Tag: diplomatie

  • Barack Obama speră la un progres în relaţiile americano-iraniene

    Adresându-se liderilor de la Teheran şi poporului iranian, Barack Obama a admis înregistrarea unor pogrese în cadrul negocierilor asupra programului nuclear al Iranului, dar a menţionat că divergenţele persistă.

    “Un moment la fel ca şi cel de acum este puţin probabil să mai apară în curând. Eu sunt sigur că popoarele noastre au o şansă istorică de a soluţiona această problemă în mod paşnic şi această oportunitate nu trebuie ratată”, a spus preşedintele american.

    Negocierile dintre marile puteri şi Teheran în vederea restricţionării capabilităţilor nucleare iraniene în schimbul unei anulări a sancţiunilor impuse de către occidentali au atins o etapă critică, înainte de termenul-limită prevăzut la sfârşitul lui martie pentru ajungerea la un cadru în baza căruia să fie încheiat acordul final până la 30 iunie.

    Iranul şi Grupul 5+1 (SUA, China, Rusia, Marea Britanie, Franţa şi Germania) poartă în Elveţia negocieri pe tema programului nuclear iranian. Israelul şi Occidentul suspectează Iranul că încearcă să fabrice arme nucleare sub paravanul unui program nuclear civil. Regimul islamist de la Teheran respinge acuzaţiile

  • Gafe diplomatice în România şi în lume – de la ţări inventate la glume bizare şi hărţi greşite

    Postul public german ZDF a prezentat, sâmbătă, gafele diplomatice ale săptămânii, printre ele figurând şi broşura cu harta Franţei acoperită cu steagul german oferită de ministrul român de Externe, Bogdan Aurescu, omologului Frank-Walter Steinmeier, în timpul vizitei făcute luni în România.

    Greşeala, asumată de Agerpres, care a realizat broşura respectivă, a dus la eliberarea din funcţie a purtătorului de cuvânt al Ministerului Afacerilor Externe (MAE).

    În aceeaşi zi, Aurescu i-a comunicat lui Steinmeier “regretul profund” pentru faptul că pe broşură se afla harta Franţei, şi nu cea a Germaniei, aşa cum ar fi trebuit.

    Potrivit MAE, “ministrul de Externe german i-a transmis omologului român că nu apreciază că situaţia în cauză este de natură să producă vreun efect sau să creeze vreo problemă în relaţiile bilaterale, până la semnalarea acesteia de către omologul român ea nefiind remarcată”.

    Nici presa germană nu a fost prea vehementă, Hamburger Morgenpost notând că o astfel de încurcătură a făcut, recent, şi Ministerul de Externe de la Berlin. În februarie, în pregătirea vizitei lui Steinmeier în Republica Democrată Congo, MAE german a comandat insigne cu steagul acestei ţări. Din fericire, chiar înainte de plecare cineva a observat că în loc de steagul Republicii Democrate Congo pe insigne se afla cele al ţării vecine, Republica Congo (Congo Brazzaville).

    Din România, şeful diplomaţiei germane a mers la Sofia, de unde a postat pe Facebook, marţi, 10 martie, că spre finalul vizitei sale în Bulgaria a fost primit şi de către “preşedintele român Rosen Plevneliev”.

    Câteva ore mai târziu, greşeala a fost corectată, după ce a fost taxată într-o serie de comentarii furioase, inclusiv ale unor bulgari, potrivit cotidianului bulgar BGglas.

    Întâmplarea cu broşura a fost cea de-a doua gafă a diplomaţiei române în acest an. În februarie, la Ambasada din Paris a izbucnit un scandal, după ce mai mulţi invitaţi la o recepţie organizată cu ocazia vizitei preşedintelui Klaus Iohannis au primit un e-mail care avea ataşat şi un document intern în care o angajată a misiunii a trecut o serie de aprecieri nepotrivite, precum “indezirabil” şi scârbos”, la adresa unor persoane.

    În urma incidentului de la Paris, ministrul Aurescu a decis încheierea misiunii permanente a diplomatului implicat, precum şi încetarea detaşării şi a raporturilor de muncă cu Ministerul Afacerilor Externe. Yvette Fulicea, implicată şi ea în scandalul invitaţiilor, şi-a prezentat, demisia din funcţia de director al Institutului Cultural Român (ICR) din Paris.

    Nu a fost lipsit de incidente diplomatice nici mandatul lui Teodor Baconschi.

    Revocat intempestiv de la conducerea MAE în 23 ianuarie 2012, pentru declaraţii fără legătură cu politica externă, Teodor Baconschi rămâne în istorie ca un şef al diplomaţiei care s-a remarcat nu neapărat prin fapte – chiar dacă în timpul mandatului său s-a semnat acordul cu SUA privind scutul antirachetă şi s-a desfăşurat cea mai mare operaţiune de evacuare de români din străinătate: peste 700 aduşi din Libia – ci mai ales prin declaraţiile de culoare cu care şi-a presărat intervenţiile publice.

