Tag: Birou

  • Cum va arăta piaţa imobiliară în viitor?

    „Venim dintr-un mediu convenţional de muncă, dar am realizat în această perioadă că şi remote working-ul poate fi o opţiune în viitor. Putem să lucrăm de acasă mai mult – câteodată acest lucru îţi oferă avantaje în termeni de concentrare, iar acesta a fost un lucru bun, dar uitându-mă în viitor cred că munca de birou nu este opţională pentru mine, fiind o persoană care crede în contactul vizual. Pe de altă parte, poate nu avem nevoie să mergem la fel de mult la birou ca înainte, ci doar când trebuie”, îşi descrie perspectiva asupra viitorului muncii Ali Çapa, într-o ediţie recentă a emisiunii Viaţă de corporatist.

    El este director general al TC Capital, companie de investiţii şi dezvoltare de proprietăţi, prin intermediul căreia administrează proiectul de clădiri de birouri Hyperion Towers. Complexul este fostul Twin Towers Barba Center, situat pe bulevardul Pipera, care a fost achiziţionat în 2017, iar investiţia în lucrările de renovare pentru cele două clădiri se ridică la 14 milioane euro.„Înainte de pandemie era business as usual: totul era foarte promiţător din punctul de vedere al dezvoltării economice, ne bucuram doar de veşti bune, deşi aveam rezerve referitoare la cât de mult poate să continue acest progres economic.

    Apoi a venit pandamia şi totul s-a oprit. A fost dificil să ne adaptăm, uitându-ne la viitor există multă incertitudine, există multe scenarii posibile până la găsirea unui leac împotriva acestei boli”, descrie Çapa modul în care percepea lucurile anterior pandemiei, când existau doar motive de optimism. El spune că şi-a păstrat optimismul şi acum, în contextul în care crede că golul creat în activitatea economică locală şi globală va putea fi umplut de ajutoarele acordate de băncile centrale sau de guvernele ţărilor. „Viitorul devine mai în ceaţă dacă luăm în calcul o nouă închidere în toamnă  – nu ştiu cât ar mai putea îndura economia”, adaugă însă el. 

    Prin prisma domeniului în care activează, observă că semnalele sunt mai degrabă pozitive – clienţii nu şi-au încetat contractele aflate în derulare – ci mai degrabă le-au amânat: „Agreasem anterior vânzări în valoare de 4 milioane de euro, respectiv 20% din ce aveam la vânzare, o parte dintre aceste proiecte continuă, iar altele,  fiindcă necesitau şi o finanţare bancară, aşteaptă ca situaţia să se clarifice; partea bună este că nimeni nu ne-a dat un răspuns negativ până acum”.
    Din acest punct de vedere, spune că observă mai mult optimism în piaţă decât în situaţia crizei financiare din 2008-2009. În ceea ce priveşte închirierile, spune că nu au fost iniţiate noi tranzacţii în această zonă de business din cauza lipsei de mobilitate din ultimele luni, în special în ceea ce priveşte închirierea spaţiilor de birouri.

    „Oamenii vor să vadă cu ochii lor ceea ce închiriază sau cumpără; contractele vechi de închiriere au continuat, au existat însă câteva amânări de plată a acestora, am fost deschişi la discuţii; cred că este nevoie de empatie între proprietarii de businessuri.”

    Comparând criza actuală cu criza din 2008, Ali Çapa observă că acum guvernele au reacţionat foarte rapid şi băncile au fost mai deschise să-şi ofere ajutorul – poate şi datorită faptului că guvernele au intervenit şi în modul în care băncile îşi pot ajuta clienţii. „Aşadar nu există aceeaşi presiune pe care am avut-o în criza financiară din 2008 – desigur, luând în calcul că lucrurile vor reveni la normal în viitor. Aceasta a fost o mare schimbare, toţi şi-au adus contribuţiile foarte uşor, factorii decizionali au luat deciziile în câteva zile, nu în câţiva ani, mediul de business a fost ajutat de aceste intervenţii. Sunt destul de mulţumit de cum în toată lumea, inclusiv în România, guvernele au acţionat.

    Desigur, fiecare guvern ia măsuri în funcţie de propriile posibilităţi, dar cred că în România au făcut cât de mult au putut – aceasta este principala diferenţă faţă de criza anterioară.” În ceea ce priveşte asemănările cu criza financiară – observă că a existat o perioadă de inactivitate, la fel ca şi atunci, în care nimic nu s-a întâmplat. „A fost un fel de îngheţ în piaţă în care oamenii nu au mai cumpărat apartamente, nu au mai făcut tranzacţii etc.; dar, desigur, această inactivitate s-a întins pentru o perioadă foarte lungă la criza anterioară, iar acum această inactivitate se va încheia”, crede Ali Çapa.
    În ceea ce priveşte preţurile, el crede că acestea nu vor scădea foarte mult în piaţa imobiliară.

    „Nu a mai fost o bulă în România de mult timp, de la corecţia din 2008, nivelul preţurilor nu a ajuns atât de departe; pe piaţa de birouri la fel, datorită ofertei existente pe piaţă, nu au crescut atât de mult preţurile cum se întâmplase înainte de 2008. Cred că efectul asupra preţurilor nu va fi atât de mare, iar dacă ne gândim la piaţa rezidenţială – avem Cosmopolis, unde suntem parteneri  – vedem că preţul are un yield de 7% la chirie, cât de jos ar putea merge preţurile ca să fie totuşi profitabile aceste investiţii?

    Cred că nu există o bulă a activelor şi nu îmi fac griji în ceea ce priveşte preţurile.”
    De asemenea, Ali Çapa este de părere că nu vor exista schimbări majore ale comportamentului oamenilor, care să influenţeze foarte mult piaţa imobiliară. „Se vorbeşte despre schimbări radicale în comportamentul oamenilor, cu care eu nu sunt de acord – cred că stilul convenţional de a merge la birou, interacţionând personal cu colegii, nu va muri.

    Desigur, orele vor deveni mai flexibile, multe companii vor lua în calcul să închirieze mai puţin spaţiu văzând că nu toată lumea trebuie să vină la birou tot timpul şi să fie prezentă acolo de la 9 la 6, nevoile companiilor se vor micşora, dar nu văd o trecere radicală la biroul de acasă, asta fiindcă nu cred că este în natura umană ca ei să stea atât de mult acasă. Va exista o reevaluare referitoare la cât de mult spaţiu vor avea nevoie oamenii, dar nu cred că aceasta va lovi dramatic în piaţa birourilor.” Omul de afaceri crede însă că vor exista totuşi câteva schimbări, printre care închirierea unor spaţii mai mici de către companii, dezvoltarea unor proiecte care să permită acest lucru – „Cred că va exista o tendinţă de micşorare a nevoii de spaţiu de birouri”.

    De asemenea, crede că se vor impune anumite limite – prin reglementare – referitoare la suprafeţele alocate fiecărui angajat într-un spaţiu de birouri: „Cred că distanţarea socială va fi aici în următorii ani – nu cred că va dispărea prea curând; cred că spaţiile de birouri nu vor mai fi atât de aglomerate în acest context.”

    Pe segmentul rezidenţial, oamenii vor realiza că au nevoie de mai mult spaţiu în casele lor, în contextul în care spaţiile rezidenţiale din România, ale apartamentelor de două camere de pildă, sunt mult mai mici comparativ cu alte ţări. „Cred că acum realizează că au nevoie de mai mult spaţiu, poate şi de mai mult spaţiu pe balcon; chiar şi dacă vor să stea în oraş, vor vrea să aibă mai mult spaţiu, iar în timp, dezvoltatorii va trebui să se muleze pe aceste nevoi. Desigur, foarte important este ca guvernul să încurajeze acest lucru.

    Motivul pentru dezvoltările rezidenţiale cu spaţii atât de reduse este acordarea unui TVA redus pentru locuinţele cu suprafeţe mai mici de 100 mp, cât şi a programului Prima Casă”, explică Ali Çapa. Astfel, atunci când un dezvoltator face un proiect, ia în calcul acest lucru. „Practic toată lumea creează spaţii pe care oamenii pot să le cumpere. Pentru cei care cumpără locuinţe în scop investiţional, este mai uşor să închirieze spaţii mai mici.”

    În încheierea discuţiei, el le recomandă clienţilor, posibililor clienţi şi parteneri şi colegi de business: „Să se gândească de două ori înainte să ia anumite decizii de business, dar să nu ia aceste decizii într-un mod complet pesimist – nu cred că lucrurile se vor înrăutăţi, ci vor deveni din ce în ce mai bune. Cred că trebuie să se gândească de două ori la deciziile pe care urmează să le ia”.

  • Alexandru Dincovici, sociolog: „Suntem la începutul erei birourilor moderne şi finalul biroului premodern”

    Întrebat de Business MAGAZIN care crede că este viitorul birourilor moderne în context pandemic, sociologul Alexandru Dincovici, general manager al Izibiz Consulting este de părere că nu putem vorbi despre un  sfârşit al acestora: „Poate aceste mişcări marchează începutul erei birourilor moderne şi finalul biroului premodern, din spaţii vechi, care nu au fost destinate iniţial pentru o astfel de utilizare”, spune Dincovici.

    El observă că „biroul modern se află, la fel ca şi spaţiile comerciale moderne, în clădiri extrem de versatile. Acestea pot fi configurate şi reconfigurate după bunul plac, ceea ce se şi întâmplă foarte des, având o adaptabilitate care ar trebui să le garanteze supravieţuirea şi după ce va trece actualul pericol epidemiologic”. Pe de o parte pentru că pot fi redimensionate după bunul plac, pe de altă parte pentru că sunt dotate cu tehnologie care poate fi reconfigurată, ajustată, sau căreia îi pot fi adăugate altele benefice pentru această perioadă.De asemenea, observă el, companiile care declară că îşi lasă în continuare oamenii să lucreze de acasă sunt, asemenea birourilor moderne, destul de versatile, unele cu structuri organizaţionale mai flexibile şi care experimentează deja, în mare parte, cu modalităţi de colaborare la distanţă. Pentru ele împărţirea aceluiaşi spaţiu fizic în acelaşi moment nu este foarte important, mai ales dacă există deja echipe cu membri în mai multe oraşe sau ţări şi care sunt nevoite să colaboreze constant.

    În România există şi companii care se află la polul opus al flexibilităţii: „La noi avem însă multe companii cu structuri organizaţionale rigide, chiar şi dintre cele relativ moderne care ar putea, fără pierderi mari ale productivităţii, să permită în continuare munca de acasă”. De multe ori aceste companii au şi mecanisme excesive de control provenite dintr-o neîncredere sistemică în angajat, şi chiar dacă sunt companii mici şi chiar antreprenoriale, din domenii dinamice, în multe dintre ele venitul la birou va rămâne în continuare o necesitate, să vadă şeful că lucrezi”, spune sociologul.

    Alexandru Dincovici nu crede că în alegerea unui loc de muncă în viitor vor prima unele detalii legate de siguranţa şi igiena la locul de muncă, în detrimentul unor beneficii precum sălile de relaxare, pentru că, spune el, măsurile luate acum au un alt statut – sunt obligatorii, impuse de autorităţi şi acceptate ca atare de societate.

    „Mă aştept ca şi din momentul în care vor înceta să mai fie obligatorii, pentru că optimistul din mine speră să vină cât mai repede acel moment, ele să rămână în vigoare şi să fie în continuare impuse atât de angajaţi cât şi de angajatori. Vor rămâne astfel măsuri necesare, nu măsuri dezirabile, cum este cazul beneficiilor actuale în anumite industrii”, crede el.

    În schimb, este posibil să asistăm la trecerea mai multor măsuri şi/sau tehnologii care vor face trecerea din domeniul medical sau din mediul de laborator în domeniul privat şi care ar putea deveni implementate la scară largă. El oferă ca exemplu lămpile UV cu care se pot dezinfecta spaţiile, folosite mai mult în sălile de operaţii şi care au ajuns deodată o tehnologie prezentă şi în casele oamenilor şi pe care o vor adopta şi anumite companii, fie de nevoie (cele din domeniul medical în care nu erau obligatorii), fie pentru beneficii de imagine şi a putea oferi o siguranţă mai mare clienţilor. „Odată făcută o astfel de investiţie, din momentul în care vor exista proceduri clare de utilizare şi prezenţa acestor tehnologii va deveni o obişnuinţă, mă aştept ca ele să rămână şi în era post-covid-19 o prezenţă nelipsită în cel puţin unele spaţii de birouri”, crede Dincovici.

    Pe de altă parte, mai spune el, avem de-a face cu anumite probleme legislative care pot împiedica adopţia unor proceduri medicale în zona companiilor, chiar dacă vorbim de proceduri simple care pot, până la urmă, proteja angajaţii cu riscuri minime. „Cel mai bun exemplu de astfel de procedură îl reprezintă măsurarea temperaturii, care devine obligatorie în multe spaţii comerciale, şi pe care mulţi proprietari de clădiri sau patroni o implementează din oficiu. Întâmpinăm în cazul ei atât probleme de legitimitate a procedurii şi a celor care o implementează, ceea ce rezultă şi într-o problemă de etică, cât şi probleme de securitate a individului, care pot duce la conflicte cu o anumită parte din legislaţia europeană, precum regulamentul de protecţie a datelor cu caracter personal”, spune el.

