Blog

  • Băsescu a mulţumit BERD pentru contribuţia la dezvoltarea economică a României

     Potrivit unui comunicat de presă al Adminsitraţiei Prezidenţiale, preşedinte Traian Băsescu a mulţumit pentru importanta contribuţie pe care BERD o are la dezvoltarea economică a ţării noastre.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ANALIZĂ – Prăbuşirea avionului în Ucraina îi va face pe turiştii de pe alte continente să evite România: E nenorocirea nenorocirilor

     “E nenorocirea nenorocirilor”, a afirmat Gheorghe Fodoreanu, proprietarul agenţiei Invitation Romania.

    El a explicat că orice accident aviatic major se reprecutează negativ la nivel mondial, iar în perioada imediat următoare numărul pasagerilor pe cursele aeriene din întreaga lume scade cu 0,1-0,5%, ceea ce, arată Fodoreanu, este enorm.

    “Bineînţeles că există un impact emoţional. Pe mine m-au sunat în ultimele ore câţiva prieteni ca să mă întrebe pe unde trec exact avioanele cu care urmează să zboare”, a spus Dorin Ivaşcu, preşedintele Asociaţiei Române a Operatorilor Privaţi din Aviaţie.

    În afara efectului emoţional, care afectează pasagerii curselor aeriene din întreaga lume, prăbuşirea avionului în Ucraina afectează şi turismul românesc, din cauza vecinătăţii celor două ţări.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ”Războiul dezinformării” privind provenienţa rachetei care ar fi doborât avionul malaysian. Pe lista pasagerilor se afla şi un român cu dublă cetăţenie

     Aproximativ 100 de specialişti în domeniul SIDA, familii care plecau în vacanţă, inclusiv un cuplu de florari, restauratori celebri şi un senator au murit, ca mulţi alţii, în urma prăbuşirii zborului MH17 în Ucraina, relatează AFP.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta a discutat cu Juncker despre propunerea României pentru funcţia de comisar european

     Preşedintele CE l-a informat pe Ponta că va discuta cu toţi premierii din statele UE, pentru a prelua toate propunerile privind componenţa viitoarei Comisii Europene. Ulterior, Juncker va transmite statelor membre propunerile sale cu privire la portofoliile care le revin în perspectiva viitoarei Comisii, informează Guvernul.

    Executivul precizează totodată că, potrivit legii, toate procedurile aferente trebuie derulate strict de către Guvern, cu informarea Parlamentului.

    “Conform legii, după acest anunt, Guvernul va urma toate procedurile necesare, inclusiv informarea Parlamentului României. Potrivit Tratatului de la Lisabona, precum şi potrivit Legii 373/2013, privind cooperarea dintre Parlament şi Guvern în domeniul afacerilor europene, Guvernul este cel care trebuie să deruleze toate aceste proceduri şi va acţiona în consecinţă”, mai transmite Executivul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cum va fi VREMEA în weekend. Prognoza meteo în ţară, la munte şi la mare

     Vântul va avea intensificări în estul şi sud-estul ţării, dar trecător, în timpul averselor, şi în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 24 şi 32 de grade, iar cele minime se vor situa între 11 şi 22 de grade.

    LA BUCUREŞTI

    Vremea va fi în general instabilă. Cerul va avea înnorări temporar accentuate şi se vor semnala averse, descărcări electrice şi intensificări de scurtă durată ale vântului, pe parcursul zilei şi la începutul nopţii. Temperatura maximă va fi de 28…29 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.