    El s-a remarcat de-a lungul timpului prin afirmaţii nu neapărat greşite, dar foarte colorate.

    Mandatul său a început sub auspiciile problemei cetăţenilor români de etnie romă din Franţa. “Avem nişte probleme fiziologice, naturale, de infracţionalitate în sânul unora dintre comunităţile româneşti, în special în rândul comunităţilor cetăţenilor români de etnie romă”, a spus el în declaraţii cu omologul francez, în februarie 2010, referindu-se la comunitatea de romi.

    La începutul lui 2011, Baconschi afirma, într-un interviu, că în condiţiile în care MCV este folosit în alte domenii şi devine un handicap, România îl poate denunţa unilateral, la fel cum poate condiţiona aderarea Croaţiei la UE. La acel moment au intervenit atât Comisia Europeană – precizând că România nu poate denunţa unilateral MCV – cât şi preşedintele Traian Băsescu.

    Mai puţin diplomatic, însă foarte sincer, Baconschi deplângea, la 6 ianuarie 2012, faptul că nu există nici la MAE, nici în altă parte “o baghetă magică” prin care să se schimbe compoziţia Guvernului olandez, referindu-se la opoziţia Olandei faţă de aderarea României şi Bulgariei la Schengen, pusă pe seama faptul că Executivul de la Haga era sprijinit în Parlament de o formaţiune de extremă dreapta. Ministrul mai spunea atunci că deplânge “aceste opţiuni câteodată radical eurosceptice sau chiar antieuropene”.

    Şi Adrian Cioroianu a fost un şef al diplomaţiei care s-a remarcat printr-o serie de gafe.

    La puţin timp după începerea mandatului, în aprilie 2007, ministrul Cioroianu a fost aspru criticat după ce i-a solicitat o întrevedere secretarului de stat al SUA Condoleezza Rice, cu ocazia reuniunii miniştrilor de Externe din ţările NATO, de la Oslo, dar a primit răspuns negativ, din cauza scurtei prezenţe a oficialului american în capitala Norvegiei. În timp ce Ambasada SUA de la Bucureşti explica imposibilitatea organizării unei reuniuni bilaterale prin programul foarte aglomerat al Condoleezzei Rice, Cioroianu declara că a avut o întâlnire “de prim contact” cu secretarul de stat american, dar că nu s-a urmărit realizarea unei întrevederi bilaterale, în sens clasic.

    O întâlnire pe care a avut-o cu secretarul de stat american Condoleezza Rice l-a adus din nou pe Adrian Cioroianu în centrul controverselor. “Da”, “da, da, desigur”, “bineînţeles” şi “vă mulţumesc foarte mult” au fost singurele cuvinte rostite de ministrul român de Externe în prezenţa omologului său american, în timpul întâlnirii cu presa, conform transcrierii publicate pe site-ul Departamentului de Stat american.

    Uciderea unei italience de către un imigrant român de etnie romă din Italia a creat contextul în care ministrul a făcut o nouă gafă.

    În timpul unei intervenţii telefonice la un talk-show televizat, Adrian Cioroianu a spus: “Vă rog să mă credeţi. Şi eu mă gândesc de săptămâni de zile care ar fi situaţia. Eu vă spun deschis că nu mi se pare cea mai bună soluţie aceasta, de a nu-i lăsa să părăsească… Aceasta ar trebui să fie, cum să spun, cea mai uşoară pedeapsă. Aceşti oameni, din păcate, repet, nu am studii de drept, nu vreau să pozez în altceva decât ceea ce sunt, dar, aşa cum judec eu, aceşti oameni care comit astfel de fapte, aceşti oameni nu trebuie trimişi în regim de celulă, cu televizor, ar trebui puşi la muncile cele mai dure şi formate probabil batalioane din alea disciplinare. Nu ştiu dacă asta le-ar aduce mintea la cap, dar, credeţi-mă, eram ieri pe drumul dintre Alexandria şi Cairo, la sfârşitul vizitei, îmi veneau ştirile din ţară, din păcate pe SMS, nu puteam fi prins pe telefonul mobil, vă daţi seama, prin deşert…şi mă gândeam dacă nu cumva puteam cumpăra un teren în deşertul ăla egiptean, să-i plasăm acolo pe cei care..astfel de oameni ne fac de râs”.

    În vara lui 2007, aflat în vizită în Macedonia, Adrian Cioroianu a confundat Georgia cu Azerbaidjanul.

