Tag: actiuni

  • Cum se tranzacţionează Patria Bank, ale cărei acţiuni au urcat puternic după ce acţionarul majoritar a anunţat că analizează o posibilă vânzare? Comparaţie cu Banca Transilvania şi BRD

    Anunţul surpriză făcut vineri, 18 iulie, de Patria Bank (PBK) privind posibila vânzare a pachetului de acţiuni, sau a unei părţi, deţinut de fondul EEAF Financial Services a adus o reacţie imediată: acţiunile au urcat cu 20% în doar trei şedinţe de tranzacţionare pe volume peste medie şi au ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, potrivit datelor agregate de ZF.

    Joi – înainte de anunţ – acţiunile au urcat cu 2,4% pe aproape 1 mil. lei, cea mai bună şedinţă din ultimele şase luni. Vineri s-au tranzacţionat acţiuni de 383.000 de lei, iar luni de 470.000 de lei.

    În prezent, Patria Bank are o capitalizare bursieră de 337 milioane de lei, preţul pe acţiune fiind de 0,103 lei. Raportat la profitul net din ultimele 12 luni, evaluarea băncii implică un indicator price/earnings (P/E) de 7,9 ori. Din perspectiva raportului dintre capitalizarea bursieră şi valoarea contabilă (price to book value – P/BV), multiplii indică un nivel de 0,79, adică sub valoarea contabilă a activelor.

    Unde se poziţionează Patria în comparaţie cu giganţii bancari listaţi la BVB

    Pentru investitori, comparaţia acestor multipli bursieri cu cei ai altor instituţii de credit listate este relevantă pentru a înţelege percepţia asupra riscului şi potenţialului fiecărei bănci.

    Banca Transilvania (TLV), cea mai mare instituţie de credit din România, cu o capitalizare bursieră de 30,5 miliarde de lei, se tranzacţionează la un P/E de 6,76 şi un P/BV de 1,64. BRD Groupe Société Générale (BRD), a doua bancă listată în ordinea capitalizării, cu 13,6 miliarde de lei, are un P/E de 8,8 şi un P/BV de 1,38.

    Aşadar, Patria Bank este evaluată de piaţă sub valoarea contabilă (P/BV < 1), în timp ce Banca Transilvania şi BRD sunt peste această referinţă. Diferenţa reflectă în principal mărimea, lichiditatea şi rentabilitatea fiecărei instituţii.

    Rentabilitate şi eficienţă: marile bănci rămân lideri

    În 2024, întregul sistem bancar românesc a raportat un profit record de 14,8 miliarde de lei, în creştere cu 9,6% faţă de anul precedent. Activele totale au ajuns la 881,7 miliarde de lei, în urcare cu 9,7% faţă de decembrie 2023, potrivit datelor BNR. Rentabilitatea medie a activelor (ROA) la nivel de sistem a fost de 1,68%, iar cea a capitalurilor proprii (ROE), de 18,38%.

    Spre comparaţie, Banca Transilvania a avut o rentabilitate a activelor de 2,2% şi un ROE de 24,3% – semnificativ peste media pieţei. BRD a înregistrat un ROA de 1,8% şi un ROE de 15,7%, mai temperate faţă de liderul de piaţă.

    Patria Bank a avut ROA de 1,68% şi ROE de 18,38%.

    Un alt element important în evaluarea bursieră este lichiditatea acţiunilor. Patria Bank are un free float – adică procentul de acţiuni aflate în circulaţie liberă pe bursă – de doar 16%, restul fiind deţinut de acţionarul majoritar EEAF Financial Services B.V., controlat de fondul de investiţii Emerging Europe Accession Fund.

    Spre comparaţie, Banca Transilvania are un free float de circa 70%, ceea ce o face una dintre cele mai lichide acţiuni de pe BVB. BRD are şi ea un free float semnificativ, în jur de 39%, iar acţiunile sunt parte din principalii indici bursieri locali şi regionali.

    Această diferenţă de lichiditate explică parţial de ce multiplii bursieri ai Patria Bank sunt mai scăzuţi, în pofida unei evaluări relativ modeste. Investitorii preferă, în general, companii mari, stabile şi cu acţiuni uşor tranzacţionabile.

    Explorarea vânzării participaţiei de 84% din Patria Bank poate marca începutul unei tranzacţii relevante pentru piaţa bancară locală. În funcţie de profilul potenţialului cumpărător – fie că este vorba de un investitor strategic, fie de unul financiar – tranzacţia ar putea aduce o reevaluare a băncii, dar şi un test privind interesul investitorilor pentru băncile mici listate.​

  • Cine sunt oamenii care au cumpărat o companie aflată aproape de faliment, care acum valorează aproape 5 miliarde de dolari?

    În 2009, pe fondul turbulenţelor crizei financiare globale, Pro Medicus., o firmă australiană relativ necunoscută în domeniul health-tech, a cumpărat Visage Imaging — o companie de imagistică medicală aflată aproape de faliment— pentru doar 3,5 milioane dolari. Astăzi, această mişcare strategică s-a dovedit una dintre cele mai inspirate decizii din peisajul tehnologic australian.

    Acţiunile companiei au crescut cu peste 54.000% în ultimii 15 ani, o performanţă care depăşeşte chiar şi ascensiunea Nvidia, una dintre vedetele industriei de inteligenţă artificială. Evoluţia spectaculoasă a ridicat averea fondatorilor — Sam Hupert şi Anthony Hall — la circa 4,7 miliarde dolari fiecare, potrivit Bloomberg.

    Povestea Pro Medicus începe în anii ’70, în Australia, unde Hupert, medic de familie, şi Hall, programator, s-au cunoscut la o degustare de vinuri. Din pasiunea comună pentru vinurile franţuzeşti a luat naştere o colaborare care a început cu digitalizarea administrativă a cabinetelor medicale printr-un software dezvoltat de fondatorii companiei. Prima versiune a software-ului Pro Medicus automatiza facturarea şi programările.

    Achiziţia Visage Imaging în 2009 a reprezentat momentul în care totul avea să se schimbe. Hupert, care revenise în funcţia de CEO în 2010, afirmă că tranzacţia a fost încheiată în doar şase săptămâni:

    „Era o altă lume atunci, iar Mercury (compania-mamă a Visage) era într-o poziţie extrem de dificilă.”

    Astăzi, Pro Medicus furnizează software de diagnostic oncologic în cloud, fiind partener pentru 11 dintre cele mai prestigioase 20 de institute medicale de formare din SUA. În semestrul încheiat în decembrie, compania a înregistrat o creştere de 30% a veniturilor din contracte.

    Evaluarea bursieră a companiei a atras atenţia analiştilor. Pro Medicus este evaluată la un nivel de peste 8 ori mai mare decât media Nasdaq 100 şi cu mult peste Nvidia sau Netflix.

    Comparativ, indicatorul price-to-sales este apropiat de cel al MicroStrategy, compania lui Michael Saylor, cunoscută pentru deţinerile sale masive în Bitcoin.

    „Valoarea pe care investitorii o atribuie acestei acţiuni este extraordinară,” afirmă John Hester, analist la Bell Potter, care recomandă achiziţia acţiunilor Pro Medicus.

    „Optimismul nostru se bazează pe capacitatea companiei de a câştiga noi contracte şi de a ţine la distanţă concurenţa.” Mai spune el

    Totuşi, analiştii avertizează asupra riscurilor, în special apariţia unor competitori precum Sectra AB, care a înregistrat o creştere de 1.400% în ultimul deceniu. În ciuda acestor provocări, până în prezent nu au apărut soluţii tehnologice comparabile.

    Potrivit directorului financiar Clayton Hatch, Pro Medicus deţine în prezent aproximativ 9% din cele 650 milioane de examene imagistice realizate anual în SUA, obiectivul fiind extinderea acestei cote, cu potenţial şi în cardiologie şi Europa.

    „Investitorii nu ne evaluează pe baza celor 9%, ci presupun că vom ajunge la 15% sau chiar 20% din piaţă,” afirmă Hatch.

    Un moment definitoriu a fost câştigarea contractului cu Sutter Health în 2014, care a deschis drumul către clienţi de prestigiu precum Mayo Clinic, Mercy Health, Yale University, Duke University sau Northwestern University. De atunci, acţiunile au crescut de la mai puţin de 1 dolar la peste 36.000% faţă de acel nivel.

    Deşi Hupert şi Hall deţin împreună aproape jumătate din companie, ambii au vândut constant câte un milion de acţiuni fiecare în ultimii ani. Vânzările cumulate, potrivit calculelor din documente financiare depuse din 2021 încoace, le-au adus peste 800 de milioane de dolari australieni.

    „Scopul a fost diversificarea, având în vedere că aproape toată averea noastră este legată de acţiunile companiei,” a declarat Hupert.

  • Harta burselor: La Tel Aviv se tranzacţionează zilnic acţiuni de 610 mil. euro – de 50 de ori mai mult decât la Bucureşti, în Israel, o ţară cu jumătate din populaţia României, dar cu un PIB cu 50% mai mare. Cele mai mari companii: Bank Leumi, Bank Hapoalim şi Elbit Systems

    Ziarul Financiar continuă proiectul „harta burselor”, prin care compară dimensiunea şi dinamica principalelor pieţe de capital din Europa. 

    Dar pentru astăzi, într-o nouă etapă, ZF extinde analiza şi va începe să abordeze individual şi bursele din afara continentului european, pentru a oferi cititorilor o imagine mai clară despre poziţia pieţei de capital din România în peisajul mondial al investiţiilor.

    Prima oprire este în Israel, o ţară cu o populaţie de 9,8 milioane de locuitori şi un PIB de 560 miliarde de euro, semnificativ peste cel al României, estimat la 370 miliarde de euro, în condiţiile unei populaţii de aproximativ 19 milioane.

    Bursa de la Tel Aviv numără 960 de companii listate şi înregistrează o capitalizare totală de 371 miliarde de euro, comparativ cu doar 320 de companii listate şi o capitalizare de 51,7 miliarde de euro în cazul Bursei de Valori Bucureşti. 

    Pe bursa israeliană se tranzacţionează zilnic acţiuni în valoare de 607 milioane de euro, adică de peste 50 de ori mai mult decât la Bucureşti, unde lichiditatea medie zilnică este de aproximativ 12 milioane de euro, potrivit datelor Bloomberg solicitate de ZF de la Intercapital ETF. 

    Bank Leumi, cel mai mare jucător de pe piaţa israeliană, are o capitalizare bursieră de 22 miliarde de euro, fiind urmat de Bank Hapoalim (20 mld. euro) şi Elbit Systems (18 mld. euro), companie de tehnologie şi apărare cu expunere internaţională.

    La Bucureşti cele mai mari companii sunt Hidroelectrica (10,9 mld. euro), OMV Petrom (9,5 mld. euro) şi Banca Transilvania (5,6 mld. euro). 

    În Israel, sectorul bancar şi industria de apărare joacă un rol central pe bursă, în timp ce în România cele mai mari companii sunt dominate de sectorul energetic, în mare parte controlat de stat.

    Israel are un ecosistem dezvoltat de investiţii, cu o prezenţă semnificativă a fondurilor instituţionale şi o cultură antreprenorială orientată spre listare şi creştere prin piaţa de capital. România, în schimb, are un grad redus de intermediere financiară şi un free-float limitat la majoritatea companiilor listate, ceea ce contribuie la lichiditatea scăzută.

    Prin extinderea proiectului „Harta Burselor”, ZF îşi propune să compare pieţele de capital internaţionale din perspectiva investitorului român: dimensiune, lichiditate, companii-cheie, sector dominant, accesibilitate şi impact asupra economiei. 

    Mai multe detalii aici: Bursă. Cum poate fi redusă prăpastia de lichiditate dintre bursa de la Bucureşti şi bursele din regiune? Polonia rulează de 40 de ori mai mult pe zi, Ungaria de 5 ori, iar Cehia de 4 ori. Germania şi Franţa sunt din altă lume cu tranzacţii de 500-600 de ori mai mari. Măcar îi batem pe bulgari şi pe croaţi

  • Care este compania ce devine prima din istorie care atinge o valoare de piaţă de 4.000 de miliarde de dolari, cât Google şi Facebook la un loc?

    Acţiunile Nvidia (simbol bursier NVDA) înregistrau un avans de 2% la debutul sesiunii de tranzacţionare de miercuri, compania depăşind pentru prima dată pragul de 4.000 de miliarde de dolari în ceea ce priveşte capitalizarea, pe fondul cererii tot mai mari pentru cipurile care alimentează inteligenţa artificială generativă.

    Nvidia devine astfel prima companie din lume care atinge o valoare de piaţă de 4.000 de miliarde de dolari, depăşind Microsoft şi Apple, care au ajuns anterior la 3.000 de miliarde. Microsoft este unul dintre cei mai importanţi clienţi ai săi.

    Fondată în 1993, compania din California a trecut de 2.000 de miliarde de dolari în februarie 2024 şi a atins pragul de 3.000 de miliarde în iunie, înainte de a stabili acest nou record, potrivit CNBC.

    O acţiune NVDA ajungea la 164,2 dolari la ora publicării ştirii, în creştere cu 25% în ultimul an şi aproape 1.500% în ultimii cinci ani. Grupul valorează acum mai mult decât Alphabet (Google) şi Meta Platforms (Facebook) la un loc.

    Rolul jucat de Nvidia în ascensiunea AI l-a adus pe CEO-ul Jensen Huang în atenţia preşedintelui Donald Trump, sporindu-i profilul public dincolo de sfera tehnologiei.

    Huang a fost unul dintre directorii executivi de top care l-au însoţit pe Trump într-o vizită oficială în Arabia Saudită, în luna mai. Nvidia este, de altfel, partener în Project Stargate – o iniţiativă de 500 de miliarde de dolari anunţată de liderul de la Casa Albă la începutul anului, menită să extindă infrastructura dedicată inteligenţei artificiale şi să consolideze poziţia Statelor Unite în domeniul tehnologic.

    Totuşi, ascensiunea Nvidia nu a fost lipsită de obstacole. În ianuarie, startup-ul chinez DeepSeek a atras atenţia pieţelor cu un model AI performant, dar semnificativ mai accesibil, alimentând dezbaterile legate de necesitatea unor investiţii masive în hardware specializat. Anunţul a pus presiune pe acţiunile Nvidia, care au înregistrat o corecţie abruptă la începutul anului.

    În prezent, cotaţia este pe plus cu 18% în 2025.

  • Pe 16 iulie începe oferta de vânzare de acţiuni Purcari la 21 de lei. Maspex din Polonia vizează preluarea a 98% din companie pentru 835 mil. lei

    Grupul polonez Maspex, unul dintre cei mai mari jucători din industria alimentară din Europa Centrală şi de Est, lansează din 16 iulie ofertă publică de preluare voluntară a producătorului de vinuri Purcari la preţul de 21 de lei pe acţiune, potrivit documentului aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară.

    Oferta vizează achiziţionarea a 39,77 milioane de acţiuni Purcari, reprezentând 98,38% din capitalul social. Perioada de derulare a ofertei este 16 iulie – 30 iulie 2025, iar intermediarul tranzacţiei este BRD – Groupe Société Générale.

    Oferta se va desfăşura prin sistemele Bursei de Valori Bucureşti şi este deschisă tuturor acţionarilor – persoane fizice şi juridice.

    Grupul Maspex, activ în România prin branduri precum Tymbark, Tedi sau Bucovina, îşi extinde astfel expunerea pe piaţa vinurilor premium din Europa de Sud-Est, printr-o tranzacţie despre care spun că nu va duce la delistarea Purcari de la Bursa de Valori.

    Preţul oferit de Maspex, de 21 de lei pe acţiune, înseamnă o tranzacţie de 835 mil. lei.

    Rezultatul final al ofertei va fi comunicat de către intermediarul BRD, iar dovada virării sumelor către acţionari va fi depusă la ASF, conform reglementărilor în vigoare.

    Citiţi mai multe în articolele de mai jos: 

  • În ce investesc românii pe eToro: Pepsi, producătorul de armament Rheinmetall şi gigantul Berkshire Hathaway. Investitorii globali, concentraţi pe sectorului sănătăţii şi boomul AI

    Investitorii individuali la nivel global au cumpărat acţiuni UnitedHealth şi Lululemon la preţ redus în trimestrul al doilea, precum şi acţiuni din sectorul sănătăţii, în aşteptarea redresării domeniului conform cu trendul pieţei per ansamblu, potrivit celor mai recente date ale platformei de tranzacţionare şi investiţii eToro.

    eToro a analizat care sunt companiile care au înregistrat cea mai mare schimbare proporţională a numărului de deţinători de la un trimestru la altul dar şi care sunt cele mai deţinute 10 acţiuni de pe platformă la nivel global şi în România.

    În fruntea listei globale a acţiunilor cu cele mai mari creşteri ale numărului de deţinători se află UnitedHealth, cu o creştere de 148% a numărului de deţinători faţă de primul trimestru. Pe măsură ce preţul acţiunilor sale a scăzut cu 42% în al doilea trimestru, investitorii individuali au profitat de scădere. Cea mai mare companie de asigurări de sănătate din America a fost afectată de crize în acest an, inclusiv demisia directorului său general, reducerea previziunilor de profit pentru 2025, dispute cu Departamentul de Justiţie al SUA privind fraude în sistemul Medicare şi o încercare de achiziţie a unui furnizor rival de servicii medicale la domiciliu.

    Pe locul al doilea în lista „celor mai mari creşteri” se află retailerul de echipament sportiv Lululemon, care a înregistrat o creştere de 43% a numărului de acţionari faţă de trimestrul anterior. Preţul acţiunilor Lululemon a scăzut cu 19% în trimestrul al doilea şi cu 37% de la începutul anului. Având o proporţie semnificativă din produsele sale fabricate în ţări asiatice, Lululemon riscă să fie grav afectată de tarifele americane. În combinaţie cu scăderea consumului în SUA, marca de echipament sportiv şi-a redus în iunie previziunile privind veniturile pe întreg anul, ceea ce a dus la o scădere masivă pe piaţă a acţiunilor.

    Lale Akoner, analist pentru pieţe globale la eToro, a declarat: „Despre ultimul trimestru se poate spune orice, dar nu că ar fi fost unul liniştit pentru pieţe. Am început cu anunţul privind tarifele „Zilei Eliberării”, care a aruncat pieţele globale în haos. Cu toate acestea, până la sfârşitul lunii iunie, S&P 500 şi Nasdaq 100 au înregistrat reveniri impresionante şi au atins noi maxime istorice.

    În acest context volatil, cele mai recente date privind acţiunile de top demonstrează agilitatea şi rezilienţa investitorilor individuali. În loc să se lase descurajaţi de scăderile masive ale preţurilor de pe burse, aceştia au văzut valoare în acţiuni precum UnitedHealth şi Lululemon. UnitedHealth este în continuare liderul pieţei de asigurări de sănătate din SUA, în timp ce Lululemon reflectă încrederea investitorilor că cererea de bunuri de lux va reveni. Aprilie 2025 va rămâne în istorie ca una dintre cele mai mari „vânzări” din istoria pieţei bursiere, iar cei care au avut convingerea să cumpere şi să păstreze acţiunile în acel moment vor culege probabil roadele acum.”