  • Asociaţia Investitorilor în Real Estate: „Suntem pregătiţi pentru reîntoarcerea angajaţilor la birou”

    Clădirile noastre de birouri au fost pregătite pentru reîntoarcerea angajaţilor la locul de muncă, în urma eforturilor considerabile de a implementa măsurile obligatorii în vigoare, de prevenţie în sănătatea publică. Urmărim în permanenţă şi cu mare atenţie toate informările oficiale ale autorităţilor. Suntem şi rămânem într-o continuă adaptare având ca scop principal sănătatea şi siguranţa oamenilor, se arată într-un comunicat de presă al Asociaţiei Investitorilor în Real Estate din România (AREI – Association of Real Estate Investors). Asociaţia Investitorilor în Real Estate este cea mai importantă organizaţie de acest fel din domeniul imobiliar din România. Având ca membri companii  ce dezvoltă proiecte în România, AREI aduce laolaltă cei mai semnificativi investitori, activi atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cele de clădiri rezidenţiale, spaţii comerciale şi logistice.

    Printre membrii AREI se găsesc cei mai mari şi mai relevanţi proprietari de clădiri de birouri, activi în ţara noastră. „Încă de la începutul lunii aprilie, revenirea în siguranţă la birou a fost preocuparea principală a asociaţiei şi fiecare membru în parte a lucrat la câte un plan de măsuri specifice. În acest context, am avut un dialog constructiv cu autorităţile competente, care ne-au acordat tot suportul lor pentru a contura un demers de pregătire în vederea reîntoarcerii la locul de muncă. Siguranţa şi sănătatea publică este şi va rămâne prioritatea zero pentru noi,” explică Antoanela Comşa, preşedintele Asociaţiei Investitorilor în Real Estate. Despre măsurile luate în clădirile noastre de birouri amintim următoarele: instalarea de panouri separatoare la recepţia clădirilor, igienizarea şi curăţarea conform protocoalelor impuse de autorităţile publice, utilizarea de stickere pe culoare, scări şi la intrări, marcarea orientativă în lifturi şi zonele de aşteptare, instalarea de dispensere cu substanţe de dezinfectare a mâinilor în toate zonele de acces în clădiri, în spaţiile comune, lângă uşile cu deschidere manuală şi în apropierea lifturilor, crearea de culoare şi zone speciale dedicate furnizorilor şi curierilor. „Totodată, în contextul în care, după data de 15 mai, angajaţii s-au întors, treptat – treptat la birou, înţelegem că unele preocupări ale celor care doresc să revină la locul de muncă sunt legate de transportul în comun. În acest sens, am pus la dispoziţia chiriaşilor noştri multiple opţiuni de parcare pentru mijloace alternative de transport, precum biciclete şi trotinete”, mai spun reprezentanţii asociaţiei. Despre AREI: Asociaţia Investitorilor în Real Estate (AREI – Association of Real Estate Investors) este cea mai importantă organizaţie de acest fel din domeniul imobiliar din România, care aduce laolaltă cei mai semnificativi investitori, activi atât pe segmentul de birouri, cât şi pe cele de clădiri rezidenţiale, spaţii comerciale şi logistice. Misiunea AREI este de a reprezenta, promova, susţine şi proteja interesele investitorilor din real-estate, membri ai asociaţiei, cu o concentrare constantă pe colaborări profesionale de înaltă anvergură atât în mediul privat, cât şi public, prin participarea şi contribuţia constantă în cadrul procedurilor de consultare publică. Înţelegând importanţa creării unor standarde înalte de lucru care să fie respectate de toţi membrii organizaţiei, AREI reuneşte 24 de companii inclusiv: AFI Europe România, Argo Capital Property, Bluehouse Capital, CA Immo Real Estate Management, Ceetrus România, Cordia România, CTP Invest, Estoria City, Forte Partners, Globalworth, GranVia România, Hercesa Imobiliara, Lion’s Head Investments, Mulberry Development, NEPI Rockcastle, Portico Investments România, Portland Trust, Professional Immo Partners, P3 Logistic Parks, S Immo România, Sonae Sierra România, Speedwell, Ţiriac Imobiliare.

  • Tudor Ionescu, CBRE, despre birourile viitorului: „Open space-ul va fi adaptat, densitatea va scădea, ariile largi şi deschise vor fi subîmpărţite”

    Tudor Ionescu, head of advisory & transaction în departamentul office al companiei de consultanţă în imobiliare CBRE România,  sesizează în baza unui studiu al CBRE Research că deşi am putut accesa date de acasă, am trimis mailuri, am colaborat la proiecte şi am avut conferinţe pe Zoom – ne-au lipsit mai ales interacţiunile cu colegii şi cei care ne înconjurau într-o zi normală de muncă. Potrivit studiului, 43% din cei 1.200 de respondenţi din CEE & SEE au spus că le-a lipsit prânzul cu colegii, 51% au indicat lipsa întâlnirilor fizice, iar 55% au menţionat faptul că le-a lipsit să vadă feţele altor oameni lucrând în jurul lor. „Aşadar, spaţiile de relaxare, zonele comune, bucătăriile amenajate cu multă creativitate în special în piaţa competitivă din IT au un rol social extrem de important căruia acum i se simte lipsa”, răspunde Ionescu, întrebat dacă spaţiile de relaxare gândite de angajatori anterior vor mai avea sens în noua realitate.

    Stocul modern de spaţii de birouri în Bucureşti este de 3,27 milioane de metri pătraţi, un spaţiu total în care lucrează aproximativ 360.000 de angajaţi, potrivit datelor CBRE Research. Companiile au anunţat că se vor întoarce în primă fază la birou cu 25% din totalul angajaţilor, astfel încât CBRE estimează că aproximativ 80.000 de angajaţi s-au întors din nou la birou începând cu 18 mai. Datele trebuie corelate – subliniază specialiştii de la CBRE – cu faptul că şcolile şi grădiniţele au rămas închise, astfel încât mulţi angajaţi sunt nevoiţi să lucreze de acasă din cauza faptului că nu au cu cine îşi lăsa copiii. Cei care s-au întors au găsit locurile de muncă pregătite pentru contextul în care ne aflăm. „Clădirile de birouri au fost pregătite cu multă responsabilitate din partea proprietarilor pentru a-şi reprimi chiriaşii. Într-o structură bazată pe limitarea riscului de infectare cu COVID-19, fiecare proprietar a introdus politici şi reguli noi de igienizare şi acces în spaţiile comune, iar aceste măsuri vor face parte din noua normalitate pe care încet, încet o construim”, spune Tudor Ionescu. De asemenea, crede el, măsurile luate de proprietari şi chiriaşi, dublate de disciplina personală a fiecărui utilizator, vor readuce sentimentul de siguranţă în muncă la birou. „Solidaritatea dintre chiriaşi şi proprietari a fost mai mult ca oricând vizibilă pentru că preocuparea comună a tuturor este acum menţinerea sănătăţii şi siguranţei oamenilor din clădiri”, spune Ionescu.

    În ceea ce priveşte spaţiile ocupate de companii, au fost implementate măsuri de reducere a densităţii în birou, respectiv anumite deskuri au fost anulate temporar, iar accesul în sălile de întâlniri a fost limitat. CBRE de exemplu ia în calcul o persoană la 4 mp în sălile de şedinţe. În prezent, măsurile de igienă primează. „În plan imediat, pentru întoarcerea la birou, prioritatea va fi siguranţa oamenilor,  iar aceasta va rămâne în baza oricărui proces de amenajare”, spune Ionescu.  El subliniază însă că  alegerea noastră de a reveni la birou va avea şi o componentă socială, de interacţiune, de învăţare, de conectare. „Biroul viitorului va fi regândit cu măsuri accentuate pentru siguranţa fizică a oamenilor în scenariul unei pandemii recurente, dar în acelaşi timp va proiecta spaţii potrivite pentru interacţiuni sociale în siguranţă”, spune Tudor Ionescu.

    Pentru amenajarea unui spaţiu de birou în context pandemic, investiţiile vor fi direcţionate înspre spaţiile de curăţare specializate, staţiile cu materiale de igienizare, panourile separatoare pentru recepţie, sistemul de termoscanare, schimbarea de filtre pentru sistemele de ventilaţie, spaţiile de depozitare pentru mobilierul anulat temporar. „Trebuie avut în vedere şi faptul că multe dintre companii au adoptat un program flexibil sau în ture, astfel încât orele de funcţionare ale clădirilor de birouri se vor prelungi şi echipele de property management se aşteaptă la costuri operaţionale mai mari.”

    Cum vor arăta proiectele de birouri ale viitorului? „Pe viitor, proiectele de birouri vor avea succes dacă vor descoperi nevoile specifice propriilor oameni şi le vor adresa corect în design. Raţionamentele simpliste de compartimentare în open office, zona de întâlniri şi alte 2-3 funcţiuni principale bazate pe un om la 10 mp, toate vor trebui amendate”, crede Tudor Ionescu. Astfel, precizează specialistul de la CBRE, biroul corect se va axa pe nevoile unei experienţe în jurul activităţilor zilnice: nevoia de apartenenţă, de independenţă, de progres şi de confort este una dintre cele care vor defini o conexiune autentică între noi şi spaţiul biroului nostru. „Noile măsuri de diminuare a riscurilor şi siguranţa vor adăuga un nou strat în procesul de design, iar open space-ul va fi adaptat în consecinţă. Zonele înghesuite se vor extinde, densitatea va scădea, ariile largi şi deschise vor fi subîmpărţite în celule funcţionale care se adresează nevoilor particulare ale fiecărei companii sau departament şi în acelaşi timp consolidează sentimentul de siguranţă personală”, conchide Ionescu.


     

  • Cum s-a adaptat la pandemie Philip Morris, care are în România una dintre cele mai importante fabrici la nivel european

    „Prioritatea noastră în această perioadă a fost protejarea angajaţilor, atât din punctul de vedere al sănătăţii şi reducerii expunerii la noul coronavirus, cât şi din punctul de vedere al stabilităţii locului de muncă. În România, dar şi la nivel internaţional, nu s-au făcut concedieri din motive legate de criză şi niciun angajat nu a fost trimis în şomaj tehnic”, descrie Dragoş Bucurenci, communications director în cadrul Philip Morris România, deciziile referitoare la angajaţi pe care le-au luat în contextul pandemiei de COVID-19.
    Pe plan local, Philip Morris activează prin două companii: Philip Morris România, compania care are activitatea de producţie în fabrica din Otopeni, şi Philip Morris Trading, care se ocupă de comercializare. Potrivit ZF, aceasta din urmă este cea mai mare şi a avut în 2018, cel mai recent an pentru care există date publice disponibile, o cifră de afaceri de
    2,5 miliarde de lei.
    În fabrica din Otopeni, Philip Morris produce atât ţigarete clasice, cât şi HEETS (brandul tutunului încălzit care se foloseşte cu dispozitivul IQOS).
    Directorul de comunicare al Philip Morris spune că încă de la începutul crizei au hotărât ca angajaţii care se află în situaţii vulnerabile, în rândul cărora se numără cei cu o condiţie medicală preexistentă, cu un sistem imunitar scăzut, persoanele gravide şi persoanele care au peste 60 de ani, să rămână acasă. Dintre aceştia unii nu puteau lucra de acasă, astfel că au luat decizia să le acorde concediu plătit 100% de către companie până când va trece această perioadă dificilă.
    De asemenea, precizează reprezentantul Philip Morris, angajaţii a căror prezenţă a fost şi continuă să fie necesară în fabrica din Otopeni în această perioadă au beneficiat de o recunoaştere specială. „Este vorba de aproximativ 750 de angajaţi care, în funcţie de zilele efectiv lucrate pe durata stării de urgenţă, vor primi prime al căror cuantum brut va ajunge până la 500 de dolari per angajat”, precizează Bucurenci.
    În acest moment, fabrica Philip Morris din Otopeni îşi continuă activitatea în regim normal, dar în condiţii stricte de igienă, dezinfecţie şi sprijin medical pentru angajaţi.
    „Pentru a putea continua producţia în fabrica din Otopeni, am  luat măsuri suplimentare pentru a-i proteja pe angajaţii fabricii, printre care transportul acestora în microbuze şi reducerea interacţiunilor fizice dintre ei în fabrică până la monitorizarea permanentă a temperaturii de la distanţă, limitarea interacţiunii cu furnizorii externi şi controlul fluxurilor de materii prime şi materiale. În plus, angajaţii au acces nonstop la servicii medicale prin intermediul unui cabinet medical din interiorul fabricii. În cazul angajaţilor din departamentele care oferă suport fabricii din Otopeni, aceştia lucrează prin rotaţie la sediul fabricii sau de acasă, în funcţie de organizarea internă a fiecărui departament.
    „În această perioadă, am încercat să facem tot ce ţine de noi pentru a reduce la minimum riscurile pentru toţi colegii noştri. Măsurile de protecţie şi de prevenire a răspândirii coronavirusului au fost adoptate în funcţie de contextul local: unele companii afiliate au luat măsuri încă din luna februarie, altele din martie. În România, am anticipat încă din luna februarie că va urma o perioadă dificilă şi am înfiinţat un comitet intern pentru situaţii de urgenţă care a gândit măsurile şi planurile de acţiune în avans”, descrie Dragoş Bucurenci reacţia companiei la contextul pandemic.
    Angajaţii Philip Morris din sediul central din Bucureşti au lucrat de acasă începând cu 12 martie, iar clădirea a rămas deschisă doar pentru cei câţiva angajaţi a căror prezenţă este esenţială în desfăşurarea activităţii. „Angajaţii care sunt părinţi au avut posibilitatea să lucreze de acasă sau să îşi ia concediu dacă lucrul de acasă nu este o soluţie – le-am oferit această opţiune chiar înainte ca legea care îi priveşte să fie adoptată. Fiecare angajat a primit acasă un kit de protecţie pentru uz personal, care conţine mănuşi, măşti şi gel dezinfectant, asta pe lângă cele disponibile în sediile noastre. De asemenea, toţi angajaţii, atât cei din sediul central, cât şi cei din fabrică, au la dispoziţie o linie de consiliere psihologică şi o platformă pentru consulturi medicale online”, detaliază reprezentantul Philip Morris.
    În ceea ce priveşte data de 15 mai şi revenirea la „noua normalitate”, compania i-a încurajat pe angajaţi ca în situaţia în care a fost fezabil pentru business, angajaţii să lucreze de acasă, în funcţie de specificul rolului lor. „Această recomandare este obligatorie pentru categoriile vulnerabile – angajaţii care prezintă un risc mai mare de infecţie severă cu SARS-CoV-2, cei cu o condiţie medicală preexistentă, cu un sistem de imunitate scăzut sau angajatele care aşteaptă un copil”, explică Bucurenci. 
    Totuşi, ca urmare a eliminării parţiale a unor restricţii de deplasare din ţară şi a evoluţiei pandemiei în România, şi-au propus să revină gradual la birou, într-o manieră controlată: vor începe cu un număr mic de angajaţi care au nevoie să vină la birou şi vor continua, încetul cu încetul, cu un grup mai mare.
    „La sediul central şi în fabrică am instalat sisteme de monitorizare a temperaturii de la distanţă, iar cei care se întorc la birou trebuie să urmeze reguli foarte stricte de protecţie sanitară, în special menite să continue să asigure distanţarea socială. Această abordare prudentă este susţinută de dorinţa noastră de a menţine mediul de lucru cât mai sigur posibil şi de a contribui la obiectivul general al societăţii: evitarea unui al doilea val al pandemiei în România. Dacă situaţia se schimbă, probabil vom fi nevoiţi să reintroducem restricţii. Pe de altă parte, dacă lucrurile se vor îmbunătăţi, vom relaxa restricţiile, cu siguranţă”, explică Dragoş Bucurenci.
    În ceea ce priveşte relaţia cu consumatorii, odată cu închiderea magazinelor IQOS din malluri, au mutat cea mai mare parte a activităţii de vânzare şi suport în mediul online şi au adaptat modul în care interacţionează cu aceştia conform condiţiilor impuse de starea de urgenţă. „După cum ştiţi, ne adresăm doar consumatorilor adulţi, utilizatori ai dispozitivului IQOS. În procesul de adaptare la noua situaţie, am regândit modul de funcţionare şi infrastructura de distribuţie, cea digitală (e-commerce, CRM) şi cea de asistenţă pentru clienţi. Suntem alături de utilizatorii de IQOS şi cu suport tehnic imediat, dar de la distanţă. Ne dorim ca ei să ştie că, în această perioadă, au parte de tot sprijinul nostru, într-un mod simplificat, online şi prin call center, pentru a rezolva orice problemă ar apărea”, descrie Bucurenci schimbările făcute în ceea ce îi priveşte pe consumatori. Pentru comunicarea cu consumatorii se bazează pe sistem complex de CRM (Customer Relationship Management), dar şi pe un serviciu telefonic şi prin prezenţa lor în media. „Cea mai mare provocare a fost legată de comunicarea comercială. Ne-am dat seama de la bun început că nu este momentul pentru a mai comunica oferte şi promoţii aşa cum o făceam înainte, că acest tip de comunicare ar fi avut un efect contrar celui scontat. Oamenii au sancţionat în această perioadă alte campanii comerciale care nu au luat în calcul sensibilităţile perioadei. Fireşte, nu am putut să nu mai avem deloc comunicare de marketing, dar a trebuit să găsim căi de a o face care să fie în acord cu atmosfera generală”, descrie Bucurenci una dintre provocările acestei perioade.
    El precizează că la nivel global, compania pe care o reprezintă este în plin proces de transformare, motiv pentru care sunt flexibili când vine vorba de schimbări. „Vrem să construim viitorul companiei pe o categorie nouă de produse care sunt o alternativă mai bună la continuarea fumatului. Această viziune a venit cu nenumărate provocări, ceea ce înseamnă că a trebuit să devenim mai agili, mai adaptabili, mai creativi decât eram înainte”, spune el. Astfel, crede că au fost pregătiţi la izbucnirea pandemiei – într-o oarecare măsură – să facă faţă schimbărilor care au survenit în această perioadă – dar nu în totalitate. „Criza ne-a luat pe toţi prin surprindere, dar pe noi ne-a ajutat faptul că eram deja familiarizaţi cu schimbările. Asta s-a văzut în modul în care colegii mei s-au adaptat neaşteptat de repede şi de bine noii situaţii. O altă dovadă a fost că am reuşit să luăm, din timp, măsurile necesare care să ne ajute să ne continuăm activitatea”, descrie el modul în care au reacţionat la noul context global.  
    Iar când vine vorba despre lecţiile deprinse din această criză şi de modul în care acestea se vor reflecta în businessul Philip Morris, Dragoş Bucurenci menţionează importanţa acţiunilor individuale şi faptul că se poate face în continuare business chiar şi atunci când premisele fundamentale ale interacţiunii dintre oameni sunt date peste cap. „Mai mult ca oricând, am învăţat în aceste două luni că acţiunile individuale pot avea efecte majore asupra societăţii, că efortul fiecăruia dintre noi contează pentru binele comun, chiar şi atunci când este vorba despre un lucru atât de simplu şi în acelaşi timp atât de complicat cum este păstrarea distanţei. Pe de altă parte, am descoperit aproape cu surprindere că oamenii şi organizaţiile au o capacitate extraordinară de a se adapta în timpul unei crize. Cred că adaptarea businessului şi a modului în care comunicăm la noile standarde de distanţare socială este ceva ce va continua să rămână în ADN-ul Philip Morris România”, spune Bucurenci.
    În ceea ce priveşte comunicarea, domeniul de care el este responsabil, spune că era importantă şi înainte, dar în timpul crizei a devenit esenţială. „Prioritar pentru noi în această perioadă a fost să comunicăm transparent, frecvent şi empatic. Mesajul din partea managementului a fost foarte clar de la bun început: nu se vor face disponibilizări şi nimeni nu va fi concediat în perioada următoare din cauza crizei.”
    Spune însă că „cea mai importantă lecţie este empatia, iar în această direcţie, compania a sponsorizat Crucea Roşie cu 1 milion de dolari, a donat măşti organizaţiilor care aveau nevoie de acestea, iar cantina fabricii lor pregăteşte zilnic câte 100 de porţii de mâncare pentru persoane dezavantajate din Otopeni”.  Criza aceasta a adus şi o serie de oportunităţi – printre care revelaţii referitoare la telemuncă – „probabil că cea mai importantă oportunitate pe care ne-a adus-o această criză a fost că ne-a făcut să renunţăm la foarte multe prejudecăţi pe care le aveam în legătură cu telemunca. Multe companii le permiteau angajaţilor să muncească de acasă câteva zile pe lună încă dinainte de criză, inclusiv noi făceam asta, freelancerii fac asta de mulţi ani, conceptul nu este unul nou, dar adevărul este că până la această criză nu ne-am dat seama de amploarea acestei posibilităţi pentru că fetişizam, de fapt, munca de la birou”, descrie Dragoş Bucurenci oportunităţile pe care sesizează că le-a adus această criză. Spune că au reconsiderat ceea ce credeau până acum despre productivitate, beneficiile muncii de la birou şi ale aproprierii fizice dintre membrii unei echipe. „Am descoperit că oamenii pot fi productivi şi eficienţi chiar şi când lucrează de acasă, că apropierea virtuală poate compensa distanţele fizice şi că unii oameni chiar lucrează mai bine atunci când amestecă programul personal cu cel profesional sau când participă la şedinţe îmbrăcaţi în haine de casă. Noi ne-am propus să explorăm aceste posibilităţi şi în viitor şi vrem să ieşim din criza asta măcar cu mintea deschisă în legătură cu lucrul de acasă”, adaugă el.
    O altă oportunitate a acestei perioade a fost, cu siguranţă, digitalizarea. Criza a forţat nenumărate organizaţii şi instituţii publice să iniţieze, să accelereze sau să finalizeze trecerea către mediul digital, iar asta înseamnă mai multe beneficii pentru mai mulţi consumatori, mai puţină inegalitate în accesul la servicii şi o economie mai dinamică.
    „Chiar dacă în viitorul imediat criza va fi urmată de o recesiune, telemunca şi digitalizarea sunt avantaje care vor rămâne cu noi pe termen lung. Important este să rămânem solidari şi responsabili, să continuăm să avem grijă unii de ceilalţi pentru a putea ajunge să ne bucurăm de aceste beneficii foarte scump plătite”, crede Dragoş Bucurenci.

  • Ce spune Florin Talpeş, fondatorul Bitdefender, despre cum vor lucra cei 1.400 de angajaţi din România în perioada următoare: „Principalul obiectiv nu este acum revenirea la birou”

    După declaraţia CEO-ului Twitter, Jack Dorsey, care a anunţat recent că angajaţii pot să lucreze pe timp nelimitat în regim de telemuncă, nu am putut să nu ne întrebăm cum stau lucrurile în cazul firmelor de IT din România.

    Iată răspunsul lui Florin Talpeş, fondator şi CEO al companiei de securitate informatică Bitdefender, care şi-a mutat în urmă cu aproximativ doi ani sediul central în clădirea Orhideea Towers din cartierul Grozăveşti al Capitalei:

    „În tot acest exerciţiu de migrare de la peste 80-90% work from office către peste 90% work from home, într-o perioadă relativ scurtă de timp, Bitdefender şi alte companii din IT au avut marele avantaj al faptului că în cadrul echipei, de-a lungul timpului, au fost folosite ambele variante, deci aveam un anumit exerciţiu, infrastructura noastră era pregătită, iar din a doua parte a lunii februarie am început să testăm cu tot mai multe echipe trecerea la lucratul de acasă la scară mai largă. Atunci când guvernele au recomandat sau cerut izolarea acasă, echipele noastre erau deja pregătite, eram deja acasă. Trecerea la munca de acasă s-a făcut aşadar fără mari dificultăţi de natură procedurală şi tehnică, iar productivitatea, după prima săptămână, a fost la un nivel normal. Teama de COVID şi mai ales ignoranţa generală în societate în acel moment faţă de ce însemna COVID au avut efect mai mare asupra focusului nostru, al bitdefenderiştilor, decât mutarea de la birou acasă. Însă COVID-19 ne-a ajutat să înţelegem că în mult mai multe cazuri decât credeam înainte munca de acasă poate fi la fel de productivă ca munca de la birou.

    De aceea, principalul obiectiv nu este acum revenirea la birou, ci grija pentru starea de sănătate a angajaţilor, încât să evităm ca prezenţa la birou să ajute pandemia să se răspândească şi mai ales să evităm ca echipele noastre să sufere. Pe termen mediu şi lung, companiile trebuie să ţină cont şi de modul de lucru preferat al angajaţilor. În funcţie de felul în care performează cel mai bine, vor fi cazuri de 100% WFO, 100% WFH sau, poate cel mai adesea, un model hibrid, în care, pentru o vreme, măsurile de siguranţă a sănătăţii vor fi normă. Dar preferinţele pentru o bună parte dintre noi încă nu sunt clar definite, iar la alţii vor evolua, pentru că pur şi simplu societatea încă nu a ajuns la un nou normal, încă nu s-a aşezat şi, ca urmare, o bună parte din noi încă ne adaptăm şi nu ne-am aşezat preferinţele. Deci ne pregătim de o mare flexibilitate, de capacitatea de a lucra oricând şi oriunde.  

    Într-o primă fază, munca de la birou va fi permisă în Bitdefender numai în situaţii speciale în care o cer necesităţile de business sau dacă există opţiuni personale argumentate. Deci mergem pe work from home ca primă opţiune pentru o perioadă. Am pregătit un set de măsuri pentru a asigura siguranţa celor care trebuie sau îşi doresc să lucreze de la birou. Direcţia Bitdefender pentru viitorul apropiat este aceea de a merge către o zonă hibrid de muncă de la birou şi muncă de acasă. Nu ştim încă cum va arăta acel hibrid, acum suntem într-o fază de început a învăţării sau experimentării.

    Credem că noul normal din era post-COVID-19 va fi definit abia pe la mijlocul sau în a doua jumătate a anului 2021 şi va presupune o adaptare continuă, în funcţie de evoluţia globală a pandemiei şi dobândirea imunităţii colective faţă de noul coronavirus.  

    În tot acest timp, companiile vor cântări în permanenţă criterii precum riscul de infectare, pe de-o parte, şi îndeplinirea obiectivelor de business, de cealaltă parte, pentru a găsi abordarea cea mai sigură şi performantă pentru toţi cei implicaţi.”

    Bitdefender are în România aproximativ 1.400 de angajaţi. 

  • Tinerii care se cunosc de pe băncile facultăţii şi vor acum să dea o nouă înfăţişare Capitalei. Cum cred ei că va arăta Bucureştiul după pandemie?