    Aflat în vizită în Italia, în noiembrie 2007, împreună cu premierul Călin Popescu Tăriceanu, Cioroianu s-a întâlnit cu reprezentanţi ai românilor din această ţară, printre care şi cu liderul Asociaţiei romilor refugiaţi politici din Italia, Costică Argint. Cei doi s-au îmbrăţişat, iar Adrian Cioroianu a spus “Să trăiască domnu’ Argint”. Argint era acuzat de mai multe infracţiuni în România, iar ulterior el a fost arestat şi pentru infracţiuni comise pe teritoriul italian.

    Tot în noiembrie 2007, presa a relatat că, aflat în vizită în Spania, în delegaţia care îl însoţea pe preşedintele Traian Băsescu, Cioroianu i s-a adresat într-un limbaj colocvial suveranului spaniol. În timpul ceremonialului de primire, ministrul i-ar fi spus regelui Juan Carlos: “Good point, good, good point”. Mai mult, ministrul de Externe a continuat, ridicând degetul mare de la mâna dreaptă în sus, cu pumnul strâns în dreptul pieptului, facându-i regelui Juan Carlos semnul “OK”, a mai relatat presa.

    Tot presa a relatat că, în timpul vizitei în Suedia, alături de şeful statului, Adrian Cioroianu a întârziat la întâlnirea cu oamenii de afaceri suedezi, la care au participat preşedintele Traian Băsescu şi regele Suediei, Carl XVI Gustaf. El a intrat după rege, ceea ce contravine protocolului.

    Şi summit-ul NATO de la Bucureşti a fost o ocazie pentru criticii lui Cioroianu să remarce că acesta nu s-a aflat la aeroportul “Henri Coandă” pentru a-l întâmpina pe preşedintele SUA George W. Bush, iar la plecarea acestuia l-a condus însoţit de logodnică.

    Prezenţa militară slovacă în Irak i-a pus în încurcătură, pe 29 mai 2009, pe şefii diplomaţiilor de la Bucureşti şi Bratislava, ministrul Diaconescu spunând că a fost o temă discuţiilor bilaterale, nefiind contrazis iniţial de omologul său, care ulterior a spus însă că Slovacia s-a retras din Irak în 2007.

    Gafe şi greşeli diplomatice se întâmplă şi la case mai mari.

    În 2008, înainte de summitul NATO de la Bucureşti, Casa Albă anunţa, potrivit transcriptului conferinţei de presă a consilierului pe probleme de securitate naţională al preşedintelui american, că preşedintele SUA, George W. Bush, se va deplasa la “Constadt”, pe litoralul Mării Negre, pentru a se întâlni cu “preşedintele Vasesque”.

    Ulterior, Casa Albă, prin intermediul unei precizări făcute de Ambasada SUA la Bucureşti pentru MEDIAFAX, şi-a exprimat regretul pentru eroarea de grafie apărută în transcriptul referitor la vizita preşedintelui Bush în România, precizând că, din păcate, transcriptul a fost postat pe pagina de Internet înainte de a fi editat, iar numele preşedintelui Băsescu a apărut “aşa cum a auzit stenografa”.

    Tot fostul preşedinte Traian Băsescu a fost “victima” unei greşeli în 2012, când site-ul oficial al summitului NATO de la Chicago, chicagonato.org, l-a prezentat drept prim-ministrul României.

    Preşedintele Barack Obama a fost criticat de presa americană şi de cea britanică după ce, în martie 2009, i-a dăruit premierul Gordon Brown, aflat în vizită în SUA, o colecţie de DVD-uri cu filme americane clasice. Acestea însă nu erau compatibile cu DVD playerele britanice.

    O lună mai târziu, Obama se ducea la Buckingham Palace cu un IPod pentru regina Elizabeta a II-a, cadou catalogat drept o gafă de către presa din Albion.

    În cadrul aceleaşi întrevederi, Michelle Obama a încălcat protocolul casei regale, îmbrăţişând-o pe suverana britanică, care nu a părut derajantă de gest.

    Una dintre cele mai criticate greşeli ale preşedintelui SUA s-a petrecut în 2012. Obama a vorbit, în cursul unei ceremonii omagiale, despre “lagărele de exterminare poloneze” din cel de-al doilea Război Mondial, sintagma fiind considerată o ofensă gravă în Polonia, unde regimul nazist german a executat polonezi şi evrei în timp ce ţara era sub ocupaţie.

    Liderul de la Casa Albă i-a trimis o scrisoare omologului Bronislaw Komorowski pentru a-şi cere scuze, dând asigurări că a folosit expresia “în mod eronat”.

