Tag: Brasov

  • 7 medici din Braşov, sub control judiciar: au semnat fişe de aptitudini fără să consulte pacienţii

    Reprezentanţii IPJ Braşov au făcut o percheziţie la sediul cabinetului medical, de unde au ridicat mai multe probe care atestă activitatea infracţională a suspecţilor. Potrivit poliţiştilor, percheziţia a vizat şapte persoane şi o societate comercială într-un dosar penal în care se fac cercetări pentru abuz în serviciu, fals intelectual şi uz de fals.

    Potrivit poliţiştilor, cei şapte medici nu şi-ar fi îndeplinit atruibuţiile de serviciu, care presupun examinarea medicală a clienţilor care au solicitat obţinerea unui aviz de aptitudine medicală sau aviz psihologic necesar ocupării unor funcţii.

    Mai exact, doctorii sunt acuzaţi că nu au făcut examinările medicale propriu-zise, ci au semnat şi parafat fişele înregistrate.

    Citiţi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Investiţia secretă făcută de Ciucaş în Braşov: „Este primul loc de relaxare din ţară”

    Ciucaş a lansat un program naţional de reamenajare a locurilor  de relaxare în natură ale românilor. Începutul programului de reamenajare s-a dat în Braşov, oraşul de origine al brandului Poiana Ciucaş.  

    Lacul Noua şi Pietrele lui Solomon sunt cele două zone de relaxare din Braşov pe care Ciucaş a ales să le reamenajeze, oferindu-le braşovenilor şi turiştilor locuri de picnic complet dotate şi utilate.

    Programul de reamenajare iniţiat de Ciucaş va include în acest an 5 locuri de relaxare în 4 judeţe din ţară, iar după Braşov va continua în: Prahova (Valea Doftanei), Iaşi (C.A.Rosetti) şi Galaţi (Gârboavele).

     

     

  • Expoziţie cu vinuri şi produse din Republica Moldova la Braşov

    Alături de aceştia, se vor afla şi producători de produse alimentare sau din alte industrii, precum cea de fashion. Evenimentul va cuprinde o expoziţie cu vânzare de produse moldoveneşti, degustări de vinuri, concerte, un forum bilateral destinat oamenilor din domeniul afacerilor şi al investiţiilor, dar şi masterclass-uri dedicate celor din industria HORECA şi iubitorilor de vin.

    Ceremonia de deschidere a celei de-a doua ediţii a expoziţiei ,,Republica Moldova prezintă” va avea loc vineri, 14 iunie, începând cu ora 11:00. Evenimentul va avea loc la standul pop-up al Vinului Moldovei/Wine of Moldova. Printre cramele prezente în cadrul acestui eveniment se numără Alianţa Vin, Bostavan, Bardar, Cricova, Chateau Vartely, Doina Vin, Fautor, Timbrus, Mileştii Mici, Maurt, Purcari , Tomai-Vinex, Vinăria Hânceşti, Vinăria din Vale, Nicolae Tronciu (mic producător), Tudor Agachi (mic producător), Novak (mic producător). Fiecare producător va avea câte un stand dedicat, braşovenii putând să deguste vinurile acestora şi să le achiziţioneze la preţuri speciale.

    La evenimentul de deschidere, cât şi la degustarea vinurilor, vor participa Silviu Costea, Preşedintele CCI din Braşov şi George Scripcaru, Primarul Municipiului Braşov şi oficialităţi din Republica Moldova (RM): Sergiu Harea, Preşedintele CCI a Republicii Moldova şi Igor Gribincea, Ambasadorul Republicii Moldova în România. 

     

  • Plăcuţe refrectorizante, furate de pe un drum naţional, după doar cinci zile de la montarea lor | FOTO

    Dispariţia plăcuţelor a fost sesizată de angajaţii DRDP Braşov, care au postat pe Facebook fotografii făcute în 20 mai, atunci când a fost montat noul parapete de pe marginea drumului, pe care erau amplasate plăcuţele reflectorizante, şi poze din 25 mai, în care se vede că acestea lipsesc.

