Tag: basescu

  • Codul de Procedura Penala se intoarce la Parlament

    Basescu a calificat drept „fara precedent“ faptul ca „un Parlament subordoneaza interesul public interesului unui infractor“. El s-a referit la noua prevedere din CPP potrivit careia interceptarile de convorbiri telefonice nu se mai pot efectua decat dupa inceperea urmaririi penale si cu conditia ca persoana vizata sa fie informata in prealabil in legatura cu faptul ca este interceptata. Critica acestor modificari a fost si motivul conflictului public dintre ambasadorul american la Bucuresti, Nicholas Taubman, si o parte a clasei politice, reprezentata de presedintele Camerei Deputatilor, liberalul Bogdan Olteanu.

  • Primul esec?

    Candidatul Traian Basescu a mai castigat teren pe ultima suta de metri in 2000, tot printr-un tur de forta intr-o perioada scurta, la alegerile pentru Primaria Capitalei. De aceasta data insa, intr-o intalnire cu intelectualii apropiati, presedintele a anuntat ca nu crede in sansele de validare a scrutinului. Ar fi astfel primul esec major al agendei politice prezidentiale, cu sanse mari de a fi speculat de adversarii sai politici in perspectiva alegerilor parlamentare programate anul viitor si a prezidentialelor din 2009.

    Mai mult, Basescu a parut chiar resemnat cu privire la acest rezultat, omitand varianta evocata anterior, de reconvocare a referendumului in cazul in care la urne nu se prezinta suficienti alegatori. Seful statului si-a mentinut si refuzul de a promulga legea votului uninominal pentru care Guvernul si-a asumat raspunderea, in ciuda unui un tir sustinut de scrisori deschise ce ii cereau sa-si puna semnatura pe actul respectiv (noua scrisori in total, pana vinerea trecuta) din partea presedintelui Camerei Deputatilor, Bogdan Olteanu. Basescu a spus ca e posibil sa trimita legea la Curtea Constitutionala si, daca aceasta constata ca e totul in regula, s-o trimita inapoi la Parlament.

    "Asa cum si-a asumat Guvernul raspunderea pe ea, legea e incompleta si nefunctionala, pentru ca nu sunt delimitate colegiile electorale", considera presedintele. El a criticat insusi faptul ca Guvernul s-a grabit sa-si asume raspunderea chiar acum, inainte de referendum, cand mai normal ar fi fost sa faca asa ceva abia dupa, in caz ca referendumul n-ar fi fost validat.
    Potrivit analistilor politici, prezenta slaba la referendum va fi similara cu cea inregistrata la scrutinul pentru Parlamentul European – a carui campanie electorala a fost invaluita intr-un anonimat aproape continuu. Unele sondaje interne ale partidelor (PNL, spre exemplu) creditau o prezenta la urne de putin peste 20%.

  • Un referendum. Sau mai multe

    Presedintele Traian Basescu a ridicat perdeaua saptamana trecuta despre scenariul pe care l-a pregatit pentru infruntarile electorale de anul viitor: multe referendumuri pe teme diverse.

    Basescu le-a transmis celor care i-au contestat oportunitatea referendumului pentru varianta proprie de vot uninominal ca nu va renunta, chiar daca pe 25 noiembrie (data referendumului) nu se vor intruni voturile necesare pentru validarea scrutinului. Din acest motiv, nici legea privind varianta de vot uninominal dezbatuta de Parlament nu va fi promulgata, Basescu anuntand ca va amana semnatura sa oficiala pana dupa 25 noiembrie. Mai mult, presedintele a anuntat ca daca va fi nevoie, va convoca din nou un referendum pe exact aceeasi tema, nemultumit fiind de piedicile pe care i le pune Guvernul, care a refuzat sa organizeze alegerile europene si referendumul in aceleasi sectii de votare.

    Anuntarea strategiei electorale pentru 2008, pe care presedintele si-a insusit-o („am inteles ca lansarea referendumului constituie un sprijin pentru partidele care ma sustin“), a fost criticata de intreaga clasa politica, cu exceptia PD si PLD. Parlamentul poate totusi cenzura strategia electorala a lui Basescu, amanand sine die emiterea unui aviz (consultativ, dar necesar) fata de intentia presedintelui de a convoca un referendum.

  • Tulus nu pleaca

    Presedintele Traian Basescu a anuntat ca nu va da curs solicitarii ministrului justitiei, Tudor Chiuariu, privind revocarea procurorului- sef al Sectiei a 2-a din Directia Nationala Anticoruptie, Doru Tulus. Presedintele a apreciat ca demersul ministrului – pe care l-a caracterizat drept „pavaza pentru infractori“ – privind revocarea lui Tulus a fost de fapt o comanda a „stapanului care-l trimisese in Guvern“. Basescu a aratat ca la scurt timp dupa ce Chiuariu a fost desemnat ca ministru al justitiei a cerut public schimbarea procurorului Tulus, fara o analiza a activitatii Sectiei a 2-a din DNA si fara sa se consulte cu Consiliul Superior al Magistraturii (CSM).

  • 16 mil. euro pentru deszapeziri pe uscat

    Pe baza unor chichiţe din caietul de sarcini, cele 40 de milioane de euro vor ateriza în curtea asfaltatorilor lui Băsescu şi a câtorva firme controversate, cum ar fi deja celebra Plastidrum. Cum vorbim de 40 de milioane de euro (115.125.445 RON plus TVA) doar pentru zona Bucureşti, una din cele şapte direcţii regionale ale Companiei, este foarte probabil ca, la nivelul întregii ţări, suma să se ridice la peste 200 de milioane de euro pentru iarna care vine. Surpriză însă, cine vrea să participe la licitaţie trebuie să îndeplinească două condiţii draconice.

    Aflati mai multe detalii la www.gandul.info

  • Vreau sa vad carnatii

    In septembrie 2006, 8.000 de oameni ieseau in strada la Budapesta sa protesteze, dupa ce postul national de radio difuzase inregistrarea audio a unor convorbiri intre fruntasii socialisti, unde premierul Ferenc Gyurcsany recunostea in termeni neacademici ca el si partidul lui au mintit poporul vreme de doi ani in privinta problemelor din economie, ca sa poata castiga alegerile. Gyurcsany a recunoscut autenticitatea inregistrarilor, soarta guvernului a fost decisa in parlament, care l-a reconfirmat in functie, dar partidul sau a fost infrant la alegerile municipale din octombrie. Amintirea crizei starnite anul trecut in tara vecina de respectivele inregistrari audio arunca o lumina mai cuprinzatoare asupra scandalului legat de difuzarea pe postul public de televiziune de la Bucuresti si apoi pe internet a faimoaselor inregistrari video cu Remes si Muresan. Aspectul juridic al chestiunii, adica oportunitatea difuzarii in mass-media a unei probe in plina ancheta si felul cum publicarea filmuletului va influenta concret ancheta in cazul ex-ministrului Remes, ca si chestiunile de deontologie jurnalistica, sunt suspendate brusc atunci cand masinaria opiniei publice e starnita cu toate motoarele impotriva unor politicieni – si cu atat mai mult cu cat, in cazul nostru, e vorba de niste gramezi de caltabosi si palinca intr-o tara unde banii de subzistenta si de mancare sunt o problema pentru multa lume. "Vreau sa vad carnatii", scria un forumist care acuza TVR de cenzura fiindca n-a difuzat imediat si partea cu caratul caltabosilor la casa lui Remes.
    Ne putem imagina logic o urmare in care insusi presedintele Basescu (care la randul sau a formulat o solicitare cel putin ciudata atunci cand a cerut TVR sa spuna de unde a capatat "CD-ul sau caseta") sa fie acuzat de cenzura pentru faptul ca nu pune imediat la dispozitia poporului "aspectele si mai tentante din dosarul lui Remes", cele la care se referea saptamana trecuta. Din acest punct de vedere, asupra fiecarui ministru din cabinetul Tariceanu raman suspiciuni, chiar daca nu se va fi adeverit zvonul de la sfarsitul saptamanii trecute, ca urmatorii pe lista pentru DNA ar fi ministrul sanatatii, Eugen Nicolaescu, si Mihai Voicu, ministrul pentru relatia cu Parlamentul. Ceea ce n-au facut nici biletelele roz dezvaluite mai an de de Elena Udrea si nici motiunea de cenzura a PSD realizeaza acum peste noapte niste pachete cu caltabosi si cateva lazi cu palinca, intrezarite vag intr-o filmare alb-negru: compromiterea unui intreg guvern, fara ca macar o ancheta care il vizeaza pe unul dintre ministrii lui sa fi fost incheiata.

  • GHOSN, pe sleau despre Dacia (AUDIO)

    Pe de alta parte, Ghosn a afirmat ca "in termeni de productivitate sau calitate se pot face multe imbunatatiri la Dacia" si s-a declarat surprins de succesul programului Logan, respectiv faptul ca in 2006, Dacia a avut un profit de mai bine de 100 de milioane de euro si ca a ajuns sa nu mai faca fata cererilor de export ori sa amane lansarea unor modele. Ca atare, Ghosn a majorat obiectivul de productie de la 350.000 la 400.000 de masini in 2009, adica maximul pe care il poate obtine fabrica de la Pitesti. Cat priveste modelele amanate, analistii din industria auto considera ca poate fi vorba de Renault Sandero, bazat pe modelul Logan si care ar fi putut fi produs la Pitesti chiar din acest an.

    ATASAT GASITI UN INTERVIU CU PRESEDINTELE RENAULT, CARLOS GHOSN