Tag: refuz

  • Băsescu spune că s-a gândit la demisie în urma arestării fratelui său: “Am discutat această variantă cu unele instituţii ale statului”

     ”Am avut şi această variantă în analiză şi nu vă ascund că am discutat-o şi cu unele instituţii ale statului”, a spus Băsescu, întrebat dacă s-a gândit la varianta demisiei după arestarea fratelui său, Mircea Băsescu.

    El a precizat, la Adevărul Live, că a făcut analiza situaţiei politice actuale, iar ”efectul demisiei preşedintelui, în situaţia actuală, nu ar fi dat nicio şansă candidatului opoziţiei la alegerile prezidenţiale”.

    Potrivit lui Traian Băsescu, dreapta nu era şi nici nu este acum pregătită să intre în cursa prezidenţială.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bulgaria interzice firmelor offshore cu proprietari necunoscuţi să încheie contracte cu statul

    Modificările au rolul să combată corupţia şi practicile incorecte în achiziţiile publice şi se adaugă altor reglementări adoptate în acest an care interzic companiilor offshore să participe la privatizări, tranzacţii imobiliare sau concesiuni. Aceste firme nu vor avea acces la niciun proiect prioritar definit astfel de o lege de promovare a investiţiilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANSVSA: În România nu e pestă porcină africană. Nu sunt exportate produse din carne de porc în Elveţia

     În ce priveşte informaţia că Elveţia va interzice, de miercuri, importul de porci vii şi orice fel de carne de porc provenind din mai multe ţări europene unde au fost depistate de curând cazuri de febră porcină africană, fiind vizate şi importurile din Bulgaria şi România, precum şi cele din anumite regiuni din Croaţia şi Letonia, ANSVSA a precizat că “în România nu evoluează pesta porcină africană (nici pesta porcină clasică)”.

    “Autorităţile elveţiene nu au făcut altceva decât să anunţe implementarea, prin acte normative naţionale, a legislaţiei europene, respectiv a Deciziei CE nr 764/2013. În consecinţă, comerţul continuă în aceleaşi condiţii, Elveţia respectând prevederile stabilite de legislaţia europeană”, se arată într-un comunicat de presă al ANSVSA.

    Potrivit sursei citate, comerţul cu carne de porc şi produse din carne de porc provenite din România este permis în Elveţia aşa cum este permis pe întreg teritoriul Uniunii Europene, cu respectarea condiţiilor stipulate în Decizia CE nr 764/2013.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autorităţile americane au făcut anul trecut plăţi necuvenite de aproape 100 miliarde de dolari

     Plăţile necuvenite s-au ridicat la 97 miliarde de dolari anul trecut, potrivit estimărilor agenţiilor federale.

    Suma ar putea fi chiar mai mare, potrivit unei subcomisii din Congres care analizează cheltuielile statului, transmiste AP.

    Plăţile necuvenite au atins un maxim istoric de 121 miliarde de dolari în 2010, însă valoarea acestora a scăzut treptat ulterior.

    “Nimeni nu ştie exact cât de mulţi bani ai contribuabililor sunt irosiţi prin plăţi necuvenite, dar estimarea guvernului federal este de peste 500 de miliarde de dolari în ultimii cinci ani”, a declarat John Mica, membru în Camera Reprezentanţilor.
     

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un nou album Pink Floyd în octombrie, după 20 de ani

    Un nou album Pink Floyd nu poate fi decât o mare surpriză într-o lume a muzicii din ce în ce mai populată de pastişe şi marketing nesusţinut de talent, creativitate, temeinicie sau măcar plăcerea de a cânta. The Division Bell sau ceea ce a fost până mai alaltăieri albumul „final” al celor de la Pink Floyd a fost lansat în 1994, în formula David Gilmour, Nick Mason şi Richard Wright, fără Roger Waters.

    Site-ul oficial al formaţiei a confirmat ştirea, iar vocalista Durga  McBroom, care a cântat cu formaţia o bună bucată de vreme, a adăugat noi informaţii: sunt înregistrări din perioada conceperii albumului The Division Bell, este vorba de proiectul cunoscut drept The Big Spliff, proiect pomenit în cartea lui Nick Mason Inside Out, iar cântecele, cele mai multe instrumentale, nu au mai fost lansate până acum. Rick Wright, membru fondator al formaţiei şi principalul compozitor al noului album, a murit de cancer în 2008, la 65 de ani. Conform informaţiilor de până acum, David Gilmour a introdus partituri vocale la câteva cântece,pentru a depăşi, poate, eticheta iniţială de „muzică instrumentală/ambientală”.

    Mai trebuie spus că se pare că nu există posibilitatea reparării rupturii dintre echipa David Gilmour/Nick Mason şi Roger Waters, basistul plecat pe drumul său după apariţia albumului The Final Cut din 1983. Waters este arhitectul multor construcţii muzicale ale formaţiei, cu o contribuţie covârşitoare la succesul comercial al albumului The Wall, de exemplu.

    Mai trebuie spus că Pink Floyd este una dintre cele mai influente şiputernice nume din rock. Cei de la Rock & Roll Hall of Fame cred că Pink Floyd a făcut în muzică ceea ce au făcut George Orwell sau Ray Bradbury în literatură, translatând rockul într-o zonă mult mai cerebrală, mai conceptuală decât a fost vreodată. Asta nu a speriat oamenii, care le-au cumpărat albumele cu îndârjire: au vândut peste 250 de milioane de albume, în lumea întreagă.

     

    Albumele de studio ale Pink Floyd


    The Piper at the Gates of Dawn (1967)
    A Saucerful of Secrets (1968)
    More (1969)
    Ummagumma (1969)
    Atom Heart Mother (1970)
    Meddle (1971)
    Obscured by Clouds (1972)
    The Dark Side of the Moon (1973)
    Wish You Were Here (1975)
    Animals (1977)
    The Wall (1979)
    The Final Cut (1983)
    A Momentary Lapse of Reason (1987)
    The Division Bell (1994)

  • Guvernul lichidează patru universităţi private şi 135 programe de studii. Care sunt instituţiile ce nu mai pot organiza examen de admitere

     În urma acestei operaţiuni, din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar 3 universităţi vor fi monitorizate.

    Conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX, instituţii de învăţământ superior cu toate programele intrate în lichidare în anul universotar 2014-2015 sunt Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara.

    Instituţii de învăţământ superior monitorizate în anul universitar 2014-2015 de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei sunt Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul lichidează patru universităţi private şi 135 programe de studii. Instituţiile nu mai pot organiza examen de admitere

     În urma acestei operaţiuni, din totalul de 37 de universităţi particulare acreditate, 4 universităţi vor avea toate programele intrate în lichidare, iar 3 universităţi vor fi monitorizate.

    Conform informaţiilor obţinute de MEDIAFAX, instituţii de învăţământ superior cu toate programele intrate în lichidare în anul universotar 2014-2015 sunt Institutul Teologic Româno-Catolic din Bucureşti, Universitatea Financiar-Bancară din Bucureşti, Universitatea Mihail Kogălniceanu din Iaşi şi Universitatea Mihai Eminescu din Timişoara.

    Instituţii de învăţământ superior monitorizate în anul universitar 2014-2015 de către Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior şi Ministerul Educaţiei sunt Universitatea Bioterra din Bucureşti, Universitarea Română de Ştiinţe şi Arte Gheorghe Cristea din Bucureşti şi Universitatea Apollonia din Iaşi.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cu ochi mari la poarta băncii. Valul de panică stârnit printre depunătorii băncilor bulgăreşti a trecut

    VALUL DE PANICĂ STÂRNIT PRINTRE DEPUNĂTORII A DOUĂ BĂNCI BULGĂREŞTI A TRECUT. BANCA NAŢIONALĂ A BULGARIEI (BNB) A PLASAT ÎN ADMINISTRARE SPECIALĂ BANCA COMERCIALĂ CORPORATISTĂ (CORPBANK – KTB), a patra mare bancă din ţară, iar First Investment Bank (Fibank), a treia bancă, a anunţat că îşi continuă activitatea normal, după ce a onorat retrageri de depozite de peste 400 mil. euro. Comisia Europeană a aprobat totuşi ca Sofia să deschidă o linie de credit de 1,7 mld. euro pentru susţinerea celor două bănci, care deţin 18,5% din totalul activelor bancare la nivel naţional.

    Toţi analiştii financiari occidentali au dat asigurări că situaţia KTB a fost unică în sistemul bancar bulgăresc, altminteri solid, cu o rată record de adecvare a capitalului (20%) şi cu fundamente economice de invidiat (datoria publică de 19% din PIB, deficitul bugetar de 2% din PIB, dar mai ales regimul de consiliu monetar care după criza din 1996-97 a ţinut drastic şi neîncetat în frâu finanţele ţării, cu leva legată de euro şi cantitatea de bani din economie dimensionată strict în funcţie de rezervele valutare).

    Şi misiunea FMI la Sofia lăudase la 12 iunie sănătatea băncilor ţării. Desigur, astfel de asigurări au fost date şi pentru a nu afecta încrederea în băncile străine din Bulgaria (UniCredit, Raiffeisen, OTP, NBG), care deţin circa 70% din sistem. Numai că încrederea nu ţine numai de cifre, ci şi de calitatea mediului economic, a supravegherii bancare şi de capacitatea autorităţilor de a stăpâni o criză.

    Or, prima punere de paie pe foc a venit chiar de la BNB. Procuratura a confirmat la 18 iunie că viceguvernatorul Ţvetan Gunev a fost pus sub anchetă pentru neglijenţă în supravegherea creditelor riscante date de nişte bănci, iar un presupus angajat al BNB a trimis presei o misivă în care sugera că Gunev a închis ochii faţă de abuzurile KTB fiindcă „e dependent financiar“ de ea. În 2011, însuşi Ivan Iskrov, guvernatorul BNB, fusese implicat într-un scandal declanşat de dezvăluirile din presă că ar fi făcut presiuni asupra Allied Irish, pe atunci proprietara Băncii Bulgaro-Americane de Credit, ca să vândă banca respectivă către KTB (ulterior, banca a fost cumpărată de Ţvetelina Borislavova, partenera premierului de atunci Boiko Borisov).

    Mai departe, politicienii au amplificat scandalul. Un deputat socialist s-a trezit vorbind că are informaţii cum că va fi atacată şi o a doua bancă, ceea ce a accelerat căderea acţiunilor băncilor bulgăreşti la bursă, iar Boiko Borisov, liderul partidului de centru-dreapta GERB, s-a trezit şi el vorbind că ar trebui ca Bulgaria să ceară FMI un împrumut de 2,5-3 mld. euro şi că FMI trebuie să pregătească viitorul buget al ţării, pentru că în caz contrar guvernul socialist al lui Plamen Oreşarski „va umbla la rezerva fiscală“ ca să ajute KTB. Într-o asemenea atmosferă nici nu mai pare comic că primul ins arestat fiindcă a trimis SMS-uri şi mesaje alarmiste despre Fibank înainte de retragerile masive de depozite din 27 iunie e un sofiot acuzat de trafic de droguri, poreclit Chicago, sincer convins că Illuminati, reptilienii, si­oniştii şi masonii sunt mână-n mână cu elita politică.

    Ancheta contra lui Gunev a fost declanşată de o plângere din februarie a Reţelei de Protest (mişcarea ONG-urilor şi a unor oameni de afaceri care au organizat, alături de fostul partid de guvernământ GERB, manifestaţiile-maraton începute în iunie 2013 contra guvernului socialist, acuzat de corupţie şi clientelism). Reţeaua cerea investigarea legăturilor între mogulul media Delian Peevski, Ţvetan Vasilev, acţionarul majoritar al KTB, şi Nikolai Barekov, un fost om de televiziune devenit liderul noului partid populist Bulga­ria fără Cenzură (BBŢ), format în mai 2013 şi ajuns deja a patra forţă politică a ţării, judecând după rezultatele alegerilor europarlamentare, unde a obţinut două mandate. Plângerea Reţelei de Protest viza multiple activităţi ilegale, de la spălare de bani la trafic de influenţă, iar în privin­ţa KTB erau suspectate credite acordate ilegal.

  • Nivelul următor al capitalismului: cetăţeanul-corporaţie, în care eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul

    Un cetăţean american rezident în Marea Britanie şi-a transformat propria persoană într-o corporaţie, cu o serie de bunuri şi servicii care pot fi contractate contra cost. Jennifer Lyn Morone™ Inc este un proiect pentru absolvirea Colegiului de Artă din Londra, cu rolul de a atrage atenţia asupra „sclaviei informaţiilor personale“, prin care companiile şi guvernele exploatează datele personale, însă, după cum semnalează chiar persoana-corporaţie, proiectul nu este unul teoretic.

    JENNIFER LYN MORONE A AVANSAT LA URMĂTORUL NIVEL AL CAPITALISMULUI DEVENIND O CORPORAţIE-PERSOANĂ. Modelul îţi permite să-ţi transformi în profit sănătatea, fondul genetic, personalitatea, competenţele, experienţa, potenţialul, virtuţile şi viciile. Tu eşti fondatorul, directorul, acţionarul şi produsul, folosindu-ţi propriile resurse„, se arată pe site-ul noii corporaţii.

    Facebook, Amazon, Twitter şi alte companii mari din ”economia bazată pe informaţie„ a momentului au un lucru în comun: obţin câştiguri strângând informaţii personale despre cei care le utilizează serviciile.

    Multe din datele folosite de aceste companii sunt furnizate cu uşurinţă de oameni, poate cu prea mare uşurinţă, scrie publicaţia The Economist. Peste 1,3 miliarde de persoane au dat Facebook informaţii personale foarte importante în schimbul posibilităţii de a da ”like„ şi de a împărtăşi cu alţi oameni poze cu pisici. Retailerul american Amazon ştie despre clienţii săi aproape la fel de mult cât ştiu şi aceştia, iar Twitter ştie chiar ce şi când gândeşti.

    ÎN PLUS, ODATĂ CU MUTAREA ÎN ONLINE A UNEI PĂRţI TOT MAI MARI A VIEţII OAMENILOR, VOLUMUL DE DATE GENERAT PASIV VA EXPLODA. Companiile precum Facebook câştigă deja destul de bine din faptul că utilizatorii săi sunt în acelaşi timp şi produsul. Costurile cu ”materia primă„ sunt aproape de zero, întrucât utilizatorii habar nu au cât de mult valorează informaţiile despre ei.

    ”Principiul dominant al noii economii este să ascundă valoarea informaţiei. Am decis să nu-i plătim pe cei mai mulţi oameni pentru roluri în relaţie cu noile tehnologii. Oamenii obişnuiţi dau «share», în timp ce elitele active în aceste reţele obţin averi fără precedent. Rezultatul va fi o pierdere masivă de drepturi„, spune Jaron Lanier, specialist în IT.

    Astfel de probleme au preocupat-o mult timp pe Jennifer Lyn Morone şi, pentru a redobândi controlul asupra informaţiilor personale şi a altor active legate de existenţa sa, a decis să devină Jennifer Lyn Morone™ Inc (JLM), înregistrată, precum corporaţiile ”deştepte„, în statul Delaware, paradisul fiscal al SUA.

    ”Chiar am devenit o persoană- corporaţie. Procesul nu a fost ceva standard sau banal, dar asta probabil pentru că nu sunt la o şcoală de business cu un proiect pentru înfiinţarea unei afaceri care să vândă ceva„, a declarat Morone pentru portalul We Make Money Not Art.

    JLM este o încercare de a stabili valoarea unei persoane în noua economie, în care informaţia are un rol tot mai important. După cum arată planul de afaceri, valoarea JLM este dată de trei surse, iar corporaţia protejează şi deţine drepturi asupra producţiei integrale a persoanei Jennifer Lyn Morone.

    Sursele sunt: acumularea, catalogarea şi evaluarea de informaţii generate de viaţa acesteia; experienţa şi competenţele oferite sub forma unor servicii biologice, fizice şi intelectuale; precum şi vânzarea potenţialului său ulterior sub formă de acţiuni.