    La summitul G20 din 2011, din cauza unor microfoane rămase deschise, întreg mapamondul a aflat o discuţie privată între preşedinţii Barack Obama şi Nicolas Sarkozy.

    Referindu-se la premierul israelian Benjamin Netanyahu, Sarkozy a declarat: “Nu îl mai suport. Este un mincinos”. Obama a replicat: “Tu te-ai săturat de el, dar eu trebuie să tratez cu el în fiecare zi!”.

    Ulterior, Sarkozy i-a trimis o scrisoare lui Netanyahu în care i-a amintit de prietenia pe care i-o poartă şi a subliniat că divergenţele lor privind problemele din Orientul Mijlociu, apărute în presă, nu au impact asupra acestei prietenii.

    Şi vicepreşedintele american Joe Biden este cunoscut pentru gafele sale, unele cu implicaţii asupra relaţiilor cu alte state.

    Anul trecut, a reuşit într-un singur discurs să enerveze autorităţile din Turcia şi Emiratele Arabe Unite, aliate ale SUA, acuzându-le că sprijină financiar grupările militare din Siria. Biden a fost nevoit să-i sune pe preşedintele turc, Recep Erdogan, şi pe prinţul moştenitor Mohammed bin Zayed Al Nahyan pentru a-şi cere scuze.

    Tot anul trecut, l-a descris pe fostul premier din Singapore Lee Kuan Yew drept “cel mai înţelept om din Orient”, asiaticii considerând termenul “Orient” ca fiind învechit şi ofensator.

    Secretarul de stat american John Kerry şi-a cerut şi el scuze autorităţilor de la Tel Aviv, după ce presa a relatat că oficialul SUA a avertizat Israelul că riscă să devină un stat “de apartheid”, în cazul în care nu face rapid pace cu palestinienii.

    Kerry a negat vehement că ar fi spus aşa ceva, dar Departamentul de Stat nu a dezminţit că şeful diplomaţiei americane a folosit acest termen care desemnează sistemul social segregaţionist aflat în vigoare în Africa de Sud în perioada 1948-1994.

    În septembrie 2013, secretarul de stat John Kerry a dorit să salute activitatea diplomaţilor americani din Kyrgyzstan, dar a dat impresia că a confundat această ţară cu vecina mai bogată în resurse, Kazakhstan.

    Diplomaţii SUA din afara ţării “luptă împotriva corupţiei în Nigeria, sprijină statul de drept în Burma, sprijină instituţiile democratice din Kyrzakhstan”, a spus Kerry.

    Predecesoarea sa, Hillary Clinton, a fost ţinta ironiilor în 2009, după ce i-a oferit omologului rus, Serghei Lavrov, un “buton de resetare”. Dar cuvântul de pe buton, “peregruzka”, înseamnă mai degrabă “supraîncărcare” decât “resetare”. Clinton i-a dat asigurări omologului său că personalul său a depus eforturi pentru a face acest lucru corect. “A fost corect?”, a întrebat ea, zâmbind. “Aţi greşit”, i-a răspuns Lavrov, care zâmbea, de asemenea.

    În pofida situaţiei stânjenitoare, cei doi s-au amuzat în faţa camerelor de luat vederi şi au apăsat butonul împreună. La o conferinţă comună, după două ore de discuţii, cei doi au glumit pe tema greşelii. “Am ajuns la un acord despre cum se scrie «resetare» în rusă şi engleză, nu mai avem divergenţe”, a spus Lavrov.

    În 2010, Hillary Clinton a felicitat-o pe regina Marii Britanii cu o săptămână înainte de ziua sa de naştere.

    “E mai bine să feliciţi cu o săptămână mai devreme decât cu o săptămână mai târziu”, a replicat Philip Crowley, un purtător de cuvânt de la Departamentul de Stat, încercând să repare gafa.

    Soţul reginei, ducele de Edinburgh, este recunoscut pentru comentariile incomode şi pentru umorul mai ciudat, cotidianul Daily Telegraph alcătuind o lungă listă cu gafele sale diplomatice.

    Printre ele, se numără şi întrebarea adresată, în 2002, unor aborigeni din Australia, prinţul dorind să ştie dacă aceştia trag în continuare cu săgeţi.

    “Nu sunteţi cei mai mulţi dintre voi descendenţi din piraţi?”, l-a întrebat el, în 1994, pe un locuitor din Insulele Cayman.

    “Arăţi de parcă eşti gata de culcare”, i-a spus, în 2012, preşedintelui nigerian, îmbrăcat într-un costum tradiţional.

    Fostul preşedinte George H. W. Bush i-a insultat involuntar pe australieni în timpul unei vizite la Canberra în 1992, când a făcut semnul victoriei, fără să ştie că în Australia acesta are altă semnificaţie, fiind un gest obscen.

    Fostul lider de la Casa Albă este, de altfel, autorul uneia dintre cele mai celebre gafe din politica internaţională. Involuntară şi aceasta.

    Din cauza unei gripe intestinale, Bush Sr. a vomitat pe premierul japonez Kiichi Miyazawa, în 1992, în timpul unui dineu găzduit de oficialul nipon. Incidentul i-a adus popularitate preşedintelui american în Japonia, fiind inventată o expresie nouă în limba japoneză: “bushu-suru” (a vomita în public).

    Aflat în vizită în China în 2010, premierul britanic, David Cameron, şi-a supărat gazdele, refuzând să renunţe la floarea de mac de la butonieră. Cameron şi miniştrii care îl însoţeau purtau la butoniere flori de mac, simbol al comemorării eroilor căzuţi la datorie în primul Război Mondial. Pentru chinezi, florile de mac reprezintă o amintire dureroasă a celor două războaie ale opiumului, ambele pierdute de ei în faţa britanicilor.

    Exprimarea liberă, gafele şi alte derapaje erau caracteristice şi pentru fostul premier italian Silvio Berlusconi.

    În noiembrie 2008, când se afla în vizită oficială la Moscova, Silvio Berlusconi l-a calificat pe preşedintele Barack Obama drept “tânăr, frumos şi chiar bronzat”.

    A recidivat un an mai târziu, spre indignarea opoziţiei din Italia.

    Întors de la Pittsburgh, el spunea: “Vă aduc salutările unui om care se numeşte, care se numeşte… aşteptaţi, era cineva bronzat: Barack Obama!. Nu o să credeţi, însă, au mers amândoi la plajă ca să facă baie de soare, pentru că şi soţia sa este bronzată!”.

    În 2003, Berlusconi a provocat o criză diplomatică între Roma şi Berlin după ce a declarat că Martin Schulz, pe atunci eurodeputat, ar putea juca “rolul unui gardian de lagăr” într-un film despre nazişti.

    În cursul summiturilor oficiale, Berlusconi a fost protagonistul mai multor episoade insolite, ascunzându-se în spatele unei plante pentru a o speria pe Angela Merkel sau punându-i coarne unui ministru spaniol în timpul unei fotografii de grup.

    În anul 2000, cancelarul german Gerhard Schröder a stins, din greşeală, flacăra eternă de la Memorialul Yad Vashem dedicat Holocaustului din Israel, flacăra care arde în memoria celor şase milioane de evrei ucişi de nazişti. Cancelarul şi premierul israelian Ehud Barak au încercat fără succes să o aprindă, fiind nevoie de intervenţia unui angajat de la Memorialul Yad Vashem.

  • Ambasada SUA în Arabia Saudită avertizează asupra ameninţării răpirii unor muncitori occidentali

    Potrivit avertismentului, emis vineri noaptea, oficialii au primit informaţii despre o ameninţare privind răpirea unor muncitori, inclusiv americani, de pe câmpurile petrolifere din estul regatului.

    Ambasada a precizat că “nu deţine informaţii suplimentare cu privire la momentul, locul sau modalitatea atacurilor planificate”.

    Guvernul saudit şi agenţia oficială de presă saudită nu au făcut comentarii cu privire la avertisment.

    Militanţi din cadrul Al-Qaida au comis, în perioada 2003-2007, atacuri pe teritoriul saudit vizând să destabilizeze monarhia aliată cu Occidentul. În 2003, ei au comis atacuri cu bombă în complexe rezidenţiale locuite de străini.

    Arabia Saudită face parte din coaliţia condusă de către Statele Unite care luptă împotriva grupării Statul Islamic (SI) în Siria şi Irak.

  • Documentarul Channel 4 privind imigranţii români a declanşat un scandal diplomatic

    Într-o scrisoare adresată producătorilor serialului, ambasadorul României la Londra, Ion Jinga, s-a declarat “surprins şi extrem de dezamăgit” de modul în care românii din Marea Britanie sunt prezentaţi în documentarul Channel 4, “The Romanians Are Coming” (“Vin Românii”), apreciind că prezentarea doar a aspectelor negative este incorectă şi discriminatorie, aminteşte The Observer în ediţia electronică.

    În plus, trei membri ai Parlamentului român i-au scris ambasadorului britanic la Bucureşti pentru a acuza că postul de televiziune incită la ură şi discriminare, adaugă The Observer, care este ediţia de duminică a cotidianului The Guardian.

