Tag: afaceri de la zero

  • Povestea tinerilor care şi-au deschis o firmă unde vând unul dintre cele mai vechi alimente din lume

    Pe Alexandra şi Andrei Mureşan îi pasionează designul, dar au apetit şi pentru experienţele culinare. Ea este designer full time, cu o experienţă de opt ani în domeniu, iar el se ocupă cu modelare şi randări 3D. Anii petrecuţi în faţa monitoarelor i-au făcut să caute noi preocupări, unele care să-i ţină departe de lumea digitală şi mai aproape de satisfacţia creării unui lucru de la zero, manual. Este începutul poveştii Roi Honey Goods.

    Prima idee a fost să se joace cu mierea crudă din stupina familiei. În toamna lui 2022, au creat şi testat mai multe reţete, care au ajuns apoi la prieteni, pentru degustare. „Reacţiile au fost pozitive, aşa că la începutul anului 2023 am hotărât ca vrem să trecem la următorul pas. Anul acesta am reuşit să finalizăm şi să perfecţionăm produsele, să ne deschidem firma şi să lansăm magazinul online, roihoneygoods.com, unde clienţii pot să achiziţioneze produsele noastre, dar pot şi să găsească reţete simple şi sănătoase pe care să le încerce acasă”, povestesc cei doi tineri antreprenori.

    În ultimele luni, au încheiat şi câteva parteneriate cu alte afaceri care au aceeaşi pasiune pentru produse fabricate manual, dar şi generatoare de profit. „Deseori, atunci când oamenii aleg să consume miere, o cumpără din supermarketuri, acolo unde găsim de cele mai multe ori miere importată, iar şansele ca aceasta să fie contrafăcută, potrivit unui studiu făcut de EFSA (Autoritatea Europeană pentru Siguranţa Alimentară) sunt de 50%.

    Cu brandul Roi, încercăm să facem mierea mai atractivă şi mai vizibilă pentru un public care nu are contact direct cu lumea apicultorilor, nu participă la târguri tradiţionale şi nu frecventează pieţe unde găseşti în general genul acesta de produse, la calitate superioară.” Roi Honey Goods este un brand prezent şi activ în mediul online, acolo fiind publicul pe care îl ţintesc Alexandra şi Andrei Mureşan. Este vorba despre clienţi cu vârste între 25 şi 45 de ani, oameni care apreciază produsele locale şi cumpără produse alimentare cu atenţie, nu compulsiv. „Am înţeles ce înseamnă o strategie de brand şi ce înseamnă să te poziţionezi în piaţă, dar în acelaşi timp am învăţat şi că nu e nevoie mereu de investiţii mari şi un buget nelimitat pentru a face acest lucru bine.” Până acum, investiţia celor doi antreprenori este de circa 10.000 de euro, banii fiind alocaţi pentru branding, materie primă, utilaje, ambalaje şi magazinul online.

    Totul se întâmplă în satul Dezmir din judeţul Cluj, unde iau naştere cele două „colecţii” de produse: pe de o parte, sunt diferite sortimente de miere crudă (de salcâm, de rapiţă, polifloră şi de tei), iar pe de de altă parte sunt cremele tartinabile din miere crudă în combinaţie cu diferite ingrediente precum nucă, fistic, migdale, cacao sau scorţişoară. „Mierea noastră este extrasă manual, este naturală şi nu conţine conservanţi sau zahăr adăugat. Vindem în principal online, prin magazinul roihoneygoods.com, dar produsele noastre se pot găsi şi în magazine sau cafenele de specialitate din ţară.

    Preţurile variază între 28 şi 34 lei, în funcţie de produs şi ingredientele utilizate.” Noi sortimente Roi se anunţă pentru perioada Crăciunului, când Alexandra şi Andrei vor să lanseze câteva varietăţi în ediţie limitată. Totul, în timp ce jonglează şi cu provocările de natură legislativă cu care vine, inevitabil, înfiinţarea unei firme. „Cele mai mari provocări pe care le-am întâmpinat până acum au ţinut în principal de procesele birocratice şi contactul cu statul.

    Ni se pare că este destul de dificil să fii antreprenor în România, deoarece calci pe un teren instabil şi e greu să-ţi faci planuri pe termen mediu şi lung.” Pe lângă acestea, tot ceea ce ţine de logistică, ambalaje, producţie aduce obstacole în plus, care le pun mintea la treabă, dar, spun Alexandra şi Andrei, asta scoate cele mai bune idei la iveală, aşa că încearcă să se şi bucure de procesul creşterii.

     

    Preţurile variază între 28 şi 34 lei, în funcţie de produs şi ingredientele utilizate.

    Noi sortimente Roi se anunţă pentru perioada Crăciunului, când Alexandra şi Andrei vor să lanseze câteva varietăţi în ediţie limitată.

  • Poezie în decoruri

    O dorinţă comună de a porni o afacere pe cont propriu i-a condus pe Flori Albu şi Dan Popescu, doi tineri cu backgrounduri variate, către Poetic Home-Atelier, un atelier de decoraţiuni interioare din Bucureşti. Ce este special la acest proiect?

     

     

    Flori şi Dan au integrat în această afacere mai multe pasiuni ale lor, în general pentru lucruri simple, dar frumoase, pentru organizare şi pentru natură. Prin aceleaşi mici plăceri personale, îşi propun să înfrumuseţeze şi casele clienţilor lor. Flori vine cu un background de resurse umane, iar Dan – cu experienţă în vânzări, aviaţie şi în multinaţionale. Toată experienţa lor de până la deschiderea businessului, spun ei, i-a ajutat să vină constant cu îmbunătăţiri şi pe asta se bazează şi pentru viitor. Au plecat la drum cu o investiţie de 5.000 de lei, bani economisiţi de ei. „Site-ul a fost deschis pe 5 august 2023, iar de atunci încercăm de la lună la lună să abordăm diferite tactici pentru a creşte vânzările.” Au transformat o garsonieră în atelier şi acolo se produce ceea ce Flori şi Dan numesc „magie”. Acolo toarnă, finisează şi ambalează produsele – statuete, tăvi, tot felul de suporturi şi recipiente. La bază se află un singur material – cimentul – iar fiecare produs poartă numele unei plante. Totodată, la atelier sunt şi stocurile pentru comenzile plasate online, dar şi pentru târgurile de artizani la care participă periodic. „Am început să vindem pe propriul site, mai apoi am făcut parteneriate cu anumite cafenele care se potriveau ca vibe, iar într-un final ne-am făcut curaj să participăm şi la târguri de artizani.” Produsele variază, ca preţuri, între 20 şi 80 de lei, munca din spate fiind totuşi una de migală, după cum spun cei doi tineri. Au reuşit însă să menţină aceste preţuri deoarece s-au ocupat personal de diferite sarcini necesare în dezvoltarea proiectului Poetic Home-Atelier, precum designul site-ului, grafica, brandingul ambalajelor sau fotografiile de produs. Astfel, costurile finale au scăzut. „Putem defini clienţii noştri ca pe nişte oameni iubitori de frumos, care apreciază munca din spatele unui produs handmade, dar şi simplitatea şi unicitatea acestor tipuri de produse. Fiind foarte versatile şi având multiple scopuri, produsele noastre se potrivesc tuturor categoriilor de persoane, indiferent de gusturi sau de stilul adoptat în casele lor.”

