BusinessMagazin

Tag: echipamente

  • 13 ani de Business Magazin: Antreprenorul care a ocupat cu magazine o stradă întreagă din Bucureşti

    Între cei doi poli la care visează pasionaţii de senzaţii tari din România, se află o porţiune din Calea Moşilor, colţ cu Bărăţiei, unde David Neacşu a aşezat polul echipamentelor sportive outdoor.

    Se împlinesc 20 de ani de când alpinistul David Neacşu voia să plece pe Everest. Organizatorul expediţiei a fugit însă cu o parte din banii strânşi, iar alpinistul a rămas acasă şi a pus bazele unei afaceri. Între timp, a bifat două victorii importante: a ajuns pe Everest şi a câştigat pariul pe piaţa de echipament sportiv pentru activităţi în aer liber din România. Graniţele micului său imperiu de bocanci, schiuri, haine impermeabile, corturi şi sute de accesorii se întind pe primii zeci de metri din Calea Moşilor, în spatele Magazinului Cocor. Cele cinci magazine, care ocupă o suprafaţă de 700 de metri pătraţi, sunt vecine cu un magazin cu rochii de mireasă, cu o florărie, cu un atelier de reparat încălţări şi cu magazinul sportiv Salomon.

    Tot nume inspirate de pasiunea pentru alpinism au şi depozitele firmei, întinse pe alţi 700 de metri pătraţi: Muntele Vinson, Elbrus, Carstensz Pyramid sau McKinley. La prima vedere, denumirile par o simplă înşiruire de vârfuri montane folosite ca strategie de marketing pentru pasionaţii de alpinism. Sunt, de fapt, primele vârfuri cucerite de alpinistul David Neacşu, mai cunoscut printre pasionaţi pentru expediţiile româneşti conduse de el în premieră pe toate continentele şi mai puţin pentru faptul că este proprietarul magazinelor Himalaya, compania cu 27 de angajaţi care se îndreaptă spre venituri de şapte milioane de euro anul acesta.

    L-am găsit pe Neacşu într-o cameră de aproximativ cinci metri pătraţi, după ce am parcurs vreo 50 de metri de magazin, făcându-mi loc printre căşti pentru alpinism, hamuri, carabiniere, pioleţi şi alte accesorii specifice. Stătea la un birou acoperit de teancuri de hârtii, albume îndesate cu fotografii din toată lumea, tablouri cu simboluri necunoscute şi obiecte pe care nu oricine le poate numi cu uşurinţă. „Asta este o mantra cu scriere în sanscrită pe care mi-a dăruit-o un lama când am plecat singur spre Everest pentru a pune la cale expediţia din 2003“, a explicat el. La gât poartă un medalion dintr-o piatră cu model „ochi de tigru“, extrasă din munţii Himalaya şi pe care „dacă o mai vedeţi la altcineva la gât, sigur face alpinism“.  La 54 de ani, Neacşu are la activ 37 de expediţii mari pe toate continentele, dintre care 19 premiere româneşti. Petrece 200 de zile pe an în expediţii, iar în restul timpului se află în magazinele sale de pe Calea Moşilor. Zâmbeşte mult şi povesteşte cu lacrimi în ochi despre experienţele trăite, axându-se pe cele legate de alpinism şi mai puţin pe afacere, care este, potrivit lui, doar un mijloc de a-şi atinge visele.

    Neacşu şi-a început cariera în urmă cu 30 de ani, mai întâi ca instructor în cadrul şcolii de ghizi naţionali a BTT-ului, iar apoi la Centrul Universitar Bucureşti. A ocupat apoi, timp de doi ani, funcţia de director de agenţie de turism în cadrul unei firme fondate de foştii săi elevi de la şcoala de ghizi, iar în 1993 a decis să îşi construiască propria afacere. „După ce mi-au degerat picioarele pe munte, am hotărât să fac un magazin pentru a aduce echipamente de care aveam nevoie eu în primul rând, iar, apoi, pentru a putea pleca oriunde în lumea asta fără să trebuiască să dau socoteală nimănui, să fiu propriul meu stăpân“, descrie el principala motivaţie care l-a împins spre antreprenoriat. Un argument în plus au fost cei 7.000 de dolari pe care îi strânsese pentru o expediţie în Himalaya, care avea ca scop final escaladarea vârfului Cho Oyu şi care nu s-a mai concretizat pentru că liderul expediţiei a hotărât să plece cu banii strânşi până în acel moment.

    Întâmplarea l-a inspirat în denumirea afacerii şi l-a motivat să inaugureze primul magazin. A investit cei 7.000 de dolari într-un spaţiu de aproximativ 40 de metri pătraţi din complexul comercial Unirea, la etajul patru, în aripa Călăraşi. Magazinul a fost construit sub forma unei cabane din lemn şi a fost ridicată în aproximativ trei luni chiar de cei care au lucrat apoi în magazin. „Nici eu nu ştiu de unde luam echipamentele atunci, aveam trei modele de bocanci, două de rucsacuri şi cinci carabiniere“, spune, glumind, antreprenorul. În 1998, după ce magazinul Unirea a fost cumpărat de omul de afaceri Dan Adamescu, preţul chiriei a crescut, iar Neacşu a fost nevoit să caute un alt spaţiu în care să îşi vândă echipamentele. L-a găsit în apropiere, pe Calea Moşilor. După ce l-a închiriat, a muncit vreme de doi ani la amenajarea acestuia, mai ales din cauza subsolului, care fusese lăsat în paragină.

    A reuşit să inaugureze magazinul la începutul anului 2000. „Aveam 11 angajaţi şi abia îmi permiteam să le plătesc salariile. Nu am avut bani şi pentru pază şi, în primele trei luni de funcţionare, am dormit în faţa magazinului, într-un cort“, îşi aminteşte el. Era o perioadă când furnizorii de echipamente nu aveau încredere în oamenii de afaceri din România, iar Neacşu trebuia să facă plata pentru marfă în avans, aspect care îngreuna situaţia antreprenorului aflat la început. După trei luni, a reuşit să ajungă la linia de plutire, mai cu seamă că încheiase şi contracul cu firma Mammut, unul dintre cele mai profitabile branduri din magazinele sale şi în prezent. După un an şi jumătate, a extins spaţiul cu încă o încăpere, dedicată alpinismului, şi a cumpărat spaţiul magazinului, în schimbul unei sume de 45.000 de euro.

    În 2003, Neacşu a închiriat şi cele două spaţii aflate vizavi de magazinul iniţial, pe care le-a dedicat vânzării de îmbrăcăminte Mammut şi încălţăminte, iar, ulterior, a cumpărat şi cele două spaţii, investind circa 600.000 de euro în acestea. Alte două, destinate bicicletelor high end de munte, dar şi altor branduri de haine pentru sportivi, le-a inaugurat în 2006 în spaţii închiriate, pe care antreprenorul ar vrea de asemenea să le cumpere. În toate sunt expuse aproximativ 5.000 de produse ale unor branduri de echipamente outdoor precum Petzl, Mammut, Austrialpin, Silva, Gerber, Tendon, Lowa, Asolo, Rock Empire, Nikwax, Lorpen, Laken, NicImpex, Julbo, Trimm, Suunto, Deuter, Kovea. A reuşit să câştige contractele cu ei prin participarea la târgurile de profil, cum ar fi cel care se organizează în luna februarie la München sau cel de la jumătatea lunii iulie din Elveţia, dar şi în China sau Statele Unite ale Americii. Nu ratează târgurile, deoarece „în fiecare an se schimbă lucrurile, ca şi în telefonie, IT şi altele“. Face comenzile cu nouă luni sau chiar cu un an înainte. Dacă la început câştiga cu greu încrederea furnizorilor, acum termenele de plată de la branduri precum Mammut sau Petzl ajung chiar şi la 90 de zile. „Au venit chiar la mine acasă să se convingă că nu vând într-un apartament“, spune Neacşu.

    Pe lângă vânzarea în magazinele proprii, în primii ani antreprenorul a făcut şi distribuţie pentru magazinele specializate răspândite în ţară. A atins maximul afacerii în 2007, când firma sa a înregistrat venituri de 13,5 milioane de euro şi profit de 500.000 de euro. A atras şi interesul cumpărătorilor, însă a renunţat la acest gând când a văzut cine avea să îi conducă afacerea în continuare. „Făcusem auditul în 2008, dar, când am dat mâna cu viitorul cumpărător, m-am răzgândit. Nu am mai vândut chiar dacă mi-a oferit o sumă frumoasă, 6,4 milioane de euro.“

  • Afacerile Avi Compact, în creştere cu 10% faţă de 2016, până la 7 milioane de euro

    Revigorarea segmentului corporate, îndeosebi industrii precum farmaceutică sau alimentară, dar şi creşterea cererii pentru sisteme performante şi eficiente energetic, pe segmentul rezidenţial, stau la baza creşterii cifrei de afaceri Avi Compact cu aproximativ 10%. Compania estimează că va încheia anul cu o cifră de afaceri de aproximativ 7 milioane de euro.

    În acest an, activitatea companiei pe segmentul corporate reprezintă aproximativ 65% din cifra de afaceri, în timp ce segmentul rezidenţial a contribuit cu 35%. Cifra de afaceri este realizată în proporţie de 40% din distribuţia de echipamente, aproximativ 75% dintre acestea fiind marca Daikin. Avi Compact este de 11 ani distribuitorul Daikin nr. 1 în România. Soluţiile integrate, pentru segmentul corporate, reprezintă 30% din cifra de afaceri, iar cele de service şi mentenanţă, 30%.

    Cei mai importanţi clienţi Avi Compact, din segmentul corporate, sunt anul acesta din zona farmaceutică, compania realizând instalaţii de climatizare şi mentenanţă pentru toate sediile farmaciilor Sensiblu şi Punkt. Alţi clienţi provin din industria hotelieră şi SPA, Avi Compact furnizând instalaţii de climatizare pentru hotelul Phoenicia Royal situat în Mamaia Nord, pentru hotel Bielmann din Braşov, dar şi pentru Therme Bucureşti. Alte proiecte importante din zona corporate au fost clinica Trident (instalaţii de climatizare), proiectul Vivid, primul proiect de case modulare inteligente pentru care au fost asigurate servicii de montaj instalaţii climatizare, dar şi Romatsa (mentenanţă şi service).

    Ca principală tendinţă în rândul clienţilor Avi Compact, atât pentru segmentul corporate, cât şi pentru cel rezidenţial, s-a observat creşterea cererii de echipamente performante şi eficiente energetic (cu noul freon ecologic cu indice de poluare de patru ori mai mic), sisteme mai economice pe termen lung, cu funcţii care asigură o durată de viaţă mai mare (autodiagniză).

    Creşterea segmentului rezidenţial s-a înregistrat, cu precădere, din zona de construcţii noi. Clienţii doresc un raport preţ-calitate bun, dar în acelaşi timp şi un produs de brand, eficient pe termen lung. De asemenea, 80% dintre echipamentele distribuite anul acesta pe segmentul rezidenţial au fost cumpărate împreună cu interfaţa wi-fi care permite controlarea aparatului de aer condiţionat de la distanţă.

    În perioada 2016 – 2017, Avi Compact a investit aproximativ 500.000 de euro în achiziţionarea unui spaţiu de 2.200 mp unde a fost amenajat un nou showroom Daikin, o hală de depozitare şi un centru de training.

  • Acord de finanţare în valoare de 10 milioane de euro destinat leasingului financiar pentru IMM

    Acesta este al doilea acord încheiat între Garanti Leasing şi BSTDB, care vizează încurajarea şi dezvoltarea IMM-urilor locale. Anterior, cele două instituţii au mai semnat un acord de finanţare, pentru cinci ani, în 2014, în valoare de 7,5 milioane de euro.

    În prima jumătate a anului, Garanti Leasing a acordat finanţări noi în valoare de 38 milioane de euro, continuând evoluţia de anul trecut. Distribuţia activelor finanţate, în primele şase luni ale anului, a fost: vehicule (51%), echipamente (20%) şi imobiliare (29%).

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai nouă maşină românească va fi prezentată în PREMIERĂ MONDIALĂ – FOTO

    Cea de-a doua generaţie a SUV-ului Dacia Duster promite o adevărată revoluţie la Mioveni. Dacă în urmă cu aproape opt ani Duster venea în premieră cu scaune încălzite şi tapiţerie din piele, însă cu un interior foarte asemănător cu cel de la Logan şi Sandero, acum însă, noul Duster vine cu un interior complet nou.

    Cea de-a doua generaţie a SUV-ului Dacia Duster promite o adevărată revoluţie la Mioveni. Dacă în urmă cu aproape opt ani Duster venea în premieră cu scaune încălzite şi tapiţerie din piele, însă cu un interior foarte asemănător cu cel de la Logan şi Sandero, acum însă, noul Duster vine cu un interior complet nou.

    Printre premiere se numără accesul keyless-go, având o cheie tip cartelă similară cu cea de pe modelele Renault, care permite pornirea motorului din buton. Lista echipamentelor este completată de climatizarea automată cu butoane speciale care includ un display pe acestea. Dacă în prima fază Duster va veni cu sistemul multimedia regăsit momentan şi pe Logan şi Sandero, de anul viitor va veni cu o nouă tabletă care ar putea veni inclusiv cu Android Auto şi Apple Car Play – informaţie aflată încă la nivel de zvon.

    Citeste continuarea pe www.zf.ro

     

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • Neozeelandezul care vrea să ducă omenirea în spaţiu

    În adolescenţă, Peter Beck era un tânăr mult mai productiv decât majoritatea adolescenţilor, petrecându-şi o mare parte din tinereţe în garajul familiei, în Noua Zeelandă, în mijlocul echipamentelor de sudură. La 15 ani şi-a construit o bicicletă din aluminiu de la zero. Un an mai târziu şi-a cumpărat cu 300 de dolari un Austin Mini ruginit şi l-a refăcut de la cap la coadă, reconstruindu-i motorul şi suspensia şi fixând toate panourile caroseriei. Părinţii lui Beck, un director de muzeu şi o profesoară, şi-au încurajat fiul dintotdeauna. ”Mama îmi aducea cina jos, în garaj, şi o punea pe bancă pentru mine, dar de multe ori se răcea“, spune Beck.

    În 1999, la vârsta de 18 ani, Beck a făcut ceva despre care majoritatea oamenilor ar spune că e o prostie. După ce şi-a studiat toate cărţile din bibliotecă pentru a învăţa cum să-şi facă propriul combustibil, a înfiinţat un laborator într-o magazie din curtea din spatele casei şi s-a decis să construiască un motor cu rachetă. Pentru că nu avea un costum special de protecţie, s-a înfăşurat în saci de plastic şi îşi punea o cască de sudură în timp ce distila peroxid sau alte substanţe chimice.

    După ce a testat unul dintre motoarele pe care le-a construit şi a observat că funcţionează, a decis că e timpul pentru o aventură adecvată. Aşa că a legat motorul în spatele unei biciclete personalizate, s-a îmbrăcat într-o salopetă roşie, şi-a pus o cască albă şi a avut parte de prima sa ”lansare“, pe o şosea. Înclinându-se în faţă, a reuşit să ajungă la aproximativ 135 de km (90 de mile) pe oră.

    Pentru a încetini, tânărul s-a ridicat mai întâi în poziţie verticală, permiţând rezistenţei vântului să facă o parte din muncă, mai ales pentru a nu topi plăcuţele de frână sau roţile. Pentru mulţi oameni, acest tip de experiment ar echivala cu deţinerea unei diplome în inginerie. În schimb, Beck avea pe CV doar câteva locuri de muncă şi internshipuri.  Mai întâi a lucrat pentru un furnizor de aluminiu, a curăţat toaletele şi a construit iahturi, devenind expert în analizarea acusticii lor pentru a atenua zgomotul motorului şi al elicei. Ulterior a lucrat pentru un producator local de aparatură casnică, iar în cele din urmă s-a alăturat unui laborator de cercetare şi dezvoltare susţinut de guvern.

    În 2006, soţia lui Beck a fost nevoită să se mute în interes de serviciu, motiv pentru care cei doi au stat timp de o lună în SUA. El a profitat de această oportunitate pentru a vizita institutele şi companiile de cercetare aerospaţială ale ţării. Spera să-şi găsească un loc de muncă, dar de fiecare dată ieşea deprimat. ”Mă aşteptam ca toţi aceşti oameni să debordeze de energie, dar nimic din toate aceste lucruri nu s-a întâmplat.“ Companiile şi laboratoarele construiau rachete şi vorbeau despre misiuni pe Marte, dar abordările lor păreau învechite. Pe de altă parte, teoria lui Beck este că spaţiul se va deschide pentru omenire numai dacă ar putea fi găsit un mod mult mai ieftin de a ajunge acolo. Rachetele disponibile la vremea respectivă erau masive, concepute să transporte sateliţi de mărimea autobuzului.

    Dar Beck a înţeles că electronica ieftină şi software-ul inteligent ar face posibilă construirea de flote de sateliţi mai mici şi mai ieftini. La vremea respectivă, Space Exploration Technologies Corp., sau SpaceX, nu-şi începuse încă treaba. Lansările erau încă efectuate de guverne şi costau între 100 şi 300 de milioane de dolari. Agenţiile oficiale spaţiale zburau cel mult o dată pe lună, iar în vârful listei lor de priorităţi se plasau companiile de telecomunicaţii şi armata. Beck credea că oamenii nu ar putea să experimenteze cu adevărat spaţiul cosmic decât dacă rachetele ieftine ar fi mai uzuale. ”Este atât de greu să ajungi în spaţiu. Ştiam că trebuie să găsesc o modalitate mai uşoară de a face asta, că trebuie să construiesc o rachetă“, spunea el. Şi aşa s-a născut Rocket Lab.

    În 2007, guvernul Noii Zeelande l-a lăsat pe Beck să preia un etaj, fără chirie, la laboratorul unde lucra. Avea astfel acces la echipamente de ultimă generaţie, dar avea nevoie şi de bani pentru a cumpăra alte unelte. Aşa că l-a sunat pe Mark Rocket, un antreprenor bogat pe care Beck l-a auzit la radio vorbind despre interesul său în ce priveşte călătoriile în spaţiu. În cadrul întâlnirii, Beck l-a ademenit cu propunerea de a lansa rachete ieftine în fiecare săptămână, lucru de care Rocket a fost destul de intrigat. ”Când am dezbătut ideea cu avocatul şi contabilii mei, au fost nişte sprâncene ridicate. Părea ca o modalitate uşoară de a scăpa de o grămadă de bani. Dar eu împărtăşeam această viziune“, povesteşte antreprenorul. În cele din urmă, Beck a reuşit să strângă 300.000 de dolari de la Rocket, de la familie şi de la prieteni, apoi a petrecut doi ani construind un prototip. În noiembrie 2009, el şi doi angajaţi au prezentat Ātea-1, o rachetă de 6 metri care cântărea numai 130 de kilograme. ”Noua Zeelandă, mergem în spaţiu“, a spus el în timp ce a apăsat butonul roşu de aprindere.

    De la primul test triumfal, Rocket Lab a devenit din ce în ce mai puternic. Facilităţile de producţie ale companiei, câteva depozite dintr-o zonă industrială din Auckland, dispun de o zonă de asamblare gigantică pentru rachetele şi camerele sale electronice, unde inginerii software îşi ajustează motoarele Rutherford, numite după fizicianul născut în Noua Zeelandă Ernest Rutherford. Laboratorul Rocket Lab efectuează teste ale motorului la câţiva kilometri distanţă, pe un teren de păşuni lângă aeroportul din Auckland. În mare, compania a progresat mult mai repede decât start-up-urile aerospaţiale tipice, ajungând la operaţiuni de 148 milioane de dolari şi fiind evaluată la peste 1 miliard de dolari.

  • ALEF Distribution intră pe piaţa din România prin achiziţia Likeit Solution, distribuitor de sisteme şi echipamente IT

    În ceea ce priveşte business-ul noii companii pentru 2017, aceasta şi-a bugetat o creştere cu 18% comparativ cu anul anterior. În 2016, Likeit Solution a raportat un business de 28 milioane de euro.

    “Această fuziune reprezintă un pas important în strategia grupului ALEF de dezvoltare pe piaţa europeană de distribuţie cu valoare adăugată de sisteme şi echipamente IT. România este una dintre ţările cu cea mai mare creştere a sectorului IT din ultima perioadă, acesta fiind unul dintre motivele pentru care am considerat oportună intrarea pe această piaţă”, a menţionat Milan Zinek, CEO al Grupului ALEF.

    Acesta a mai adăugat că evoluţia companiei Likeit Solution, împreună cu modelul de business implementat de aceasta, au fost factori decisivi în alegerea partenerului pentru România.

    Raportat la evoluţia companiei în primul semestru din acest an, firma românească a atins 10 milioane de euro în vânzări. Business-ul a fost susţinut în principal de proiectele axate pe vânzarea de soluţii Microsoft şi CISCO, dar şi de echipamente şi de componente, brandul ASUS reprezentând o pondere importantă.

    Un segment semnificativ în afacerile companiei îl reprezintă şi comercializarea de produse de reţelistică şi networking. Dintre cei care au achiziţionat sisteme şi echipamente IT, cei mai mulţi sunt reselleri (peste 60%), urmaţi de integratori de sisteme (în jur de 20%), şi companii din industria de retail (în jur de 18%). 
     

  • Entersoft lansează o soluţie de gestiune a depozitelor, Entersoft WMS, ca parte a unui plan de investiţii de 5 milioane de euro

    Soluţia Entersoft WMS este dedicată companiilor mari şi foarte mari care doresc optimizarea activităţilor de depozit, printr-o mai bună organizare şi monitorizare a proceselor. Aplicaţia răspunde cerinţelor complexe ale companiilor din domeniile Distribuţie, Producţie şi Retail, iar printr-o dezvoltare viitoare va oferi şi funcţionalităţi specifice afacerilor din Transport şi Logistică, un sector de activitate care va înregistra creşteri semnificative în următorii ani.

    Avantajele-cheie pe care le aduce Entersoft WMS constau în automatizarea proceselor şi fluxurilor de lucru la nivelul depozitelor. Soluţia permite: organizarea şi monitorizarea spaţiului ocupat de marfă, inclusiv la nivel de raft; automatizarea proceselor de recepţie, depozitare şi preluarea coletelor (picking); organizarea livrărilor de produse, pe întreg circuitul logistic: de la furnizori până la clienţi; derularea operaţiunilor de inventar general/periodic, şi prin intermediul cititoarelor de coduri de bare; optimizarea operaţiunilor de încărcare a mărfurilor şi de transportare a acestora.

    Entersoft WMS se integrează native cu Entersoft ERP, dar este compatibil şi cu alte soluţii de gestiune a resurselor. Entersoft pune astfel accent pe dezvoltarea clienţilor săi la nivelul competitivităţii şi eficienţei, oferindu-le libertatea alegerii celor mai potrivite tehnologii pentru a înregistra beneficii maxime.

    Entersoft a derulat deja mai multe proiecte-pilot alături de companii din diverse domenii de activitate la nivel internaţional pentru a valida performaţele soluţiei WMS. Printre primii beneficiari se află: Shop & Trade  (comerţ cu produse vestimentare), Karamolegkos (industria alimentară), Thalassinos (ambalaje), Viakar (piese de schimb pentru industria auto), Amvyx (GMCG). Numeroase alte proiecte urmează să înceapă în cadrul unor companii de distribuţie, din industria agricolă, construcţii navale etc. Lansarea Entersoft WMS va contribui la menţinerea ritmului intens de creştere anunţat anul trecut. În 2016, veniturile Grupului Entersoft au revenit la o creştere cu două cifre procentuale, ajungând la 10,67 milioane de euro, în timp ce profitul înainte de plata taxelor s-a ridicat la 0,98 milioane de euro. 

  • Senior Software a înregistrat o cifră de afaceri de 14.3 milioane de lei în 2016, în creştere cu peste 20% faţă de 2015

    În acelaşi timp, pentru a fi mai aproape de clienţii din zona Moldovei şi pentru a-şi consolida poziţia de business în această regiune, Senior Software a deschis în 2016 cel de-al patrulea punct de lucru, la Iaşi. Astfel, compania are acum un birou central la Bucureşti şi trei birouri regionale în Constanţa, Cluj şi Iaşi, iar echipa completă este formată din aproximativ 140 de angajaţi, din care 27% cu o vechime de peste 5 ani în companie.

    “Pentru noi, 2016 a fost un an de consolidare a echipelor din toate punctele de lucru, precum şi a portofoliului de soluţii software integrate pe care le oferim. Iar acest lucru s-a concretizat într-un standard ridicat de calitate a serviciilor furnizate, precum şi în rezultatele excelente pe care le-am obţinut. În 2017 continuăm să venim în întâmpinarea nevoilor clienţilor cu noi servicii şi produse prin lansarea unei divizii specializate de echipamente, care completează perfect soluţiile noastre de business” a declarat domnul Daniel Toma, Director General Senior Software.

    În prima parte a anului 2017, Senior Software a lansat itDepot, o platformă B2B pentru echipamente şi consumabile. Prin intermediul acesteia, compania oferă soluţii la cheie formate atât din sisteme software pentru managementul afacerii, cât şi din echipamente hardware de la: Zebra, Honeywell, Datalogic şi alţii. Printre produsele disponibile pe itDepot se pot găsi: cititoare coduri de bare, scanere pentru toate tipurile de coduri, imprimante de etichete, cântare electronice, terminale mobile pentru depozite sau tablete rezistente pentru agenţi.

    Senior Software dezvoltă şi implementează sisteme informatice specializate pe verticale de piaţă: ERP, BI, CRM, SFA, SCM, CPM, E-commerce, APS şi MES.
     

  • TP-Link România are un nou manager general

     De profesie, inginer, Zick Zhao a absolvit Universitatea de Electronică şi Tehnologie din China. S-a alăturat echipei TP-Link în iulie 2015, iar în luna noiembrie a aceluiaşi an a preluat poziţia de manager de vânzări în cadrul reprezentanţei TP-Link din Polonia. În aprilie 2016, a devenit SMB Product Category Manager în cadrul TP-Link Rusia. În calitate de general manager TP-Link România, Zick Zhao va fi responsabil de extinderea activităţii companiei pe piaţa locală.

    „Sunt foarte bucuros să mă alătur echipei TP-Link România, această numire fiind pentru mine în egală măsură o mare oportunitate, cât şi o provocare. Responsabilitatea mea este să menţin ritmul foarte bun de dezvoltare al business-ului din România, punând în principal accent pe extinderea segmentului SOHO, în special a categoriei Smart Home, dar şi a segmentului SMB. Suntem lideri de piaţă pe acest segment datorită calităţii şi fiabilităţii produselor noastre, dar şi profesionalismului echipei de marketing şi vânzări. Împreună, sunt sigur că vom continua să oferim clienţilor români aceleaşi standarde înalte de calitate a serviciilor”, a declarat Zick Zhao, general manager TP-Link România.