    “Vă rugăm să vă gândiţi care ar fi reacţia dumneavoastră dacă TVR, postul public de televiziune din România, ar lansa o campanie de denigrare îndreptată împotriva cetăţenilor britanici din ţara noastră, generalizând cazurile de alcoolism şi pedofilie ale unor cetăţeni britanici (cazuri pe care suntem siguri că le cunoaşteţi) şi transformându-le în imaginea generală a cetăţenilor britanici din România. Documentarul difuzat de Channel 4 face exact acelaşi lucru”, se arată în scrisoarea celor trei parlamentari români, văzută de The Observer.

    Channel 4 a afirmat că serialul care s-a încheiat marţi a explorat vieţile românilor care încearcă să-şi facă o nouă viaţă în Marea Britanie şi a căutat adevărul din spatele titlurilor de presă privind imigraţia.

    Acest serial prezintă direct multe dintre stereotipurile şi prejudecăţile despre românii care vin în Marea Britanie şi oferă o imagine onestă asupra experienţei unor persoane diferite care încearcă să-şi facă o nouă viaţă în această ţară, a declarat un purtător de cuvânt al Channel 4.

    “Serialul arată clar că majoritatea românilor din Marea Britanie sunt profesionişti cu locuri de muncă garantate, care îşi plătesc taxele şi contribuie la economia britanică”, a adăugat acesta.

    Primul episod a avut ca subiect situaţia unui imigrant român, Alex, care doarme într-o parcare din apropierea gării Victoria şi care îi ajută pe alţi români să vină la Londra. În acelaşi episod a fost prezentată viaţa unui român de etnie romă, Sandu, care încearcă să se stabilească în oraşul Liverpool, deşi nu prea ştie limba engleză. Episodul al doilea a explorat situaţia socială din România şi cauzele care îi împing pe români să meargă în Marea Britanie.

    Difuzarea documentarului “The Romanians Are Coming” a stârnit o serie de critici, atât din partea comunităţii românilor din Marea Britanie, cât şi din partea instituţiilor publice, precum Ministerul Afacerilor Externe (MAE) şi Ambasada României la Londra.

    Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, i-a scris omologului britanic, Philip Hammond, exprimându-şi regretul profund faţă de reluarea unor “clişee incorecte” prin modul “distorsionat şi părtinitor” în care a fost prezentată comunitatea românească din Marea Britanie în documentarul Channel 4.

    Totodată, numeroşi români au participat, la Londra, la un protest “în tăcere” faţă de documentarul despre imigraţii români difuzat de postul Channel 4, iar premierul Victor Ponta şi-a exprimat solidaritatea cu manifestanţii, într-un mesaj difuzat pe Twitter. “Exprim solidaritate cu românii care vor protesta în tăcere faţă de abordarea tendenţioasă a Channel 4 faţă de cetăţenii noştri”, a transmis Ponta, în mesajul care îi era adresat şi premierului Marii Britanii, David Cameron.

     

  • REACŢIA Moscovei la acuzaţiile că se foloseşte de conflicte îngheţate

    “Este absolut evident că declaraţiile lui Breedlove sunt în concordanţă cu campania antirusă, al cărei sunic cop este să ofere o oarecare justificare politicii agresive a NATO faţă de Rusia, paşilor pe care Alianţa (Nord-Atlantică) îi întreprinde în extinderea potenţialului său militar”, a declarat Aleksandr Lukaşevici, un purtător de cuvânt al diplomaţiei ruse.

    “Asemenea declaraţii sunt atât de absurde şi de departe de realitate încât nu necesită alte comentarii”, a apreciat el.

    “Ceea ce este confuz şi tulburător este faptul că, în ultimul timp, oficiali NATO fac tot mai des evaluări politice şi declaraţii programatice”, a continuat purtătorul de cuvânt.

    “Asemenea lucruri ne fac se ne întrebăm cine este de fapt în spatele actualului vector de dezvoltare a politicii NATO”, a mai spus el.

    Generalul american Philip Breedlove şi-a exprimat miercuri, într-o audiere în Congres, îngrijorarea faţă de faptul că agresiunea rusă din Ucraina se poate extinde în foste republici sovietice precum Republica Moldova, în contextul în care în regiunea separatistă moldoveană Transnistria sunt prezente forţe ruseşti.

    Comandantul trupelor americane NATO în Europa a declarat tot miercuri, la Pentagon, că nu există o linie roşie pe care Rusia să o încalce şi care să determine Alianţa Nord-Atlantică să ajute militar Ucraina. El a declarat miercuri, în Comisia pentru Servicii Armate din cadrul Camerei Reprezentanţilor, că a prezentat opţiuni militare pe care administraţia le poate lua în considerare în Ucraina. Generalul a precizat că aceste opţiuni variază de la armament sofisticat, care necesită o formare largă, şi până la armament uşor.

