostrăzi şi să cedeze controlul către banca de stat Cassa Depositi e Prestiti (CDP) şi investitorilor aliaţi.

    „Compania a fost ameninţată cu o armă lipită de cap“, au descris situaţia persoane apropiate familiei Benetton. „Dacă nu erau de acord cu cerinţele guvernului, contractul ar fi fost revocat, provocând incapacitatea de plată.”
    În joc erau 7.000 de locuri de muncă şi ruina financiară a investitorilor instituţionali şi mici, precum şi a creditorilor şi băncilor cărora compania le datora suma cu potenţial destabilizator de 10 miliarde de euro.

    Cei de la 5Stele au făcut presiuni pentru anularea completă a contractului, dar au revendicat victoria oricum, publicând o postare pe blogul lor cu titlul „La revedere Benetton”.

    „În sfârşit, ne-am eliberat de Benettoni, cred că este o mare victorie pe toate fronturile”, a declarat pentru o agenţie locală de ştiri subsecretarul de transport Giancarlo Cancelleri, de la 5Stele. „Am demonstrat că în Italia cu acest guvern, cei care fac rău sunt pedepsiţi.”

    Dar nu toată lumea este convinsă că decizia a fost un câştig pentru stat. Fostul premier Matteo Renzi, care conduce acum partidul Italia Viva  şi susţine coaliţia de guvernare, a sugerat că acordul a fost mai benefic pentru Benettoni. „Era evident, de la început, că nu va exista nicio revocare, ci doar  o înţelegere cu Benettonii”, a scris Renzi într-o informare pentru public. „În loc să fie dată afară, compania este plătită.”

    Un insider de la Atlantia a recunoscut că acesta „nu este cel mai rău scenariu” de care se temeau – o anulare imediată a concesiunii. Investiţia venită de la banca de stat CDP alături de prezenţa investitorilor internaţionali „ar putea fi pozitivă” pentru companie, la fel ca în cazul altor scindări provocate de stat, cum ar fi gigantul din apărare Finmeccanica, acum Leonardo, şi compania energetică Enel.

    Decizia extrem de politizată a provocat, de asemenea, nelinişte în rândul investitorilor internaţionali ai companiei, printre care se numără asigurătorul german Allianz şi Silk Road, fondul de stat al Chinei. Interesul cancelarului german Angela Merkel pentru decizie a adăugat presiuni suplimentare după ce aceasta a declarat reporterilor, în urma unei întâlniri cu premierul italian Giuseppe Conte, că este „foarte curioasă” să afle deznodământul. Merkel a tras sforile în Europa pentru crearea planului de recuperare economică al cărui principal beneficiar va fi Italia.

    Un mare fond de hedging, TCI Fund Management, a acuzat recent guvernul de însuşirea ilegală a unei companii private şi a lansat proceduri de infringement împotriva Italiei cu Comisia Europeană pentru încălcarea principiilor cheie, inclusiv stabilitatea juridică şi imparţialitatea.

    Într-un astfel de mediu de afaceri „instabil şi imprevizibil”, investitorii nu vor mai avea încredere că Italia este un stat de drept”, se arată în plângere.

    TCI a cerut o soluţie alternativă – o licitaţie cu mai mulţi concurenţi sau ca firma să fie listată astfel încât Atlantia să îşi poată vinde pachetul de acţiuni la divizia de autostrăzi către banca CDP la un preţ „corect”.

    Războiul a reaprins o dezbatere cu privire la nivelul de responsabilitate al Benettonilor pentru dezastrul provocat de prăbuşirea podului – şi despre cine va beneficia de pedepsirea lor. Familia a fost atrasă în afaceri cu în 1999 după ce activitatea lor principală de retail a încetinit. Italia se pregătea să intre în zona euro, iar guvernul trebuia să reducă datoria publică privatizând unele dintre cele câteva sute de companii de stat italiene. Roma căuta o companie italiană cu umeri largi care să facă posibile investiţii pe termen lung.

    Afacerea cu autostrăzi s-a dovedit a fi o gâscă cu ouă de aur. Concesiunea a fost extinsă pentru a o face mai atractivă, iar contractele favorabile au însemnat că tarifele creşteau automat în fiecare an. Autostrăzile italiene sunt acum cele mai scumpe din Europa, deşi, probabil, datoria făcută pentru a construi reţeaua în anii ’60 şi ’70 a fost achitată de mult timp de către utilizatori.

    Un raport al autorităţii naţionale anticorupţie publicat la începutul acestei luni a acuzat compania că nu a investit suficient pentru verificări de întreţinere şi siguranţă.

    Concesiunile de autostrăzi sunt un fel de oligopol unde un număr mic de „aristocraţi ai asfaltului” sunt capabili să domine piaţa şi să-şi impună voinţa asupra statului, a raportat către Comisia pentru lucrări publice din Senat Francesco Merloni, preşedintele Fundaţiei Aristide Merloni şi un fost ministru al lucrărilor publice.
    Doar 440.000 de euro – sau 33.000 de euro pe an – au fost cheltuiţi pentru întreţinerea podului Morandi între 1994 şi accidentul din 2018, deşi o renovare de 20 de milioane de euro era programată să înceapă la câteva săptămâni după prăbuşire. Managerii, conform raportului, au cheltuit doar 2,2% din totalul investiţiilor pe 7.317 viaducte, tuneluri şi poduri. Atlantia contestă constatările.

    Persoana apropiată familiei Benetton a subliniat că ministerul transporturilor a aprobat planul de întreţinere programat şi a spus că familia a fost persecutată pe nedrept din motive politice.

    Având în vedere că compania este condusă de o echipă profesionistă, vina a fost personală pe nedrept, a spus sursa respectivă. „Benettonii au fost identificaţi imediat ca ţapi ispăşitori, persecutaţi, nu au dreptul să vorbească nici de a exista.“ O mare parte din echipa de conducere de la Atlantia – inclusiv CEO-ul Giovanni Castellucci – a fost înlocuită după prăbuşirea podului în 2018. Insiderul de la Atlantia a spus că s-a schimbat complet cultura companiei. Evaluarea riscurilor şi inspecţiile, care erau făcute anterior de o companie internă, sunt acum efectuate de o parte terţă independentă.

    Însă, ca urmare a inspecţiilor mai stricte, multe viaducte şi tuneluri îmbătrânite au fost reclasificate ca având un risc mare de prăbuşire. Două poduri rutiere din Italia, inclusiv un viaduct de autostradă, s-au prăbuşit după colapsul podului Morandi.

    Deocamdată, cu investigaţia penală sub diferite acuzaţii asupra foştilor manageri şi tehnicieni angajaţi de Atlantia – inclusiv numeroase acuzaţii de ucidere din culpă şi de falsificare de documente – la ani distanţă de orice concluzii finale, lupta pare să rămână extrem de politică.

    Pentru a placa detractorii, guvernul va trebui să se asigure că investiţiile în infrastructură atât de necesare nu sunt descurajate şi să garanteze că statul de drept exista, şi este considerat, a fi menţinut. Anularea contractului ar fi fost o pedeapsă pentru toată lumea, dar cei de la 5Stele vor fi acum îngrijoraţi de faptul că aşa-numita lor victorie asupra Benettonilor, dărâmarea un imperiu, le-ar putea scăpa din mână.

    În locul podului prăbuşit a fost construit unul nou, numit Genoa San Giorgio, în mai puţin de doi ani. Construcţia a fost inaugurată la începutul acestei luni, muncitorii lucrând chiar şi în timpul carantinei pentru ca podul să poată fi deschis la timp. Genoa San Giorgio a devenit rapid mândria oraşului şi a întregii Italii, demonstrând că italienii pot construi ceva grandios. „Este un simbol al noii Italii, care-şi revine”, a spus premierul Conte. Inaugurarea s-a făcut cu mult fast, însă rudele victimelor dezastrului din 2018 au refuzat să participe la ceremonie, preferând să celebreze, în schimb, împlinirea a doi ani de la prăbuşire.