    Sunt tineri, o parte dintre ei se cunosc încă de pe băncile facultăţii şi, cu planşele şi creioanele grafit, oferă Bucureştiului o nouă înfăţişare. Cu o istorie de 10 ani, antreprenorii din spatele biroului de arhitectură SSAT+ au resimţit şi ei efectele pandemiei, aşa că se gândesc să „proiecteze” o nouă strategie. Care este aceasta?

    „Povestea SSAT+ a început încă de când eram în facultate, într-o formulă diferită faţă de cea actuală, dar care a pus bazele biroului de arhitectură de azi, prin motivaţia şi formarea pe care ni le-am oferit în decursul anilor. Din garda veche, să spunem aşa, am rămas eu şi Alexandru Popescu, director executiv. Nu am pornit la drum cu bani puşi deoparte, am construit totul treptat, deci investiţia noastră a fost motivaţia personală, a fiecăruia din echipă, de a face lucruri de calitate”, povesteşte Ştefan Sava, managing director al SSAT+.

    Potrivit lui, iniţial SSAT+ a fost o provocare şi un proiect făcut pentru prieteni de familie. „A funcţionat bine încă de la bun început. Cred că asta ne-a şi ambiţionat să continuăm, am fost încântaţi să descoperim că viziunea noastră se transforma în realitate, lucru pe care nu-l vedeam concretizat în urma proiectelor de atelier de la facultate.” O influenţă puternică, spune Sava, a primit-o şi din partea părinţilor, care în perioada anilor 2000 au activat în domeniul antreprenorial de construcţii, la nivel micro.

    „A fost o experienţă pe care am prins-o din zbor, stând lângă ei, care mi-a stârnit curiozitatea şi m-a făcut să-mi doresc să învăţ mai multe despre domeniu, să le cer sfaturi, să pun întrebări. Cu acest spirit antreprenorial preluat din familie şi cu motivaţia de a proiecta şi construi lucruri de calitate, am început, în paralel cu munca de la birou, să mă ocup şi de dezvoltare imobiliară.

    Aşa l-am întâlnit pe Adi (Adrian Panaitescu), actualul partener în această direcţie şi nu numai, cu care am creat în decursul anilor nu doar o relaţie de business puternică, ci şi una de prietenie. Aşa am ajuns să dezvoltăm proiectele The Corner, unele dintre cele mai importante pentru mine din întreg portofoliul.”

    Compania a încheiat anul trecut cu o cifră de afaceri de 700.000 de lei iar pentru anul acesta estimările iniţiale vizau atingerea cifrei de1,4 milioane de lei. „Rămâne de văzut dacă încă mai este plauzibilă această previziune, dat fiind contextul actual.

    Nu avem încă repere după care să ne ajustăm aşteptările, aşa că ne vom adapta din mers. Pe viitor, încercăm să ne orientăm mai mult spre proiectele publice/cu statul, dar sigur că şi acest demers cere timp, nu se face peste noapte. Aici, cred că statul ar trebui să susţină investiţiile în dezvoltare şi în infrastructură, şi asta ar duce la un efect pozitiv cu impact dublu – contracte pentru antreprenori pe de o parte şi, bineînţeles, dezvoltarea României, pe de altă parte.”

    Antreprenoriat învăţat „din mers”
    O primă provocare în parcursul antreprenorial, spune Ştefan Sava, a fost chiar vârsta lor, şi asta pentru că, văzându-i tineri, mulţi au crezut că pot profita pentru a primi proiecte bune, cu bugete minime. O alta, adaugă el, a ţinut de organizarea internă şi de managementul organizaţional. „Fiind la început de drum, a trebuit să ştim să găsim soluţii, să ne susţinem singuri şi cât mai bine – lucram de acasă de la fiecare membru al echipei, prin rotaţie, drămuiam fiecare leu încasat şi făceam calcule cu ce costuri vom avea.

    Primul birou închiriat a fost, absolut întâmplător, în garajul casei unui profesor de la facultate, Ştefan Vianu.” De furcă au avut şi cu lipsa de educaţie arhitecturală a clienţilor şi dorinţa acestora de a face totul cât de ieftin se poate, dar cu rezultate maxime, „o luptă pe care încă o mai ducem”. Momentul în care au ajuns în punctul de a fi nevoiţi să facă angajări a fost de asemenea o nouă provocare, pentru că nu ştiau cum să gestioneze corect lucrurile.

    „Acum, una dintre marile provocări pe care le întâmpinăm este dorinţa de a gestiona corect portofoliul de clienţi, pentru a acoperi cât mai bine zonele unde avem cea mai relevantă activitate până acum, experienţă şi know-how, şi mă refer aici la dezvoltarea de ansambluri rezidenţiale premium, de dimensiuni mici şi medii, în zonele urbane centrale, dar nu neglijăm nici proiectele de locuinţe unifamiliale.”

    În prezent, din echipa SSAT+ fac parte opt persoane, cărora li se alătură şi alţi parteneri şi colaboratori. „Nu suntem un birou mare, însă avem multe proiecte executate, în jur de 20, dar şi altele în curs de execuţie sau care urmează a fi executate. Vorbim aici strict de proiecte de birouri, ansambluri rezidenţiale sau locuinţe, deci construcţii civile, cum le numim noi. Printre cele mai relevante se numără proiectele The Corner Floreasca şi The Corner Eminescu-Dacia, dar vreau să menţionez şi proiectele dezvoltate pentru casele Vasile Lucaciu, Romulus Office şi Paicu.

    Cât despre localizare, proiectăm în principal în Bucureşti şi foarte rar în alte oraşe. În provincie am lucrat până acum doar pe proiecte mici”, notează Sava. În decursul celor zece ani, cei mai importanţi clienţi au fost câţiva dezvoltatori imobiliari cu care de la primul proiect au început o colaborare de succes, care continuă şi astăzi. „Am reuşit să creăm relaţii de business de bun augur, să demonstrăm că ne facem treaba la standarde înalte de calitate şi de profesionalism, iar clienţii noştri mizează pe valorile noastre şi ne acordă încredere.”

    În procente, 60% dintre clienţi sunt firme, iar 40%, persoane fizice, majoritatea cu vârste cuprinse între 30 şi 50 de ani, cu preponderenţă antreprenori sau persoane cu profesii liberale, „oameni care apreciază spiritul creativ şi caută echipe tinere, care să aducă acel «ceva» proiectului lor”. Bugetele celor care apelează la serviciile SSAT+ diferă în funcţie de complexitatea proiectelor. „Fiecare proiect al nostru e unicat, special în felul său, pentru că e gândit până în cele mai mici amănunte, având mereu în minte nevoile şi cerinţele clienţilor noştri. Toate au necesitat atenţie sporită pentru detalii şi au încorporat o doză peste medie de creativitate în utilizarea spaţiilor.

    Astfel, bugetele noastre sunt peste media pieţei, pot spune. Dar nu este nicio regulă în această direcţie – nu vom refuza proiectele care ne provoacă creativ şi ne ajută să contribuim la estetica oraşului.” Dacă în primii ani numărul proiectelor era mai mic, acesta a crescut pe parcurs, prin experienţa dobândită şi datorită proiectelor deja executate, care demonstrau munca lor de până atunci. Astfel, în ultimii ani, compania a încheiat anual aproximativ 15 contracte, care au legătură pe de o parte cu construcţiile civile şi pe de altă parte cu domenii conexe, precum consultanţă pe arhitectură sau proiectare pentru instalaţii şi rezistenţă. Perioada medie de finalizare a proiectelor de construcţii civile este estimată la un an, un an şi jumătate. În acest moment, echipa are în jur de zece proiecte în derulare, multe dintre ele în fază finală, şi aproximativ trei în fază incipientă, un exemplu fiind The Corner Armenească – Moşilor.

    „Din păcate, am resimţit efectul crizei destul de repede şi în mod direct –  nu am mai fost contactaţi pentru proiecte noi, iar proiectele pe care le aveam în derulare şi-au încetinit ritmul. Dar vorbim despre o criză mondială care a avut repercusiuni în toate domeniile, aşa că încercăm să revenim cât de repede la ritmul de dinainte de pandemie şi să ne ajustăm planurile în conformitate cu această perioadă dificilă. În ultimele luni, am lucrat constant pe toate planurile unde a fost posibil, am planificat şi dezvoltat idei pentru proiectele în curs, am încercat să ţinem cât de mult legătura cu clienţii noştri prin intermediul tehnologiei şi să găsim soluţii pentru lucrul la distanţă nu doar între noi, ci şi cu partenerii şi inclusiv cu autorităţile”, spune Ştefan Sava.

    Un viitor cu pereţi „verzi”
    Din punctul său de vedere, în ultimii ani se simte o uşoară educare a antreprenorilor în ceea ce priveşte calitatea şi standardele în cazul proiectelor imobiliare. „Însă asta se datorează, zic eu, beneficiarilor finali, prin cerinţele şi pretenţiile impuse, ca urmare a unui nivel de trai ce a crescut constant în ultimii ani. Mi-ar fi plăcut să pot spune că aceste schimbări sunt ca urmare a implicării vreunei organizaţii profesionale, politice sau a antreprenorilor de profil. Din păcate, nu e aşa.” Se poate remarca însă, adaugă el, contribuţia unor companii străine, care au simţit potenţialul ţării noastre, au mizat pe el şi au vrut să investească, aşa că au venit cu un nivel de lucru standard şi au deschis noi orizonturi şi perspective de business. „Nu în ultimul rând, sunt de menţionat aici şi antreprenorii mici, cei care se ambiţionează să lupte, să aducă o schimbare în bine pentru zona de business şi care investesc în servicii de calitate şi în lucruri executate cu profesionalism.”

    În privinţa elementelor-cheie din arhitectura actuală, antreprenorul spune că nu există un singur element care să dea tonul, ci e vorba despre un mix din care rezultă produsul finit, clădirea potrivită. „E, până la urmă, o negociere care conduce către varianta optimă. De ce negociere? Pe de o parte, simţi să ai un aspect adaptat funcţiunii şi reprezentativ perioadei, pe de altă parte, el trebuie să se supună şi constrângerilor care sunt de multe feluri – economice, de eficienţă energetică, adaptate utilizatorilor şi nevoilor acestora, dar potrivite şi contextului.” În opinia sa, clădirile viitorului trebuie să reuşească să se adapteze la toate aceste cerinţe prin mărirea randamentelor din toate punctele de vedere şi creşterea confortului si a plăcerii de a le utiliza.

    „Personal, cred că e important ca aceste clădiri din viitor să aibă cât mai multe spaţii verzi integrate, un aspect pe care noi ca birou de arhitectură mizăm foarte mult şi de pe urma căruia am primit un feedback extrem de bun de la clienţi. Conectarea cu natura se caută tot mai mult iar beneficiarii îşi doresc să aibă propriul spaţiu verde chiar la ei acasă, iar noi încercăm să integrăm această nevoie cât mai mult în toate proiectele care ne permit.”

    Piedica birocratică
    Legat de nivelul la care se află piaţa imobiliară locală în comparaţie cu cel al altor state din vestul Europei, Sava spune că administraţia locală şi birocraţia sunt, în opinia sa, cele mai mari lacune în momentul de faţă, dar şi de până acum. Dorinţa permanentă, atât din partea celor din domeniul privat, cât şi de stat, ca biroul de arhitectură să fie cât mai ieftin, fără a miza pe criterii sau standarde de calitate, precum şi lipsa profesioniştilor din domeniu sunt alte probleme majore, cu tot ce implică ele – arhitecţi şi proiectări conexe, brokeri imobiliari, antreprenori şi oameni din instituţii profesionale de profil şi din instituţii publice; „dar nu pot să nu constant că există o îmbunătăţire din acest punct de vedere în ultimii ani”, spune antreprenorul.

    Pentru zona de stat, el crede că una dintre primele soluţii care s-ar putea implementa ar fi disponibilitatea administraţiilor locale de a simplifica procedurile şi de a investi în profesionişti, atât prin aducerea lor, cât şi prin formarea lor. „Pentru domeniul privat, aş vedea o nişare a specialităţilor de orice natură – pentru lucru de calitate şi cu eficienţă maximă, care să ducă la rezultatele dorite – pentru că doar astfel se pot îmbunătăţi standardele şi calitatea, inevitabil chiar şi preţurile, fără a se neglija un aspect important – să fie loc pentru toţi profesioniştii, pe zona fiecăruia de interes.”

    Birouri reinventate
    Cu ce va fi însă diferită criza actuală pe piaţa imobiliară locală faţă de criza din 2008-2009? „Cred că încă e prematur să fac predicţii cu privire la modul de proiectare în viitor, dar nu cred că greşesc dacă estimez că pe zona dedicată birourilor, ca proiectare şi construcţie, să fie nevoie de ajustări în viitor, şi asta pentru că vom trebui să ne adaptăm la noile standarde de igienă şi de distanţare generate de efectele crizei actuale.

    Ce pot observa acum e o scădere a preţurilor pe zona imobiliară cauzată de cererea mai scăzută în contextul economiei actuale încetinite, cu venituri mai mici pentru firme şi persoane fizice, dar şi dintr-o teamă de a mai investi sau de a cumpăra locuinţe. Cu toţii aşteptăm să se încheie această perioadă de criză şi să reintrăm uşor, uşor în normalul vieţii cotidiene.” Sava spune că nu vede această criză comparabilă cu cea din 2008-2009, aceasta de acum fiind, din punctul său de vedere, mult mai complexă şi cu mult mai multe consecinţe care se vor resimţi pe o durată mare de timp. „Cred că va mai trebui să aşteptăm un an sau doi până să revenim la normalitate din punct de vedere economic, dar social mai ales, segment în care vom fi afectaţi major. Cred că se va schimba şi modul în care ne vom raporta la lucratul de acasă/ de la distanţă, la serviciile de delivery sau la standardele de siguranţă şi de igienă.”

  • Biroul în vremuri de pandemie

    Experienţa ultimelor două luni a oferit un prilej de introspecţie atât la nivel personal, cât şi profesional şi ne-a făcut pe toţi să ne întrebăm „Mai avem nevoie de birou”?, observă Tudor Ionescu, head of advisory & transaction în departamentul office al companiei de consultanţă în imobiliare CBRE România. De altfel, întrebarea referitoare la utilitatea biroului, aşa cum îl ştim, s-a regăsit în gândurile multora dintre noi  – angajaţi, clienţi (fie ei companii gigant sau start-up-uri), dezvoltatori imobiliari, chiar şi jurnalişti (– un articol recent din Financial Times decreta „Sfârşitul erei birourilor moderne”, în contextul în care utilitatea acestora a fost pusă la îndoială de multe dintre companii în această perioadă).
    Tudor Ionescu sesizează în baza unui studiu al CBRE Research că deşi am putut accesa date de acasă, am trimis mailuri, am colaborat la proiecte şi am avut conferinţe pe Zoom – ne-au lipsit mai ales interacţiunile cu colegii şi cei care ne înconjurau într-o zi normală de muncă. Potrivit studiului, 43% din cei 1.200 de respondenţi din CEE & SEE au spus că le-a lipsit prânzul cu colegii, 51% au indicat lipsa întâlnirilor fizice, iar 55% au menţionat faptul că le-a lipsit să vadă feţele altor oameni lucrând în jurul lor. „Aşadar, spaţiile de relaxare, zonele comune, bucătăriile amenajate cu multă creativitate în special în piaţa competitivă din IT au un rol social extrem de important căruia acum i se simte lipsa”, răspunde Ionescu, întrebat dacă spaţiile de relaxare gândite de angajatori anterior vor mai avea sens în noua realitate.
    Stocul modern de spaţii de birouri în Bucureşti este de 3,27 milioane de metri pătraţi, un spaţiu total în care lucrează aproximativ 360.000 de angajaţi, potrivit datelor CBRE Research. Companiile au anunţat că se vor întoarce în primă fază la birou cu 25% din totalul angajaţilor, astfel încât CBRE estimează că aproximativ 80.000 de angajaţi s-au întors din nou la birou începând cu 18 mai. Datele trebuie corelate – subliniază specialiştii de la CBRE – cu faptul că şcolile şi grădiniţele au rămas închise, astfel încât mulţi angajaţi sunt nevoiţi să lucreze de acasă din cauza faptului că nu au cu cine îşi lăsa copiii. Cei care s-au întors au găsit locurile de muncă pregătite pentru contextul în care ne aflăm. „Clădirile de birouri au fost pregătite cu multă responsabilitate din partea proprietarilor pentru a-şi reprimi chiriaşii. Într-o structură bazată pe limitarea riscului de infectare cu COVID-19, fiecare proprietar a introdus politici şi reguli noi de igienizare şi acces în spaţiile comune, iar aceste măsuri vor face parte din noua normalitate pe care încet, încet o construim”, spune Tudor Ionescu. De asemenea, crede el, măsurile luate de proprietari şi chiriaşi, dublate de disciplina personală a fiecărui utilizator, vor readuce sentimentul de siguranţă în muncă la birou. „Solidaritatea dintre chiriaşi şi proprietari a fost mai mult ca oricând vizibilă pentru că preocuparea comună a tuturor este acum menţinerea sănătăţii şi siguranţei oamenilor din clădiri”, spune Ionescu.


    În ceea ce priveşte spaţiile ocupate de companii, au fost implementate măsuri de reducere a densităţii în birou, respectiv anumite deskuri au fost anulate temporar, iar accesul în sălile de întâlniri a fost limitat. CBRE de exemplu ia în calcul o persoană la 4 mp în sălile de şedinţe. În prezent, măsurile de igienă primează. „În plan imediat, pentru întoarcerea la birou, prioritatea va fi siguranţa oamenilor,  iar aceasta va rămâne în baza oricărui proces de amenajare”, spune Ionescu.  El subliniază însă că  alegerea noastră de a reveni la birou va avea şi o componentă socială, de interacţiune, de învăţare, de conectare. „Biroul viitorului va fi regândit cu măsuri accentuate pentru siguranţa fizică a oamenilor în scenariul unei pandemii recurente, dar în acelaşi timp va proiecta spaţii potrivite pentru interacţiuni sociale în siguranţă”, spune Tudor Ionescu.
    Pentru amenajarea unui spaţiu de birou în context pandemic, investiţiile vor fi direcţionate înspre spaţiile de curăţare specializate, staţiile cu materiale de igienizare, panourile separatoare pentru recepţie, sistemul de termoscanare, schimbarea de filtre pentru sistemele de ventilaţie, spaţiile de depozitare pentru mobilierul anulat temporar. „Trebuie avut în vedere şi faptul că multe dintre companii au adoptat un program flexibil sau în ture, astfel încât orele de funcţionare ale clădirilor de birouri se vor prelungi şi echipele de property management se aşteaptă la costuri operaţionale mai mari.”
    Cum vor arăta proiectele de birouri ale viitorului? „Pe viitor, proiectele de birouri vor avea succes dacă vor descoperi nevoile specifice propriilor oameni şi le vor adresa corect în design. Raţionamentele simpliste de compartimentare în open office, zona de întâlniri şi alte 2-3 funcţiuni principale bazate pe un om la 10 mp, toate vor trebui amendate”, crede Tudor Ionescu. Astfel, precizează specialistul de la CBRE, biroul corect se va axa pe nevoile unei experienţe în jurul activităţilor zilnice: nevoia de apartenenţă, de independenţă, de progres şi de confort este una dintre cele care vor defini o conexiune autentică între noi şi spaţiul biroului nostru. „Noile măsuri de diminuare a riscurilor şi siguranţa vor adăuga un nou strat în procesul de design, iar open space-ul va fi adaptat în consecinţă. Zonele înghesuite se vor extinde, densitatea va scădea, ariile largi şi deschise vor fi subîmpărţite în celule funcţionale care se adresează nevoilor particulare ale fiecărei companii sau departament şi în acelaşi timp consolidează sentimentul de siguranţă personală”, conchide Ionescu.

     


    Un experiment cu impact pozitiv asupra spaţiului de lucru
    Şi datele companiei de consultanţă în imobiliare Colliers International România arată că în perioada stării de urgenţă aproximativ un sfert dintre chiriaşii de spaţii de birouri spuneau că se aşteaptă să revină la birou în a doua jumătate a lunii mai, după relaxarea măsurilor de prevenire a răspândirii COVID-19. De asemenea,  alţi 67% luau în calcul reluarea activităţii în birouri în lunile de vară. Datele au reieşit dintr-un studiu desfăşurat de Colliers International în rândul a peste 100 de chiriaşi de spaţii de birouri din toată ţara, dintre care 30% companii cu peste 1.000 de angajaţi, relevante în piaţa spaţiilor de birouri.
    „Feedback-ul primit de la majoritatea clienţilor noştri este că angajaţii sunt foarte productivi şi implicaţi şi dacă lucrează de acasă. Alte companii preferă un plan de revenire treptată la birou, care presupune întoarcerea doar a unui anumit procent dintre angajaţi, de regulă cei a căror activitate impune prezenţa la birou sau nu poate fi desfăşurată la fel de eficient de la distanţă, în funcţie de sistemele informatice şi de infrastructura în ansamblu a companiei”, spune Sebastian Dragomir, partner & head of office advisory în cadrul Colliers International România.
    Din perspectiva angajaţilor, tot conform unui studiu al Colliers International, 7 din 10 spuneau recent că îşi doresc să continue să lucreze o bună parte din timp de acasă şi după relaxarea măsurilor pentru prevenirea răspândirii coronavirusului şi ieşirea din starea de urgenţă. „Dintre aceştia, 60% cred că lucrul la distanţă ar fi util cel puţin 1-2 zile pe săptămână, iar 10% ar vrea să lucreze chiar 3-4 zile de acasă în perioada următoare şi există semnale că angajatorii iau în calcul şi astfel de soluţii mixte pentru a acomoda schimbările necesare în această perioadă privind modul de lucru al echipei”.
    Din punctul de vedere al lui Sebastian Dragomir, chiar dacă putem face scenarii privind impactul viitor asupra pieţei de birouri, acestea depind foarte mult de modul în care companiile vor reuşi să-şi amenajeze birourile astfel încât să limiteze riscul de îmbolnăvire şi, în acelaşi timp, să menţină sau chiar să îmbunătăţească productivitatea şi nivelul de ataşament al angajaţilor faţă de valorile companiei pe termen mediu şi lung în cazul muncii de acasă. „Pentru a asigura angajaţilor distanţarea socială la birou, angajatorii trebuie să ia în considerare unele modificări de amenajare a spaţiului şi a mobilierului, mai ales în cazul birourilor de tip open space. Este necesară asigurarea unei distanţe recomandate de doi metri liniari între angajaţi, ceea ce înseamnă că va fi necesară creşterea spaţiului alocat per angajat de la 8 metri pătraţi, cât este în prezent media în clădirile de birouri de clasă A, la peste 15 metri pătraţi per angajat. În acest context, anumite companii va trebui să permită unui procent din angajaţi să continue lucrul de acasă, astfel încât regulile privind distanţarea socială, dar şi de rotaţie să poată fi respectate”, detaliază el câteva dintre măsurile ce vor fi luate în perioada următoare în clădirile de birouri.
    Sebastian Dragomir este de părere că ulterior revenirii la birou vor fi două curente în rândul angajaţilor: cei care se vor bucura de întoarcere şi socializare, dar şi cei care vor căuta condiţiile de acasă, work-life balance-ul oferit de unele companii sau spaţiile de co-working. „Cel mai probabil, în spaţiile deschise vor fi instalate partiţii înalte între birourile care se află faţă în faţă, în recepţii vom vedea bariere temporare de plastic transparent, pentru a separa vizitatorii de biroul de recepţie, iar din clădirile de birouri nu vor lipsi indicatoarele care informează vizitatorii despre regulile de păstrare a distanţei, de spălare şi igienizare a mâinilor sau de purtare a măştilor în zonele publice”, imaginează specialistul. De asemenea, vor prima măsurile de igienă în faţa altor beneficii oferite de angajator, iar siguranţa va fi mereu pe primul plan. Aceasta nu exclude însă să mai poate fi oferite şi alte beneficii, precum spaţii de relaxare, în condiţiile respectării regulilor de igienă. „Suntem la o «intersecţie» privind amenajarea birourilor, dar asta depinde foarte mult de impactul economic al pandemiei”, punctează el. Dragomir a observat că unele companii din Silicon Valley deja iau în considerare să păstreze distanţarea şi după apariţia vaccinului / vaccinarea populaţiei împotriva coronavirusului, ca o nouă normă, în timp ce altele vor să folosească, cel puţin în perioada următoare, oportunitatea telemuncii, spaţiul de birou fiind unul destinat lucrului în echipă şi colaborării. „Dar asta depinde foarte mult de tipul de activitate al companiei. Companiile de IT vor fi mult mai flexibile din acest punct de vedere, spre deosebire de cele financiar-contabile, cu un grad mai mare de sensibilitate a informaţiei. Dar dacă ar fi să rezumăm într-un singur cuvânt, acesta ar fi stabilitate – asta caută acum companiile – în business, angajaţi, cheltuieli”, subliniază Dragomir.


    În ceea ce priveşte investiţiile necesare pentru amenajarea unui spaţiu de birou în context pandemic, Sebastian Dragomir oferă deja o estimare: „Pentru a se alinia la noile reguli de igienă şi siguranţă, estimăm că proprietarii de clădiri de birouri vor avea un cost minim suplimentar de 2.000 euro pe lună pentru o clădire cu suprafaţă medie”. În ceea ce priveşte investiţiile pentru amenajarea în spaţiul chiriaşului, acestea depind foarte mult de impactul economic al Covid-19 pe termen mediu şi lung, atât la nivel global, cât şi local. „Altfel, majoritatea companiilor vor căuta soluţii de împărţire a echipelor în aşa fel încât să poată folosi optim spaţiul închiriat, fără costuri suplimentare, ţinând cont de distanţarea socială. Este încă prea devreme să putem trage o concluzie privind modificarea costurilor de amenajare”, precizează specialistul de la Colliers. 

