Tag: bnr

  • Rata inflaţiei nu s-a încadrat în decembrie în intervalul ţintit de BNR. Cu cât s-au scumpit produsele şi serviciile în 2012

    Rata inflaţiei a fost, în decembrie, de 4,95% faţă de decembrie 2011, în afara intervalului ţintit de BNR, după ce în decembrie preţurile de consum au crescut cu 0,6% faţă de noiembrie, ca urmare a scumpirii produselor alimentare şi nealimentare şi a unei uşoare scăderi înregistrate la servicii, astfel că rata medie pe 12 luni (ianuarie-decembrie 2012), faţă de precedentele 12 luni a fost de 3,33%, scrie Mediafax. “În luna decembrie 2012, faţă de luna anterioară, preţurile mărfurilor alimentare au crescut cu 0,7%, cele ale mărfurilor nealimentare cu 0,9%, iar tarifele serviciilor au scăzut cu 0,2%”, se arată într-un comunicat al Institutului Naţional de Statistică (INS).

  • Asaltul străinilor asupra titlurilor de stat coboară cursul euro la 4,37 lei

    Peste cinci miliarde de lei au vrut investitorii să plaseze ieri în obligaţiuni de stat în lei, acest volum spectaculos indicând din nou prezenţa străinilor care s-a făcut simţită şi pe piaţa valutară, unde vânzările de euro au împins cursul sub pragul de 4,40 lei/euro. BNR a calculat un curs de 4,3753 lei pentru un euro, în scădere cu aproape 20 de bani faţă de nivelul din urmă cu o lună. Moneda europeană nu a mai fost atât de ieftină din aprilie 2012, când piaţa valutară a început să devină din ce în ce mai tensionată pe măsură ce investitorii financiari străini au trecut la lichidarea poziţiilor ca reacţie la agravarea instabilităţii politice.Pe seama resurselor uriaşe de lichiditate disponibile pe piaţa internaţională, România ajunge acum într-o perioadă scurtă de timp să redevină o destinaţie interesantă pentru capitalul străin. Vizibilitatea pieţei locale creşte odată cu includerea într-unul din indicii britanicilor de la Barclays, însă decisivă va fi o mişcare similară a JP Morgan.Aprecierea leului pune capac presiunilor inflaţioniste şi oferă BNR pe de-o parte posibilitatea de a cumpăra valută pentru a face faţă mai bine plăţilor către FMI şi pe de alta spaţiu de manevră pentru o eventuală relaxare a politicii monetare.

    Citiţi articolul integral pe www.zfcorporate.ro

     

     

  • Cursul BNR a coborât la 4,4106 lei/euro, cel mai REDUS nivel din aprilie 2012

    O rată oficială mai redusă decât cea anunţată marţi, de 4,3970 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 30 aprilie.

    În sesiunea precedentă, cursul de referinţă a fost de 4,4223 lei/euro. Leul s-a apreciat semnificativ chiar înainte de închiderea sesiunii de luni, iar dealerii au spus că mişcarea a fost generată, cel mai probabil, de ordine de vânzare de euro din partea străinilor, care au investit în titlurile vândute de Ministerul Finanţelor.

    Pentru dolar, banca centrală a anunţat o rată de schimb în scădere cu 3,09 bani, de 3,3608 lei/dolar, de la 3,3917 lei/dolar luni.

    Rata de referinţă pentru francul elveţian a scăzut de la 3,6583 lei/franc la 3,6474 lei/franc. Astfel, cursul de referinţă leu/franc elveţian un nou minim din 27 aprilie 2012, dată când francul a fost cotat la 3,6416 lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR a plafonat din nou la 4 miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin licitaţia repo

    Banca Naţională a României (BNR) a menţinut pentru a şaptea săptămână consecutiv la 4 miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin operaţiunea repo, aceasta fiind, totodată, a 14-a săptămână la rând în care banca centrală limitează suma disponibilă, informează Mediafax.

    Banca Naţională a României (BNR) a împrumutat lunea trecută 13 bănci cu 4 miliarde lei, iar sumele licitate de instituţiile de credit au ajuns la un total de 17,48 miliarde lei.

  • Adrian Vasilescu: BNR nu a dorit să dea niciun mesaj „în întâmpinarea“ şedinţei consiliului de administraţie

    Contactat de ZF, Adrian Vasilescu, consilier al guvernatorului BNR Mugur Isărescu, a răspuns la câteva întrebări:

    Mulţi dintre cei care m-au sunat m-au întrebat dacă nu cumva BNR a vrut să dea un mesaj «în întâmpinarea» şedinţei din 7 ianuarie a consiliului de administraţie. Întrebarea are o logică a ei. În toată lumea, foruri sau instituţii importante, înaintea unor decizii, testează uneori opinia publică scoţând în faţă o voce din conducerea colectivă. BNR nu a folosit în nicio împrejurare o astfel de practică. Nici altă dată şi nici acum.

    Mai multe pe zf.ro

  • Rezerva valutară a BNR a scăzut cu două miliarde de euro în 2012

    Totuşi, pe parcursul lunii decembrie rezerva valutară a BNR a crescut uşor faţă de sfârşitul lunii noiembrie. Luna trecută au avut loc intrări în rezerva valutară de 2,13 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor, alimentarea contului Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale. Ieşirile au totalizat 2,09 miliarde de euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută, inclusiv a treia rambursare de capital şi dobândă în sumă de 252 milioane echivalent euro din împrumutul contractat în 2009 de la Fondul Monetar Internaţional (FMI).

    Mai multe pe zf.ro

  • Nicolae Dănilă, membru CA al BNR, are semne de întrebare asupra politicii monetare: dacă e aşa de bună, de ce ne zbatem în starea de stagnare a economiei ?

    “Nu trebuie să ne sperie în etapa actuală rea­li­zarea unei creşteri eco­no­mice inclusive (n.red.: con­cept care vizează creşterea eco­nomică “pentru toţi”, având ca ţintă creş­terea gra­dului de ocupare, reducerea sără­ciei şi îmbună­tăţirea ni­velului de trai) chiar în condiţiile unei inflaţii mai mari decât ţintele pe care ni le-am propus. Este adevărat că pe termen lung banca centrală este cea care sta­bileşte şi deter­mină în principal trendul şi nivelul inflaţiei – de unde încre­derea şi aştep­tările pe termen lung în privinţa inflaţiei, dar scăderea şomajului pe termen lung tre­buie să fie determinată în special de factori şi reforme structurale, ca şi de o flexibilitate a pieţei muncii, ceea ce implică con­solidare fiscală şi reforme eco­nomice”, afirmă profesorul cu înde­lungată expe­rienţă de bancher comercial.

    Mai multe pe zf.ro

  • Cursul a coborât în prima zi a anului la 4,4153 lei/euro, cel mai REDUS nivel din ultimele opt luni

    O rată oficială mai mică decât cea anunţată joi, de 4,4032 lei/euro, a fost publicată de banca centrală la 8 mai.

    BNR a afişat în ultima zi din 2012 un curs de referinţă de 4,4287 lei/euro, leul înregistrând astfel o scădere de 2,5% faţă de ultima cotaţie din 2011, de 4,3197 lei/euro.

    În anul precedent, a fost atins recordul istoric pentru cursul leu/euro, în data de 3 august, când referinţa BNR s-a plasat la 4,6481 lei/euro. Raportat la acest nivel, deprecierea leului a fost de 7,6% de la începului anului.

    Spre finalul anului, când situaţia politică s-a mai calmat, cotaţiile au început să scadă uşor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax,.ro

  • BNR a încheiat anul 2012 cu rezerve valutare în scădere faţă de anul precedent

    La sfârşitul anului 2011, rezervele valutare ale BNR au fost de 33,2 miliarde euro.

    În luna decembrie a anului trecut au avut loc intrări de 2,13 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice, alimentarea contului Comisiei Europene şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale, se arată într-un comunicat al BNR.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • BNR a împrumutat 13 bănci cu 4 miliarde de lei. Cererea a fost de peste patru ori mai ridicată

    Aceasta este a şasea săptămână consecutivă în care banca centrală a menţinut la 4 miliarde lei suma cu care împrumută băncile prin operaţiunea repo şi, totodată, a 13-a săptămână la rând în care limitează suma disponibilă. Prin licitaţiile repo BNR oferă lichiditate băncilor comerciale şi preia în schimb titluri de stat, la dobânda de politică monetară, de 5,25% pe an. Banii sunt împrumutaţi pentru o săptămână.

    Mai multe pe mediafax.ro