    Investitorii români au preferat Rheinmetall (+13%), Berkshire Hathaway (+10%) şi Pepsi (+8%) în alegerile lor de investiţii, acestea fiind cele trei companii cu cea mai mare creştere a numărului de deţinători din România de pe platforma eToro, reiese dintr-o analiză.

    Bogdan Maioreanu, analist de piaţă eToro pentru România, a comentat: „Investitorii români au acordat atenţie planului UE ReArm Europe, care va creşte cheltuielile pentru apărare cu 800 de miliarde de euro, ceea ce se aşteaptă să stimuleze veniturile companiilor europene din domeniul apărării. Rheinmetall a fost vedeta acestui an, preţul acţiunilor sale crescând cu 234% de la începutul anului. De asemenea, au cumpărat acţiuni Berkshire Hathaway în timpul „vânzării din aprilie” şi acţiuni Pepsi, deoarece preţul acestora a scăzut în cursul trimestrului.”

    Investitorii individuali se concentrează pe sectorul sănătăţii şi îşi diversifică investiţiile în tehnologie şi AI

    Alături de UnitedHealth, şi alte companii din sectorul sănătăţii şi biotehnologiei precum Thermo Fisher Scientific (39%), Hims & Hers Health (32%), Sanofi (29%) şi Novo Nordisk (21%) au ocupat locuri de frunte în clasamentul global al celor mai mari creşteri ale numărului de deţinători. Toate au avut un al doilea trimestru tumultuos. În special, preţul acţiunilor Hims & Hers a scăzut cu 32% după ce Novo Nordisk a pus brusc capăt parteneriatului de vânzare Wegovy, în timp ce Novo Nordisk se confruntă cu dificultăţi din cauza preocupărilor legate de pipeline-ul său de medicamente pentru slăbit.

    Pe măsură ce tarifele vamale ameninţau marile companii de tehnologie din SUA, investitorii individuali au căutat noi câştigători în domeniul AI. Applied Digital, firma susţinută de Nvidia, a înregistrat o creştere de 42% a numărului de deţinători de pe platforma eToro. Bigbear.ai, care furnizează soluţii de AI pentru guvern şi apărare, a înregistrat o creştere de 39% a numărului de acţionari. În afara sectorului AI, a crescut şi numărul de deţinători de acţiuni în compania de jocuri video Take Two Interactive (cu 30%), întrucât amânarea lansării GTA 6 până în 2026 a stârnit şi mai mult entuziasm.

    Lale Akoner a adăugat: „Sectorul sănătăţii nu şi-a revenit încă precum alte sectoare de când pieţele globale au atins un minim în aprilie. De fapt, luând în considerare fondul Health Care Select Sector SPDR, acţiunile din sectorul sănătăţii din SUA au în prezent cea mai slabă performanţă faţă de S&P 500 din ultimii 24 de ani. Acest lucru explică prezenţa numeroaselor acţiuni legate de sănătate şi biostiinte în lista celor mai mari creşteri, deoarece investitorii le-au păstrat în speranţa unei redresări mai puternice a sectorului.

    Investitorii s-au diversificat şi în afara companiilor mari din domeniul tehnologic, din cauza incertitudinilor legate de politica comercială a SUA. Acest lucru a dus la alte investiţii în tehnologie şi AI, precum Applied Digital, furnizorul de centre de date susţinut de Nvidia, care a semnat în iunie un contract pe 15 ani cu firma de cloud computing CoreWeave, şi Bigbear.ai, care a câştigat contracte guvernamentale pentru proiecte legate de apărare. Ambele afaceri sunt axate pe piaţa internă şi sunt mai puţin expuse tensiunilor comerciale globale.”

    Analizând lista „celor mai mari scăderi” ale numărului de deţinători, vedem că la nivel global investitorii individuali au marcat profituri din companii precum TransMedics (tehnologie medicală), banca braziliană Itaú Unibanco şi firma de securitate cloud Zscaler, care au înregistrat creşteri semnificative pe burse în trimestrul al doilea. Investitorii individuali români au marcat profituri din tehnologie: Microsoft (-11%), dar şi Coinbase (-8%).

    În al doilea trimestru, nu au existat schimbări semnificative în topul celor mai deţinute 10 acţiuni la nivel global pe eToro, cu excepţia schimbării de poziţii între Alphabet şi Nio, care ocupă acum locul 6, respectiv 7. Nvidia, Tesla şi Amazon sunt cele mai deţinute trei companii pe eToro de la sfârşitul anului 2024, iar numărul deţinătorilor acestora a înregistrat schimbări minime de la un trimestru la altul. Pentru investitorii români (Tabelul 3), schimbarea a avut loc între unicornul românesc UiPath si Microsoft, care şi-au inversat poziţiile în top ocupând acum locurile  5 si respectiv 6, scriu reprezentanţii eToro.

    „Sincronizarea este totul în investiţii”, a declarat Lale Akoner. „Este liniştitor să vedem că investitorii individuali nu doar cumpără oportunist la preţuri scăzute, ci şi vând la momentul potrivit pentru a-şi realiza câştigurile. Având în vedere că acţiuni precum Oracle au atins recent un nou maxim istoric, este logic ca o proporţie semnificativă de investitori să-şi fi închis poziţiile până la sfârşitul lunii iunie.”

  • Cum au reuşit doi australieni să devină miliardari cu o simplă investiţie în care nimeni nu credea. Acţiunile companiei în care au investit au crescut cu 54.000%

    În 2009, pe fondul turbulenţelor crizei financiare globale, Pro Medicus., o firmă australiană relativ necunoscută în domeniul health-tech, a cumpărat Visage Imaging — o companie de imagistică medicală aflată aproape de faliment— pentru doar 3,5 milioane dolari. Astăzi, această mişcare strategică s-a dovedit una dintre cele mai inspirate decizii din peisajul tehnologic australian.

    Acţiunile companiei au crescut cu peste 54.000% în ultimii 15 ani, o performanţă care depăşeşte chiar şi ascensiunea Nvidia, una dintre vedetele industriei de inteligenţă artificială. Evoluţia spectaculoasă a ridicat averea fondatorilor — Sam Hupert şi Anthony Hall — la circa 4,7 miliarde dolari fiecare, potrivit Bloomberg.

    Povestea Pro Medicus începe în anii ’70, în Australia, unde Hupert, medic de familie, şi Hall, programator, s-au cunoscut la o degustare de vinuri. Din pasiunea comună pentru vinurile franţuzeşti a luat naştere o colaborare care a început cu digitalizarea administrativă a cabinetelor medicale printr-un software dezvoltat de fondatorii companiei. Prima versiune a software-ului Pro Medicus automatiza facturarea şi programările.

    Achiziţia Visage Imaging în 2009 a reprezentat momentul în care totul avea să se schimbe. Hupert, care revenise în funcţia de CEO în 2010, afirmă că tranzacţia a fost încheiată în doar şase săptămâni:

    „Era o altă lume atunci, iar Mercury (compania-mamă a Visage) era într-o poziţie extrem de dificilă.”

    Astăzi, Pro Medicus furnizează software de diagnostic oncologic în cloud, fiind partener pentru 11 dintre cele mai prestigioase 20 de institute medicale de formare din SUA. În semestrul încheiat în decembrie, compania a înregistrat o creştere de 30% a veniturilor din contracte.

    Evaluarea bursieră a companiei a atras atenţia analiştilor. Pro Medicus este evaluată la un nivel de peste 8 ori mai mare decât media Nasdaq 100 şi cu mult peste Nvidia sau Netflix.

    Comparativ, indicatorul price-to-sales este apropiat de cel al MicroStrategy, compania lui Michael Saylor, cunoscută pentru deţinerile sale masive în Bitcoin.

    „Valoarea pe care investitorii o atribuie acestei acţiuni este extraordinară,” afirmă John Hester, analist la Bell Potter, care recomandă achiziţia acţiunilor Pro Medicus.

    „Optimismul nostru se bazează pe capacitatea companiei de a câştiga noi contracte şi de a ţine la distanţă concurenţa.” Mai spune el

    Totuşi, analiştii avertizează asupra riscurilor, în special apariţia unor competitori precum Sectra AB, care a înregistrat o creştere de 1.400% în ultimul deceniu. În ciuda acestor provocări, până în prezent nu au apărut soluţii tehnologice comparabile.

    Potrivit directorului financiar Clayton Hatch, Pro Medicus deţine în prezent aproximativ 9% din cele 650 milioane de examene imagistice realizate anual în SUA, obiectivul fiind extinderea acestei cote, cu potenţial şi în cardiologie şi Europa.

    „Investitorii nu ne evaluează pe baza celor 9%, ci presupun că vom ajunge la 15% sau chiar 20% din piaţă,” afirmă Hatch.

    Un moment definitoriu a fost câştigarea contractului cu Sutter Health în 2014, care a deschis drumul către clienţi de prestigiu precum Mayo Clinic, Mercy Health, Yale University, Duke University sau Northwestern University. De atunci, acţiunile au crescut de la mai puţin de 1 dolar la peste 36.000% faţă de acel nivel.

    Deşi Hupert şi Hall deţin împreună aproape jumătate din companie, ambii au vândut constant câte un milion de acţiuni fiecare în ultimii ani. Vânzările cumulate, potrivit calculelor din documente financiare depuse din 2021 încoace, le-au adus peste 800 de milioane de dolari australieni.

    „Scopul a fost diversificarea, având în vedere că aproape toată averea noastră este legată de acţiunile companiei,” a declarat Hupert.

  • Inteligenţă artificială, crypto şi obligaţiuni: Ce acţiuni şi ETF-uri preferă investitorii români pe platforma de tranzacţionare Freedom24

    Investitorii din România îşi diversifică strategiile, alternând investiţiile în companii tech, active cripto, titluri de stat din Statele Unite şi sectoare de nişă cu plasamentele în ETF-uri (fonduri tranzacţionate la bursă) axate pe companii de top sau obligaţiuni cu randament ridicat, potrivit unei analize a platformei de tranzacţionare Freedom24, realizată pe baza comportamentului investiţional al celor aproximativ 2.800 de utilizatori români în ultimul an.

    „Această strategie reflectă un echilibru între pariurile pe inovaţie, cu un potenţial ridicat de câştig şi risc pe măsură, şi activele defensive, cu riscuri reduse. Este o abordare în acord cu profilul economic al României – o ţară aflată în plină dezvoltare în cadrul Uniunii Europene, cu o piaţă de investiţii încă emergentă, dar din ce în ce mai conectată la tendinţele globale”, scriu reprezentanţii companiei.

    Mai jos, restul analizei:

    Top 10 acţiuni şi obligaţiuni tranzacţionate de către investitorii români

    Investitorii români au manifestat un interes pronunţat pentru acţiunile din sectorul de tehnologie şi inteligenţă artificială. Aceştia au căutat expunere la companii cu potenţial mare de creştere, precum NVIDIA (NVDA.US) – lider în procesoare grafice, Taiwan Semiconductor (TSM.US) – cel mai mare producător de cipuri şi Microsoft (MSFT.US) – un jucător major în cloud computing şi AI.

    Dincolo de tehnologie şi inovaţie, sustenabilitatea a fost un alt criteriu în deciziile investiţionale. Tesla (TSLA.US) a rămas o opţiune preferată pentru cei care doresc să beneficieze de creşterea sectorului energiei verzi şi al vehiculelor electrice.

    Valul cripto, amplificat de media, şi-a pus amprenta şi asupra preferinţelor investitorilor români. MicroStrategy (MSTR.US), companie cunoscută pentru deţinerile majore de Bitcoin, a devenit o opţiune atractivă pentru cei care vor expunere indirectă la active digitale, semnalând încredere pe termen lung în potenţialul Bitcoin.

    Investitorii de retail din România au explorat şi sectoare de nişă, precum transportul maritim şi biotehnologia. Aceştia au plasat pariuri speculative pe companii precum Castor Maritime (CTRM.US), activă în transportul naval, şi TherapeuticsMD (TXMD.US), o companie farmaceutică specializată în sănătatea femeilor.

    Pe de altă parte, investitorii cu profil conservator, care caută stabilitate şi expunere redusă la risc – mai ales în contextul incertitudinilor geopolitice şi al inflaţiei – s-au orientat către instrumente cu venit fix, precum obligaţiunile şi acţiunile cu dividende. Printre cele mai populare obligaţiuni au fost EuroBond USA Notes, cu un cupon de 3,375% şi scadenţă în mai 2033, respectiv EuroBond USA Bonds, cu un cupon de 4,125% şi scadenţă în august 2053.  De asemenea, AT&T (T.US), gigantul telecom, a atras interes prin plăţile sale constante de dividende.

    „Investitorii români adoptă o strategie echilibrată, în care pariurile curajoase pe tehnologie, criptomonede şi sectoare emergente sunt compensate de active defensive. ETF-urile sunt un pilon central, deoarece oferă diversificare, randamente atractive şi acces la trendurile internaţionale. Este o strategie specifică unei pieţe emergente, conectată la dinamica globală, dar conştientă de riscurile locale – de la inflaţie şi dobânzi ridicate, până la incertitudinea politică. Românii au încredere în domenii precum AI, crypto şi apărare, însă îşi temperează entuziasmul prin investiţii prudente în instrumente stabile, cu acoperire globală”, a declarat  Radu-Iulian Pădurean, Network Development Manager în cadrul Freedom24.

    Top 10 ETF-uri tranzacţionate de către investitorii români

    Principalele motive pentru care investitorii români au ales ETF-urile sunt diversificarea instantă a portofoliilor şi accesul facil la pieţele internaţionale. Printre cele mai populare alegeri s-au numărat SXR8.EU (iShares Core S&P 500 ETF) şi SPY.US (SPDR S&P 500 ETF), ambele replicând indicele S&P 500 şi oferind expunere largă pe piaţa americană. Unii investitori au preferat VUAA.EU (Vanguard S&P 500 UCITS ETF), care asigură aceeaşi expunere, dar cu comisioane mai reduse.

    Cei care au vrut să iasă din zona de confort a pieţei americane, au optat pentru VWCE.EU (Vanguard FTSE All-World UCITS ETF) – un fond ce oferă diversificare globală, acoperind atât pieţele dezvoltate, cât şi cele emergente.