    Mădălina Cojocaru, partener office agency în cadrul Cushman & Wakefield Echinox, observă şi ea că, cel puţin pe termen scurt şi mediu, atât pentru angajaţi, cât şi pentru angajatori, măsurile de sănătate şi siguranţă vor fi cele mai importante.„Astfel, angajatorii vor avea de ales între mai multe variante: închirierea unor spaţii suplimentare, pentru a se conforma noilor reguli de distanţare şi, eventual, pentru a-şi pregăti terenul pentru o eventuală creştere a businessului, aplicarea unui mix între munca de acasă şi munca de la birou, care poate însemna exclusiv acasă sau exclusiv la birou pentru anumite departamente, program în «ture» scurte zilnice sau «ture» săptămânale. Totodată, conceptul de hot desk va prinde din nou teren, deoarece acesta va permite o optimizare a numărului de staţii de lucru folosite.” Andrei Ianculescu, head of project management în cadrul aceleiaşi companii, este de părere că amenajarea spaţiului de birou depinde de obiectivele companiei privind numărul de persoane care ar trebui să lucreze de la birou în această perioadă şi bugetul alocat pentru modificările necesare. „Decizia privind numărul optim de angajaţi se realizează printr-o analiză adresată managementului, un sondaj sau focus grup, pentru a identifica nevoile de business aplicate spaţiului de lucru. Apoi se aplică un chestionar online, personalizat pentru angajaţi, pentru a evalua preferinţele şi nevoile lor în ce priveşte lucrul de la birou versus lucrul de acasă. La final, rezultatele celor două analize sunt corelate şi utilizate pentru a proiecta nevoia şi configuraţia spaţiului de birouri.” Apoi, amenajarea în context pandemic se poate face pe trei paliere: amenajare minimă doar prin mutarea mobilierului şi/sau nefolosirea unor birouri; amenajare medie prin cumpărarea şi montarea de panouri despărţitoare, pentru a creşte numărul de persoane acomodate în spaţiul respectiv, cât şi amenajare complexă, prin refacerea planului de amenajare, pentru a creşte semnificativ numărul de persoane care pot să folosească spaţiul, respectând regulile de distanţare socială.


    „Nu este sfârşitul birourilor moderne, ci începutul lor”
    Giganţi internaţionali precum Google şi Facebook au amânat întoarcerea la birou până anul viitor, în timp ce Twitter a anunţat că îşi lasă angajaţii să lucreze de acasă pentru totdeauna, dacă îşi doresc acest lucru şi specificul activităţii le permite. În România, companiile au luat măsuri similare, cu firme din IT de exemplu care au anunţat întoarcerea la birou a angajaţilor abia în 2021.


    Sociologul Alexandru Dincovici, general manager al Izibiz Consulting este de părere că nu putem vorbi despre un  sfârşit al birourilor moderne de muncă ci dimpotrivă: „Poate aceste mişcări marchează începutul erei birourilor moderne şi finalul biroului premodern, din spaţii vechi, care nu au fost destinate iniţial pentru o astfel de utilizare”, spune Dincovici.
    El observă că „biroul modern se află, la fel ca şi spaţiile comerciale moderne, în clădiri extrem de versatile. Acestea pot fi configurate şi reconfigurate după bunul plac, ceea ce se şi întâmplă foarte des, având o adaptabilitate care ar trebui să le garanteze supravieţuirea şi după ce va trece actualul pericol epidemiologic”. Pe de o parte pentru că pot fi redimensionate după bunul plac, pe de altă parte pentru că sunt dotate cu tehnologie care poate fi reconfigurată, ajustată, sau căreia îi pot fi adăugate altele benefice pentru această perioadă.De asemenea, observă el, companiile care declară că îşi lasă în continuare oamenii să lucreze de acasă sunt, asemenea birourilor moderne, destul de versatile, unele cu structuri organizaţionale mai flexibile şi care experimentează deja, în mare parte, cu modalităţi de colaborare la distanţă. Pentru ele împărţirea aceluiaşi spaţiu fizic în acelaşi moment nu este foarte important, mai ales dacă există deja echipe cu membri în mai multe oraşe sau ţări şi care sunt nevoite să colaboreze constant.
    În România există şi companii care se află la polul opus al flexibilităţii: „La noi avem însă multe companii cu structuri organizaţionale rigide, chiar şi dintre cele relativ moderne care ar putea, fără pierderi mari ale productivităţii, să permită în continuare munca de acasă”. De multe ori aceste companii au şi mecanisme excesive de control provenite dintr-o neîncredere sistemică în angajat, şi chiar dacă sunt companii mici şi chiar antreprenoriale, din domenii dinamice, în multe dintre ele venitul la birou va rămâne în continuare o necesitate, să vadă şeful că lucrezi”, spune sociologul.
    Alexandru Dincovici nu crede că în alegerea unui loc de muncă în viitor vor prima unele detalii legate de siguranţa şi igiena la locul de muncă, în detrimentul unor beneficii precum sălile de relaxare, pentru că, spune el, măsurile luate acum au un alt statut – sunt obligatorii, impuse de autorităţi şi acceptate ca atare de societate.
    „Mă aştept ca şi din momentul în care vor înceta să mai fie obligatorii, pentru că optimistul din mine speră să vină cât mai repede acel moment, ele să rămână în vigoare şi să fie în continuare impuse atât de angajaţi cât şi de angajatori. Vor rămâne astfel măsuri necesare, nu măsuri dezirabile, cum este cazul beneficiilor actuale în anumite industrii”, crede el.
    În schimb, este posibil să asistăm la trecerea mai multor măsuri şi/sau tehnologii care vor face trecerea din domeniul medical sau din mediul de laborator în domeniul privat şi care ar putea deveni implementate la scară largă. El oferă ca exemplu lămpile UV cu care se pot dezinfecta spaţiile, folosite mai mult în sălile de operaţii şi care au ajuns deodată o tehnologie prezentă şi în casele oamenilor şi pe care o vor adopta şi anumite companii, fie de nevoie (cele din domeniul medical în care nu erau obligatorii), fie pentru beneficii de imagine şi a putea oferi o siguranţă mai mare clienţilor. „Odată făcută o astfel de investiţie, din momentul în care vor exista proceduri clare de utilizare şi prezenţa acestor tehnologii va deveni o obişnuinţă, mă aştept ca ele să rămână şi în era post-covid-19 o prezenţă nelipsită în cel puţin unele spaţii de birouri”, crede Dincovici.
    Pe de altă parte, mai spune el, avem de-a face cu anumite probleme legislative care pot împiedica adopţia unor proceduri medicale în zona companiilor, chiar dacă vorbim de proceduri simple care pot, până la urmă, proteja angajaţii cu riscuri minime. „Cel mai bun exemplu de astfel de procedură îl reprezintă măsurarea temperaturii, care devine obligatorie în multe spaţii comerciale, şi pe care mulţi proprietari de clădiri sau patroni o implementează din oficiu. Întâmpinăm în cazul ei atât probleme de legitimitate a procedurii şi a celor care o implementează, ceea ce rezultă şi într-o problemă de etică, cât şi probleme de securitate a individului, care pot duce la conflicte cu o anumită parte din legislaţia europeană, precum regulamentul de protecţie a datelor cu caracter personal”, spune el.
    Regulamentul General pentru Protecţia Datelor al UE (RGPD) nu a fost gândit pentru o lume vulnerabilă la o astfel de ameninţare epidemiologică, astfel încât un exces de zel în acest domeniu, precum o prelucrare excesivă a unor date biometrice sau medicale, fără temei, chiar dacă pare justificată în momentul de faţă ar putea atrage cel mai probabil amenzi masive pentru companii şi chiar pentru instituţii ale statului. „Testarea temperaturii poate duce, împinsă la extrem, la un soi de discriminare (problema de etică) pe criterii medicale efectuată de personal fără pregătire medicală (problema legitimităţii) şi cu aparatură neconformă (problema procedurală). Deja le este refuzat accesul în anumite spaţii şi la anumite servicii oamenilor cu temperatură mai mare de 37,5. 
    Indiferent de noile reguli, măsuri de igienă şi noutăţi în materie de design, birourile se vor redeschide. Cât de mult din freamătul din open office vom mai găsi în cadrul acestora, doar timpul ne va arăta.


    Ce spun companiile de IT din România despre întoarcerea la birou

    După declaraţia CEO-ului Twitter, Jack Dorsey, care a anunţat că angajaţii pot să lucreze pe timp nelimitat în regim de telemuncă, iar companii precum Facebook şi Google au anunţat că îşi lasă angajaţii să lucreze de acasă până în vara anului viitor, nu am putut să nu ne întrebăm cum stau lucrurile în cazul firmelor de IT din România.

    Iată răspunsul lui Florin Talpeş, fondator şi CEO al companiei de securitate informatică Bitdefender, care şi-a mutat în urmă cu aproximativ doi ani sediul central în clădirea Orhideea Towers din cartierul Grozăveşti al Capitalei:
    „În tot acest exerciţiu de migrare de la peste 80-90% work from office către peste 90% work from home, într-o perioadă relativ scurtă de timp, Bitdefender şi alte companii din IT au avut marele avantaj al faptului că în cadrul echipei, de-a lungul timpului, au fost folosite ambele variante, deci aveam un anumit exerciţiu, infrastructura noastră era pregătită, iar din a doua parte a lunii februarie am început să testăm cu tot mai multe echipe trecerea la lucratul de acasă la scară mai largă. Atunci când guvernele au recomandat sau cerut izolarea acasă, echipele noastre erau deja pregătite, eram deja acasă. Trecerea la munca de acasă s-a făcut aşadar fără mari dificultăţi de natură procedurală şi tehnică, iar productivitatea, după prima săptămână, a fost la un nivel normal. Teama de COVID şi mai ales ignoranţa generală în societate în acel moment faţă de ce însemna COVID au avut efect mai mare asupra focusului nostru, al bitdefenderiştilor, decât mutarea de la birou acasă. Însă COVID-19 ne-a ajutat să înţelegem că în mult mai multe cazuri decât credeam înainte munca de acasă poate fi la fel de productivă ca munca de la birou.
    De aceea, principalul obiectiv nu este acum revenirea la birou, ci grija pentru starea de sănătate a angajaţilor, încât să evităm ca prezenţa la birou să ajute pandemia să se răspândească şi mai ales să evităm ca echipele noastre să sufere. Pe termen mediu şi lung, companiile trebuie să ţină cont şi de modul de lucru preferat al angajaţilor. În funcţie de felul în care performează cel mai bine, vor fi cazuri de 100% WFO, 100% WFH sau, poate cel mai adesea, un model hibrid, în care, pentru o vreme, măsurile de siguranţă a sănătăţii vor fi normă. Dar preferinţele pentru o bună parte dintre noi încă nu sunt clar definite, iar la alţii vor evolua, pentru că pur şi simplu societatea încă nu a ajuns la un nou normal, încă nu s-a aşezat şi, ca urmare, o bună parte din noi încă ne adaptăm şi nu ne-am aşezat preferinţele. Deci ne pregătim de o mare flexibilitate, de capacitatea de a lucra oricând şi oriunde.  
    Într-o primă fază, munca de la birou va fi permisă în Bitdefender numai în situaţii speciale în care o cer necesităţile de business sau dacă există opţiuni personale argumentate. Deci mergem pe work from home ca primă opţiune pentru o perioadă. Am pregătit un set de măsuri pentru a asigura siguranţa celor care trebuie sau îşi doresc să lucreze de la birou. Direcţia Bitdefender pentru viitorul apropiat este aceea de a merge către o zonă hibrid de muncă de la birou şi muncă de acasă. Nu ştim încă cum va arăta acel hibrid, acum suntem într-o fază de început a învăţării sau experimentării.
    Credem că noul normal din era post-COVID-19 va fi definit abia pe la mijlocul sau în a doua jumătate a anului 2021 şi va presupune o adaptare continuă, în funcţie de evoluţia globală a pandemiei şi dobândirea imunităţii colective faţă de noul coronavirus.  
    În tot acest timp, companiile vor cântări în permanenţă criterii precum riscul de infectare, pe de-o parte, şi îndeplinirea obiectivelor de business, de cealaltă parte, pentru a găsi abordarea cea mai sigură şi performantă pentru toţi cei implicaţi.”


    Ce spun dezvoltatorii?

    Ce măsuri s-au implementat pentru combaterea pandemiei?
    În parcurile West Gate şi Novo Park, care găzduiesc o comunitate de circa 20.000 de angajaţi ai multinaţionalelor, am pus în practică în parteneriat cu experţi în domeniul sănătăţii o serie de protocoale şi măsuri de siguranţă şi prevenţie împotriva Covid-19. Dincolo de asigurarea celui mai înalt standard de igienizare, dezinfecţie şi curăţenie, am dat atenţie fluxurilor de deplasare pentru facilitarea uşoară a accesului către birouri şi evitarea aglomeraţiei. De asemenea, am luat măsuri suplimentare de siguranţă în zonele de acces şi în recepţii, am asigurat funcţionarea sistemelor de ventilaţie cu introducere 100% a aerului proaspăt şi am informat comunitatea noastră din parcurile de birouri despre noile condiţii de lucru.
    Chiar dacă, atunci când am dezvoltat parcurile de birouri, nimeni nu putea să prevadă situaţia actuală, noi le-am conceput într-un mod care le permite oamenilor să beneficieze la maximum de spaţiile comune în condiţii care astăzi sunt definite de sintagma „distanţare socială”.  Spre exemplu, pentru a evita densitatea mare şi a fluidiza traficul pietonal şi al maşinilor, există mai multe puncte de acces în parc pentru rute de circulaţie tip „one way” şi în clădirile de birouri. În cei peste 15.000 mp de spaţii verzi de la West Gate, ceea ce înseamnă aproximativ jumătate din parcul Kiseleff, angajaţii se pot relaxa în zonele cu şezlonguri şi Wi-Fi gratuit sau pot să-şi continue şedinţele de lucru în aer liber. Încurajăm utilizarea bicicletelor şi a trotinetelor sau scuterelor electrice, iar cei care optează pentru aceste modalităţi de deplasare găsesc rastele amenajate special în parcurile noastre.

