BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Gândul a lansat campania „Vreau preşedinte“

    De asemenea, campania îşi propune să îi scoată în faţă pe cei care pot sau cunosc români capabili să conducă România.

    Care este prima calitate pe care trebuie să o aibă preşedintele României sau dacă ar trebui ca cei plecaţi din ţară să mai aibă dreptul la vot sunt doar două dintre întrebările la care românii sunt invitaţi să răspundă. Campania „VREAU PREŞEDINTE“ nu rămâne doar pe internet.

    În următoarea lună, Caravana „VREAU PREŞEDINTE”  va merge prin toată ţara, iar reporterii Gândul vor face o radiografie a României, vor vedea ce cred şi cum vor românii să arate preşedintele acestei ţări şi îi vor invita pe cei care cred că pot sau cunosc români capabili să intre în acest experiment unic în ultimii 25 de ani.

    Campania Gândul a fost creată pe fondul scăderii încrederii în clasa politică, dar care a determinat şi scăderea prezenţei la vot.

    Statisticile arată că prezenţa la vot a scăzut de la nivelul record de 86,19% la prezidenţiale, înregistrat la primul scrutin de după 1989, când un număr 14.826.616 alegători s-au prezentat la urne, la o prezenţă de doar 54.37%, asigurată de 9.946.748 de alegători, la primul tur al alege­rilor prezidenţiale din 2009.

    Prin această campanie, Gândul vrea să tragă şi un semnal de alarmă asupra paradoxului societăţii româneşti, în care alegătorii cu un nivel mai ridicat economic şi de educaţie nu se duc la vot, dar se plâng că rezultatul este decis de cei al căror nivel de instruire este redus, sunt dependenţi de asistenţa statului şi care pot fi mai uşor manipulaţi.

    Vreaupresedinte.ro este însă şi locul în care România votează şi unde utilizatorii pot transmite celui care-şi doreşte să ajungă preşedinte şi „NU TE VREAU“, dar şi locul în care cei care vor să conducă ţara pot primi întrebări în legătură cu proiectele lor.

    Candidaţii care se înscriu pe platformă îşi administrează singuri profilurile şi vor avea la dispoziţie 14 zile să-şi valideze candidatura.

  • Efectele reducerii CAS în economie. Este prima reducere de taxe după cinci ani în care fiscalitatea muncii s-a înăsprit

    România a urcat anul acesta 17 locuri, până pe locul 59 din 144, în clasamentul competitivităţii economice al Forumului Economic Mondial, înaintea unor ţări ca Ungaria, Grecia sau Croaţia, dar după Bulgaria, Letonia sau Polonia. Ceea ce a ridicat-o sunt indicatorii de eficienţă, care arată că România, în termenii Forumului, este o economie în stadiul al doilea de dezvoltare, cel bazat pe eficienţă (primul este cel bazat pe factorii bruţi de producţie), rămânând totuşi departe de stadiul al treilea, cel bazat pe inovaţie. Luaţi la bani mărunţi, indicatorii de eficienţă arată că România stă cel mai bine la capitolul dimensiunii pieţei (locul 45 din 144) şi al maturităţii tehnologice (locul 47), dar cel mai prost la eficienţa pieţei muncii (locul 90), în timp ce principalii factori care stau în calea uşurinţei de a face afaceri sunt accesul slab la finanţare şi ratele impozitării.

    Despre eficienţa pieţei muncii continuă să vorbească investitorii străini şi români care cer periodic atât o liberalizare şi mai mare a condiţiilor de angajare şi concediere, după reforma codului muncii din vremea guvernului Boc, cât şi o scădere a fiscalităţii muncii, care s-a menţinut ani în şir printre cele mai mari din UE. Reducerea CAS era o temă la zi de discuţie încă din 2011, când Mugur Isărescu spunea că dacă şi-ar asuma un risc pentru a stimula economia, acesta ar fi diminuarea CAS, iar Jeffrey Franks de la FMI cerea guvernului Boc să aleagă între creşterea salariilor bugetarilor, mai mulţi bani pentru investiţii sau reducerea CAS, întrucât nu există suficient spaţiu bugetar pentru toate. Atunci, guvernul a ales mărirea bugetului de investiţii pe seama tăierii tuturor celorlalte cheltuieli şi a abţinerii de la orice măsuri de relaxare fiscală după majorarea TVA din 2010. Din 2013 încoace, guvernul Ponta a ales întâi mărirea salariilor şi apoi scăderea CAS, preţul fiind tăierea banilor de investiţii, introducerea taxei pe stâlp şi majorarea accizei la carburanţi.

    În ambele cazuri însă, România a urmat filozofia FMI, care a avut ca unic obiectiv reducerea drastică de la un an la altul a deficitului structural. Într-un bilanţ al relaţiei cu România publicat în primăvara acestui an, FMI a remarcat că programul de ajustare fiscală în cadrul primului acord stand-by s-a bazat în principal pe tăieri de cheltuieli, deşi ar fi putut cuprinde planuri de majorare a veniturilor prin lărgirea bazei de impozitare şi creşterea unor taxe (aşa cum sugerase iniţial FMI) şi că acestea din urmă au început să apară abia din 2013. FMI arăta că nivelurile relativ mici ale datoriei şi deficitului, raportat la alte ţări din UE, ar fi permis României să nu fie atât de concentrată pe ţinta deficitului de 3% din PIB, având în vedere recesiunea, dar autorităţile au insistat să se încadreze în această ţintă până în 2012, ceea ce a amplificat scăderea economiei.

    Am pomenit de FMI pentru că relaţia cu Fondul a fost ruptă de România în 2005 exact în contextul introducerii cotei unice de impozitare, invocată astăzi ca precedent de îndrăzneală fiscală atât de adepţii tăierii CAS (ministrul finanţelor, Ioana Petrescu, care invocă argumentele de atunci, anume că pierderile iniţiale de venituri la buget se vor acoperi din creşterea economică ulterioară), cât şi de opozanţii ei (preşedintele Traian Băsescu, care a preluat constatarea Consiliului Fiscal că după introducerea oricărui stimulent fiscal, gradul de conformare a contribuabililor creşte treptat până la un punct, apoi scade din nou, întrucât dispare efectul de noutate – în cazul cotei unice, gradul de conformare a început să stagneze din 2007 şi s-a deteriorat din 2012 chiar sub nivelurile dinainte de 2005).

    Comparaţia cu anul 2005 nu rezistă însă, întrucât pe atunci România nu era ameninţată de nicio recesiune şi nu avea de încheiat niciun ciclu de consolidare fiscală (dimpotrivă, în 2004 economia crescuse cu peste 8% şi deficitul bugetar era puţin peste 1% din PIB), cu atât mai puţin de vreo conjunctură externă defavorabilă creşterii economice. Astfel încât anul acesta rămâne primul în care România aplică realmente “în orb” măsuri de relaxare fiscală, deja criticate de Consiliul Fiscal pe motiv că impactul lor asupra veniturilor bugetare este subestimat de guvern. În cazul scutirii de impozit a profitului reinvestit de la 1 iulie, CF a calculat un impact de cel puţin 475 mil. lei anul acesta, faţă de 137,5 mil. lei estimat de Finanţe; în cazul scăderii CAS la angajator cu 5 puncte procentuale de la 1 octombrie, impactul calculat de CF ar fi de 1,1 mld. lei la nivelul agregatului de venituri şi la 850 mil. lei impact la nivelul deficitului bugetar.

