Tag: expunere

  • Cât sunt dispuse companiile din România să investească în securitatea cibernetică

    Aceasta este doar una dintre concluziile sondajului centrat pe securitate IT şi realizat în rândul integratorilor IT la ediţia de la Cluj-Napoca a NetSafe Security Day, eveniment de marcă a Grupului NetSafe, unul dintre cei mai importanţi distribuitori de soluţii şi produse IT cu valoare adăugată pe segmentele de Security, Networking şi Wireless.

    „Nivelul de investiţii în securitate IT este în creştere, iar ritmul investiţional se va accelera în perioada următoare, pe măsură ce tot mai multe companii vor conştientiza riscurile la care se expun dacă nu iau măsurile potrivite pentru a se proteja de atacurile informatice. Acesta este şi demersul nostru prin organizarea evenimentului NetSafe Security Day: de conştientizare a beneficiilor investiţiilor, prin întâlniri periodice cu partenerii locali, la nivelul întregii ţări”, spune Doru Manea, CEO NetSafe.

    75% dintre integratorii IT sunt de părere că investiţiile companiilor în domeniul securităţii IT vor merge către soluţiile de creştere a vizibilităţii asupra reţelei, prin care se analizează traficul, dispozitivele utilizate, aplicaţiile rulate şi protocoalele de securitate, dar şi de control al accesului în reţea.

    O altă zonă care va atrage investiţiile companiilor în perioada următoare este reprezentată de soluţiile pentru actualizarea infrastructurii wireless, 50% dintre integratori afirmând că firmele din România îşi vor direcţiona bugetele şi către acest segment.

    O concluzie importantă a sondajului arată faptul că investiţii importante vor fi direcţionate de către companii şi către educarea angajaţilor în privinţa ameninţărilor informatice, 25% dintre integratorii IT indicând această direcţie de investiţii.

    Sondajul a fost realizat în cadrul evenimentul NetSafe Security Day din Cluj-Napoca, de la finalul lunii trecute, şi se bazează pe răspunsurile integratorilor IT, furnizori de soluţii de securitate IT pentru peste 150 de companii.

    În cadrul evenimentului au participat trei dintre cei mai importanţi vendori din industria de securitate IT la nivel mondial: Fortinet, IXIA şi PhishMe.

    NetSafe Security Day Cluj-Napoca este primul dintr-o serie de evenimente dedicate industriei de securitate IT care vor avea loc în perioada următoare în cele mai importante oraşe din ţară.
     

  • Puşcă cu bani, o casă îmbrăcată în aur şi maşini fuchsia: aşa arată viaţa copiilor bogaţi ai Nigeriei FOTO

    Copiii bogaţi ai Instagramului, care nu dezămagesc atunci când vine vorba de a-şi expune averea fabuloasă pe social media, nu mai provin doar din Marea Britanie, SUA sau Rusia. Mai nou, avioanele private, hainele de designer şi vacanţele exotice sunt etalate pe Instagram şi de copiii Africii, mai exact ai Nigeriei, cea mai puternică economie a continentului negru.

    Emeka Okonkwo, cunoscut ca E-money, este cel mai tânăr miliardar nigerian, ce deţine diverse proprietăţi şi afaceri cu petrol şi gaze, precum şi propria sa casă de discuri. De asemenea, casele sale sunt împodobite de mobilier luxos şi poleit cu aur, iar la petreceri se prezintă cu un accesoriu neobişnuit: o puşcă ce aruncă bani în loc de gloanţe. Un video recent arată cum miliardarul nigerian „împuşcă” cu 2.500 de lire în timpul unei nunţi.

    Rapper-ul si designerul Bayo Adewale aka Bnaira este, de asemenea, obişnuit să arunce cu bani la petreceri. Acesta este cunoscut pentru dragostea sa faţă de maşinile luxoase roşii,  cu care nu ezita să se afişeze în timp ce studia la Universitatea din Lagos. Înainte de terminarea studiilor, obişnuia să conducă un Range Rover.

    De asemenea, creaţiile Louboutins sunt extrem de populare printre tinerii bogaţi din Nigeria, care se fălesc cu colecţiile lor impresionante pe reţelele de socializare. Mompha, CEO-ul de la Lagos Bureau De Change, se pozează agresiv mulţimile sale de pantofi cu tălpi roşii, dar şi cu genţi de la Gucci, Cavalli, Valentino, Versace, Hermes sau Louis Vuitton. „Acestea sunt piese exclusive şi trebuie neapărat să le am”, spune tânărul care a cheltuit 2.500 de lire pe o geantă Versace.

     

  • Un supliment controversat creat special pentru creşterea imunităţii oamenilor poate intra pe piaţa europeană. Pericolul utilizării lui este uriaş

    Germania analizează posibilitatea introducerii acestor suplimente. În Thailanda există din 2012, iar compania care le produce, Tanawisa, doreşte să le introducă pe piaţa europeană.

    Citiţi mai multe pe www.descopera.ro

  • După Ibiza, litoralul Mării Negre, noua atracţie pentru englezi. Alcool şi expunere indecentă la cote maxime

    John Magilton, în vârstă de 23, din Swansea, a lucrat timp de două veri, în 2015 şi 2016, ca promoter de club, în celebra staţiune de pe malul Mării Negre, scrie The Sun.

    Acesta a povestit pentru Wales Online care este atmosfera din Sunny Beach şi de ce atât de mulţi britanici preferă să-şi petreacă verile în Bulgaria

    “Am văzut oameni care au adormit în interiorul cluburilor şi în locuri ciudate, precum şi unii care şi-au rupt sau luxat gleznele, sau chiar s-au tăiat la picioare din cauza faptului că umblau desculţi pe străzile pline de slicle.”

    “De asemenea, acolo poţi dansa gol pe bar, astfel încât uneori oamenii, dezbracaţi complet, se prăbuşesc practic peste tine, asta fiind un fel de tradiţie a localului pentru care am lucrat”, a mai povestit tânărul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Segway lansează două trotinete electrice

    Trotineta ES1 poate atinge o viteză maximă de 20 km/h şi are o autonomie de aproximativ 25 km *. Este dotat cu afişaj digital LED, sistem de frânare ABS şi viteză de croazieră.

    Modelul ES2 poate atinge o viteză maximă de aproximativ 25 km/h şi are autonomie maximă de până la 25 km şi are un sistem de amortizare a şocurilor.

    De asemenea există opţiunea de a adăuga oricăreia dintre trotinete, o a doua baterie. Acest lucru creşte autonomia până la 45 km* şi permite utilizatorilor de ES2 să atingă viteze de până la 30 km/h, să călătorească pe distanţe mai mari şi să abordeze pante mai abrupte. Ninebot by Segway KickScooters vor fi disponibile în Q4 2017. Preţurile modelelor vor fi anunţate tot în aceeaşi perioadă.

    “Suntem încântaţi să ne adresăm, cu produsele noastre KickScooters, unui segment de piaţă aflat în creştere rapidă şi să lansăm aceste noi produse la IFA  Europe, unul dintre cele mai importante târguri de produse electronice de consum” a declarat Richard van Santen, Vice Preşedite de Vânzări şi Marketing, Segway Europe B.V. “
     

  • Ce recomandări are Ministerul Sănătăţii pentru zilele de caniculă

    “În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, transmite ministerul.

    De asemenea, ne este recomandat să nu consumăm alcool pentru că deshidrateaza organismul dar şi evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce recomandări are Ministerul Sănătăţii pentru zilele de caniculă

    “În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de lichide (între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute. Medicii ne sfătuiesc să consumăm în fiecare zi cât mai multe fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castraveţi, roşii) deoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă”, transmite ministerul.

    De asemenea, ne este recomandat să nu consumăm alcool pentru că deshidrateaza organismul dar şi evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Colegi de cameră de coşmar: la ce să te aştepţi dacă împarţi apartamentul cu oameni puşi mereu pe farse – GALERIE FOTO

    Când împarţi o locuinţă cu alţi oameni, este de la sine înţeles că trebuie să faci cu rândul anumite treburi casnice.

    Dar aceste lucruri sunt nimicuri în comparaţie cu ce trebuie să suporte anumiţi indivizi de la colegii lor de cameră, ale căror „suferinţe” au fost pozate şi împărtăşite cu lumea virtuală, arată Daily Mail.

