Tag: atentat

  • FBI l-a cercetat în 2011 pe suspectul Tamerlan Ţarnaev la cererea Rusiei

    Ar fi fost vorba, potrivit sursei citate, de suspiciunea Moscovei că Tamerlan Ţarnaev ar plănui o călătorie în Rusia pentru organizarea unui atentat, în tradiţia atentatelor cecene antiruseşti. FBI însă n-a descoperit nimic şi a comunicat acest rezultat al anchetei către Moscova.

    Există deja comentatori din SUA şi din Europa care văd în faptul că suspecţii sunt doi imigranţi în SUA de origine cecenă un avantaj pentru Rusia, confruntată cu o nouă generaţie de luptători islamişti în republicile din Caucaz ce ar tinde să îmbrăţişeze ideea luptei armate pentru formarea unui nou califat care să unească populaţiile musulmane din Iran, Turcia, fostele republici sovietice din Asia Centrală şi părţi din Rusia, Arabia Saudită, Afganistan şi Pakistan.

    Dacă după 11 septembrie 2001, colaborarea între SUA şi Rusia pentru cauza comună a combaterii terorismului islamist prinsese aripi, în ultimii ani n-a mai fost aşa, pe de o parte pentru că administraţia Obama n-a mai avut aceeaşi angajare ca administraţia Bush în “războiul contra terorii”, iar pe de altă parte pentru că SUA n-au privit cu ochi buni faptul că Kremlinul se foloseşte de argumentul pericolului terorist din Caucaz spre a-şi combate adversarii politici din opoziţia autohtonă.

    Acum însă, speranţa Rusiei într-un sprijin american reînvie. Kremlinul a difuzat deja sâmbătă un comunicat în care arată că preşedintele rus, Vladimir Putin, a conversat la telefon cu cel american, Barack Obama, şi că ambii şi-au afirmat voinţa de a întări cooperarea între serviciile secrete ale celor două ţări, pentru combaterea terorismului internaţional.

    În aceste condiţii, nu e de mirare că atât site-urile luptătorilor ceceni, cât şi preşedintele cecen Ramzan Kadîrov s-au desolidarizat în termeni duri de cei doi fraţi Ţarnaev şi de acţiunile lor. Kadîrov a afirmat că rădăcinile acţiunii celor doi trebuie căutate nu în Caucaz, ci în SUA, unde amândoi locuiau din 2002, încercând să se integreze în societatea americană. Djohar, fratele cel mic, avea deja cetăţenie americană din septembrie anul trecut.

    Acelaşi lucru l-a susţinut şi tatăl celor doi fraţi Ţarnaev, Anzor, care a insistat într-un interviu pentru serviciul cecen al Radio Europa Liberă că el e un suporter al lui Kadîrov şi că fiii lui nu i-au pomenit niciodată de chestiuni legate de independenţa Ceceniei faţă de Rusia. “Care Cecenie? Ei n-au locuit niciodată în Cecenia şi n-au avut niciodată asta în cap. Nu e nicio Cecenie, care independenţă? Eu am trăit zece ani în America, m-am întors acasă ca să mor, ca să nu fiu târât de colo-colo…”

    Într-un interviu separat pentru Wall Street Journal, Anzor Ţarnaev a spus că a încercat să se întoarcă împreună cu familia în Cecenia în 1994, după căderea comunismului, şi că ar fi trăit acolo circa un an, dar s-a reîntors cu toţii în Kîrgîzstan din cauza tensiunilor din Cecenia care aveau să fie urmate de declanşarea primului război cu Rusia.

    Deocamdată nu există însă dovezi că fraţii Ţarnaev, născuţi în Kîrgîzstan, strămutaţi apoi în Daghestan cu familia şi emigraţi în SUA, ar fi avut într-adevăr o legătură reală cu cauza cecenă, dincolo de simpatiile juvenile exprimate pe reţelele de socializare online la adresa etniei din care face parte tatăl lor. Anzor Ţarnaev este originar din satul Ciri-Iurt din Cecenia, în timp ce soţia lui şi mama celor doi suspecţi, Zubeidat, este de etnie avară şi originară din Makhachkala, Daghestan.

