Tag: bucuresteni

  • Francezii de la Apa Nova scumpesc iar apa. Bucureştenii au ajuns să plătească cu 70% mai mult decât în urmă cu 15 luni

    Un metru cub de apă potabilă va costa de la 1 martie 5,54 lei, faţă de 4,79 lei înainte de majorare, în timp ce ca­nalizarea se va scumpi de la 1,07 lei/metru cub la 1,82 lei pe metru cub. Majorarea de tarife vine la puţin peste un an după ce apa şi canalizarea s-au mai scumpit cu alte 36 de procente. Practic, dacă la finalul lunii noiembrie 2011, un metru cub de apă potabilă costa 3,23 lei, cu TVA inclusă, în prezent a ajuns să coste 5,54 lei, adică o creştere de aproape 71% faţă de acum 15 luni, potrivit calculelor ZF.

    Bucureştenii vor plăti pentru apă cu aproape 50% mai mult decât vecinii din sud, bulgarii. Astfel, în medie în Bulgaria un metru cub de apă potabilă costa la nivelul anului 2012 circa 0,86 euro (3,8 lei), potrivit portalului investbulgaria.com.

    Scumpirile de tarife se vor vedea în mod direct şi în cifra de afaceri a companiei Apa Nova. Apa Nova Bucureşti, controlată de grupul francez de utilităţi Veolia Eau, a înregistrat în 2011 afaceri de 116,5 mil. euro şi un profit net de 20,2 mil. euro. Deo­camdată nu au fost anunţate rezultatele financiare pe 2012 ale companiei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Doar un vot a lipsit ca bucurestenii sa scape de hingherii de masini

    Initiatorul a fost consilierul PNG, Aurelian Badulescu iar
    proiectul a fost introdus in ultima clipa pe ordinea de zi. “Sa
    intram intr-o situatie de normalitate. Sa punem capat acestei
    talharii. Intai sa avem locuri de parcare si pe urma ridicam
    masinile” si-a sustinut proiectul consilierul Badulescu. In
    sprijinul acestuia a venit si colegul sau de partid, consilierul
    municipal Gaf-Deac.

    Acesta a explicat ca “si in strainatate se ridica masinile.
    Acolo exista locuri de parcare si sanctiunea se justifica. Daca
    pleci la tara cu trenul la sfarsit de saptamana si-ti ridica
    masina, luni platesti 18 milioane ca sa o recuperezi”. La nivel
    declarativ proiectul a fost sustinut si de consilierii PSD, PD-L si
    PRM. S-a cerut chiar vot nominal ca “bucurestenii sa vada cine este
    si cine nu pentru mangla”.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Harta distractiei din Centrul Vechi

    Daca in 2008 erau in Centrul Vechi putin peste 30 de localuri,
    2009 si 2010 au adus o triplare a numarului acestora, dar si un
    trafic incredibil de clienti pe stradutele mai mult sau mai putin
    pavate din interiorul patratului format de bulevardele Regina
    Elisabeta, I.C. Bratianu, Calea Victoriei si Splaiul
    Independentei.

    “In ultimii doi ani s-au deschis cateva zeci de restaurante,
    pub-uri, cafenele si tot felul de alte concepte de localuri in
    Centrul Istoric, iar acum numarul acestora depaseste 100, mergand
    spre 120”, spune Daniel Mischie, director de operatiuni si actionar
    minoritar in cadrul afacerii controlate de Dragos Petrescu. De
    saptamana trecuta, Mischie este si director al Asociatiei
    Comerciantilor din Centrul Istoric – Micul Paris, conducand un grup
    de initiativa din care mai fac parte Mugur Mihaescu (proprietarul
    St. Patrick), Radu Diaconu (proprietarul Les Bourjois) si Marilena
    Andries (proprietara Il Pianissimo).


    “Interesul acestei asociatii este sa discute cu autoritatile
    locale despre dezvoltarea zonei si despre rezolvarea principalelor
    probleme care impiedica o si mai mare crestere a businessului din
    Centrul Istoric”, spune Daniel Mischie, care a avut saptamana
    trecuta o discutie de cateva ore cu primarul general al Capitalei,
    Sorin Oprescu, pe aceste teme.


