Tag: intrare

  • Armonia Mall, în faliment, a fost scos din nou la vânzare la un preţ cu peste 30% mai mic

     Casa de Insolvenţă Transilvania, lichidatorul judiciar al dezvoltatorului Red Project Three, intrat în faliment în 2011, a schimbat strategia de vânzare a proiectului Armonia Brăila, după ce în primăvara anului nu a reuşit să găsească investitori dispuşi să plătească 25 de milioane de euro pe proiect. Astfel, după mai multe licitaţii competitive organizate pentru vânzarea mall-ului cu o suprafaţă închiriabilă de 29.500 metri pătraţi, în toamna trecută CITR a trecut la vânzarea prin negociere directă, pornind de la acelaşi preţ.

    Cum nici prin această procedură nu au fost atraşi cumpărători, creditorii au decis să reducă preţul, investitorii fiind aşteptaţi să depună ofertele de participare până pe 10 mai.

    Armonia Brăila, investiţie de 45 milioane de euro, a fost închis în vara anului 2009, iar firma Red Project Three, dezvoltatorul proiectului, a intrat în faliment.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Putin cere guvernului un program de stimulare a economiei Rusiei

     Rusia riscă să intre în recesiune fără un program de susţinere a economie, a declarat, săptămâna trecută, ministrul Economiei, Andrei Belousov, potrivit Bloomberg. Recesiunea nu este, însă, scenariul considerat cel mai probabil de autorităţile de la Moscova, a adăugat el.

    Ministerul Economiei a redus recent estimarea referitoare la creşterea economiei ruse în acest an de la 3,6% la 2,4%, din cauza stagnării exporturilor şi a investiţiilor.

    Încetinirea economică afectează veniturile populaţiei, i-a transmis Putin şefului guvernului, Dmitri Medvedev.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Complexul rezidenţial City Point intră în construcţie

    Complexul rezidenţial care va însuma o investiţie de 15 milioane de euro va cuprinde patru clădiri cu şapte etaje, cu un total de 180 de apartamente cu una, două şi trei camere.

    Prima etapă a ansamblului a fost începută în luna aprilie a acestui an, ceea ce înseamnă construcţia unei clădiri cu 45 de apartamente, cu termen de finalizare pentru luna martie a  anului viitor.

    “Piaţa rezidenţială din România are nevoie de unităţi locative adaptate la necesităţile şi dorinţele clientului final. Siguranţa şi calitatea sunt două chestiuni extrem de importante în construcţii, însă ne dorim, în acelaşi timp, să fim corecţi din punct de vedere al preţului şi să ne adaptăm la puterea de cumpărare a clientului”, a declarat Favi Stelian, CEO al Red Sea Group România.

    Preţurile pentru o locuinţă în ansamblul City Point pornesc de la 63.000 euro, fără TVA, preţul mediu per ansamblu fiind în jurul valorii de 78.000 euro, fără TVA.

    Încă din faza de concept a proiectului, toate aspectele legate de compartimentarea internă, calitate a finisajelor, amplasament şi pret, au fost definite astfel încât să reprezinte o proprietate optimă pentru publicul vizat.

    “Amplasamentul şi conceptul ansamblului rezidenţial City Point îndeplinesc întocmai nevoile şi dorinţele persoanelor şi famililor tinere care lucrează la companiile multinaţionale din zona de Nord. Vom încerca să transformăm apartamentele noi construite în locuinţele dorite de clientul final fără a folosi strategii agresive de marketing şi vânzări” a declarat Ion Catutoiu, managing partner al RealTime Imobiliarii.

    Ansamblul rezidential City Point este construit în zona de Nord a Capitalei, în apropiere de zona de afaceri, cu puncte de interes precum Sky Tower, Promenada Mall sau Floreasca Park, dar şi în vecinătatea unei zone mari de recreere a Bucureştiului, parcul Herăstrău.

    Partenerii Red Sea Group şi Shikun&Binui R.E.D pentru acest proiect sunt compania de arhitectură Vlad Simionescu&Asociaţii, compania de construcţii Danya Cebus, consultantul imobiliar RealTime Imobiliarii şi agenţiile de marketing Godmother şi Momentos.
     

  • Cum şi unde să bei o “cafea în aşteptare”

    În România, primul lanţ de restaurante care se alătură mişcării globale “caffè sospeso” este SUBWAY Romania, cu ocazia aniversării a un an de existenţă pe piaţa autohtonă pe data de 10 aprilie.SUBWAY se alătură mişcării globale “caffè sospeso” începand cu 11 aprilie.
    În acest moment, SUBWAY deţine în România 13 restaurante şi pana la sfârşitul anului 2015, urmăreşte deschiderea a 40 de restaurante. România este ţara cu numărul 100 a lanţului de restaurante de tip fast food  SUBWAY QSR. Acesta deţine peste 39.000 de restaurante in 102  ţări, fiind cel mai mare lanţ de restaurante fast food din lume în sistem de franciza.

  • Adolescentă de 15 ani din SUA, muşcată de o leoaică de la Grădina Zoologică din Rădăuţi

     Responsabilul Grădinii Zoologice din Rădăuţi, Angela Olenici, a declarat că adolescenta a venit în vizită, împreună cu rude ale sale şi cu alţi patru copii şi a intrat într-un loc interzis, unde a încercat să se joace cu leoaica.

    Fata şi-a băgat piciorul între gratiile cuştii, iar leoaica i-a cuprins cu labele din faţă piciorul şi a muşcat-o de gleznă.

    Olenici a menţionat că un angajat care se afla la 20-30 de metri distanţă de zona respectivă a ajutat-o pe fetiţă şi a tras-o de lângă cuşcă, fiind apoi anunţată ambulanţa.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Am mai multe întrebări decât răspunsuri privind evoluţiile economice din UE şi România

     “Am mult mai multe întrebări decât răspunsuri, din păcate, în ceea ce priveşte evoluţiile economice ale UE şi, implicit, ale României. Ştiu însă un singur lucru, că România are nevoie astăzi de stat de drept, are nevoie să îşi pregătească economia pentru intrare în zona Euro, are nevoie să fie gata pentru intrare în zona Schengen, pentru simplul motiv că nu are alternativă la soluţia UE”, a afirmat Băsescu, într-un discurs susţinut la conferinţa aniversară a ASE Bucureşti.

    El a amintit că România s-a macrostabilizat economic în urma măsurilor luate în 2010 şi în 2011 a avut creştere economică de 2,2%, iar una dintre întrebări este de ce nu a putut fi repetat acest procent în 2012 şi de ce în 2013 speranţa este doar la un agricol bun.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Panamera vs. S-Klasse vs. seria 7 – duelul anului între limuzinele de lux

    Anual se vând cel mult câteva mii sau zeci de mii de unităţi la nivel european şi cel mult câteva sute de mii de unităţi la nivel mondial, însă limuzinele de lux au probabil cel mai mare impact asupra industriei auto mondiale. Datorită preţurilor care pot depăşi fără probleme o sută de mii de euro, constructorii auto pot integra pe acestea tehnologii care pe alte segmente ar fi considerate mult prea costisitoare.

    De aceea Lexus a lansat cel mai performant sistem hibrid pe limuzina LS, iar Mercedes-Benz a venit cu cele mai multe dintre inovaţiile sale sale întâi pe S-Klasse. Acum, noua generaţie a S de la Mercedes-Benz doreşte să ridice şi mai mult competitivitatea în segment, venind nu doar cu tehnologii inovatoare, ci şi cu un grad de calitate specific până acum doar limuzinelor de superlux, cum este Bentley sau Rolls-Royce. Iar acest lucru este acum posibil deoarece peste S-Klasse nu va mai exista un Maybach, ci un S-Klasse Pullman.

    „Apariţia unui nou jucător în segment, în special în cel al limuzinelor de lux, are un impact semnificativ în creşterea vânzărilor. În zona de lux există potenţial pentru o astfel de creştere generată de apariţia unui nou model„, spune Valeriu Zaharia, directorul de vânzări şi marketing pentru Mercedes-Benz autoturisme. În cadrul acestui segment, motivul de cumpărare, factorul determinant care influenţează procesul decizional, este în general noutatea. Potenţialii clienţi vor să achiziţioneze cel mai nou model, cu cele mai recente îmbunătăţiri în materie de dotări sau tehnologii.

    „Publicul-ţintă din România pentru acest model este similar celui european. S-Klasse se adresează celor din «top of the top», respectiv celor aflaţi în vârful ierarhiilor, liderilor şi antreprenorilor cu afaceri în creştere şi managerilor de top„, a spus Zaharia.

    Comandarea unei limuzine S-Klasse durează între trei şi cinci luni, în funcţie de gradul de personalizare. În 2013, din cauza lansării noii generaţii şi a cererii mari pentru acest model, perioada de aşteptare se va extinde, urmând ca în 2014 să revină la parametri normali.
    Cel mai scump model Mercedes-Benz comandat pe piaţa locală în ultimul an a fost un S400 4Matic L BlueEfficiency, în valoare de peste 150.000 de euro, TVA inclusă.

    „Din punctul nostru de vedere, datorită lansării noii generaţii a S-Klasse în acest an, estimăm o dublare a vânzărilor  pentru acest model comparativ cu anul anterior, fapt ce va avea un impact semnificativ în creşterea segmentului limuzinelor. Curentul de downsizing se manifestă cu precădere în alte segmente de piaţă şi mai puţin în cel al limuzinelor de lux„, a spus Zaharia.

    „În ultimii ani, am observat că preferinţele publicului-ţintă al limuzinelor de lux se reorientează de la motoarele mari, cum ar fi V8-ul pe benzină de pe versiunile S500 4Matic, către BlueTEC – S350 BlueTEC 4 Matic„, a subliniat Zaharia. Această tendinţă este urmarea faptului că românii preferă modele cu consum şi emisii mai mici. Astfel, pentru performanţe şi un cuplu motor comparabil cu cel al versiunii S500, versiunile BlueTEC, cum este S350, beneficiază de un consum redus cu 26% şi emisii mai mici cu 16%, pe lângă taxă de mediu zero, pentru motorul Euro 6, dar şi un impozit scăzut.

  • COPLATA a intrat în vigoare. Ce sumă vor plăti pacienţii spitalelor din ţară la externare

     Coplata, în valoare de 5 lei la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin

    Pacienţii care din 1 aprilie se internează la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin vor achita la externare 5 lei, valoarea coplăţii fiind stabilită în Consiliul de Administraţie al unităţii medicale.

    Managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Drobeta Turnu Severin, Doina Borugă, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că banii vor fi achitaţi la externare de către pacienţii internaţi începând cu data de 1 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Rompan: Ponta şi Chiţoiu susţin reducerea TVA la pâine, altfel, zeci de mii de oameni intră în şomaj

     “Este adevărat că într-o primă fază va fi o influenţă negativă asupra bugetului, până când creşte baza de impozitare. Eu am discutat cu vicepremierul Chiţoiu, care susţine acest proiect. De asemenea, şi premierul, şi ministrul Agriculturii susţin reducerea TVA”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Aurel Popescu.

    Un document al Ministerului Finanţelor, având sigla “Ministerul Finanţelor Publice-Cabinet Ministru”, cu semnătură, ştampilă şi număr de înregistrare din săptămâna trecută, arată că reducerea TVA la pâine ar genera un impact bugetar negativ semnificativ şi, deşi “cel puţin teoretic” poate crea premise de diminuare a evaziunii în următorii ani, pe termen scurt trebuie găsite alte surse de venit care să compenseze pierderea imediată, surse care însă în prezent nu pot fi asigurate

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro