BusinessMagazin

Tag: facultate

  • De ce vor unii să iasă din tipare?

    „Mă decolorez de patru ori pe an, mă vopsesc o dată sau de două ori pe an cu vopsea permanentă şi de până la zece ori cu vopsea semipermanentă iarna. În anotimpul rece este nevoie de dublă decolorare ca să pot obţine păr alb sau argintiu, îmi place cum se asortează cu zăpada şi cerul înnorat”, spune Carol Turculeţ, absolvent al Facultăţii de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării.

    El povesteşte că s-a vopsit pentru prima dată înainte de a participa la prima ediţie a evenimentului East European Comic Con, când avea
    15 ani.

    „Prima dată m-am vopsit înainte să particip la prima ediţie a evenimentul East European Comic Con, în primăvara lui 2013, când aveam 15 ani. Personajul în care voiam să mă costumez avea părul portocaliu, dar eu nu obişnuiam să mă decolorez pe atunci şi m-am făcut vişiniu. Ulterior nu m-am mai vopsit până la începutul primului an de facultate, când m-am făcut brunet şi de atunci alternez culorile constant”, spune Carol Turculeţ.

    Specialiştii spun că unul dintre motivele pentru care bărbaţii se vopsesc este pentru a se conforma la un anumit grup, spre exemplu cel al hipsterilor.

    „Motivul psihologic pentru care bărbaţii se vopsesc este nevoia de noutate şi dinamism, de poziţie şi atitudine freestyle. De asemenea, poate fi şi nevoia de apartenenţă la un anumit stil, precum cel renumit al hipsterilor”, spune Alin Sebastian Godeanu, psiholog clinician specialist şi lector la Facultatea de Psihologie şi Ştiinţele Educaţiei din Bucureşti.

    Carol Turculeţ spune că nu s-a vopsit niciodată la salon, el apelează la serviciile unui hairstylist doar pentru a se tunde şi se vopseşte acasă sau la prieteni, iar „în momentul vopsirii, oriunde aş fi, am grijă să am la mine strictul necesar: oxidant, vopsea, elastice şi clame mici deoarece am părul scurt, mănuşi şi pensule, dar şi suplimente precum balsam, mască de păr sau un borcan de ulei esenţial, în cazul în care simt părul uscat după vopsire”.

    El recurge la vopsitul permanent şi la decolorat de aproximativ şase ori pe an şi foloseşte vopseaua semi-permanentă de cel puţin zece ori pe an, mai des în sezonul rece. „Nu costă mult nici vopsirea propriu-zisă şi nici decolorantul. Înainte devenea costisitor când, fără experienţă fiind, îmi ardeam părul şi trebuia să achiziţionez măşti de păr, care costau 20 de lei pe doză şi era nevoie de trei doze pe săptămână, sau uleiul esenţial, pe care îl aplicam zilnic, şi nici acela nu era ieftin.”

    Ulterior a învăţat să se vopsească/decoloreze singur şi, astfel, pudra decolorantă şi oxidantul ajung să îl coste între 10 şi 20 de lei, „iar cea mai scumpă vopsea pe care am achiziţionat-o este cea ametist, pe care o am acum în păr, care a costat 25 de lei tubul. Nu consider că, în prezent, este un obicei costisitor”.

    Cristi Pascu, unul dintre cei mai apreciaţi hairstylişti din România, priveşte la polul opus şi spune că mulţi bărbaţi se vopsesc pentru a acoperi firele albe de păr; pentru asta plătesc 200 – 250 de lei, iar vopsirea se repetă o dată la trei săptămâni.

    „Bărbaţii îşi doresc şi ei să arate mai bine. Unul dintre motivele pentru care se vopsesc este să-şi acopere părul alb, ceea ce este valabil mai ales în cazul celor care îşi câştigă existenţa prin imagine, precum cântăreţi, oameni de televiziune, oameni de presă sau cei care intră în contact cu publicul”, spune Cristi Pascu.

    El adaugă că vârsta este relativă, deoarece la bărbaţi părul alb începe să apară încă de la vârsta de 18 ani. „Am văzut băieţi care la 20 de ani aveau părul grizonat. Asta poate fi cool la început, dar la un moment dat te vopseşti, pentru că nu vrei ca la 30 de ani să arăţi de 50.”
    În acelaşi timp, Sebastian Godeanu spune că băieţii încep să se vopsească încă de la vârsta de 16 – 17 ani.

    Avantajul pe care îl aduce schimbarea culorii de păr la bărbaţi este cel legat de sentimentul de bunăstare, de aceea mulţi recurg la schimbarea culorii de păr pentru a fi în acord cu propria personalitate, adaugă Sebastian Godeanu, făcând referire la cei care abordează culorile vii, câteodată combinate.

    Dar cum cultura noastră nu se apropie atât de mult de cea asiatică, unde cei mai mulţi bărbaţi sunt vopsiţi în culori stridente, majoritatea bărbaţilor din România se vopsesc pentru a acoperi firele albe şi astfel nu există o culoare care să fie la modă sau care să fie preferată de bărbaţi, spune Cristi Pascu. „Nu există o culoare căutată de bărbaţi, pentru că ei îşi vopsesc părul din necesitate şi încearcă să aibă o culoare cât mai apropiată de culoarea lor naturală. E bine că în prezent vopselele sunt destul de avansate din punct de vedere tehnologic şi astfel poţi obţine un aspect perfect natural.”