    Principalele probleme ale Centrului Istoric sunt – inca –
    situatia incerta a proprietatii a peste 30% dintre spatii, dar si
    renovarea strazilor si a fatadelor. “Se vor face toate pana la
    urma, iar in 2011 Centrul Istoric va arata si mai bine”, crede
    Daniel Mischie, care mizeaza pe dezvoltarea laturii culturale a
    petrecerii timpului liber.

  • Zeci de mii de bucureşteni au devenit turişti navetişti pe litoral

    Poliţiştii spun că primul val de turişti a pornit pe Autostrada
    Soarelui vineri dimineaţa. “Au fost vreo 20 de mii de maşini. Spre
    seară, aproximativ 20 de mii de maşini se întorceau spre Bucureşti.
    Ne-am dat seama că trebuie să ne reorientăm planul de acţiune. Nu
    mai aveam de-a face cu un simplu turism de weekend. Foarte mulţi,
    din considerente economice, preferau să nu rămână peste
    noapte”.

    Aşa se face că sâmbătă fenomenul s-a repetat. Alte 20 de mii de
    maşini au plecat dimineaţa din Bucureşti cu destinaţia Litoral.
    Noaptea, valul s-a întors spre Capitală, provocând noi aglomerări.
    Duminică seara, cei de la circulaţie cred că peste 70 de mii de
    maşini se vor îndrepta spre Bucureşti.

    Cititi mai
    multe
    pe www.gandul.info

  • Elena Udrea vrea sa-i duca pe bucuresteni cu autobuze RATB sa faca turism in Ilfov si Giurgiu

    Protocolul pe care il vom semna astazi (marti- n.r.) intre
    Ministerul Dezvoltarii si Turismului si RATB se refera la
    infiintarea a noua linii turistice de transport spre diferite
    obiective din jurul Capitalei. Aceste linii vor functiona din 1
    august. Duminica aceasta este prima zi in care vor exista aceste
    linii de transport, care vor duce bucurestenii, si nu numai, catre
    destinatii precum Cernica, Pasarea, Ciorogarla sau Parcul National
    Comana din Giurgiu”, a declarat marti ministrul Turismului, Elena
    Udrea.

    Cititi mai multe pe www.gandul.info

  • Mai mult de 70 la suta din bucuresteni vor eutanasierea cainilor bolnavi fara stapan

    Potrivit studiului realizat de compania eResearch Corp asupra
    propunerii de proiectului privind modificarea legislatiei cainilor
    fara stapan, mai mult de 70 la suta din bucurestenii vor
    eutanasierea cainilor bolnavi si care nu au stapan, in timp ce 66
    la suta sunt de acord cu eutanasierea celor agresivi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Prefectul Capitalei recomanda bucurestenilor plecati din oras sa se intoarca sambata seara

    “Institutia Prefectului Municipiului Bucuresti recomanda
    bucurestenilor aflati in week-end in afara orasului sa se intoarca
    in cursul serii de astazi (sambata, n.r.) in Capitala, avand in
    vedere ca mai multe judete – Gorj, Mehedinti, Valcea, Dolj, Olt,
    Teleorman – vor fi afectate de ninsori abundente, fiind emisa in
    acest sens avertizare de cod portocaliu pentru intervalul 6
    februarie (ora 18.00) – 7 februarie (ora 18.00). De asemenea, in
    intervalul 7 februarie (ora 06.00) – 8 februarie (ora 06.00), in
    judetele Giurgiu, Calarasi, Ialomita, Buzau, Braila, Galati, Ilfov
    si Municipiul Bucuresti, va fi viscol puternic, determinand
    diminuarea semnificativa a vizibilitatii si troienirea zapezilor,
    existand posibilitatea blocarii unor artere de circulatie”, se
    arata intr-un comunicat de sambata al Prefecturii Capitalei.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro