Tag: beneficii

  • Afacerea care vrea sa revoluţioneze interacţiunea dintre medici şi pacienţi printr-o platformă bazată pe tehnologia pe inteligenţă artificială

    Prin intermediul MedicAI, pacienţii au posibilitatea de a-şi stoca în cloud CD-urile sau stickurile cu investigaţiile imagistice realizate. Câştigul? Analizele pot fi văzute de oriunde şi oricând şi integrate cu sistemele clinicilor, favorizând astfel colaborarea dintre doctori. Proiectul MedicAI a prins contur şi are deja mai mulţi susţinători care cred în potenţialul ideii. „Pe partea de sisteme medicale, există diferenţe majore de la o ţară la alta. Medicina este la fel peste tot, dar sistemele diferă, iar acest lucru poate să afecteze adopţia din punctul de vedere al reglementărilor specifice fiecărei ţări. Vedem însă câteva ţări posibile în Europa de Vest şi ţările din regiune, sau calea MedicAI poate fi Africa sau Asia”, a declarat în cadrul emisiunii ZF IT Generation Mircea Popa, CEO-ul şi fondatorul MedicAI, cu privire la planurile start-up-ului de extindere în afara România. Astfel, anul acesta echipa MedicAI va testa mai multe pieţe şi va vedea de unde va avea cel mai bun feedback pentru a face următoarea investiţie.

    Până în prezent, start-up-ul a atras în total finanţări de aproape 600.000 euro, din care 500.000 euro au fost obţinuţi la finalul anului trecut de la fondurile de investiţii D Moonshots şi Roca X. Pentru a se putea extinde însă în străinătate într-un ritm susţinut, MedicAI mai are nevoie de încă o rundă de finanţare la finalul acestui an.

    „Finanţările luate până acum ne vor ajunge până la finalul anului. Vom avea nevoie de mult mai mulţi bani decât am avut nevoie până acum pentru a ne dezvolta. Planul nostru este ca la finalul anului să luăm o finanţare de 2 milioane de euro, bani care să ne permită să ne extindem în alte câteva ţări, să avem prezenţă acolo şi să ne dezvoltăm mult mai agresiv”, a punctat el.

    Ce face însă mai exact MedicAI? Platforma, bazată pe tehnologia pe inteligenţă artificială, le oferă pacienţilor posibilitatea de a-şi stoca în cloud CD-urile sau stickurile cu investigaţiile imagistice realizate, pe care le pot vizualiza apoi de oriunde şi oricând, depozitându-le pe termen lung. De asemenea, utilizatorii MedicAI pot da acces mai multor doctori la imaginile medicale stocate în contul lor, platforma integrându-se cu sistemele clinicilor medicale. Astfel, clinicile pot trimite spre exemplu analizele imagistice pacienţilor direct prin platforma proprie sau să colaboreze cu alte clinici. Ca atare, platforma MedicAI permite în acelaşi timp şi colaborarea medicilor direct în cloud, atât între ei, cât şi împreună cu pacienţii lor.

    „Avem deja doctori care folosesc MedicAI în diferite sisteme şi în diferite ţări, cum ar fi Franţa. Sunt doctori care au legătură cu România, sau care fac turism medical. Platforma noastră ajută foarte mult navigatorii medicali – cei care duc pacienţii din România care nu pot găsi aici tratamentul adecvat, în spitale din străinătate”, a explicat Mircea Popa.

    De la lansarea MedicAI la jumătatea anului trecut şi până în prezent, pe platformă sunt stocate cazurile a circa 2.000 de pacienţi, iar circa 200 de medici o folosesc în mod real, la care se adaugă şi alţi doctori care o testează momentan.
    „Noi ne-am propus ca anul acesta să ajungem la 1.000 de medici în platformă, nu doar din România, ci şi din alte câteva ţări din Europa”, a punctat el referitor la ţintele propuse pentru 2020.

    Modelul de business al MedicAI nu este încă definitivat, însă start-up-ul vrea ca platforma să rămână mereu gratuită pentru pacienţi, iar clinicile medicale să fie cele care să susţină accesul gratuit al pacienţilor în platformă.

    „Totodată vom avea mereu o componentă gratis pentru doctori, la fel ca modelul Dropbox – foloseşti gratis serviciul pentru o anumită capacitate de stocare, iar dacă vrei mai mult, începi să plăteşti. Încă explorăm modelul de business. O variantă ar fi ca spitalele şi clinicile să plătească pentru ca medicii care lucrează pentru ele să aibă acces în platformă”, a precizat CEO-ul şi fondatorul MedicAI. 
    În prezent, echipa MedicAI numără 20 de persoane, însă la început start-up-ul a pornit la drum cu 5-6 membri. 


    Proiect: ebriza
    Ce face? Soluţie software în cloud pentru emiterea de bonuri fiscale şi gestionarea întregii afaceri din domeniul ospitalităţii
    Investiţie iniţială: 70.000 euro
    Finanţare totală primită până acum: 500.000 euro
    Venituri estimate pentru 2020: minimum 200.000 euro
    Invitat: Cristian Dinescu, cofondator al ebriza


    Proiect: InnerTrends
    Ce face? Platformă de analiză a datelor pentru a ajuta companiile să înţeleagă ce îi determină să cumpere sau nu un produs
    Finanţare în curs: 1,2 milioane euro
    Invitat: Claudiu Murariu, cofondator şi CEO al InnerTrends


    Proiect: MOCAPP
    Ce face? Platformă online ce pune în legătură agenţiile de marketing şi brandurile cu influencerii potriviţi pentru proiectele lor
    Investiţie iniţială: 65.000 euro
    Finanţare primită până acum: 200.000 euro
    Venituri estimate pentru 2020: circa 200.000 euro
    Invitat: Florin Grozea, fondator MOCAPP


    Proiect: Questo
    Ce face? Aplicaţie mobilă pentru turism prin intermediul căreia utilizatorii pot explora diferit oraşele şi locurile turistice atunci când călătoresc
    Finanţare totală primită până acum: 300.000 euro
    Venituri estimate pentru 2020: 500.000 euro
    Invitat: Alexandru Govoreanu, cofondator Questo


    Proiect: SecurifAI
    Ce face? O soluţie de analiză a înregistrărilor de la camerele video de supraveghere cu ajutorul inteligenţei artificiale
    Finanţare primită până acum: 200.000 euro
    Evaluare proiect: 1 milion euro
    Invitaţi: Radu Ionescu şi Valeriu Filip, cofondatorii SecurifAI


    ZF IT Generation, emisiune lansată de ZF împreună cu Banca Transilvania şi casa de avocatură Stratulat & Albulescu, are ca ţintă descoperirea start-up-urilor hi-tech cu idei de produse sau servicii care vor duce la dezvoltarea unei noi generaţii de milionari din IT ai României. În cadrul emisiunii sunt invitaţi şi antreprenori sau investitori care îşi povestesc experienţa în business şi dau sfaturi start-up-urilor. Urmăreşte de luni până vineri emisiunea pe www.zf.ro şi pe pagina de Facebook a Ziarului Financiar de la ora 19,00 sau accesează platforma www.zf.ro/zf-it-generation

  • Cele mai bune 10 ţări în care să te retragi după ce ai ieşit la pensie

    Revista International Living a publicat lista pe 2020 a celor mai bune ţări în care te poţi pensiona, Portugalia ocupând locul întâi datorită serviciului de calitate a sănătăţii, costurilor rezonabile de trai şi uşurinţei de adaptare la stilul de viaţă al localnicilor (oamenii sunt prietenoşi şi, chiar dacă nu este o ţară vorbitoare de limba engleză, mulţi localnici vorbesc engleza). Anul trecut, Portugalia ocupa locul al şaptelea, potrivit MarketWatch.

    Estimativ, un cuplu ar putea trăi în Portugalia cu doar 2000 euro pe lună. Travel & Leisure scrie că Portugalia este „una dintre cele mai liniştite locuri din lume”, având un „dinamism care se simte proaspăt şi specific” şi o „vreme temperată pe tot parcursul anului”.

    Panama ocupă locul al doilea, fapt datorat beneficiilor şi discount-urilor pe care le oferă pensionarilor. Programul „pensionado” oferă discount-uri de la biletele pentru mijloacele de transport un comun şi restaurante la prescripţii medicale şi entertainment. În plus, Panama este un stat relativ sigur, având costuri mici de trai şi un sistem decent de sănătate.

