Tag: Afganistan

  • Preşedintele iranian a condamnat la ONU atacurile americane cu avioane fără pilot împotriva unor “nevinovaţi”

     Într-un discurs susţinut în faţa membrilor Adunării Generale a ONU, Rohani a condamnat terorismul, pe care l-a calificat drept “un flagel violent”. Dar, a adăugat el, “folosirea unor dron (avioane fără pilot) împotriva unor persoane nevinovate, în numele luptei împotriva terorismului, ar trebui de asemenea condamnată”.

    Statele Unite au multiplicat începând din 2004 raidurile cu avioane fără pilot în zone tribale semiautonome în vestul Pakistanului, la frontiera cu Afganistanul, care servesc drept sanctuar talibanilor şi altor grupări islamiste armate ca Al-Qaida.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Doi militari români au murit în Afganistan

     Aceştia au fost transportaţi, cu un elicopter de evacuare medicală, la spital, unde au decedat în jurul orei 23.00, ora României, ca urmare a rănilor deosebit de grave.

    Ulterior, MApN a remis presei un nou comunicat de presă în care precizează că cei doi militari români, membri ai Grupului naval de forţe pentru operaţii speciale, au decedat în urma unui atac cu un dispozitiv exploziv improvizat, “pe timpul executării unei misiuni de luptă în Estul Afganistanului”.

    În urma exploziei, cei doi militari grav răniţi au fost evacuaţi cu un elicopter MEDEVAC, la spitalul militar din Baghram unde, cu toate eforturile medicilor, au decedat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atac împotriva consulatului american de la Herat, în vestul Afganistanului: Cel puţin o persoană a murit şi alte 16 au fost rănite

     Departamentul de Stat american a anunţat, într-un comunicat, că atacul s-a încheiat şi că nu s-a înregistrat vreo victimă în rândul americanilor.

    Un purtător de cuvânt al unui spital local, Mohammad Rafiq Sherzai, a declarat că printre răniţi se află patru poliţişti.

    Potrivit Departamentului de Stat, atacul a fost lansat vineri dimineaţa de către un grup de persoane înarmate, care a detonat un camion la intrarea principală a consulatului, avariind o barieră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PRIMA CĂLĂTORIE a Papei Francisc în afara Romei

     Fostul arhiepiscop de Buenos Aires va arunca o coroană de flori în mare şi va susţine o mesă în omagiul victimelor, dotat cu o cruce făcută din rămăşiţele ambarcaţiunilor folosite de către migranţi.

    Papa se va duce, de asemenea, pe cheiul portului, unde refugiaţii ajung după călătorii extenuante din Libia sau Tunisia, dar care adesea au început, în realitate, din zone din Africa defavorizate sau devastate de conflicte (Somalia, Etiopia) şi Orientul Mijlociu (Irak, Siria, Afganistan).

    Lampedusa este situată la aproximativ 100 de kilometri coastele nord-africane şi la peste 200 de kilometri de Sicilia.

    Papa se duce la Lampedusa “pentru a deplânge morţii”, a explicat secretarul său, părintele Alfred Xuereb, vorbind despre prima călătorie a lui Jorge Bergoglio în afara Romei din 13 martie, atunci când a fost ales la conducerea Bisericii Catolice.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ATAC LA KABUL: Un român a murit şi un altul a fost rănit

     UPDATE: MAE: Românul dat dispărut iniţial în urma atentatului de la Kabul este mort

    “Referitor la situaţia celor doi cetăţeni români, victime ale atentatului care a avut loc în această dimineaţă la Kabul, Afghanistan, Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma finalizării procedurilor specifice, misiunea diplomatică a României la Kabul a confirmat oficial decesul cetăţeanului român, dat dispărut în urma atentatului”, precizează un comunicat al MAE remis MEDIAFAX

    Pe de altă parte, cel de-al doilea cetăţean român este rănit şi se află, în continuare, sub îngrijire medicală, starea de sănătate fiind stabilă, precizează MAE.