    Ce investiţii au fost necesare?
    În primul rând, ţin să menţionez că sănătatea şi bunăstarea oamenilor din parcurile noastre de birouri sunt cele mai importante. Investim continuu în parcurile noastre de birouri, pentru amenajări şi îmbunătăţiri. Spre exemplu, în Novo Park îi întâmpinăm pe membrii comunităţii noastre cu o parcare subterană reamenajată, în care am investit 1 milion de euro şi care vizează în primul rând siguranţa pietonilor şi asigurarea unui flux mai eficient al maşinilor. Planul nostru de investiţii este mereu adaptat la nevoile chiriaşilor, iar măsurile suplimentare de siguranţă implementate împotriva Covid-19 nu fac excepţie.

    Va creşte service
    charge-ul companiilor care au închiriat birouri?

    Politica Genesis Property a fost întotdeauna una centrată pe nevoile chiriaşilor, pe adaptabilitate şi flexibilitate. De aceea avem probabil cele mai îndelungate contracte de închiriere din piaţă şi am ţinut chiriaşii aproape, în condiţiile în care am urmărit întotdeauna să le oferim servicii de cea mai înaltă calitate. Scopul nostru este ca toţi să depăşim această perioadă dificilă şi să ne concentrăm pe restartul economic, restartul oraşului nostru.  

    Ce modificări au cerut chiriaşii?
    O parte din măsurile menţionate anterior s-au luat împreună cu chiriaşii noştri şi, bineînţeles, ţinând cont de indicaţiile autorităţilor. Suntem în legătură permanentă cu aceştia pentru a găsi cele mai bune metode de a menţine siguranţa în clădirile noastre de birouri. Pe măsură ce angajaţii se întorc la lucru, ne vom adapta şi vom implementa noi proceduri care să crească siguranţa şi confortul angajaţilor din parcurile noastre.

    Câţi angajaţi din clădiri vin efectiv la birou acum?

    În prezent circa 80% din angajaţii parcurilor de birouri lucrează de acasă. Ne aşteptăm ca treptat, cea mai mare parte a lor să revină la birou, începând cu luna iunie. În timp ce luăm măsuri pe termen scurt şi mediu pentru siguranţa angajaţilor din parcurile noastre de birouri, planificăm investiţii prin care putem îmbunătăţi siguranţa şi bunăstarea celor pe care îi găzduim. Avem astfel în plan să suplimentăm spaţiile verzi şi să asigurăm zone car-free, să diversificăm ariile de lucru din interior şi exterior, să reducem timpul şi riscul transferului între casă şi birou şi să oferim acces facil la o varietate de zone de divertisment, sport, mâncare şi minimarket.
    Multe persoane numesc izolarea socială din timpul epidemiei cel mai amplu experiment social de muncă de acasă. Fără a avea alte opţiuni, am reuşit să ne adaptăm destul de bine la noul univers digital în care am fost nevoiţi să intrăm fără ca, anterior, să fi avut pregătită o strategie pentru asta.
    Experienţa aceasta ne face să ne întrebăm un lucru: mai este nevoie să ne întoarcem la birou, dacă totul poate fi rezolvat online, de acasă? Răspunsul este, cu siguranţă, da. Şi acest răspuns rezultă din simplul fapt că ne-am născut fiinţe sociale. Avem nevoie să ne vedem colegii, să ne întâlnim la birou şi să interacţionăm faţă în faţă, să discutăm la o cafea despre noutăţile din vieţile noastre. Simplu spus, avem nevoie să simţim că facem parte fizic dintr-o comunitate. Asta nu înseamnă că nu vom mai munci de acasă. Noul normal va continuă să aducă schimbări, cu un mix de muncă de acasă şi de la birou. Însă cea mai importantă lecţie pe care am învăţat-o la nivel colectiv în perioada de criză este că, acum mai mult ca niciodată, sănătatea şi starea de bine a oamenilor primează, iar relaţiile inter personale sunt foarte importante pentru echilibrul fiecăruia dintre noi. Chiar dacă măsurile de prevenţia Covid-19 tind să devină normă în domeniu, atunci când ne raportăm la viitorul spaţiilor de birouri şi la bunăstarea oamenilor noi mergem mai departe. Trebuie să privim în ansamblu şi în viitor.
    Parcurile de birouri ale viitorului vor deveni întregi comunităţi – oraşe în oraşe – centrate pe experienţe holistice în funcţie de nevoile oamenilor. Proximitatea spaţiilor de lucru, a locuinţelor şi a zonelor de food & entertainment sunt elemente către care se vor orienta chiriaşii, din dorinţa de le oferi angajaţilor cele mai bune şi sigure condiţii de lucru. Nu în ultimul rând, noul standard al birourilor va impune sustenabilitatea şi grija sporită pentru mediu. Sustenabilitatea nu mai este doar o ambiţie, ci devine o nouă mantra pe piaţa de birouri. Astfel de teme vor contura viitorul oraşului nostru. Pe termen lung, pandemia va schimba felul în care arată Bucureştiul odată cu adaptarea acestuia la noul nostru stil de viaţă, definit de felul în care noi alegem să trăim, să muncim şi să ne deplasăm în oraş.
    Suntem conştienţi că adaptarea la noua economie low touch presupune eforturi pe care un singur dezvoltator sau o singură companie nu le poate face singură. De aceea, adresăm un apel comunităţii de afaceri, societăţii civile şi autorităţilor de a da #restartBucuresti astfel încât Capitala să devină un loc mai bun şi mai plăcut pentru muncă şi petrecerea timpului liber în siguranţă.

    Cum se luptă birourile cu pandemia?
    Am adaptat normele de igienă, pregătind mediile de lucru pentru ca angajaţii să performeze. În acest sens, am implementat o serie de măsuri:  obligativitatea purtării măştilor de protecţie în toate zonele comune ale clădirii pentru toţi chiriaşii, vizitatorii şi personalul administrativ; limitarea lifturilor la preluarea a cel mult patru comenzi simultan şi la patru persoane care pot utiliza liftul în acelaşi timp; asigurarea unui flux de acces suplimentar pe scările de evacuare; eliminarea recirculării aerului în clădire; instalarea unor dispozitive cu soluţii dezinfectante în recepţia clădirii pentru toţi vizitatorii, precum şi în sasulul de la intrare; dezinfectarea periodică a tuturor suprafeţelor atinse frecvent din spaţiile comune (recepţie, mânere, butoanele lifturilor etc.); săptămânal efectuăm dezinfectari prin nebulizare în toate zonele comune ale clădirii; filtrele centralei de tratare a aerului au fost înlocuite cu unele încadrate într-o clasă de filtrare superioară; termoscanarea personalului administrativ din clădire şi a curierilor. Am pus totodată la dispoziţia chiriaşilor termometre digitale pentru angajaţii lor.

    Ce investiţii au fost realizate în acest sens?
    Am efectuat anterior datei de
    15 mai toate investiţiile necesare pentru punerea în practică a  măsurilor de dezinfectare, igienă şi siguranţă menţionate anterior, astfel încât să asigurăm un mediu sănătos şi productiv de lucru.

    Cresc costurile pentru companii?
    Facem toate demersurile şi eforturile pentru a conserva taxa service charge cât mai aproape de valoarea reconciliantă anul anterior.

    Ce modificări v-au cerut chiriaşii?
    Toate măsurile au fost luate că urmare a consultărilor avute cu chiriaşii noştri privind reîntoarcerea în siguranţă la birou şi ne-am bucurat să le regăsim în recomandările şi normele comunicate de autorităţi.

    S-au întors corporatiştii la birou?
    Măsurile implementate asigură funcţionarea la capacitate integrală a clădirilor. Estimările noastre, bazate pe discuţiile cu chiriaşii, sunt pentru o revenire graduală la birou. În săptămâna 18-22 mai aproximativ 40-50% din ocupanţii cladiriilor reveniseră la birou,  urmând ca acest procent să ajungă probabil spre 100% la ridicarea restricţiilor. În acelaşi timp continuăm procesul de închiriere în proiectele One Tower, One Cotroceni Park şi One Verdi Park. Chiriaşii sunt în mod deosebit interesaţi de performanţele tehnice ale noilor clădiri, iar certificările LEED şi WELL vor deveni probabil un standard care asigura un nivel sporit de confort al mediului de lucru. Modelul work from home nu este unul performant pe termen lung, iar flexibilitatea şi adaptabilitatea spaţiilor de birouri noi, moderne şi certificate, reprezintă un atu în procesul de recalibrare a mediului de lucru la noua realitate.
    One Office are astăzi un portofoliu existent de 35.000 mp (business parkul One North Gate şi clădirea One Victoriei Center, fosta Bucharest Corporate Center) şi birouri în dezvoltare şi construcţie de 150.000 mp (One Tower, parte din One Floreasca City, One Cotroceni Park şi One Verdi Park).

    Ce măsuri s-au implementat pentru a combate pandemia?
    Globalworth şi-a luat angajamentul să respectăm toate măsurile obligatorii pentru a asigura că activitatea se desfăşoară în deplină siguranţă pentru chiriaşii şi angajaţii noştri. Totodată, echipele de leasing sunt pregătite pentru cererile deja în creştere în ceea ce priveşte necesarul de spaţiu pentru respectarea distanţării sociale în birouri. Noile reglementări îi privesc pe toţi cei 100.000 de oameni care lucrează, tranzitează sau vizitează (în) toate cele 14 clădiri din portofoliu şi se referă, înainte de toate, la adoptarea de măsuri pentru a asigura eficienţa sistemului HVAC (ventilaţie şi climatizare – n.red.) şi la sporirea protocolului de igienizare prin dezinfectarea zonelor comune (lobby ascensoare, căi de acces, scări, toalete). Ne-am asigurat şi ne asigurăm constant că toţi furnizorii-cheie ai clădirii, atât ai noştri, cât şi ai chiriaşilor, respectă instrucţiunile de igienă a mâinilor şi cerinţele de sănătate, siguranţă, securitate şi mediu (HSSE) cu echipament personal de protecţie (măşti, mănuşi). Am dispus la intrările clădirilor instrucţiunile de igienă pentru limitarea răspândirii Covid-19, iar accesul vizitatorilor este permis doar dacă aceştia poartă măşti.           
    Pentru a asigura distanţarea socială, am implementat noi reguli atât la recepţie şi punctele de acces clădire (delimitarea unor rute distincte pentru zonele de intrare şi ieşire ale clădirii, delimitarea şi marcarea direcţiilor căilor principale de circulaţie – coridoare, scări, intrări), cât şi la ascensoare (marcarea zonelor pentru a menţine distanţa de siguranţă în zona lobby ascensoare, recomandarea pentru utilizarea ascensoarelor a maximum 4 persoane pentru a evita aglomeraţia, colantarea pardoselii ascensorului pentru a stabili zonele de distanţare) şi zonele comune (marcarea zonelor pentru delimitarea distanţei sociale acceptabile în zonele care s-ar putea aglomera, comunicarea către toate părţile implicate a noilor reguli / protocoale, aplicabile în zonele comune). În ceea ce priveşte programul de curăţenie, înainte de data în care a fost sistată starea de urgenţă, s-a realizat o sesiune de dezinfectare cu nebulizator pentru toate zonele comune din clădire. Aceste zone comune sunt dezinfectate frecvent, iar panourile de comandă a ascensoarelor sunt tratate cu substanţe antivirale. În clădiri sunt instalate dispensere pentru igienizarea mâinilor, covoare dezinfectante la intrări şi ecrane de protecţie la recepţii.

    Ce investiţii au fost necesare?
    Investiţiile au constat în două direcţii majore: redimensionarea echipelor de prestări servicii curăţenie, dezinfectare şi pază şi achiziţionarea suportului necesar pentru implementarea măsurilor împotriva COVID-19, măsuri amintite mai sus. În ceea ce priveşte cea de-a doua direcţie, a fost nevoie să procurăm, pentru toate clădirile din portofoliul Globalworth, dispensere cu dezinfectant şi consumabile aferente, materiale de semnalistică privind respectarea regulilor de distanţare socială (afişe, autocolante, asigurarea de trasee definite pentru fluxurile de circulaţie, număr maxim de persoane în lifturi), materiale profesionale specifice pentru dezinfecţia frecventă a spaţiilor comune, covoraşe cu dezinfectant, dezinfectare prin nebulizare în spaţiile comune, soluţii antivirale pentru tratarea zonelor sensibile (butoniere lifturi, acces uşi), ecrane de protecţie din plexiglas instalate la recepţia clădirilor.

    Va creşte service charge-ul companiilor care au închiriat birouri?
    Este prea devreme pentru a prezenta o analiză de impact, însă toate eforturile noastre sunt direcţionate pentru optimizarea lor. O atenţie sporită a fost acordată reducerii cheltuielilor de exploatare în această perioadă.

    Ce modificări v-au cerut chiriaşii?
    Solicitările chiriaşilor intră în sfera acţiunilor şi măsurilor pe care Globalworth le-a implementat pentru asigurarea unui mediu igienic al spaţiilor de lucru: dezinfecţii frecvente ale spaţiilor comune, semnalistică privind distanţarea socială, dezinfecţii prin nebulizare, verificarea funcţionalităţii echipamentelor de ventilaţie ale clădirilor.

    Vă aşteptaţi ca mai mulţi angajaţi să lucreze de acasă pe viitor?
    Situaţia încă fluidă nu ne permite să ştim cu exactitate care va fi numărul de angajaţi şi companii care vor opta pentru lucrul de acasă. Chiar dacă o parte dintre angajaţi vor continua o perioadă lucrul de acasă, iar altă parte vor lucra în rotaţii, tot rămâne un procent semnificativ de angajaţi care optează pentru munca la birou şi numărul va creşte pe parcurs ce intensitatea pandemiei scade. Asta şi pentru că mulţi dintre angajaţi depind de birou şi sunt mai eficienţi în cadrul echipei. Ne aşteptăm, aşadar, la o creştere graduală a numărului de angajaţi care vin la birou, iar această creştere implică modificări de amenajare a spaţiului şi a mobilierului, mai ales în cazul birourilor open space, spaţiilor comune (bucătării, săli de relaxare) sau în cazul sălilor de meeting sau conferinţe. Unele birouri se vor roti, astfel încât angajaţii să nu stea faţă în faţă, în recepţii vor fi instalate bariere temporare de plastic transparent pentru a separa vizitatorii de biroul de recepţie, iar în unele spaţii vor fi instalate partiţii înalte între birourile care se află faţă în faţă. Dacă înainte biroul era mai ales despre confidenţialitate, acum este despre siguranţă şi separare fizică între colegi. Această distanţă de doi metri recomandată conduce automat la creşterea spaţiului alocat per angajat de la 10 metri pătraţi la 15-20 metri pătraţi. Necesitatea de a creşte spaţiul alocat per angajat este deja observată de echipele noastre de leasing care au tot mai multe cereri de creştere a spaţiului de la companii şi ne aşteptăm la evoluţii în această direcţie.

  • Banca din România care şi-a lăsat 90% dintre angajaţi să lucreze de acasă în perioada pandemiei

    Dacă înainte de starea de urgenţă, 12% dintre angajaţii ING Bank lucrau în regim de telemuncă, în ultimele săptămâni, procentul acestora a urcat la 90%. Ce a înemnat această transformare din perspectiva Mihaelei Bîtu, CEO-ul ING Bank? 

    Cum vi s-a schimbat programul în ultimele săptămâni şi cum arată în prezent agenda dvs. zilnică?
    Agenda mea zilnică este cel puţin la fel de încărcată ca înainte de starea de urgenţă. Întâlnirile s-au transformat în conferinţe telefonice şi video-conferinţe, deci petrec foarte mult timp la telefon sau pe laptop, ceea ce tinde să fie mai obositor decât programul de dinainte. Numărul de ore lucrate a crescut.

    Pe de o parte pentru că desigur traversăm o perioada de criză cu provocările specifice, pe de altă parte pentru că diferenţa între viaţa personală şi lucru se estompează atunci când eşti tot timpul acasă. În plus, fiind acasă împreună cu familia, la programul de lucru se adaugă mai multe treburi casnice, ceea ce adaugă la încărcarea unei zile. Toate acestea însă sunt compensate de bucuria de a fi alături de familia mea şi de mulţumirea că suntem sănătoşi şi că, stând acasă, ne protejăm pe noi şi pe cei din  jurul nostru. În ultimele două luni am petrecut mai mult timp cu copiii mei decât oricând şi aceasta va rămâne în memoria noastră, cu siguranţă.  

    Ce vă lipseşte cel mai mult din rutina de zi cu zi de la birou şi, în general, din viaţa de dinainte de pandemie?

    Două lucruri: un ritm bine diferenţiat al zilei şi disciplina rutinei zilnice, dar cel mai mult îmi lipseşte interacţiunea cu oamenii. Mi-e dor de colegii mei! În această perioadă, am avut o singură întâlnire de serviciu faţă în faţă şi a fost o adevărată plăcere să interacţionăm fără tehnologie. Cu toţii cred că apreciem mai mult ca niciodată importanţa vieţii sociale şi a căldurii umane. Dincolo de cuceririle tehnologice, umanitatea este ceea ce ne defineşte şi tocmai această parte socială a existenţei noastre este limitată în această perioadă, ceea ce ne frustrează. M-a bucurat să văd cât de mult au interacţionat colegii mei în această perioadă – au fost concursuri virtuale, întâlniri virtuale la o bere sau un cocktail, s-a făcut un playlist ING prin contribuţia tuturor, avem chiar şi ING Got Talent virtual. Idei multe şi ingenioase de a rămâne conectaţi şi de a sparge monotonia statului în casă.

    Care sunt, în opinia dvs., soluţiile pentru a fi mai productivi când muncim de acasă?
    Stabilirea unui program clar al zilei, cu listă de acţiuni şi activităţi şi cu pauze. Ideal e să facem şi mişcare, fie ea şi în casă. Evident, nu poţi fi productiv fără o infrastructură tehnică care să îţi permită să accesezi în bună regulă sistemele de care ai nevoie, să te conectezi cu colegii, să îţi poţi desfăşura activitatea ca şi cum ai fi la birou. La ING, suntem într-o situaţie oarecum privilegiată, pentru că deja de câţiva ani am renunţat la telefoanele fixe, fiecare angajat având telefon mobil şi laptop. Ofeream posibilitatea de a lucra de la distanţă şi înainte de criza COVID-19, deci aveam infrastructura bine pusă la punct.
    Asta ne-a ajutat să trecem în regimul de muncă la distanţă de la aproximativ 12% la peste 95% într-o săptămână, este adevărat, cu efortul fantastic al colegilor noştri din IT. Am încercat să aducem puţin mai mult confort angajaţilor noştri, oferindu-le posibilitatea de le a trimite acasă monitoare sau scaune de birou. Toate acestea creează condiţii pentru a lucra bine acasă, şi observăm într-adevăr o bună productivitate a echipelor chiar şi în acest context dus la extrem. În această perioada însă, productivitatea rămâne importantă, dar în prim-plan sunt siguranţa  personalului şi buna desfăşurare a serviciilor noastre.

    Care sunt avantajele şi dezavantajele lucrului la domiciliu, potrivit experienţei dvs.? Veţi implementa acest regim de muncă în companie şi la întoarcerea din izolare?
    Avantajele sunt evidente: bucuria de a economisi timpul petrecut în trafic, timp care poate fi petrecut cu cei dragi, o mai bună concentrare şi o productivitate foarte bună. Mulţi colegi spun că sunt mai productivi în acest regim de muncă decât la birou. Iar în această perioadă, munca de acasă este cea mai bună soluţie de a preveni o eventuală răspândire a virusului şi de a nu afecta serviciile pe care le furnizăm. Dezavantajele sunt cele pe care le resimţim acum, adică lipsa socializării, iar unele întâlniri şi decizii pot fi mai fluide şi mai operative în regim de lucru la birou. Unii colegi reclamă faptul că nu se pot concentra la fel de bine acasă, ceea ce e de înţeles când ai copii mici în jur care solicită atenţie, de exemplu.
    Un lucru e sigur: situaţia de acum a demontat multe mituri şi ne demonstrează că putem lucra foarte eficient şi bine de acasă. Nu cred însă în lucrul de acasă continuu pe termen lung. Fiind încurajaţi de experienţa ultimelor două luni, suntem hotărâţi să păstrăm un procent considerabil de muncă de la distanţă chiar şi după depăşirea crizei sanitare. Ne propunem deci un nivel de 40%, care credem că poate aduce un echilibru foarte bun între avantajele ambelor regimuri de muncă.

    Ce impact a avut pandemia de COVID-19 asupra businessului pe care îl coordonaţi şi cum intenţionaţi să gestionaţi aceste efecte?

    În prima fază, a trebuit să fim concentraţi pe continuitatea serviciilor, mai ales că la nivelul sectorului bancar furnizăm servicii critice societăţii. De asemenea, ne-am mobilizat pentru a ajuta în felul nostru în această luptă, prin donaţii de echipamente şi kituri de testare, prin sponsorizarea Code4Romania, prin sponsorizarea voluntarilor. După primele săptămâni, evident, priorităţile se ajustează şi ne canalizăm eforturile pe sprijinirea clienţilor şi pe a pune umărul la relansarea economiei, în principal prin continuarea creditării. Suntem într-o cursă contra cronometru pentru a implementa în timp util toate solicitările de amânare la plată şi a pune la punct procesul de creditare pentru programul IMM Invest, astfel încât să putem veni în întâmpinarea clienţilor celor mai vulnerabili. În continuare, urmărim îndeaproape evoluţiile macroeconomice şi din zona de reglementare, astfel încât să ne ajustăm strategia de afaceri noilor circumstanţe. Echipa noastră s-a mobilizat exemplar, tocmai pentru că înţelegem foarte bine importanţa acestui moment şi avem cele mai bune intenţii pentru clienţii noştri. Desigur, criza sanitară aduce şi un impact economic, care va fi resimţit şi de bănci. Şi noi, ca orice companie, trebuie să fim agili şi să ne adaptăm noilor circumstanţe. Şi să găsim oportunităţile în situaţii de criză, căci ele întotdeauna există.

    Cum s-au schimbat priorităţile dvs. după această experienţă?
    Am trecut brusc dintr-o fază expansionară a businessului într-o situaţie de gestionare a crizei. Evident, ne menţinem direcţia strategică, inclusiv dorinţa de a ne dezvolta în continuare şi de a oferi servicii de înaltă calitate, prin talentul şi motivarea echipei noastre, dar şi folosind soluţii digitale şi inovatoare. Securitatea sistemelor, combaterea spălării banilor, ca de altfel şi alte proiecte importante derivate din cerinţele de reglementare rămân şi ele priorităţi clare pentru noi. Dar în această perioadă trebuie să venim cu soluţii eficiente pentru a ne sprijini clienţii, în special cei care trec prin dificultăţi generate de situaţia COVID. Am menţionat deja amânările la plata şi participarea în programul IMM Invest, dar sunt şi alte iniţiative relevante. De exemplu, am lansat în această perioada serviciul Round Up, care facilitează economisirea, permiţând rotunjirea fiecărei plăţi efectuate cu cardul. Noi am încurajat întotdeauna economisirea, acesta fiind un element important în asigurarea sănătăţii financiare a clienţilor pe termen lung. Cu atât mai mult în această perioadă trebuie să încurajăm clienţii să adopte un comportament prudent şi responsabil. De asemenea, programul Banometru, pe care îl sprijinim financiar de câţiva ani, ajută persoanele vulnerabile cu consiliere financiară practică pentru depăşirea unor perioade dificile din punct de vedere financiar.

    Ce aţi învăţat din această experienţă şi cum v-aţi propus să aplicaţi aceste lecţii, în business şi poate şi în viaţa dvs. de zi cu zi?

    Oamenii demonstrează de fiecare dată când sunt puşi în faţa unor situaţii dificile că sunt foarte adaptabili şi inovatori. Epidemia aceasta afectează întreaga lume şi cred că modul în care naţiunile cooperează ca să o învingă ne reaminteşte faptul că împreună putem întotdeauna face mai mult şi mai bine. Cred că şi sectorul bancar a fost mai unit în această perioadă, iar băncile arată preocupare şi solidaritate pentru binele societăţii în ansamblul său. Băncile au donat peste 23 milioane de lei sistemului sanitar în această scurtă perioadă, ceea ce demonstrează hotărârea de a acţiona, dincolo de simple declaraţii. Nu în ultimul rând, această criză ne face să reflectăm mai mult asupra priorităţilor omenirii, dar şi ale fiecăruia în parte, ne aduce un reset necesar, o întoarcere la valorile umane fundamentale.“

  • Revoluţia de pe piaţa muncii continuă. O companie gigant, cu 60.000 de angajaţi, a decis să îi lase pe majoritatea să lucreze de acasă până la sfârşitul anului

    Steve Squeri, CEO al gigantului American Express, a anunţat într-un mesaj video adresat angajaţilor că majoritatea dintre aceştia vor continua să lucreze de la distanţă până la sfârşitul acestui an, scriu cei de la fool.com.

    Deşi compania doreşte să aducă înapoi, la birou, întreaga echipă, odată ce pandemia de coronavirus va da semne de regres, nu are încă o dată clară pentru acest lucru, iar reprezentanţii businessului cred că procesul va dura câteva luni în mare parte dintre locaţii. „Întoarcerea la birou nu se va întâmpla dintr-o dată”, a spus Squeri în videoclip. „Vom deschide progresiv clădirile, etaj cu etaj şi coleg cu coleg, deoarece fiecare locaţie şi fiecare etaj al unei clădiri sunt diferite”.

    Ca şi alte companii din sectorul financiar, American Express este o afacere extinsă, cu aproximativ 64.500 de angajaţi la nivel global. Sediul central se află în New York, care a fost grav afectat de coronavirus.

    Pe măsură ce compania începe să-şi readucă oamenii la birou, va lua o serie de măsuri pentru a  proteja sănătatea acestora. Squeri a spus că măştile de faţă vor fi obligatorii la intrarea şi deplasarea în jurul clădirilor, iar distanţarea socială va fi practicată în modul în care angajaţii sunt aranjaţi la birourile lor. Alte reguli includ interdicţia întâlnirilor în sălile de conferinţe ale companiei şi o politică fără vizitatori.