    LA MARE

    Vremea se menţine uşor instabilă. Cerul  va fi variabil, temporar mai noros în timpul zilei, când trecător vor fi averse şi descărcări electrice. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în timpul averselor Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 26 şi 29 de grade, iar cele minime între 20 şi 23 de grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 23 şi 25 de grade.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Un lider al separatiştilor ucraineni EXCLUDE o încetare a focului

     “Nu se pune problema unei încetări a focului dar vom permite accesul experţilor la locul catastrofei”, a declarat “premierul” “republicii autoproclamate” Doneţk Aleksandr Borodai în cursul unei conferinţe de presă la Doneţk.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • NATO analizează datele de zbor ale avioanelor AWACS din România şi Polonia, în tragedia din Ucraina

     Alianţa Nord-Atlantică s-a declarat, vineri, “preocupată” cu privire la armamentul greu folosit de separatiştii proruşi în estul Ucrainei, după prăbuşirea avionului aparţinând Malaysia Airlines în regiunea Doneţk.

    “Suntem preocupaţi în legătură cu numărul crescând de armament greu folosit de separatişti în estul Ucrainei, precum şi în ceea ce priveşte gradul tehnologic ridicat al echipamentelor militare”, a declarat un oficial NATO.

    “Am constatat că Rusia permite în continuare trecerea mercenarilor şi a armamentului greu la graniţele cu Ucraina”, a adăugat oficialul.

    Întrebat despre circumstanţele prăbuşirii avionului Malaysia Airlines în zona de conflict din Ucraina, oficialul a refuzat să comenteze în legătură cu o situaţie care ţine de “domeniul informaţiilor”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Pe lista pasagerilor din avionul prăbuşit în Ucraina se afla un ROMÂN cu dublă cetăţenie, student în anul II la UMF Cluj

     UPDATE Românul aflat în avionul prăbuşit era student în anul II la UMF Cluj, cu cetăţenie româno-canadiană

    Românul aflat în avionul aparţinând companiei Malaysian Airlines care s-a prăbuşit în estul Ucrainei era student în anul II la Universitatea de Medicină şi Farmacie Cluj, el având cetăţenie româno-canadiană şi fiind însoţit de o altă studentă la UFM, cetăţean străin.

    Decanul Facultăţii de Medicină a UMF Cluj, Anca Buzoianu, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX că profesorii universităţii sunt “îngroziţi” de cele întâmplate.

    “În accidentul aviatic din Ucraina şi-au pierdut viaţa, din nefericire, şi doi studenţi de la Facultatea de Medicină a UMF Cluj, anul II, secţia engleză. Este un tânăr cu dublă cetăţenie, româno-canadiană, şi o studentă cu cetăţenie străină. Suntem îngroziţi de cele întâmplate şi ne pare rău că a avut loc un astfel de eveniment”, a spus Buzoianu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul care a plantat singur o pădure – video

    Din 1980 Jadav “Molai” Payeng a plantat singur o întreagă pădure care ocupă 550 de hectare pe o insulă în districtul Jorhat din India. Pădurea previne feonomenul de eroziune, iar insula şi pădurea au devenit acum adăpost pentru un număr de animale sălbatice – elefanţi, rinoceri, tigri, cerbi sai iepuri.

    Forest Man este un documentar de un sfert de oră care îl prezintă pe Jadav Payeng. Aventura sa a început în 1979, când avea 16 ani şi a fost martor la pieirea unui mare număr de animale în cursul unor inundaţii care au afectat insula în cauză. A începută să planteze copaci câteva luni mai târziu, după ce a început să lucreze pentru unitatea de pădurari a districtului, în cadrul unui proiect ce prevedea împădurirea a 200 de hectare. Apoi a continuat singur să planteze copaci, decenii de-a rândul.

    Astăzi Molai trăieşte într-o cabană în “pădurea sa”, cu soţia şi cei trei copii. Are vite iar singura sursă de venit este laptele pe care îl vinde.

     

  • Rusia interzice importul fructelor din Republica Moldova, din cauza unei “insecte periculoase”

     Agenţia Federală rusă de Supraveghere Veterinară şi Fitosanitară Rosselhoznadzor a precizat că fructele din Republica Moldova au fost interzise pe piaţa din Rusia după ce a fost descoperită prezenţa unei “insecte periculoase şi dăunătare: molia orientală”, detectată în unele dintre produsele livrate de Chişinău.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro