Tag: refuz

  • Ponta: Un mandat de la Băsescu este obligatoriu pentru Consiliile Europene, în Asia nu m-a întrebat nimeni de el

     “Pentru domnul Băsescu a fost catastrofal faptul că peste tot în lume, în Europa şi în lume, liderii politici vor să vorbească cu prim-ministrul, ştiind că am legitimitatea dată de vot şi sprijinul politic în Parlament. E un lucru normal, nu mi-a cerut nimeni niciun mandat pentru simplul motiv că nu m-a întrebat nimeni de Băsescu pe unde am fost”, a spus Ponta.

    Premierul a precizat că, peste două săptămâni, va efectua o nouă vizită externă, de această dată în Spania, iar în toamnă va avea de asemenea un program încărcat, explicând că astfel de vizite au în primul rând un caracter economic, conform atribuţiilor Guvernului.

    El a arătat că îl “înţelege” pe preşedintele Traian Băsescu atunci când îl critică pentru vizitele efectuate în calitate de prim-ministru, deoarece şeful statului se află la final de mandat, “nu mai merge nicăieri”, cu excepţia unor vizite în ţări ca Peru.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nelson Mandela, “optimist” în faţa morţii într-o înregistrare video din 1998: “Am un moral foarte bun deoarece mi-am trăit viaţa”

     “Mă apropii de sfârşit dar rămân optimist. Am un moral foarte bun deoarece mi-am trăit viaţa”, declară Nelson Mandela în această înregistrare video realizată în timpul unei vizite la un adolescent ce avea o tumoră la creier.

    “Dacă nu eşti optimist şi moralul tău nu este ridicat, medicina nu va fi foarte eficientă”, a adăugat el, conform CBS.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CC: Modificarea cvorumului la referendum, după un an, pentru a respecta statul de drept

     “Jurisprudenţa şi documentele examinate relevă instabilitatea legislaţiei româneşti în materie de alegeri, dar şi de referendum, în contradicţie cu principiile statului de drept, existenţa unor deficienţe ale sistemului electoral actual, necesitatea modificării legislaţiei electorale şi faptul că aceasta trebuie să aibă o solidă fundamentare, respectiv să se concretizeze într-un act complex – un cod electoral, precum şi faptul că modificarea trebuie să respecte principiul securităţii juridice, respectiv să nu se intervină (cu unele excepţii admisibile) cu mai puţin de un an înainte de alegeri. Aceste argumente reţinute în numeroasele decizii ale Curţii se aplică în mod corespunzător şi dispoziţiilor legale criticate în prezenta cauză”, se precizează în motivarea Curţii Constituţionale.

    De asemenea, Curtea a constatat faptul că în acest an a fost declanşată procedura de revizuire a Constituţiei, dar şi faptul că “în aceeaşi perioadă se află în curs procedura referendumului cu privire la probleme de interes naţional, declanşat de Preşedintele României”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Yahoo a cumpărat o aplicaţie pentru gestionarea e-mailurilor

     Valoarea tranzacţiei nu a fost dezvăluită, însă este estimată de presa britanică de specialitate la o sumă cuprinsă între 30 şi 40 de milioane de dolari.

    Xobni este o companie înfiinţată în 2006, cu sediul la San Francisco. Ea deţine o aplicaţie celebră compatibilă cu sistemele de mesagerie ale ale Microsoft – Outlook şi Google – Gmail, precum şi un sistem de gestionare a contactelor pentru iPhone şi smartphone-urile care folosesc Android.

    Grupul Yahoo! Inc. încearcă să îşi revigoreze imaginea şi să atragă mai mulţi tineri, sub conducerea actualului director general al companiei, Marissa Mayer.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Boc: Ponta, iresponsabil, induce suprapunere între referendumul din 2012 şi populaţia cu drept de vot

     “După declaraţia făcută cu privire la referendumul din 2012 şi faptul că preşedintele ar fi trebuit să fie demis, pot spune că Victor Ponta este un om iresponsabil din punct de vedere politic, pentru că, în calitate de prim-ministru, atacă o decizie a CC care a fost dată în baza datelor oferite de guvernul pe care l-a condus. Validarea sau invalidarea referendumului s-a făcut în baza datelor oferite de Guvernul Ponta, iar astăzi, Ponta atacă şi decizia CC şi propriul guvern pe care îl conduce. În al doilea rând, este iresponsabil şi pentru faptul că încearcă să inducă în opinia publică o suprapunere între rezultatul de la referendum şi populaţia cu drept de vot. Or cele două lucruri nu se confundă, aşa cum vrea Victor Ponta”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, Emil Boc.

    Potrivit acestuia, Institutul Naţional de Statistică oferă, prin recensământ, date despre evidenţa populaţiei României, în timp ce populaţia cu drept de vot este înregistrată la Ministerul Afacerilor Interne, unde se găseşte Registrul naţional al persoanelor cu drept de vot, în funcţie de situaţia juridică a fiecăreia.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Cu certitudine avem o scădere de populaţie. Populaţia scade ca urmare a natalităţii scăzute

     “Recensământul face o situaţie a populaţiei care locuieşte în România, nu a celor milioane de majori care sunt în afara frontierelor”, a precizat Băsescu.

    El a arătat că nu este vorba de o scădere îngrijorătoare a populaţiei, întrucât recensământul a şi fost boicotat.

    Întrebat dacă cifra populaţiei este îngrijorătoare şi dacă apreciază că aceasta a scăzut dramatic, şeful statului a răspuns: “Nu, pentru că referendumul, dacă vă aduceţi aminte, a fost şi boicotat. Aduceţi-vă aminte de apelul de a nu da actele, de a nu participa la acest recensământ”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • MAE: Ambasada României la Cairo funcţionează normal. Nu s-au înregistrat cereri de repatriere

     “Cetăţenii români se pot deplasa la Ambasadă şi pot beneficia de servicii şi asistenţă consulară, iar programul de lucru al Ambasadei este cel normal (…) Localizarea ei este de aşa natură încât permite acest lucru, în comparaţie cu misiunile altor ţări care au luat decizii (de retragere a personalului – n.r.)”, a declarat joi Brânduşa Predescu, purtătorul de cuvânt al MAE.

    De asemenea, MAE este pregătit să ia măsuri privind rechemarea personalului, însă numai dacă situaţia o va impune.

    Totodată, oficialul MAE a subliniat că în Cairo se află doar câteva zeci de rezidenţi români, iar Ambasada nu a primit nicio solicitare de sprijinire a repatrierii din partea cetăţenilor români, adăugând şi că zborurile Tarom pe ruta Cairo-Bucureşti funcţionează cu program normal până la această oră.

    “Ambasada României la Cairo este pregătită să reacţioneze în funcţie de situaţie pentru a acorda ajutor în caz că va fi solicitat”, a spus Predescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dan Diaconescu nu reuşeşte să resusciteze OTV. CNA respinge solicitările în acest sens

     În fapt, Diana Voiculescu, o colaboratoare apropiată a lui Dan Diaconescu, a preluat în luna mai pachetul majoritar de acţiuni la societatea Videomedia Plus SRL, care a deţinut licenţa audiovizuală prin satelit a televiziunii Top 1.

    În societatea Videomedia Plus SRL, Diana Voiculescu – directorul executiv al televiziunii OTV, căreia CNA i-a retras licenţa pe 22 ianuarie 2013 – deţine 95% şi este şi administrator al acesteia, în timp ce Georgeta Gheorghe deţine 5% din acţiuni. Diana Voiculescu a preluat acţiunile în televiziunea Top 1 de la Petrică Gheorghe, care în trecut a fost angajat al OTV.