    ETF-urile axate pe tehnologie şi pe companii cu potenţial accelerat de creştere s-au aflat, de asemenea, în centrul atenţiei. Printre cele mai căutate au fost QQQM.US (Invesco NASDAQ 100 ETF), un fond cu expunere pe giganţi tech precum NVIDIA şi Microsoft, VUG.US (Vanguard Growth ETF), dedicat companiilor americane cu potenţial ridicat de creştere, inclusiv Tesla şi Nvidia, şi AMDY.US (YieldMax AMD Option Income Strategy ETF), o alegere mai speculativă concentrată pe sectorul semiconductorilor.

    Investitorii interesaţi să obţină venituri constante s-au orientat către ETF-urile care oferă randamente ridicate. Preferate au fost EMHY.US (iShares J.P. Morgan EM High Yield Bond ETF), care oferă acces la obligaţiuni cu randamente mari din pieţele emergente şi ULTY.US (YieldMax Ultra Option Income ETF), un ETF destinat investitorilor activi, care utilizează opţiunile pentru maximizarea veniturilor.

    Pe fondul intensificării tensiunilor geopolitice, o parte dintre investitori au direcţionat fonduri către DFNS.EU, un ETF concentrat pe companii din industria apărării, într-un context în care guvernele din întreaga lume şi-au crescut bugetele de apărare.

    Pentru investitorii pe termen lung, care prioritizează conservarea capitalului, ETF-urile precum VUAA, VWCE şi SPY au continuat să fie opţiuni de bază. Aceste fonduri oferă o diversificare amplă şi şi-au dovedit rezilienţa în perioade marcate de volatilitate.

    Platforma Freedom24, disponibilă atât pe mobil, cât şi pe web, oferă investitorilor de retail acces direct la 15 dintre cele mai importante burse din SUA, Europa şi Asia – inclusiv NASDAQ, NYSE, CME, HKEX, Euronext, LSE şi Deutsche Börse. Utilizatorii pot tranzacţiona peste 1 milion de instrumente financiare, inclusiv acţiuni, opţiuni şi ETF-uri.

  • Explozie totală pentru o companie obscură, care a înregistrat una dintre cele mai mari creşteri din istorie: acţiunile au urcat cu 82.000%, transformându-l pe proprietar într-unul dintre cei mai bogaţi oameni din lume

    Regencell Bioscience Holdings Ltd., o companie obscură de medicină tradiţională chineză, listată la bursa din New York, a devenit subiectul uneia dintre cele mai spectaculoase şi controversate raliuri bursiere din acest an, după ce acţiunile sale au crescut cu peste 82.000% de la minimele atinse în februarie, scrie Bloomberg.

    Valoarea acţiunilor a atins un vârf ameţitor la începutul lunii iunie, propulsându-l pe CEO-ul Yat-Gai Au, care deţine aproape întreaga companie, într-un clasament select: pentru scurt timp, el a ajuns să se numere printre cele mai bogate 100 de persoane din lume — cel puţin pe hârtie.

    În vârful raliului, atins pe 17 iunie, participaţia de 86% deţinută de Yat-Gai Au valora nu mai puţin de 33,3 miliarde de dolari, potrivit Bloomberg Billionaires Index — mai mult decât averile fondatorului Nike, Phil Knight, sau ale magnatului tech Masayoshi Son. În prezent, averea sa estimată a scăzut la 6,8 miliarde.

    Compania spune că nimic nu s-a schimbat în modelul de business sau în performanţele financiare. Într-o raportare intermediară transmisă luni, Regencell a dat vina pe „short sellerii” pentru volatilitatea fără precedent.

    Realitatea financiară a companiei contrastează puternic cu euforia de pe bursă. Regencell are venituri modeste şi pierderi recurente, dezvoltând tratamente alternative pe bază de plante pentru ADHD şi autism, afecţiuni pentru care medicina tradiţională chineză nu are, în mod general acceptat, soluţii demonstrate ştiinţific.

    După vârful atins, acţiunile companiei s-au prăbuşit cu peste 80%, într-un declin care a stârnit semne de întrebare în rândul analiştilor şi al autorităţilor de reglementare.

    Securities and Exchange Commission (SEC), instituţia americană care reglementează pieţele financiare, a refuzat să comenteze situaţia, iar Regencell nu a răspuns la solicitările presei.

    Între timp, piaţa rămâne derutată: o companie necunoscută, cu pierderi continue şi venituri minime, ajunge pentru scurt timp la o capitalizare comparabilă cu cea a unor giganţi din S&P 500 — un episod care ridică semne de întrebare serioase despre eficienţa şi transparenţa bursei americane.

  • Miracol chinezesc: Cum a ajuns o companie pharma obscură să fie în centrul unui raliu spectaculos pe burse după ce acţiunile au crescut cu 82.000%. Explozia preţurilor l-a propulsat pe CEO în top 100 cei mai bogaţi oameni din lume, dar doar pe hârtie pentru că businessul are probleme financiare serioase şi nu poate plăti salariul