    O cameră de dormitor acoperită cu post-it-uri, mesaje pasiv agresive sau glume sărate care să-l ruşineze pe cel căruia i se adresează sunt doar câteva dintre cele expuse. 

  • Guvernul înfiinţează un task force pentru problema abuzurilor la care sunt expuşi cetăţenii români

    Task Force-ul pentru problematica abuzurilor la care sunt expuşi muncitorii români şi a sclaviei moderne va funcţiona sub directa coordonare a prim-ministrului, Ministerul Românilor de Pretutindeni urmând să aibă rol de minister integrator.

    “Dorim să extindem şi să îmbunătăţim cooperarea cu autorităţile spaniole, având în vedere numărul mare de români aflaţi în Spania şi cazurile concrete semnalate în ultima perioadă. Măsurile pe care le avem în vedere vizează combaterea şi prevenirea unor astfel de cazuri, informarea persoanelor cel mai expuse unor astfel de riscuri, dar şi acordarea de asistenţă pentru victimele exploatării prin muncă sau ale traficului de persoane”, a declarat premierul Mihai Tudose.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei

    În Italia erau, la sfârşitul anului 2016, 1.151.395 de români, conform datelor oficiale ISAT. De fapt, în Italia sunt peste 3 milioane de români, dintre care peste jumătate nu sunt înregistraţi cu forme legale. Creşterea numărului de români care pleacă anual în Italia este în medie cu circa 4% mai mare faţă de anul trecut, dintre care circa 70% sunt femei. Cei peste 1,5 milioane de români care merg să muncească în Italia fără contracte de muncă, dintre care peste 700.000 sunt femei, reprezintă un grup vulnerabil fără niciun fel de sprijin.

    Presa din România a fost informată în aceste zile în legătură cu o nouă descoperire a Poliţiei din Italia: alte zeci de români abuzaţi, din nou, pe plantaţiile din sudul Italiei. „În fiecare săptămână, în ultimele luni, au fost violate, sechestrate şi ucise românce, o femeie de 60 de ani s-a sinucis, după ce a lucrat ca badantă timp de 15 ani, iar alta şi-a ucis concubinul italian care o abuza. Au fost perioade în care trei femei pe zi au fost ucise în Italia. În aceste zile, şi în Spania au fost găsiţi români trataţi ca sclavi, plătiţi cu sume foarte mici pentru munca la câmp şi cazaţi în corturi, fără apă curentă şi fără minime condiţii de igienă. Ultimele trei guverne nu au luat în considerare informările din partea C.A.P.I.M.E.D. România şi nici proiectul strategic – „Vreau să lucrez legal în Europa mea! – depus de C.A.P.I.M.E.D. România, pentru a sprijini în mod real românii plecaţi la muncă în Italia. Autorităţile din România nu ştiu nici câţi români sunt plecaţi la muncă în străinătate, fără forme legale, nici câţi român mor anual şi nici măcar nu pot fi repatriaţi, pentru a fi înmormântaţi”, se arată în comunicatul de presă C.A.P.I.M.E.D.

    Datele statistice arată că peste 4,5 milioane de români muncesc în ţările europene, mulţi nefiind înregistraţi, iar în fiecare zi sunt sute de români abuzaţi de angajatorii care îi forţează să lucreze in condiţii mizere, de violatori, de funcţionari, dar şi de legislaţia discriminatorie. Cu toate acestea, cifrele oficiale arată că românii au trimis acasă peste 55 de miliarde de Euro, mai mult decât investitorii străini şi mai mult decât a primit România de la Uniunea Europeană.

    „Ministerul Pentru Românii de Pretudindeni ar trebui să renunţe la finanţarea proiectelor aşa-zis culturale şi să finanţeze proiecte integrate, parte dintr-o strategie care ar putea salva atât românii abuzaţi astăzi în străinătate, cât şi România de mâine, care va trebui să se ocupe de o populaţie bolnavă, cu nevoi speciale şi fără drept la asistenţă socială şi medicală, după zeci de ani de muncă la negru. O Românie care îşi va primi actualii copii care nu au acces la educaţie şi sunt abuzaţi în străinătate, iar peste 10-20 de ani vor fi adulţi fără pregătire profesională”, se mai arată în comunicat.