    Planurile celor doi antreprenori pentru anul 2024, care tocmai bate la uşă, sunt „măreţe”, spun chiar ei. În primul rând, îşi doresc să se axeze pe târgurile locale de artizani, pentru ca, în acest fel, clienţii să poată intra în contact direct cu produsele, dar şi cu ei personal. „Încet-încet, se extinde şi partea de B2B (business to business – n. red.) şi credem că ne va ajuta enorm acest lucru ca să dezvoltăm şi să scalăm businessul. În 2024, ne vom focusa pe vizibilitatea brandului Poetic Home-Atelier şi a valorilor lui, adoptând o abordare proactivă pentru a ne conecta cu publicul nostru.” Sunt pregătiţi să facă investiţii pentru strategii de marketing pentru a-şi amplifica prezenţa online şi offline. Ce pot spune cu certitudine deocamdată este că demararea unei afaceri de la zero, aşa cum este cazul lor, este o aventură plină de provocări, dar şi de satisfacţii. „Una dintre cele mai mari provocări a fost crearea unui magazin online, integrarea lui cu sistemul de facturare şi plăţi, dar şi automatizarea proceselor de bază pentru a crea o experienţă cât mai plăcută şi fluentă pentru clienţii noştri. O mare provocare a fost şi workflow-ul pe care a trebuit să-l îmbunătăţim constant. A trebuit să eficientizăm şi să grăbim pe cât posibil procesul de turnare şi ambalare, dar toate acestea fără a face rabat de la calitatea produselor şi a serviciilor oferite.” Etapele administrative au dat şi ele bătăi de cap, birocraţia fiind o corvoadă în general pentru orice antreprenor la început de drum. Ce i-a ajutat pe Flori Albu şi pe Dan Popescu a fost să se informeze şi să atragă alături de ei oameni care să-i îndrume. „Indiferent câte hopuri sunt de trecut şi probleme de rezolvat, satisfacţia pe care o ai la finalul procesului nu se compară cu nimic altceva. Este un sentiment extraordinar de plăcut să investeşti timp şi efort în propria ta afacere, iar mai apoi să culegi roadele”, spun ei la unison.   

    Produsele variază, ca preţuri, între 20 şi 80 de lei, munca din spate fiind totuşi una de migală, după cum spun cei doi tineri.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Koncret – obiecte de mobilier din beton (Câmpina, jud. Prahova)

    Fondator: Mihai Bonciu

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Prezenţă: online


    BeanBling – accesorii cu bob de cafea (Bucureşti)

    Fondatoare: Delia Teacă

    Investiţie iniţială: 2.000 de lei  (400 de euro)

    Prezenţă: online şi în cafenele din Bucureşti şi din ţară


    Ella Musica – şcoli de artă pentru copii (Bucureşti)

    Fondatoare: Eleonora Ţurcanaşu

    Prezenţă: în Bucureşti şi în Corbeanca, jud. Ilfov


    Be One Cosmetics – brand de cosmetice naturale (Piteşti)

    Fondatoare: Irina Jumară

    Investiţie iniţială: 10.000 de euro

    Prezenţă: online, în magazinul Rafia din Constanţa, în şase magazine din Piteşti şi un magazin din Bucureşti


    Yuppy.yee – petreceri pentru copii (Bucureşti)

    Fondator: Cristian Dinu

    Investiţie iniţială: 1.000 de lei (200 de euro)

    Prezenţă: naţională



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cu dragoste pentru lucrul manual

    Când Mircea Andrei Braescu şi Daniela Nicoleta Braescu au decis să-şi „împrumute” numele unui brand propriu nici nu se gândeau că ideea lor de afacere avea să reziste mai bine de 15 ani. Se întâmpla în 2008, în Orăştie, judeţul Hunedoara, acolo unde a luat naştere atelierul de design şi producţie de articole de marochinărie Braescu.

    Lucrând împreună, cei doi fondatori şi-au perfecţionat, de-a lungul anilor, tehnicile de design şi producţie, colaborând cu nume sonore din lumea marochinăriei şi dobândind experienţă în dezvoltarea conceptelor care îmbină designul inovativ cu confortul şi funcţionalitatea.

    „Atelierul braEscu se mândreşte cu colaborările sale internaţionale cu cele mai faimoase case de modă şi îşi doreşte ca fiecare femeie ce-i trece pragul să poată simţi luxul şi calitatea produselor din piele realizate 100% în România.”

    Produsele iau naştere în atelierul din Orăştie, acolo unde doritorii pot să şi ia parte la procesul de producţie şi pot merge direct pentru a cumpăra ce le face cu ochiul. Vânzările se fac şi online, dar şi în câteva magazine partenere din ţară. Portofoliul constă momentan într-o singură linie de genţi – cele pentru femei, urmând ca, în decembrie, să fie lansate şi primele produse destinate bărbaţilor.

    „Pe lângă multă muncă făcută cu pasiune pentru tot ce înseamnă marochinărie din piele, am mai investit şi 17 ani din viaţă şi aproximativ 500.000 de euro. Investiţiile au fost realizate în atelierul de design şi producţie, în clădirea care găzduieşte atelierul de circa 1.500 de metri pătraţi, în utilaje de producţie.”

    De unde au venit banii? Din credite la bancă şi din profitul reinvestit în anii în care lucrurile mergeau bine. Anul 2022 nu a fost unul dintre cei mai buni, cifra de afaceri fiind de două milioane de lei, iar profitul oprindu-se la doar
    13,4 milioane de lei, din cauza costurilor de producţie greu de susţinut. BraEscu funcţionează cu o echipă de 35 de angajaţi.

    „Anul 2022 a fost ultimul an în care am acceptat să lucrăm în sistem lohn pentru clienţi din UE. Implementarea noilor produse bărbăteşti pentru Filson Europa a fost o provocare dusă la final cu succes, iar poşetele lucrate pentru brandul Burberry au reuşit să ţină atelierul la un standard calitativ foarte ridicat.”

    Problema este însă preţul manoperei, care, de cele mai multe ori, nu permite dezvoltarea şi/ sau posibilitatea de a continua. Prin urmare, au fost nevoiţi să renunţe la unii angajaţi, pentru că manopera era prea scumpă pentru a mai putea acoperi costurile de producţie.

    „Fiecare geantă din piele care pleacă din atelierul nostru este o reflexie a artei şi a dedicaţiei noastre pentru calitate.”

    Preţurile genţilor braEscu încep de la 750 de lei şi urcă în funcţie de tipul pielii şi de accesoriile incluse. De altfel, tot ce ţine de creativitate este un avantaj pentru cei doi oameni din spatele acestui business.

    „La partea creativă şi productivă suntem pe val, experienţa dobândită îşi spune cuvântul. În schimb, la promovare şi vânzare, mai avem multe de învăţat! Ca lecţie de viaţă, consecvenţa, cuvântul şi dăruirea putem spune că sunt premisele unei afaceri de succes. Restul sunt detalii.”   

    Cei doi fondatori şi-au perfecţionat, de-a lungul anilor, tehnicile de design şi producţie, lucrând cu nume sonore din lumea marochinăriei.

    Preţurile genţilor Braescu încep de la 750 de lei şi urcă în funcţie de tipul pielii şi de accesoriile incluse.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Bloombox Flowers – atelier floral (Bucureşti)

    Fondatoare: Lidia Bărdăşan

    Cifră de afaceri în primul an de activitate: 300.000 de lei (60.000 de euro)

    Prezenţă: în sectorul 2 din Capitală şi online


    Octavia Chiru – brand de design vestimentar şi de obiect (Bucureşti)

    Fondatoare: Octavia Chiru

    Prezenţă: online


    Enoa Dance – academie de dans (Iaşi)

    Fondatoare: Oana Crăciun

    Investiţie iniţială: 13.000 de euro

    Prezenţă: Iaşi


    Napoca Nutrition – cabinet de nutriţie (Cluj-Napoca)

    Fondatoare: Andreea Pavel

    Investiţie iniţială: 3.500 de euro

    Prezenţă: Cluj-Napoca


    Pofigo – atelier de decoraţiuni din lemn (Baloteşti, jud. Ilfov)

    Fondatoare: Roxana Stan

    Prezenţă: online, pe paginile de socializare



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Afaceri de la Zero. Cum au crescut? David Sandu a pus umărul la formarea pieţei de bijuterie contemporană din România prin şcoala de profil Assamblage şi a extins businessul cu evenimentul Romanian Jewelry Week

    Acum trei ani, Assamblage ajunsese la 1.000 de diplome acordate în cadrul şcolii, iar în prezent estimările indică aproximativ 1.500 de astfel de calificări acordate.

    David Sandu a fondat în urmă cu 13 ani şcoala de bijuterie Assamblage din Bucureşti, unde a strâns peste o mie de cursanţi, mulţi dintre ei devenind, după absolvire, creatori pe cont propriu. În tot acest timp, întreaga piaţă s-a transformat, gustul şi aprecierea pentru bijuteria contemporană rafinându-se pas cu pas.

    „Sunt treisprezece ani de când am început primul curs de bijuterie şi am avut un interes foarte mare din partea publicului. Am făcut o muncă de pionierat. La început era demoralizant că oamenii nu înţelegeau ce înseamnă bijuterie contemporană”, a povestit David Sandu la emisiunea online ZF Afaceri de la zero.

    Assamblage a pornit ca răspuns la cererile unor prieteni de a ţine un workshop pentru a arăta cum se modelează metalul preţios şi cum se obţin bijuteriile. Primul curs a avut loc în octombrie 2010. David Sandu descoperise bijuteria şi arta din spatele ei la vârsta de 13 ani, iar mai târziu, împreună cu Ioana Andrei, a deschis prima galerie de bijuterie, pe Calea Victoriei din Bucureşti. „Criza din 2008-2009 ne-a atins puternic şi rămăsesem singurul magazin din zonă, aşa că am închis şi ne-am mutat în Cotroceni.” În acest moment, şcoala are doi profesori principali, David Sandu fiind unul dintre ei.

    Cursurile Assamblage durează de la trei-patru zile la două săptămâni, iar costurile sunt de la 300 la peste 500 de euro.


    Lor li se alătură alţi câţiva profesori străini care vin în fiecare an să ţină cursuri şi ateliere. Acum trei ani, Assamblage ajunsese la 1.000 de diplome acordate în cadrul şcolii, iar în prezent estimările indică aproximativ 1.500 de astfel de calificări acordate.

    „Avem cursuri de iniţiere, care nu presupun o experienţă anterioară, şi cursuri specializate pe anumite tehnici. Oamenii vin pentru că îşi doresc să-şi pună în aplicare ideile. Nu am întâlnit niciodată un om care să nu vibreze la o bijuterie, pozitiv sau negativ.”

    Cursurile Assamblage durează de la trei-patru zile la două săptămâni, iar costurile sunt de la 300 la peste 500 de euro. Sub umbrela acestui brand, coexistă astăzi 18 designeri, iar la cerere ei pot realiza şi piese custom-made.

    De la a fi o şcoală de creaţie, Assamblage s-a extins şi cu Romanian Jewelry Week, un eveniment care a ajuns anul acesta la a patra ediţie şi care a adunat peste 200 de designeri şi zeci de mii de obiecte.

    „Bijuteria contemporană este un mesager în sine, nu este doar o podoabă. Piaţa şi publicul s-au schimbat foarte mult în ultimii ani, oamenii s-au educat, iar noi am contribuit la asta.”

    David Sandu spune că o surpriză foarte mare vine din partea tinerei generaţii, care se dovedeşte a fi de-a dreptul „spectaculoasă” când vine vorba de creativitate şi de dorinţă de perfecţionare.

    „Sunt copiii de 12 ani care vin la cursuri şi întrec orice aşteptare, având rezultate mai bune decât orice alt cursant.”


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

     

     

     


     

     

  • Afaceri de la Zero. Stup Edition. Două prietene din liceu care au plecat la facultate pe continente diferite s-au întors acasă şi au creat Inicio Agency, o agenţie de marketing creativă care va încheia acest an cu un portofoliu de 20 de clienţi

    Inicio Agency oferă servicii de design, identitate vizuală, branding sau rebranding, dar şi alte elemente vizuale precum website, grafic design sau design de materiale de marketing Planurile de dezvoltare ale celor două fondatoare vizează extinderea echipei cu oameni specializaţi pe fiecare domeniu şi extinderea pe piaţa internaţională.

    Două prietene din liceu, Miruna Neacşu, absolventă de arhitectură în Manchester şi Camelia Antoci, care a studiat business şi finanţe la New York, s-au reîntâlnit după terminarea studiilor universitare într-un proiect antreprenorial în zona de comunicare şi marketing.

    Cele două antreprenoare au creat acum mai puţin de un an Inicio Agency, o agenţie de marketing creativă care a strâns în portofoliul său clienţi din domenii diverse, de la agricultură până la beauty. Până la final de 2023, agenţia va ajunge la un portofoliu de circa 20 de clienţi.

    „Ne axăm pe tot ce înseamnă identitate vizuală, creaţie şi design. Ideea a luat naştere cu mult timp în urmă. Totul a început acum nouă ani, pe băncile liceului Sfântul Sava, acolo unde ne-am cunoscut eu şi partenera mea de business, Camelia Antoci. Ea are background în marketing, a studiat business şi finanţe în New York. După liceu, ambele am fost plecate pe alt continent pentru a studia. Însă, aveam amândouă aceleaşi valori şi aceeaşi dorinţă, de a crea ceva. Marketingul de la ea s-a întâlnit cu creaţia de la mine şi a ieşit Inicio“, a povestit Miruna Neacşu, cofondatoarea Inicio Agency.

    Investiţia pentru a porni acest proiect, spune ea, a fost una destul de mică.

    Cele două prietene au pornit la drum cu aproximativ 1.000 de euro.

    Însă, investiţia în know-how a fost una semnificativă, subliniază Miruna Neacşu, iar ea a fost posibilă datorită lucrurilor învăţate în Stup, hub-ul pe care Banca Transilvania l-a creat pentru a ajuta antreprenorii aflaţi la început de drum să îşi pună în aplicare ideile de business. „În Stup ne-am deschis firma, am apelat la contabilitate şi finanţare. Prima oară am venit în Stup pentru evenimentele dedicate antreprenorilor la care încă vin. Mi se pare cea mai bună resursă“, a punctat cofondatoarea agenţiei.

    Inicio Agency oferă servicii de design, identitate vizuală, branding sau rebranding, dar şi alte elemente vizuale precum website, grafic design, design de materiale de marketing sau social media. Majoritatea clienţilor vin către agenţie fie pentru că au nevoie de o schimbare de identitate sau de un început nou, fie pentru că le-a plăcut modul în care Inicio Agency se exprimă vizual.

    Serviciile agenţiei, după cum spune Miruna Neacşu, sunt de două tipuri – cele oferite lună de lună, precum servicii de social media management, care costă câteva sute de euro, şi proiectele singulare, de branding, rebranding sau website, care ajung la câteva mii de euro.

    Agenţia celor două antreprenoare urmează să aibă în perioada următoare şi primul angajat, în prezent Miruna Neacşu şi Camelia Antoci fiind singurele care lucrează full time. Inicio Agency lucrează, în schimp, şi cu alţi colaboratori.

    „Ne dorim să ne mărim echipa pentru că viziunea noastră este să putem oferi servicii specializate pe orice nişă. Ne dorim să implementăm servicii precum modelare 3D sau editare video mai mult decât pentru social media. Vrem să avem oameni specializaţi pe fiecare domeniu.“

    Un alt obiectiv, mai spune cofondatoarea agenţiei, este extinderea internaţională. Miruna Neacşu spune că i-ar plăcea să ducă Inicio Agency în Spania şi Italia.

    În prezent, agenţia funcţionează full remote, cele două fondatoare lucrând din Bucureşti şi, respectiv, din Republica Moldova, întrucât Camelia Antoci locuieşte acolo. Jumătate dintre clienţi sunt din Republica Moldova, o pătrime sunt din România şi o pătrime sunt clienţi internaţionali, cei mai mulţi venind din America.

    La finalul unui an întreg de funcţionare, ea estimează că Inicio Agency va depăşi 50.000 de euro cifră de afaceri.


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • Povestea familiei care a renunţat la munca pentru marile corporaţii din România şi a decis să îşi deschidă o afacere. Ce a ajuns să facă acum

    „Suntem o familie de foşti corporatişti din Cluj, care acum nouă ani a început un proiect de suflet, localizat în Târnăveni, oraşul nostru natal, un mic business de familie, numit Lavanda Di Maria, după numele fiicei noastre, Diana Maria.” Aşa îşi încep povestea Ioana şi Adrian Porime, fondatorii unei afaceri de la zero cu parfum de Provence.

    Au pornit de la ideea de a valorifica o ultimă parcelă de pământ rămasă moştenire de la bunici, dar nu au vrut să facă agricultură tradiţională, aşa cum era obiceiul în zonă. S-au documentat până când au ajuns la concluzia că lavanda ar fi cea mai bună idee, făcându-i şi pe ei să se întoarcă la miresmele duminicilor din copilărie, petrecute în familie.

    „Din momentul în care am decis ce vom face, am citit şi am experimentat, dar – cel mai important, am învăţat şi învăţăm din propriile experienţe.” Ioana şi Adrian şi-au format experienţa în domeniul vânzărilor vreme de două decenii înainte de a pune bazele Lavanda Di Maria. Au părăsit lumea corporaţiei în anul 2020, iar de când au decis să meargă pe acest drum al antreprenoriatului, dedicându-se sută la sută afacerii proprii, au descoperit, spun ei, tot ce se putea despre culturile de lavandă şi parcă şi-au consolidat astfel şi familia.

    Ei doi se îngrijesc de cultură, prelucrează lavanda şi o procesează în atelierul lor din judeţul Mureş, pe uşa căruia ies uleiuri esenţiale, creme, balsamuri şi săpunuri. Toate având, evident, acelaşi ingredient-vedetă. „Acum patru ani, ne-am aventurat într-o nouă provocare, Lavender Truck, maşina care livrează frumuseţe, cu care participăm la diferite evenimente din ţară. E un concept nou, similar food truck-urilor, dar adaptat pentru produsele noastre.”

    CITITI AICI MATERIALUL INTEGRAL

     

     

  • Povestea unei afaceri începute de două prietene, care a pornit de la o discuţie amicală despre arome şi culori

    Pe Alexandra Şerban şi Ioana Ene le leagă nu doar o prietenie îndelungată, ci şi o pasiune comună pentru arome şi o dorinţă puternică de a crea lumânări parfumate cu ingrediente naturale, din soia. Au început într-o seară de vară şi au ajuns să facă mai frumoase zilele şi serile din orice anotimp celor care aprind în casele lor o lumânare Artistic Flames.

    Brandul a luat naştere într-o discuţie despre idei creative, când Alexandra şi Ioana au ajuns la concluzia că le place să experimenteze cu arome şi culori. Pornind de la această idee, au început să producă lumânări artizanale într-un atelier din Valea Ursului, un sat situat la marginea municipiului Piteşti.

    „Deşi producţia noastră nu atinge în prezent cote exorbitante, dispunem de echipamente de calitate şi facilităţi de ultimă generaţie care ne permit să susţinem fără probleme o potenţială dublare a volumului de muncă. Lumânările artizanale pe care le producem au fost atent gândite pentru a înmiresma viaţa de la prima oră a dimineţii (cu arome de cafea) până la cina romantică în apus (cu arome de zambilă sălbatică). Creăm seturi de lumânări – tablete parfumate – în culori şi arome jucăuşe ce pot fi utilizate atât acasă, cât şi la birou”, povestesc cele două tinere.


    „Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, dorim să le oferim clienţilor posibilitatea de a crea o atmosferă minunată cu noile arome ce îmbină note de portocală, scorţişoară, merişoare, lemn de cedru, lemn de santal, ambră, pin, tei şi chihlimbar.“ – Alexandra Şerban şi Ioana Ene


    Produsele noastre se pot cumpăra de pe site-ul care poartă numele brandului, dar şi din câteva spaţii fizice – o ceainărie şi mai multe florării – din Piteşti şi Bucureşti. În plus, Alexandra şi Ioana participă la diferite festivaluri şi târguri dedicate produselor locale. În administrarea afacerii le este alături tot un prieten, Traian Sandu.

    „Artistic Flames este o întreprindere socială înfiinţată în anul 2022. Pentru finanţare am aplicat la un concurs de planuri de afaceri organizat în cadrul unui proiect POCU 2014 – 2020, finanţat prin programul «Sprijin pentru înfiinţarea de întreprinderi sociale în mediul rural».

    Ca urmare a participării la concursul de planuri de afaceri, am obţinut o finanţare nerambursabilă de 150.000 de lei, care ne-a permis să acoperim o serie de cheltuieli cu achiziţia de echipamente de producţie, materii prime şi alte cheltuieli necesare funcţionării şi astfel să începem să scalăm ceea ce până atunci fusese doar o pasiune.” Firma a fost înfiinţată în septembrie 2022, iar anul 2023 va fi primul exerciţiu financiar complet.

    Preţurile de la Artistic Flames pornesc de la 5 lei pentru o tabletă parfumată şi ajung până la 55 de lei pentru o lumânare parfumată în borcan Ambra cu capac.


    „Pentru că se apropie sărbătorile de iarnă, dorim să le oferim clienţilor posibilitatea de a crea o atmosferă minunată cu noile arome ce îmbină note de portocală, scorţişoară, merişoare, lemn de cedru, lemn de santal, ambră, pin, tei şi chihlimbar.” Tiparul clienţilor Artistic Flames este cel al oamenilor care găsesc bucurie în lucruri mici, simple, care au nevoie de relaxare şi răsfăţ într-o lume agitată.

    „Preţurile diferă în funcţie de produsul dorit. Pornesc de la 5 lei pentru o tabletă parfumată şi ajung până la 55 de lei pentru o lumânare parfumată în borcan Ambra cu capac.” Alexandra Şerban şi Ioana Ene mizează, pentru creşterea proiectului lor, pe conexiunea din interiorul echipei, dar şi pe cea cu clienţii lor, scopul comun fiind să ajungă în casele, birourile şi spaţiile dragi oamenilor. „Am învăţat că nu trebuie să renunţăm şi fiecare persoană care cumpără produsele noastre ne ajută să ne menţinem pe piaţă. Suntem conectaţi împreună şi nu putem unii fără alţii.”   

    Alexandra Şerban şi Ioana Ene mizează, pentru creşterea proiectului lor, pe conexiunea din interiorul echipei, dar şi pe cea cu clienţii lor.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Poke Me Up – localuri cu poke bowls (Bucureşti)

    Fondator: Sofian Giuroiu

    Investiţie iniţială: 12.000 de euro

    Prezenţă: Manasia Hub


    Kuko – atelier de prelucrare a lemnului (Afumaţi, jud. Ilfov)

    Fondatoare: Elena Muşat

    Prezenţă: naţională


    Toni Boni – ateliere muzicale (Bucureşti)

    Fondatoare: Manuela Slave

    Prezenţă: într-un spaţiu situat între Orăşelul Copiilor şi Sun Plaza, în Capitală


    Bisou – braserie (Iaşi)

    Fondatoare: Elena Păsălău

    Investiţie iniţială: 80.000 de euro

    Prezenţă: Iaşi


    Manieres – cursuri de bune maniere (Bucureşti)

    Fondatoare: Ştefana Mireţ

    Prezenţă: în şcoli de stat şi private



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Cum a reuşit un absolvent de Geografie să facă un business de 1,8 milioane de euro cu bacterii bune folosite în diverse nişe, inclusiv curăţenie

    Mihai Mincu este antreprenor de la 18 ani, iar până acum a testat aproape cinci domenii de activitate, fără a lăsa facturi neplătite sau insolvenţe în urma sa.

    Mihai Mincu este antreprenor de la 18 ani, iar până acum a testat aproape cinci domenii de activitate, fără a lăsa facturi neplătite sau insolvenţe în urma sa. Ultimul business, gama de produse Nixodor, are şanse de creştere sănătoase, mai ales în contextul în care domeniul ales este legat de protecţia mediului, subiect în care de bunăvoie sau împinşi de la spate toţi trebuie să ne educăm.

    „Antreprenor am fost de la 18 ani, am trecut prin destul de multe şecuri, dar fiecare m-a format într-un fel sau altul. Am avut businessuri în cel puţin 4-5 domenii de activitate. Am supravieţuit fără să las în urmă inimi frânte, facturi neplătite, insolvenţe, de fiecare dată mă reinventam. Aşa am făcut până azi“, spune Mihai Mincu, fondatorul brandului de produse Nixodor şi omul din spatele marketplace-ului eco Portalia. Totul a început cu distribuţia de echipamente IT, undeva prin anii 2000, moment la care Mihai Mincu era şi angajat. Apoi a devenit acţionar într-o firmă de leasing care înainte de criza din 2008 ajunsese la un business de 8 milioane de euro. În 2016, Mihai Mincu a lansat un alt business, brandul de produse Nixodor, a cărui poveste a fost prezentată la Afaceri de la Zero, emisiune filmată de această dată în hubul STUP al Băncii Transilvania.

    „Noi facem bacterii, numai d-alea bune“, spune zâmbind Mihai Mincu. Compania sa are acum un spaţiu de producţie în Buftea, unde sunt amplasate câteva fermentatoare, producţia fiind de circa 24.000 de litri pe lună. În acest business, Mincu are un parteneriat cu compania austriacă Nourivit, specializată în produse pentru agricultura sustenabilă. Prin intermediul acestui parteneriat, Nixodor ia mixul de bacterii de la Nourivit, pe care mai apoi îl transformă în produse în România.

    „Ei ne dau mixul de bacterii, noi facem produse în România pentru diverse nişe de consum. Realizăm produse pentru fosele septice, bioactivatori, avem produse pe zona de prebiotice şi probiotice (suplimente alimentare) pentru animale şi avem un produs de curăţenie pe bază de bacterii.“ Produsele sunt realizate în Buftea, de o echipă de 5 oameni, iar anul acesta vânzările ar putea ajunge la 1,8 milioane de euro.

    „Nixodor este un business în creştere, căutăm pieţe externe, suntem în discuţii cu un distribuitor din Marea Britanie. Unul dintre lucrurile pe care le-am învăţat este că dacă nu gândeşti dincolo de tine, nu ai cum să creşti, rămâni antreprenor, dar nu treci la echipe.“

    Cea mai mare parte a comenzilor vin exact de la persoanele fizice, România fiind în situaţia de a avea 50% din case încă neracordate la reţeaua publică de canalizare. În acest moment, produsele Nixodor pot fi găsite mai ales pe site-ul Portalia, un alt proiect al lui Mihai Mincu, absolvent de Geografie, dar planul este de a ajunge în magazinele de tip do it yourself sau în fitofarmacii.

    „Portalia este un marketplace unde listăm nu doar produsele noastre, ci toate produsele eco. Produsul nostru încurajează protejarea mediului, iar la rândul nostru încurajăm orice business eco care să poată facă profit.“ Intenţia lui Mihai Mincu, care pe lângă Portalia are şi un showroom, este de a dezvolta un hub de produse eco, antreprenorul spunând că spaţiul din show-room-ul său este deschis oricărui antreprenor din acest domeniu. Ca provocări, Mihai Mincu spune că gradul de redus de informare la nivel pieţei este cel mai mare obstacol, dar tot de aici vine potenţialul şi sursa creşterii.

    „Trebuie să înţelegem că va deveni obligatoriu să fim eco-conştienţi. Obiectivul pentru anul viitor este de 3 milioane de euro, cel puţin.“


    ZF şi Banca Transilvania au lansat proiectul Afaceri de la zero, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. 

    Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

  • Un antreprenor care avea o companie de software si calatorea in toata tara a gasit solutia pentru infrastructura deficitara din Romania. Solutia gasita l-a ajutat chiar sa isi faca un nou business

    Vulturaşul este prima şcoală de zbor declarată din România, fapt care se vede în însuşi numărul de înregistrare – DTO0001. Este un proiect născut în 2019, din pasiunea lui Ionuţ Dorel Motoi pentru avioane şi din nesaţul senzaţiei de libertate pe care doar zborul poate s-o ofere.

    Acum şase ani, am terminat cursurile de PPL (licenţă de pilot privat), avându-l ca instructor pe domnul Ioan Postolache, capul de formaţie al iacărilor acrobaţi, prima formaţie privată de zbor acrobatic din România. Împreună cu el am fondat acest business.”

    Ionuţ Dorel Motoi avea o companie de dezvoltare de software şi avea nevoie să călătorească frecvent în România. Cum variantele de deplasare rutieră nu erau în cele mai bune condiţii, s-a gândit că ar fi mult mai eficient să circule pe cale aeriană, dar fără să depindă de orarele de zbor. Aşa că s-a înscris la şcoala de zbor de la Tuzla, iar când a absolvit-o şi-a pus în gând să-şi cumpere propriul avion. „Domnul Postolache mi-a zis: «Păi, Dorele, de ce nu îţi iei tu un avion de acrobaţie care să zboare şi repede?» M-am uitat la el şi mi-am dat seama că era o superidee, mai ales că tocmai ce zburasem cu el în YAK-ul dansului acrobatic şi mi s-a părut ceva senzaţional, de vis, ceva ce nu avea nicio treabă cu zborul clasic!”

    A început aşadar căutările şi a găsit, într-un sat din Germania, un avion cu puţine ore de zbor la activ, în stare bună, pe care l-a testat şi l-a cumpărat. Următorul pas a fost înfiinţarea şcolii de zbor Vulturaşul, lecţiile de acrobaţie primindu-le tot de la Ioan Postolache. Investiţiile au depăşit
    250.000 de euro.

    „Mi-am dat seama repede că ceea ce învaţă un pilot în şcoala de pilotaj este exact ceea ce învăţăm cu toţii la şcoala de condus maşina, adică să conduci în condiţii normale. Ce ne facem însă când ajungem din greşeală într-o situaţie riscantă în care avionul nu mai zboară aşa cum ar trebui? Atunci ne trebuie pregătire, iar cea mai bună pregătire mi-am dat seama că este cea făcută pentru zborul acrobatic, care conţine toate elementele şi situaţiile prin care poate trece un avion.”

    Dobândirea ratingului de acrobaţie costă 2.200 de euro, iar preţul unei experienţe de zbor pentru nonpiloţi este 1.800 de lei.


    Cei doi fondatori se asigură că fiecare cursant care trece pe la Vulturaşul şi devine pilot acrobat are toate cunoştinţele necesare pentru a fi pregătit în orice situaţie. Pentru cei care nu au experienţa pilotajului, şcoala oferă experienţe în cadrul zborurilor cadou, iar cei care sunt deja piloţi se pot califica pentru zborul acrobatic, obţinând ratingul necesar.

    „Nu avem angajaţi, noi suntem propriii angajaţi. De curând, mi-am luat şi eu licenţa de pilot instructor de clasă în acrobaţie.”

    Vulturaşul a adus în 2022 o cifră de afaceri de 300.000 de lei şi un profit net de 100.000 de lei. Dobândirea ratingului de acrobaţie costă 2.200 de euro, iar preţul unei experienţe de zbor pentru nonpiloţi este 1.800 de lei. Cel mai adesea, clienţi sunt oamenii de afaceri din România şi din Europa, dar şi orice persoană fizică ce îşi doreşte să experimenteze senzaţia unui zbor acrobatic.

    „Căutăm să mai achiziţionăm un avion şi apoi să lansăm un program pentru a putea ajuta clienţii să ajungă piloţi de la zero. Programul va fi unul exclusivist şi dedicat doar piloţilor privaţi, care vor să fie pregătiţi să zboare în siguranţă şi cu stil.”

    Parcursul lui Ionuţ Dorel Motoi în antreprenoriat a început în 2005, experienţa lui fiind în principal în industria software. Împreună cu soţia lui, deţine şi o unitate de cazare în Tuzla, înLan, fiind şi fondatorul aplicaţiei de valeţi auto Valetino şi al aplicaţiei destinate spălătoriilor self wash SPLM.

    Din toate încercările de antreprenor de până acum, cofondatorul Vulturaşul a înţeles, printre altele, că cele mai mari dificultăţi le pun gestionarea businessului la nivel financiar, costurile de întreţinere a aeronavei fiind foarte mari.

    „Fonduri europene nu am reuşit să identificăm pentru a ne dezvolta”, spune el.  

    „Căutăm să mai achiziţionăm un avion şi apoi să lansăm un program pentru a putea ajuta clienţii să ajungă piloţi de la zero. Programul va fi unul exclusivist şi dedicat doar piloţilor privaţi, care vor să fie pregătiţi să zboare în siguranţă şi cu stil.“ Ionuţ Dorel Motoi, cofondator, Vulturaşul



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

     

    Poufarine – atelier de papetărie (Bucureşti)

    Fondatoare: Roxana Marghescu

    Investiţii: 10.000 de euro

    Prezenţă: online şi la târguri


    AE Shoes – brand de încălţăminte (Bucureşti)

    Fondatoare: Andreea Enache

    Investiţie iniţială: 1.000 de euro

    Cifră de afaceri în 2022: aproape 300.000 de lei (60.000 de euro)

    Prezenţă: online şi la Urban Hub Bucureşti


    Turbo Cafe – cafenea (Cluj-Napoca)

    Fondatori: Mihai Matei şi Vlad Florian Andrei

    Investiţii: 80.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2023: 500.000 de lei (100.000 de euro)

    Prezenţă: Cluj-Napoca


    Smart Key Romania – chei inteligente pentru maşini (Cluj-Napoca)

    Fondator: Marian Ghiliciu

    Investiţie iniţială: 15.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2023: 600.000 de lei (120.000 de euro)

    Prezenţă: naţională


    ATV Măguri-Răcătău – centru de închiriere de ATV-uri (jud. Cluj)

    Fondator: Marin Pleşa

    Investiţie iniţială: peste 30.000 de euro

    Cifră de afaceri: 4.000 de euro

    Prezenţă: Măguri-Răcătău, jud. Cluj



     

    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.

  • Surori de business: surorile Cătălina Dărăbuţ şi Roxana Pandele şi-au descoperit o pasiune pe care nu ştiau că o au, iar acum aceasta a devenit afacere

    Lumânările Charlier Concrete Candles, chiar sub acest nume, au devenit realitate la începutul acestui an, atunci când surorile Cătălina Dărăbuţ şi Roxana Pandele şi-au descoperit o pasiune pe care nu ştiau că o au. Aroma, parfumurile şi liniştea profundă pe care o aduc lumânările cu parfumul lor le fascinaseră dintotdeauna, dar habar nu aveau că şi procesul de producţie avea să aibă acelaşi efect.

    Alături de sora şi mama mea, am început o călătorie complexă, în care am explorat şi am cercetat toate aspectele ce ţin de startul businessului nostru – de la matriţe, tipuri de ceară, variante de esenţe parfumate, ce feluri de fitile ne trebuie, ce fel de ambalaj, brandul, denumirea produselor, crearea logoului, dezvoltarea website-ului şi până la selecţia partenerului de servicii de curierat etc. Am testat peste zece tipuri de ceară naturală, peste o sută de parfumuri şi peste zece tipuri de fitile”, povesteşte Cătălina Dărăbuţ. Din aceste încercări, au descoperit, printre altele, că matriţele de silicon personalizate pe care voiau să le comande din China erau prea scumpe.

    Aşa că au ales să producă nu doar lumânările, ci şi recipientele în care le toarnă. Materialul de bază este betonul. „Tot procesul dinaintea bucuriei primei comenzi a implicat ore lungi şi meticuloase de brainstorming, iar prietena noastră cea mai apropiată, cu experienţă în domeniu, a fost alături de noi şi a contribuit împreună cu noi la alegerea denumirilor produselor, definirea formelor şi a culorilor, precum şi stabilirea dimensiunilor şi a colecţiilor.

    Este nevoie de un sat pentru a creşte un copil/ business, nu-i aşa?” Originare din Buzău, Cătălina Dărăbuţ şi Roxana Pandele s-au asociat în acest proiect, deşi experienţa lor nu are nicio legătură cu ceea ce fac astăzi. Cătălina are background de marketing manager, cu un masterat în marketing şi cu alte încercări de antreprenoriat. A lucrat în presa scrisă, apoi pentru o multinaţională din Bucureşti, a fost manager pentru o clinică medicală, consultant imobiliar şi coordonator pentru o companie de consultanţă în management.

    Este stabilită în Bucureşti şi îşi împarte activitatea între colaborările locale şi atelierul din Buzău al Charlier. La rândul ei, Roxana are background de economist şi lucrează, în prezent, pentru o companie din Buzău. După programul de la job, Roxana merge în atelierul Charlier pentru producţia efectivă a lumânărilor. Investiţia totală de până acum în Charlier Concrete Candles depăşeşte 40.000 de euro şi a acoperit costurile pentru dezvoltarea website-ului, achiziţionarea stocului iniţial de materie primă (ceara de soia, parfumurile, fitilele), achiziţionarea cutiilor personalizate, aparatura de topit ceara, marketingul. „Sezonul rece a adus noi comenzi semnificative, câteva sute de produse fiind în statusul de precomandă şi la producţia cărora lucrăm deja.

    Încă nu am atins punctul de breakeven, dar ne menţinem angajamentul şi suntem încrezătoare că există mulţi consumatori şi companii în România care apreciază produsele handmade, sustenabile, 100% româneşti, în detrimentul produselor de masă.” Planul celor două surori pentru acest final de an este să se adreseze companiilor din toate domeniile care vor să ofere cadouri de sărbători angajaţilor, partenerilor, prietenilor, familiei. „Pentru anul viitor, avem în plan accesarea unui program de fonduri europene pentru construcţia unei hale în care să derulăm întreaga activitate. Ne-am stabilit afacerea de familie într-un sat de lângă Buzău, în casa şi pe terenul bunicilor noştri, în locul unde noi şi mama noastră am crescut şi am trăit amintiri deosebite alături de cei dragi.

    Această energie de familie ne oferă o încărcătură senzorială aparte.” Lumânările Charlier, în recipiente din beton, se pot cumpăra de pe site-ul cu acelaşi nume, fiind de asemenea expuse într-o cafenea din Bucureşti, într-un studio de pilates şi într-o clinică dermatologică. Clienţii care le apreciază sunt din categorii diferite: fie oameni preocupaţi de mediu, pentru care este important ca lumânările să fie făcute din ingrediente naturale, fie amatorii de produse făcute manual, fie cei cărora le place să facă daruri, fie, pur şi simplu, cei care iubesc aromele. Magazinele de parfumuri şi cadouri şi designerii de interior se înscriu şi ei pe lista de clienţi. Preţurile lumânărilor sunt între 129 de lei şi 369 de lei. „Ceea ce ne diferenţiază este faptul că avem lumânări de la 250 de grame de ceară şi parfum şi până la 1,5 kilograme, de la 30 de ore până la 100 de ore de ardere. Toate produsele Charlier pot fi reutilizate: atât recipientele, în care se pot planta mirodenii sau flori, cât şi cutiile, perfecte pentru depozitarea produselor cosmetice sau a condimentelor.”

    Pentru că sunt încă la început de drum, cele mai mari provocări sunt legate de vizibilitatea brandului, promovarea lui, introducerea produselor în magazine şi buticuri fizice, spune Cătălina Dărăbuţ. „Fiind un produs senzorial, este important să-l poţi vedea şi simţi sau mirosi înainte de achiziţie.” Experienţa de până acum le-a învăţat pe cele două surori lecţia răbdării, lecţia prieteniei, dar şi pe cea a ambiţiei. „Indiferent cât de greu este la început, mergem înainte, mai ales când avem susţinerea necondiţionată a familiei.”   

    Preţurile lumânărilor Charlier sunt între 129 de lei şi 369 de lei, venind în diferite variante de cantitate.



    Cinci idei de afaceri de la zero

    Izvorul ideilor de business nu seacă niciodată, iar asta o demonstrează atât noile, cât şi vechile generaţii de antreprenori. Ziarul Financiar a pornit în căutare de idei proaspete de afaceri, într-un proiect susţinut de Banca Transilvania, menit să pună în lumină spiritul antreprenorial al României de astăzi. Găsiţi mai jos o selecţie de businessuri pornite de la zero şi mai multe proiecte similare pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero.

    Iconist – showroom cu obiecte de mobilier, decoraţiuni, finisaje (Bucureşti)

    Fondatori: Raluca şi Mihai Pavel

    Investiţii: 120.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru 2023: 300.000 de euro

    Prezenţă: în spatele hotelului Moxa din Bucureşti

    TailorBox – ateliere de retuşuri (Bucureşti)

    Fondatori: Victor şi Marina Sima

    Investiţie iniţială: 30.000 de euro

    Cifră de afaceri: 50.000-60.000 de euro anual per unitate

    Prezenţă: în parcările a două magazine Kaufland din Bucureşti

    favr. – snackuri din ingrediente rămase după fabricarea de băuturi (Bucureşti)

    Fondator: Alexandru Cristinoi

    Investiţii: 45.000-50.000 de euro

    Prezenţă: online, în băcănii, magazine de proximitate şi locaţii HoReCa.

    Mooz Artelier – ateliere de creaţie pentru copii (Bucureşti)

    Fondatoare: Loredana şi Evelina Pipie

    Investiţie iniţială: 2.000 de euro

    Cifră de afaceri estimată pentru primul an de activitate:
    20.000 de euro

    Prezenţă: online

    Lemnoor – atelier de decoraţiuni şi mobilier (Câmpina, jud. Prahova)

    Fondator: Andrei Răduţă

    Investiţii: 75.000 de euro

    Prezenţă: online



    ZF şi Banca Transilvania au lansat PROIECTUL AFACERI DE LA ZERO, o platformă dedicată micilor antreprenori, firmelor care au creat peste 1,7 milioane de locuri de muncă. Fiecare afacere de la zero este o poveste despre ambiţie, curaj şi determinare. Poveştile micilor antreprenori vor fi publicate în ZF şi pe platforma zf.ro/afaceri-de-la-zero.
    În România sunt peste 500.000 de microîntreprinderi şi firme mici, unde lucrează 1,7 milioane de salariaţi, companii cu afaceri anuale de 70-80 mld. euro.

    Intraţi pe platforma www.zf.ro/afaceri-de-la-zero şi descoperiţi universul de companii create de micii antreprenori.