    Stilistul adaugă că pentru bărbaţi moda este relativă, deoarece „suntem mai conservatori” şi atunci moda poate fi o tendinţă care ţine de statutul social şi de vârstă. „Poate fi ceva la modă pentru cei care sunt la nivel de business şi poate fi altceva la modă pentru cei care ies cu skateboardul în parc.”

    Însă, deşi bărbaţii care se vopsesc nu sunt prea bine văzuţi în România şi această schimbare este asociată cu imaturitatea, psihologul Sebastian Godeanu spune că femeile sunt atrase de bărbaţii care îndrăznesc să îşi asume aceste schimbări, mai ales într-o lume tradiţionalistă.

    „Am observat că femeile sunt atrase de bărbaţii vopsiţi, pentru că îndrăznesc să-şi asume personalitatea într-o lume tradiţionalistă, cum este a noastră. Chiar dacă multe femei asociază vopsitul părului cu imaturitatea, este apreciată iniţiativa”, adaugă Sebastian Godeanu.

  • Facultatea din România care nu scoate şomeri: “Un proaspăt absolvent poate câştiga şi 6.000 de lei net pe lună”

    Deşi liderii ideologici şi politici, mediul de afaceri şi comunităţile internaţionale vorbesc deja de mai mulţi ani despre aptitudinile necesare pentru a reuşi în „a patra revoluţie industrială”, mediul de business local reclamă de multe ori lipsa unor măsuri concrete luate de mediul universitar pentru a adresa aceste probleme şi a pregăti studenţii pentru viitorul lor în piaţa muncii.

    În condiţiile în care absolvenţii de clasa a 12-a au susţinut deja examenul de Bacalaureat şi urmează admiterea la facultate, cum se pregăteşte FABIZ (din cadrul ASE Bucureşti), una dintre cele mai căutate facultăţi de business din România, pentru a trimite în piaţa muncii absolvenţi capabili să depăşească provocările viitorului?

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • In vino veritas

    Miron Radic a fost cooptat de Alfred Beck în cadrul companiei amb Wine Company, firma care deţine Crama Liliac, în urmă cu circa şase ani, iar miliardarul austriac i-a transmis rapid „dependenţa” de vinul românesc. Licoarea lui Bachus îi stârnise interesul tânărului încă de pe băncile facultăţii: Miron Radic şi-a realizat şi tema de licenţă chiar pe subiectul vinurilor româneşti, la Universitatea de Economie şi Business din Viena.

    Miron face parte din echipa Liliac de la momentul lansării oficiale a cra­mei în România, în 2012, ocupându-se până în 2015 de vânzările de export şi de marketing. În acel an, a fost numit managing director al companiei amb Wine Company, alături de „jumătatea lui mai bună”, cum îi place să spună, Victor Ciupercă, manager român care ocupa şi funcţia de CEO al companiei. Tot în 2015 s-a mutat şi în România, pentru că un business nu poate fi gestionat de la mai bine de 600 de kilometri depărtare.

    Anul acesta însă, Victor Ciupercă i-a predat funcţia de CEO al amb Wine Company tânărului austriac. Miron Radic coordonează astfel în prezent atât activitatea echipei de la Bucureşti, cât şi operaţiunile cramei la nivel regional.

    „Eu am crescut în Austria, am fost învăţat să fiu punctual, să respect reguli, dar, cu toate astea, în România am învăţat că nu trebuie să fii atât de extremist cu punctualitatea. Cred că România este o ţară cu mult potenţial, mai ales în ceea ce priveşte piaţa vinurilor, cred că putem creşte foarte mult ceea ce facem aici, în România”, spune Miron Radic.

    Amb Wine Company este parte a consorţiului austriac amb Holding şi compania fondatoare a Cramei Liliac, localizată în regiunea Batoş din Târgu-Mureş.

    Istoria producătorului de vin începe acum circa opt ani, când antreprenorul austriac Alfred Beck a achiziţionat terenurile viticole din zona de centru-nord a ţării. Austriacul Alfred Beck nu se află la primele lui afaceri în România, el fiind activ şi în domeniul imobiliar şi în agricultură. De altfel, în 2010, în timpul unei vizite la Batoş, austriacul tatona investiţiile în păduri, însă i-au plăcut dealurile acelei zone şi s-a decis să investească în cramă. Antreprenorul este acţionar al grupului imobiliar care deţine clădirea de birouri Magheru One, precum şi alte clădiri de birouri în zona Pipera şi mai multe terenuri în Bucureşti şi în ţară. El deţine şi câteva sute de hectare de teren arabil.

    Cum a început Miron Radic să lucreze pentru compania miliardarului austriac?„Am intrat în contact cu cei de la amb Wine Company după ce am terminat facultatea. Alfred Beck (fondatorul companiei) m-a plăcut, a avut încredere în mine şi m-a angajat. Nu s-a uitat peste CV-ul meu, de fapt nu am scris niciodată un CV”, povesteşte tânărul manager, care acum conduce un business cu peste 30 de angajaţi.

