BusinessMagazin

Tag: bijuterii

  • Bijuterii de ieri şi azi

    Pe lângă operele de artă, o prezenţă deloc neobişnuită la TEFAF (The European Fine Art Fair) o reprezintă bijuteriile, ediţia recent încheiată de la Maastricht nefăcând excepţie.

    Printre bijuteriile expuse s-au regăsit atât colecţii noi, cât şi piese vintage, scrie The Telegraph. Un exemplu ar fi cele prezentate de casa Van Cleef & Arpels, care a readus în atenţia publicului un colier din aur alb, roz şi galben cu safire galbene, ametiste şi diamante realizat în 1965. Creatorul din Hong Kong, Wallace Chan, a expus, printre altele, cercei sub formă de zâne cu aripi de fluture, confecţionaţi din titan şi decoraţi cu diamante de diferite culori, granate verzi (tsavorite), safire roz, ametiste şi rubine.

    Britanicul Glenn Spiro, care a creat şi bijuterii pentru Beyoncé, a prezentat de această dată cercei în formă de evantai, realizaţi din titan, safire, diamante şi spineli în nuanţe liliachii. Alţi cercei spectaculoşi au fost prezentaţi de către casa germană Hemmerle, care a optat pentru nişte discuri de jad atârnate de discuri mai mici de aluminiu cu tsavorite, pe lângă un model de inel cu un tsavorit montat în aluminiu şi aur alb.

    O altă creatoare de bijuterii din Hong Kong, Cindy Chao, a venit pregătită cu nişte piese din gama sa Black Label, printre care o broşă-floare, care are în centru un crisoberil ochi-de-pisică de 105 carate şi petale din safire verzi, alexandrite, tsavorite şi smaralde montate în titan, aur şi argint. 

  • Cel mai mare jaf din istoria Marii Britanii, dat de pensionari. Mulţi au descris operaţiunea ca fiind „crima perfectă“

    Cu spargerea de la Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor, o bandă de infractori trecuţi de mult de vârsta pensionării a intrat în istoria infracţionalităţii britanice şi a încins imaginaţia englezilor. Hoţii au sfidat bătrâneţea, boala, infirmităţile fizice, alarmele şi chiar Scotland Yard-ul pentru a-şi croi drum prin pereţi de beton şi oţel şi a fugi apoi cu o comoară evaluată la 20 de milioane de dolari, din care obiecte de cel puţin 15 milioane de dolari încă nu au fost găsite. Unul dintre membrii grupului este în continuare în libertate.

    Revista Vanity Fair face o incursiune în viaţa eroilor unui jaf care a fost descris ca o acţiune de proporţii epice, crima perfectă, opera unor foştisoldaţi de elită, „cea mai mare spargere din istoria Marii Britanii“.

    „A fost nevoie de o echipă diversă, de ingeniozitate şi de forţă brută“, specula la televizor reporterul BBC Declan Lawn la trei luni de la spargere. Este vorba de o acţiune prin care, în aprilie 2015, au fost golite seifurile subterane din Hatton Garden, cartierul londonez al bijutierilor şi centrul comerţului britanic cu diamante. Prada a fost scoasă afară cu containere mari de deşeuri mobile, atât de mulţi bani şi multe bijuterii şi alte obiecte de valoare au fost furate. Valoarea bunurilor furate a fost estimată atunci la 300 de milioane de dolari. Reporterul Lawn a demonstrat ce acrobaţii a trebuit, probabil, să facă spărgătorii, iar ziarele londoneze se întreceau să arate filmul desenat al jafului: spărgători robuşti în costume negre făcând lucruri supraomeneşti. Experţii insistau că eroii acţiunii erau poate străini antrenaţiîn stilul lupătorilor de elită din marina militară americană, probabil din faimoasa bandă de tâlhari „Panterele roz“, hoţi sârbi de diamante.

    Barry Phillips, un detectiv de la Scotland Yard ieşit la pensie, credea că a fost munca unei echipe foarte tehnice, unită în jurul unui strateg, care a finanţat jaful şişi-a ales oamenii, probabil din Marea Britanie. Fostul poliţist specula că niciun membru al echipei nu a fost lăsat să-şi cunoască colegii pentru a face imposibilă orice scurgere de informaţii privind identitatea lor.

    Hoţii cu siguranţă că şi-au împărţit prada astfel încât să fie uşor de transportat după ce au adus-o în „Abator“, bârlogul lor, în jargon. Poate că au scos bijuteriile din ţară îndesându-le în dosurile unor cai de curse, specula la BBC Dave Courtney, un fost gangster – cel puţinaşa se laudă el – devenit celebritate. Spărgatorii şi-au pierdut, la acel moment, urma prin Europa, unde au ajuns cu o şalupă rapidă. Mulţi descriau jaful ca fiind „crima perfectă“, de genul celor demne de filme cu Cary Grant şi GraceKelly (actorii au jucat în clasicul „To Catch a Thief“, în regia lui Alfred Hitchcock).

    Însă o lună mai târziu au început să curgă arestările, iar întreaga Anglie a rămas uluită. Viaţa la pensie este o pacoste. Nevasta ţi-a murit, cei mai mulţi dintre prieteni se ascund prin ţări străine, stau în închisoare sau zac în cimitir. Chiar şipoliţiştii de care ţi băteai joc odinoară au murit, s-au retras sau te-au uitat. În ziare citeşti de tineri care fac ceea ce făceai tu, iar singura ta distracţie care ţi-a rămas este să le faci zile fripte vecinilor. Aşa se simţea Brian Reader la vârsta de 76 de ani. „Nu-i mai rămăsese niciun prieten. Stătea în cafenea şi vorbea despre lucrurile de odinioară. Acum 40 de ani era hoţ“, povesteşte o cunoştinţă de-a lui Reader.

    Duncan Campbell, reporter cu vechime al The Guardian, l-a cunoscut pe Reader în urmă cu trei decenii. L-a descris ca fiind un om calm, care nu-şi face griji degeaba, chiar credul, încă prieten cu colegii de la şcoală, nimic din ceea ce ar putea trăda un om care trăieşte din înşelăciune.

    Cu toate acestea, aproape toată viaţa sa Reader a pus pe jar Scotland Yard-ul. A fost arestat pentru prima dată când avea 11 ani, pentru furt prin efracţie. Reader s-a alăturat apoi celebrei familii de infractori a lui Tommy Adams. Poveştile spun că a făcut parte din banda „Cârtiţele milionare“, care a săpat pe sub un magazin de obiecte din piele şi un restaurant pentru a jefui 268 de cutii de depozit din seifurile londoneze ale băncii Lloyds în 1971. „Lăsaţi-l pe Sherlock Holmes să rezolve cazul“, se pare că au scris spărgătorii pe seif. Au furat obiecte în valoare de peste 59 de milioane de lire sterline în banii de astăzi. Tot poveştile spun că tot atunci hoţii au pus mâna pe poze foarte interesante cu prinţesa Margaret şi actorul Richard Harris, despre care se spune că au avut o scurtă relaţie amoroasă.

     

     

  • Bucătăria ca podoabă

    Din această experienţă, scrie The New York Times, s-a născut o colecţie de bijuterii sub formă de ustensile de bucătărie, doritoarele putându-se afişa cu un satâr sub formă de pandantiv la gât ori cu tigăi, teluri sau cuţite la urechi, intenţia creatorului fiind de a sublinia frumuseţea acestor ustensile perfecţionate de-a lungul timpului pentru funcţiile pe care le îndeplinesc.

  • Au transformat arta porţelanului într-un business, iar acum câştigă zeci de mii de euro din pasiunea lor

    Micile opere de artă din porţelan ale Ancăi Popescu s-au bucurat de un succes imediat odată ce au fost expuse în galeria de artă contemporană deţinută de Anca Negescu. De-aici a fost doar un pas până ca antreprenoarea şi artista să îşi unească forţele în lansarea brandului de bijuterii de porţelan What if I Fly.

    Anca Negescu povesteşte că a ajuns să activeze în domeniul artei în mod neaşteptat. Conducea o firmă cu mulţi angajaţi, iar stresul, spune ea, era proporţional cu anvergura businessului, astfel că a decis să-şi relaxeze mintea cu un curs de managementul artei organizat de Artmark – unul dintre primele din ţară, de altfel – în urma căruia şi-a dat seama că „este mare nevoie de oameni de business care să se implice în domeniul artei”. Ulterior, a absolvit cursuri de managementul artei la la Sotheby’s Institute, Londra, apoi a deschis galeria de artă contemporană Artfooly Gallery din Bucureşti, al cărei curator este.

    Din activitatea galeriei sale s-au desprins treptat noi proiecte, cum ar fi magazinul de artă al galeriei (The Slice of Art) sau brandul de bijuterii din porţelan What If I Fly (Porcelain Stories).

    What If I Fly este un studio în care sunt realizate bijuterii şi opere de artă în miniatură din porţelan. Acesta a fost fondat în 2016 de Anca Negescu, care are rolul de manager cultural în acest business, şi de Anca Popescu, artist contemporan specializat în arta porţelanului şi director de creaţie. Cele două promovează prin acest brand conceptul de „art jewelry”, care se traduce, în cazul lor, prin faptul că fiecare piesă este realizată manual din porţelan şi pictată cu aur, platină şi culori speciale şi cu elemente din metale preţioase.

    Conceptul de „bijuterie de artă” (art jewelry)/„bijuterie de autor” este dificil de definit, spune curatoarea, cam la fel de dificil de definit precum este şi arta. „Termenul se referă la bijuterii create de artişti sau designeri de bijuterie, de obicei lucrate manual (dar nu obligatoriu), de cele mai multe ori unicat (dar nu obligatoriu), care au la bază un concept original. Sunt în esenţă nişte lucrări de artă miniaturale pe care le poţi purta”, explică ea.

    Cum se face o bijuterie din porţelan?

    Anca Negescu spune că durata de producere a 100 de piese este de aproximativ o lună, dar că depinde foarte mult de gradul de complexitate a obiectelor. Însă, ce este cel mai important, „prima dată se naşte ideea”.

    „Se creează prototipul, care se modelează manual dintr-o ceară specială, după care se face matriţa. Se face porţelanul lichid din praf de porţelan şi apă, se toarnă în matriţa, se scoate din matriţă, se şlefuieşte, se arde la cuptor (kiln) pentru prima dată. Această fază se numeşte biscuit. În a doua fază se glazurează, apoi se arde din nou în kiln la aproximativ 1.240 de grade. După glazură, se aplică decorul (pictura) pe obiect. Culorile, aurul şi/sau platina cu care se pictează se fixează pe obiect prin ardere – a treia ardere în kiln. După ultima ardere obiectele se montează, li se fixează accesoriile şi abia atunci sunt gata”, descrie Anca procesele prin care trece o bijuterie până să fie gata de purtat.

    Antreprenorii care activează în acest domeniu nu duc lipsă de dificultăţi. Anca Negescu spune că atunci când lucrezi cu metale preţioase sunt foarte multe acte de făcut şi mult timp pierdut, pentru că producătorii trebuie să verifice produsele la ANPC. Ca în orice tip de business, şi ea resimte felul în care birocraţia şi schimbările legislative foarte dese şi deloc prietenoase cu antreprenorii îngreunează foarte mult activitatea.

    „Anul trecut am scris un proiect pentru a obţine o finanţare prin programul Start-Up Nation, care funcţionase foarte bine până atunci pentru multe businessuri mici la început de drum. Nu doar că pentru 2018 nu s-au mai acordat fonduri, dar s-au schimbat semnificativ şi criteriile de acordare a punctelor. Bucureştiul, Clujul şi alte zone prospere din ţară au fost serios depunctate şi prin urmare antreprenorii din aceste zone nu au mai putut accesa programul de finanţare”, spune ea. În plus, Anca Negescu consideră că în România se trăieşte foarte greu din artă contemporană, că majoritatea, deşi există şi excepţii, sunt nevoiţi să lucreze în alte domenii ca să poată trăi şi fac artă când le rămâne timp.

    „Ca antreprenor, pentru a ajunge să trăieşti doar din artă contemporană, trebuie ca mai întâi să investeşti enorm. Nu doar bani, ci şi timp, muncă, dezvoltare a nenumărate relaţii etc. Şi nici măcar aşa nu ai nicio garanţie că vei reuşi. Nu îmi plac deloc clişeele, dar arta chiar cere sacrificii. Nu ştiu de ce, dar aşa a fost de când lumea. Astăzi, piaţa de artă este o piaţă a marilor jucători, bazată pe marketing şi pe manipularea publicului, la fel ca în orice alt domeniu. Dacă nu dispui de resurse financiare foarte serioase – proprii sau ale unor parteneri – trebuie să ştii că şansele de a reuşi cu adevărat şi de a mai avea energie să te mai bucuri şi de viaţă sunt destul de mici. Depinde foarte mult ce aşteptări are fiecare de la viaţa sa”, mărturiseşte Anca Negescu.

    Investiţia iniţială în acest business a fost de 10.000 de euro. În 2018, brandul a înregistrat o creştere a vânzărilor de aproximativ 20% comparativ cu 2017 („primul an în care am funcţionat propriu-zis cu brandul What If I Fly”), ceea ce a dus la venituri totale de aproximativ 45.000 de euro.

    Profitabilitatea pe produs este una ridicată, spune proprietara galeriei de artă, dat fiind faptul că materialele folosite în procesul de producţie au un cost mic.

    „Materia primă folosită în procesul de producţie (porţelan, culori, aur şi platină pentru pictură, accesorii etc.) are un cost mic, prin urmare profitabilitatea per produs este mare. Timpul, fiind o resursă foarte preţioasă, adaugă valoare mare produselor, pentru că realizarea fiecăruia dintre ele necesită foarte mult timp”, explică Anca.

    Taxa pentru participarea la un târg de design în România, care durează în medie o zi sau două, variază între 150 şi 500 de euro. În 2018, What If I Fly a participat la aproximativ şase târguri, iar în 2019 plănuieşte să participe la mai multe, atât în România, cât şi în străinătate.

    „Merită foarte mult, la un târg poţi să ai vânzări care echivalează cu vânzările obişnuite din jumătate de lună. Depinde, evident, de anvergura târgului şi de perioada în care acesta se desfăşoară. Târgurile sunt importante nu doar pentru vânzări, ci şi pentru că te faci cunoscut, ceea ce se transformă ulterior în vânzări”, consideră ea.

    Artă sau bijuterie de artă?

    Anca Negescu spune că este important să facem distincţia între artă şi bijuterie de artă. Deşi sunt legate între ele, nivelul de preţ este cu totul altul pentru o lucrare de artă (mult mai mare), iar publicul poate fi complet diferit.

    „Dacă la bijuteria de artă văd o tendinţă clară de creştere şi dezvoltare a pieţei, la piaţa de artă contemporană lucrurile nu sunt la fel de evidente în România. Observ o creştere, însă mult prea lentă din punctul meu de vedere, îmi este greu să intuiesc încotro se îndreaptă această piaţă. Lipsurile principale ale domeniului artei în România sunt: banii, educaţia publicului şi dezinteresul aproape total al statului pentru domeniu. Ar ajuta enorm dacă statul ar susţine arta prin diverse iniţiative. Ar putea”, descrie antreprenoarea cu părere de rău hibele din domeniu.

    Cum ne situăm ca ţară la nivel global, dar şi local în ceea ce priveşte consumatorii de artă? Potrivit Ancăi Negescu, o diferenţă semnificativă este puterea de cumpărare, ceva mai redusă în România. „O altă diferenţă, însă nici pe departe la fel de semnificativă, constă în faptul că publicul din vestul Europei şi din ţările considerate mai dezvoltate este ceva mai obişnuit cu arta şi designul contemporan decât publicul român, fiind mai informat şi mai educat în acest sens. Bijuteria de artă se adresează oricum unei nişe destul de restrânse, indiferent de locul în care te afli. În acelaşi timp, am observat că în România apetitul pentru design este mai mare decât cel pentru artă”, constată Anca.

    La nivel local, concurenţa în domeniul bijuteriilor de autor este unul destul de semnificativ. Anca Negescu mărturiseşte că nu concurează cu ceilalţi autori de bijuterie exclusiv la nivel local, deşi asta ar fi mult mai uşor. „Trăim în era internetului şi astăzi, vrem  nu vrem, local = global”, spune managerul cultural.

    „Dacă ne referim strict la bijuteria de artă din porţelan, nivelul de concurenţă este rezonabil pentru noi, în special în România, dar şi la nivel global. Ajută foarte mult faptul că fiecare artist are stilul său unic şi când lucrezi cu porţelan asta se vede şi se simte foarte clar. Aici, în România, chiar ar fi loc de mai mult. Concurenţa are un rol important, pentru că te forţează să creşti şi să îmbunătăţeşti permanent tot ceea ce faci”, conchide Anca Negescu.

  • Au transformat arta porţelanului într-un business, iar acum câştigă zeci de mii de euro din pasiunea lor

    Micile opere de artă din porţelan ale Ancăi Popescu s-au bucurat de un succes imediat odată ce au fost expuse în galeria de artă contemporană deţinută de Anca Negescu. De-aici a fost doar un pas până ca antreprenoarea şi artista să îşi unească forţele în lansarea brandului de bijuterii de porţelan What if I Fly.

    Anca Negescu povesteşte că a ajuns să activeze în domeniul artei în mod neaşteptat. Conducea o firmă cu mulţi angajaţi, iar stresul, spune ea, era proporţional cu anvergura businessului, astfel că a decis să-şi relaxeze mintea cu un curs de managementul artei organizat de Artmark – unul dintre primele din ţară, de altfel – în urma căruia şi-a dat seama că „este mare nevoie de oameni de business care să se implice în domeniul artei”. Ulterior, a absolvit cursuri de managementul artei la la Sotheby’s Institute, Londra, apoi a deschis galeria de artă contemporană Artfooly Gallery din Bucureşti, al cărei curator este.

    Din activitatea galeriei sale s-au desprins treptat noi proiecte, cum ar fi magazinul de artă al galeriei (The Slice of Art) sau brandul de bijuterii din porţelan What If I Fly (Porcelain Stories).

    What If I Fly este un studio în care sunt realizate bijuterii şi opere de artă în miniatură din porţelan. Acesta a fost fondat în 2016 de Anca Negescu, care are rolul de manager cultural în acest business, şi de Anca Popescu, artist contemporan specializat în arta porţelanului şi director de creaţie. Cele două promovează prin acest brand conceptul de „art jewelry”, care se traduce, în cazul lor, prin faptul că fiecare piesă este realizată manual din porţelan şi pictată cu aur, platină şi culori speciale şi cu elemente din metale preţioase.

    Conceptul de „bijuterie de artă” (art jewelry)/„bijuterie de autor” este dificil de definit, spune curatoarea, cam la fel de dificil de definit precum este şi arta. „Termenul se referă la bijuterii create de artişti sau designeri de bijuterie, de obicei lucrate manual (dar nu obligatoriu), de cele mai multe ori unicat (dar nu obligatoriu), care au la bază un concept original. Sunt în esenţă nişte lucrări de artă miniaturale pe care le poţi purta”, explică ea.

    Cum se face o bijuterie din porţelan?

    Anca Negescu spune că durata de producere a 100 de piese este de aproximativ o lună, dar că depinde foarte mult de gradul de complexitate a obiectelor. Însă, ce este cel mai important, „prima dată se naşte ideea”.

    „Se creează prototipul, care se modelează manual dintr-o ceară specială, după care se face matriţa. Se face porţelanul lichid din praf de porţelan şi apă, se toarnă în matriţa, se scoate din matriţă, se şlefuieşte, se arde la cuptor (kiln) pentru prima dată. Această fază se numeşte biscuit. În a doua fază se glazurează, apoi se arde din nou în kiln la aproximativ 1.240 de grade. După glazură, se aplică decorul (pictura) pe obiect. Culorile, aurul şi/sau platina cu care se pictează se fixează pe obiect prin ardere – a treia ardere în kiln. După ultima ardere obiectele se montează, li se fixează accesoriile şi abia atunci sunt gata”, descrie Anca procesele prin care trece o bijuterie până să fie gata de purtat.

    Antreprenorii care activează în acest domeniu nu duc lipsă de dificultăţi. Anca Negescu spune că atunci când lucrezi cu metale preţioase sunt foarte multe acte de făcut şi mult timp pierdut, pentru că producătorii trebuie să verifice produsele la ANPC. Ca în orice tip de business, şi ea resimte felul în care birocraţia şi schimbările legislative foarte dese şi deloc prietenoase cu antreprenorii îngreunează foarte mult activitatea.

    „Anul trecut am scris un proiect pentru a obţine o finanţare prin programul Start-Up Nation, care funcţionase foarte bine până atunci pentru multe businessuri mici la început de drum. Nu doar că pentru 2018 nu s-au mai acordat fonduri, dar s-au schimbat semnificativ şi criteriile de acordare a punctelor. Bucureştiul, Clujul şi alte zone prospere din ţară au fost serios depunctate şi prin urmare antreprenorii din aceste zone nu au mai putut accesa programul de finanţare”, spune ea. În plus, Anca Negescu consideră că în România se trăieşte foarte greu din artă contemporană, că majoritatea, deşi există şi excepţii, sunt nevoiţi să lucreze în alte domenii ca să poată trăi şi fac artă când le rămâne timp.

    „Ca antreprenor, pentru a ajunge să trăieşti doar din artă contemporană, trebuie ca mai întâi să investeşti enorm. Nu doar bani, ci şi timp, muncă, dezvoltare a nenumărate relaţii etc. Şi nici măcar aşa nu ai nicio garanţie că vei reuşi. Nu îmi plac deloc clişeele, dar arta chiar cere sacrificii. Nu ştiu de ce, dar aşa a fost de când lumea. Astăzi, piaţa de artă este o piaţă a marilor jucători, bazată pe marketing şi pe manipularea publicului, la fel ca în orice alt domeniu. Dacă nu dispui de resurse financiare foarte serioase – proprii sau ale unor parteneri – trebuie să ştii că şansele de a reuşi cu adevărat şi de a mai avea energie să te mai bucuri şi de viaţă sunt destul de mici. Depinde foarte mult ce aşteptări are fiecare de la viaţa sa”, mărturiseşte Anca Negescu.

    Investiţia iniţială în acest business a fost de 10.000 de euro. În 2018, brandul a înregistrat o creştere a vânzărilor de aproximativ 20% comparativ cu 2017 („primul an în care am funcţionat propriu-zis cu brandul What If I Fly”), ceea ce a dus la venituri totale de aproximativ 45.000 de euro.

    Profitabilitatea pe produs este una ridicată, spune proprietara galeriei de artă, dat fiind faptul că materialele folosite în procesul de producţie au un cost mic.

    „Materia primă folosită în procesul de producţie (porţelan, culori, aur şi platină pentru pictură, accesorii etc.) are un cost mic, prin urmare profitabilitatea per produs este mare. Timpul, fiind o resursă foarte preţioasă, adaugă valoare mare produselor, pentru că realizarea fiecăruia dintre ele necesită foarte mult timp”, explică Anca.

    Taxa pentru participarea la un târg de design în România, care durează în medie o zi sau două, variază între 150 şi 500 de euro. În 2018, What If I Fly a participat la aproximativ şase târguri, iar în 2019 plănuieşte să participe la mai multe, atât în România, cât şi în străinătate.

    „Merită foarte mult, la un târg poţi să ai vânzări care echivalează cu vânzările obişnuite din jumătate de lună. Depinde, evident, de anvergura târgului şi de perioada în care acesta se desfăşoară. Târgurile sunt importante nu doar pentru vânzări, ci şi pentru că te faci cunoscut, ceea ce se transformă ulterior în vânzări”, consideră ea.

    Artă sau bijuterie de artă?

    Anca Negescu spune că este important să facem distincţia între artă şi bijuterie de artă. Deşi sunt legate între ele, nivelul de preţ este cu totul altul pentru o lucrare de artă (mult mai mare), iar publicul poate fi complet diferit.

    „Dacă la bijuteria de artă văd o tendinţă clară de creştere şi dezvoltare a pieţei, la piaţa de artă contemporană lucrurile nu sunt la fel de evidente în România. Observ o creştere, însă mult prea lentă din punctul meu de vedere, îmi este greu să intuiesc încotro se îndreaptă această piaţă. Lipsurile principale ale domeniului artei în România sunt: banii, educaţia publicului şi dezinteresul aproape total al statului pentru domeniu. Ar ajuta enorm dacă statul ar susţine arta prin diverse iniţiative. Ar putea”, descrie antreprenoarea cu părere de rău hibele din domeniu.

    Cum ne situăm ca ţară la nivel global, dar şi local în ceea ce priveşte consumatorii de artă? Potrivit Ancăi Negescu, o diferenţă semnificativă este puterea de cumpărare, ceva mai redusă în România. „O altă diferenţă, însă nici pe departe la fel de semnificativă, constă în faptul că publicul din vestul Europei şi din ţările considerate mai dezvoltate este ceva mai obişnuit cu arta şi designul contemporan decât publicul român, fiind mai informat şi mai educat în acest sens. Bijuteria de artă se adresează oricum unei nişe destul de restrânse, indiferent de locul în care te afli. În acelaşi timp, am observat că în România apetitul pentru design este mai mare decât cel pentru artă”, constată Anca.

    La nivel local, concurenţa în domeniul bijuteriilor de autor este unul destul de semnificativ. Anca Negescu mărturiseşte că nu concurează cu ceilalţi autori de bijuterie exclusiv la nivel local, deşi asta ar fi mult mai uşor. „Trăim în era internetului şi astăzi, vrem  nu vrem, local = global”, spune managerul cultural.

    „Dacă ne referim strict la bijuteria de artă din porţelan, nivelul de concurenţă este rezonabil pentru noi, în special în România, dar şi la nivel global. Ajută foarte mult faptul că fiecare artist are stilul său unic şi când lucrezi cu porţelan asta se vede şi se simte foarte clar. Aici, în România, chiar ar fi loc de mai mult. Concurenţa are un rol important, pentru că te forţează să creşti şi să îmbunătăţeşti permanent tot ceea ce faci”, conchide Anca Negescu.

  • A ajuns în topul celor mai bogate femei din lume, după ce şi-a deschis un business cu 500 de dolari în dormitorul locuinţei

    Însărcinată cu primul copil, Kendra Scott, o tânără americană din Austin, Texat, al cărei soţ era şomer, s-a gândit că este timpul să găsească o soluţie pentru a pune capăt problemelor financiare ale familiei sale, aşa că a început să creeze bijuterii în dormitorul propriei locuinţe. 

    S-a născut şi a crescut în Wisconsis, a studiat la o universitate din Texas, pe care mai târziu a abandonat-o pentru a-şi urma iubitul în Austin, Texas. Prima iniţiativă ca antreprenor a constat într-o afacere cu pălării pentru femeile bolnave de cancer. Ideea de a porni un business cu bijuterii i-a venit după ce a constatat că pe piaţă există doar game foarte scumpe sau foarte ieftine de accesorii, dar nu şi o categorie intermediară ca preţ.

    Povestea sa de success a început în 2002 când, cu doar 500 de dolari din economiile proprii, a pus bazele unui business de un miliard de dolari. După ce s-a născut fiul său, tânăra a decis să meargă împreună pentru a încerca să vândă cercei şi alte accesorii.

    “Am mers din uşă-n uşă pe la toate buticurile din Austin, pentru a-mi vinde accesoriile. În prima zi, am vândut toată marfa. Acela a fost începutul business-ului meu“, povesteşte femeia, astăzi în vârstă de 44 de ani. În 2010, compania a intrat pe piaţa de retail, deschizând prima locaţie în Austin.

    Azi, compania care îi poartă numele este evaluată la peste un miliard de dolari, iar averea sa personală a fost estimată la 500 de milioane de dolari. Scott a fost clasată pe locul 36 în topul celor mai bogate antreprenoare din Statele Unite, după Taylor Swift şi Beyonce.

    În prezent, compania numără 80 de magazine de retail în SUA, un website care distribuie accesorii la nivel global şi 2000 de angajaţi, din care 96% sunt femei. “Kendra este ca un unicorn al industriei noastre”, declară Karen Giberson, preşedinte al Consiliului accesoriilor, organizaţie care reprezintă brandurile de accesorii.

    Compania se implică activ şi în activităţi caritabile. Anul trecut, compania a donat cinci milioane de euro şi mii de bijuterii organizaţiilor de caritate, în special a celor care se ocupă de femei şi copii.

  • Cum să faci sute de mii de euro în România din tradiţia altor ţări

    “Întotdeauna am fost atrasă de bijuterii, în special de cele din argint, şi le-am căutat mereu, pe oriunde am călătorit. În 1998 am ajuns în Cairo cu o bursă postuniversitară şi acolo, timp de un an, am descoperit bijuteriile Africii de Nord, ale nomazilor Saharei, tuaregii, dar şi ale grupurilor etnice din Egipt, Libia, Algeria, Tunisia, Maroc, care au o tradiţie extraordinară de sute de ani în lucrul bijuteriilor din argint. A fost perioada în care m-am îndrăgostit iremediabil de aceste bijuterii, iubire care avea să-mi schimbe viaţa la un moment dat”, povesteşte Maria Mănoiu despre modul în care a luat primul contact cu bijuteriile etnice autentice, care i-au „furat inima”.

    Pe drumurile nesfârşite din Maroc, Mali, Burkina Faso şi Ghana ideea de business s-a legat, astfel că a devenit logic pentru antreprenoare ca la întoarcerea în ţară să îmbine două pasiuni de-o viaţă – bijuteriile şi călătoriile – şi să pornească în aventura pe care a numit-o Metaphora.
    „Am început businessul în toamna lui 2010, în toiul crizei. Însă Metaphora este dovada că atunci când crezi în visul tău, nimic nu te poate opri. Şi, cum zicea scriitoarea americană Anais Nin, «Life shrinks or expands in proportion to your courage» (Viaţa se micşorează sau se extinde proporţional cu curajul tău).”

    Maria Mănoiu este absolventă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine a Universităţii din Bucureşti, secţia limbi străine – arabă şi franceză. După un an petrecut în Egipt s-a întors în România şi s-a angajat în publicitate, în departamentul de creaţie, fiind copywriter timp de 10 ani în mai multe agenţii.

    Astfel, cu ajutorul cunoştinţelor în advertising ea a reuşit să dezvolte brandul Metaphora, chiar dacă antreprenoriatul îi era străin. „Nu am avut nicio tangenţă cu mediul de business, sunt o fire artistică, o idealistă cu picioarele pe pământ, dacă pot să spun aşa. Ideea businessului a venit într-un moment în care simţeam că trebuie să fac ceva cu mai mult sens, ceva în care să cred. Din fericire, experienţa din advertising mi-a fost foarte utilă în crearea şi apoi în creşterea brandului care este astăzi Metaphora. Business am învăţat în primul rând făcând greşeli. Încă mai fac greşeli, pentru că îmi asum mereu riscuri, însă reuşesc să învăţ tot mai mult din ele, ceea ce e esenţial, până la urmă.”

    Maria Mănoiu a pornit businessul cu o investiţie de 28.000 de euro în primul import de bijuterii din Maroc. Metaphora înregistrează anual creşteri de 30-40%, iar la final de 2018 a ajuns la afaceri de peste 250.000 de euro. „Metaphora s-a născut din pasiune, dar un business nu supravieţuieşte din pasiune, ci din vânzări.

    Creştem constant cu 30%-40% pe an şi am încheiat anul 2018 cu o cifră de afaceri de peste 250.000 euro. Pe măsură ce businessul creşte, ne cresc şi costurile operaţionale şi cele de stoc, iar provocarea este să creştem constant şi să aducem în continuare bijuterii de calitate pe piaţa românească, fără să facem compromisuri”, spune ea.

    Cum ajunge la bijuteriile pe care le comercializează în România? Călătorind în fiecare an în cel puţin patru ţări din care importă bijuterii – Thailanda, India, Nepal, Maroc şi alte ţări –, iar în fiecare ţară petrece între două şi trei săptămâni în căutarea unor modele autentice, cât mai puţin atinse de moda zilei de astăzi.

    „Caut modele esenţiale, vechi, care sunt deja clasice în cultura respectivă, încărcate de simboluri locale, lucrate în tehnicile specifice zonei. Mă ajută să decopăr şi să identific bijuterii experienţa de peste 20 de ani de colecţionat bijuterii din toată lumea, de strâns o bibliotecă întreagă de cărţi şi albume de bijuterii din ţările care mă interesează.

    La finalul acestor câteva săptămâni în fiecare ţară, care în total sunt câteva luni pe an petrecute în alte lumi, pe alte continente, unde viaţa are alt ritm, oamenii zâmbesc mai mult, dar sunt şi mai puţin punctuali, când am strâns suficiente mostre le dau în lucru oamenilor cu care colaborez în fiecare ţară şi care coordonează zeci de artizani bijutieri locali, fiecare specializat în alt stil şi alte tehnici, iar aceştia, la rândul lor, vor lucra modelele care peste câteva luni bune vor ajunge pe site-ul Metaphora.”

    Procesul de producţie este unul îndelungat şi complex, care cere multă flexibilitate şi adaptare la neprevăzut, adaugă Maria Mănoiu. Motivaţia pentru tot acest efort vine în primul rând din pasiune şi din dorinţa de a aduce pe piaţa locală obiecte unice şi de calitate din alte culturi. „Dacă aş înceta să fiu exigentă cu calitatea mi-aş pierde, cu siguranţă, motivaţia să continuu. Acesta este, probabil, şi motivul principal pentru care Metaphora este unică pe piaţa bijuteriilor din România.”

    Astfel, având în vedere că timpul de execuţie a bijuteriilor este mare, brandul are constant pe stoc mii de bijuterii, ceea ce înseamnă mai multe zeci de mii de euro blocate, spune antrepenoarea. Deşi investiţia permanentă şi constantă în stoc poate crea probleme de cash-flow, ea a reuşit să treacă peste acest obstacol şi „am reuşit să scăpăm de sincope”. „Pentru un business de acest gen stocul este crucial, iar bijuteriile pe care le vindem noi sunt lucrate integral manual, ceea ce ia foarte mult timp – în general durează între una şi sase luni ca o comandă să fie gata de export din ţara de origine către noi. Şi trebuie ţinut cont de toţi timpii de lucru, plus durata importului şi a celorlalte formalităţi legale cronofage, ca să nu rămânem niciodată fără suficient stoc.”

    Ea mai spune că brandul Metaphora se diferenţiază de celelalte companii care comercializează bijuterii online prin produsele unicate lucrate manual în ţările de origine. „În ultimii cinci ani piaţa de e-commerce a crescut spectaculos în România şi astăzi sunt probabil sute de magazine online care vând bijuterii din argint, însă oferta lor este similară pentru că marea majoritate îşi comandă stocurile de pe site-uri mamut de vânzări en-gros din China. De aceea nu reuşesc să se diferenţieze, iar bătălia se dă pe preţ. Or atunci când preţul este cel mai important criteriu, calitatea este întotdeauna invers proporţională. Procesul nostru de achiziţie este unul mult mai complex, mai costisitor şi mai de durată, însă ştim cu toţii că lucrurile de calitate nu se fac peste noapte şi nici nu se vând cu 70% reducere. Iar clientele noastre apreciază că pot purta bijuterii unice pe piaţa din România.”

    Pentru afacerea Metaphora lucrează trei persoane, dar anumite departamente, precum marketing, strategie, analytics şi partea de social media, sunt externalizate. Planurile pentru anul în curs includ majorarea cifrei de afaceri şi dezvoltarea şi implementarea unor funcţii noi pe site-ul Metaphora, care este singurul loc în care brandul îşi vinde produsele.
    „Anul acesta vrem să dezvoltăm şi să implementăm funcţii noi pe site, să investim în tool-uri noi, deci să punem accent pe partea tehnică a site-ului, cea care nu se vede, dar care îmbunătăţeşte experienţa online a clienţilor. În următorii cinci ani ne propunem să ne mărim echipa, să triplăm cifra de afaceri, să aducem bijuterii din ţări încă neexplorate şi să lansăm Metaphora pe pieţele internaţionale. E mult de muncă, dar şi motivaţia şi entuziasmul nostru sunt pe măsură.”

  • Cum a ajuns o piatră găsită de un puşti de 12 ani pe care a folosit-o 9 ani ca opritor de usă valoreze azi 80 de milioane de euro

    Când Roy Spencer, un băieţel de 12 ani, a găsit în 1938, în Queensland, Australia, o piatră neagră, tatăl său, miner într-un centru de exploatare minieră a bijuteriilor, nu şi-a dat seama că ceea ce părea un simplu cristal negru era de fapt un safir de 1, 156 carate. 

    Tratat timp de nouă ani ca răţuşca cea urâtă din povestea lui Hans Christian Andersen, safirul stea a fost folosit ca opritor pentru uşă în casa familiei Spencer. Abia când Harry Spencer, tatăl copilului, a aflat că safirele pot fi găsite în toate culorile curcubeului (mai puţin cele roşii, acelea fiind rubine), şi-a dat seama că poate obţine o avere, găsind cumpărătorul potrivit. Acesta nu a întârziat să apară.

    Aflând de safirul scos la vânzare, bijutierul armean Harry Kazanjian a călătorit din Los Angeles în Queensland, oferindu-i minerului 18,000 de dolari (aproape 185,000 de dolari în valoarea actuală).

    Convins că sub forma brută a pietrei se află ceva mai preţios, după doua luni de gândire, Kazanjian s-a decis să taie safirul, în urma acestei operaţii găsind înăuntru modelul unei stele cu şase colţuri, care poate fi văzut privind safirul cu o singură sursă de lumină deasupra capului. 

    Chiar daca a trebuit să sacrifice 423 de carate tăind piatra, valoarea de după a safirului stea era de 1 milion de dolari în 1949.

    “The Black Star of Queensland” (Steaua neagră a Queensland-ului n-red.), cum a fost numit preţiosul safir, a fost transformat într-un pandativ încadrat de 35 de diamante şi este unul dintre cele mai faimoase din lume, valoarea lui actuală fiind de aproape 80 de milioane de dolari.
     

  • Un cosmos în bijuterii

    Acest din urmă lucru îl realizează şi casa Cartier prin intermediul unei colecţii de bijuterii recent lansate şi intitulate Les Galaxies de Cartier. Printre piese se numără Meteoritul Fractal, care se prezintă sub forma unei brăţări decorate cu ţepi din metale şi pietre preţioase şi cuarţ, precum şi sub formă de cercei, pandantiv şi inel, menite să amintească de asteroizi, meteoriţi şi comete, ori inelul, brăţara sau pandantivul Luminile Pământului, care evocă multitudinea de lumini care se văd pe planeta noastră din spaţiu. Tot sub formă de inel şi brăţară este reprezentată şi Mişcarea Astrelor, cu mici diamante care se tremură uşor la mişcare. 

  • A părăsit o carieră în lumina reflectoarelor şi a pornit pe drumul antreprenoriatului mai mult în joacă, dar pas cu pas a construit unul dintre cele mai populare branduri autohtone de bijuterii.

    „Afacerea a pornit tipic pentru cei care au o pasiune şi încep să se joace cu ea, iar treptat joaca devine un adevărat proiect“, povesteşte Malvina Cservenschi despre începuturile Malvensky. Practic, a început cu o brăţară pe şnur, făcută pentru o prietenă, cu altă brăţară pentru o cunoştinţă, iar apoi vorba s-a împrăştiat şi oamenii au fost atraşi de ideea sa originală. Investiţia iniţială a fost infimă, fiind vorba de o cutie cu aţe, câteva accesorii şi cristale, spune antreprenoarea, iar afacerea a crescut organic în cei cinci ani de la lansare. Nu a folosit surse de finanţare externe şi a reinvestit mereu profitul obţinut.
     
    80% dintre produsele Malvensky sunt bijuterii, diferenţa de 20% fiind accesorii, precum eşarfe, stilouri etc. Dintre bijuterii, fiecare colecţie în parte are un traseu cu suişuri şi coborâşuri, spune antreprenoarea, însă toate se vând foarte bine, în funcţie de intenţia clientului, nevoia de moment, eveniment, buget şi dorinţe speciale. ”Produsele personalizate rămân, însă, cele mai solicitate, alături de brăţara Infinity şi derivatele acesteia“, precizează Cservenschi.
     
     
    De asemenea, colecţia Cei 7 Arhangheli conţine produsele alese cel mai frecvent pentru a fi oferite cadou, datorită semnificaţiei şi încărcăturii spirituale, iar în acest sezon colecţia The Heart of Orient este protagonista; produsele se vând deopotrivă online şi offline. ”Online este o cale rapidă şi comodă de achiziţionare, însă magazinul Malvensky, deschis recent, este o experienţă în sine“, povesteşte antreprenoarea. Pe lângă unitatea fizică din Capitală, Malvensky mai are expunere şi în magazinul de bijuterii şi accesorii din hotelul
    St Regis din New York.
     
    Preţurile bijuteriilor pleacă de la 150 de lei pentru o brăţară cu şnur şi accesoriu din argint, circa 500 de lei pentru lănţişoarele din argint, 1.000 de lei pentru cele de aur, dar pot depăşi 3.000 de lei pentru cele speciale, din anumite colecţii, conform site-ului companiei; pentru luna septembrie bonul mediu a fost de 550 de lei, spune Cservenschi.
     
    Malvensky nu are un public ţintă, mai spune fondatoarea. Astfel, printre clientele sale se pot regăsi tinere în pas cu moda, dar şi persoane cu gusturi clasice, care lucrează în instituţii diplomatice sau corporaţii. ”Explicaţia este simplă: misiunea Malvensky este de a traduce simboluri, tradiţii şi folclor în aur şi diamante. Iar aceste simboluri, tradiţii şi folclor nu au nici vârstă şi nici public ţintă, dar se pot regăsi cu uşurinţă în viaţa oricui.“
     
    Întrebată cum vede supravieţuirea în piaţa în care activează, Malvina Cservesnchi spune: ”întrebarea este prima ocazie care mă invită să mă gândesc la supravieţuire. Am altă stare de gândire“. Din perspectiva sa, piaţa este extrem de fertilă pentru Malvensky. Se declară foarte atentă la cifre, la investiţii, la randamentul afacerii, deci pericole nu există, doar riscuri. ”Iar printr-un management al afacerii atent poţi să lucrezi sănătos şi echilibrat, fără să îţi pui în pericol siguranţa afacerii“, adaugă ea. Pe de altă parte, în privinţa concurenţei, spune că priveşte, învaţă şi urmăreşte marile case de creaţie de bijuterii ale lumii, ”dar la sfârşitul zilei contează ADN-ul, pasiunea şi chemarea personală“.