    Prezenţa militară a Statelor Unite şi NATO în Europa – criticată în urmă cu un an ca depăşită şi ţinând de Războiul Rece – a revenit în centrul atenţiei după ce Rusia a anexat Peninsula ucraineană Crimeea, în martie, şi pe fondul acuzaţiilor că Moscova îi susţine în prezent cu armament şi oameni pe separatiştii proruşi din estul Ucrainei împotriva forţelor proguvernamentale, ceea ce ruşii neagă.

     

  • Atena se concentrează asupra finanţării, după ce Eurogrup a aprobat provizoriu lista reformelor

    Comisia Europeană (CE), Banca Centrală Europeană (BCE) şi Fondul Monetar Internaţional (FMI) au aprobat lista marţi. Ulterior, un oficial din cadrul Ministerului grec de Finanţe a declarat că ţara sa a “câştigat câteva săptămâni” ca spaţiu de manevră, dar că autorităţile se confruntă acum cu presiunea implementării reformelor propuse.

    Însă o problemă şi mai urgentă este finanţarea cu o sumă estimată la 7,3 miliarde de euro a nevoilor aferente numai lunii martie. Oficialii eleni speră să emită bilete de trezorerie pentru a obţine banii, însă au nevoie de aprobarea BCE pentru a face acest lucru. De asemenea, Guvernul se poate sprijini pe rezervele din trezorerie rămase de la organele de stat sau ar putea să înceteze plata furnizorilor, crescând datoria, potrivit ziarului.

    Însă este necesar ca Atena să depună eforturi pentru a-şi convinge creditorii că poate implementa reforme economice substanţiale. “Îndemnăm autorităţile elene să continue să dezvolte şi să adâncească lista cu măsuri de reformă” în următoarele patru luni, a declarat marţi preşedintele Eurogrupului Jeroen Dijsselbloem.

    FMI a părut mai puţin optimist. Directoarea Fondului Christine Lagarde a afirmat într-o scrisoare pe care i-a trimis-o lui Dijsselbloem că propunerea Atenei “nu oferă asigurări clare că Guvernul intenţionează să pună în aplicare reformele vizate” într-o serie de domenii-cheie. Ea a precizat că propunerea nu conţine “angajamente clare” în ceea ce priveşte revizuirea pensiilor şi dispoziţiile cu privire la ajustarea TVA.

    Preşedintele BCE Mario Draghi a apreciat, la rândul său, că sunt necesare detalii suplimentare.

    Între măsurile din lista de reforme, a cărei versiune finală a fost trimisă la Bruxelles de către oficiali greci marţi dimineaţa, Guvernul îşi asumă angajamentul să combată evaziunea fiscală şi corupţia, să revizuiască cheltuielile statului şi să introducă măsuri de abordare a “crizei umanitare” din ţară. Cele mai multe dintre acţiunile planificate în “programul umanitar” “nu vor avea un efect fiscal negativ”, se arată în scrisoarea Atenei.

    Oficiali guvernamentali au subliniat marţi că, în afară de timp, Grecia a câştigat de asemenea dreptul de a nu impune “măsuri de recesiune” precum continuarea tăierii pensiilor şi creşterea valorii TVA, măsuri la care s-a angajat Guvernul precedent.

    Un oficial de la Ministerul grec al Fnanţelor a apreciat că este vorba despre un “moratoriu” de patru luni, în timpul căruia Atena nu va adopta acţiuni unilaterale, iar creditorii nu vor insista asupra măsurilor de austeritate.

    Guvernul elen se confruntă totodată cu presiuni din interior, după ce unii miniştri şi-au exprimat rezervele faţă de propunerea Atenei în cadrul unei şedinţe de Cabinet, marţi.

    Ministrul Energiei Panayiotis Lafazanis ar fi obiectat faţă de angajamentul Atenei de a nu anula privatizările. Aceste obiecţii, dar şi altele urmează să fie discutate în cadrul Syriza miercuri, potrivit Ekathimerini.

  • Şefii diplomaţiei din “formatul Normandia” îndeamnă la suplimentarea observatorilor OSCE în Ucraina

    În cadrul reuniunii de trei ore care a avut loc la Paris, ei au discutat despre modalităţi de soluţionare a problemelor legate de retragerea de către beligeranţi a armamentului greu de pe linia frontului, relatează Euronews.

    Şeful diplomaţiei ruse Serghei Lavrov a declarat că întâlnirea a fost “folositoare” şi că reprezentanţii ţărilor care fac parte din “formatul Normandia” au căzut de acord asupra necesităţii suplimentării numărului observatorilor internaţionali în regiunea de conflict.