    Documentul mult aşteptat al Ministerului Finanţelor care estimează impactul reducerii CAS, publicat săptămâna trecută graţie insistenţei Societăţii Academice Române, se bazează şi el tot pe precedente, menţionând că, deşi din 2005 până în 2008 cota de CAS a scăzut de la 50,2% la 43,7%, nivelul încasărilor bugetare ca pondere în PIB s-a menţinut relativ constant, între 9,5% şi 9,6% din PIB, în timp ce în 2009, când CAS a crescut cu 3 puncte procentuale (2 la angajator şi 1 la angajat), încasările la buget din această sumă s-au redus cu 3%. Cum anii 2005-2008 au fost ani de creştere economică, raportarea la trecut nu ajută decât prin prisma faptului, amintit de ministrul Ioana Petrescu în document, că acum impactul pozitiv al tăierii CAS în investiţii sau în majorarea salariilor ar fi potenţat, pentru că inflaţia este mult mai mică decât atunci. Cât priveşte însă scăderea încasărilor din CAS după majorarea ei în 2009, aici într-adevăr am avut de-a face cu o deteriorare imediată a gradului de conformare voluntară a contribuabililor, în contextul crizei, care n-a făcut decât să se accentueze începând din 2011, conform aceluiaşi Consiliu Fiscal.

    Documentul arată că reducerea CAS “poate conduce la o creştere reală a PIB cu cca 0,1-0,2%, cu reflectare directă în îmbunătăţirea productivităţii muncii”. Dacă sumele în plus obţinute de angajatori vor fi folosite pentru crearea de locuri de muncă, ar rezulta un spor de 70.000 de locuri de muncă fiscalizate anual, iar dacă jumătate din sume vor fi folosite pentru investiţii, s-ar recupera anual cca 1,3 mld. lei din creşterea numărului de salariaţi (din CAS, CASS, contribuţii la fondul de şomaj, impozit pe venit). În plus, arată Ioana Petrescu, prin creşterea investiţiilor de capital ar ajunge la bugetul de stat 1,25-1,3 mld. lei prin TVA încasată şi efecte de multiplicare anuală. La acestea se adaugă un posibil efect de reducere a muncii la negru: în cel mai pesimist scenariu, în care tăierea CAS ar fiscaliza numai un sfert (4,75 mld. lei) din evaziunea fiscală a muncii la negru, golul de venituri la buget estimat de Finanţe va fi acoperit fără niciun fel de măsuri suplimentare.

    Scăderea CAS va reduce povara fiscală asupra muncii cu 1,6 puncte procentuale faţă de 2013, la 42,6% din costul forţei de muncă, un nivel care chiar şi aşa va continua să menţină România în topul european din acest punct de vedere şi să menţină şi decalajele din rata implicită de impozitare a muncii (vezi grafic), cu ponderea cea mai mare a CAS la angajator, urmată de CAS la angajat şi de impozitul pe venit, limitat de cota unică la unul dintre cele mai mici niveluri din Europa. Aceasta se explică prin faptul că taxarea consumului şi a muncii, adică din TVA şi CAS, urmate de accize şi impozit pe venit, reprezintă de departe cele mai solide surse de venituri la buget, valoric şi ca pondere în PIB (vezi tabele), în opoziţie nu numai cu taxarea capitalului, adică impozitul pe profit, dar şi cu toate celelalte categorii de taxe pomenite atunci când e vorba de soluţii de compensare pentru o reducere a TVA sau a CAS (proprietate, mediu, energie).

    Nu e numai cazul României: raportul Eurostat din iunie privind tendinţele de impozitare în Europa arată că în ansamblu, statele UE n-au încercat deloc să aplice relaxări fiscale din 2008 încoace, ci au reacţionat la anii de criză menţinând neschimbată rata de impozitare a capitalului şi, în schimb, majorând impozitarea muncii (nu numai contribuţiile sociale, care în majoritatea ţărilor reprezintă peste 2/3 din povara fiscală pe muncă, ci şi impozitul pe venit) şi impozitarea consumului, în special TVA, deşi cu rezultate variabile (Eurostat arată că România, Letonia, Grecia şi Lituania au cele mai mari decalaje dintre rata teoretică şi colectarea veniturilor din TVA).

    Explicaţia pentru aceste tendinţe e simplă – austeritatea: majoritatea statelor au avut nevoie de reduceri ale deficitelor bugetare şi atunci au apelat la singurele surse certe de venituri colectabile inclusiv pe timp de criză, menajând însă companiile, investitorii, spre a evita ca aceştia să plece ori să-şi înceteze activitatea. Pentru noi, raportul Eurostat oferă deci indirect cel puţin o concluzie provizorie: dacă scenariile din documentul Finanţelor ar fi date peste cap de conjunctura proastă din Europa şi programul de reducere a deficitului structural va fi realmente ameninţat, soluţiile cu impact substanţial asupra bugetului nu sunt decât două – majorarea impozitului pe venit (adică renunţarea la cota unică) şi/sau îmbunătăţirea rapidă a colectării TVA.

  • Noi v-am spus că vine criza!

    Creşterea economică din anii precedenţi, euforia tranzacţiilor şi a investiţiilor de pe piaţă, dar şi încrederea oamenilor că lucrurile nu pot să meargă decât în sus au făcut ca primele semne de acceptare din partea oamenilor de afaceri, dar şi a consumatorilor, să apară mai târziu, în 2009.

    Efectele ajustării bruşte la criză au făcut ca revenirea să fie mai grea şi problemele mai grave. Deşi a debutat în 2008, despre probleme economice şi despre bula imobiliară din Statele Unite se vorbea din 2006, astfel că economiile care s-au ajustat mai devreme au avut de câştigat.

    Vezi aici secţiunea aniversară BM 10 ani

    Cover Story 2009

    Toamna trecuta, cand criza globala deja se acutizase, putini oameni de afaceri sau politicieni romani se pot lauda ca au inteles ce-o sa se intample, dar si mai putini dintre cei ce au inteles au fost dispusi sa accepte realitatea si sa actioneze. Felul cum ne-am raportat cu totii de atunci incoace la semnele crizei e o sursa buna de lectii pentru momentul de fata.

    Presedintele Basescu spunea toamna trecuta ca economia Romaniei merge si e in crestere, desi nu se poate vorbi inca de o crestere complet sanatoasa; la anul insa vom incepe sa cheltuim sumele de la UE, in principal pentru investitiile de infrastructura, asa incat nu vom avea de-a face cu deprecierea cresterii economice.

    Era 21 octombrie, la putin timp dupa speculatiile de pe piata valutara care depreciasera brusc leul si cu o luna inainte de alegerile parlamentare. Intamplator la aceeasi data, premierul Tariceanu declara, dupa o intalnire la Guvern cu economisti, ca Romania va avea in 2009 o crestere economica de 4-6% in ciuda crizei financiare globale. Nu e scopul nostru acum sa reluam tema discrepantei dintre previziunile de atunci si ceea ce s-a intamplat mai apoi cu economia: cei interesati de arhive pot consulta una dintre editiile din februarie ale BUSINESS Magazin, unde subiectul e discutat pe larg, iar premisele de la care porneam atunci nu s-au schimbat nici acum.

    Interesant ni se pare insa, atunci ca si acum, modul cum oamenii de afaceri si autoritatile trateaza informatia economica, evenimentele ce se intampla sub ochii lor – in SUA, in Europa si la noi. Cei ce cauta informatia si profita de ea castiga intotdeauna; cei care o ignora fie nu reusesc sa se apere de criza, fie (in cazul guvernantilor) nu fac decat sa prelungeasca iluzia ca pana la urma criza o sa treaca de la sine – daca nu cumva a si trecut deja.

    IMPORTUL DE CRIZA.

    “Sincer nu mi-am inchipuit ca situatia din America va avea efecte atat de puternice in Europa, si mai ales la noi in Romania”, admite Florentin Banu, cel ce a dezvoltat marca de napolitane Joe si supermarketurile Artima. “Ca dovada ca nu am anticipat, acum sunt lovit in plin si nu doar in privinta investitiilor imobiliare pe care le am, cat si la afacerea cu mase plastice.” Banu controleaza firma Banuconstruct, ce dezvolta blocuri de apartamente in Timisoara, si fabrica de mase plastice si matrite Interpart Production.

    “Din pacate pentru mine nu am anticipat criza. Cand au inceput problemele pe piata imobiliara americana m-am gandit ca s-ar putea sa apara repercusiuni si pe piata imobiliara din Romania, insa nimic mai mult”, recunoaste la randul sau Cosmin Alexandru, fondator al consultantului in branding Brandivia si cofondator al Erudio. La piata imobiliara a fost atent si Marius Stancescu, presedintele firmei de servicii de afaceri Riff Holding, caruia insa evidenta bula a preturilor, alimentata de boom-ul creditelor ieftine, i-a amintit de criza japoneza din anii ’80, astfel incat a inceput sa caute “cu inversunare” informatii despre situatii similare din alte regiuni ale lumii – America de Sud, Asia de Sud-Est, unde supra-incalzirea economiilor in anii ’90 a provocat binecunoscutele crize de atunci.

    “Am gasit o sumedenie de evenimente similare cu ce se intampla in SUA si, evident, ce urma sa se intample pe batranul continent”, spune el, marturisind ca a incercat sa-i previna pe cat mai multi antreprenori romani de ce urma sa se intample, dar fara succes, tocmai pentru ca lucrurile pareau sa arate atat de bine la noi, incat eventualitatea oricarei crize parea exclusa. Printre cei ce au anticipat importul de criza in Romania se numara si Mihai Sfintescu, director al fondului de private equity 3TS Capital.

    “Am anticipat ca vom vedea extinderea crizei din SUA in intreaga lume, inclusiv in Romania. Ca surse de informare am folosit media de specialitate.” Pentru altii, contactul direct cu un actionar strain pentru care criza financiara n-a fost deloc o abstractie s-a dovedit benefic. Aliz Kosza, director general executiv al producatorului de vopseluri Fabryo, sustine ca s-a pregatit pentru criza inca din septembrie 2008, pe baza a doua semnale: unul din partea guvernatorului Mugur Isarescu, al doilea din partea actionarului, fondul Oresa Ventures, “care a avut experiente anterioare legate de perioade economice dificile”.

    Asa incat, de la inceputul lui octombrie, Fabryo a inceput sa evalueze solvabilitatea clientilor, ca sa vada cu cine merge mai departe, s-a concentrat pe colectarea lichiditatilor din piata si a facut trei scenarii de strategie pentru 2009, in functie de variabile ca evolutia leului, a preturilor la materiile prime si scaderea consumului in industria de vopseluri. Paradoxal, cel mai putin informati par sa fi ramas insa guvernantii, cei cu acces maxim la date, statistici si previziuni de ultima ora.

    Pentru noi, care am scris frecvent despre criza incepand de vara trecuta, in cele din urma cu riscul de a plictisi cititorii cu titluri continand cuvantul “criza”, a parut intotdeauna frustrant ca perioada electorala a adus nu numai promisiuni de mariri de salarii si un optimism nejustificat de date, ci si acuzatia aproape subinteleasa ca daca presa scrie despre criza, inseamna ca e alarmista prin definitie si creeaza panica, chiar si atunci cand nu face decat sa descrie ce se intampla in economie si sa preia temerile oamenilor de afaceri.

    La ultimul Club BUSINESS Magazin al anului trecut, din decembrie, mai toti oamenii de afaceri participanti se refereau la 2009 ca la un an compromis de criza, in care Romania nu poate spera sa depaseasca momentul cel mai greu decat la cateva luni bune dupa economiile dezvoltate, tocmai pentru ca aici criza a lovit mai tarziu. In mai anul acesta, exact inainte ca Statistica sa anunte ca in primul trimestru economia a scazut cu 6,4% fata de aceeasi perioada din 2008, premierul Emil Boc declara ca el prefera sa vada “partea plina a paharului”, bazandu-se pe faptul ca incasarile la buget au inceput sa creasca, iar somajul sa se tempereze, in timp ce ministrul finantelor, Gheorghe Pogea, spunea ca spera ca agentiile de rating sa ia nota ca economia romaneasca a inceput sa arate primele semne de redresare.

    SA FI LUAT TAURUL DE COARNE.

    Faptul ca Aliz Kosza s-a referit la guvernatorul BNR ca la o sursa esentiala de informatii ne aduce aminte ca in ultima editie din 2008 a BUSINESS Magazin am ales sa-l desemnam pe guvernatorul Isarescu drept personalitatea anului (dupa ce, cu un an inainte, personalitatea anului fusese Capsunarul roman, cel mai important investitor in Romania). Pentru multi, Mugur Isarescu a ramas anul trecut aproape unica voce credibila intr-un mediu plina de incertitudini, in primul rand fiindca si-a asumat rolul de a atrage atentia asupra zonelor periculoase din economie, acolo unde politicienii aflati in an electoral cu greu si-o mai permiteau s-o faca, iar apoi pentru ca banca centrala a ajuns pentru public eroina care a salvat in toamna leul de la prabusirea sub atacul speculatorilor.

    Acum, in al doilea an electoral, situatia pare sa ramana la fel, daca ne gandim doar la mesajele contradictorii de pana acum si la aerul de experiment permanent degajat de actiunile Guvernului. De data aceasta insa, pentru oamenii de afaceri conteaza mai putin rolul de comunicator al bancii centrale, atata vreme cat acum nu mai pune nimeni la indoiala criza, si mai mult politica ei. “Pastrarea rezervelor obligatorii ale bancilor comerciale la un nivel absurd (rezerve care de altfel se constituie tocmai pentru astfel de momente!) a fost o mutare cu consecinte dezastruoase.

    Probabil ca daca BNR ar fi diminuat rezervele bancilor inca de la inceputul anului, ar fi diminuat criza considerabil, iar cresterea economica ar fi fost de -2 sau -3 %”, apreciaza Mihail Marcu, presedinte al consiliului de administratie al Medlife, una dintre cele mai importante companii de pe piata serviciilor medicale. Atat Marcu, cat si Mihai Stancescu si Mihai Sfintescu enumera printre masurile anticriza urgent de adoptat reducerea dobanzii de catre banca centrala.

    Cat despre estimarile de acum ale BNR, Marius Stancescu de la Riff Holding crede ca situatia e mai rea decat o vede viceguvernatorul Eugen Dijmarescu, care vede posibil ca nivelul cel mai de jos al impactului crizei sa fie atins in septembrie 2009 – “ Personal, cred ca acest nivel poate fi proiectat intre finele trimestrului I si trimestrul II din 2010”. }inta principala a criticilor formulate de oamenii de afaceri ramane insa tot Guvernul. In editia din 25 noiembrie 2008, in saptamana dinainte de alegeri, ne intrebam ce va face noua guvernare (despre care puteam presupune ca va fi de coalitie) cu o economie amenintata de criza.

    Constatam atunci ca in campania electorala aparusera o serie de puncte comune intre programele principalelor partide – pastrarea cotei unice de impozitare, un deficit bugetar sub 3% din PIB, investitii in infrastructura si scutirea de impozit a profitului reinvestit. Intre timp, programele respective s-au adaptat spre a servi ca platforme candidatilor prezidentiali, iar oamenii de afaceri au ramas cu frustrarea ca masurile anticriza promise intarzie nepermis de mult.

    “Guvernul nu trebuie sa ia decat o singura masura: sa faca ceea ce trebuie sa faca, aceea pentru ce a fost ales. Dar nu vrea sa faca, pentru ca aparatul guvernamental, in loc sa serveasca interesele alegatorilor, nu se preocupa decat de propriile interese”, comenteaza Dan {ucu, omul de afaceri care controleaza Mobexpert. Radu Limpede, co-managing partner la Initial Advisory, aminteste ca in primul rand ar fi trebuit ca perioada de criza sa ne prinda cu investitii deja pornite masiv in infrastructura, cu o birocratie supla si cu niste politici de diversificare a economiei si de crestere a competitivitatii. “Cei care au realizat aceste lucruri – Polonia – sunt acum pe cale sa fie singurii din regiune care evita recesiunea”, remarca Limpede.

    Consultantii cu care discuta BUSINESS Magazin in iunie 2008, pentru un articol despre “Cat de sanatoasa e cresterea economica”, vorbeau despre dependenta prea mare de constructii imobiliare si de consum a cresterii – pe atunci ajunsa la recordul de 8,2% pe primul trimestru al anului. In schimb, investitiile in industrie trenau din cauza vesnicei probleme a accesului – Mercedes tocmai alesese Ungaria in dauna Romaniei pentru o noua fabrica. Aveam insa oare alternative, din moment ce mai toate celelalte tari din Est au evoluat dupa acelasi model, bazat pe imobiliare? Aliz Kosza nu reproseaza vechiului guvern ca a incurajat cresterea pe consum, inevitabila in ultimii ani, ci “intarzierea proiectelor mari de infrastructura si in general accesarea limitata a fondurilor europene puse la dispozitie”.

    Aceleasi au ramas si problemele actualului guvern – cum spune Florentin Banu: “Uniunea ne-a dat bani multi, pe care trebuie sa-i cheltuim. Sa-i cheltuim, atentie, si nu sa ii furam”. Numai ca proiectele de infrastructura, si in general cele finantate cu fonduri europene (adica acelea in care Romania si-a pus speranta din capul locului, de cand afluxul de investitii straine a inceput sa sece), sunt de durata, de multe ori depasind un ciclu electoral. “Or, in ultima guvernare, tensiunile politice n-au permis structurarea proiectelor de infrastructura – am avut trei ministri ai transporturilor in trei ani”, aminteste Radu Merica, directorul german al dezvoltatorului german ECE.

    E motivul pentru care Dorin Boboc, director de investitii al Allianz-}iriac Pensii Private, situeaza in fruntea masurilor urgente ce ar trebui luate de actualul guvern “infrastructura! Aproape cu orice risc/cost”, urmata de reducerea aparatului de stat si de simplificarea sistemului de impozitare (“ar trebui masuri de relaxare fiscala, nu de impunere a unor impozite suplimentare, ca forfetarul”). Intr-o forma sau alta, aceleasi propuneri le au majoritatea interlocutorilor BUSINESS Magazin atunci cand se refera la o eventuala lista de solutii anticriza.

    Sunt fezabile lucrurile propuse de ei? Cristian Nacu, partener al Enterprise Investors, declara de-a dreptul ca “il sperie” faptul ca se apropie noi alegeri, dupa ce a vazut cat de creative pot fi guvernele in a ignora efectele masurilor electorale asupra economiei. “Din pacate, momentul actual este unic si poate fi inselator. Romania nu a mai avut in fata asemenea pericole poate niciodata. Nu stie nimeni daca in actualul mediu economic, eventuale masuri electorale nu vor avea efecte devastatoare. Cred ca este principala provocare care ne asteapta in urmatoarele luni.”

    NE VEDEM IN 2010

    Prima estimare nelinistitoare din ultimele luni le-a apartinut celor de la ING Romania, care au avansat in iunie previziunea ca economia va scadea anul acesta cu 7,1%. Ulterior, cand FMI a pomenit de 8%, ING n-au mai parut excesiv de pesimisti. Cornelia Coman, director general al ING Asigurari de Viata, considera, dimpotriva, ca previziunea de -8 a Fondului este “totusi putin prea pesimista” si declara ca estimarea grupului olandez pentru 2009 se mentine aceeasi (-7,1%), ca rezultat in primul rand al evolutiilor din agricultura si “depinzand foarte mult de modul cum va evolua sectorul agricol”, dar si din cauza altor factori masurati pana in luna aprilie (scaderea productiei industriale cu 9,7% in aprilie fata de anul trecut, a comertului cu amanuntul cu 10,3% si a industriei de constructii cu 13,7%).

    In afara de Cornelia Coman, putini dintre interlocutorii nostri au mai furnizat estimari precise; pe de o parte, unii considera posibilitatea ca economia sa scada cu 8% ca si cum pare a corespunde unui scenariu prea pesimist (cu exceptia lui Cosmin Alexandru, care nu exclude un declin cu 9%, asa cum il descria Andreea Vass, consiliera lui Emil Boc), pe de alta parte sustin ca relansarea economiei – chiar daca Guvernul s-ar intrece pe sine in materie de masuri de combatere a crizei – oricum nu e posibila in acest an din cauza dependentei fata de contextul european.

    “Fiind adanc integrati in UE, este greu de imaginat o redresare economica a Romaniei fara un inceput de redresare si in UE. Deci nu ma astept la un inceput de redresare mai devreme de mijlocul lui 2010”, declara Radu Craciun, director de investitii al Eureko Pensii. La acelasi orizont de timp se gandesc si Mihai Marcu, Cristian Nacu, Radu Merica, Mihai Sfintescu. Cel mai aspru vede lucrurile Dan Sucu de la Mobexpert, care crede ca Romania va iesi din criza “mult mai tarziu decat tarile dezvoltate”, inclusiv pentru ca din cauza birocratiei, s-a acumulat un decalaj de trei ani la accesarea banilor europeni de catre companiile romanesti, decalaj scump platit acum, pe vreme de criza. Asa incat, pentru industria de mobilier, “ce e mai rau abia urmeaza sa vina si 2011 va fi cel mai nefericit an al industriei”.

    Tot Sucu are insa si cea mai transanta viziune in privinta eternei probleme a cresterii intemeiate pe consum, intr-un moment cand analistii si guvernantii tot mai dezbat cu ce poate fi inlocuit consumul ca motor al cresterii: “Eu cred ca inamicul economiei nu este consumul, ci risipa. Romania nu a experimentat niciodata un nivel de consum in exces si nici macar normal, ci s-a trecut de la o faza de subconsum acut la subconsum”. O nuanta introduce Radu Enache, proprietarul lantului Continental, care crede ca n-ar fi o problema asa de mare cresterea pe consum, “daca oamenii ar fi consumat mere si rosii crescute in sere in Romania, electrocasnice produse in Romania si daca ar fi avut autostrazi pe care sa-si conduca masinile din import”.

    Iar in continuarea lui, Viorel Nicula, cu constatarea ca “Guvernul nu face nimic pentru firmele romanesti intr-o economie dominata de multinationale”. A ne intoarce insa la discutia “de ce nu avem o strategie nationala” si la ce nu au facut altii inaintea noastra “e o mentalitate complet pierzatoare”, sugereaza Philippe Platon, CFO al producatorului de ciment Lafarge Ciment. Cu genul de optimism cu bataie lunga al unuia care declara ca abia din 2011 compania lui va incepe sa fixeze tendinte si sa faca din nou “planuri de business cu sens”, Platon considera ca sunt suficiente modele de guverne de succes pe lume ce pot fi urmate, “daca cineva s-ar forta sa gandeasca despre viitor, nu despre trecut sau despre ce nu avem si nu putem”.

    Ce fel de modele ar putea sa urmeze Romania? Radu Limpede descrie politica Frantei (“un management exemplar anticriza, cu stimulente inteligent dozate”), a Marii Britanii (care “plateste acum decenii de lipsa a unei politici economice si industriale, sacrificate pe altarul ideologiei pietelor perfecte”) si a SUA (“reorientarea economiei si mai ales a energiei pe criterii ecologice”), sfarsind insa prin a comenta ca daca guvernul nostru nu intelege nici lucruri simple, ca ideea reducerii aparatului birocratic, ar fi greu sa inteleaga si sa se raporteze la ce fac statele dezvoltate.

    Deocamdata, asadar, solutiile de moment ale oamenilor de afaceri raman cele pe cont propriu, conjugate cu incercarea de a influenta deciziile guvernantilor, fie direct (o veste buna recenta e ca Alexandra Gatej, fostul presedinte al Unilever South Central Europe, a fost cooptata consilier al presedintelui Basescu pentru mediul de afaceri), fie prin mijlocirea presei care le preia ideile. Ce e de facut pe timp de criza? Noi am avut de multe ori ocazia sa inventariem solutii in aceste ultime zece luni. Daca vi se intampla sa intrati in criza de idei, uitati-va in arhiva revistei.

  • La doar 11 ani vinde papioane de 150.000 de dolari. A pornit un business primind lecţii de la bunica lui

    Moziah Bridges este un tânăr de 11 ani din Statele Unite care conduce o companie specializată în vânzarea de papioane. Ideea afacerii, povesteşte Bridges, i-a venit atunci când a încercat să îşi cumpere un papion pentru a-l asorta la un costum. “Nu am reuşit să găsesc modelul sau culoarea pe care le doream”, spune tânărul. “Aşa că am rugat-o pe bunica mea să mă înveţe să cos şi mi-am făcut singur papionul”, relatează Business Insider.

    Bridges a pornit compania Mo’s Bows la vârsta de 9 ani, iar acum se poate lăuda cu titlul de CEO, cinci angajaţi şi vânzări de peste 150.000 de dolari.

    Primele lecţii de cusut le-a primit de la bunica sa, iar la 9 ani avea deja câteva zeci de modele de papioane. Vestea despre tânărul designer s-a răspândit imediat, iar publicaţiile de profil au scriu pagini întregi despre el. Bridges a apărut la mai multe emisiuni TV din Statele Unite, printre care şi Shark Tank, în cadrul căreia antreprenori îşi prezintă ideile în faţa unor investitori pentru a primi capital cu care să pornească afacerea. În urma emisiunii, Bridges a primit ajutorul lui Daymond John, cel care în anii ’90 a pus bazele companiei FUBU.

    Întrebat cum are timp să se ocupe atât de business cât şi de şcoală, Bridges a spus că secretul stă în faptul că angajaţii săi sunt unii de încredere. “Bunica mea de 80 de ani lucrează cu mine, mama mea la fel, aşa că nu mi-e teamă să las afacerile pe mâna lor.”

  • Cel mai tare şomer din România. Era disperat că nu îşi găseşte serviciu, acum face profit de 220.000 de euro cu firma lui

    Cel mai profitabil SRL-D, conform datelor furnizate de Ministerul de Finanţe pentru anul 2013, este firma Power Medycar din Satu Mare, cu un profit de aproape 220.000 de euro, iar în top 10 jumătate sunt firme din Ardeal, scrie Vocea Transilvaniei.

    Între primele zece se mai regăsesc firmele Daleo Ilari din judeţul Maramureş, aflată în insolvenţă (96.000 de euro), Tawnie Spark, din judeţul Bistriţa-Năsăud (94.000 euro), Take Off Labs din judeţul Cluj (89.000 de euro) şi Artify Media, din Judeţul Cluj (61.000 euro), potrivit datelor ONRC.

    Povestea de succes din Medieşu Aurit a soţilor Cristian şi Carmen Pop a început într-un moment în care se aflau într-o situaţie dificilă. Cristian Pop era şomer şi nu mai ştia încotro să o apuce. Spălătoria auto şi vulcanizarea au construit-o pe locul fostului CAP din Medieşu Aurit, folosit până atunci doar pe post de locuinţe sociale pentru rromii din comună. Soţii Pop şi-au pus la bătaie economiile de câţiva ani: 20.000 de euro.

    “Văzând la ştiri informaţii despre program, studiind puţin pe internet ca să aflăm mai multe informaţii despre programul de finantare şi stimulare a SRL-D-urilor, am decis să înfiinţăm această societate. Domeniul de activitate a fost ales în ideea de a oferi servicii într-o zonă în care nu exista aşa ceva. În comuna Medieşu Aurit, o comună cu peste 3.000 de locuitori şi asfaltată în proporţie de 40%, nu exista o vulcanizare. Cea mai apropiată e la 10 km. Având în vedere bugetul subvenţiei, am zis că ne încadrăm, şi astfel am decis să aplicăm”, a declarat Cristian Pop pentru sursa citată.

    După un an complet de funcţionare, afacerea reuseşte să se susţină singură. Anul trecut, profitul realizat de societate a fost de aproape 220.000 de euro, iar cifra de afaceri s-a situat la 267.000 de euro, firma având trei angajaţi.

    Societatea mai are ca obiect de activitate şi instalarea maşinilor şi echipamentelor industriale, servicii de inginerie, consultanţă tehnică, adăugate pentru ca tânărul Cristi Pop să îşi poată practica meseria.

     

  • Ce faci când băieţii răi ţin frâiele?

    Să o luăm în ordine, cumva: unu, băieţii răi taie capete. Capete de oameni care îşi fac doar meseria, informează, şi nu prea au de-a face cu precepte religioase sau cu noua ordine mondială sau cu altele de acest fel. Şi curge sânge roşu, cald, omenesc, degeaba. Iar cei ce ar trebui să fie băieţii buni se indignează în faţa camerelor de luat vederi şi zic nişte vorbe bine ticluite de specialişti în comunicare, vorbe care nici nu rezolvă situaţia, nici nu pun apărători în jurul gâturilor şi nu ajută nici rudele celor care s-au prăpădit.

    Mă rog, scriu înaintea unei întâlniri a NATO care ar putea lua oareşce decizii, deşi, sincer, nu cred. Preventiv, spun clar că aici nu este vorba despre religie, ci despre inşi cu apucături ciudate, care folosesc religia drept paravan.

    Doi: alţi băieţi răi zic: „Bucata asta de pământ este a mea!“ şi o iau. Băieţii răi nu sunt numai răi, ci sunt şi şmecheri, lucrează prin interpuşi şi iau apă de gură ca să mascheze mirosul de usturoi. Dar, chiar şi aşa, cu interpuşi, din nou curge sânge cald, omenesc, şi oameni sunt alungaţi din case şi dezbrăcaţi şi puşi să danseze, umili, sub ameninţarea armelor; pentru că băieţii răi au suflete de artişti, le place dansul şi trupul uman dezgolit. Iar băieţii buni se indignează din nou şi vin cu fraze întortocheate în faţa camerelor de luat vederi şi pe urmă nimic.

    Băiatul Rău numărul unu e aşa de rău, încât răspunde cu „out-of-office“ la telefonul Băiatului Bun numărul unu, prilej pentru ultimul de a plânge, iarăşi, în faţa camerelor de luat vederi. Îi dau, totuşi, o bilă albă preşedintelui francez Hollande, pentru suspendarea livrării navei de tip Mistral; este un gest care mi se pare curajos şi cu valoare de simbol, măcar pentru faptul că puţini îşi permit să piardă sume de ordinul miliardelor de euro.

    Alţi băieţi fac pur şi simplu ce le taie capul, iar când nu au nimic de făcut stabilesc vinovăţii, fac pomeni electorale, stârnesc conflicte şi dispute aiurea. Merg în cea mai puternică economie a lumii, dar nu-i duce capul să ia o delegaţie de oameni de afaceri, cum bine au remarcat colegii mei de la Ziarul Financiar. Instituţionalizează oportunismul politic, pentru că unde-i lege, nu-i tocmeală, nu? Nu mai adaug nimic, deschideţi orice site de ştiri şi puneţi degetul la întâmplare pentru a completa lista.Vedeţi dumneavoastră, pe băieţii răi nu-i pui la punct cu o postare pe Twitter sau cu un like pe Facebook. Pentru a-i dovedi pe băieţii răi, trebuie înainte de toate să porţi o discuţie cu tine însuţi, cetăţean al lumii.

    Un fragment de istorie: în jurul anului 60 înainte de Hristos Roma era la cheremul unui senator pe nume Lucius Sergius Catilina, şeful unei cete de depravaţi uniţi de lăcomie şi dorinţa de a face avere. Ei i-au netezit calea unui rege namibian pe nume Jugurtha, care a mituit un grup important de senatori, determinându-i să treacă cu vederea actele sale de piraterie, indiferent de efecte. Efectele au fost că romanii au pierdut controlul mării, iar comerţul exterior s-a oprit cu totul.

    Practic, Jugurtha le-a demonstrat mândrilor romani, stăpânii lumii, că la ei totul este de vânzare şi că banii au învins onoarea. A fost nevoie de un Cicero care să dovedească trădarea şi să acţioneze, punându-şi viaţa în pericol. Ciudat, mai târziu romanii şi-au dat seama că au avut mereu la îndemână mijloacele de a lupta; a fost nevoie doar de un grup de furioşi care au venit şi au demonstrat neputinţa în care s-a complăcut naţia şi că până la urmă a fost o simplă problemă de voinţă politică şi socială. 

    Aşa că zic: poate că ar trebui doar un grup de furioşi în lupta cu băieţii răi.
    Ilustrez cu „Cicero denunţându-l pe Catilina“, frescă de Cesare Maccari, aflată în sediul Senatului italian.)


  • Opinie Mihaela Feodorof: Diferit, altfel, autentic

    MIHAELA FEODOROF (EXECUTIVE COACH ŞI FONDATOR YOURWAY LIFE & COUNSELING)

    În firea omului este să caute soluţia cea mai potrivită lui şi să aleagă cum acţionează. Se naşte pregătit să facă faţă oricăror situaţii, dar, grijulii din fire, adulţii pun la îndemâna copilului opţiunile lor. „Nu face aşa, uite cum îţi spun eu. Ar fi cel mai bine pentru tine să mă asculţi, eu am fost ca tine!“ Antrenarea de la primii paşi pentru a urma modelul reuşitei altora ne duce, comod şi sigur, către uniformizare. Oaia rătăcită şi răţuşca neagră sunt personaje care se evidenţiază prin diferenţele fizice şi atitudinale, cărora li se admite integrarea în comunitate după o lungă şi chinuitoare dovadă a umilinţei.

    În mediul profesional ajungem în urma unui laborios parcurs educaţional la care am adăugat experienţe care să probeze că ne putem plia, adapta, armoniza. Cultura societăţii în care ne dezvoltăm îşi lasă amprenta, pe lângă, sau uneori în lipsa, valorilor familiei în care creştem. Nici mediul organizaţional nu oferă întotdeauna cadrul potrivit pentru firile independente care caută să-şi croiască drumul după măsura lor. Ce te faci însă cu diferenţa dintre potenţialul individual şi plafonul bugetelor sau schema organizatorică? Cum să depăşeşti rezultatele an de an, dacă te uiţi numai la locul limitat în care trebuie să se dezvolte resursa umană?

    Potrivit dicţionarului explicativ al limbii române, individul este definit ca: 1) Persoană privită ca unitate distinctă faţă de alte persoane; 2) Organism având o existenţă proprie şi considerat ca unitate distinctă faţă de specia din care face parte; exempla; 3) Persoană considerată ca unitate particulară, distinctă faţă de toate celelalte persoane; ins; cetăţean. Fiecare dintre noi suntem caracterizaţi de percepţii şi abordări individuale care, aduse într-un grup, cresc eficienţa acestuia. Unde-s doi puterea creşte, spune o vorbă din bătrâni. Mai mult, de la inventarea managementului definit ca arta de a conduce în scopul desfăşurării eficiente a activităţilor unui grup/echipă de oameni, contextul devine din ce în ce mai anevoios pentru individualitate.

    Ne place însă la nebunie să citim poveştile
    de succes ale răzvrătiţilor. Ediţii ale biografiilor lui Richard Branson, Steve Jobs şi mulţi alţii sunt la vedere pe rafturile bibliotecilor de business din orice companie respectabilă. Le parcurgem ca să ne încurajăm cât să acţionăm diferit în anumite contexte, cu speranţa că demersurile noastre vor avea şi rezultate pe măsură. Că astfel o să găsim spaţiul şi persoana care să-şi asume un model de management al excelenţei individuale, în loc să fie deranjată că trebuie să facă faţă provocărilor. Vestea bună este că generaţia de tineri care se pregăteşte să bată la uşa angajatorilor este complet diferită de părinţii lor.

    Credinţa mea în potenţialul lor îmi este întărită de rezultatele studiului lansat la începutul acestui an care a analizat profilurile de personalitate ale generaţiilor X, Y şi Millennials. Cum ştim deja, angajaţii de astăzi sunt mai degrabă preocupaţi de rezultatele muncii lor, cu spirit autocritic şi fac faţă destul de dificil stresului. Relativ ambiţioşi, prietenoşi şi sociabili, ei sunt caracterizaţi de prudenţă. Au fost învăţaţi să respecte regulile şi procedurile şi exercită aceste comportamente asupra celor cu care lucrează prin micromanagement şi nevoia de control. Valorile şi motivaţiile care îi susţin în demersurile lor profesionale sunt nevoia de putere şi securitate, tradiţiile şi un simţ ridicat al esteticului.

    La polul opus, mi s-a confirmat, se află generaţia Millennials, născută la pragul dintre secole. Dornici să se afirme, ei tind să aleagă cu precădere printre preferinţele lor modalităţile de expresivitate artistică în care pot utiliza limbajul verbal şi corporal pentru a întruchipa personaje şi situaţii. Nu ne vom mira dacă scena li se pare un loc în care trebuie să se afle chiar dacă vorbesc despre crezurile lor.

    Viitorilor angajaţi nu le este teamă să cunoască străini şi să vorbească cu încredere despre subiecte variate, în faţa unui număr restrâns de indivizi sau în faţa unei audienţe numeroase. Pentru că îşi doresc să dovedească de ce sunt în stare, se vor orienta mai degrabă către domenii profesionale pragmatice şi mai puţin către latura social–educaţională.

    Ceea ce am probat prin evaluările ambelor categorii, actuali şi viitori profesionişti, susţine faptul că suntem sau nu pregătiţi, că a venit vremea autenticului care aduce plusvaloare în grupuri sau echipe. Liniaritatea şi încadrarea nu pot susţine creşterea peste limite dorită de companii. Un alt model de gestiune îşi face simţită prezenţa la nivel executiv, urmând să se rafineze prin aplicarea pe alte câteva generaţii de angajaţi. Sunt conştientă că abordând tema autenticităţii care susţine potenţialul individual nu voi închide discuţia cu acest articol. Dar întorcându-mă zi de zi la exemplele din viaţa reală, chiar merită să o împărtăşesc.

    Unicitatea performanţei hrăneşte visele multora dintre noi, aşa cum de curând ne-am bucurat de reuşitele Simonei Halep sau ale junioarelor campioane mondiale la handbal. Avem multe alte exemple, dintre noi sau la nivel global, care ne amintesc de putinţa noastră. Indiferent de cadrul în care ne aflăm, alegerile pe care le facem, de la a discuta sau scrie până la acţiunea propriu-zisă, vor produce rezultate. Iar rezultatele, cum am văzut, sunt cele care contează.

    Măsura reuşitei este medalia, venitul, siguranţa noastră şi a familiei, dar uleiul care întreţine angrenajul este împlinirea personală. Aceea că într-o discuţie cu tine însăţi, fără a vrea să dovedeşti nimănui nimic, ai ales ceea ce te reprezintă.
     

  • Opinie Cătălin Olteanu: Valoarea statisticii depinde de context

    CĂTĂLIN OLTEANU (Director general al FM România)

    Iar în privinţa politicii fenomenul este chiar interesant, pentru că statisticile sunt folosite pentru a induce percepţii, în unele cazuri pentru a induce sentimentul urgenţei alegătorilor sau sentimentul de eforie al câştigătorilor. Şi deşi nu sunt un adept al teoriilor conspiraţioniste, ei bine, cred în puterea statisticilor de a ne influenţa viaţa. Şi pot da şi exemple în direcţia asta.

    Aş putea să vă povestesc despre o şedinţă de analiză a indicatorilor de calitate, în care majoritatea celor prezenţi discutau despre yield-uri de peste 99%. Vă imaginaţi stupoarea apărută când pentru un anumit client indicatorul prezentat a fost de 50%! Stupoarea a fost urmată de întrebarea: „Cum a fost posibil să se întâmple aşa ceva?“ pusă de şeful cel mare. În jur, toţi cei prezenţi încercau să găsească răspunsuri, iar cei direct interesaţi de acel client dădeau SMS-uri şi telefoane pe sub masă, în timp ce restul se dovedeau fani de literatură SF şi încercau să găsească explicaţii. În cele din urmă, inginera de calitate direct răspunzătoare de yield-ul problemă a ajuns la şedinţă şi a lămurit povestea: „Păi ştiţi, este vorba de un NPI (new product introduction), care s-a produs ieri prima dată, ca să testăm linia de fabricaţie.

    Primul produs a căzut la teste, inginerii au ajustat linia, apoi şi al doilea a căzut la teste, inginerii iar au mai ajustat linia şi apoi am produs două bune, ne-am lămurit că treaba merge şi ne-am oprit ca să facem rapoartele şi să predăm linia către cei de la manufacturing. Am făcut patru produse, din care două eşecuri“. De aici yield de 50%! Probabil că dacă linia de fabricaţie rămânea în funcţiune şi mai scotea 200 de produse bune, ieşea şi yield-ul pe care îl aştepta toată lumea. „Foarte probabil ca la ora asta să se producă bine, o mai fi vreo corecţie de făcut, dar în 2-3 zile o să fie în limitele dorite“. O explicaţie perfect clară şi logică. În context.

    O chestie şi mai drăguţă am păţit-o cu nişte indicatori legaţi de resursele umane. Indicatorii respectivi se refereau la factorul de retenţie şi la absenteism şi au fost stabiliţi la nivel macro, unde 2%-3% erau deja semnificativi. Ei bine, într-una dintre filiale au apărut brusc ieşiri în decor semnificative: 20% şi respectiv 25%. Cam mult, nu? Păi da, dar dacă pui targetul bazat pe o filială care are aproximativ 1.000 de oameni, iar apoi te raportezi la una de cinci persoane… evident că dacă pleacă unul ajungi la 20% de plecări din firmă, iar dacă apoi se mai întâmplă ca încă unul să se îmbolnăvească se ajunge la 25% absenteism dintre cei patru rămaşi. Cum spunea bunicul, „lucru’ necurat în casa popii“ şi procentele astea…

    Şi apropo de statistici şi traducerea lor. La un moment dat discutam cu şeful meu expat despre creşteri salariale. Eu încercam să îi spun că propunerea lui va fi foarte prost primită de publicul muncitor, în timp ce el se uita la mine ca la un sindicalist infiltrat în conducere. Îmi spunea foarte serios că la el în ţară dacă primeşti o mărire salarială de 2%-3% eşti printre cei mai fericiţi, în timp ce la noi tocmai aprobase o medie de 10% pe tot tribul! Păi da, încercam şi eu să îi spun, dar există o mică mare diferenţa între 3% aplicat la un salar mediu de 3.000 de euro faţă de 5% la un salariu de 150 de euro într-o ţară în care pe lângă inflaţie te mai loveşte şi rata schimbului valutar. .

    Cam cum să se ducă muncitorul să se laude la familie cu o creştere de 7,5 euro pe lună, care se pierd oricum la schimbul valutar? Nu mă întrebaţi cum s-a terminat discuţia… pentru că s-a terminat prost pentru toată lumea.

    Dar am povestit destul despre traducerea procentelor în cifre şi invers. Aş putea să povestesc şi despre trenduri. O chestie care m-a distrat mereu a fost să înţeleg relaţia dintre rezultate în cifre absolute şi procente. De fiecare dată când citesc în ziare declaraţii, mă uit şi cum sunt prezentate. Aflu aşadar că firma x şi-a crescut vânzările la 300%; desigur, a sărit de la 20 de produse vândute la 60 şi dădea prost să arate cifre aşa slabe, dar ce percepţie pozitivă pe lângă amărâţii de concurenţi de la firma y care au crescut doar cu 5% (de la 500 la 525 de produse vândute).

    Trebuie să admit că am folosit chestia asta din plin la multe prezentări făcute managerilor mei. Important era ca graficul să plece din stânga jos şi să se oprească în dreapta sus. Şi cu cât era mai abruptă panta de creştere, cu atât mai bine. Şi dacă nici cifrele şi nici procentele nu mă puteau ajuta, ei bine, tips and tricks: grafica pe calculator te lasă să tragi de colţurile pozei în fel şi chip (de exemplu, dacă o lungeşti pe verticală, cresc şi histogramele şi gapul dintre ele). Poţi chiar să faci graficul în 3D şi să îl întorci în aşa fel încât şi un trend plat ca un teren de fotbal poate induce perspectiva unei creşteri. Şi chiar dacă e creştere zero, o imagine bună poate chiar înlocui o mie de cuvinte.

  • iPhone 6 ar putea fi începutul sfârşitului pentru Apple

    ”Samsung Galaxy S este cel mai bun smartphone ce rulează Android, însă iPhone-ul este cel mai bun smartphone de pe piaţă„, scria recent Farhad Manjoo, analist al revistei Bits. ”Singurul avantaj real al celor de la Samsung este că telefoanele lor au ecrane mai mari. Drept urmare, tot ceea ce trebuie să facă Apple este să mărească displayul telefonului.„

    Cea mai mare întrebare pe care şi-o pun investitorii, crede Ed Bowsher de la The Money Week, este dacă iPhone 6 le va permite celor de la Apple să vândă în continuare produse scumpe cu o marjă considerabilă de profit. ”Pe termen scurt, acţiunile companiei din Cupertino ar trebui să crească, însă este foarte probabil ca 2015 să nu mai prezinte aceleaşi rezultate ca anii trecuţi. Spre exemplu, de fiecare dată când Apple a lansat un model nou, acţiunile au crescut cu 20-25% în următoarele şase luni.

    Sunt şanse mici ca acest lucru să se întâmple din nou„, notează analistul. Alţi specialişti sunt de părere că versiunea numărul şase va avea un impact pozitiv asupra vânzărilor Apple. ”Există mai mulţi factori care sugerează că acesta va fi un an foarte bun pentru Apple, consideră Jon Fortt, editor la CNBC. ”În primul rând, modelul lansat va fi unul nou şi nu un upgrade. În doilea rând, cererea pentru un iPhone cu ecran mai mare este evidentă. Şi în ultimul rând, prezenţa Apple în China începe să se facă cu adevărat simţită.„

    Conform unei analize realizate de Canalys, 34% din telefoanele vândute în primul trimestru al anului 2014 aveau ecrane mai mari de 5 inchi; aceste date confirmă ideile lui Jon Fortt, care evidenţia nevoia ca Apple să folosească ecrane mai mari. Iar noul iPhone ar putea reprezenta un moment de cotitură în istoria companiei din Cupertino, deoarece ultimele modele lansate, iPhone 5S şi 5C, au reprezentat doar upgrade-uri la telefoanele lansate anterior. Primul element despre care se ştie cu siguranţă că va apărea este sistemul de operare iOS 8, care ar trebui să funcţioneze mai repede şi mai fluid decât versiunile anterioare.

    Nu există nicio certitudine referitor la iPhone 6, însă câteva idei au apărut de mai multe ori printre sutele de zvonuri lansate în ultimul an. Poate cea mai vehiculată idee este că acesta va avea un design cu totul nou; ar fi ceva ieşit din comun, având în vedere că ultima modificare serioasă a designului s-a înregistrat odată cu trecerea de la iPhone 3GS la iPhone 4. O memorie extinsă, pornind chiar de 64 GB, ar fi un răspuns extrem de bun la nemulţumirea multor utilizatori Apple. Faptul că iPhone nu permite instalarea unui card extern de memorie este o problemă pe care Tim Cook şi echipa nu par să interesaţi să o rezolve, cel puţin în viitorul apropiat.

    Una din cele mai frecvente probleme întâlnite de posesorii de iPhone este fragilitatea ecranului. Acesta este evident un neajuns, atunci când compari telefonul ce cele produse de Samsung, care au proiectat seria Galaxy cu un display mult mai rezistent şi mult mai ieftin, drept pentru care, spun zvonurile, noul iPhone va folosi o tehnologie diferită de cea utilizată până acum..

    Revenind la design, este foarte probabil ca noul model să aibă o carcasă premium, din metal. Acest zvon a fost alimentat şi de faptul că Apple a depus cererea de patentare a unei tehnologii numite ”printare cu metal lichid„. Şasiul telefonului va fi cel mai subţire de până acum, având o lăţime de sub 7,5 mm. Logo-ul prezent pe partea din spate a iPhone-urilor va fi de fapt un LED care se va aprinde atunci când există notificări pentru utilizator.

    Apple va mai lansa şi o variantă cu ecran mai mare, de 5,5 inchi, numită iPhone Air. Aceasta ar trebui să concureze cu modelul Galaxy Note al celor de la Samsung, adică un crossover între telefon şi tabletă. Data de lansare a fost stabilită de cei la Apple pe 9 septembrie.

  • Un tânăr de 35 de ani din Bucureşti vinde cea mai ieftină uşă cu 15.000 de euro

    Din biroul său aflat în zona Pipera din Bucureşti, Vlad Stanislav (35 de ani) conduce subsidiara locală a nemţilor de la GEZE, care produc sisteme de acţionare a uşilor şi a tehnologiei de siguranţă, încă de la începutul anului 2008. Stanislav se află la un pas distanţă de multe proiecte, în special clădiri de birouri, pentru care firma pe care o conduce a livrat în ultimii ani uşi rotative. Nusco Tower, Floreasca Business Park sau Monolit Offices sunt doar câteva dintre proiectele de birouri din partea de nord a Capitalei pentru care uşile GEZE au devenit o „carte de vizită“ încă de la intrare. Iar ca să livrezi către clienţi o astfel de uşă nu e nici pe departe un simplu act de vânzare. „Procesul de vânzare a unei uşi rotative este de departe mai complex şi mai lung ca perioadă de timp comparativ cu celelalte sisteme din portofoliul nostru de produse. Perioada de consultanţă premergătoare discuţiilor legate de preţ şi deciziei de achiziţie poate atinge şi doi ani în cazul proiectelor de anvergură de tipul mallurilor sau al clădirilor de birouri de clasa A“, spune Stanislav.

    Piaţa locală de uşi rotative noi nu este încă una foarte mare, ridicân-du-se, în volum, la circa 60-70 de unităţi anual, potrivit estimărilor GEZE România. „Valoarea aceste pieţe este dificil de estimat, pentru că preţurile variază foarte mult de la un furnizor la altul datorită varietăţii de uşi rotative“, spune Stanislav. El adaugă că peste 70% din produsele din piaţă sunt fabricate la comandă, astfel că preţul unei uşi rotative poate varia de la 15.000 la 100.000 de euro. În medie, preţul uşilor rotative comercializate de GEZE în România s-a ridicat în ultimul an la 25.000 de euro pe bucată. Deşi nu oferă informaţii exacte privind preţul celor mai scumpe uşi pe care GEZE România le-a livrat de-a lungul timpului, Stanislav spune că cele premium, adică cele care au toate dotările de top, au fost livrate către proiecte precum clădirile de birouri Petrom City şi Nusco Tower sau hotelul de patru stele Kronwell din Braşov.

    În piaţă există două mari tipuri de proiecte pentru care există cerere de uşi rotative în prezent: pe de o parte, cele realizate de investitori tradiţionali, care intuiesc creşterea economică viitoare, sau de jucători nou-intraţi pe piaţa din România, iar pe de altă parte, cele intrate în „hibernare“ pe perioada crizei, care dau în prezent semne că vor fi repornite. Un exemplu de proiect reluat este mallul ParkLake Plaza din cartierul bucureştean Titan, pe care portughezii de la Sonae Sierra şi grupul irlandez Caelum Development l-au lansat în urmă cu aproape 7 ani, însă proiectul a debutat efectiv anul acesta, potrivit informaţiilor Business Magazin. Stanislav mai spune că proiectele de construcţii private înregistrează o revenire nu doar la nivelul Capitalei, ci şi în celelalte oraşe mari din ţară, precum Constanţa, Timişoara, Iaşi sau Cluj-Napoca.

    „Pe lângă aceste investiţii mai mult sau mai puţin noi îşi face apariţia pe piaţă un nou tip de proiect, şi anume cel de renovare, modernizare şi extindere a clădirilor deja existente, în special cele din segmentul de birouri şi retail. La ora actuală în România aceste proiecte sunt considerate de nişă, însă ele ocupă o pondere importantă în activitatea de construcţii în ţările dezvoltate“, spune Stanislav. De asemenea, şeful GEZE România urmăreşte cu atenţie şi un alt segment, cel al clădirilor care doresc certificări „green“ (cu consum redus de energie pentru minimalizarea sau eliminarea impactului negativ asupra mediului înconjurător), întrucât în cazul unor astfel de proiecte există un potenţial mare de cerere pentru produse şi sisteme premium.

    GEZE România a înregistrat în anul financiar precedent (iulie 2013-iunie 2014) o cifră de afaceri de circa 2,1 milioane de euro, în creştere cu 17% faţă de anul financiar precedent, iar pentru perioada iulie 2014 – iunie 2015 compania şi-a bugetat un avans al rulajului de 8%. În anul fiscal precedent, circa 50% din cifra de afaceri a companiei a fost generată de vânzările de uşi automate, 22% de amortizoare, iar restul – produse pentru evacuarea fumului şi gazelor fierbinţi, sisteme manuale de uşi glisante sau sisteme pentru construcţii din sticlă. Circa 37% din cifra de afaceri a companiei GEZE România este generată de vânzările către proiecte de retail, iar 32% de proiectele de spaţii de birouri. Restul vânzărilor merg către sectoarele industrial, medical sau hotelier.