    De asemenea, MAE a comunicat informaţiile, atât cu privire la cetăţeanul român decedat, cât şi cu privire la cel rănit, către autorităţile române competente, în vederea contactării şi informării familiilor acestora.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un român a fost rănit şi un altul este dat dispărut într-un atac care a avut loc marţi la Kabul, în Afganistan

    Cei doi cetăţeni români fac parte din personalul civil şi sunt angajaţi pe bază de contract la o firmă internaţională ce deserveşte o bază logistică din capitala afgană. Din informaţiile încă neconfirmate oficial, rezultă că unul dintre cetăţenii români a fost rănit şi se află acum sub îngrijire medicală, iar cel de-al doilea este dat dispărut. Misiunea diplomatică a României se află în contact permanent cu autorităţile locale şi este pregătită sa acorde asistenţa consulară necesară, în baza competenţelor legale, precizează MAE.

    Alte stiri pe mediafax.ro

  • Afganistan: ATAC împotriva palatului prezidenţial din Kabul

     UPDATE Atacul de la Kabul s-a încheiat cu moartea tuturor insurgenţilor

    Atacul lansat marţi dimineaţa la Kabul de către rebelii talibani afgani împotriva birourilor CIA şi palatului prezidenţial s-a încheiat şi toţi atacatorii sunt morţi, a declarat şeful poliţiei din oraş.

    Cel puţin trei atacatori au fost ucişi, a adăugat şeful poliţiei din Kabul, Mohammad Ayub Salangi, care a precizat că nu au fost înregistrate victime în rândul forţelor de securitate afgane.

    “Atacul s-a produs la una dintre intrările (în palat), în apropiere de Ministerul Apărării”, a declarat oficialul citat. Fumul se ridica deasupra acestei zone, unde se află numeroase clădiri oficiale şi ambasade, a constatat un jurnalist al AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Consilierul prezidenţial Cristian Diaconescu face o vizită oficială în SUA

     Şeful Cancelariei prezidenţiala a declarat, pentru MEDIAFAX, că în agenda întâlnirilor pe care le va avea la Washington se află “consultări cu consilieri ai preşedintelui Barack Obama şi ai vicepreşedintelui Joe Biden, cu înalţi responsabili ai Administraţiei americane pe probleme legate de stadiul implementării Parteneriatului Strategic pentru Secolul XXI – convenit între preşedinţii Traian Băsescu şi Barack Obama, vecinătatea estică a NATO, Balcanii Orientali, cooperarea politico-militară în regiunea Mării Negre, situaţiile din Orientul Mijlociu, Coreea de Nord şi Siria”.

    De asemenea, conform lui Cristian Diaconescu, vor fi discutate şi o serie de teme de “interes direct în planul cooperării strategice româno-americane, cum ar fi perspectivele militare şi de securitate din Afganistan, stadiul implementării proiectului defensiv al scutului anti-rachetă, controlul armamentelor convenţionale, primirea României în programul «Visa Waiver»”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Aproximativ 600 de interpreţi afgani vor primi dreptul de a se instala în Marea Britanie

     Premierul brianic le-a refuzat până în prezent acest drept foştilor interpreţi afgani şi familiilor lor dar până la urmă a făcut un pas înapoi în urma unei campanii în favoarea acestei decizii.

    Trei afgani care au lucrat ca interpreţi pentru armata britanică în ţara lor şi care se tem că vor deveni ţinta talibanilor după retragerea din Afganistan, au iniţiat un recurs judiciar în acest sens la începutul lui mai, la Londra.

    O petiţie, semnată de 78.000 de persoane, care cere acordarea de azil politic interpreţilor afgani, a fost predată Foreign Office.

    David Cameron se pregăteşte de acum să ofere vize de cinci ani unor interpreţi care au servit pe front timp de cel puţin un an.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro