Tag: pret

  • Transportul cu metroul se SCUMPEŞTE cu 25%-33%. Care vor fi noile tarife

     Preţul unui abonament săptămânal cu număr nelimitat de călătorii va creşte de la 20 lei la 25 lei, iar cel al unui abonament lunar cu număr nelimitat de călătorii va urca de la 60 lei la 75 lei.

    Pentru un abonament de o zi va fi achitată suma de 8 lei, faţă de 6 lei în prezent.

    Noile tarife sunt incluse în anexa unui proiect de ordin al ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, pentru aprobarea tarifelor la călătoria cu metroul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Premium cu aspiraţii de lux

    MW Individual 760Li Sterling „inspired by„ Robbe & Berking reprezintă dovada că brandurile premium nu se mai mulţumesc să concureze doar în segmentul de preţ de sub 150.000 de euro. La aproape cinci ani de când BMW a lansat noua generaţie a limuzinei Seria 7 şi la un an de la facelift, bavarezii vor să treacă la următorul nivel, cel dominat de Rolls- Royce şi de Bentley.

    Prin programul Individual al BMW, maşinile pot fi personalizate pornind de la celebra „coachline„, linia laterală desenată manual şi preluată de la Rolls-Royce, şi până la idei extreme precum piele de somon pentru planşa de bord sau de struţ. Acum se trece la nivelul următor, cel al metalelor preţioase. Deseori vedem automobile sport sau de lux cu elemente realizate din aur. Dar acestea pot fi prea stridente pentru cineva care doreşte un lux rafinat, pentru cunoscători.

    Din acest motiv, BMW a apelat la Robbe & Berking, o firmă mică, aflată în oraşul Flensburg, la aproape 200 km nord de Hamburg, cu numai 180 de angajaţi. BMW a apelat la Robbe & Berking tocmai pentru că este o firmă mică, dar cu tradiţie de aproape 150 de ani în ceea ce priveşte prelucrarea argintului şi construcţia de iahturi de lux, din lemn.

    Automobilul prezentat este un prototip şi nu este de vânzare, dar clienţii pot apela la serviciul Individual dacă doresc personalizarea Sterling cu argint. Preţul unei maşini personalizate este de 320.000 de euro cu TVA în Germania. Dacă se ia în calcul că preţul unui Bentley porneşte de la circa 200.000 de euro, iar un Rolls de la 250.000 – 300.000 de euro, nu putem să nu remarcăm cum BMW a luat o limuzină care costă în jur de 100.000 de euro şi a lansat-o direct în competiţie cu cele mai prestigioase limuzine ale lumii.

    Acesta nu este singurul element care contează. Pentru modelul prototip, BMW a lucrat alături de Robbe & Berking nu mai puţin de 12 luni; dacă este comandat acum un alt exemplar, va fi nevoie de cel puţin şase luni pentru a-l livra. De ce atât de mult? Pentru că elementele din argint nu sunt doar decoruri sau ornamente, sunt bijuterii, iar cei de la Robbe & Berking le prelucrează ca şi cum ar prelucra o bijuterie.

    În medie, opţionalele reprezintă circa 30% din preţul maşinii, în cazul unui model de serie. „Modelele standard sunt dotate suficient pentru a reflecta nivelul de siguranţă şi confort pe care îl oferă această clasă. Partea echipamentelor opţionale reprezintă personalizarea maşinii în două direcţii – conexiunea cu viaţa de zi cu zi, cum este BMW ConnectedDrive, sau design, cum este de exemplu linia Individual„, a spus Nina Brătfălean, directorul de marketing al BMW Group România.

    În plus, spre deosebire de profilul clienţilor de maşini sport sau SUV-uri, cel care conduce un BMW Seria 7 în România are profil similar cu cel din Europa de Vest. „Sunt deja ani buni de când avem această similitudine. Acest lucru ne arată, în esenţă, cum au crescut aşteptările clienţilor români de maşini premium şi cât de bine am ajuns cu toţii să înţelegem importanţa mărcilor pe care le alegem să ne reprezinte, ca investiţii pe termen lung„, a subliniat Nina Brătfălean.

  • Listarea deceniului: Romgaz

    PÂNĂ LA 415 MILIOANE DE EURO VREA STATUL SĂ OBŢINĂ PENTRU 15% DIN ACŢIUNILE ROMGAZ, companie care deţine jumătate din rezervele de gaze naturale ale României, de 120 miliarde de metri cubi. Astfel românii pot cumpăra în cadrul ofertei publice de vânzare de acţiuni echivalentul a 7,5% din rezervele naţionale de gaze. Preţul unei acţiuni Romgaz este cuprins între un minim de 24 lei şi un maxim de 32 de lei, iar analiştii se aşteaptă la un interes ridicat şi la subscrieri importante din partea investitorilor locali şi străini.

    Concurenţa ar trebui să fie ridicată, având în vedere că până la două treimi din acţiunile scoase la vânzare pot fi cumpărate şi pe bursa de la Londra, prin intermediul instrumentelor financiare numite GDR-uri. Mai exact, un GDR are în spate o acţiune Romgaz şi poate fi cumpărat de investitorii de la Londra, atât persoane fizice, cât şi fonduri de investiţii. Statul a ales să vândă indirect acţiuni Romgaz şi la bursa londoneză, de teamă că pe plan local nu sunt suficienţi bani.

    „Ideea de bază este că prin listarea Romgaz la Londra putem accesa clienţi care altfel nu ar veni în România şi lărgim baza de investitori. Aceştia îşi vor deschide cont şi la bursa din Bucureşti pentru a putea face arbitraj între cele două burse. S-au făcut nişte studii şi la un anumit timp după ofertă instrumentele GDR au tendinţa să fie transformate în acţiuni care să vină înapoi pe piaţa locală, pentru că GDR-urile presupun nişte costuri suplimentare faţă de acţiuni, chiar dacă în ofertă nu au costuri suplimentare„, spune Dana Mirela Ionescu, preşedintele CA şi directorul general al Raiffeisen Capital & Investment, firmă parte a consorţiului care intermediază oferta.

    OFERTA DE VÂNZARE A 15% DIN ACŢIUNILE ROMGAZ A ÎNCEPUT MARŢI, 22 OCTOMBRIE, şi mai durează până joi, 31 octombrie. Dacă oferta se încheie cu succes, adică investitorii cumpără cel puţin 70% din acţiunile scoase la vânzare, Romgaz va fi listată la bursă.

    Pentru investitorii mici, care achiziţionează mai puţin de 10.000 de acţiuni, statul a alocat 15% din acţiuni din totalul de 57,8 milioane de acţiuni scoase la vânzare, tranşă ce ar putea ajunge la 20% dacă există interes. Însă şi acest 20% din acţiuni este considerat a fi prea puţin. Tranşa investitorilor mici ar trebui să atragă până la 80 milioane de euro.

    ÎN PRIMELE TREI ZILE DE OFERTĂ, MICII INVESTITORII AU CUMPĂRAT MAI BINE DE JUMĂTATE DIN ACŢIUNILE PUSE LA DISPOZIŢIE. Un număr de peste 1.300 de persoane au cumpărat peste 4,5 milioane de acţiuni Romgaz pentru 144 milioane de lei (32,7 milioane de euro). Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, proprietarul centrului comercial Doraly din Afumaţi şi printre cei mai mari investitori pe bursă, a spus că va participa la oferta Romgaz.

    “VOI SUBSCRIE LA OFERTA ROMGAZ CU O SUMĂ DE PÂNĂ LA UN MILION DE EURO. Motivul pentru care particip este legat de faptul că dobânda la bancă este prea mică şi merită să îmi asum un risc, investind într-o companie cu o poziţie forte în economia românescă. Cred că oferta Romgaz are toate ingredientele pentru a se subscrie integral.„Atractivitatea ofertei stă şi în faptul că Romgaz a recompensat acţionarii în ultimii trei ani cu dividende în valoare cumulată de 2,7 miliarde de lei (circa 627 mil. euro), adică de două ori suma minimă pe care vrea să o strângă de la investitori.

    POTENŢIALUL ACŢIUNILOR ROMGAZ VINE ÎN SPECIAL DIN LIBERALIZAREA PREŢULUI LA GAZELE NATURALE DIN PRODUCŢIA INTERNĂ ŞI ALINIEREA LA PREŢURILE DE PE PIAŢA EUROPEANĂ. Anul trecut, Romgaz a vândut gaze la preţul de 495 de lei pe mia de metri cubi, însă conform calendarului de liberalizare preţul ar trebui să ajungă la 1.000 de lei pe mia de metri cubi până în octombrie anul viitor. Asta va urca afacerile şi profitul Romgaz, chiar dacă statul va taxa cu 60% profiturile obţinute de producătorii locali (Romgaz şi Petrom) din creşterea preţului gazelor. Riscurile asociate investiţiei în acţiunile Romgaz sunt legate de faptul că rezervele de gaze sunt estimate să dureze circa 15 ani şi compania trebuie să facă investiţii pentru a descoperi noi resurse, dar şi de faptul că, având în continuare ca acţionar majoritar statul, compania este sensibilă la mediul politic şi la schimbările de guvern.

  • Apple a lansat noile versiuni de iPad Air şi iPad Mini

    iPad Air, prevăzut un cip A7, introdus luna trecută cu iPhone 5S, va fi disponibil la vânzare în SUA de la 1 noiembrie, la un preţ de 499 de dolari. Directorul de marketing la nivel mondial al  Apple, Phil Schiller, a arătat că noul cip al iPad Air este de opt ori mai rapid decât cipul original al iPad. Carcasa iPad Air va fi disponibilă în culorile argintiu/alb şi gri/negru. “Este cel mai mare salt înainte făcut cu iPad”, a spus Schiller.

    Noul iPad mini este la rândul său prevăzut cu un cip A7.  iPad Mini va avea carcase în aceleaşi culori ca iPad Air. Preţul de bază al iPad Mini este de 399 de dolari, iar noul dispozitiv va intra pe piaţă în cursul lunii noiembrie. Preţul actualei versiuni a iPad Mini va scădea de la 329 de dolari la 299 de dolari.

    Directorul general al Apple, Tim Cook, a spus că iPad-urile sunt mult mai utilizate decât tabletele companiilor concurente, remarcă folosită frecvent de şeful Apple. “App Store dispune de nu mai puţin de 475.000 de aplicaţii pentru iPad. Nimeni nici măcar nu se apropie de un astfel de nivel”, a arătat Cook.

    Phil Schiller a prezentat şi noua versiune a MacBook Pro, care a fost primul laptop cu display Retina. Varianta MacBook Pro cu un ecran de 13 inci este mai subţire, mai uşoară şi este dotată cu un cip Intel Haswell dual-core. Noul dispozitiv, care intră de marţi în vânzare, are un preţ de 1.299 de dolari, redus cu 200 de dolari. În cazul MacBook Pro cu ecran de 15 inci, care intră la rândul său imediat în vânzare, cipul Intel este quad-core Intel, iar preţul scade de la 2.199 de dolari la 1.999 de dolari pentru modelul de bază.

    Noul model de computere Mac Pro este prevăzut cu “cel mai puternic procesor instalat vreodată pe un Mac, Intel Xeon e5”, a arătat Schiller. Preţul Mac Pro va porni de la 2.999 de dolari, iar computerul va intra pe piaţă înainte de sfârşitul acestui an. Directorul general pentru software al Apple, Craig Federighi, a prezentat la rândul lui OS Mavericks, noua versiune a sistemului de operare pentru computerele Mac, despre care a spus că permite prelungirea duratei de funcţionare a bateriilor laptopurilor în medie cu o oră, în funcţie de model. El a spus şi că OS Mavericks “va revoluţiona preţurile”, întrucât poate fi descărcat gratuit.

    Federighi a demonstrat şi cum traseele create cu aplicaţia OS X Maps pot fi trimise către iPhone, funcţie similară cu una deja deţinută de Google de ceva timp. Directorul de software al Apple a spus însă că vrea ca sistemul Mavericks, care a fost reproiectat pentru a permite actualizări majore rapide, să ajungă în mâinile tuturor clienţilor.

  • Cum să creşti preţul unei lucrări scoase la licitaţie

    O modalitate prin care casele de licitaţii reuşesc să crească preţurile plătite de cumpărători este de a-i aborda pe cei ce de-abia încep să-şi alcătuiască o colecţie de opere de artă, explicându-le ce afacere bună ar face dacă ar cumpăra o lucrare sau alta. Şansele ca un colecţionar începător să-şi dea seama că i se cere să plătească mai mult decât s-ar cuveni pentru un tablou sunt reduse, mai ales dacă lucrarea se numără printre cele mai puţin apreciate ale unui artist. Strategia dă roade mai ales în cazul colecţionarilor din Asia sau Orientul Mijlociu.

    Pentru a se asigura că au la vânzare loturi consistente de lucrări de artă, casele de licitaţii oferă uneori garanţii vânzătorilor, garanţii pentru finanţarea cărora apelează la terţi, iar dacă obiectele scoase la vânzare sunt adjudecate pentru o sumă mai mare decât preţul estimat în catalogul de prezentare, casa de licitaţii şi finanţatorul împart taxa plătită de cumpărător peste preţul de adjudecare.

    Preţurile cresc şi în cazul unor articole valoroase, care nu trebuie însă cumpărate fără un consilier de specialitate, dar pentru care colecţionarii începători licitează convinşi că fac o afacere bună. Aşa s-a întâmplat recent în cazul unei licitaţii de covoare vechi din Iran, Turcia, Egipt şi India, provenite dintr-o colecţie particulară, dar care nu erau într-o stare prea bună.

  • Coldwell Banker are oferte promoţionale pentru 150 de locuinţe din şapte ansambluri rezidenţiale

    Ofertele promoţionale se vor desfăşura pentru un număr de peste 150 de locuinţe în şapte ansambluri. ”Piaţa rezidenţială este acum într-un moment mai bun comparativ cu acum un an, creşterea fiind sesizabilă.

    în plus, este pentru prima oara când ne poziţionăm ca un magazin de locuinţe, tinând cont de oferta noastră variată, atât din punct de vedere al preţurilor, amplasamentelor sau segmentului de piaţă vizat. Un târg imobiliar reprezintă un moment în care cumpărători pot identifica oferte bune şi estimăm că vom vinde aproximativ 40 de locuinţe în urma participării la acest eveniment”, a declarat Gabriel Voicu, director divizia New Homes din cadrul Coldwell Banker Affiliates of Romania.

    Ofertele promoţionale desfăşurate de Coldwell Banker se adresează tuturor celor care vor achiziţiona locuinţe în perioada următoare, potenţialii cumpărători prezenţi la târgul imobiliar urmând să fie înscrişi într-o bază de date.

    În cazul Cosmopolis, amplasat în zona de nord a Bucureştiului, preţurile au fost reduse cu un procent de cel puţin 10%. Astfel, un studio dublu (44 metri pătraţi utili) va avea un preţ de 41.000 de euro ⁄ 5%* TVA faţă de 47.000 de euro ⁄ 5%* TVA, un apartament cu două camere (55 de metri pătraţi utili) va avea un preţ de 54.400 de euro ⁄ 5%* TVA faţă de 62.000 de euro ⁄ 5%* TVA iar un apartament cu trei camere (80 de metri pătraţi utili) va avea un preţ de 75.400 de euro ⁄ 5%* TVA faţă de un preţ de lista de 85.000 de euro ⁄ TVA.

    în plus, cei care vor achiziţiona o vilă, ale cărei preţuri de listă pornesc de 90.000 de euro ⁄ TVA (90 de metri pătraţi utili) vor beneficia de o reducere de 5.000 de euro.

    În cadrul Felicity, amplasat în zona Baneasa, un apartament cu două camere (83 de metri pătraţi utili) şi un loc de parcare subteran este oferit la un preţ de vânzare de 60.900 de euro (TVA inclusă), faţă de un preţ de listă de 74.200 de euro (TVA inclusă).

    Un apartament cu două camere (65 de metri pătraţi utili), cu un loc de parcare subteran şi boxă incluse. în cadrul Rose Garden, proiect amplasat în Colentina, va avea un preţ de vânzare redus la 76.900 (TVA inclusă) faţă de un preţ de listă de 84.500 de euro (TVA inclusă).

    În cadrul Metropolis Residence, proiect amplasat în zona Griviţei, un apartament de trei camere cu o suprafaţă utilă de 110 metri pătraţi utili şi un loc de parcare subteran inclus,  va avea un preţ de vânzare redus de la 90.000 de euro ⁄ TVA la 78.900 de euro ⁄ 5% TVA.

    Alia Apartments, proiect de lux amplasat în apropierea Arcului de Triumf, vine la tiMOn cu o ofertă care include apartamente cu două camere (119 metri pătraţi suprafaţă totală) de la 154.000 de euro ⁄ TVA şi apartamente cu trei camere (127 metri pătraţi construiţi) de la 165.000 de euro ⁄ TVA.

    Proiectul Nordia Residence, amplasat în zona de nord a Capitalei, va oferi apartamente cu trei camere şi două locuri de parcare în subteran la un preţ de 140.000 de euro ⁄ TVA faţă de 149.000 de euro ⁄ TVA.

    în cadrul Amfiteatru Residence, proiect amplasat în imediata apropiere a Parcului Tineretului, preţul unui apartament cu două camere (76 metri pătraţi utili) a fost redus la 85.500 de euro ⁄ TVA de la 96.000 de euro ⁄ TVA, în timp ce preţul unui apartament cu trei camere (96 metri pătraţi utili) a fost redus de la 115.000 de euro ⁄ TVA la 100.000 de euro ⁄ TVA.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania este liderul pieţei de consultanţă imobiliară din România după ultimele rezultate financiare oficiale şi compania cu cea mai extinsă activitate pe segmentul rezidenţial. Compania este agent exclusiv al proiectelor rezidenţiale Alia Apartments, Amfiteatru Residence, Cosmopolis, FeliCity, Metropolis Residence, Nordia Residence şi Rose Garden.

    Targul Imobiliar National (tiMOn) se va desfăşura în perioada 24-27 octombrie în Piaţa Constituţiei.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania este liderul pietei de consultanta imobiliara din Romania dupa ultimele rezultate financiare oficiale si compania cu cea mai extinsa activitate pe segmentul rezidential, fiind reprezentantul local a uneia dintre cele mai cunoscute companii imobiliare la nivel mondial.

    Coldwell Banker Affiliates of Romania are servicii de consultanta, brokeraj si management al proprietatilor imobiliare pe toate segmentele pietei: rezidential, birouri, industrial, terenuri si investitii. Compania are in prezent 45 de sucursale – cincisprezece in Bucureşti si cate una in Alba Iulia, Arad, Bacau, Baia Mare, Bistrita, Botosani, Braila, Bran, Brasov, Campulung, Cluj-Napoca, Constanta, Drobeta-Turnu Severin, Galati, Iasi, Miercurea Ciuc, Onesti, Oradea, Piatra Neamt, Pitesti, Ploiesti, Rasnov, Satu Mare, Sfantul Gheorghe, Suceava, Targu Mures, Turda, Vaslui, Zalau si Zarnesti.

    Cu o istorie de peste 100 de ani, compania de origine americana este detinuta in prezent de Realogy Corporation, unul din cei mai mari francizori din domeniul imobiliar la nivel mondial. Prin reteaua sa, Coldwell Banker acopera 50 de tari cu 3.800 de birouri si are peste 80.000 de consultanti si brokeri.

  • Preţul intrării mulţimii la guvernare

    Nu o să mă lansez în analize ştiinţifice sau altele de soiul acesta, dar trebuie să spun că îmi place, la modul fundamental, dezgheţul societăţii şi modul în care au ales să se manifeste cele mai antagoniste două categorii – hipsterii bucureşteni şi nevoiaşii vasluieni. Sunt un om al istorioarelor, aşa că o să povestesc una, înainte de orice. Este vorba de explozia navetei spaţiale Challenger din ianuarie 1986. Lansată puţin înainte de prânz, naveta a explodat la 74 de secunde de la decolare, iar primele veşti au ajuns la bursă la numai 8 minute de la explozie (amintiţi-vă, nu exista internet, Google sau reţele sociale, televizorul era rege!). Bursa s-a regăsit destul de repede după surpriza accidentului, a ţinut un moment de reculegere şi apoi a început nebunia: investitorii s-au repezit să vândă acţiunile celor patru mari companii implicate în construcţia vehiculului spaţial – Rockwell (naveta în sine), Lockheed (asistenţa la sol), Martin Marietta (rezervorul extern) şi Morton Thiokol (propulsoarele adiţionale).

    Acţiunile primelor trei companii au scăzut în 20 de minute cu trei până la şase procente, în timp ce titlurile Thiokol s-au prăbuşit atât de rău, iar numărul vânzătorilor a fost atât de mare, încât bursa a suspendat pentru o oră tranzacţionarea acţiunilor. La finalul zilei, primii trei înregistrau căderi de doar trei procente, în timp de acţiunile Morton Thiokol valorau cu 12% mai puţin. Ce s-a întâmplat? Mulţimea jucătorilor la bursă, fără vreun ajutor extern şi fără informaţii precise, a identificat în doar câteva minute vinovatul pentru prăbuşirea navetei; oficial, au trebuit şase luni pentru ca o comisie special formată să ajungă la aceeaşi concluzie – inelele de etanşare ale propulsoarelor suplimentare s-au fisurat şi au făcut posibilă explozia. Acesta este unul din multele mistere care ţin de inteligenţa mulţimilor. Ce v-am spus, vor observa unii, contrastează cu psihologia mulţimilor aşa cum a descris-o Gustav Le Bon. Le dau dreptate, dar cred că astăzi, sau, mă rog, în epoca modernă, avem de-a face cu mulţimi diferite de nemulţumiţii revoluţiei franceze, cei studiaţi de Le Bon. Graţie noilor tehnologii, graţie circulaţiei mult mai facile, a cărţilor şi a răspândirii facile a ideilor, mulţimile pot fi mult mai înţelepte decât credem.

    Aşa că guvernanţii şi nu numai ei vor trebui, de acum înainte, să ia în calcul ceva ce au ignorat ani şi ani de-a rândul – reacţia mulţimii şi modul instinctiv cum aceasta poate, dacă este bine condusă, să identifice problema şi, eventual, să o rezolve. Fundamental, este un lucru de care societatea românească are mare nevoie: rolul sporit al comunităţii locale şi reducerea dependenţei de Bucureşti. Localnicii pot decide dacă un proiect sau altul este în interesul lor; localnicii, precizez, şi nu consilieri sau oficiali de la judeţ, prefectură sau primărie, coruptibili cu toţii. Şi nu trebuie să uităm niciodată că Le Bon are, totuşi, porţia lui de dreptate.

    O paranteză de final: o să mă fac, totuşi, că n-am văzut pancartele sătenilor, frumos imprimate la tipografie specializată, cu fonturi şi culori multiple, care contrastau oarecum cu foile A3, scrise de mână, ale bucureştenilor.

    Şi mai adaug un tablou de Claude Monet cu hamali descărcând cărbune; nu e vorba aici numai de bla-bla-ul cu diviziunea muncii sau cea socială, ci şi de îngustimea metaforică a punţilor suspendate pe care păşesc oamenii şi de alura lor obosită. Un soi de portativ unde oamenii sunt notele unui cântec trist, tocmai pentru că stau atât de departe unii de ceilalţi.

  • Un complex de locuinţe din Iaşi al Red Management, scos la vânzare de lichidator pentru 6,4 milioane euro

     Complexul, nefinalizat, ar fi urmat să cuprindă 7 blocuri de locuinţe, cu zece etaje, fiind amplasat lângă Iulius Mall din Iaşi. Acesta este construit pe un teren de aproape 14.000 metri pătraţi. Ofertele de participare la procedura de negociere directă sunt aşteptate de Casa de Insolvenţă Transilvania până la 7 noiembrie.

    Până la data intrării în insolvenţă erau construite “la roşu” trei din cele şapte blocuri. Terenul a fost achiziţionat în anul 2006, iar în 2007 a fost desemnat deja antreprenorul general. Firma nu a reuşit să vândă nicio locuinţă, însă a încheiat 6 antecontracte.

    Firma Tătăraşi Arena a intrat în insolvenţă la finele anului trecut, pentru datorii de 80 milioane lei (18 milioane euro), având la intrarea în incapacitate de plată disponibilităţi băneşti de 6 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cea mai ieftină şaorma din România: 20 de oameni stau la coadă în orice minut

    Pe şoseaua Ştefan cel Mare, şaormeria Kebab Mania vinde o şaorma mică, de 180 de grame, cu patru lei. “Aşa e preţul!”, spune vânzătoarea din unitatea deschisa de un an şi jumătate. Preţul iniţial era tot de trei lei. Kebab Mania vinde şi la şaormeriile din piaţa Mihail Kogălniceanu şi piaţa Iancului din Bucureşti o şaorma mică cu patru lei.

    “E ieftină, bună şi are dozator. Veneam mai des când era deschis şi noapte”, spune Marius P., un student care frecventează locul de mai multe ori pe lună.

    Şi şaormeriile din zona pieţei 1 Mai din Bucureşti practicau preţuri de 2-3 lei până de curând, însă după ce şi-au creat o clientelă stabilă au crescut tarifele la nivelul pieţei, în jurul a circa zece lei.

    Comoditatea pare a fi principalul punct forte al saormei, care a transformat acest fel de mancare oriental intr-o afacere de peste 200 de milioane de euro, potrivit calculelor Business Magazin. Orice saorma include o lipie (paine libaneza), iar aceasta piata este controlata in proportie de 70%-80% de doi mari jucatori, ambii cu actionari libanezi. Cele doua firme produc impreuna mai bine de 40 de milioane de lipii, astfel ca impreuna cu ceilalti mici producatori/importatori regionali sau cu painile realizate direct de catre restaurante sau unele saormerii, volumul anual de lipii vandute pentru saorma in Romania ajunge la aproximativ 50-55 de milioane de unitati. La un pret mediu de 10-13 lei pentru o saorma (2,5-3 euro), aceasta inseamna ca saorma vanduta la lipie aduce comerciantilor peste circa 150 de milioane de euro anual.

    Dar afacerea saorma nu inseamna doar carnea la lipie, ci si ceea ce multi dintre comercianti denumesc kebab. Adica bucatele de carne servite intr-o chifla, segment care ajunge, potrivit comerciantilor chestionati de Business Magazin, intre 10% si 30% din vanzari. Adica alte aproape 50 de milioane de euro, care urca valoarea pietei totale de saorma la peste 200 mil. euro anual.

    Motivul pentru care calculul Business Magazin a plecat de la numarul de lipii vandute este simplu: spre deosebire de alte domenii, comertul cu saorma este foarte putin fiscalizat. “E adevarat ca cei mai multi dintre saormari fac evaziune fiscala, dar exista cateva argumente cat se poate de valabile pentru care se intampla acest lucru”, sustine unul dintre furnizorii saormeriilor, care a dorit insa sa ramana anonim. “Pe de o parte, multi dintre turcii care isi deschid o saormerie abia daca inteleg limba romana. Ei prefera calea mai comoda, sa ocoleasca legislatia, chiar daca asta inseamna in unele cazuri mita.” Furnizorul afirma ca, pe de alta parte, chiar si cei care au toate actele in regula sunt vizati de controale si se vad nevoiti sa dea mita pentru ca activitatea lor sa nu fie blocata de controale mult prea dese, pana la 18 sau 20 pe luna, dupa cum spunea cu jumatate de gura unul dintre saormarii care afirma ca incearca sa faca “un business curat”. Cu alte cuvinte, componenta nefiscalizata din “afacerea” saorma, cum am denumit noi aceasta piata de peste 200 de milioane de euro, depaseste, potrivit estimarilor, 70%-75%.

    Potrivit informaţiilor publicate pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice, Kebab Mania, firma care vinde probabil cea mai ieftină şaorma din Capitală, nu înregistra profit şi avea datorii de circa 13.000 de euro în 2011, anul în care au fost publicate ultimele date financiare despre firmă. În acelaşi an, şaormeria avea o cifră de afaceri de circa 50.000 de euro şi un număr mediu de patru angajaţi. În prezent, în fiecare dintre cele trei şaormerii descrise la începutul materialului am putut să identificăm câte trei angajaţi.