BusinessMagazin

Tag: costuri

  • Micromorţi în plus şi microvieţi prea scumpe

    Criza, dacă putem să o numim aşa, a francului elveţian este, dincolo de nemulţumiri, opinii, măsuri şi contramăsuri, o problemă de educaţie, care trebuie corelată cu o mulţime de factori, de la modul în care românii traversează strada la circulaţia presei economice la noi şi de la cifrele de audienţă ale televiziunilor la apariţia lebedelor negre.

    La un moment dat, destul de repede după cel de-al doilea război mondial, forţele aeriene americane au angajat o companie independentă pentru varii studii legate de războiul atomic care părea, în acel moment, de neevitat. Unul dintre primele studii a fost condus de un matematician care a fost pus să calculeze cele mai bune variante pentru o primă lovitură asupra Uniunii Sovietice.

    Matematicianul a folosit tehnici cât se poate de moderne şi în 1950 a emis o variantă de strategie: în locul unor bombardiere cu reacţie uriaşe, americanii ar trebui să folosească un număr uriaş de avioane ieftine, cu elice, din care cele mai multe nici măcar nu ar transporta arme nucleare, ci ar urma să fie folosite drept un soi de momeală. Numărul enorm de avioane ar deruta şi ar copleşi apărarea sovietică, a conchis omul nostru. Ideea sa a înfuriat la culme ştabii Air Force, o dată pentru că socoteau avioanele ieftine, cu elice, sub demnitatea lor, dar şi pentru că analizele de costuri şi beneficii ale matematicianului nu ţineau cont de vieţile omeneşti implicate în atac, de echipaje. Iar planul ar fi costat mii, zeci de mii de vieţi omeneşti, fapt inacceptabil pentru oficiali, foşti piloţi şi ei. Matematicianul a trecut la idei mai puţin creţe, dar întrebarea a rămas: care este preţul unei vieţi omeneşti?

    Zece ani mai târziu, Thomas Schelling, un economist care peste ani a luat premiul Nobel şi un student al său, fost pilot militar, a introdus într-un articol ideea folosirii unei vieţi statistice, o inversare a problemei, de fapt: cât am fi dispuşi să cheltuim pentru a salva o viaţă?! (Trebuie să ştiţi şi că Schelling a introdus, primul, sintagma „collateral damage“.) Iar peste alţi câţiva ani un statistician britanic şi un profesor de la Stanford au tranşat problema definitv, introducând conceptele de „microlife“ şi, respectiv, „micromort“, două unităţi de măsură a riscului. Prima descrie riscurile cumulate pentru o persoană şi este echivalentă cu circa o jumătate de oră de viaţă; fumatul a patru ţigări, zilnic, consumă două microvieţi, iar 20 de minute de sport ne „aduc“ două microvieţi/zi. Micromort este posibilitatea de deces de unu la un milion: 100 de kilometri parcurşi pe motocicletă înseamnă opt micromorţi, dar aceeaşi distanţă pe bicicletă se traduce prin doar două micromorţi. Greu de crezut, dar unii le-au dat valori: în analizele serviciului de sănătate britanic o microviaţă costă 1,70 lire sterline, iar departamentul transporturilor cheltuie cam 1,60 lire sterline pentru a preveni o micromoarte. O aritmetică ciudată cea de mai sus, dar care ne îndepărtează de orice abordare pătimaşă, aşa cum au reacţionat şefii Air Force în anii ‘50.

    Cred că la fel, fără abordări pătimaşe, ar trebui privită criza francului; în fond riscul valutar se învaţă în manuale şi, din păcate, am trăit suficiente precedente, de la devalorizările din anii ‘90 la criza rusească din 1998 sau la aprecierea leului din 2004, când afectaţi cu fost cei cu salarii în valută sau companiile care exportau. În Polonia clienţii care au luat credite în monedă străină a trebuit să semneze o declaraţie care arăta că au înţeles riscurile, şi aveau, oricum, venituri mari, pentru că doar aceştia puteau accede la respectivele credite – câteva „micromorţi“ eliminate. Bancherii români le-au recomandat – „micromorţi“ în plus. Clienţii spun că nu au ştiut şi nu au fost informaţi despre riscuri, dar de când are banul doar o singură faţă?!

    Nu insist, contabilizăm elementele unei culturi a sărăciei, puternic prezentă în România, şi acesta este subiectul adevărat al acestui text. O cultură a tunului, în care bagi un euro şi obţii 5.000. O cultură care împarte oamenii în duşi de nas şi ducători de nas, în fraieri şi şmecheri. Care mai înseamnă eliminarea egalităţii şanselor, idolatrizările gratuite şi folosirea de manipulări grosolane. Credinţa în insul mesianic. Inerţie şi imobilism şi folosirea în exces a ierarhiei nătânge. Mulţumirea de a supravieţui, fără ambiţii. Micromorţi în plus şi microvieţi prea scumpe.

    Ilustrez cu „Ţara laptelui şi a mierii“, de Pieter Bruegel cel Bătrân, un tablou care l-a inspirat, peste ani, chiar şi pe Freud.

  • Cât costă asigurarea spectacolelor Cirque du Soleil, Joquim Cortez şi Mariza

    Show-urile de această anvergură necesită o pregătire îndelungată, iar eforturile logistice sunt uriaşe, ceea ce înseamnă că şi riscurile sunt mari. Tocmai de aceea, organizatorul Wonderful Events a dorit să încheie o poliţă de asigurare complexă care să îi ofere acoperire în cazul celor mai neprevăzute evenimente, potrivit informaţiilor transmise de Leader Team Broker. Astfel, brokerul de asigurare împreună cu asiguătorul Certasig a creat o poliţă specială care acoperă evenimente multiple şi riscuri diferenţiate, astfel încât să ofere acoperirea de care organizatorul avea nevoie.

    Poliţa include, printre altele, şi riscurile către terţi,  daunele rezultate în urma folosirii focurilor de artificii, daune care pot apărea în aranjarea decorului, eventualele  pagube rezultate din  încurajarea participării publicului, pagube provocate ca urmare a folosirii structurilor de scaune temporare sau cele cauzate de acte de acrobaţie şi, desigur, poliţa include şi o componentă de protecţie a spectatorilor. 

    „Fiecare eveniment pe care îl asigurăm e unic şi are riscuri asociate clare. Lucrurile se complică atunci când este nevoie de o singură poliţă care acoperă mai multe spectacole, complet diferite între ele, cu riscuri complet diferite şi costuri diferite de asigurare. Uniformizarea lor într-o poliţă unică a fost ceva nou şi pentru noi, deşi ne ocupăm de asigurări de evenimente de mult timp. Din fericire, am reuşit iar organizatorul a obţinut poliţa de care avea nevoie”, spune Răzvan Rusu, managing director al Leader Team.

    Compania Leader Team Broker de asigurare a fost înfiinţată în 2006, are circa 7.500 de clienţi activi şi o cifră de afaceri de peste două milioane de euro.

     

  • Cât costă asigurarea spectacolelor Cirque du Soleil, Joquim Cortez şi Mariza

    Show-urile de această anvergură necesită o pregătire îndelungată, iar eforturile logistice sunt uriaşe, ceea ce înseamnă că şi riscurile sunt mari. Tocmai de aceea, organizatorul Wonderful Events a dorit să încheie o poliţă de asigurare complexă care să îi ofere acoperire în cazul celor mai neprevăzute evenimente, potrivit informaţiilor transmise de Leader Team Broker. Astfel, brokerul de asigurare împreună cu asiguătorul Certasig a creat o poliţă specială care acoperă evenimente multiple şi riscuri diferenţiate, astfel încât să ofere acoperirea de care organizatorul avea nevoie.

    Poliţa include, printre altele, şi riscurile către terţi,  daunele rezultate în urma folosirii focurilor de artificii, daune care pot apărea în aranjarea decorului, eventualele  pagube rezultate din  încurajarea participării publicului, pagube provocate ca urmare a folosirii structurilor de scaune temporare sau cele cauzate de acte de acrobaţie şi, desigur, poliţa include şi o componentă de protecţie a spectatorilor. 

    „Fiecare eveniment pe care îl asigurăm e unic şi are riscuri asociate clare. Lucrurile se complică atunci când este nevoie de o singură poliţă care acoperă mai multe spectacole, complet diferite între ele, cu riscuri complet diferite şi costuri diferite de asigurare. Uniformizarea lor într-o poliţă unică a fost ceva nou şi pentru noi, deşi ne ocupăm de asigurări de evenimente de mult timp. Din fericire, am reuşit iar organizatorul a obţinut poliţa de care avea nevoie”, spune Răzvan Rusu, managing director al Leader Team.

    Compania Leader Team Broker de asigurare a fost înfiinţată în 2006, are circa 7.500 de clienţi activi şi o cifră de afaceri de peste două milioane de euro.

     

  • Adevărul despre restaurantele all-you-can-eat. Cum te joci cu mintea clientului şi îl faci să plătească mai mult

    Ei au realizat experimentul la un restaurant italian din New York, oferind de-a lungul a două săptămâni două variante de masă: una de 8 dolari şi una de 4 dolari, dar având acelaşi conţinut. Cei care au plătit 8 dolari au dat note mai bune cu 11% decât cei care au plătit 4 dolari.

    “Oamenii îşi creează nişte aşteptări legate de gust în funcţie de preţul pe care îl plătesc, iar acest lucru se transformă într-o autosugestie la final”, notează David Just, profesor de economie şi management în cadrul Cornell Dyson. “Dacă nu costă mult, nu poate fi atât de bun. Oamenii ajung să regrete faptul că au ales varianta mai ieftină de bufet”.

    Pentru a face profit, un restaurant AYCE trebuie să respecte aceleaşi reguli valabile în cadrul oricărui business: costurile de producţie şi funcţionare trebuie să fie mai mici decât încasările. Cu alte cuvinte, preţul alimentelor, utilităţilor şi al personalului trebuie să fie ţinute sub control. Costurile, mai notează studiul, sunt diferite în cazul unui restaurant de tip AYCE decât în cazul unui restaurant tradiţional. Numărul necesar de angajaţi este mai mic, deoarece clienţii se servesc singuri. Bucătarii au un meniu predefinit pe care îl realizează, astfel încât alimentele necesare sunt ştiute cu câteva zile înainte.

    Deşi în cazul AYCE nu există posibilitatea ca un client să trimită mâncarea înapoi la bucătărie, există alt tip de client, şi anume cel care vrea să mănânce peste limite.

     

  • Suma incredibilă pe care a plătit-o un bărbat pe hârtia de împachetat din cauza unei erori la achiziţia cu cardul

    Dean Baker, un tată în vîrstă de 32 de ani din Birmingham, Anglia  a avut o surpriză neplăcută când încerca să pregătească darurile de Crăciun pentru familia sa.  A fost taxat cu 59.400 de lire pentru patru role de hârtie de împachetat, care ar fi trebuit să coste 5,94 lire, potrivit telegraph.co.uk.

    Baker s-a dovedit a fi victima unei erori legate de extragerea sumei din cardul său de debit, făcute de angajaţii de la Card Factory, magazinul de unde a cumpărat hârtia.

    Şi-a foosit cardul pentru a plăti cele 5,94 de lire pe 22 decembrie, iar Baker a aflat, câteva zile mai târziu, că magazinul îi luase din cont de 10.000 de ori mai mult decât  suma pe care o avea de plătit, dintre care 52.000 de lire din overdraft.

    ”Fata de la tejghea era recent angajată. Când mi-am introdus prima dată cardul în aparat, a spus că nu a funcţionat şi m-a rugat să fac  asta din nou. Nu m-am mai gândit ulterior că ar fi putut exista o eroare”, a declarat Baker.

    A aflat de greşeală în momentul în care a vrut să îşi plătească prânzul în Ajunul Crăciunului, iar  cardul său a fost refuzat. Contul său fusese îngheţat, împiedicându-l să cumpere alimentele necesare unei mese de Crăciun şi câteva cadouri de ultimă oră pentru cele două fiice ale sale.

    ”Trebuia să cumpăr un iPad pentru ele, dar am ajuns să îmi rog rudele să ne primească la masa de Crăciun”, a declarat Baker. Potrivit reprezentanţilor magazinului Card Factory şi ai băncii la care Baker îşi are deschis contul, s-ar putea ca banii să îi fie returnaţi abia pe 12 ianuarie 2015. 

  • Începutul poveştii Logan, care a împlinit anul acesta 10 ani, a fost pe un şerveţel şi nu pe planşeta designerilor

    Lada era o maşină învechită, iar Schweizer spune că i s-a părut inacceptabil faptul că tehnica modernă nu permite fabricarea unei maşini bune la preţul de 6.000 de dolari.

    El a scris pe un şerveţel, în avion, în drum spre Paris, specificaţiile de bază care să stea la baza unei maşini ieftine – modernă, fiabilă, accesibilă, şi a adăugat că restul se negociază. Şerveţelul cu cerinţele a ajuns la Gerard Detourbet, manager în divizia de cercetare-dezvoltare, care a primit misiunea de a construi maşina de 6.000 de dolari.

    În continuare povestea este cunoscută: ingineri din Franţa şi România, sub supravegherea lui Detourbet, au proiectat o maşină de la zero, cu mai puţine componente decât un automobil tipic Renault, cu o arhitectură simplă, dar totuşi spaţios.

    De la şerveţelul lui Schweizer îşi au originea oglinzile simetrice, care pot fi folosite pe orice parte a maşinii, parbrizul mai plat pentru reducerea costurilor şi diminuarea potenţialelor defecte sau taboul de bord care putea fi turnat dintr-o bucată, elemente care au contribuit la reducerea costurilor şi la scăderea consumului de materii prime. Iar Logan s-a transformat într-o poveste de succes nu numai pe pieţele mai sărace, cărora le era iniţial destinată, ci şi pe pieţe mai bogate, dar care au simţit atingerea crizei economice.

  • Scăderea preţului petrolului a fost ştirea anului 2014 după jumătate de deceniu de stabilitate

    O întâlnire a Organizaţiei Ţărilor Exportatoare de Petrol, care controlează 40% din piaţă la nivel mondial, a avut loc la Viena la sfârşitul lunii noiembrie, cei mai mulţi dintre participanţi având un interes legitim şi urgent de aşezare a preţului petrolului la un nivel similar ultimilor cinci ani.

    Rezultatul întâlnirii a fost însă surprinzător, OPEC luând decizia să men-ţină producţia la 30 de milioane de barili pe zi, ceea ce a ridicat multe sprâncene şi semne de întrebare în piaţă. Cu alte cuvinte, OPEC şi-a asumat riscul unei scăderi şi mai mari a preţului, care ar putea ajunge şi la 40-45 de dolari pe baril. Mulţi analişti cred că OPEC s-a angajat într-un adevărat război al preţurilor contra producătorilor din afara cartelului, în principal împotriva Statelor Unite şi Rusiei, ipoteză infirmată însă de şeful OPEC, Abdullah al-Badri: „Au fost voci care au afirmat că decizia a fost îndreptată către SUA şi gazele de şist. Nu este adevărat. De asemenea, nu este adevărat nici că ar fi fost îndreptată către Iran şi Rusia“.

    Cotaţiile petrolului au scăzut cu peste 45% anul acesta. Preţul petrolului Brent a scăzut în 12 decembrie la 62,83 de dolari pe baril, în timp ce petrolul West Texas Intermediate a coborât la 58,9 dolari pe baril, acestea fiind cele mai reduse niveluri din iulie 2009 până în prezent. OPEC a estimat că cererea mondială de petrol va scădea în 2015 la cel mai redus nivel din ultimii 12 ani în timp. La numai o zi diferenţă, Agenţia Internaţională pentru Energie (AIE) a redus, pentru a patra oară în ultimele cinci luni, prognoza privind creşterea de petrol de anul viitor, alimentând temerile privind intrarea în incapacitate de plată a unor companii şi chiar a unor state cu expunere ridicată pe sectorul petrolier.

    Dincolo de pierderile pe care căderea preţului petrolului le aduce ţărilor producătoare, precum Rusia, Nigeria, Iran sau Venezuela, preţul în scădere accelerată duce cu gândul la vara lui 2008, când preţul petrolului a scăzut brusc şi a fost urmat de cea mai profundă criză economică. Sunt motivele de scădere a preţului aceleaşi? Cât de mult din această scădere de preţ indică o scădere generalizată a economiilor lumii? Conform analiştilor de pe pieţele internaţionale, citaţi de Economist, motivele nu sunt aceleaşi, dar efectele ar putea fi similare. Cererea pentru petrol este scăzută deoarece activitatea economică este scăzută, o scădere dintr-o parte antrenând cealaltă parte. Un alt motiv este că ţări tensionate politic, precum Irak şi Libia, au continuat să producă în acelaşi ritm. În paralel însă, America şi-a îndeplinit visul de a deveni cel mai mare producător de petrol din lume, iar, în tot acest context, saudiţii şi aliaţii din Golf nu vor să cedeze din cota lor de piaţă pentru a restabili preţul sau pacea globală. În acest context, decizia OPEC de a păstra ritmul producţiei intact se explică prin faptul că, dacă ar produce mai puţin, preţul s-ar echilibra, dar din asta ar câştiga mai mult producători precum Rusia sau Libia. 

    Deşi ar trebui să fie o veste bună pentru pieţele consumatoare (net importatoare), scăderea de preţ nu se simte peste tot la fel.  În SUA, preţul benzinei reflectă constant evoluţia cotaţiei petrolului şi a ajuns la mijlocul lui decembrie sub 3 dolari galonul (1 galon are aproximativ 3,8 litri) pentru prima dată după 2010, iar în Franţa, a doua economie ca mărime din UE, benzina a continuat să se ieftinească în decembrie, ajungând la 1,4 euro pe litru, iar motorina, care reprezintă 80% din consum, a ajuns la 1,2 euro. 

    În România, preţurile la benzină şi motorină au scăzut la minimul ultimilor trei ani, preţul mediu la benzină fiind acum de 5,52 de lei, la fel ca în octombrie 2011, în timp ce motorina costă circa 5,63 lei. Americanii consideră că un preţ pe galon mai mare de 3 dolari (aproximativ 2,7 lei pe litru) este mult prea mare. Românii nu au o părere, iar faptul că vânzările de carburanţi au scăzut nesemnificativ atunci când benzina ajunsese la 6,5 lei înseamnă că preţul mare chiar nu este un motiv pentru români de a nu mai merge cu maşina.

  • Afacerile antreprenorilor români care închiriază brazi de Crăciun se îndreaptă spre faliment. În alte ţări, businessul este profitabil

    Închirierea unui brad în ghiveci costă doar 10% din preţul unui pom de Crăciun, spun proprietarii de pepiniere. De exemplu, un brad mare şi bogat care costă 400 de lei poate fi adus acasă pentru perioada Sărbătorilor pentru doar 40 de lei. Românii nu sunt însă tentaţi de ofertă.

    Printre firmele care includ astfel de servicii se numără bradcrăciun.ro sau brazidecrăciun.ro. Acestea oferă brazi de închiriat, aduc pomul acasă în Ajun şi după sărbători vin să îl ia înapoi. Până acum, românii nu au fost foarte interesaţi de această variantă, preferând să plătească în plus şi să păstreze pomul mai apoi în grădină.

    “Nu prea a mers, pentru că românii nu sunt obişnuţi cu îngrijirea plantelor”, susţine un proprietar de pepinieră, citat de Digi24. “Au fost cazuri în care s-au închiriat şi au fost aduşi înapoi într-o stare deplorabilă, jalnică.”

    Cei care vor să păstreze bradul de Crăciun şi după sărbători trebuie să plătească între 150 şi 180 de lei pentru un molid în ghiveci. Bradul normandian porneste în schimb de la 250 de lei şi un soi de 5 metri, poate ajunge de exemplu până la 2.800 de lei. Un brad argintiu de un metru costă în jur de 85 de lei, în timp ce un astfel de brad, mult mai înalt însă şi mult mai bogat în ramuri costă până la 2.500 de lei, notează sursa citată.

    Practicat deja în Canada, SUA şi Elveţia, obiceiul de a împodobi casa de Crăciun cu un brad viu plantat într-un ghiveci se răspândeşte tot mai mult şi în Franţa datorită unei firme care închiriază coniferele pe perioada sărbătorilor de iarnă, conform Agerpres. Se evită în acest fel tăierea unui mare număr de copaci, iar Crăciunul poate fi plin de farmec cu un brad ‘adoptat’, cum spune firma pariziană Treezmas, care promovează această practică ecologică.

    Bradul este comandat pe internet şi livrat acasă împreună cu un ‘manual de îngrijire’. După sărbători, firma îl preia şi îl transportă la pepiniera de la care provine. Dacă bradul se usucă, ceea ce se întâmplă în 20-30 % din cazuri din cauza temperaturii ridicate din locurile în care a fost amplasat, materialul lemnos este folosit drept combustibil sau este dat la reciclat.

    În 2012, când a fost lansată această firmă, numărul comenzilor a fost de 400, iar pentru 2014 se aşteaptă că va ajunge la 1.400. Cifra de afaceri estimată, de 80.000 de euro, este încă insuficientă pentru a face rentabilă mica afacere lansată de patru ingineri, care lucrează în alte părţi pentru a se întreţine. Ei susţin însă că vor să contribuie în acest fel la schimbarea obiceiurilor de consum şi, totodată, să câştige experienţă în afaceri, mai scrie sursa citată.

  • CITR restructurează mizând pe o soluţie prin care să intervină asupra companiilor în insolvenţă

    Elementul de noutate: Pentru ca restructurarea să fie un succes, CITR a decis să privească problemele în ansamblu, iar noul produs CIT Restructuring a avut la bază tehnici inovative de combinare a resurselor: surse de finanţare, know-how, vizibilitate asupra mediului de business, resurse de management.

    Descrierea inovaţiei: CIT Restructuring, parte a CITR Group, a luat naştere în 2013 şi este o companie dedicată integral soluţiilor de restructurare. Echipa CIT Restructuring este formată din 6 specialişti cu pregătire în corporate finance şi restructurare. Folosind know-how-ul dat de CITR Group, compania a avut acces la înţelegerea cauzelor care duc la incapacitarea unui business, precum şi la opţiunile corespunzătoare de redresare.

    CIT Restructuring poate avea o viziune de 360 grade atât în ce priveşte compania cu probleme, cât şi impactul ei în mediul economic extern:  „Putem vedea unde au greşit managerii, dar şi cum trebuie intervenit personalizat în fiecare situaţie de criză, pentru că fiecare companie este precum un organism viu care trebuie abordat în unicitatea lui. Avem o înţelegere acurată şi a investitorilor în astfel de companii. După nenumăratele discuţii şi întâlniri avute cu aceştia, le-am înţeles aşteptările şi modul de abordare a diferitelor situaţii. Am colaborat de asemenea cu mulţi creditori şi am încercat să le înţelegem şi acestora constrângerile şi priorităţile”, explică Andrei Cionca, preşedintele CITR Group, modul de acţiune a CIT Restructuring. Ulterior, compania a trecut la analize macroeconomice şi a efectuat prima radiografie generală efectuată exclusiv asupra companiilor de impact din România, cu active peste 1 mil. euro, care încă nu intraseră în insolvenţă la data analizei.

    Rezultatele au relevat că peste 60% din companiile de impact din ţară se confruntă cu dificultăţi. Mecanismul CIT Restructuring este inovator pentru piaţa din România deoarece este construit pe trei elemente esenţiale: experienţa echipei, dezvoltarea de colaborări cu peste 20 de fonduri de investiţii şi investitori strategici care aşteaptă să le fie prezentate oportunităţi şi colaborări cu manageri specializaţi în gestionarea situaţiilor de criză – turnaround managers. Următorul pas a fost o companie specializată de private equity, administrată în cadrul CITR Group, capabilă să intervină singură sau împreună cu fondurile partenere, pentru a aduce fresh money într-o companie în impas.

    Efectele inovaţiei: CIT Restructuring are deja o serie de exemple relevante de restructurare – cea mai prestigioasă fiind Cemacon SA.

    Business Magazin a lansat în 24 noiembrie prima ediţie a catalogului “Cele mai inovatoare companii din România”.

  • De ce costă apa îmbuteliată de 200 de ori mai mult decât apa de la robinet

    Dacă o familie obişnuită din Statele Unite ar folosi apă îmbuteliată pentru treburile zilnice, ar primi o factură lunară de aproape 10.000 de dolari, notează cei de la The Atlantic.

    Prima diferenţă este ambalajul: atunci când cumpăraţi un litru de apă îmbuteliată, plătiţi şi pentru producţie, transport şi marketing. Astfel, pentru fiecare dolar pe care clienţii îl plătesc pentru o sticlă de apă îmbuteliată, circa o treime din bani sunt plătiţi pentru transport. Pentru îmbutelierea fiecărui litru de apă, procesul de producţie necesită alţi doi litri de apă, aşadar clientul plăteşte trei litri de apă, deşi cumpără doar unul singur. 

    În al doilea rând ,când vine vorba despre apa în sine, companiile producătoare au două variante: fie plătesc pentru a folosi o sursă de apă, fie cumpără şi exploatează o anumită sursă de apă.

    În al treilea rând, elementul care reprezintă cel mai mare diferenţiator de preţ este brandul. Atunci când cumpăraţi o sticlă de apă îmbuteliată, la fel ca în cazul altor produse, plătiţi în plus pentru numele companiei producătoare. În funcţie de valoarea brandului, preţul o să varieze.

    În Bucureşti, preţul unui litru de apă pentru consumatorii casnici este de circa un ban. Prin comparaţie, un litru de apă îmbuteliată costă, în medie, 2 lei (în funcţie de locul achiziţiei).