    “Cerem consolidarea Misiunii speciale de monitorizare a OSCE. Cerem tuturor părţilor implicate (în conflict) să coopereze deplin cu OSCE şi să permită organizaţiei să-şi îndeplinească mandatul, mai ales în ceea ce priveşte supravegherea şi verificarea retragerii armamentului greu”, a declarat ministrul francez de Externe Laurent Fabius.

    Însă cei patru nu au ajuns la un acord pentru a condamna confruntările armate de la Debalţeve.

    Ministrul german de Externe a îndemnat, la rândul său, la retragerea “în următoarele zile” a armamentului greu de pe linia frontului. “Dacă armamentul greu va fi retras, acest lucru va contribui la reducerea riscului continuării încălcării armistiţiului şi va reprezenta un pas către construirea unei oarecare încrederi, care s-a pierdut între cele două părţi”, a spus Frank-Walter Steinmeier.

    Şefii diplomaţiilor statelor care fac parte din “formatul Normandia” s-au întâlnit marţi la Paris pentru prima dată după summitul “Minsk-2” de la 12 februarie. Noul armistiţiu a intrat în vigoare în regiunea Donbas din estul Ucrainei trei zile mai târziu, însă forţele guvernamentale şi insurgenţii proruşi se acuză reciproc că-l încalcă.

     

  • Sfaturi pentru mine tânăr: Mircea Turdean, Farmec

    Mi-aş dori să pot împleti tot ceea am învăţat până acum cu expertiza, cu profesionalismul şi cu înţelepciunea marilor seniori ai afacerilor, pe care mi-ar plăcea să îi am mereu aproape, sfătuitori şi îndrumători în momentele fundamentale ale construcţiei şi dezvoltării businessului. Iar la fiecare pas pe care îl fac să dau dovadă de mai multa toleranţă, diplomaţie şi răbdare, însuşiri pe care le valorizezi mult mai târziu în viaţă 
şi nicidecum la 
20 de ani.

  • Zona euro dă ultimatum Greciei să ceară până vineri prelungirea planului de salvare

    Atena a respins îndemnurile de a solicita o prelungire cu şase luni a actualului pachet de măsuri.

    Grecia vrea să renunţe la acest pachet şi să obţină un “program-punte” pentru susţinerrea finanţelor elene.

    Ministrul olandez de Finanţe, care a prezidat reuniunea de luni, a anunţat că Atena are termen până vineri să ceară o prelungire a actualului plan de salvare ori acesta va expira, aşa cum s-a stabilit, la sfârşitul lui februarie.

    Creditorii din zona euro ai Greciei vor prelungirea planului, pentru a oferi Atenei mai mult timp să ajungă la o soluţie pe termen lung.

  • Grecia nu a ajuns la un acord cu statele din zona euro asupra prelungirii planului de salvare

    “Am explorat un număr de probleme, printre care şi programul actual” de salvare a Greciei, a declarat joi la Bruxelles, într-o conferinţă de presă, Jeroen Dijsselbloem, preşedintele Eurogrup. “Am discutat posibilitatea unei prelungiri (a planului de salvare). Unii preferă această opţiune, dar nu am ajuns încă la o concluzie. Vom avea nevoie de încă puţin timp”, a adăugat el, relatează site-ul Ekathimerini.

    Se pare că cele două părţi fuseseră de acord să publice o declaraţie comună, dar obiecţii de ultim moment ale delegaţiei elene, conduse de către ministrul de Finanţe Yanis Varoufakis şi vice-premierul Yiannis Dragasakis, au condus la abandonarea ei.

    Dijsselbloem a anunţat că toţi miniştrii de Finanţe din zona euro se vor întâlni din nou luni, în cadrul reuniunii obişnuite de lucru din această lună, pentru a reevalua situaţia, dar că nu vor avea loc discuţii între experţi ori vizite la Atena până atunci.

    Varoufakis a apreciat că un “acord vindecător” ar putea să fie obţinut luni. El a negat că eşecul întâlnirii a fost provocat de insistenţa partenerilor din zona euro asupra prelungirii actualului plan de salvare şi că nu au fost formulare ameninţări la adresa Greciei în cursul reuniunii. “Noi am explicat de ce nu funcţionează acest plan de salvare”, a spus ministrul grec de Finanţe, subliniind că Atena “vrea alt contract cu Europa”.

    Surse guvernamentale de la Atena au declarat pentru Kathimerini că Grecia nu va accepta o prelungire a planului actual şi că negocierile vor continua cu scopul de a se ajunge la o “soluţie reciproc acceptabilă”.

    Potrivit acestor surse, reprezentanţii Atenei la Eurogrup au prezentat la Bruxelles argumentul Executivului potrivit căruia planul de salvare a eşuat, amploarea “impactului umanitar al crizei” şi au discutat despre îngrijorările referitoare la uriaşa datorie publică a ţării.