    „Găsiţi diferenţele! Din păcate asistăm din nou la un exemplu de lipsă de civilizaţie şi iresponsabilitate din partea participanţilor la trafic. Catadioptrii (plăcutele reflectorizante) de pe parapetele de siguranţă montate pe DN73A, la intrarea în localitatea Poiana Mărului au dispărut în mai puţin de o săptămână”, se arată în postarea de pe pagina de Facebook a DRDP Braşov.

    „Colegii mei vor depune o sesizare la Poliţie, nu este vorba numai de bani, este vorba de pericolul pe care îl reprezintă pentru trafic dispariţia acestor plăcuţe”, a declarat, pentru MEDIAFAX, Robert Elekes, purtătorul de cuvânt al DRDP Braşov.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Upgrade în 10 ani: de la o librărie în centrul Braşovului la unul dintre cei mai mari retaileri online de carte din România

    “Am pornit cu energie şi un vis, simţeam că online-ul este o direcţie de exploatat. Erau alte vremuri pentru afacerile online, toată lumea era la început. Noi am crezut în dezvoltarea online-ului şi am început cu site-ul, iar comenzile le onoram din stocurile librăriei Şt. O. Iosif din Braşov, care rămâne şi acum «vatra» Libris.ro”, povesteşte Laura Ţeposu, fondator şi director de dezvoltare în cadrul companiei. Practic, povestea Libris.ro a început acum 10 ani pe când ea lucra la librăria unchiului şi mătuşei sale – Şt. O. Iosif din centrul Braşovului, înfiinţată în 1991.
    Deşi în 2009 economia din România era în plină criză, Laura Ţeposu a crezut cu tărie că, în ciuda reducerii consumului de carte, vor exista în continuare oameni care citesc şi pentru care „lectura este o nevoie aproape de bază”, la care nu vor renunţa. „Dar am intuit şi că timpul devine tot mai puţin, astfel că oamenii vor prefera să comande cărţile. De atunci şi până astăzi, businessul a crescut constant, iar anul trecut am avut o creştere mare, de 28%, pe fondul unor campanii reuşite şi al unei uşoare revigorări a pieţei de carte. Am ajuns la vânzări de 40 milioane de lei şi cred că tendinţa de creştere se păstrează şi pentru acest an”, a punctat ea.
    Atingerea cifrei de afaceri de 40 de milioane de lei anul trecut a fost posibilă însă printr-o muncă continuă şi cu investiţii substanţiale. Dacă în primul an de funcţionare a
    Libris.ro investiţia s-a situat la 100.000 de euro, bani care au fost utilizaţi pentru site, salarii şi marketing, anul trecut investiţiile au fost majore – 4 milioane de euro alocate pentru depozit, echipamente şi soft logistic.
    „Libris.ro a pornit din librăria fizică din Braşov. Expediam cărţile din stocul librăriei, însă simţeam că online-ul va fi tot mai puternic în anii ce vor veni. Astfel, iniţial nu am avut costuri asociate stocurilor şi altor echipamente de birou, folosind resursele librăriei. În 2018 însă am făcut investiţii majore – 4 milioane de euro, obiectivul fiind  stabilizarea părţii operaţionale a businessului, astfel încât să putem optimiza partea de livrare şi să avem contextul potrivit pentru a susţine creşterile vizate”, a subliniat antreprenoarea.
    În prezent, noul depozit al Libris.ro, care găzduieşte în total 2 milioane de volume, permite procesarea unui număr triplu de comenzi faţă de cel vechi, până la 10.000-12.000 zilnic. Portofoliul Libris.ro cuprinde în total 120.000 de titluri, din care 40.000 sunt titluri în limba română – pe stoc în depozit –, iar 80.000 sunt titluri în engleză. Titlurile în limba engleză sunt comandate la cerere de Libris.ro de la partenerul său din Marea Britanie.
    Anul trecut, valoarea medie a unei comenzi înregistrate pe Libris.ro a crescut cu 15% faţă de 2017, ajungând astfel la 80 de lei.
    „Cea mai mare valoare medie a comenzii s-a înregistrat în Braşov – 155 lei, aici aflându-se şi cel mai fidel client, care a plasat 238 de comenzi pe parcursul anului trecut. La polul opus se află clienţii din judeţul Covasna, unde media a fost de 66 lei pe comandă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Cele mai multe comenzi plasate anul trecut pe Libris.ro au fost din Bucureşti – peste 313.000, în top 3 urmând judeţele Braşov şi Cluj, cu peste 130.000, respectiv peste 83.000 de comenzi. Cea mai mare rată a recurenţei s-a înregistrat în Braşov, Bacău, Bucureşti şi Cluj, media fiind de 1,4 comenzi pe an.
    Per total, afacerile Libris.ro au înregistrat anul trecut o creştere de 28% comparativ cu 2017 ca urmare a unui mix de factori – eforturi şi investiţii proprii (campanii de marketing, fidelizarea clienţilor şi campaniile Libris.ro de încurajare a lecturii), dar şi a evoluţiei pieţei online, a cererii în creştere pentru cărţi şi a lansării unor titluri mult aşteptate.
    Pentru acest an, Libris.ro mizează pe o creştere similară a businessului, de 30%, urmând să depăşească pragul de 50 milioane de lei pentru cifra de afaceri. Primul trimestru a debutat bine, am înregistrat o creştere de 33% faţă de perioada similară din anul trecut.”
    Cum era însă piaţa online în 2009 şi cum este acum? Comerţul online în România este foarte diferit de cel de acum 10 ani. Atunci majoritatea jucătorilor erau la început în acest domeniu, neexperimentaţi, pe sistemul trial and error. Să zicem că acum 10 ani e-commerce-ul românesc era adolescent, acum e aproape de maturitate. Acum jucătorii din piaţă sunt mult mai experimentaţi, au acces la resurse şi know-how şi există deja multe magazine online stabile, cu o cotă de piaţă importantă”, a explicat Laura Ţeposu, adăugând că în acest răstimp de 10 ani România a devenit o piaţă atractivă şi pentru mulţi competitori externi. „Astăzi ar trebui să avem o altă abordare, să fim mult mai disruptivi în raport cu ce se întâmplă deja, cred că asta este marea provocare pentru start-up-urile din online. Noi am pornit aproape de la zero, cu resurse puţine şi planuri măreţe. Pentru a pătrunde într-o piaţă matură ai nevoie astăzi fie de foarte multe resurse, fie de o abordare foarte inovativă.”

