„Deputaţii vor lucra în plenul Camerei Deputaţilor începând cu ora 09:00 şi până la ora 12:30, iar de la 14:00 la 21:00 vor avea loc şedinţele plenului reunit al Parlamentului, unde se vor dezbate legea bugetului de stat pentru anul 2018 şi cea a asigurărilor sociale”, a declarat secretarul PSD al Camerei Deputaţilor Ioana Bran, la finalul şedinţei Biroului Permanent.
Tag: Camera Deputatilor
-
Camera Deputaţilor a adoptat OUG privind TVA split / Proiectul de lege va fi trimis preşedintelui Iohannis pentru promulgare
”Ordonanţa 23 instituie un experiment fiscal unic în Europa. Vorbim despre un experiment pentru că alte ţări care mai aplică aşa aplică fie opţional fie numai pentru companiile de stat. (…) Birocraţia infernală pe care o va reprezenta acest TVA split este un lucru la care noi vom supune economia României şi este un lucru negativ. Noi considerăm că deja birocraţia este înfiorătoare pentru mediul privat din România, IMM-urile trebuie să se conformeze la un număr de reglementări fiscale foarte mare şi în continuă schimbare. (…) Vă rugăm să nu votaţi această lege, să punem un capăt la ceea ce s-a numit <ţopăială fiscală>”, a spus deputatul USR Claudiu Năsui.
Şi deputaţii PMP au anunţat că vor vota împotriva acestui proiect.
”Această măsură nu are decât două cauze principale. Una o reprezintă incapacitatea acestui guvern de a gestiona TVA şi transferă povara administrativă în curtea companiilor. A doua o reprezintă eşecul politicilor fiscal-bugetare în România şi nevoia disperată după resurse, fără a ţine cont de consecinţe. În acest context PNL nu poate vota decât într-un fel: împotrivă”, a spus şi deputatul PNL Bogdan Huţucă.
-
Camera Deputaţilor: Legea care modifică legea ANI a fost adoptată
Deputaţii Opoziţiei au fluierat în timp ce se dădea votul. În replică, la final, la anunţarea rezultatului, parlamentarii PSD au aplaudat.
Legea care modifică Legea ANI, de asemenea criticată de Opoziţie, prevede că interdicţiile aplicate parlamentarilor pe baza rapoartelor ANI şi la care s-a constatat nerespectarea prevederilor legale privind conflictul de interese în perioada 2007-2013 încetează de drept.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Schimb dur de replici şi jigniri în plenul Camerei între Cosette Chichirău şi Şerban Nicolae
În timpul în care deputaţii USR au ocupatr tribuna şi au prezentat amendamentele la Statutul magistraţilor folosindu-se de o portavoce, Cosette Chichirău a intrat în direct pe facebook prezentând imagini din plen, din preajma tribunei, concomitent comentând ce se întâmpla în plen.
Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Scandal fără precedent în Parlament.Opoziţia acuză Puterea că urgentează adoptarea legilor Justiţiei
Aleşii USR şi PNL acuză coaliţia PSD+ALDE că urgentează nejustificat adoptarea Legilor Justiţiei, proiect prin care, subliniază ei, procurorii ar deveni subordonaţi Ministerului Justiţiei.
”Considerăm că Parlamentul trebuie să aibă parte de un spirit civilizat de dezbatere, de argumente, de soluţii, astfel încât oamenii din afara Parlamentului să se regăsească în această instituţie. PNL va rămâne în plen pentru a solicita şi a milita cu argumente regulamentare dezbaterea pe articole a proiectului şi sperăm că vom reuşi, totuşi, să calmăm spiritele şi această instituţie să nu se decredibilizeze şi mai mult”, a declarat liderul grupului PNL, Raluca Turcan.
De altfel, parlamentarii PNL şi USR au anunţat că doresc întreruperea lucrărilor Comisiei pe legile Justiţiei pe toată perioada doliului naţional. Deputaţii majorităţii PSD-ALDE au respins solicitările Opoziţiei de a fi suspendată şedinţa de plen de azi, pe motiv de doliu, sau de a fi amânat votul privind legile Justiţiei.
“Nu aveţi cei şapte ani de acasă”, au vociferat deputaţii din Opoziţie, însă parlamentarii PSD-ALDE au început să bată cu palmele în masă când vorbeau oponenţii.
O acuzaţie extrem de gravă a fost adusă de deputaţii PNL: aceştia spun că parlamentarii Puterii au introdus în dezbaterea din Plen prevederi care nu au trecut prin comisia specială de modificare a legilor Justiţiei.
-
Cine sunt cei trei responsabili pentru modificările legile justiţiei?
Uniunea Salvaţi România a publicat pe pagina de Facebook a partidului cine sunt cei trei responsabili PSD-ALDE-UDMR pentru modificările legilor justiţiei în Comisia specială. Prima lege a fost finalizată şi va fi votată miercuri în plenul Camerei Deputaţilor.