    Într-un interviu pentru Wall Street Journal, Anzor Ţarnaev a povestit despre discuţia avută de FBI cu Tamerlan în 2011. Pe atunci, Anzor încă locuia împreună cu cei doi fii ai săi la Cambridge, Massachussets, iar ulterior, suferind de hematom cerebral, s-a întors în Daghestan.

    “I-au spus: ştim pe ce site-uri eşti, ştim pe cine suni, ştim totul despre tine. Au spus că verifică şi observă totul”, a spus Anzor, adăugând că el personal nu s-a speriat: “Ştiam ce face şi unde se duce Tamerlan. Ştiu că mi-am crescut bine copiii”. Aşa se explică opinia sa fermă de acum că implicarea fiilor săi în atentat a fost pur şi simplu o înscenare pusă la cale de autorităţile americane. Zubeidat Ţarnaeva, mama suspecţilor, a făcut şi ea pentru CNN o declaraţie asemănătoare. “Tamerlan a fost consiliat de FBI timp de trei, cinci ani. Ştiau tot ce face, ce site-uri vizitează. Cum e posibil să-i fi urmărit atâta vreme fiecare pas şi acum să vină să spună că era un terorist?”

    Lui Tamerlan i-a fost atribuit de presa americană un cont de YouTube cu două playlisturi interesante – unul cu Timur Muţuraev, un cantautor cecen cunoscut pentru cântecele despre lupta pentru independenţa Ceceniei faţă de Rusia şi pentru supremaţia musulmană în Caucaz, al doilea intitulat “Terorism”, cu videouri jihadiste.

    Fox News îi atribuie, de asemenea, o călătorie “prelungită” în Rusia făcută anul trecut, nu se ştie în ce scop. Sursele Wall Street Journal susţin că respectiva călătorie ar fi durat din ianuarie până în iulie. Potrivit LA Times, care citează un prieten al familiei aflat la Makhachkala, Tamerlan s-a întors acasă la tatăl său, ca să-şi reînnoiască paşaportul rusesc (Daghestanul este republică autonomă componentă a Federaţiei Ruse).

     

  • Al doilea suspect de la Boston a fost prins. Cine sunt fraţii Ţarnaev şi cum vedeau ei America şi Islamul (VIDEO, FOTO)

    În cursul serii de sâmbătă, Ţarnaev a fost descoperit, ascuns într-o barcă depozitată în curtea unei case din Watertown, Massachussets, chiar de către proprietarul casei. Ţarnaev fusese împuşcat în noaptea de joi spre vineri de către poliţiştii care au încercat atunci fără succes să-l prindă.

    Rănit grav, Ţarnaev a fost transportat la spital după ce a fost predat poliţiei de către proprietarul casei şi al bărcii.

    Foto: CNN

    Ţarnaev, 19 ani, este al doilea suspect nominalizat de poliţie şi de FBI ca fiind la originea atentatului din 15 aprilie organizat cu ocazia maratonului de la Boston. Teroriştii au detonat două bombe lângă linia de finiş a pistei de maraton, ucigând 3 persoane şi rănind alte 183. Celălalt suspect, Tamerlan Ţarnaev, 26 de ani, fratele lui Djohar, a fost împuşcat de poliţişti în acelaşi incident şi a murit ulterior la spital.

    AVENTURA FAMILIEI ŢARNAEV

    Tatăl fraţilor Ţarnaev este un etnic cecen a cărui familie a fost strămutată în Kârgâzstan pe vremea prigoanei staliniste, iar mama este de etnie avară, provenind din Daghestan. Tamerlan şi Djohar s-au născut în oraşul Tokmak din Kârgâzstan. În 1999, Anzor şi Zubeidat Ţarnaev s-au mutat în oraşul Mahacikala din Daghestan, spre a emigra apoi în SUA în 2002, potrivit postului Europa Liberă Kârgâzstan. Stabiliţi în Cambridge, Massachussets, unde tatăl lor s-a angajat ca mecanic auto, cei doi fraţi au încercat să obţină cetăţenie americană, primul care a primit-o fiind Djohar, în septembrie 2012.

    Ulterior, Anzor s-a mutat înapoi în Daghestan împreună cu soţia sa, iar în SUA a rămas fratele său, Ruslan Tsarni, care locuieşte în Montgomery Village, Maryland. O soră a lui Anzor locuieşte în Canada, la Toronto. În afară de cei doi băieţi, soţii Anzor şi Zubeidat Ţarnaev au şi două fete. Una dintre ele, Ailina, locuieşte în West New York, New Jersey.

    Tamerlan era boxer profesionist, era căsătorit cu o americancă – o studentă în vârstă de de 24 de ani pe nume Katherine, convertită la islam după căsătorie. Cei doi au o fetiţă de trei ani pe nume Zahara. Tamerlan a fost descris atât de unchiul său Ruslan, cât şi de un prieten drept un individ dur şi violent, care începuse să urască America. În 2009, conform spotcrime.com, Tamerlan a fost arestat pentru că şi-a bătut prietena. Într-un pictorial realizat în acelaşi an cu ocazia unei competiţii sportive, boxerul afirma că visează să fie inclus în lotul olimpic american de box, că nu are prieteni, pentru că “nu îi înţelege pe americani” şi preciza că nu bea şi nu fumează, fiindcă aşa cere religia musulmană.

    Într-un interviu pentru Wall Street Journal, Anzor Ţarnaev a dezvăluit că FBI a avut o discuţie cu Tamerlan în 2011. Pe atunci, Anzor încă locuia împreună cu cei doi fii ai săi la Cambridge. “I-au spus: ştim pe ce site-uri eşti, ştim pe cine suni, ştim totul despre tine. Au spus că verifică şi observă totul”, a spus el, adăugând că el personal nu s-a speriat: “Ştiam ce face şi unde se duce Tamerlan. Ştiu că mi-am crescut bine copiii”. Aşa se explică opinia sa fermă de acum că implicarea fiilor săi în atentat a fost pur şi simplu o înscenare pusă la cale de autorităţi.

    Zubeidat Ţarnaeva, mama celor doi suspecţi, a făcut şi ea pentru CNN o declaraţie asemănătoare. “Tamerlan a fost consiliat de FBI timp de trei, cinci ani. Ştiau tot ce face, ce site-uri vizitează. Cum e posibil să-i fi urmărit atâta vreme fiecare pas şi acum să vină să spună că era un terorist?”

    Lui Tamerlan i-a fost atribuit de presa americană un cont de YouTube cu două playlisturi interesante – unul cu Timur Muţuraev, un cantautor cecen cunoscut pentru cântecele despre lupta pentru independenţa Ceceniei faţă de Rusia şi pentru supremaţia musulmană în Caucaz, al doilea intitulat “Terorism”, cu videouri jihadiste. Fox News îi atribuie, de asemenea, o călătorie “prelungită” în Rusia făcută anul trecut, nu se ştie în ce scop.

    Djohar Ţarnaev era student la biologie la University of Massachussets-Dartmouth şi aspira la o carieră de medic. În 2011 a câştigat o bursă de 2.500 de dolari la Cambridge Rindge and Latin School. Chestionaţi de presa americană, colegii de şcoală şi profesorii îl descriu pe Djohar drept un tânăr studios, politicos, foarte prietenos şi popular printre colegi.