    Aproape 10 milioane de cărţi vândute în 10 ani
    În cei zece ani de activitate,
    Libris.ro a primit 2,3 milioane de comenzi, vânzând în total aproape 10 milioane de cărţi către 1,2 milioane de români. Primul client a fost un domn din Rădăuţi, Suceava. El a comandat Principiile şi managementul achiziţiilor”, de Peter Bailey şi David Farmer, şi ABC-ul relaxării”. A fost un moment unic, n-am să-l uit, a fost ca o primă frază dintr-un roman cu multe file, care te face să-ţi doreşti să descoperi povestea mai mult”, îşi aminteşte Laura Ţeposu.
    Acum, majoritatea clienţilor Libris.ro (60%) au vârsta cuprinsă între 22 şi 45 de ani, aceştia alegând să comande preponderent prin intermediul dispozitivelor mobile. Ca atare, anul trecut traficul înregistrat de pe dispozitive mobile a depăşit 60%, în timp ce traficul de pe desktop s-a situat la 36%.
    Cele mai vândute cărţi sunt cele din categoriile beletristică, dezvoltare personală şi cărţi pentru copii.
    „Cărţile pentru copii şi cele de parenting au o dinamică foarte bună, semn că părinţii sunt preocupaţi să îi atragă pe cei mici către lectură. Există multe grupuri de mămici care discută despre cărţi, iar acesta este un semn bun deoarece chiar dacă generaţiile actuale nu citesc foarte mult, măcar părinţii se străduiesc să ghideze copiii în direcţia aceasta”, a explicat ea.
    Pe lângă oferta bogată de cărţi, Libris.ro a avut încă de la început în portofoliu şi produse de birotică plus alte produse conexe – instrumente de scris, agende, jurnale sau ceaiuri, pentru a completa experienţa şi universul cititorilor pasionaţi. Retailerul online de carte a adăugat însă în portofoliu în 2016 şi jocuri educaţionale, care în prezent reprezintă circa 2% din cifra de afaceri.
    „Libris.ro îşi propune foarte asumat să rămână despre carte, cultură şi educaţie, vrem să rămânem librărie online, nu ne propunem să devenim altceva. Gamele conexe pe care le-am introdus vin să susţină această idee a noastră, de a rămâne în segmentul cultural.”
    Libris.ro, a cărei echipă numără în prezent 100 de oameni, investeşte foarte mult şi în proiecte culturale sau care susţin cititul, cum ar fi manifestările culturale anuale Târgul de Carte Libris Braşov şi Festivalul de Muzică şi Carte Libris, campanii de încurajare a lecturii, cum este cea derulată sub hashtagul #RespectYourself, şi implicarea în strângere de fonduri pentru Salvaţi Copiii.
    În 2018 am lansat un proiect de încurajare a lecturii, sub hashtagul #RespectYourself – Oferă-ţi timp pentru lectură. Am vrut să arătăm că prin acţiuni concrete poate creşte interesul faţă de lectură şi am desfăşurat acţiuni în două şcoli, una din municipiul Braşov şi una din zona rurală a judeţului Braşov. Prin acţiunile întreprinse, în aceste două şcoli s-a triplat numărul de cărţi citite de copii, cadre didactice şi părinţi pe perioadele de referinţă”, a punctat Laura Ţeposu.
    Libris.ro a dotat anul trecut biblioteca şcolii din Braşov cu peste 2.000 volume de cărţi atractive pentru generaţia celor mici, dar şi pentru dascăli şi părinţi, numărul cărţilor împrumutate crescând cu 135% (de la 489 la 1.152). De asemenea, retailerul online de carte a dotat şi biblioteca şcolii din Măieruş cu aproape 1.000 cărţi şi a pus la dispoziţie o serie de materiale educative. Totodată, sub umbrela #RespectYourself, Libris.ro a lansat anul acesta un alt proiect, de data aceasta pentru propriii angajaţi – deschiderea unei săli de lectură. Astfel, angajaţii Libris.ro pot citi 4 ore pe lună din timpul de lucru, alegând ei singuri cartea pe care îşi doresc să o parcurgă din stocul librăriei. Compania a creat şi un soft care îşi ajută angajaţii să îşi facă rezervare în sala de lectură, care are opt locuri, precum şi să aleagă cartea pe care doresc să o citească. Cartea începută în sală poate fi luată acasă de către angajat şi returnată în sala de lectură după ce acesta o finalizează. Ulterior, ea va face parte din fondul de carte al bibliotecii Libris. În prima lună a proiectului au fost deja rezervate 125 de ore de lectură.
    Noi credem în puterea cărţilor de a schimba lumea şi credem că a-ţi aloca timp pentru lectură este o formă de respect faţă de propria persoană. Din păcate, statisticile disponibile arată că doar circa 2,8% dintre români sunt de acord cu noi şi îşi fac timp să citească mai mult de 10 cărţi într-un an. Mai mult de jumătate dintre români par să ne contrazică cu totul; ei nu citesc nici măcar o carte într-un an. Nu este de mirare, având în vedere că suntem pe primul loc în Europa la analfabetismul funcţional.”

    Fast foward: peste 10 ani
    Potenţialul de creştere a pieţei locale de carte este foarte mare, în condiţiile în care dimensiunea actuală a acesteia este foarte mică, iar creşterea va veni odată cu evoluţia nevoilor românilor – de la cele de bază către cele din vârful piramidei.
    Cred că întreaga piaţă de carte a avut parte de o uşoară revenire. Vedem tot mai des ştiri pozitive despre noi librării care se deschid, noi proiecte inovative care performează pe diverse nişe. Eu cred că sunt veşti îmbucurătoare. Cred că eforturile tuturor jucătorilor din piaţă de a atrage oamenii către lectură reprezintă un demers necesar, având în vedere că românii citesc în continuare sub media europeană. Încurajarea lecturii şi a cititului ajută întreaga piaţă de carte, dar şi societatea în ansamblu”, a precizat Laura Ţeposu. Petrecem foarte mult timp în faţa ecranelor şi mulţi dintre noi începem să fim conştienţi că acest lucru nu este neaparat unul bun, începem să căutăm alternative pentru timpul nostru şi, iată, ne întoarcem şi către lectură. Faptul că oamenii cumpără cărţi tipărite de pe mobil este un semn că, deşi ne adaptăm tot mai mult la viaţa digitalizată, ne dorim în continuare să petrecem timp offline.”
    În aceste condiţii, şi Libris.ro va continua să se dezvolte, investind în continuare în extinderea depozitului, dezvoltarea platformei e-commerce şi producţia editorială. Noi vom rămâne în zona cărţilor, facem lucrul acesta cu pasiune şi sperăm ca în următorii 10 ani să avem o contribuţie importantă la dezvoltarea acestui domeniu atât de neglijat în România – cultura.” 

  • Ministerul Transporturilor: Contractul de finanţare pentru un sector al tronsonului Comarnic – Braşov a fost semnat. Valoarea totală este de peste 200 milioane euro

    Contractul de finanţare pentru „Autostrada Bucureşti – Braşov, tronson Comarnic – Braşov, Lot 2: Sector Predeal – Cristian, km 162+300 – km 168+600 şi drum de legătură” a fost semnat luni, informează Ministerul Transporturilor.

    Valoarea totală a contractului este de 202.235.177,59 lei. Suma este defalcată: organismul Intermediar pentru Transport acorda o finanţare nerambursabila de 132.589.403,37 lei (Valoarea eligibilă nerambursabilă din FEDR), valoarea totală eligibilă este 155.987.533,37 lei, valoarea cofinanţării eligibile a beneficiarului este de 23.398.130,00 lei, iar valoarea ne-eligibilă inclusiv TVA de 46.247.644,22 lei.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Ministrul Transporturilor a cerut REZILIEREA contractului de modernizare a DN73 Braşov – Piteşti/ Ce a descoperit Răzvan Cuc la vizita făcută pe şantier

    Prezent la Râşnov pentru deschiderea lucrărilor de construcţie a tronsonului Comarnic- Braşov al autostrăzii A3, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a declarat că, în urma vizitei inopinate făcute pe şantierul de pe DN 73 Braşov – Piteşti, a găsit la lucru doar 11 utilaje şi 20 de muncitori şi i-a cerut directorului CNAIR, Narcis Neaga, să rezilieze contractul cu constructorul.

    „În urmă cu o lună făceam o vizită în Braşov şi unul dintre obiectivele pe care le-am vizitat atunci era DN 73, care începe la Piteşti şi se termină la Braşov. Am spus constructorului respectiv că vreau să văd o mobilizare corespunzătoare pentru că este un contract semnat din 2011, un contract pe fonduri, un contract care trebuie implementat şi nu mai avem de ce să aşteptăm şi să tergiversăm din cauza unei proaste mobilizări a unor constructori care nu au înţeles că în România nu se vine doar cu o mapă şi cu un laptop, ci trebuie să ai şi utilaje, şi forţă de muncă angajată în România. Aşadar, conform graficului pe care firma respectivă şi l-a asumat la vizita precedentă, trebuia în acest moment să aibă în şantier 190 de muncitori şi 71 de utilaje. Azi dimineaţă am ajuns în jurul orei 8.00 şi m-am dus să inspectez, am constatat cu stupoare că în şantier erau 11 utilaje şi doar 20 de muncitori. Acest mod de a se mobiliza doar când se anunţă vizita ministrului nu mai poate fi tolerat. Ori lucrează aşa cum şi-au asumat în contracte, ori, dacă nu, aşa cum am spus şi până acum, vor pleca acasă”, a spus ministrul Răzvan Cuc.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel mai frumos centru istoric din România! Clujul, Braşovul şi Bucreştiul trebuie să ia lecţii de aici – GALERIE FOTO

    Este vorba de Oradea, unde Palatul Vulturul Negru şi Biserica cu Lună sunt vizitate de mii de turişti români şi străini, iar centrul vechi este cel mai elegant din ţară, iar imaginile demonstrează acest lucru.
     
    Palatul Vulturul Negru a fost construit în 1907 – 1908 de doi celebri arhitecţi ai vremii, în stil secession. A fost gândită ca o clădire multifuncţională. Când a fost construită cuprindea un hotel, un cazino, un restaurant, iar în prezent aici funcţionează cluburi, cafenele şi birouri, fiind cel mai important loc frecventat de locuitorii tineri ai Oradei.
     
    Biserica cu Lună este şi mai veche, fiind construită în 1784-1790. Şi-a primit acest nume datorită mecanismului din turlă. Acesta pune în mişcare o sferă de forma lunii, vopsită în negru şi auriu, care se deplasează o dată cu Luna şi arată, prin rotirea sa, fazele lunii, scrie tarameanaturala.ro
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
     
  • Om de afaceri din Braşov inclus în Topul Forbes, reţinut după ce şi-ar fi omorât bunica

    Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că principalul suspect în acest caz de omor este Dan Cămârzan, un om de afaceri din Braşov. Acesta a fost reţinut luni.
     
    Dosarul este instrumentat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov. Suspectul va fi prezentat marţi instanţei cu propunere de arestare preventivă.
     
    Din referatul întocmit de reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov reiese că incidentul a avut loc luni dimineaţa.
     
    „Pe fondul unui conflict spontan, inculpatul a suprimat viaţa bunicii materne, prin exercitarea de violenţe fizice, fapta fiind comisă în locuinţa comună”, susţin procurorii.
     
  • Bulgarii aleg din ce în ce mai mult România ca destinaţie turistică şi vânează mai mult destinaţii necunoscute decât Sinaia sau Braşov

    Bulgarii au un interes din ce în ce mai mare în noi destinaţii turistice din România, potrivit agenţiei de presă din Sofia, Novinite, care a discutat cu agenţii de turism din oraşul Russe, al cincilea cel mai mare oraş din Bulgaria.

    Astfel, mulţi turişti bulgari, nu doar din oraşul Russe, ci din toată ţara, potrivit Novinite, prezintă un interes crescut faţă de zone necunoscute, în detrimentul unor destinaţii standard precum Sinaia şi Braşov.

    De multe ori turiştii bulgari aleg Bucureştiul pentru că ar fi considerat un oraş verde şi vânează atracţii turistice precum Palatul Parlametului sau Ateneul Român. De asemenea, sunt atraşi de arhitectura din centrul vechi.

    „Unul dintre factorii care mă motivează să aleg România sunt locurile care au legătură cu istoria Bulgariei, de exemplu, locul în care Asparuh (n.r: conducător din secolul 7) se stabilise în Tulcea”, a declarat un turist, Bojin Angelov, pentru Novinite.

    Numai în vacanţa aceasta de Paşte, agenţiile de turism din Russe au organizat exursii în România pentru sute de bulgari, scrie agenţia.