    El spune că, la rândul lui, nu s-a uitat peste CV-urile persoanelor pe care le-a angajat. Spre exemplu, Miron povesteşte că dacă se baza pe ce scria în CV-ul asistentei pe care o are în prezent, nu ar fi angajat-o niciodată.

    „Sincer, dacă mă luam după ce scria în CV, nu aş fi angajat-o, dar am chemat-o la interviu şi totul a fost  atât de minunat, încât i-am zis: «Eşti angajată». Ştiam că nu ştie să facă ce ar trebui să facă cineva în funcţia de asistent, dar i-am zis că anul acesta trebuie să înveţe ce este nevoie, i-am zis că anul ăsta poate să facă greşeli, pentru că nu se supără nimeni, pentru că din greşeli învăţăm cel mai bine”.CEO-ul a ştiut că dacă ocupă această funcţie este mai bine pentru companie ca el să se mute în România, pentru a putea manageria de aproape toată activitatea.

    „Când am fost întrebat de Alfred Beck dacă vreau să ocup funcţia de manager general, am spus da, dar asta înseamnă că trebuie să mă mut în România, pentru că nu pot să conduc o companie de la mii de kilometri depărtare. Trebuie să fiu acolo pentru a putea înţelege ce merge şi ce trebuie îmbunătăţit.” O parte din filosofia lui Alfred Beck se axează pe încrederea oferită angajaţilor lui, filosofie preluată şi de Miron.

    „Eu le ofer angajaţilor libertate şi încredere. Deşi anul acesta echipa este mai mică – anul trecut erau 38 de angajaţi, în prezent sunt 32 – businessul a crescut. Asta pentru că fiecare face exact ce trebuie, iar eu am încredere în ce pot ei să facă. Sunt gata să spăl şi vase, sunt pregătit să fac şi calculele financiare, suntem o echipă şi ne ajutăm la orice. Este bine să găseşti oameni care să formeze o echipă consolidată.”

    Miron spune că domeniul vitivinicol este un business care se dezvoltă încet, în care nu poţi grăbi lucrurile. „În următorii cinci ani voi urma strategia de dezvoltare şi creştere. Chiar dacă sunt momente în care îmi vine să sar peste anumiţi paşi, îmi aduc aminte că în această industrie trebuie să ai răbdare pentru a fi sustenabil şi pentru a evolua.”

    Pentru anul în curs, Miron Radic estimează o creştere de 10%, având în vedere recolta slabă de anul trecut.

    „Am înregistrat creşteri mari, având în vedere că în 2012 vindeam 12.000 de sticle într-o lună, iar acum vindem 12.000 de sticle pe zi.”
    Amb Wine Company a încheiat anul 2017 cu o cifră de afaceri de 1,6 milioane de euro, în creştere cu 33% faţă de anul precedent, când au înregistrat o cifră de afaceri de 1,2 milioane de euro, iar pentru anul în curs estimează o creştere de 10%. Crama Liliac a fost finalizată în 2015 şi a totalizat o investiţie de 10 milioane de euro.

    La ora actuală, crama are o capacitate totală de producţie de peste 300.000 de litri în rezervoare de inox şi 150 de butoaie de lemn din stejar transilvănean. Reprezentanţii companiei au spus că au în plan o extindere a capacităţii de până la 400.000 litri.

    Compania exportă 10% din totalul producţiei în ţări precum Austria, Danemarca, Marea Britanie, Germania, Luxemburg, Cehia, Polonia, iar începând de anul acesta şi în Belgia.

  • Cum au transformat două tinere din România un proiect pregătit pentru licenţă într-un business veritabil

    Ambele tinere au fost pasionate de designul vestimentar încă din copilărie, iar când s-au întâlnit la facultate au pornit un parteneriat care s-a transformat în atelierul de creaţie Thaïs & Ströe. „După absolvire şi lansarea colecţiei de licenţă ca expresie artistică, ne-am pus pe studiat piaţa şi am realizat planul de afaceri.

    La finalul anului 2015 am înfiinţat societatea, după care am început să lucrăm la magazinul online şi la colecţii”, spune Oana Stroe. Magazinul a fost lansat în 2016, dar primul produs a fost vândut imediat după înfiinţarea societăţii. „Expuneam la un târg în centrul Bucureştiului şi era prima ieşire în lume la un eveniment cu vânzare. Era o bluză cu imprimeu digital realizat de noi. Satisfacţia a fost nemăsurată.”

    Cele două lucrează cot la cot la designul produselor, iar gestiunea celorlalte activităţi, precum relaţiile cu colaboratorii, acţiuni de promovare, finanţele, şi-o împart egal. „Funcţionăm perfect împreună şi de nenumărate ori gândim acelaşi lucru, situaţie în care corectitudinea deciziei este incontestabilă”, mărturiseşte Stroe.

    Atelierul de modă realizează produse vestimentare pentru femei şi pentru bărbaţi, cu un design minimalist, iar preţurile sunt aferente produselor din gama premium, depăşind 50 de euro pe bucată. Acestea se vând în România, dar şi în străinătate, în ţări precum Cehia, Slovacia sau Marea Britanie, susţine tânăra antreprenoare. În acest moment, produsele se vând doar online, iar „colecţia de iarnă va fi prezentă şi într-un magazin din Londra; momentan suntem în discuţii cu anumite magazine fizice din ţară”.