    Djohar avea un cont de Twitter unde posta regulat şi unul pe reţeaua Vkontakte, foarte populară în ţările fostei CSI. Din ambele reiese profilul unui tânăr pragmatic, foarte bine integrat în cultura americană, iubitor de hip-hop american şi rusesc, dar şi cu un ataşament deosebit faţă de religia islamică, interesat de evenimentele din Caucaz şi de suferinţele provocate musulmanilor de războiul din Siria. Într-unul din posturile sale de pe Twitter, proaspătul cetăţean american scrie: “Nu ştiu de ce e aşa de greu pentru mulţi dintre voi să acceptaţi că 11 septembrie 2001 a fost o înscenare, deci după voi dă-le-ncolo de fapte, ce mai patrioţi sunteţi!”

    Ultimele lui postări pe Vkontakte sunt un clip unde un ins parodiază accentele locale cu care vorbesc limba rusă diversele popoare din Caucaz şi o glumă despre aceleaşi popoare: “Se dă o problemă la şcoală. Un cecen, un daghestanez şi un inguş merg cu maşina. Cine conduce? Răspuns: Poliţia”.

  • ATENTATUL DIN BOSTON: Imagini cu doi suspecţi de la maraton. Unul dintre bărbaţi a murit

     Cei doi bărbaţi au fost surprinşi în imagini mergând unul alături de celălalt în apropierea liniei de sosire la maraton, înaintea exploziilor care au ucis 3 oameni şi au rănit aproape 180.

    Un suspect în atentatul de la maratonul din Boston a murit

    Poliţia americană a confirmat vineri moartea unui suspect în ancheta privind dublul atentat din Boston, arestat în cursul nopţii, şi a anunţat că urmăreşte un al doilea bărbat.

    “Un altul a fugit (…), înarmat şi periculos”, a precizat şeful poliţiei din Boston Ed Davis pe contul său de Twitter.

    Forţele speciale ale poliţiei au încercuit mare parte din Watertown în urmărirea celui de-al doilea suspect şi un al doilea poliţist a fost rănit în timpul operaţiunii, a adăugat Boston Globe.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Imagini cu doi suspecţi în atentatul de la maratonul din Boston. Un bărbat a fost arestat

     Cei doi bărbaţi au fost surprinşi în imagini mergând unul alături de celălalt în apropierea liniei de sosire la maraton, înaintea exploziilor care au ucis 3 oameni şi au rănit aproape 180.

    Un suspect în atentatul de la maratonul din Boston a fost arestat vineri dimineaţa dar poliţia încă îl caută pe al doilea suspect în apropiere de oraşul în care au fost auzite explozii şi focuri de armă, a anunţat cotidianul Boston Globe.

    Suspectul a fost arestat în Watertown, în apropiere de Boston (nord-est), în cadrul unei curse de urmărire lansate după uciderea unui poliţist în campusul Massachusetts Institute of Technology (MIT), a precizat cotidianul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Noi incidente la BOSTON: Un poliţist a fost ucis la universitatea MIT. Posibilă legătură între incident şi atentatul de la maraton

     Focuri de armă şi explozii au fost auzite în districtul Watertown situat la nord de universitate. “Au fost auzite explozii şi ar putea fi grenade”, a declarat pentru AFP un locuitor, Adam Brown.

    Potrivit procurorului districtului Middlesex, Michael Pelgro, poliţistul grav rănit a fost transportat la spital, unde a fost constatat decesul. Nu există nicio altă victimă, a precizat Pelgro într-un comunicat.

    Televiziunea NBC-WJAR a difuzat imagini cu un bărbat culcat la pământ pe stradă, înconjurat de poliţişti.

    Cu două ore înainte, un bărbat înarmat a ucis un poliţist în campusul prestigiosului Massachusetts Institute of Technology, potrivit autorităţilor locale. O urmărire a fost lansată ulterior pentru găsirea suspectului. Numeroşi poliţişti se află la faţa locului, iar elicopterele survolează MIT.

    MIT este situat în Boston, unde un dublu atentat a provocat moartea a trei persoane şi rănirea altor aproximativ 180, luni, la linia de sosire a maratonului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Raport anchetă: Mişcarea Hezbollah probabil a organizat atentatul comis la Burgas

    Ţvetan Ţvetanov a făcut aceste declaraţii la finalul şedinţei de şase ore a Consiliului Consultativ pentru Securitate Naţională, informează Novinite.com.

    Este prima dată când autorităţile bulgare menţionează numele mişcării şiite Hezbollah în legătură cu atacul terorist antiisraelian comis în iulie 2012.

    Ţvetanov a precizat că au fost identificaţi doi dintre cei trei islamişti care au comis atentatul din iulie 2012. Cei doi aveau paşapoarte eliberate din Canada şi Australia, dar din 2006 locuiseră în Liban, situaţie care sugerează că erau membri ai mişcării şiite libaneze Hezbollah.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gruparea DHKP-C revendică pe site atentatul de la ambasada SUA la Ankara

    O fotografie cu atacatorul sinucigaş purtând o centură de explozibili şi o puşcă mitralieră, având ca fundal steagul mişcării radicale, a fost postată pe site-ul Halkin Sesi (Vocea poporului).

    “Copiii noştri sunt în plină glorie”, iar “Alisan Sanli” este nemuritor, se poate citi într-un comunicat al DHKP-C (Partidul/Frontul Revoluţionar pentru Eliberarea Poporului) postat pe acest site, acuzând Statele Unite că sunt “călăul popoarelor” şi denunţând “masacre” comise de această ţară, aliată a Turciei în cadrul NATO, în Irak, Afganistan, Libia, Siria şi Egipt.

    Mişcarea ironizează în acest comunicat faptul că Statele Unite îşi prezintă reprezentanţele diplomatice ca fiinde cele mai bine protejate din lume, cea din Ankara fiind ţinta unui “atac martir”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin 19 morţi într-un atentat comis în Irak

    Atentatul a avut loc la ora 17.00 (16.00 ora Românie), la Moussayeb, oraş cu majoritate şiită situat la 60 de kilometri sud de Bagdad, în pofida unor importante măsuri de securitate adoptate pentru a proteja milioanele de şiiţi care mergeau în oraşul sfânt Kerbala, situat mai la sud, sau care se întorceau de acolo, cu ocazia sărbătorii Arbain.

    Atacul nu a fost revendicat, dar grupări de insurgenţi sunniţi vizează periodic comunitatea şiită cu ocazia unor sărbători religioase.

    Maşina-capcană a explodat într-o parcare folosită în principal de vehiculele care transportă pelerini şiiţi către sau dinspre Kerbala, provocând moartea a 19 persoane şi rănirea altor 47, au anunţat surse medicale şi poliţieneşti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Damasc: Cel puţin nouă morţi într-un atentat cu maşină-capcană la o benzinărie

    Bilanţul ar putea să crească, deoarece numeroşi răniţi se află într-o stare gravă, a declarat Rami Abdel Rahmane, directorul Observatorului Sirian pentru Drepturile Omului, adăugând că printre victime se află şi copii.

    Potrivit ONG-ului, cu sediul în Marea Britanie şi care se sprijină pe o largă reţea de activişti şi medici din Siria, acest atentat a avut loc la Masaken Barze, un cartier în care locuieşte o importantă comunitate alawită, minoritatea religioasă din care face parte şi preşedintele Bashar al-Assad.

    Agenţia oficială de presă Sana a raportat că un “atentat terorist cu bombă” a vizat o “staţie de benzină lângă Spitalul Hamishe, la Barze”, omorând “mai multe persoane şi rănind numeroşi civili”.

    Autorităţile îi consideră pe rebeli “terorişti” înarmaţi şi finanţaţi din străinătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cel puţin trei morţi în urma unui atentat comis la o bază militară americană din Afganistan

    Un purtător de cuvânt al Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF) a declarat că baza Chapman, situată la Khost, în apropierea frontierei cu Pakistanul, a fost ţinta atacului soldat cu trei morţi şi şapte răniţi.

    Mai multe pe mediafax.ro