Tag: android

  • Noua versiune a softului Android va purta numele ciocolatei KitKat

    Noua versiune a sistemului de operare Android al Google va purta numele ciocolatei KitKat, decizie care în opinia analiştilor este o lovitură de imagine dată de compania Nestle, relatează CNBC.

    Informaţia a venit ca o surpriză, Google anunţând iniţial că noul sistem de operare va fi numit Key Lime Pie.

    Acordul de marketing dintre cele două companii nu implică vreun schimb de bani.

    “Google este un brand global uriaş, milioane de oameni îl folosesc în fiecare zi. Faputul că numesc noul sistem de operare KitKat va face brandul de ciocolată extrem de vizibil”, a declarat Stephen Cheliotis, director general al Centrului pentru Analiza Brandurilor.

    Cheliotis a arătat că “în ceea ce priveşte KitKat, este o lovitură pentru că Nestle nu plăteşte nimic şi primeşte în schimb o expunere uriaşă pentru nimic, ceea ce este o raritate în zilele noastre”.

    Din acest motiv, cel mai mare beneficiar al acordului va fi KitKat.

    Google a dat întotdeauna nume atrăgătoare sistemelor de operare Android, cum sunt Cupcake, Donut, Eclair, Froyo (prescurtare pentru iaurt îngheţat), Gingerbread, Honeycomb, Ice Cream Sandwich şi Jelly Bean.

    Android KitKat este o încercare de a continua seria de nume în ordine alfabetică.

    “Nu ne-am putut imagina un nume mai bun pentru Android K decât gustoasa ciocolată care a fost preferata echipei noastre încă din primele zile ale Android”, a declarat Marc Vanlerberghe, director de marketing pentru sistemul de operare.

    Toată lumea “se scarpină în cap” în privinţa scopului acordului, dar trucul ar putea face mai mulţi oameni să actualizeze sistemul Android, crede Ian Maude, analist la Enders Analysis.

    El a spus că una dintre provocările pentru Android este să determine oamenii să îşi actualizeze versiunea sistemului de operare şi unul din mijloace este să faci valuri în legătură cu existenţa noului soft.

    Maude a arătat că pentru KitKat este un mijloc de asociere a unui brand uşor învechit cu tehnologia de vârf, pentru a atrage o nouă generaţie de cumpărători.

    În cadrul campaniei de promovare vor fi livrate peste 50 de milioane de ciocolate KitKat cu brandul Android, pe 19 pieţe, între care Statele Unite, India şi Brazilia.

  • Piaţa smartphone: Android se menţine lider, Apple scade uşor, Windows câştigă teren

    Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 51,3% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, de la 156,2 milioane la 236,4 milioane unităţi livrate, faţă de 216,3 milioane în primele trei luni ale anului. Astfel, 79,3% din smartphone-urile vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea sunt echipate cu sistemul de operare Android, faţă de 69,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare IDC.

    Creşterea Android se datorează în principal lansării vârfului de gamă Samsung Galaxy S4 şi ascensiunii puternice a grupului sud-coreean LG, dar şi a producătorilor chinezi low-cost Huawei, Lenovo şi ZTE. Ca volum, Android a înregistrat o creştere de 73,5% a vânzărilor, de la 108 milioane la 187,4 milioane unităţi. Apple iOS, sistemul de operare prezent pe modelele iPhone, a înregistrat o scădere a cotei de piaţă de la 16,6% la 13,2%, în timp ce volumul livrărilor a urcat cu 20%, de la 26 milioane la 31,2 milioane unităţi. „Declinul înregistrat de iOS în trimestrul al doilea a fost determinat de evoluţia ciclică a iPhone.

    Având în vedere că nu a fost lansat niciun produs nou de la debutul iPhone 5, acum aproape un an, cota de piaţă a Apple a fost vulnerabilă la apariţia noilor modele ale companiilor concurente. În următoarea perioadă sunt aşteptate atât un nou iPhone, cât şi o nouă versiune a iOS, astfel că Apple este bine poziţionată să recupereze din cota de piaţă în a doua parte a acestui an„, comentează Ramon Llamas, director de cercetare la IDC.

    Llamas notează că Windows Phone a depăşit pentru prima dată livrările BlackBerry în primele trei luni ale acestui an, iar trendul a continuat în trimestrul al doilea. Windows Phone, platforma mobilă dezvoltată de Microsoft, a înregistrat o cotă de piaţă de 3,7% în trimestrul al doilea, în urcare de la 3,1% cu 12 luni în urmă, în timp ce livrările s-au majorat cu 77,6%, de la 4,9 milioane la 8,7 milioane de smartphone-uri.

    Principalul motor de creştere al Windows Phone a fost Nokia, care a generat peste 80% din vânzările platformei Microsoft în trimestrul al doilea, se arată în comunicatul IDC.Fostul lider BlackBerry îşi pierde însă relevanţa, cu o scădere puternică a cotei de piaţă, de la 4,9% la 2,6%, şi un declin de 11,7% al vânzărilor, de la 7,7 milioane la 6,8 milioane de unităţi.

    Directorul general al UPC România, Severina Pascu, va prelua de la 15 august şi conducerea UPC Ungaria, înlocuindu-l pe Betzalel Kenigsztein, avansat ca şef al operaţiunilor UPC din regiunea Europa Centrală şi de Est.

  • Piaţa smartphone: Android se menţine lider, Apple scade uşor, Windows câştigă teren

    Piaţa smartphone-urilor a crescut cu 51,3% comparativ cu trimestrul al doilea din 2012, de la 156,2 milioane la 236,4 milioane unităţi livrate, faţă de 216,3 milioane în primele trei luni ale anului. Astfel, 79,3% din smartphone-urile vândute la nivel mondial în trimestrul al doilea sunt echipate cu sistemul de operare Android, faţă de 69,1% în aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor prezentate de compania de cercetare IDC.

    Creşterea Android se datorează în principal lansării vârfului de gamă Samsung Galaxy S4 şi ascensiunii puternice a grupului sud-coreean LG, dar şi a producătorilor chinezi low-cost Huawei, Lenovo şi ZTE. Ca volum, Android a înregistrat o creştere de 73,5% a vânzărilor, de la 108 milioane la 187,4 milioane unităţi. Apple iOS, sistemul de operare prezent pe modelele iPhone, a înregistrat o scădere a cotei de piaţă de la 16,6% la 13,2%, în timp ce volumul livrărilor a urcat cu 20%, de la 26 milioane la 31,2 milioane unităţi.

    “Declinul înregistrat de iOS în trimestrul al doilea a fost determinat de evoluţia ciclică a iPhone. Având în vedere că nu a fost lansat niciun produs nou de la debutul iPhone 5, acum aproape un an, cota de piaţă a Apple a fost vulnerabilă la apariţia noilor modele ale companiilor concurente. În următoarea perioadă sunt aşteptate atât un nou iPhone, cât şi o nouă versiune a iOS, astfel că Apple este bine poziţionată să recupereze din cota de piaţă în a doua parte a acestui an”, comentează Ramon Llamas, director de cercetare la IDC. Llamas notează că Windows Phone a depăşit pentru prima dată livrările BlackBerry în primele trei luni ale acestui an, iar trendul a continuat în trimestrul al doilea.

    Windows Phone, platforma mobilă dezvoltată de Microsoft, a înregistrat o cotă de piaţă de 3,7% în trimestrul al doilea, în urcare de la 3,1% cu 12 luni în urmă, în timp ce livrările s-au majorat cu 77,6%, de la 4,9 milioane la 8,7 milioane de smartphone-uri. Principalul motor de creştere al Windows Phone a fost Nokia, care a generat peste 80% din vânzările platformei Microsoft în trimestrul al doilea, se arată în comunicatul IDC.

    Fostul lider BlackBerry îşi pierde însă relevanţa, cu o scădere puternică a cotei de piaţă, de la 4,9% la 2,6%, şi un declin de 11,7% al vânzărilor, de la 7,7 milioane la 6,8 milioane de unităţi.

  • Dominaţia Android se consolidează

    În mare parte, succesul Android este datorat grupului sud-coreean Samsung, care a ajuns în Europa la vânzări reprezentând aproape jumătate din piaţa de smartphone-uri, potrivit portalului TechCrunch. Deşi expansiunea vânzărilor de smartphone-uri încetineşte pe pieţele dezvoltate, precum cea europeană, sistemul de operare al Google câştigă cotă de piaţă. Apple controlează 17,8% din piaţa europeană cu sistemul de operare iOS, iar Windows Phone doar 6,8%.

    O situaţie similară este înregistrată în China, cea mai mare piaţă de smartphone-uri din lume. În China, la fel ca în Europa, platforma Google este instalată pe peste 70% din smartphone-urile vândute. Android conduce şi în Statele Unite, cu o cotă de piaţă de 52%, avansul fiind mai mic faţă de Apple, care are 42% din piaţă. Dacă în alte ţări Android creşte puternic, în SUA aproape a stagnat pe parcursul anului trecut, în timp ce Apple a urcat de la 38,4% la 41,9%.

  • Google pregăteşte o consolă de jocuri şi un ceas cu sistemul Android

    Compania care operează cel mai mare motor de căutare pe internet se pregăteşte de asemenea să lanseze o nouă versiune a “sferei” Nexus Q, dispozitivul prezentat anul trecut dar care nu a mai ajuns la vânzare pentru publicul larg. Nexus Q, echipată de asemenea cu Android, este un gadget de sufragerie specializat în redarea de conţinut media de pe internet.

    Google vrea să creeze noile produse cu resurse proprii şi, de asemenea, să le comercializeze prin propriile canale. Contactaţi de WSJ, reprezentanţii Google şi Apple au refuzat să comenteze informaţiile.

    Lansat în anul 2008, Android este cel mai răspândit sistem de operare pentru smartphone-uri şi tablete, cu o cotă de piaţă de 75%, respectiv 57% la nivelul primului trimestru al acestui an, potrivit datelor IDC.

    Google va lansa în această toamnă următoarea versiune a sistemului Android, principalele îmbunătăţiri fiind destinate smartphone-urilor ieftine, populare în statele emergente, au afirmat alte surse. Între timp, diviziile Android, Google X şi Motorola lucrează la dezvoltarea unui smartphone premium denumit “Moto X”, în timp ce compania pregăteşte şi smartphone-uri mai ieftine sub brandul propriu, destinate pieţelor emergente, potrivit informaţiilor obţinute de WSJ.

    Odată cu noua versiune a Android, Google vrea să extindă agresiv gama de produse echipate cu sistemul de operare, vizând inclusiv electrocasnice mari, precum frigidere. Android este oferit gratis producătorilor de hardware, precum Samsung Electronics, Google câştigând astfel venituri generate de serviciile online, precum motorul de căutare sau platforma YouTube.

  • Allview lansează smartphone-ul V1 Viper, cel mai inteligent telefon dual sim din categoria sa

    ”Am dorit să venim pe piaţa din România cu un smartphone puternic, uşor de manevrat şi cu un design deosebit, care să devină cea mai bună alegere din categoria sa. V1 Viper are toate aceste calităţi şi lansăm astăzi cel mai subţire telefon din gama Allview, care rulează cel mai nou sistem de operare Android şi care este dotat cu un procesor performant” , a declarat Lucian Peticilă, General Manager Allview.

    V1 Viper este dotat cu o cameră performantă OV8830 de 8MP cu funcţie de fotografiere continuă şi posibilitate de înregistrare Full HD. Partea frontală a telefonului dispune de o a doua cameră de 2MP care facilitează convorbirile video sau realizarea de autoportrete. Pentru a obţine cel mai reuşit portret, se poate folosi funcţia Beauty Face. Accesul la cele două camere se poate face fără a debloca ecranul. Pachetul de achiziţionare va conţine trei carcase ce oferă telefonului protecţie şi un plus de eleganţă. Carcasele vin în 3 culori: alb piano, negru mat şi albastru metal.

  • Piaţa mondială a tabletelor va depăşi piaţa PC-urilor până în 2015

    Livrările de tablete vor creşte în acest an cu 59%, la 229,3 milioane de unităţi, de la 144,5 milioane de unităţi în 2012, anticipează IDC. Vânzările de PC-uri vor coborî în acest an cu 7,8%, IDC înrăutăţind o estimare anterioară, care indica un declin de 1,3%.

    Creşterea vânzărilor de tablete este susţinută de produse cu preţuri accesibile dotate cu sistemul de operare Android al Google. Preţul mediu de vânzare al tabletelor este aşteptat să scadă în acest an cu 11%, la 381 dolari, iar reducerile vor continua, tot mai mulţi cumpărători preferând dispozitive mai mici, precum iPad mini şi aparate produse de companii ca Samsung Electronics şi Amazon.

    “Ce a început ca un semn al unei perioade economice dificile a devenit o schimbare în paradigma computerelor, principalul beneficiar fiind segmentul mobil. Pentru mulţi utilizatori o tabletă este în cele mai multe cazuri o soluţie mai simplă şi mai elegantă decât un PC”, a declarat Ryan Reith, analist la IDC. În 2017 vor fi vândute anual numai 333 milioane de PC-uri, în timp ce livrările de tablete vor atinge 410 milioane de unităţi. Pentru 2014, IDC anticipează că livrările de PC-uri vor scădea cu 1,2%.

  • Viaţa privată prin ochelarii magici

    In aprilie 2012 am scris prima dată în această pagină despre Google Glass. La acea vreme se părea că „specificaţiile„ constau doar dintr-un videoclip de două minute şi jumătate în care se prezentau publicului posibilităţile pe care un asemenea „wearable device„ le poate deschide.

    Atunci Google Glass părea să fie un soi de smartphone Android cu o interfaţă diferită, bazată pe comenzi vocale şi prezentarea informaţiilor printr-un afişaj plasat într-o lentilă, vizibilă în partea de sus a câmpului vizual. Google vorbea despre „augmented reality„, înţelegând prin aceasta că alătură simţurilor noastre un „strat„ informaţional care ne va îmbogăţi percepţia realităţii.
       
    Astăzi Google Glass există cu adevărat, chiar dacă doar pentru 2.000 de dezvoltatori care testează produsul şi au început să dezvolte aplicaţii specifice. În curând, Google va alege încă 8.000 de „exploratori„ care vor primi aparatul, dar vor plăti 1.500 de dolari pentru o „pereche„. Acum constatăm că opiniile iniţiale privind Google Glass sunt doar pe jumătate adevărate. În primul rând, monoclul în cauză nu este un telefon inteligent, pentru că nu dispune de conexiune GSM (sau echivalentă) şi nici GPS, ci doar WiFi şi Bluetooth.

    Probabil că minuscula baterie nu poate face faţă, însă Glass se poate conecta prin Bluetooth la un smartphone folosind o aplicaţie Android numită MyGlass. Intenţia celor de la Google este să mute aplicaţia de pe telefon în Glass şi s-o facă independentă de platforma telefonului astfel încât ochelarii să poată fi folosiţi în conjuncţie cu orice smartphone. Aşadar, Glass arată acum mai degrabă ca o extensie a telefonului inteligent. Sau invers.

        Interesantă îmi pare însă o altă perspectivă: Google Glass ca extensie a corpului uman. McLuhan a teoretizat pe această temă, însă acum o vedem pusă în practică. Funcţia ochiului este sporită prin posibilitatea de a „reţine„ informaţii vizuale, prin fotografii şi secvenţe video, iar o aplicaţie realizată recent ne permite să declanşăm aparatul foto doar printr-un simplu clipit din ochi (wink). Un alt aspect este faptul că Glass nu are o cască prin care să ne transmită sunetul, ci face uz de o tehnică numită „bone conduction transducer„ (osteofonie), prin care foloseşte oasele cutiei craniene pentru a trimite sunetul direct urechii interne. Cum această tehnică este folosită şi în unele proteze auditive, ne putem întreba dacă nu cumva vom deveni cyborgi mai devreme decât anticipam.

       Poate merită să încercăm să conectăm serviciile şi tehnologiile Google cu funcţiile posibile ale „ochelarilor„. Cu GMail vom avea mesajele, iar recunoaşterea vorbirii ne va permite să dictăm răspunsuri. Cu Google Maps în conjuncţie cu Street View nu ne vom rătăci niciodată. Google Translate promite să ne traducă tot ce auzim şi tot ce spunem. Cu Google Goggles vom obţine instantaneu informaţii despre tot ce vedem, iar o aplicaţie care citeşte coduri de bare ne va informa despre orice produs. Recunoaşterea facială (care chiar funcţionează în Picasa) ne va permite să ne identificăm prietenii în mulţime. Orice poză sau secvenţă video o putem partaja imediat prin Google Plus, iar prin serviciul de video-conferinţă (Hangouts) vom putea transmite în direct tot ce vedem.

       Frumos, nu-i aşa? Dar ce-ar fi dacă recunoaşterea facială nu se va aplica doar prietenilor, ci tuturor celor care au fost etichetaţi într-o poză postată pe Google Plus sau celor care au un profil Google (aproape o jumătate de miliard) cu poză? Vom merge pe stradă, vom „recunoaşte„ o mulţime de oameni şi vom avea acces la profilul lor. Mai grav: alţii ne vor recunoaşte. Unii vor porni video-conferinţa în timpul unei discuţii private, spre amuzamentul prietenilor (şi poate nu doar al prietenilor). Acceptăm cu greu că autorităţile instalează camere de supraveghere, dar vom accepta ca oricine să poată supraveghea pe oricine? Şi totul prin intermediul unei corporaţii?

          Google va avea o imensă problemă privind protejarea intimităţii şi a vieţii private. Deja au apărut locuri în care Glass este interzis. Şi nu e vorba doar de cazinouri sau cluburi de strip-tease.

  • Vânzările de smartphone-uri au crescut în primul trimestru cu 43%

     Astfel, vânzările totale de telefoane mobile la nivel mondial au urcat cu 0,7% în primele trei luni din acest an faţă de perioada corespunzătoare a anului trecut, de la 422,9 milioane la 425,8 milioane de unităţi, se arată într-un comunicat al companiei de cercetare Gartner.

    Cu vânzări de 210 milioane de unităţi, smartphone-urile au reprezentat 49,3% din piaţă, faţă de 34,8% cu un an în urmă. Vânzările de telefoane mobile cu funcţii de bază au scăzut cu 21,8% în perioada analizată.

    “Utilizatorii de telefoane clasice ori sunt mulţumiţi de ceea ce deţin, ori aşteaptă scăderea preţurilor la smartphone-uri”, comentează analistul Anshul Gupta de la Gartner.

    Pe piaţa telefoanelor mobile în ansamblu, comania sud-coreeană Samsung Electronics şi-a menţinut poziţia de lider, cu peste 100 de milioane de unităţi vândute în primul trimestru, care îi conferă o cotă de piaţă de 23,6%, faţă de 21,2% în ianuarie-martie 2012.

    Pe locul secund se plasează producătorul finlandez Nokia, cu 63,2 milioane de unităţi şi o cotă de piaţă de 14,8%, comprativ cu aproape 20% în urmă cu un an.

    Grupul american Apple se găseşte pe locul al treilea, cu 38,3 milioane de iPhone-uri şi o cotă de 9%.

    Compania coreeană LG este pe poziţia a patra, cu 3,7% din piaţă, urmată de mărcile chineze ZTE (3,4%) şi Huawei (2,6%).

     

  • Creştere masivă pe piaţa tabletelor

    Apple şi-a menţinut poziţia de lider prin modelele iPad, însă cota de piaţă a companiei americane a scăzut la 39,6%, de la 58,1% în primele trei luni din 2012, se arată într-un comunicat publicat de IDC. Ca volum, Apple a vândut în primele trei luni ale acestui an 19,5 milioane de tablete iPad şi iPad mini, faţă de 11,8 milioane în primul trimestru al lui 2012.

    Tabletele cu sistem de operare Google Android au reprezentat 56,5% (27,8 milioane de unităţi) din vânzările totale, faţă de 39,4% (8 milioane) în perioada corespunzătoare a anului anterior. Locul al doilea în topul producătorilor este ocupat de Samsung, cu o cotă de piaţă de 17,9% (8,8 milioane de tablete), în urcare de la 11,3% (2,3 milioane).

    Grupul sud-coreean este urmat de compania taiwaneză Asus, care a crescut de la 3,1% (600.000 de unităţi) la 5,5% (2,7 milioane) din vânzările totale de tablete. Amazon.com se găseşte pe poziţia a patra, cu o cotă de 3,7% (1,8 milioane), faţă de 3,6% (700.000 unităţi) cu un an în urmă.

    Datele IDC arată că Microsoft a vândut 900.000 de tablete în perioada analizată, cifră care îi conferă o cotă de piaţă de 1,8%. Pe de altă parte, tabletele echipate cu sisteme de operare Windows sau Windows RT au reprezentat un total de 3,7% (1,6 milioane unităţi) din vânzările din primul trimestru.

    În contextul creşterii explozive a pieţei tabletelor, vânzările de PC-uri au scăzut în primul trimestru cu 14%, la 76,3 milioane unităţi, potrivit estimărilor anunţate în aprilie de IDC. Evoluţia reprezintă un declin record al pieţei PC-urilor şi subliniază situaţia dificilă a unei industrii ajunse la saturaţie, care trebuie să concureze pentru atenţia consumatorilor cu smatphone-urile şi tabletele, aflate în creştere puternică.