    Atelierul celor două tinere se află în Bucureşti şi au şi un angajat. Până acum au investit în afacere 11.000 de euro, iar pentru anul în curs ţinta de vânzări este de 35.000 de euro, afirmă Oana Stroe. „Afacerea este încă în faza de recuperare a investiţiei. Estimez că 2018 va fi un an nou cheie pentru noi, deoarece anul trecut în decembrie am făcut o investiţie considerabilă pentru noi prin achiziţia de utilaje noi, care a început să dea roade la numai trei luni de la achiziţie.”

    Cum se transformă o idee într-un produs finit? Oana Stroe îşi aduce aminte cum a decurs procesul pentru colecţia Phobia. „Am pornit de la o idee şi un mesaj pe care vrem să îl transmitem publicului. Am dezvoltat această idee care s-a concretizat în inspiraţia noastră, şi anume: cum să-ţi depăşeşti fricile.

    După stabilirea ideii şi a mesajului, am început să dezvoltăm totul în cuvinte şi în imagini. A urmat apoi un studiu în privinţa ţesăturilor şi identificarea celor potrivite la furnizorii existenţi, dar şi căutarea de furnizori noi”, mărturiseşte creatoarea de modă. În următoarea etapă, povesteşte ea, se creează un prototip, iar dacă acesta este în regulă, următorul pas este realizarea produsului finit; „dacă necesită schimbări se reia procesul din faza de tipar”.

    Fondatoarele firmei au studiat designul timp de un semestru în Bologna, ceea ce le-a ajutat foarte mult, „întrucât acolo am cunoscut şi am învăţat de la profesionişti în industria modei, de la profesionişti în organizarea de show-uri de modă şi de la profesionişti în branding şi marketing”.
    Pentru anul acesta cele două creatoare de modă au planificate călătorii în străinătate, „pentru a intra în contact cu noi pieţe şi pentru a promova brandul. Ideal ar fi să intrăm pe pieţele din ţările nordice şi, de ce nu, peste ocean”. În 2019 vor să angajeze mai multe persoane, deoarece „dorim să păstrăm producţia inhouse şi să nu o externalizăm”.

    Oana Stroe este de părere că pasiunea pentru modă nu e îndeajuns pentru a porni o afacere în acest domeniu, ci consideră că ai nevoie de o determinare şi dorinţă de reuşită mare. „Ca să pui bazele unui business nu este de ajuns doar pasiunea pentru domeniul respectiv, fiindcă pasiunea pentru modă se putea concretiza într-un job ca fashion designer, editor, buyer în această industrie. Este nevoie de curaj la graniţa nebuniei pentru a fi antreprenor.”

  • Povestea tinerei care vinde gogoşi de peste 2 milioane de euro în România

     Fondată pe 28 martie 2014, în urma unei investiţii iniţiale de aproximativ 100.000 de lei, afacerea celor doi tineri a ajuns în prezent la 17 unităţi şi alte trei erau în curs de deschidere la momentul realizării acestui material (începutul lunii iunie). Dintre acestea, patru sunt proprii, iar celelalte administrate în regim de franciză. Per total, 120 de angajaţi lucrează în cadrul grupului; acesta generează afaceri de 10 milioane de lei (în magazinele proprii, spaţii francizate, centru de producţie), iar planurile pentru anul acesta vizează o dublare.

    Marius Muntean (CEO-ul afacerii în prezent) şi Andra Otava (CCO) sunt foşti colegi la Facultatea de Construcţii din Cluj-Napoca. După absolvire, Andra Otava a lucrat timp de doi ani în domeniul construcţiilor şi şi-a consolidat pregătirea şi cu un master. Ideea afacerii a apărut imediat după ce tinerii au terminat facultatea. Unul dintre criteriile după care au ales afacerea era ca aceasta să fie diferită faţă de modelele care au mai existat în trecut, în speranţa că dacă vor face lucrurile altfel, vor o traiectorie ascendentă.

    De pe scurta listă de idei s-a evidenţiat crearea unui donut shop, concept care nu exista la momentul respectiv pe piaţa din România. Mama Andrei Otava a furnizat reţeta de gogoşi, iar în rest au trecut prin toate provocările pe care le poate înfrunta un pionier pe o piaţă nişată, deschizând o primă unitate în Târgu-Mureş, de unde s-au extins apoi în mai multe oraşe din ţară (Cluj-Napoca, Sibiu, Baia Mare, Ploieşti, Iaşi, Bucureşti, Suceava, Alba Iulia, Piatra Neamţ, Craiova, Râmnicu Vâlcea). Investiţiile în francizele Donuterie pornesc de la 30.000 de euro şi pot ajunge la 50.000 euro, sumă care depinde de factori precum locaţia aleasă pentru magazin şi suprafaţa acestuia. Pentru anul în curs, Muntean şi Otava şi-au propus să dubleze numărul de magazine din reţeaua naţională şi, implicit, să dubleze şi cifra de afaceri. Pe termen lung însă, iau în calcul şi extinderea în afara ţării.

    ANDRA OTAVA

    29 DE ANI

    COFONDATOR ŞI CCO, DONUTERIE

    CIFRĂ DE AFACERI NETĂ* ÎN 2016: 10 MIL. LEI

    NUMĂR DE ANGAJAŢI**: 120

    *VALOAREA CUMULATĂ A VENITURILOR GENERATE DE FRANCIZE ŞI DE MAGAZINELE PROPRII

    **NUMĂRUL TOTAL, ÎN CADRUL GRUPULUI

     

    Mai multe astfel de poveşti au apărut în catalogul 100 Tineri Manageri de Top, ajuns anul acesta la a 12-a ediţie.

     

  • Meseria unde poţi câştiga un salariu de 9.000 de lei imediat după terminarea şcolii pe care tinerii din România o ocolesc

    Deşi la ieşirea de pe băncile facultăţii de Ingineria Materialelor şi Ştiinţa Materialelor absolvenţii pot obţine un salariu între 3.000 şi 9.000 de lei, tinerii din ziua de astăzi nu aleg din proprie iniţiativă această facultate, majoritatea fiind împinşi de la spate de către cunoştinţe sau rude. 

    Pe tineri nu îi tentează deloc meseria de metalurgist, una dintre cele mai vechi din lume, practicată de peste 7.000 de ani. Situaţia nu este apanajul exclusiv al pieţei locale, însă în special în spaţiul românesc industria metalurgică se confruntă cu un declin, interesul pentru aceasta scăzând odată cu închiderea unităţilor metalurgice, pe fondul scăderii cererii de pe piaţă, dar şi odată cu schimbarea generaţiilor. Meseria de metalurgist este considerată ca fiind una grea, chiar „murdară”. În realitate, nu este deloc aşa, procesele de producţie fiind în cea mai mare parte automatizate şi modernizate.

    Cum a ajuns o meserie care oferea un statut social aparte să fie considerată în zilele noastre ca fiind una „murdară”? Meseria de metalurgist este una dintre cele mai vechi din lume, avându-şi rădăcinile în perioada Eneoliticului (Eneos – aramă în limba greacă – n.red.). La început, piesele de metal obţinute prin ciocănire la rece erau folosite ca obiecte de podoabă, iar mai apoi, odată cu obţinerea aliajelor, acestea au devenit unelte şi arme.

    „Metalurgia a fost, este şi va fi în continuare. Metalul este în continuare cel mai folosit material din întreaga industrie. Un metalurgist îşi găseşte locul în industria auto, în şantiere navale sau chiar la Banca Naţională la bătut monede, sau în domenii emergente cum ar fi industria apărării, industria medicală şi aşa mai departe”, spune prof. dr. ing. Radu Ştefănoiu, din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Podoabe, arme şi ritualuri magice. Există dovezi arheologice care susţin că arama (cuprul) a fost prelucrată încă din perioada neoliticului, în mileniul al VII-lea î.Hr., în zona Anatoliei. Arama nativă a fost prelucrată prin ciocănire, rezultând piese mici, cel mai probabil de podoabă. Este atestată prima oară în România în neoliticul timpuriu, în aria culturii Starcevo-Criş.
    Metalurgia în adevăratul sens al cuvântului a apărut odată cu descoperirea tehnicii de reducere a cuprului din minereu şi a tehnologiilor de topire şi turnare a metalului topit pentru obţinerea pieselor.

    În mileniul al V-lea î.Hr., în Eneolitic, are loc o evidentă dezvoltare a metalurgiei cuprului în spaţiul sud-est european, fapt dovedit de apariţia unui număr destul de mare de piese masive din cupru. Cel mai des întâlnite piese din această perioadă sunt topoarele şi târnăcoapele, acestea fiind descoperite pe teritoriul României în aria culturilor Cucuteni, Sălcuţa sau Gumelniţa. Cu toate acestea, arheologii presupun că erau în continuare obiecte de podoabă, apanajele unor persoane cu statut social înalt.

    Mai târziu, în Epoca Bronzului, omul a descoperit că din amestecul a două metale rezultă un material care poate avea proprietăţi care fac posibilă utilizarea produsului finit în mai multe domenii. Bronzul este aliajul cuprului cu staniul (cositorul), prin acest procedeu căpătând o duritate mai ridicată.

    În Grecia, metalurgiştii sunt atestaţi de tăbliţele linearului B (aproximativ 1450 î.Hr.). Este pomenită o categorie de meşteri numiţi ka-ke-u, care sunt specializaţi în confecţionarea vaselor de bronz. Fără îndoială că metalurgiştii aveau un statut aparte în sânul comunităţilor preistorice. Ba chiar nu este exclus ca operaţiunile de reducere să fi fost dublate de ritualuri magice.

    Element de securitate naţională în vreme de război. În anii ’80, când cei din celebra familie de metalurgişti Krupp au vrut să deschidă un combinat siderurgic, mai întâi au construit case, şcoli, grădiniţe şi biserică, apoi au ridicat combinatul siderurgic, acest fapt stând ca dovadă că o comunitate întreagă poate gravita în jurul unei uzine siderurgice. Pe acelaşi model au fost construit şi combinatele siderurgice din România comunistă, inclusiv cel de la Galaţi, povesteşte Petru Ianc, preşedintele Societăţii Române de Metalurgie.

    Alfred Krupp controla în perioada interbelică şi în timpul celui de-al doilea război mondial toate companiile din domeniul metalurgiei care produceau armament pentru nazişti. În timpul procesului de la Nürnberg, Krupp a fost condamnat pentru crime de război; el a coordonat activităţile combinatelor din închisoare, vânzându-şi averea personală pentru a putea plăti pensiile şi salariile angajaţilor. Acesta a ieşit în scurt timp din închisoare ca parte a planului Marshall de reconstrucţie a economiei Germaniei şi, timp de doi ani, muncitorii au lucrat fără să fie plătiţi. Krupp a fost considerat un pionier al industriei metalurgice, compania sa producând cele mai bune blindaje şi cele mai eficiente arme de artilerie din timpul celui de-al doilea război mondial.

    Metalurgia în România. Perioada de glorie a industriei metalurgice românească a fost între anii ’60 şi revoluţia din 1989; domeniul s-a confruntat apoi cu o criză, în contextul în care consumul intern de oţel a scăzut de la 11 milioane de tone anual la 1-1,5 milioane de tone de oţel. În ciuda scăderii consumului, numărul de muncitori din diferite combinate a rămas acelaşi, ba chiar s-a mărit. Perioada s-a încheiat după privatizările combinatelor din 2001-2005, când au fost restructurări masive de personal. Activitatea de metalurgie presupune o sinergie a mai multor specializări: oţelari, frezori, laminorişti, cocsari, ingineri etc.

    În perioada comunistă, în industria metalurgică feroasă şi neferoasă din România lucrau aproximativ 250.000 de oameni. Astăzi, numărul acestora s-a redus de zece ori.
    În contextul cererii scăzute, numeroase unităţi şi capacităţi ale combinatelor siderurgice româneşti s-au închis. Cel mai elocvent exemplu este cel al Sidex Galaţi, considerat apogeul şi mândria industriei metalurgice româneşti. Proiectat în anii ’60 la o capacitate de 9 milioane de tone de oţel anual, acesta este în 2018 în situaţia în care mai poate produce maximum 2 milioane de tone de oţel.

    Declinul industriei metalurgie româneşti s-a reflectat şi în cererea pentru facultăţile de specialitate. Dacă la începutul anilor ’90 numărul de studenţi care optau pentru Facultatea de Ingineria Materialelor Metalice era de 495, în 2018 sunt disponibile 90 de locuri la aceeaşi facultate (singura de acest tip din România) – Facultatea de Ştiinţă şi Ingineria Materialelor a Universităţii Politehnica Bucureşti.

    Pregătirea metalurgiştilor în perioada comunistă era foarte bine definită, aceasta având o importanţă extrem de ridicată, în contextul în care în această industrie lucrau 250.000 de oameni în România. Existau şcoli profesionale în fiecare unitate metalurgică, combinatul asigurând masa, cazarea şi costurile de şcolarizare. După şcolarizare, cursantul avea un loc de muncă garantat şi primea o garsonieră. Unităţile de metalurgie aveau şi centre de cercetare.

    Astăzi mai lucrează aproximativ 25.000 de oameni în această industrie din România, astfel nici cererea pentru şcolarizarea în domeniu este scăzută.
    „Cererea pentru specializările din domeniul ingineria materialelor nu este foarte mare. În 2017 am completat 59 de locuri la sediul din Cluj-Napoca. La Ingineria Materialelor termină facultatea cam 50% din numărul celor admişi în anul I. Motivele sunt diverse, de la neadaptarea la cerinţele facultăţii la reorientarea spre alte specializări. Din păcate, de multe ori, obişnuinţele din timpul ciclurilor de studii anterioare conduc la un astfel de efect”, declară prof. dr. ing. Ionel Chicinaş, decanul Facultatea de Ingineria Materialelor din cadrul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.
    În ciuda faptului că locul de muncă este garantat prin cererea ridicată de pe piaţa locurilor de muncă, dar şi prin facilităţile oferite de companiile din industrie pentru studenţi şi absolvenţi, mulţi studenţi fug de aceste oportunităţi.
    Sidex are propria şcoală de formare a viitorilor metalurgişti – Şcoala de Ucenici, în cadrul căreia cursanţii sunt pregătiţi timp de 18 luni pentru meserii de metalurgist – laminorist, oţelar şi aşa mai departe.

  • Ce trebuie să facă angajatul român pentru a ajunge să castige un salariu de peste 1.000 de euro pe lună

    Lucrează într-o companie din nordul Bucureştiului, este absolvent de facultate, are peste cinci ani de experienţă profesională, iar angajatorul i-a mărit salariul în mod constant în ultimii ani de teamă să nu rămână fără un talent în companie. Acesta este profilul angajatului care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună, un nivel salarial pe care îl au peste 200.000 de angajaţi din România. Majoritatea sunt localizaţi în Capitală.

    Îţi trebuie cel puţin 1.000 de euro salariu ca să ai un stil de viaţă decent în Bucureşti, adică să mănânci un prânz sănătos, să ieşi de 1-2 ori pe săptămână cu prietenii la o terasă şi să îţi permiţi câteva plecări de weekend pe an, la care se adaugă un concediu. În plus, jumătate din acest buget se duce pe cheltuieli fixe (chirie, întreţinere, abonamente şi alte costuri) şi, de fapt, nu îţi rămân foarte mulţi bani de cheltuială de la o săptămână la alta”, spune Maria, 29 de ani, specialist în marketing la o companie din Bucureşti, funcţie din care câştigă circa 1.000 de euro net pe lună, la care se adaugă încă 400 de euro net de la un job part-time. Ea spune că, în viitorul apropiat, vrea să ajungă la venituri de circa 2.200 de euro net pe lună (10.000 de lei) pentru a avea un stil de viaţă „absolut satisfăcător”.

    În Bucureşti lucrează peste 113.000 de angajaţi care câştigă salarii nete de peste 1.000 de euro net pe lună, arată datele Inspecţiei Muncii aferente lunii aprilie 2018. În total, 9% dintre angajaţii din Capitală au venituri mai mari de 1.000 de euro net pe lună, cu mult peste media înregistrată la nivel naţional, de 4%. Specialiştii spun însă că, deşi statisticile indică o îmbunătăţire a salariilor oferite în Capitală, numărul angajaţilor cu salarii mai mari nu este suficient.

    „Deşi numărul salariaţilor mai bine plătiţi a crescut, în continuare procentul celor care câştigă peste 1.000 de euro net în Bucureşti mi se pare redus, ponderea ar trebui să fie de cel puţin 40% în Capitală. Companiile trebuie să majoreze salariile, pentru că altfel îşi vor pierde oamenii”, spune Andrei Caramitru, founding partner şi CEO în cadrul firmei de consultanţă Kessel Run Ventures. El adaugă că, dincolo de populaţia care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună pe contracte de muncă, mai există şi persoane bine plătite care primesc sumele respective fie prin contracte de tip PFA sau din dividende, astfel că ponderea acestora în totalul populaţiei care are o ocupaţie în Bucureşti poate fi mai mare.

    Datele oficiale arată că numărul total de angajaţi din Bucureşti care câştigă peste 1.000 de euro net pe lună a crescut cu 50% în ultimul an şi reprezintă aproape jumătate din numărul total de salariaţi cu salarii de peste 1.000 de euro net la nivel naţional (de 217.402 de angajaţi în aprilie 2018).

    Cei care fac recrutări spun că şi ofertele salariale pe care le primesc din partea angajatorilor se situează în zona salariilor de circa 1.000 de euro net pe lună, mai ales în rândul clienţilor corporate din Bucureşti. Motivul? Companiile, în special cele multinaţionale, doresc să îşi creeze o imagine bună în piaţă, să ofere un mediu de lucru plăcut şi să le ofere o stabilitate mai mare oamenilor. În plus, se tem de costurile aferente fluctuaţiei de personal.

    „Tendinţa va fi în continuare de creştere a salariilor în Bucureşti. Interesant este că, în momentul de faţă, inclusiv în zona de white collar în Capitală vorbim de personal care vine din alte judeţe sau din alte oraşe limitrofe şi care doreşte să lucreze în Bucureşti tocmai pentru aceste salarii”, a explicat Florin Godean, country manager al firmei de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar Adecco România. Din păcate, spune el, salariile de peste 1.000 de euro net pe lună sunt oferite cu precădere de către companiile cu birourile situate în nordul Bucureştiului sau în câteva „insuliţe” de centre de business din Capitală, însă acest nivel salarial nu este generalizat.
    În Bucureşti sunt localizate majoritatea sediilor de companii şi de aceea este normal ca ponderea mai mare a salariaţilor din middle şi din top management, care au salarii mari, să se concentreze aici.

    „În plus, aici sunt centralizate şi cele mai multe joburi din zona de HR, PR sau marketing, iar acest lucru creşte ponderea salariaţilor mai bine plătiţi în Capitală prin comparaţie alte zone. Numărul de joburi bine plătite depinde şi de predominanţa unor industrii din anumite zone. Unde există foarte multe businessuri în IT, vor fi şi mai mulţi oameni bine plătiţi, pe când unde există mai multă producţie, majoritatea salariilor vor fi sub nivelul de 1.000 de euro net”, afirmă Corina Gonteanu, director de marketing pe Europa Centrală şi de Sud-Est în cadrul ManpowerGroup.

    Pe lângă municipiul Bucureşti, judeţele Cluj, Timiş, Ilfov, Braşov, Iaşi şi Sibiu sunt zonele în care lucrează cei mai mulţi angajaţi care câştigă peste 1.000 de euro net lunar.

    La nivel naţional, numărul salariaţilor cu normă întreagă de muncă şi cu salarii de peste 1.000 de euro net pe lună a ajuns la finalul lunii aprilie din acest an la 217.402 de persoane, în creştere cu 80% (adică cu 96.178 de persoane) faţă de perioada similară a anului trecut.
    „Dată fiind presiunea de pe piaţa muncii şi faptul că procentul din PIB care se duce pe salarii este în continuare mic (de 35,8% din PIB în 2017, faţă de media UE de 47% din PIB – n.red.), există o tendinţă clară de creştere a salariilor. Firmele care pot să plătească salarii mai mari pot să o facă atunci când nu mai au încotro, iar acum au început să nu mai aibă încotro pentru că trebuie să îşi reţină oamenii. Probabil că, în cazul noilor joburi scoase la concurs, ponderea celor cu oferte salariale de peste 1.000 de euro net este mult mai mare, pentru că mulţi oameni sunt blocaţi în aceleaşi joburi de mult timp şi nu pot avea creşteri salariale foarte mari. Presiunea de pe piaţa muncii va conduce la creşteri de salarii, iar acesta va fi un lucru bun”, adaugă Andrei Caramitru. El mai spune că, dacă nu vom trece printr-o nouă criză, atunci vom avea un procent important de oameni din Bucureşti care o să aibă salarii de peste 1.000 de euro net pe lună.

    Datele Institutului Naţional de Statistică arată că există opt sectoare de activitate în care salariile medii ale angajaţilor au depăşit valoarea de 1.000 de euro net în luna martie, respectiv: servicii IT (6.689 de lei net), fabricarea produselor din tutun

    (6.312 lei net), asigurări şi fonduri de pensii private (6.070 lei net), fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (5.369 lei net), activităţi de editare (5.136 lei net), transporturi aeriene (5.107 lei net), extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (5.083 lei net) şi bănci (4.863 lei net).

    „Dacă s-ar mări dintr-o dată toate salariile din Bucureşti cu câte 300 de euro, businessul ar merge mai bine, pentru că ar fi o piaţă mai mare de desfacere, iar profitul companiilor ar creşte. Dacă ar fi aşa de rău să dai salarii mari tuturor, atunci nu s-ar mai investi niciodată în Londra, în Paris sau în oraşe din Elveţia. Acolo sunt investiţii mult mai mari decât la noi, forţa de muncă este de zece ori mai scumpă, dar dacă îl plăteşti pe cel care îşi face casa de zece ori mai mult, casa ta e de zece ori mai scumpă şi, implicit, profitul va fi mai mare”, conchide Caramitru.

  • Universitatea Bucureşti pune la dispoziţie peste 7.400 de locuri bugetate la licenţă, master şi doctorat

    Pentru programele de doctorat, perioada de înscriere este cuprinsă între 3 şi 20 septembrie 2018.

    “Fiecare facultate are propriul calendar, cuprins în perioada mai sus-menţionată. Datele pot fi consultate de toţi cei interesaţi pe website-urile facultăţilor. Pentru studiile universitare de licenţă, Universitatea din Bucureşti pune la dispoziţie un număr de 4.250 de locuri bugetate. Astfel, Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine oferă 446 de locuri, Facultatea de Chimie 134 de locuri, iar Facultatea de Filosofie, 98. De asemenea, Facultatea de Fizică pune la dispoziţia candidaţilor un număr de 129 de locuri, Facultatea de Drept 273 de locuri, iar Facultatea de Istorie 185 de locuri”, transmite Universitatea Bucureşti.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O nouă descoperire de excepţie în România la marginea unui râu. Elucidează o parte ASCUNSĂ din istoria noastră

    O echipă internaţională de cercetători, condusă de dr. Zoltán Csiki – Sava de la Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti, a descoperit şi a descris o nouă specie de mamifer preistoric, care a fost contemporan cu dinozaurii pitici din Transilvania, se arată într-un comunicat remis Descoperă de reprezentanţii Geoparcului Dinozaurilor Ţara Haţegului.
     
    Din echipa de cercetare au mai făcut parte paleontologi renumiţi la nivel mondial, printre care Mátyás Vremir de la Societatea Muzeului Transilvan din Cluj-Napoca, Stephen Brusatte de la Universitatea din Edinburgh (Marea Britanie), respectiv Meng Jin şi Mark Norell de la Muzeul de Istorie Naturală a Americii din New York. 
     
    Noua specie de mamifer, cu o vechime de 68 de milioane de ani, a fost identificată pe baza unui schelet parţial descoperit într-un sit de pe teritoriul Geoparcului UNESCO.
     
    ”La Litovoi studiile au început din 2014, când a fost descoperit specimenul respectiv (iunie 2014). Mai întâi a urmat prepararea, scanarea prin microtomografie computerizată, apoi studiul propriu-zis al specimenului şi al imaginilor digitale din tomograf”, a declarat  conf. univ. dr. ing. Zoltán Csiki – Sava (Facultatea de Geologie şi Geofizică a Universităţii din Bucureşti) pentru Descoperă.
     

  • Cum arată viaţa când eşti FATA lui BILL GATES – GALERIE FOTO

    Jennifer Gates, fiica de 21 de ani a lui Bill Gates, care şi-a construit o profesie în domeniul ecvestru, a postat poze din toată lumea anul trecut, care s-a dovedit a fi unul foarte special pentru ea, potrivit Daily Mail. 

    Ea se clasează pe locul 19 într-un clasament al Federaţiei Ecvestre a Statelor Unite.A călătorit în întreaga lume împreună cu prietenul ei participând la diferite competiţii ecvestre.

    S-a născut în Medina, Washington şi este studentă în ultimul an la facultatea de biologie a universităţii Stanford.Prietenul ei, Nassar, este un egiptean care s-a născut şi a copilărit în Kuweit; a fost şi el student la universitatea Stanford, absolvind managementul şi economia în cadrul universităţii.

    Familia Gates călătoreşte deseori împreună, dar Jennifer este singura care împărtăşeşte pe reţelele sociale poze din experienţele lor de lux în jurul lumii.