    Pe 14 iunie 2013, societatea Videomedia Plus SRL a depus la CNA un dosar în care a solicitat modificarea denumirii Top 1 în OTV, modificarea grilei televiziunii şi modificarea amplasamentului sursei de program. În acelaşi dosar, Videomedia Plus SRL a informat CNA cu privire la modificarea acţionariatului şi la numirea lui Dan Diaconescu în funcţia de director general al societăţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Studiu de caz: Cine face bani din aplicaţiile de chemat un taxi

    CONTEXTUL: Piaţa taxiurilor este supraaglomerată. Numai pe străzile Capitalei există în jur de 10.000 de maşini de taxi, dacă e să ne luăm după numărul de licenţe de taximetrie date în folosinţă de autorităţi, ceea ce înseamnă o maşină la fiecare câteva sute de bucureşteni. Prin comparaţie, în alte capitale europene raportul este de un taxi la cel puţin 500 de locuitori.

    DECIZIA: Dincolo de lansarea în sine a aplicaţiei mobile StarTaxi, care permite posesorilor de telefoane mobile inteligente să comande un taxi fără să mai apeleze dispeceratul, putând inclusiv urmări pe hartă cum maşina se apropie de punctul de întâlnire, omul de afaceri Florin Stoian a extins sistemul în mai multe oraşe şi permite de puţin timp plata cu cardul bancar direct din aplicaţie.

    EFECTELE: Aplicaţia mobilă StarTaxi a fost descărcată până în prezent de peste 135.000 de ori, peste un milion de taxiuri au fost comandate prin această metodă şi aproximativ 300 de curse au fost până acum plătite cu cardul bancar prin intermediul aplicaţiei.


    STRĂZILE BUCUREŞTENE SUNT DE ANI BUNI ÎNŢESATE DE TAXIURI. Pentru şoferi, fiecare zi de lucru este o cursă contra timp şi bani pentru orice client, iar cum staţiile de taxi sunt mai mereu aglomerate, metodele de atragere a călătorilor a trebuit diversificate. Aşa au apărut aplicaţiile pentru telefoane mobile inteligente, mai întâi ale unor companii prezente pe piaţă precum Meridian, Taxi 2000 sau Speed Taxi şi, la scurt timp, aplicaţii similare independente care permit comanda de taxiuri afiliate indiferent de compania de care aparţin. Una dintre ele, StarTaxi, a fost dezvoltată în urma unei investiţii de peste 100.000 de euro de firma FDSV Online, în care este acţionar importatorul şi distribuitorul de telefoane mobile World Comm, şi a fost lansată spre finele anului trecut. Mai mult, metodele de plată pentru călătoriile cu taxiul au fost diversificate, mai întâi prin SMS şi, ceva mai recent, şi prin card bancar prin intermediul aplicaţiilor mobile.

    POSIBILITATEA PLĂŢII CU CARDUL BANCAR ESTE CORELATĂ CU NIVELUL DE DEZVOLTARE A PIEŢEI. Serviciile de taxi impun, prin natura lor, această formă de plată, deşi ea nu este nici acum disponibilă prin sistemul clasic”, explică Florin Stoian, directorul executiv al StarTaxi. Compania pe care o conduce a încheiat recent un parteneriat cu procesatorul de plăţi online PayU, prin care permite achitarea călătoriei cu taxiul prin intermediul cardului. Cum funcţionează? Clienţii trebuie să introducă informaţiile bancare în aplicaţie şi să le protejeze apoi cu un cod de securitate, iar atunci când plasează o comandă trebuie să selecteze cardul ca modalitate de plată. „Când ajunge la destinaţie, utilizatorului i se afişează în aplicaţie cât costă cursa, are posibilitatea dacă doreşte să rotunjească suma pentru a lăsa ceva în plus şoferului pentru serviciile bine prestate şi alege opţiunea „slide to pay„. După ce plata a fost efectuată, utilizatorul va primi o chitanţă pe e-mail”, a explicat Stoian.

    IN MOD EVIDENT, EXISTĂ O SERIE DE CONDIŢII, anume că taxiul trebuie să fi fost comandat din aplicaţia pentru telefonul mobil şi tot prin aplicaţie se face efectiv şi plata. Avantajul este că, nefiind asociată unei firme de taxi, aplicaţia permite comanda oricărei maşini afiliate sistemului, ceea ce elimină implicit limitarea potenţială pentru clienţi de a merge doar cu maşinile unei anume companii. Asta se întâmplă pentru că StarTaxi acceptă orice taxi licenţiat în sistem şi oferă şoferului un smartphone în valoare de aproximativ 300 de euro pe care să-l folosească pentru a răspunde comenzilor şi pentru a trimite mesaje clienţilor. De altfel, de aici vin şi încasările StarTaxi, întrucât compania percepe un tarif de un euro pe zi taximetriştilor care vor să folosească acest serviciu şi să aibă acces la sistem, în prezent în număr de peste 1.500, potrivit datelor companiei.

    DISPONIBILĂ GRATUIT, aplicaţia Star Taxi permite unui utilizator să îşi comande un taxi licenţiat, să vadă poziţia lui pe hartă în timp real sau să aleagă dacă vrea să răspundă la comanda sa un anumit şofer, pe baza comentariilor şi a notei primite de acesta de la clienţi anteriori. Pe parcursul călătoriei cu taxiul, clientul beneficiază în plus de acces gratuit la internet wireless WiFi.

    DE LA LANSAREA DE ANUL TRECUT, APLICAŢIA STARTAXI A FOST DESCĂRCATĂ DE PESTE 135.000 DE ORI, CEEA CE ÎNSEAMNĂ PRACTIC O BAZĂ DE TOT ATÂŢIA POSIBILI CĂLĂTORI, chiar dacă există posibilitatea ca o persoană să fi descărcat aplicaţia pe smartphone din magazinele AppStore al Apple sau Play Store al Google doar pentru a vedea cum funcţionează sau acceaşi persoană o foloseşte pe mai mult de un terminal. În numai câteva luni, StarTaxi s-a extins în mai multe oraşe din ţară, între care Braşov, Timişoara, Iaşi, Cluj şi Constanţa, iar „planurile viitoare vizează extinderea în toată ţara„, spune Stoian.

    IN TOTAL, PESTE UN MILION DE COMENZI AU FOST PLASATE PRIN STARTAXI PÂNĂ ACUM, IAR APROXIMATIV 20% DINTRE ELE AU PRIMIT ŞI COMENTARII, fie ele pozitive sau negative, din partea călătorilor aşa încât viitorii clienţi să poată citi despre maşina sau şoferul care ar putea să le preia comanda şi să decidă dacă acceptă sau nu să ia respectivul taxi. Deocamdată însă, numai 300 de călătorii au fost plătite cu cardul bancar de când a fost lansată această opţiune, la finele lunii aprilie, spune Andreia Stavarache, sales & marketing manager al PayU. Numărul cardurilor înregistrate în aplicaţie, în perspectiva unei potenţiale plăţii viitoare pentru drumul cu taxiul, este puţin mai mare, dar nu considerabil, mai exact 450, arată datele procesatorului de plăţi online. Plata cu cardul va deveni o metodă frecvent folosită pentru călătoria cu taxiul, se aşteaptă oficialii celor două companii. Până acolo însă, pare să fie cale lungă.

  • PROTESTE LA OLTCHIM: Peste o sută de angajaţi, nemulţumiţi de neplata salariilor pentru luna mai

     Potrivit reprezentanţilor sindicali, oamenii sunt nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile pentru luna mai, vineri urmând să le fie achitată doar jumătate din suma aferentă acestei perioade.

    “Sunt peste o sută de salariaţi care protestează, după ce au aflat că mâine vor primi doar 50 la sută din suma aferentă lunii mai, aceasta este motivarea pentru faptul că aceşti oameni au ales să protesteze în faţa pavilionului administrativ al societăţii”, a declarat liderul Sindicatului Victoria din cadrul Oltchim, Corneliu Cernev.

    Salariaţii strigă “Hoţii” şi “Demisia”, iar la protest sunt aşteptaţi să participe şi persoane care au fost disponibilizate de la Oltchim în luna iunie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro