Comisia prezidentiala ce studiaza deficitul va cere, dupa cum se
zvoneste, mari reduceri de beneficii sociale si in special o
crestere abrupta a varstei de pensionare.
Atacatorii sistemului de asistenta sociala sustin ca sunt
ingrijorati de viitorul financiar al programului. Dar matematica
lor nu e corecta, iar ostilitatea lor nu se refera la dolari sau la
centi. De fapt este vorba despre ideologie si a da bine la public.
{i sub ele se afla ignoranta sau indiferenta fata de realitatile
vietilor multor americani.
Despre matematica: din punct de vedere legal, sistemul de
asistenta sociala are linia sa proprie de finantare exclusiva prin
intermediul fluturasului de salariu. Dar este si parte a bugetului
federal extins. Aceasta dubla contabilitate inseamna ca exista doua
modalitati prin care asistenta sociala poate avea probleme
financiare. In primul caz, acea finantare dedicata s-ar putea
dovedi inadecvata, fortand programul fie sa taie beneficii, fie sa
ceara Congresului suplimentari de fonduri. |n al doilea rand,
costurile de asistenta sociala s-ar putea dovedi nesuportabile
pentru bugetul federal ca intreg.
Dar niciuna dintre aceste probleme potentiale nu este un pericol
clar si prezent. Asistenta sociala a avut excedent de fonduri in
ultimii 25 de ani, punand acele surplusuri intr-un cont special.
Programul nu va avea nevoie sa apeleze la Congres ca sa fie ajutat
cu fonduri sau sa fie reduse beneficiile pana cand acel cont
special nu e epuizat, ceea ce este estimat sa se intample prin
2037, dar potrivit acelorasi estimari ale expertilor, sunt destule
sanse ca ziua aceea sa nu vina niciodata.
Intre timp, o populatie imbatranita va duce la cresterea
costurilor cu asistenta sociala in urmatorii 20 de ani, de la 4,8%
din PIB in prezent la cam 6% din PIB. Ca sa va faceti o idee,
aceasta crestere e semnificativ mai mica decat cresterea
cheltuielilor de aparare din 2001 incoace, pe care insa
Washingtonul nu le-a considerat deloc o criza sau macar un motiv ca
sa regandeasca unele scutiri de impozite ale epocii Bush.
Deci de unde vin strigatele de criza? In mare parte, ele se bazeaza
pe o contabilitate de rea-credinta. In special, ele se bazeaza pe
un tip de alba-neagra in care surplusurile adunate de sistemul de
asigurari sociale in ultimul sfert de secol nu conteaza pentru ca,
nu-i asa, programul nu are o existenta independenta, ci e doar
parte a bugetului federal general – in vreme ce viitoarele deficite
ale asigurarilor sociale sunt inacceptabile pentru ca, nu-i asa,
programul trebuie sa stea pe picioarele sale.
Ar fi usor de expediat aceasta gogorita ca o prostie evidenta,
dar exista o piedica: multi oameni influenti – intre care Alan
Simpson, copresedintele comisiei prezidentiale pentru deficit –
sustin aceasta prostie.
Si dupa ce au inventat o criza, ce fac atacatorii sistemului de
asigurari sociale? Nu-si propun sa taie alocarile pentru actualii
pensionari; invariabil, planul este sa taie beneficiile pentru
multi ani din viitor. Ganditi-va, deci: ca sa evitam posibilitatea
unor viitoare reduceri de beneficii, trebuie sa taiem acele
viitoare beneficii. Bine!
Ce se intampla totusi? Conservatorii urasc sistemul de asistenta
sociala din motive ideologice: succesul sau le submineaza lozinca
“statul este intotdeauna problema, niciodata solutia”. Dar ei
primesc un sprijin vital din partea intimilor administratiei de la
Washington, pentru care o dorinta declarata de a reduce bugetul de
asistenta sociala serveste de multa vreme ca o emblema de
seriozitate fiscala, indiferent de aritmetica.
Si nicio aripa a coalitiei antiasistenta sociala nu pare sa stie
sau sa-i pese de nenorocirile pe care propunerile lor preferate le
vor genera.
Ideea cea mai la moda este cresterea varstei de pensionare mai
mult decat trebuie ea sa creasca potrivit prevederilor legale: deja
a crescut de la 65 la 66 de ani si trebuie sa ajunga la 67, dar
unii propun sa urce la 70 de ani. Argumentatia celor care sustin
propunerea se bazeaza pe faptul ca a crescut deja speranta de
viata, asa ca oamenii pot lejer lucra pana la varste mai inaintate.
Dar asta e adevarat doar pentru angajatii cu slujbe foarte bine
platite, adica exact cei ce au cea mai putina nevoie de sistemul de
asistenta sociala.
Nu vorbesc doar de faptul ca e mult mai usor sa-ti inchipui ca
poti lucra pana la 70 de ani daca ai un post confortabil de birou
decat daca prestezi munca fizica. America devine o societate tot
mai inegala, iar diferentele crescande se extind si la probleme de
viata si moarte. Speranta de viata la 65 de ani a crescut mult la
varful piramidei veniturilor, dar mult mai putin pentru lucratorii
platiti cu salarii mai mici. Si, tineti cont, varsta de pensionare
e deja programata sa creasca potrivit actualei legi.
Asa ca sa lasam balta acest atac nenecesar, nedrept si – sa nu
ne ferim de cuvinte – crud la adresa americanilor care muncesc.
Reducerile masive ale asistentei sociale nu ar trebui sa fie
subiect de discutie.