    Top 10 cele mai bune ţări în care să te retragi după ce te-ai pensionat:

    1.     Portugalia

    2.     Panama

    3.     Costa Rica

    4.     Mexic

    5.     Columbia

    6.     Ecuador

    7.     Malaezia

    8.     Spania

    9.     Franţa

    10.   Vietnam

    Pentru e clasa ţările, revista şi-a întrebat corespondenţii şi experţii din 24 de ţări să evalueze ţările în funcţie de sectorul imobiliar, beneficii/discount-uri, vize, uşurinţă în integrare, dezvoltare, climă, sănătate, guvernare, costuri de trai şi alţi factori.

  • Cele mai bune 10 ţări în care să te retragi după ce ai ieşit la pensie

    Revista International Living a publicat lista pe 2020 a celor mai bune ţări în care te poţi pensiona, Portugalia ocupând locul întâi datorită serviciului de calitate a sănătăţii, costurilor rezonabile de trai şi uşurinţei de adaptare la stilul de viaţă al localnicilor (oamenii sunt prietenoşi şi, chiar dacă nu este o ţară vorbitoare de limba engleză, mulţi localnici vorbesc engleza). Anul trecut, Portugalia ocupa locul al şaptelea, potrivit MarketWatch.

    Estimativ, un cuplu ar putea trăi în Portugalia cu doar 2000 euro pe lună. Travel & Leisure scrie că Portugalia este „una dintre cele mai liniştite locuri din lume”, având un „dinamism care se simte proaspăt şi specific” şi o „vreme temperată pe tot parcursul anului”.

    Panama ocupă locul al doilea, fapt datorat beneficiilor şi discount-urilor pe care le oferă pensionarilor. Programul „pensionado” oferă discount-uri de la biletele pentru mijloacele de transport un comun şi restaurante la prescripţii medicale şi entertainment. În plus, Panama este un stat relativ sigur, având costuri mici de trai şi un sistem decent de sănătate.

    Top 10 cele mai bune ţări în care să te retragi după ce te-ai pensionat:

    1.     Portugalia

    2.     Panama

    3.     Costa Rica

    4.     Mexic

    5.     Columbia

    6.     Ecuador

    7.     Malaezia

    8.     Spania

    9.     Franţa

    10.   Vietnam

    Pentru e clasa ţările, revista şi-a întrebat corespondenţii şi experţii din 24 de ţări să evalueze ţările în funcţie de sectorul imobiliar, beneficii/discount-uri, vize, uşurinţă în integrare, dezvoltare, climă, sănătate, guvernare, costuri de trai şi alţi factori.

  • Birouri open space sau munca la grămadă unde nu există intimitate, dar nici socializare între angajaţi. Pentru cine este mai bine, pentru angajat sau pentru angajator?

    Open space, cafea gratuită, mese de ping-pong sau hamace de relaxare – sunt câteva dintre facilităţile birourilor moderne, create pentru răsfăţul şi stimularea creativităţii şi comunicării între angajaţii prezentului. Ce se întâmplă când toate aceste beneficii generează efectul opus?
     

    „Am ajuns să fac toate lucrurile care necesită concentrare acasă, în weekend sau în prima parte a zilei, înainte de a pleca la birou. Glumesc, mai nou, că am ajuns să muncesc acasă şi să vin la birou pentru distracţie, socializare şi pentru a vedea şi ceilalţi că muncesc”, îmi spune Anca, în vârstă de 32 de ani, angajată în domeniul unei industrii creative, pe care am provocat-o la o discuţie despre viaţa la birou.

    „Dincolo de discuţiile cu colegii – interesante, de ce să nu recunosc, şi greu de ignorat pentru că sunt la câţiva centimetri distanţă de mine  – mă lovesc şi de alt tip de distrageri, cum ar fi, de pildă, lumina artificială pe care o preferă unii, în detrimentul celei naturale (aproape inexistente) şi care creează conflicte la birou în anumite zile. La acestea se adaugă chiar şi «diverşi factori meteorologici de interior»: curenţii creaţi de persoanele care deschid un geam la câţiva metri distanţă în partea opusă a biroului şi care ajung, aproape la ore fixe, şi la mine, în fiecare zi”, continuă ea.

    Ana-Maria (25 de ani), angajată în domeniul vânzărilor, povesteşte şi ea ca răspuns al întrebării pe care am lansat-o pe reţeaua de resurse umane LinkedIn „Cum vă simţiţi în mediul în care munciţi acum şi cum ar arăta birourile ideale?”: „Am realizat în ultima vreme că nu sunt mare fană a open space-ului şi am mai întâlnit colegi care împărtăşesc aceeaşi părere, chiar dacă sunt şi unii care spun că nu se simt deranjaţi de asta. Din punctul meu de vedere, open space-ul poate fi deranjant în special pentru persoanele a căror slujbă presupune ca principală activitate vorbitul la telefon, cum ar fi în cazul meu vânzările.

    Când am şedinţe importante prefer să îmi rezerv o sală de şedinţe, dar am remarcat că anumiţi oameni nu se simt confortabil să blocheze o sală de 10 oameni doar pentru ei.” Pe de altă parte, sesizează ea, există şi avantajul comunicării mai uşoare, mai ales în contextul unor relaţii armonioase. „Nu ştiu cum ar fi cu cubicles, dar mi-ar plăcea să am ocazia să testez asta. Totuşi, biroul ideal ar fi unul care are, cel mai probabil, mai multe oportunităţi de camere/săli, care pot fi rezervate în funcţie de nevoile angajaţilor”, spune tânăra. Florin, angajat în domeniul unei companii din industria vinurilor, îmi răspunde pe aceeaşi platformă scurt şi la obiect: „Open space-ul scade productivitatea; recomand remote”.

    Am postat întrebarea pornind de la un articol recent publicat de Financial Times din care reieşea că spaţiile de birouri moderne din toată lumea tind să îşi micşoreze suprafaţa alocată unei persoane, pereţii dintre angajaţi dispar tot mai mult şi birourile reprezintă o modalitate pentru organizaţii de a-şi eficientiza costurile, dar şi de a genera energie creativă de la din ce în ce mai mulţi angajaţi. Potrivit specialiştilor citaţi în presa internaţională, aceste trenduri generează, de multe ori, rezultatele opuse. Un studiu publicat de Harvard Business School în 2018, care a urmărit angajaţii din două companii înainte şi după ce birourile lor au dobândit un design nou, în care pereţii au fost dărâmaţi, la fel şi uşile şi alte limite spaţiale, a descoperit că angajaţii au reacţionat ignorându-se. Interacţiunile faţă în faţă au scăzut cu 70% în favoarea comunicării digitale. Cum stau lucrurile în birourile de la noi?

    Locul unde toate informaţiile se află doar la o strigare

    „Spaţiul deschis de birouri este o abordare de design care răspunde în primul rând unor cerinţe fără legătură directă cu productivitatea. Este vorba despre necesitatea de a obţine costuri mai mici de amenajare şi o mai mare flexibilitate a spaţiului”, crede Alexandru Dincovici, sociolog,  general manager al companiei Izibiz Consulting. Open space-urile sunt asociate mai degrabă cu multinaţionalele şi start-up-urile din zona de IT&C pentru că au apărut împreună cu noile spaţii de birouri, în clădiri construite recent, cu alte standarde şi cerinţe şi fără o împărţire predefinită a spaţiului. Sociologul aminteşte însă că practic, înainte de aceste clădiri moderne, open space-ul era mai ales întâlnit în fabrici şi alte câteva tipuri de întreprinderi, dar nu neapărat pentru că oamenii îşi doreau să lucreze în acest tip de spaţii, ci pentru că sediile de companie se aflau în clădiri deja compartimentate. „Problema principală a spaţiilor de birouri deschise este că la un moment dat designul a devenit mai important decât funcţia şi acestea au început să fie adoptate cu tot cu discursul de promovare din spatele lor fără niciun fel de gândire critică”, crede Alexandru Dincovici. 

    Cititi articolul integral aici 

  • Zidurile nevăzute din birourile moderne: Cum afectează viaţa corporatiştilor birourile open space?

    „Am ajuns să fac toate lucrurile care necesită concentrare acasă, în weekend sau în prima parte a zilei, înainte de a pleca la birou. Glumesc, mai nou, că am ajuns să muncesc acasă şi să vin la birou pentru distracţie, socializare şi pentru a vedea şi ceilalţi că muncesc”, îmi spune Anca, în vârstă de 32 de ani, angajată în domeniul unei industrii creative, pe care am provocat-o la o discuţie despre viaţa la birou. „Dincolo de discuţiile cu colegii – interesante, de ce să nu recunosc, şi greu de ignorat pentru că sunt la câţiva centimetri distanţă de mine  – mă lovesc şi de alt tip de distrageri, cum ar fi, de pildă, lumina artificială pe care o preferă unii, în detrimentul celei naturale (aproape inexistente) şi care creează conflicte la birou în anumite zile. La acestea se adaugă chiar şi «diverşi factori meteorologici de interior»: curenţii creaţi de persoanele care deschid un geam la câţiva metri distanţă în partea opusă a biroului şi care ajung, aproape la ore fixe, şi la mine, în fiecare zi”, continuă ea.
    Ana-Maria (25 de ani), angajată în domeniul vânzărilor, povesteşte şi ea ca răspuns al întrebării pe care am lansat-o pe reţeaua de resurse umane LinkedIn „Cum vă simţiţi în mediul în care munciţi acum şi cum ar arăta birourile ideale?”: „Am realizat în ultima vreme că nu sunt mare fană a open space-ului şi am mai întâlnit colegi care împărtăşesc aceeaşi părere, chiar dacă sunt şi unii care spun că nu se simt deranjaţi de asta. Din punctul meu de vedere, open space-ul poate fi deranjant în special pentru persoanele a căror slujbă presupune ca principală activitate vorbitul la telefon, cum ar fi în cazul meu vânzările. Când am şedinţe importante prefer să îmi rezerv o sală de şedinţe, dar am remarcat că anumiţi oameni nu se simt confortabil să blocheze o sală de 10 oameni doar pentru ei.” Pe de altă parte, sesizează ea, există şi avantajul comunicării mai uşoare, mai ales în contextul unor relaţii armonioase. „Nu ştiu cum ar fi cu cubicles, dar mi-ar plăcea să am ocazia să testez asta. Totuşi, biroul ideal ar fi unul care are, cel mai probabil, mai multe oportunităţi de camere/săli, care pot fi rezervate în funcţie de nevoile angajaţilor”, spune tânăra. Florin, angajat în domeniul unei companii din industria vinurilor, îmi răspunde pe aceeaşi platformă scurt şi la obiect: „Open space-ul scade productivitatea; recomand remote”.


    Am postat întrebarea pornind de la un articol recent publicat de Financial Times din care reieşea că spaţiile de birouri moderne din toată lumea tind să îşi micşoreze suprafaţa alocată unei persoane, pereţii dintre angajaţi dispar tot mai mult şi birourile reprezintă o modalitate pentru organizaţii de a-şi eficientiza costurile, dar şi de a genera energie creativă de la din ce în ce mai mulţi angajaţi. Potrivit specialiştilor citaţi în presa internaţională, aceste trenduri generează, de multe ori, rezultatele opuse. Un studiu publicat de Harvard Business School în 2018, care a urmărit angajaţii din două companii înainte şi după ce birourile lor au dobândit un design nou, în care pereţii au fost dărâmaţi, la fel şi uşile şi alte limite spaţiale, a descoperit că angajaţii au reacţionat ignorându-se. Interacţiunile faţă în faţă au scăzut cu 70% în favoarea comunicării digitale. Cum stau lucrurile în birourile de la noi?

    Locul unde toate informaţiile se află doar la o strigare

    „Spaţiul deschis de birouri este o abordare de design care răspunde în primul rând unor cerinţe fără legătură directă cu productivitatea. Este vorba despre necesitatea de a obţine costuri mai mici de amenajare şi o mai mare flexibilitate a spaţiului”, crede Alexandru Dincovici, sociolog,  general manager al companiei Izibiz Consulting. Open space-urile sunt asociate mai degrabă cu multinaţionalele şi start-up-urile din zona de IT&C pentru că au apărut împreună cu noile spaţii de birouri, în clădiri construite recent, cu alte standarde şi cerinţe şi fără o împărţire predefinită a spaţiului. Sociologul aminteşte însă că practic, înainte de aceste clădiri moderne, open space-ul era mai ales întâlnit în fabrici şi alte câteva tipuri de întreprinderi, dar nu neapărat pentru că oamenii îşi doreau să lucreze în acest tip de spaţii, ci pentru că sediile de companie se aflau în clădiri deja compartimentate. „Problema principală a spaţiilor de birouri deschise este că la un moment dat designul a devenit mai important decât funcţia şi acestea au început să fie adoptate cu tot cu discursul de promovare din spatele lor fără niciun fel de gândire critică”, crede Alexandru Dincovici. El mai observă că open space-ul a devenit deodată o modă îmbrăţişată de o sumedenie de companii dornice să devină mai moderne, mai creative şi să atragă angajaţi mai buni. Pentru că, de altfel, aceasta este una dintre promisiunile implicite ale open space-ului: într-un spaţiu mare, liber, vor începe să curgă idei, angajaţii vor colabora mai bine, se vor naşte inovaţii măreţe (chiar şi în lipsa unui proces de inovare) şi firma va prospera. Nu va mai fi nevoie de întâlniri de raportare între departamente (chiar dacă în unele open space-uri singurele spaţii închise sunt sălile destinate întâlnirilor de acest tip) şi mailuri inutile pentru că toate informaţiile se află la o aruncătură de băţ. Sau la o strigare, constată el. Lucrurile nu stau însă tot timpul conform aşteptărilor angajatorilor. 
    Alexandru Dincovici notează că open space-ul anulează în primul rând noţiunea de intimitate şi, la limită, acolo unde vine la pachet şi cu o mai mare flexibilizare a muncii (de exemplu împreună cu mutarea în huburi) poate să anuleze şi ideea de spaţiu personal, de loc al tău, de la birou: „Lipsa intimităţii este necesară însă şi ea, mai ales pentru control, şi nu implică în niciun fel creşterea productivităţii. Într-un open space eşti oarecum constrâns, obligat să lucrezi prin însăşi împărţirea spaţiului, care cu greu îţi lasă un colţişor personal, ferit de ochii celorlalţi. Dar această anulare a intimităţii poate, pe termen lung, să distrugă relaţiile sociale şi în loc de colaborare să ducă la efectul opus, neîncrederea. Colegii ajung să tragă cu ochiul unul la celălalt, să vadă cine munceşte mai mult, cine e îndreptăţit să fie promovat şi cine nu”.
    Pe de altă parte, crede sociologul, un open space făcut cum trebuie ţine cont de diferitele fluxuri de activităţi din firmă şi pleacă de la organigramă şi sociogramă, după care se transpune în spaţiu. Ar trebui să fie mai degrabă efectul unor iniţiative de management şi de resurse umane, nu doar al unui plan de design. „Însă din experienţele avute în acest sector, pot spune că nu se prea măsoară astfel de lucruri la noi. Pe de altă parte, la ce bun şi cine şi-ar dori să facă acest lucru? E şi destul de dificil de pus în practică şi, la fel ca multe proiecte de employer branding, mutarea într-un open space frumos şi modern ajunge în final să devină dintr-un demers de resurse umane un demers de PR, menit doar să ia ochii lumii”, constată Dincovici.
    Totuşi, există şi situaţii în care se poate discuta dacă nu despre o creştere a productivităţii, măcar despre o interacţionare sau comunicare mai bună între anumite departamente care altfel ar fi rămas mult izolate. „Problema este că, uneori, anularea intimităţii din open space este combătută din răsputeri cu măsuri în sens contrar”, spune Dincovici. Astfel, birourile sunt personalizate cu plante, obiecte şi stickere, iar angajaţii aduc muzică şi căşti care îi izolează de fluxurile conversaţionale din jur. „Open space-ul are meritele sale într-un colectiv mai mic în care toată lumea trebuie să ştie ce fac ceilalţi şi ce se întâmplă în companie, ceea ce este cu atât mai necesar cu cât procedurile şi structurile de lucru sunt mai puţin clare şi formalizate. În corporaţii mari şi mult mai rigid structurate însă, un astfel de spaţiu îşi poate arăta mai degrabă limitele”, crede sociologul. Unul dintre efecte? Angajaţii pot începe să muncească mai mult peste program pentru a rezolva lucrurile pe care nu reuşesc să le mai facă ziua, din cauza întreruperilor constante, şi atmosfera de la locul de muncă se poate deteriora destul de uşor.
    Dincolo de open space, disconfortul angajaţilor de la locul de muncă se leagă şi de dimensiunea spaţiului alocat fiecăruia în parte. În timp ce în Statele Unite spaţiul de lucru alocat unei persoane a scăzut cu 8,3%, la aproximativ 18 metri pătraţi, între 2009 şi 2018, potrivit companiei imobiliare Cushman & Wakefield, reprezentanţa locală a companiei de consultanţă în imobiliare spune că suprafaţa medie (raţia angajat/metri pătraţi) alocată de companiile din România este cuprinsă între 1:8 şi 1:10: „Acest raport s-a menţinut în intervalul 1:8 – 1:10 în ultimii ani”, spune Eduard Turcoman, director office agency la Cushman & Wakefield Echinox.
    George Didoiu, director tenant services în cadrul Colliers International, consideră că suprafaţa medie de lucru variază în funcţie de industrie, iar un răspuns sigur nu există, ca în urmă cu câţiva ani. El vorbeşte însă despre câteva repere: „Industria de IT, răsfăţaţii din ultimii ani, se bucură de cele mai noi trenduri în materie de a face un birou wow. Arhitecţii sunt plătiţi cu sume importante pentru a creiona următorul birou «a la Google», iar firmele de mobilier vând fericite birouri manageriale care costă cât o maşină. Tradiţional, piaţa de IT nu lucrează cu mai puţin de 10 metri pătraţi închiriabili per angajat full-time, însă în ultima vreme această cifră are tot mai des tendinţa să crească, companiile urmărind mai insistent confortul sporit al celor care lucrează în birourile lor. Astfel, ajungem în unele situaţii şi la 13-15 metri pătraţi per angajat”, constată reprezentantul Colliers. De asemenea, adaugă el, consultanţii în domeniul juridic şi fiscal pot avea chiar un record de 20-25 de metri pătraţi per angajat (fiind în general poziţii de nivel senior, care presupun activitate concentrată şi un spaţiu amenajat pe măsură). La polul opus, spaţiile pentru activităţile de tip call center variază între 5 şi 7 metri pătraţi per angajat, una din provocările celor care se ocupă de administrarea unor astfel de birouri fiind reglementările de siguranţă la incendiu, o densitate mai mare presupunând şi o gândire mai atentă a logisticii interne şi a căilor de evacuare. Reprezentantul Colliers consideră însă că acele companii care caută să micşoreze numărul de metri pătraţi per angajat sunt mai degrabă excepţii, pot intra la categoria start-up sau centre de servicii, dar până şi la această categorie vedem o preocupare sporită a managementului de a oferi un confort superior celor care lucrează acolo.

    Zidurile din căşti

    Efectele psihologice asupra angajaţilor nu lipsesc şi sunt din ce în ce mai evidente, într-o piaţă a muncii constrânsă tot mai mult de numărul redus al angajaţilor. Lavinia Ţânculescu este doctor în psihologie, membru al Asociaţiei de Psihologie Industrială şi Organizaţională, tutore pentru cursul de diagnoză organizaţională, consultant organizaţional, lector universitar şi psihanalist de formare analitică. Ea citează editiţia din noiembrie-decembrie 2019 a Harvard Business Review, unde autorii vorbesc despre intenţia iniţială de a obţine, prin intermediul spaţiilor deschise, un grad mai ridicat de interacţiune între colegi, dar, mai ales, de interacţiune optimă şi „meaningful” (cu sens) între membrii aceluiaşi proiect sau care au aceleaşi misiuni de consultanţă. Efectul creat, sesizează ea, pare a fi unul opus: „Angajaţii tind să se izoleze tot mai mult, în loc să colaboreze mai mult, din mai multe motive. Unul, şi poate cel mai important motiv, este lipsa alegerii. Birourile de tip deschis arestează opţiunea angajaţilor de a reflecta, de a se retrage într-un temenos dedicat concentrării pe sarcină”, observă Lavinia Ţânculescu. Acest for interior este creat, prin urmare, prin izolarea fonică (prin intermediul căştilor sau, explică ea, al activării acelei urechi surde pe care fiecare dintre noi suntem capabili să o activăm atunci când nu dorim să auzim sau când ne dorim să selectăm un anumit tip de conţinut informaţional) sau chiar şi vizuală (lipsa contactului vizual chiar cu colegii apropiaţi ca distanţă). „În timp însă, această izolare artificială şi programată poate conduce la fenomene de inadecvare în raport cu ceilalţi, alienare şi chiar separare de ceilalţi, respectiv de organizaţie”, constată psihologul. 
    Psihologul Lavinia Ţânculescu constată şi ea că organizaţiile au gândit un sistem de reducere de costuri atunci când au implementat acest tip de birouri deschise şi, mai ales, tipul de politică de birou mobil (hot desking) în care angajatul nu mai are un birou dedicat, ci se aşează unde găseşte loc, în fiecare dimineaţă în care ajunge la serviciu. Însă nu au luat în considerare fapte posibile adiacente. Printre acestea se numără, exemplifică specialista, faptul că angajaţii pot dezvolta forme uşoare, subclinice, de anxietate, depresie, furie, ostilitate sau alte tipuri de manifestări nevrotice de tip impulsivitate sau control excesiv al spaţiului de lucru. Acestea se reflectă, în mod evident, şi în productivitatea la nivelul organizaţiei. „Aceste aspecte au costuri pe care organizaţiile nu le-au bugetat, cele mai multe având de-a face cu absenteismul fizic şi/sau mental şi cu posibilele contribuţii ale acestor aspecte logistice la dezvoltarea unor fenomene de tip burnout (epuizare psihică, cinism, ineficienţă profesională). Ce se ştie sau, poate, se înţelege mai puţin este că aceste trăiri psihologice au de-a face cu aspecte primare ale structurării psihicului uman”, explică Ţânculescu. Printre aceste aspecte primare se numără, de pildă, nevoia de spaţiu personal, dedicat, căruia să îi aparţii. De asemenea, Lavinia Ţânculescu aduce în discuţie elemente ce ţin de mult cunoscuta teorie a trebuinţelor umane formulată de Abraham Maslow, care în multe privinţe este depăşită, însă are elemente profund perene, precum nevoia omului de afiliere atât la o altă persoană cât şi la un spaţiu pe care să îl identifice ca fiind al său. „Sunt studii care arată că bebeluşii care dorm în propriul lor pătuţ îşi pot dezvolta mai curând autonomia şi comportamentele ce ţin de autocontrol, de încredere în sine şi de gestionare a propriului spaţiu”, exemplifică ea.

    Entertainment până la burnout?

    În încercarea de a contribui la relaxarea angajaţilor, unele organizaţii echipează spaţiile de lucru precum spaţiile de grădiniţă sau spaţiile de distracţie (entertainment). „Nu abuzez de aceste afirmaţii, ci le explic: hamacele, spaţiile în care te poţi întinde cu totul (gen paturi, canapele/fotolii lungi), dar care nu sunt plasate în spaţiile de birouri cu scopul de odihnă la prânz (măcar dacă ar avea acest scop declarat, precum se întâmplă în organizaţiile japoneze), scaunele de tip scoică, toate aceste spaţii induc o postură corporală care conduce la intrarea corpului într-un alt mod (modul de somn) sau într-o altă stare psihică (o stare fetală, de regresie la stadii de copilărie mică)”, observă ea. În ultimii ani, companiile s-au concentrat tot mai mult pe transformarea locului de muncă într-unul care să includă şi elemente de relaxare (nu puţine sunt firmele care au spaţii de jocuri, iar în unele situaţii se vorbeşte chiar şi despre baruri cu prosecco). Acestea sunt beneficii în industrii în care competiţia pentru a recruta angajaţii cei mai buni este foarte mare şi care contează de multe ori atunci când alegi compania în care vrei să lucrezi. Teoretic, ele arată că firmele care le oferă sunt mai centrate pe angajaţi şi pe bunăstarea lor decât cele care nu includ şi astfel de beneficii în pachetul de angajare. „La fel ca în cazul open space-ului, menirea iniţială a acestui tip de beneficii era o creştere a coeziunii echipei. La limită, le putem considera un soi de variantă mai ieftină şi internalizată a team buildingului, pentru că dau naştere unor situaţii în care interacţionezi cu colegii într-un context mai puţin formal, având ocazia să afli mai multe despre ei şi să creezi legături mai solide la locul de muncă”, descrie şi Alexandru Dincovici menirea acestor spaţii. Dar şi în cazul acestor tipuri de beneficii, observă el, dacă ne dorim ca ele să funcţioneze pentru firmă şi nu în detrimentul ei, este nevoie să construim un anumit tip de structură cu obiective şi moduri de întrebuinţare ceva mai clare şi coerente cu organizaţia, principiile şi valorile acesteia – şi se întâmplă de multe ori ca ele să lipsească. „Nu este suficient să cumperi PlayStation pentru a avea angajaţi fericiţi. Nu se vor juca niciodată dacă au prea mult de lucru sau dacă atmosfera de la locul de muncă este prea tensionată şi nici dacă cineva le monitorizează orele de joacă şi le atrage atenţia la final de lună”, constată sociologul. În plus, cele mai multe dintre aceste elemente de relaxare sunt construite destul de simplist, la o extremă a unei linii care are în capăt scris joacă şi în celălalt muncă, şi de aceea se poate ajunge să ai de ales în anumite clădiri între baruri şi birouri, fără nimic între ele.  „Unul dintre pericolele integrării în viaţa şi spaţiul de la birou a unor aspecte care ţin mai degrabă de viaţa personală este chiar estomparea liniilor dintre cele două. Aici se poate ajunge şi printr-o flexibilizare excesivă a muncii (angajăm doar PFA/SRL) şi prin glorificarea unui soi de telemuncă rebranduit («poţi munci de oriunde, chiar şi de acasă» e periculos de aproape de situaţia în care ajungi să dormi la birou), dar şi prin integrarea loisirului în spaţiul de muncă dintr-un efort excesiv de retenţie a angajaţilor”, conchide Alexandru Dincovici.
    Lavinia Ţânculescu analizează aceste mijloace ce se vor de relaxare a angajatului din perspectivă psihologică: elementele ce ţin de distracţie (entertainment) au, printre rolurile lor, sarcina de a te distrage de la (adultul din) tine. „În aceste condiţii, angajatorii se află într-o poziţie absolut eronată, de a aştepta ca angajaţii lor să se întoarcă la locul de muncă, adică în starea de vigilenţă maximă în care trebuie să livreze rezultate pentru organizaţie, în mod responsabil, matur şi să îşi şi asume rezultatul muncii lor după ce cu 10 minute înainte omul respectiv juca ping-pong sau făcea puzzle (adică o activitate repetitivă, cumva dezangajantă mental). Durează mult mai mult de 10 minute să migrezi de la o stare regresată la o stare adultă, iar toate trecerile acestea (mai ales repetate în aceeaşi zi) conduc la oboseală şi, în mod final, la epuizare (burnout).”  O altă greşeală, consideră Lavinia Ţânculescu, majoră, pe care angajatorii o fac este că transmit ideea de familie la locul de muncă. „Este o greşeală pentru că se induce o altă idee, de planuri ambigue, nediferenţiate, otova. Familia şi viaţa personală sunt şi trebuie să rămână private şi nu trebuie confundate cu ideea de serviciu, acolo unde ţi se activează alte tipuri de comportamente decât cele de relaxare pe care trebuie să le ai într-un spaţiu privat, acolo unde, de exemplu, nu trebuie să ai toate apărările sociale activate, adică acolo unde poţi să stai şi în pijama sau într-un tricou uşor uzat (pentru că poţi fi oricând gata de somn) şi nu într-un costum cu o cămaşă apretată ca expresie a alinierii la o serie de standarde profesionale aşteptate (în mod firesc) de la tine.” Astfel, ea îi sfătuieşte pe angajatori ca în situaţia în care doresc să îşi relaxeze angajaţii (adică adulţii), să le ofere claritate şi nu ambiguitate de rol, să nu îi expună la conflicte sau la sisteme de competiţie gratuit instaurate în companii. „Oferiţi-le o platformă de liberă exprimare, modalităţi multiple de învăţare şi dezvoltare, validându-le munca oferindu-le feedback constant (atenţie, nu feedback pozitiv neapărat sau feedback de dragul feedbackului, ci feedback ca un semn că i-ai văzut (nu urmărit!), ci ca un semn că ai ochi pentru ei şi îi priveşti şi le apreciezi eforturile)”, îi îndeamnă ea pe reprezentanţii companiilor.

    Exerciţii pentru „a funcţiona normal”

    Simona Chesăraicu a muncit vreme de mai mulţi ani în mari companii, ajungând ca la un moment dat să coordoneze departamentul de resurse umane al unei multinaţionale. Acum este însă psihoterapeut şi profesor calificat în mindfulness (o disciplină care ne ajută să trăim în prezent). „Organizarea spaţiului de muncă – birouri deschise sau compartimentate, suprafaţa alocată unui angajat, facilităţi pe care le au angajaţi la dispoziţie (bucătărie, sală de relaxare, de lectură, de sport etc.) – este unul dintre factorii de igienă şi este unul foarte important. Ne petrecem o treime din zi, uneori chiar mai mult, la birou. Acest loc trebuie să corespundă unui standard de sănătate şi să răspundă nevoilor anagajaţilor”, crede şi Simona Chesăraicu. Birourile moderne influenţează în mod diferit viaţa şi activitatea angajaţilor – pe de o parte sunt unii care se simt confortabil şi bine, relaxaţi într-un astfel de spaţiu/birou; după cum există şi angajaţi pentru care acest aspect este un factor de stres, de disconfort şi de oboseală. „Sunt persoane (şi aici ne putem gândi la o serie de trăsături psihice, de temperament şi de personalitate) pentru care munca într-un spaţiu cu încă 100 de persoane, într-o apropiere fizică mare, poate să fie un factor disturbator, stresant; pentru astfel de persoane este obositor şi complicat să petreacă cele 8, 9 ore de muncă în birou. Pentru o persoană care se simte confortabil în apropierea şi prezenţa mai multor persoane, biroul open space va fi unul în regulă si potrivit”. În lista lungă de motive din cauza cărora nu mai suntem atât de conectaţi la prezent putem include – pentru unii angajaţi – şi munca în open space: aceasta poate fi o piedică în a se concentra pe sarcinile de muncă; pot fi uşor distraşi de zgomot, de discuţiile între colegi, de faptul că cineva se mişcă în permanenţă în jur. „Eficienţa şi productivitatea lor este afectată. Şi astfel ajungem la frustrare, insatisfacţie, stres, burnout şi chiar îmbolnăviri”, constată ea. Mindfulness, domeniu pe care s-a specializat în ultimii ani, este practica care ne ajută să trăim în prezent, să ne dezvoltăm acele abilităţi care să ne ajute să stăm cu mintea cât mai mult timp conectată la momentul prezent, la ceea ce se întâmplă acum şi aici. „Avem nevoie mai mult ca niciodată să trăim mai «mindful», să fim mai atenţi şi mai conştienţi, mai prezenţi în viaţa noastră. Toate aspectele vieţii noastre au căpătat o complexitate foarte mare, greu de imaginat pentru bunicii noştri acum 50 de ani, de exemplu. „Totul este mult mai sofisticat, mai agitat, mai haotic. Ritmul cu care se desfăşoară totul în viaţa noastră acum este unul extrem de rapid. Suntem expuşi în permanenţă unei multitudini de stimuli, unor schimbări la care trebuie să ne adaptăm cu o viteză foarte mare, care ne solicită reursele şi capabilităţile. Practica mindfulness este un ajutor, un mijloc de a găsi echilibrul şi starea de bine de care avem nevoie pentru a «funcţiona normal»”.
    În ceea ce o priveşte pe ea, chiar dacă în cea mai mare parte a carierei a lucrat în mari companii, acum nu mai lucrează de câţiva ani în spaţii deschise şi nu mai este expusă unor potenţiali factori de stres legaţi de spaţiul unde îşi desfăşoară activitatea. La momentul interviului se întorcea dintre-un silent retreat, o participare care a devenit un obicei pentru ea de câţiva ani.
    Simona Chesăraicu explică faptul că practica tăcerii – silent retreat – este una veche de mii de ani, la care recurg şi practicanţii de meditaţie mindfulness şi nu a apărut ca o consecinţă a stilului nostru de viaţă haotic şi agitat. Totuşi, acestea au dobândit notorietate în ultimii ani şi in Occident, pentru că acum, mai mult ca oricând, avem nevoie să ne găsim echilibrul. „Avem nevoie să vedem cu claritate ce ni se întamplă în fiecare moment, să tratăm cu înţelepciune şi compasiune fiecare situaţie în care suntem provocaţi. Să ne conectăm cu noi înşine, să ne cunoaştem, să petrecem timp în care să observăm ce se întâmplă în corpul nostru şi în minte. Un silent retreat este o ocazie să te întorci spre tine însuţi, în exclusivitate. Şi putem face asta, luându-ne o pauză. Ne oprim pentru câteva zile, punem stop oricărei activităţi pe care o facem în mod obişnuit şi ne retragem”, descrie Chesăraicu experienţa unui silent retreat. Într-o astfel de vacanţă, timp de câteva zile, toată atenţia este îndreptată spre tine însuţi. „Nu vorbeşti cu nimeni, nu te angajezi în conversaţii sau interacţiuni cu ceilalţi, nu foloseşti telefonul, laptopul sau televizorul. Este o pauză, o oază de linişte deplină. Linişte, pauză, echilibru, stabilitate, pace interioară, înţelegere şi claritate – toate acestea sunt căutate de către cei care merg într-un silent retreat. În zona clinică, de sănătate mentală, mindfulness şi participarea la un silent retreat pot fi modalităţile de intervenţie terapeutică pentru persoane anxioase sau care suferă de burnout, depresie.”
    Simona Chesăraicu este însă de părere că o stare de mindfulness poate fi atinsă şi la locul de muncă: „Putem fi mindful şi la birou, şi pe stradă, şi acasă, în orice moment, în orice loc. Este de fapt ceea ce avem nevoie, ca să putem găsi modalităţile cele mai eficiente de a faţă situaţiilor stresante, cum ar fi munca într-un birou din ce în ce mai aglomerat şi mai agitat”.
    Dezvoltând o astfel de abilitate, de a fi prezent şi conştient, atent şi conectat la noi înşine – vom găsi mai uşor resursele necesare gestionării situaţiilor dificile, complicate, frustrante. Această abilitate poate fi cultivată, crede Simona Chesăraicu, prin exerciţii de meditaţie mindfulness formală şi informală. Ea oferă ca exemplu mindful eating, un exerciţiu la îndemâna tuturor: „În timpul mesei de prânz, în loc să ne angajăm într-o conversaţie cu colegul de birou sau să stăm cu ochii în telefon pe social media sau la serialul preferat, suntem atenţi la ce mâncăm, ce simţim; facem asta într-un anumit fel – explorăm cu curiozitate fiecare senzaţie fiziologică, observăm ce face mintea noastră, ce stare emoţională apare şi cum este fiecare moment. Ne folosim, ca să zic aşa, de curiozitate, de mintea începătorului când explorăm ceea ce mâncăm: «Este prima oară când mănânc acest sandviş, această supă»”.
    „Programele de mindfulness, yoga, dezvoltare a inteligenţei emoţionale sunt instrumente extraordinare pentru optimizarea sănătăţii mentale şi utile în gestionarea stresului. Dar nu vor rezolva problemele legate de spaţiu, de condiţiile de muncă, de leadership”, conchide Simona Chesăraicu.
    Chiar dacă zidurile fizice tind să dispară, zidurile fiecăruia dintre noi par a se înălţa tot mai mult. Analiştii de la Harvard Business Review oferă un răspuns referitor la acest fenomen referindu-se la lucrările filosofului francez Denis Diderot. El a scris că actorii ar trebui să îşi imagineze un zid uriaş în faţa scenei, care să îi separe de audienţă, şi să se poarte exact ca şi cum cortina nu ar fi fost ridicată. El a denumit acest concept „cel de-al patrulea zid”. Acesta îi împiedică pe actori să fie distraşi de public şi le permite să se detaşeze de ceea ce nu pot controla. Cu cât audienţa este mai mare, cu atât mai important este acest al patrulea zid. Oamenii din birourile deschise creează un al patrulea zid, iar colegii lor trebuie să îl respecte. Dacă cineva munceşte intens, nu ar trebui să fie întrerupt – dacă cineva începe o conversaţie şi un coleg se uită la el sugestiv, nu va mai face acel lucru. 


    Open office-ul, obiect de studiu pentru psihologi şi cercetători

    • Open office-ul sau open space-ul a fost conceput iniţial de o echipă din Hamburg, Germania, în anii 1950, pentru a stimula comunicarea şi ideile echipei. The New Yorker observă că acest tip de birouri dezvoltă acum exact contrariul obiectivelor pentru care au fost create. În iunie 1977, o mare companie petrolieră din Canada a solicitat unui grup de psihologi de la Universitatea Calgary să îi monitorizeze pe angajaţii care făceau tranzacţia de la un birou tradiţional la unul deschis. Ei au evaluat gradul de satisfacţie a angajaţilor referitor la mediul de lucru, precum şi nivelurile de stres, performanţa la locul de muncă şi relaţiile interpersonale înainte de tranziţie, patru săptămâni după această trecere şi, în cele din urmă, la şase luni după. Noul spaţiu s-a dovedit a fi pentru angajaţi disruptiv, stresant şi împovărător.

    • Într-un studiu din 2005 care analiza organizaţiile din Statele Unite, cercetătorii au descoperit că abilitatea angajaţilor de a controla mediul avea un efect semnificativ asupra coeziunii şi satisfacţiei echipei. Atunci când angajaţii nu puteau să schimbe modul în care arătau lucrurile sau să ajusteze lumina şi temperatura în funcţie de modul în care voiau, izbucneau discuţii conflictuale în birouri.

    • În 2011, psihologul organizaţional Matthew Davis a revăzut peste 100 de studii despre mediul de lucru al angajaţilor. El a descoperit că, deşi spaţiile open space  se referă la un sens simbolic al unei misiuni organizaţionale, să îi determine pe angajaţi să se simtă ca parte dintr-o companie inovatoare, relaxată, acestea afectau atenţia, productivitatea, gândirea creativă şi satisfacţia acestora. Prin comparaţie cu spaţiile de muncă standard, angajaţii aveau parte de interacţiuni tot mai dese, de niveluri mai mari de stres şi mai scăzute de concentrare şi motivare. David Craig a studiat mai mult de 38.000 de angajaţi şi a ajuns la concluzia că întreruperile colegilor influenţează în mod negativ productivitatea şi, cu cât un angajat era mai sus în ierarhia organizaţională, cu atât se confrunta mai des cu acest tip de întreruperi.

    • Un alt studiu citat de The New Yorker, mai recent, realizat pe mai mult de 2.400 de angajaţi din Danemarca, relevă o nouă descoperire: Jan Pejtersen şi colegii lui au descoperit că pe măsură ce numărul oamenilor dintr-o singură cameră creştea, numărul angajaţilor care îşi luau concedii de sănătate creştea. Angajaţii din birouri cu două persoane îşi luau, în medie, cu 50% mai multe concedii de sănătate decât cei în birouri dedicate unei singure persoane, iar cei care lucrau în birouri deschise îşi luau, în medie, cu 62% mai multe zile libere.

    •Psihologii Gary Evans şi Dana Johnson de la Universitatea Cornell au descoperit că angajaţii care erau expuşi la zgomotul din open office timp de trei ore aveau un nivel crescut al epinefrinei, asociat cu răspunsul la certuri.

  • Experţii în recrutare: o măsură pentru pensionarea opţională la 70 de ani ar fi bună, dar nu ar ajuta mediul privat. Pensionarea opţională la 70 de ani ar fi benefică pentru domenii precum educaţia şi medicina

    Vicepremierul Raluca Turcan a declarat că există un proiect care prevede posibilitatea ca angajaţii să opteze pentru a lucra până la vârsta de 70 de ani. Subiectul acesta a fost deja lansat în dezbatere publică, se lucrează la un proiect, iar dacă se va ajunge la concluzia că există o susţinere pentru această idee este posibil ca guvernul să ia această măsură, susţine Raluca Turcan. 

    Andrei Goşu, managing partner al companiei Ascendis, liderul pieţei locale de training şi consultanţă în domeniul dezvoltării organizaţionale, vede pensionarea opţională la 70 de ani ca o măsură bună, care ar ajuta piaţa muncii, economia şi societatea. 

    „Ţinând cont că la noi cererea este mai mare decât oferta, cred că este o măsură bună atâta timp cât este opţională. Cred că ar putea să ajute cu deficitul forţei de muncă, măcar parţial. De asemenea, oamenii ar plăti taxe la stat pentru o perioadă mai lungă, ar ajuta economia. Dincolo de dimensiunea economică, cel mai mare beneficiu ar fi că oamenii rămân activi. Senzaţia mea este că devenim inactivi mult prea devreme. Cred că posibilitatea opţională de a lucra până la 70 de ani ar ajuta domenii precum educaţia, medicina, practic toate domeniile unde nu este forţă de muncă. Eu cred că este o măsură foarte bună pentru că ajută economia, ajută societatea“, spune Andrei Goşu. 

    În schimb, Cristina Săvuică, preşedinte şi director general al grupului de companii Lugera, cu activităţi de recrutare şi închiriere de forţă de muncă în regim temporar, spune că o eventuală măsură de pensionare opţională la 70 de ani nu ar fi un ajutor suplimentar pentru companiile private.

    „Pentru noi, mediul privat, o asemenea măsură nu ar avea nicio influenţă pentru că noi oricum putem să prelungim contractele de muncă după vârsta de pensionare. Astfel, măsura s-ar aplica numai pentru angajaţii de la stat, iar la stat oricum sunt prea mulţi angajaţi“, a declarat Cristina Săvuică. 

    O dispoziţie introdusă prin Legea nr. 93/2019 pentru modificarea Codului muncii prevede că angajatul poate fi menţinut în aceeaşi funcţie maximum trei ani peste vârsta standard de pensionare, cu posibilitatea prelungirii anuale a contractului individual de muncă. 

    Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că persoanele care sunt angajate în sistemul bugetar ar trebui să poată opta pentru a rămâne, dacă doresc, în activitate după vârsta de pensionare, mai ales în cazul medicilor şi profesorilor. Iohannis a adăugat că acest lucru ar trebui să se facă fără posibilitatea cumulării pensiei cu salariul.

    În prezent, în România, vârsta de pensionare este 65 de ani pentru bărbaţi şi 61 de ani şi 3 luni pentru femei. În cazul femeilor, vârsta standard de pensionare ar urma să crească treptat astfel încât în anul 2030 să ajungă la 63 de ani. Stagiul minim de cotizare, atât pentru bărbaţi, cât şi pentru femei, este de 15 ani. Speranţa de viaţă în România este de 75,3 ani, printre cele mai scăzute din Uniunea Europeană, potrivit ultimei raportări făcute de Institutul Naţional de Statistică. 

    Andrei Goşu: Cred că posibilitatea opţională de a lucra până la 70 de ani ar ajuta domenii precum educaţia, medicina, practic toate domeniile unde nu este forţă de muncă. 

  • Un alt fel de beneficiu la birou


    „Povestea proiectului Dentisteria începe în primăvara anului 2017. Lucrăm într-un mediu corporate şi obişnuim să folosim periuţa de dinţi după pauza de masă sau înaintea unui consult stomatologic.
    Ne-am gândit că ar fi foarte util dacă angajaţii din România ar avea un astfel de beneficiu la locul de muncă sau chiar la cabinetul stomatologic la care merg”, spune Octavian Grigorescu, unul dintre fondatorii Dentisteria.
    Astfel, pentru momentele de după pauza de masă, de ţigară, de cafea ori înaintea unei întâlniri, angajaţii pot folosi periuţe de dinţi de unică folosinţă, cu pastă încorporată. Cei doi antreprenori instalează cutia cu periuţe la birou, alături de o altă cutie destinată reciclării. Periuţele aruncate acolo sunt colectate ulterior, o dată pe lună, pentru a fi reciclate.
    „Investiţia nu a fost considerabilă, încercând să dezvoltăm businessul pas cu pas. Am pornit cu o investiţie de 1.000 de euro, din dorinţa de a testa întâi ideea. Cifra de afaceri a anului 2018 este de aproximativ 5.000 de euro, având în vedere că abia în decursul acestui an am început să semnăm mai multe contracte cu diverşi colaboratori”, spune Ciprian Răducan.
    Printre clienţii Dentisteria se află Philip Morris, UiPath, Penny Market, L’Oréal, Adecco, World Class, PTC, Servier, dar şi câteva clinici stomatologice din Bucureşti şi din ţară, precum Dentson, Dentagglio, Dexcellence, Dentistree.

  • Ce beneficii au clienţii care folosesc aplicaţia Kaufland Card

    Descrierea inovaţiei:
    Programul de loialitate Kaufland Card, lansat de echipa Kaufland România în parteneriat cu echipa internaţională a retailerului, sub forma unei aplicaţii digitale, reprezintă o premieră în reţeaua Kaufland la nivel internaţional. Acesta răsplăteşte clienţii fideli cu reduceri substanţiale, puncte bonus de loialitate şi numeroase beneficii. Obiectivul principal este loializarea clienţilor, iar cel secundar, accesul uşor şi simplu la avantaje de real interes pentru clienţi.

    Kaufland Card este disponibil în format digital în cadrul aplicaţiei mobile Kaufland – Oferte şi Noutăţi, care poate fi descărcată gratuit atât din App Store, cât şi de pe Google Play. Clienţii care nu au acces la un telefon mobil smart pot găsi şi o versiune fizică a cardului, cu mai puţine opţiuni, la biroul de informaţii din orice magazin Kaufland. Acesta oferă doar accesul la promoţiile de loialitate. Lansată în februarie 2019, în primele cinci săptămâni aplicaţia Kaufland Card a depăşit un milion de utilizatori. După numai şase zile de la lansare, în prima săptămână, aplicaţia mobilă care găzduieşte cardul digital, Kaufland – Oferte şi Noutăţi, a fost cea mai frecvent descărcată aplicaţie din România, atât în App Store, cât şi pe Google Play, unde a ocupat locul întâi. În prezent, aplicaţia a ajuns la peste 1,8 milioane de utilizatori.

    Echipa care a lucrat la acest proiect a inclus mai multe departamente: Marketing (cu departamentele CRM, Campanii, Online, Creaţie si Grafică, Media şi Distribuţie), Achiziţii, Vânzări, IT şi Comunicare – departamente care au colaborat îndeaproape, astfel încât să creeze aplicaţia, să o testeze, să o perfecţioneze, să o optimizeze împreună cu procesele de achiziţii, să o conecteze la sistemul de oferte din magazin – şi în final să o implementeze. Aplicaţia este permanent supervizată şi îmbunătăţită.

    Elementul de noutate:
    Promoţiile personalizate, beneficiu care se va lansa ulterior, în funcţie de obiceiurile de cumpărare ale fiecărui client, sunt unice în piaţă. Sistemul are la bază o serie de procese care analizează istoricul cumpărăturilor făcute de utilizator, pentru a transmite apoi oferte personalizate în linie cu preferinţele sale, dar şi recomandări. Vor putea primi promoţii personalizate doar clienţii care şi-au dat permisiunea de a le fi analizat istoricul de cumpărături în vederea transmiterii către ei a acestor oferte.

    Efectele inovaţiei:
    Reducerile de loialitate pentru utilizatorii de Kaufland Card includ atât promoţii mai bune decât promoţiile normale, reduceri zilnice la produse de rulaj mare, cât şi reduceri de 30% la întregi categorii de produse. Prin integrarea cardului digital în aplicaţia mobilă Kaufland, clienţii pot avea acces la toate promoţiile disponibile (standard sau de loialitate), dar şi la reţete, la lista de cumpărături comună şi alte noutăţi. De asemenea, în aplicaţie îşi pot vizualiza oricând numărul de puncte bonus de loialitate acumulate şi campaniile promoţionale non-food active, pe care le pot folosi pentru a cumpăra mai ieftin. În plus, spre deosebire de cardurile obişnuite, Kaufland Card le dă clienţilor posibilitatea să acţioneze 100% sustenabil, dacă optează pentru varianta sa digitală. Kaufland Card digital este integrat în aplicaţia mobilă Kaufland, fiind uşor de utilizat în comparaţie cu cel fizic, pe care utilizatorii sunt nevoiţi să-l poarte în permanenţă cu ei. Este suficient ca aceştia să scaneze codul QR la casă, fiind aplicate reducerile ofertelor dedicate doar utilizatorilor de Kaufland Card, iar punctele bonus sunt stocate direct în contul lor digital din aplicaţia mobilă Kaufland.
     

  • Cu ani înaintea competiţiei

    „Atunci când am început să discutăm de bazele de date autonome, în urmă cu aproximativ 18 luni, am auzit mulţi administratori de baze de date spunând că se tem de faptul că joburile lor vor dispărea”, povesteşte Duncan Harvey. „După ce au studiat mai atent ceea ce facem, aceştia au înţeles că de fapt dispar acele lucruri oribile precum update-urile care trebuie implementate. Am fost şi eu administrator de baze de date şi ştiu că, spre exemplu, atunci când lucram la optimizarea unui index trebuia să modific totul de fiecare dată când cineva adăuga o nouă opţiune.”

    O bază de date autonomă este o bază de date în cloud care utilizează tehnologia machine learning pentru a elimina intervenţia umană în ceea ce priveşte reglarea bazei de date, securitatea, backupurile sau alte sarcini gestionate, în mod normal, de administratorii bazelor de date (DBA). Una dintre cele mai importante caracteristici ale bazelor de date autonome este capacitatea serverului de a mări sau micşora resursele de calcul şi de memorie în funcţie de necesităţi. Practic, adaptarea puterii de calcul la cerinţe sau pur şi simplu pentru scăderea costurilor reprezintă un plus important, mai ales în condiţiile în care totul se face automat şi în timp real.

    Bazele de date autonome se concentrează, în prezent, pe două zone: în primul rând partea tradiţională a tehnologiei – optimizare, securitate şi scalare – şi în al doilea rând valoarea pe care o aduce businessurilor. RPA (robot process automation) e un exemplu bun în ceea ce priveşte modul în care automatizarea schimbă industriile în general, dar interesul Oracle în tehnologiile autonome se referă la managementul datelor, explică vicepreşedintele Oracle Technology EMEA.

    „Sigur, ne vom intersecta cu RPA-ul, dar atenţia nostră nu se îndreaptă acum în acea direcţie.” Harvey vorbeşte şi despre o schimbare în mentalitatea oamenilor, o trecere de la administratori de date la data scientists. În mod tradiţional, arată el, majoritatea organizaţiilor au avut o linie de demarcaţie între businessul propriu-zis şi departamentul de IT. „Practic, fiecare departament avea câte un om de IT dedicat, iar asta a creat confuzie. Scopul nostru este să readucem un sistem central, uşor de folosit, care să permită dezvoltarea businessului.”

    Este inteligenţa artificială rezervată exclusiv companiilor mari, care îşi pot permite să implementeze astfel de soluţii? „Avem o gamă extrem de largă de clienţi care apelează la soluţii autonome, de la organizaţii din zona de sănătate alimentară cu 50 de angajaţi, care nu aveau niciun fel de cunoştinţe pe zona de baze de date, la instituţii bancare sau chiar CERN, care folosesc baza de date autonomă dezvoltată de noi – şi vă puteţi închipui ce cantitate uriaşă de date generează CERN. Prin urmare, vedem organizaţii de toate mărimile apelând la aceste soluţii”, notează Harvey.

    Executivul de la Oracle crede că industria românească şi companiile care activează pe plan local sunt similare cu cele din restul Europei, fiind cu toţii la începutul transformării digitale. „Cele mai multe companii vor spune că încearcă să integreze procese autonome sau că încep să înţeleagă ce înseamnă inteligenţa artificială. Este un concept nou, desigur, şi realitatea este că doar o treime dintre companii spun că se folosesc de întreaga capacitate a transformării digitale, dar chiar şi acelea au încă probleme legate de managementul datelor şi cu complexitatea diferitelor surse de provenienţă a acestor date.” Realitatea este că nu totul va deveni autonom, adaugă el, pentru că există în continuare organizaţii care preferă să deţină controlul. „Există numeroase motive pentru care anumite organizaţii nu vor implementa procesele autonome. Prin urmare, cred că va exista o piaţă uriaşă pentru cei care deţin în prezent abilităţile necesare managementului bazelor de date, un număr suficient de joburi.”

    E mai sigur să îţi păstrezi datele pe cloudul Oracle decât să le păstrezi pe un server la sediu, spune Harvey. „Aplicăm patch-uri de securitate şi update-uri mult mai decât o poate face o companie normală. Prin urmare, va fi mai sigur datorită arhitecturii cloudului.” Riscurile apar în momentul în care foloseşti o structură comună, explică el, adică adoptarea unei platforme comune între utilizatori.

    De fiecare dată când apare o nouă tehnologie, există un soi de reţinere faţă de ea, crede Duncan Harvey, care oferă ca exemplu maşinile autonome: „Există reticenţă faţă de el, cu toate că realitatea e că vor fi fantastice. Reticenţa la schimbare va exista întotdeauna, şi e la fel în cazul datelor, care se tot adună. Gartner şi IDC au realizat un studiu în acest sens, concluzia fiind că ori angajezi încă 10.000 de oameni care să gestioneze datele, fie laşi datele să se gestioneze singure.”

    Duncan Harvey spune că era obişnuit să aibă companiile mari şi foarte mari drept clienţi, dar liberalizarea soluţiilor autonome prin scăderea tarifelor şi posibilitatea de a folosi imediat, fără o specializare de ani de zile în prealabil, a dus la popularizarea serviciilor în rândul firmelor mici.

    Mai mult, el spune că există o rată constantă de adopţie în toate sectoarele – „vedem tehnologiile autonome adoptate în zona financiară, aici fiind vorba de o cantitate uriaşă de date. Zona de healthcare e de asemenea interesantă din acest punct de vedere”. În ceea ce priveşte gradul de adopţie a soluţiilor Oracle pe regiuni, executivul spune că utilizatorii se împart aproximativ egal între Europa şi America de Nord, diferenţa provenind din Asia şi alte regiuni.
    Care este diferenţa între bazele de date ale Oracle şi cele dezvoltate de concurenţă? „E simplu, suntem singurii care oferă aceste servicii”, spune Duncan Harvey zâmbind. „Mai sunt companii care dezvoltă produse sau aplicaţii autonome, dar nimeni nu oferă baze de date autonome. Prin urmare, aş spune că suntem cu ani buni înaintea competiţiei.”

  • Avocaţii Filip & Company au asistat vânzarea Benefit Online către compania Edenred

    Casa de avocatură Filip & Company a asistat Benefit Online, cea mai mare platformă de beneficii extrasalariale pentru angajaţi din România, la finalizarea procesului de achiziţie de către compania Edenred.

     Tranzacţia a fost aprobată de Consiliului Concurenţei din România.

    Echipa Filip & Company a asistat Benefit Online în toate etapele procesului, inclusiv în evaluările preliminare, în procesul de structurare, negociere si finalizare a tranzacţiei.

     “De ceva timp, piaţa muncii este o piaţă a angajaţilor. Angajatorii sunt nevoiţi să elaboreze şi să implementeze strategii de recompensare care să răspundă nevoilor diferite ale angajaţilor care lucrează în cadrul companiei. Beneficiile reprezintă un instrument solid de motivare, de stimulare a performanţei şi de păstrare, pe termen lung, a loialităţii angajaţilor, dar şi de atragere a noi candidaţi. Ne bucurăm că am fost parte într-o tranzacţie care va ajuta la dezvoltarea pieţei beneficiilor acordate angajaţilor”, spune Ioan Dumitraşcu, partener şi Head of Commercial Department la Filip & Company.

    Echipa Filip & Company implicată în această tranzacţie a fost coordonată de Ioan Dumitraşcu (partener) şi a inclus-o pe Monica Stătescu (counsel).