“Nu este deloc surprinzător că această lege conţine modificările ce încalcă decizii ale Curţii Constituţionale, deşi scopul Comisiei speciale era punerea în acord a legii cu deciziile CCR! Paradoxul a devenit strategie politică de la preluarea puterii de către coaliţia PSD-ALDE-UDMR”, au scris reprezentanţii USR pe reţeaua de socializare
Pe 15 noiembrie a inceput dezbaterea pe Legile justiţiei in Comisia specială condusă de fostul ministru Florin Iordache. Aceasta are drept scop punerea în acord a Codului Penal şi de Procedură Penală cu deciziile Curţii Constituţionale
Prim-vicepreşedintele Comisiei Europene (CE), Frans Timmermans, i-a recomandat ministrului Justiţiei, Tudorel Toader, în întrevederea avută marţi la Bruxelles, să aştepte avizul Comisiei de la Veneţia privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt, a anunţat, miercuri, Tudorel Toader.
Ministrul Justiţiei a anunţat că a discutat, punctual, în amănunt, cu prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene, Frans Timmermans, cele mai sensibile propuneri din proiectul de lege pentru modifcarea legilor justiţiei. Una dintre a vizat şi procedura de numire a procurorilor şefi de parchete.
“O temă sensibilă care a fost discutată, aceea privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt. Avem MCV-ul, avem cele 12 recomandări. Faptul că sunt 12 nu înseamnă că există o ierarhie, că e prima, că e a 12-a, au egală măsură, aceeaşi importanţă şi cu aceeaşi obligaţie ne îndeplinim respectivele condiţionalităţi. Recomandarea numărul 1 spune că trebuie să găsim o modalitate transparentă, robustă de numire a procurorilor de rang înalt, inclusiv prin consultarea Comisiei de la Veneţia. Ştiţi că am redactat la nivelul ministerului Justiţiei un draft de solicitare de aviz, care se află în momentul acesta la comisia specială, pentru modificarea codurilor, legilor justiţiei. Discuţia cu Timmermans, cu prim-vicepreşedintele, referitoare la avizul Comisiei de la Veneţia, are în vedere această primă recomandare, aviz privind procedura de numire a procurorilor de rang înalt”, a declarat, miercuri, ministrul Justiţiei.
Tudorel Toader a precizat că a fost discutat la Bruxelles şi statutul Inspecţiei Judiciare, respectiv cele trei variante posibile şi anume Inspecţia Judiciară să rămână la Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), Inspecţia Judiciară să treacă la Ministerul Justiţiei sau să devină o autoritate autonomă, cu statut distinct.
-
Unde se aflau Tăriceanu şi Dragnea în timpul paradei de 1 Decembrie
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, nu a fost zărit în zona Arcului de Triumf, unde se desfăşoară parada de 1 Decembrie, iar Călin Popescu-Tăriceanu nu a luat loc la tribuna oficială.Iniţial, potrivit unor informaţii neoficiale, preşedintele Liviu Dragnea, însoţit de ceilalţi lideri ai PSD, urma să meargă pe jos de la sediul central al partidului, aflat pe bulevardul Kiseleff, până la sediul ALDE, aflat în apropierea Arcului de Triumf, unde urmau să se întâlnească cu preşedintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu şi să asiste la paradă din faţa sediului. -
Cea mai aşteptată lege de către mediul de afaceri, adoptată azi
Legea prevenţiei, adoptată de Camera Deputaţilor la câteva luni după ce a trecut de Guvern, a fost promisă şi asumată de Liviu Dragnea încă din campania electorală.
Scopul noii legi constă în intensificarea funcţiei preventive a controlului, precum şi asigurarea securităţii juridice, în condiţiile creşterii cantitative a legislaţiei şi apariţiei unei noi domenii de reglementare.
Cea mai importantă măsură din noul act normativ este aceea că firmele nu vor mai primi amenzi la prima abatere identificată de ANAF, pentru un număr de 290 de contravenţii.
Potrivit noului cadru legal, instituţiile publice cu atribuţii de control, constatare şi sancţionare a contravenţiilor au stabilite ca atribuţii informarea, instruirea şi îndrumarea publicului, precum şi obligaţia de a aplica, în cazul săvârşirii anumitor fapte contravenţionale, sancţiunea de avertisment împreună cu stabilirea unui plan de remediere prin care se acordă contravenientului o perioadă de timp pentru îndeplinirea obligaţiilor legale.
“Prin derogare de la prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul constatării săvârşirii uneia dintre contravenţiile prevăzute în dispoziţiile legale menţionate în anexa nr. 1 la prezenta lege, agentul constatator încheie un proces-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prin care se aplică sancţiunea avertismentului şi la care anexează un plan de remediere, cu respectarea prevederilor prezentei legi. În această situaţie, nu se aplică sancţiuni complementare”, se arăta în proiectul iniţial.
Planul de remediere reprezintă documentul prin care ANAF stabileşte măsuri de remediere şi un termen de remediere, perioada fiind de maxim 90 de zile calendaristice, în care contravenientul are posibilitatea remedierii neregulilor constatate, scrie realitatea.net