Ministrul Economiei, Gyorgy Matolcsy, a precizat, la prezentarea programului de ajustări fiscale, că guvernul a înaintat Parlamentului, cu anumite restricţii, planul privind rambursarea anticipată a creditelor în valută la un curs sub cel al pieţei, relatează portfolio.hu. Guvernul a menţinut obiectivul unei creşteri economice de 2% în 2012, dar la calcularea bugetului a fost luat în calcul un avans al PIB de 1,5%, pentru a ţine cont de factorii de risc. Ministrul Economiei se aşteaptă la o inflaţie medie anuală de 4,2%, peste cea de 3,4% anticipată anterior.
Tag: crestere
-
Numărul noilor cereri de şomaj din SUA a crescut neaşteptat în ultima săptămână
Principalii indici ai burselor americane au fost influenţaţi negativ de datele privind piaţa muncii în perioada de pretranzacţionare, înainte de deschiderea bursei. Aplicaţiile pentru ajutoare de şomaj au urcat la 414.000 în săptămâna încheiată pe 3 septembrie, după 412.000 de cereri în săptămâna anterioară, a anunţat, joi, Departamentul Muncii. Analiştii de pe Wall Street se aşteptau la un declin până la 405.000 de noi aplicaţii. Cu excepţia unei săptămâni la începutul lui august, numărul cererilor pentru şomaj s-a menţinut peste 400.000 din prima parte a lunii aprilie. Departamentul Muncii a afirmat că nu există un efect sesizabil asupra datelor al recentelor uragane şi furtuni care au afectat SUA.
-
Facebook, în continuare pe profit. Veniturile companiei s-au dublat în primul semestru al anului
Profitul net a fost de aproape 500 milioane de dolari în primul semestru, a adăugat aceeaşi sursă.
Persoana citată nu a oferit cifre pentru o comparaţie directă a rezultatelor cu prima jumătate a anului trecut.
Rezultatele solide ale companiei vin în sprijinul evaluărilor primite de Facebook din partea investitorilor în diverse plasamente private. Valoarea companiei ajunge la 80 miliarde de dolari, judecând după sumele plătite de investitori pentru acţiuni pe piaţa privată.
Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
-
Cu exporturile în pierdere de viteză, ce mai împinge înainte economia?
Economia a crescut în termeni reali în al doilea trimestru cu 0,2% faţă de trimestrul anterior (date ajustate sezonier) şi cu 1,4% faţă de trimestrul corespunzător din 2010, conform datelor publicate marţi de INS. PIB estimat pentru trimestrul al doilea a fost de 137.661,5 milioane de lei, preţuri curente.
Industria a înregistrat cea mai mare creştere a volumului de activitate cu 4,9%, urmată de agricultură, vânat şi silvicultură, pescuit şi piscicultură (+3,4%), conform INS. Creşteri uşoare s-au mai înregistrat în activităţile de comerţ, repararea automobilelor şi articolelor casnice; hoteluri şi restaurante; transporturi şi telecomunicaţii (+0,9%) şi în activităţile financiare, imobiliare, de închirieri şi serviciile pentru întreprinderi (+0,3%).
Reduceri ale volumului de activitate s-au înregistrat în construcţii (-1,9%) şi în alte activităţi de servicii (-5,5%). Ca o consecinţă a evoluţiei pozitive înregistrate pe ansamblul economiei, s-a majorat volumul impozitelor pe produs colectate la bugetul de stat, impozitele nete pe produs înregistrând o creştere cu 3,1%.
Cererea internă a crescut cu 2,4 procente, iar consumul final total s-a redus cu 0,7%, atât ca urmare a diminuării volumului cheltuielilor pentru consumul final al gospodăriilor populaţiei, cât şi a volumului cheltuielii pentru consum final a administraţiilor publice, ambele cu 0,7 procente.
Un efect negativ asupra PIB l-a avut evoluţia exportului net, ca urmare a creşterii mai accentuate a volumului importurilor de bunuri şi servicii (+7,7%) comparativ cu cea a volumului exporturilor (+6,3%).
NOROC CU AGRICULTURA
“Consumul gospodăriilor populaţiei a intrat în teritoriul pozitiv (+0,5% faţă de ianuarie-martie) datorită unei îmbunătăţiri treptate a pieţei muncii. Comerţul de retail a rămas stabil faţă de trimestrul precedent, în timp ce agricultura a crescut cu 2,5%, ceea ce ar putea sugera o contribuţie importantă a autoconsumului la creşterea consumului gospodăriilor populaţiei”, comentează Eugen Şinca, analist al BCR. În acelaşi timp, încetinirea exporturilor este corelată cu datele dezamăgitoare privind creşterea economică a partenerilor tradiţionali din zona euro – Germania, Italia şi Franta.
Ca atare, BCR a decis să pună sub revizuire creşterea economică din 2011 (estimată în prezent la 2%), “din cauza unui mediu global deteriorat şi a unei cereri interne slabe”, arată Şinca. În urmă cu câteva săptămâni, BCR a redus estimarea de creştere a PIB pentru 2012, de la 3,9% la 2%, însă păstrase neschimbată prognoza de 2% pentru anul în curs.

În scenariul BCR, BNR ar putea mentine dobânda de politică monetară la 6,25% în 2011-2012, atâta vreme cât “reducerea presiunilor inflaţioniste şi deficitul de cerere ar putea prevala în faţa unor riscuri fiscale în contextul alegerilor din 2012”.
Cu o zi în urmă, şi ING a redus estimarea de creştere economică, însă doar pentru 2012 (la 2,9%), în timp ce pentru 2011 a menţinut-o la 1,5%. “Contracţia in industrie a fost mai redusă decât ne aşteptam. În ansamblu, perspectivele revenirii rămân timide, dar având în vedere că anul agricol pare să fie foarte bun, ne menţinem neschimbată prognoza pentru anul 2011 de creştere de 1,5%. În acelaşi timp, astfel de evoluţii sunt îngrijoratoare pentru creşterea din 2012”, au comentat analiştii ING Bank România.
Analiştii ING constată creşterea consumului privat – “probabil pe fondul producţiei agricole bune ce alimentează componenta de autoconsum” – dar şi evoluţia dezamăgitoare a investiţiilor, cu o creştere de doar 0,2%. De asemenea, “exporturile nete au avut o contribuţie negativă şi aceasta ar putea persista şi în trimestrul al treilea”.
-
ING Bank a redus prognoza de creştere economică pentru 2012
“Ultimele date lunare continuă să contureze un peisaj al redresării lente”, arată Nicolaie-Alexandru Chidesciuc şi Vlad Muscalu, economiştii ING Bank, care afirmă că este de aşteptat o modificare sensibilă în minus a prognozelor pentru 2012 în sondajele de opinie făcute în rândul analiştilor străini, din cauza înrăutăţirii generale a prognozelor privind creşterea economică în zona euro.
Alături de ING Bank, şi alţi analişti bancari au redus recent prognoza de creştere fie pentru anul viitor (BCR, de la 3,9% la 2%, în timp ce pentru acest an prognoza de 2% se menţine; Raiffeisen de la 3,5% la 2,7%, cu ţinta de 1,5% pentru 2011 păstrată), fie pentru anul acesta (JP Morgan, de la 2% la 1,2%).
În privinţa inflaţiei, prognoza ING a fost îmbunătăţită pentru a doua oară în ultimele două luni, de la 4,7% la 4,2% pentru sfârşitul anului în curs, asimilând astfel scăderea inflaţiei din luna iulie.
Chidesciuc şi Muscalu notează că, deşi o parte dintre analiştii băncilor au vorbit în ultima vreme despre o posibilă reducere a dobânzii de politică monetară de către BNR înainte de sfârşitul anului, ING consideră că dobânda va rămâne neschimbată până în al treilea trimestru din 2012. Argumentele sunt faptul că evoluţiile pozitive ale inflaţiei din ultimele luni au fost determinate de factori temporari (recolta), că există riscul ca ajustările fiscale să se împotmolească în 2012 (din cauza alegerilor) şi că BNR “este mai curând concentrată pe cursul de schimb, aşa încât o reducere a dobânzii ar complica proiecţia privind evoluţia cursului”.
Este de aşteptat în următoarele luni, afirmă economiştii ING Bank, o repetare a scenariului de la începutul acestui an, cu analişti care îşi amână periodic aşteptările privind o scădere a dobânzii, “mai ales în contextul în care inflaţia îşi va continua tendinţa descrescătoare în următoarele două trimestre şi va atinge probabil un nou minim istoric spre finele primului trimestru din 2012”.
Pentru deficitul bugetar, prognoza ING este de 3,9% din PIB pentru 2012, peste plafonul de 3% asumat de Guvern, dar în limitele estimărilor curente ale analiştilor, care se aşteaptă oricum la o depăşire a plafonului asumat de până la 1% din PIB. Chidesciuc şi Muscalu consideră însă că nu sunt probabile derapaje fiscale majore, având în vedere acordul cu FMI în curs de derulare.
-
Bursa de la New York a înregistrat prima săptămână de creştere după mai mult de o lună de declin
Acţiunile listate pe Wall Street au scăzut în prima parte a zilei, deoarece Bernanke nu a oferit detalii sau măsuri concrete ale planurilor băncii centrale de susţinere a economiei. Piaţa a trecut însă pe plus, în frunte cu sectorul tehnologiei, după ce investitorii au digerat comentariile şefului Fed şi au tras concluzia că banca centrală a lăsat loc pentru măsuri concrete, deşi mulţi traderi consideră că puterea instituţiei de a scoate economia din stagnare este limitată. Indicele Dow Jones Industrial Average a închis în urcare cu 1,21%, iar Standard & Poor’s (S&P) 500 a avansat cu 1,51%, în timp ce piaţa Nasdaq a crescut cu 2,49%.
-
Goldman Sachs a redus estimarea privind creşterea economiei SUA în acest an
Economia SUA va avansa cu 1,5% în acest an, sub ritmul de 1,7% anticipat anterior de bancă, potrivit analiştilor Goldman Sachs. Banca anticipează pentru trimestrul al treilea o creştere economică de 1%, urmată de 1,5% în cel de-al patrulea, sub estimarea anterioară de 2%, pentru ambele intervale.
Potrivit datelor Rezervei Federale, activităţile de producţie din Philadelphia şi New York s-au contractat în august, iar indicele privind încrederea populaţiei în economie, calculat de Thomson Reuters/University of Michigan, a scăzut la cel mai redus nivel din ultimele trei decenii.
-
Eureko Asigurări creşte din asigurările de sănătate
“Creşterea înregistrată vine în contextul în care am continuat şi în prima jumătate a acestui an strategia de îmbunătăţire a produselor şi serviciilor de asigurări oferite, precum şi de simplificare a acestora. O tendinţă observată în intervalul analizat este reducerea uşoară a ratei de anulare a poliţelor”, spune Frans van der Ent, directorul general Eureko Asigurări.
Rezultatul a fost susţinut de primele brute subscrise aferente asigurărilor de sănătate, care au înregistrat un avans anual de 34%, până la 6,13 milioane lei, ceea ce conferă companiei o cotă de piaţă estimată de 40% în acest segment..
De asemenea, primele brute subscrise aferente asigurărilor de viaţă au ajuns la 15,35 de milioane lei, în creştere uşoară faţă de primele şase luni ale lui 2010. “La baza rezultatului înregistrat în primele şase luni pe segmentul de asigurări de sănătate stau contractele semnate cu diferite companii din sectorul corporate. Piaţa de retail este încă afectată de mediul economic dur, totuşi am început să observăm semne de revenire şi cred că vom înregistra rezultate mai bune în a doua parte a anului”, spune Carmen Radu, directorul general adjunct al Eureko Asigurări.
-
Bursa de la Bucureşti a revenit pe creştere, cu un plus de sub 1%
Preţurile celor mai multe acţiuni de la BVB au scăzut încă din primele minute, însă după ora 10:30 piaţa a revenit pe creştere uşoară, în linie cu mişcarea burselor externe. Punctul maxim de creştere al indicelui general BET-C a fost înregistrat în jurul orei 11:45, când piaţa avansa în medie cu 0,67%. Revenirea a fost mai vizibilă în cazul indicelui BET-FI, al acţiunilor celor cinci SIF-uri şi al titlurilor FP. Indicele a început să crească în jurul orei 10:20, iar în următoarele 40 de minute a atins nivelul maxim al zilei, plasându-se cu 2,65% peste închiderea şedinţei precedente. Ulterior, ascensiunea pieţei s-a temperat uşor, astfel că la ora 13:06 indicele general era în creştere cu 0,65%, iar indicele BET-FI era cu 0,6% peste nivelul de vineri. Creşterea indicelui general a fost frânată de acţiunile BRD (BRD), care au coborât cu 3,57%, la 10,8 lei, fiind printre puţinele acţiuni care au continuat în teritoriu negativ.
-
România a avut în trimestrul al doilea cea mai slabă creştere economică anualizată din UE
Creşterea economică a zonei euro a încetinit la 0,2% în trimestrul al doilea , faţă de cel anterior, sub estimările analiştilor, de la 0,8% în primele trei luni ale anului, după cifre dezamăgitoare în Germania şi Franţa, cele mai mari economii din regiune, se arată într-un comunicat transmis vineri de Eurostat.
Media estimărilor economiştilor contactaţi anterior de agenţia Reuters anunţa un avans de 0,3% al PIB-ului zonei euro în trimestrul al doilea.
Economia Uniunii Europene în ansamblu a crescut de asemenea cu 0,2% în perioada aprilie-iunie faţă de primul trimestru al anului, după plus 0,8% în primele trei luni.
Raportat la aceeaşi perioadă a anului trecut, PIB-ul Uniunii Europene şi cel al zonei euro au urcat în trimestrul al doilea cu 1,7%, faţă de 2,5% în primul trimestru şi o medie de 1,8% a estimărilor analiştilor.