BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Un corporatist din Bucureşti îşi povesteşte viaţa de coşmar: Când ajung acasă nu pot mânca din cauza stresului

    Mitul românului care stă mult peste program încă circulă în multe corporaţii, iar motivaţiile obiceiului sunt numeroase –  lipsa de productivitate sau de colaborare între departamente, teama de şef, supraaglomerarea cu sarcini de serviciu, dar şi frica de a da piept cu cea de-a doua realitate a  vieţii lor care îi aşteaptă odată ce ies pe uşa biroului şi ajung acasa.

    “La serviciu, până la finalul zilei, intri într-un ritm, eşti nervos, agitat şi ajungi să ţipi mai mult decât vorbeşti. Aveam o perioadă când ajungeam acasă şi priveam cam 30 de minute prin televizor şi nici nu puteam să mănânc mai devreme de 22.00 pentru că mi se făcea rău. Pe lângă asta, am şi un copil, care necesită foarte multă atenţie şi nu puteam să i-o acord aşa cum mi-aş fi dorit sau să nu mă enervez pentru lucruri mărunte când eu mă gândeam la cum pot să fac un milion de euro în luna respectivă. Ajungi la un moment dat să vezi lucrurile distorsionat din cauza stresului“, spune Florin, un manager din industria auto în vârstă de 34 de ani.

    Astfel de cazuri sunt la ordinea zilei în multe companii din România, iar stresul îşi spune cuvântul mai mult decât oricând atunci când ajungi pe o poziţie de management. De altfel, un studiu realizat de compania emitentă de tichete Edenred şi firma de cercetare de piaţă Ipsos arată că 70% din salariaţii europeni lucrează adesea în afara orelor de program, iar top şi middle managerii tind să găsească cel mai greu echilibrul dintre sarcinile de serviciu şi viaţa privată, 90%, respectiv 84% dintre ei spunând că rezolvă şi în timpul liber probleme care ţin de locul de muncă.
    Amalia Sterescu, senior business con-sultant şi fondatoare a Public Speaking School, este de părere că una dintre cele mai mari provocări ale angajaţilor este găsirea unui mod în care pot să jongleze cu familia, cariera, relaţia de cuplu şi nevoile personale, într-un ritm alert pe care îl impune societatea, dar şi angajaţii însişi.

    ”Imaginile cu acei oameni care le îmbină perfect pe toate fără nici cel mai mic efort şi cu zâmbetul pe buze sunt nişte stereotipuri departe de adevăr. Acel echilibru pe care ni-l dorim cu toţii şi pe care fiecare caută să-l atingă nu se obţine fără efort, fără sacrificii, fără momente în care ţi-ai dori să fii acasă în loc să stai la birou sau momente în care preferi să inventezi task-uri urgente pentru a evita agitaţia de-acasă„, explică ea.

    Deşi avem deseori senzaţia că odată ieşiţi pe uşa biroului toate problemele se vor termina, iar stresul va fi înlocuit cu oaza de linişte de acasă, mulţi angajaţi, specialişti în resurse umane şi psihologi susţin că această reţetă pentru fericire este valabilă mai mult în rândul salariaţilor tineri, care încă nu au grija ratelor, a facturilor sau a unei familii pe care trebuie să o întreţină. Cei din urmă nici acasă nu reuşesc să se relaxeze şi ajung să îşi găsească un al treilea loc în care pot să îşi acorde puţin timp liber. Unii îl confundă tot cu serviciul (unde pot sta peste program o oră sau două, fără ca alţi colegi sau şeful să îi deranjeze, ascultând muzică sau navigând pe internet), iar alţii se refugiază în sport, citit sau mers pe jos până acasă.

    ”Am întâlnit destule persoane care duc lipsă de timp individual, de linişte, de un timp pe care să-l petreacă reflectând la diferite teme importante, scufundându-se în lectura unei cărţi sau pur şi simplu relaxându-se. Nu găsesc acest timp la serviciu şi, din păcate, mulţi nu îl găsesc nici acasă. La serviciu au un tip de probleme, acasă îi aşteaptă alt tip de probleme. La serviciu au colegii treabă cu ei sau au ei de strunit colegi, iar acasă au de pus copiii la culcare sau la teme – ceea ce este uneori mai provocator decât să-şi influenţeze colegii, clienţii sau furnizorii„, susţine Octavian Pantiş, managing director al firmei de training TMI România.

    Deşi sunt angajaţi care folosesc serviciul drept scuză pentru a se detaşa de problemele zilnice, statul peste program este cât se poate de practic pentru alţii. Spre exemplu, Maria, manager în cadrul unei multinaţionale cu profil IT, stătea până anul trecut chiar şi până la orele 22.00 la birou pentru a nu se duce prea repede acasă, unde nu avea aer condiţionat şi era nevoită să suporte temperaturi de peste 30 °C.

     

    ”Eu aveam de lucru, nu pot spune că stăteam degeaba pentru că, lucrând cu oameni din SUA şi Australia care sunt pe alt fus orar, îmi dădeau de muncă. Dar când nu aveam de lucru, pentru că erau şi astfel de zile, stăteam pe Facebook sau pe YouTube„, spune ea. Doar o mică parte a angajaţilor preferă să stea însă peste program şi, de obicei, sunt acei salariaţi care lucrează în domenii pentru care nu a existat criză sau industrii unde creativitatea lor turează motorul businessului, astfel că angajatorii trebuie să îi facă fericiţi la locul de muncă. Firmele de IT sunt cel mai bun exemplu. Acestea le oferă angajaţilor mic dejun gratuit, spaţii de joacă, posibilitatea de a participa la maratoane de programare unde câştigă premii sau de a-şi aduce prietenii la serviciu după program pentru a se juca ping-pong, fussball etc. Google chiar şi-a transformat sediul din Silicon Valley într-o casă departe de casă, unde angajaţii au tot ce le trebuie şi nu se grăbesc să plece imediat ce programul de lucru se termină.

  • De ce este bine, pentru siguranţa voastră, să o lăsaţi mai uşor cu selfie-urile

    VEDETE, BĂNCI, COMPANII, LIDERI POLITICI, NIMENI NU SCĂPĂ, MAI DEVREME SAU MAI TÂRZIU, DE ATACURILE PIRAŢILOR CIBERNETICI. Pe măsură ce serviciile online au devenit indispensabile, s-au înmulţit şi scandalurile, de la cel provocat de incomodele dezvăluiri referitoare la activităţile de spionaj cibernetic ale Statelor Unite făcute de fostul contractor al Agenţiei Naţionale de Securitate a Statelor Unite, Edward Snowden, la furtul de date referitoare la conturile clienţilor unor mari bănci americane în frunte cu JPMorgan şi, cel mai recent, la sustragerea de către hackeri a unor fotografii personale aparţinând la peste 100 de celebrităţi. Între acestea se află şi fotografii nud ale actriţei Jennifer Lawrence, deţinătoare a unui premiu Oscar.

    Apple, care lansează în această săptămână noi modele de iPhone, s-a văzut nevoită să investigheze, ca şi FBI, informaţiile potrivit cărora hackerii s-au folosit de serviciul iCloud al companiei pentru a accesa fotografiile nud ale lui Jennifer Lawrence şi ale altor celebrităţi.

    Hackerii au postat fotografiile nud pe website-ul 4chan, la sfârşitul lunii august, potrivit publicaţiei britanice The Telegraph. Un reprezentant al lui Jennifer Lawrence a calificat situaţia drept ”o încălcare flagrantă a dreptului la viaţă privată„ şi a confirmat că fotografiile aparţin actriţei.

    „Luăm foarte în serios problema respectării dreptului la viaţă privată şi investigăm informaţiile„, a fost reacţia unui purtător de cuvânt al Apple, fără să dea alte detalii.

    Serviciul iCloud, un element esenţial al strategiei Apple de a conecta iPhone-urile, tabletele şi PC-urile sale, permite utilizatorilor să stocheze datele de contact, e-mail-urile, fotografiile şi alte informaţii personale în sisteme externe, astfel încât să poată fi accesate virtual. Potrivit site-ului specializat în tehnologie Engadget, hackerii au putut sparge conturile iCloud ale celebrităţilor prin intermediul aplicaţiei Find My iPhone.

    FBI a emis la rândul său un comunicat în care a confirmat că agenţia cunoaşte acuzaţiile referitoare la furturile de date şi publicarea neautorizată a unor materiale aparţinând unor persoane de mare notorietate şi se ocupă de această problemă.

    Agenţia nu confirmă de obicei investigaţiile pe care le efectuează, dar, având în vedere interesul mare provocat de acest caz, conducerea FBI a simţit nevoia să publice un comunicat, a spus un purtător de cuvânt al instituţiei.
    Multe fotografii au circulat deja pe internet, unele păreau a fi false, dar mai multe vedete şi-au arătat indignarea şi au ameninţat cu acţiuni în justiţie.

    “Avem de-a face cu un caz flagrant de violare a vieţii private. Autorităţile au fost contactate şi vom demara acţiuni în justiţie împotriva tuturor celor care vor publica fotografiile furate ale lui Jennifer Lawrence”, a declarat agentul actriţei americane pentru site-ul tmz.com.

    Platforma Twitter a suspendat conturile utilizatorilor care publicau adrese online către fotografiile vedetei, potrivit site-ului Mashable.com.

    Printre celebrităţile ale căror fotografii private au fost furate se numără Avril Lavigne, Amber Heard, Scarlett Johansson, Wynona Ryder, Hayden Panettiere. Unele publicaţii vorbesc şi despre date pesonale ale unor vedete ca Hillary Duff, Jenny McCarthy, Kaley Cuoco, Kate Bosworth, Keke Palmer şi Kim Kardashian.

    Avocatul modelului Kate Upton, Lawrence Shore, a avertizat, prin intermediul publicaţiei US Magazine: ”Intenţionăm să folosim toate mijloacele pe care le avem la dispoziţie împotriva tuturor celor care vor difuza aceste imagini”.
    Cântăreaţa americană Victoria Justice a declarat că fotografiile care o înfăţişează dezbrăcată sunt false. De asemenea, un purtător de cuvânt al actriţei şi vedetei pop Ariana Grande a catalogat imaginile cu vedeta ca fiind ”trucate în întregime”.

    Actriţa de filme de groază Mary Elizabeth Winstead a confirmat că mai multe fotografii personale au fost făcute publice. ”Acelora dintre voi care vă uitaţi la fotografiile pe care le-am făcut acum mai mulţi ani, cu soţul meu, acasă, vă spun că sper să fiţi mândri de voi”, a scris actriţa pe contul său de Twitter. ”Ştiind că aceste fotografii au fost şterse demult, îmi imaginez ce eforturi au fost depuse pentru a fi recuperate. Mă gândesc la toate femeile care au fost victime ale acestui atac”, a adăugat vedeta.

    Una din explicaţiile plauzibile ale acestui furt de amploare de fotografii este că a fost făcut prin intermediul unui sistem de recuperare a parolelor, a declarat Woodrow Hartzog, care predă un curs referitor la confidenţialitatea datelor la şcoala de drept Cumberland a Universităţii Samford din Birmingham, Alabama.

    Utilizatorii recuperează în general parolele uitate prin furnizarea unor informaţii personale. Celebrităţile sunt în mod special vulnerabile în faţa hackerilor din cauza faptului că mare parte din informaţiile legate de viaţa lor sunt publice, prin biografii, ştiri şi site-uri precum Wikipedia.

    ”Securitatea datelor este mai importantă ca oricând. Stocăm online majoritatea momentelor noastre intime şi este absolut esenţial ca aceste informaţii să fie cât mai protejate„, a spus Hartzog.

    El a arătat că odată ce informaţiile private, cum ar fi fotografiile nud, devin publice, legislaţia din Statele Unite este inadecvată, iar mijloacele prin care aceste date să fie şterse sunt puţine.

    ”Aceste imagini vor persista. Este foarte dificil ca oricine, indiferent dacă este o vedetă sau oricare altă victimă a pornografiei nonconsensuale, să fie ajutat în mod adecvat de lege”, a mai spus profesorul.

    Unele dintre vedetele care au căzut pradă hackerilor, inclusiv fostul star Nickelodeon Victoria Justice, au spus că fotografiile atribuite lor nu le aparţin.

  • Tânăra profesoară de engleză care a ajuns specialist în marketing la o corporaţie din Australia

    “După ce am terminat studiile în România, am aplicat pentru o viză permanentă de Australia, iar după un an de zile am părăsit România“, povesteşte pe scurt Cristina Iordache, care trăieşte acum în ţara cu unul din cele mai mari salarii minime pe oră din lume, de circa 16 dolari, de aproape 13 ori mai mult decât în România. Cristina Iordache fusese în vizită în Australia în anul al treilea de facultate, „vizită care m-a făcut să mă îndrăgostesc de acest continent exotic de la capătul lumii, înconjurat de oceane“.

    În Sydney locuiesc 4,6 milioane de persoane, acesta fiind cel mai mare centru financiar şi industrial al Australiei. La obţinerea vizei pentru Australia a contribuit faptul că a lucrat ca profesor de limba engleză timp de un an în România şi cunoştea foarte bine limba. După o călătorie de aproape 30 de ore cu avionul, în octombrie 2005, a ajuns în oraşul australian. „Primul an a fost cel mai greu din punctul de vedere al acomodării la o climă nouă, la anotimpuri opuse celor din emisferă nordică, la o civilizaţie nouă, la un accent de engleză cu totul diferit de cel care se studiază în România.“

    În opinia ei, Sydney este oraşul oportunităţlor, şansele de găsire a unui job fiind foarte mari. „În Australia există un potenţial de câştig mult mai mare, salariul mediu pe economie fiind de 1.122 de dolari pe săptămână, în timp ce joburile din marketing pot fi plătite cu 1.200 de dolari până la 1.700 de dolari pe săptămână.“ Altfel spus, salariul lunar variază între 4.800 şi 6.800 de dolari pentru cei care lucrează în marketing. Despre costul vieţii ea spune că un coş de cumpărături pentru o săptămână ajunge la 150 de dolari, în timp ce transportul poate costa 30-40 de dolari pe săptămână, iar hainele din magazine cum ar fi Kmart, BigW sau Target pot fi găsite cam la aceleaşi preţuri ca în România.

    În Sydney chiria ajunge la 700 de dolari pe săptămână pentru un apartament cu două camere din centrul oraşului. „Am locuit în chirie timp de nouă ani, iar recent mi-am cumpărat împreună cu logodnicul meu un townhouse (casă) cu patru dormitoare la o distanţă de 30 de minute cu trenul de centrul oraşului Sydney.“ Pentru ea rampa de lansare în marketing a fost un job la o şcoală de limbă engleză, unde s-a familiarizat cu câteva strategii de marketing. După doar un an ea a obţinut un job de marketing manager la un institut educaţional. „În acelaşi timp, am urmat şi un curs de business şi marketing pentru a aprofunda cunoştinţele în acest domeniu.“ În urmă cu doi ani a aplicat pentru poziţia de market manager în cadrul companiei Hotels Combined, pe care o ocupă acum. „Pentru mine a constituit o oportunitate nemaipomenită faptul că am combinat experienţa acumulată în România în domeniul traducerilor cu experienţa de şase ani în marketing din Australia.“

    Pentru HotelsCombined, un motor de căutare şi comparare de tarife la cazare din toată lumea, lucrează peste 200 de persoane doar în Sydney, cele mai importante departamente fiind cel de IT şi departamentul internaţional, din care face ea parte. „Departamentul internaţional este format din persoane originare din ţările pe care HotelsCombined le consideră cheie, România fiind una din ele. HotelsCombined este prezent în România cu aproape 5.000 de unităţi de cazare.“

    Acest motor caută practic în mii de site-uri de rezervare online, precum Booking, Agoda, Hotels, Expedia, Hotelclub, în funcţie de filtrele după care utilizatorul face selecţia (preţ, număr de stele, tip de cazare, tematica unităţii de cazare, evaluare oaspeţi, facilităţi, inclusiv dacă micul dejun este inclus sau nu). În baza de date a HotelsCombined se găsesc peste 800.000 de unităţi de cazare. „România este încă o ţară în dezvoltare în ceea ce priveşte comerţul online comparativ cu celelalte ţări pe care le reprezintă colegii mei, însă am observat o creştere graduală la rezervările online pe www.hotelscombined.ro în cei doi ani de când lucrez aici. Sunt foarte puţine companii în Australia care să aibă legături puternice cu România cum este HotelsCombined, şi pentru asta sunt foarte recunoscătoare şi mă bucur că sunt în contact constant cu România prin natura jobului meu.“

    Cristina Iordache subliniază că îi place Australia pentru oportunităţile de carieră şi afaceri pe care le oferă, dar şi pentru diversitatea culturală, pentru oamenii relaxaţi şi binevoitori, pentru „plajele infinite şi aerul curat, pentru verdele veşnic de-a lungul celor patru anotimpuri“.

    Îi mai place în Australia meritocraţia – „majoritatea companiilor din Australia se concentrează pe dezvoltarea şi formarea personalului şi oferă şanse egale tuturor angajaţilor de a avansa“ –, dar şi locul unde a ajuns să lucreze – „HotelsCombined este unic nu numai prin evoluţia rapidă, dar şi pentru un mediu de lucru destul de relaxant şi uşor de abordat – angajaţii poartă jeans şi tricouri în locul ţinutelor office; directorii şi managerii lucrează unii lângă alţii (nu există birouri private) şi, cel mai important, orice schimbări ale website-ului sunt făcute în mod rapid şi eficient, fără prea multă birocraţie“.

  • A primit de la un client un bacşis de 0,03% din consumaţie şi a pus nota de plată pe net. Reacţia a făcut înconjurul lumii

    Proprietarul restaurantului PYT din Philadelphia, Statele Unite ale Americii, a postat pe o reţea de socializare nota de plată de peste 60 de dolari a unui client, pe care se poate citi că acesta a lăsat un bacşiş de doar 20 de cenţi, adică 0,03%. Nu ar fi fost ceva ieşit din comun, dar clientul era un cunoscut jucător de fotbal american, o adevărată legendă pentru cei din oraş.

    Iniţial, reacţiile au fost extrem de dure la adresa gestului făcut de proprietar, acesta fiind acuzat de publicarea unor informaţii confidenţiale. Mulţi clienţi au ameninţat că nu vor mai frecventa restaurantul, iar alţii i-au transmis că lipsa de responsabilitate îi poate aduce chiar falimentul.

    Bărbatul a postat pe aceeaşi reţea de socializare un gest prin care a încercat să explice de ce a ales să facă publică respectiva notă de plată.

    “Vreau să încep prin a-mi asuma întreaga răspundere pentru publicarea notei de plată”, a scris proprietarul localului. “Nu a fost decizia ospătarului, ci a mea. Am decis să fac acest lucru şi, chiar dacă ar trebui să îmi cer scuze faţă de dl. LeSean McCoy, conştiinţa nu mă lasă să fac asta.”

    Bărbatul povesteşte apoi întâmplarea din perspectiva sa: “Dl. McCoy şi prietenii săi s-au aşezat la o masă de lângă biroul meu. Fiind o vedetă în Philadelphia, personalul l-a recunoscut imediat. Deşi ospătarul era extrem de entuziasmat, dl. McCoy i s-a adresat de o manieră jignitoare încă de la început. După ce dl. McCoy şi prietenii săi au plecat, m-am întors către ospătar care stătea trist, cu capul lăsat. Am ridicat apoi nota de plată şi nu mi-a venit să cred: 0,03% din valoarea de peste 60 de dolari. 20 de cenţi pe care ospătarul trebuie să îi împartă cu ceilalţi angajaţi. Atât le-a lăsat un milionar care i-a insultat.”

    Proprietarul PYT îşi încheie mesajul scriind că angajaţii săi merită mai mult şi nu regretă gestul.

  • Casa în care nu vei avea niciodată oaspeţi

    Denumit “Cliff House”, proiectul prezintă structura unei case pe module, cu pereţi exteriori realzaţi din sticlă şi montată pe nişte nituri uriaşe de oţel, relatează The Independent.

    “Ideea a fost să realizăm o casă care să poată fi la propriu agăţată oriunde”, a declarat un reprezentant al Moodscape. “Pentru cei îndrăzneţi, ar fi casa de vis. Proiectul a fost conceput ca o extensie a stâncii, nu ca un element nou în peisaj”.

    Conceptul prevede trei camere, o zonă de grătar, o zonă de luat masa şi chiar un foişor. “Interiorul are un design minimalist, pentru a nu distrage atenţia de la peisajul magnific”, au mai declarat cei de la Moodscape.

  • CNN: Un tribunal din Africa de Sud a decis că Oscar Pistorius nu este vinovat de crimă

    Judecătoarea Thokozile Masipa s-a pronunţat joi în privinţa a trei din variantele de verdict în cazul lui Oscar Pistorius, concluzia fiind că sportivul nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă şi că nu sunt dovezi pentru achitare, astfel că singura variantă rămâne cea a omorului din culpă.

    Conform cnn.com, dacă Pistorius va fi găsit vinovat de omor din culpă, “sentinţa sa este la discreţia judecătoarei Masipa”.

    “Judecătoarea Masipa a parcurs trei din cele patru opţiuni de verdict legate de acuzaţia de crimă. Ea a spus că Pistorius nu este vinovat de crimă cu premeditare sau crimă şi că nu sunt dovezi pentru achitare. Asta înseamnă că ultima opţiune rămasă este cea a omorului din culpă”, notează cnn.com.

    Oscar Pistorius, în vârstă de 27 de ani, a împuşcat-o mortal la 14 februarie 2013 pe Reeva Steenkamp, model sud-african cu care avea o relaţie de trei luni. Procesul sportivului a durat şase luni, iar judecătoarea citeşte astăzi concluziile.

  • Şapte ani şi de la capăt. Reprezentanţii mediului de afaceri vorbesc despre adaptarea la „noua realitate economică”

    “PONDEREA MICĂ DE ACUM A AFACERILOR DIN ROMÂNIA ÎN TOPUL REGIONAL ÎNSEAMNĂ, POTRIVIT  ANALIŞTILOR, UN POTENŢIAL MAI MARE DE CREŞTERE ÎN URMĂTORII ANI, MAI ALES CĂ, AN DE AN, RITMUL ÎNREGISTRAT DE MULTINAŢIONALELE PREZENTE PE PIAŢA LOCALĂ ÎL DEPĂŞEŞTE CU MULT PE CEL AL FILIALELOR DIN ŢĂRI PRECUM CEHIA, UNGARIA ŞI POLONIA“, scria pe un ton optimist Business Magazin în 2007, într-un material în care prezenta topul celor mai puternice 500 de companii din regiunea Europei Centrale şi de Est realizat de compania de consultanţă Deloitte.

    Materialul de copertă al numărului respectiv prezenta boom-ul din imobiliare, iar primele 100 de companii din România înregistrau creşteri de 39 miliarde de euro, sau 40% din PIB. Se vorbea despre atractivitatea mediului de afaceri autohton, despre numărul mare de investitori care continuă să vină în România, despre profitul mai mare decât al celorlalte ţări din regiune şi despre perspectivele unei ţări în curs de maturizare. După şapte ani de criză, toate aceste predicţii s-au năruit, la fel ca afacerile în imobiliare. România ocupă, ca şi în 2007, locul cinci în clasamentul ţărilor din regiune, de data aceasta cu 42 de companii incluse în topul celor mai importante companii din Europa Centrală şi de Est, dominat de ţări precum Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Ucraina.

    Veniturile companiilor din România incluse în top au ajuns la o valoare cumulată de 43 miliarde de euro, nu foarte departe de valoarea de 25 de miliarde de euro pe care o aveau cele 32 de companii incluse în clasament în 2007, iar totalul veniturilor celor 500 de companii incluse în clasamentul anului 2014 este de 712 miliarde de euro. ”România este una dintre ţările care au crescut cel mai mult din regiune. În comparaţie cu peisajul aparent sumbru şi destul de auster al economiei Europei Centrale şi de Est, România a avut performanţe aproape spectaculoase: (…) 29 de companii au crescut, 16 şi-au îmbunătăţit poziţia în clasament, 11 au intrat în top şi am înregistrat cel mai mare salt la nivel regional, cu Ford“, spune George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, la prezentarea clasamentului din acest an, pe seama unei creşteri cu aproximativ 10% faţă de anul anterior. Totuşi, cea mai mare com-panie din Europa Centrală a rămas, la fel ca în 2007, PKN Orlen (Polonia), urmată de MOL (Ungaria) şi Skoda (Cehia), Petrom, prima companie din topul românesc, ocupând abia locul 19 în regiune.

    Mucibabici este convins că cel mai important lucru pentru România este numărul de companii din top – pe măsură ce acesta creşte, ne îndreptăm spre locul patru, poziţia pe care el crede că o merităm din punct de vedere geografic şi demografic. Printre companiile recent intrate în clasament se numără Electrica (venituri de 1,16 mld. euro în 2013), Lidl România (cu venituri de 700,5 milioane de euro anul trecut) sau ADM România (642, 3 mil. euro). Clasamentul este condus de Petrom, noutatea după şapte ani fiind locul doi ocupat de Automobile Dacia, care a urcat în acest interval de timp două poziţii, pe seama cererii ridicate a Vestului pentru automobilele fabricate la Mioveni, dar şi datorită scăderii veniturilor unor companii precum Mittal Steel Galaţi şi Electrica. Ca şi în 2007, industria energiei şi a resurselor a fost un factor important în definirea  locului ocupat de România în clasament, cu venituri cumulate de 19,1 miliarde de euro.

    Cele mai dinamice continuă să fie şi în 2014 domeniile cu volume de vânzări mari, precum retailul (din cele şapte companii noi prezente în top, cinci sunt din industria bunurilor de larg consum) şi domeniile consolidate cu un număr restrâns de jucători importanţi precum telefonia, dar şi domeniile cu potenţial de export. Kaufland România a devenit cel mai puternic retailer din industria autohtonă, cu venituri de 1,6 miliarde de euro, iar Orange România a ieşit din top 10, aflându-se pe locul 228 în clasamentul general, cu venituri totale de 982,2 milioane de euro. ”Românii au un apetit ridicat pentru noi tehnologii. 30% din români sunt echipaţi în medie cu smartphone-uri, în timp ce în alte state din Vest proporţia este de peste 50-60%. În magazinele noastre, jumătate din cei care intră cumpără un smartphone. Există un mare potenţial în România„ , explică Jean-François Fallacher, CEO al Orange, încrezător în perioada care va urma. Mittal Steel Galaţi şi Dacia se aflau în 2007 aproape de locul 10 în sectorul de producţie, ţintă pe care doar Dacia a atins-o anul acesta. ArcelorMittal a acumulat în perioada 2009-2013 pierderi de 757 mil. euro, potrivit calculelor ZF,  iar cifra de afaceri a scăzut cu peste 30%, până la 837 milioane de euro. Dacia în schimb a urcat puternic în clasament, fiind a doua companie de pe piaţa autohtonă, cu venituri cumulate de 4,1 miliarde de euro şi ocupând locul 26 în topul celor 500 de companii.

    DACĂ ÎN 2007 ÎN CLASAMENTUL CELOR 50 DE BĂNCI INCLUSE ÎN TOP  EXISTAU TREI BĂNCI DIN ROMÂNIA, anul trecut numărul acestora a ajuns la şase, cu o valoare totală a activelor de 51,1 miliarde de euro, în scădere uşoară faţă de anul anterior, când suma activelor a fost de 52,1 miliarde de euro. Banca Comercială Română şi-a păstrat prima poziţie, dar Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania au înregistrat cele mai mari creşteri. ”Acum cota de piaţă nu mai este lucrul prioritar, băncile trebuie să se uite la profitabilitate. Multe dintre acestea au ales să îşi vândă creditele neperformante şi încearcă să facă ordine, iar următoarea provocare va fi concentrarea pe relaţia cu clienţii şi pe produsele care să le îndeplinească nevoile„, potrivit reprezentanţilor Deloitte.

    ”Dacă ne uităm la Piaţa Victoriei, în afara de un Starbucks şi câteva farmacii, vedem numai bănci. Aceasta este principala problemă a sistemului bancar. Foarte puţine bănci au investit în servicii de nişă„, observă Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, cu privire la una dintre problemele băncilor de pe piaţa autohtonă. ”România este geografia noastră. Acţionarii Băncii Transilvania nu au avut cum să decidă reducerea expunerii pe România. A fost şi o oportunitate, dar şi un război adevărat, să creşti pe o piaţă în scădere. În banking, ca şi în alte sectoare acţionarii investesc bani acolo unde câştigă bani. Când se luptă cu creditele neperformante, băncile nu au un apetit de risc, nu sunt prietenoase.“ 

    De anul viitor, băncile vor fi nevoite să îşi folosească lichiditatea, iar astfel concurenţa se va intensifica, potrivit lui Tetik: ”Vremurile în care banii se făceau uşor au trecut. Vorbim despre o imensă lichiditate în piaţă, care nu este ghidată către economia reală încă. (…) Lichiditatea trebuie folosită pentru că băncile încep să piardă bani deoarece nu folosesc această lichiditate. Reintrăm într-o perioadă de creştere, dar nu vorbim despre creşterile din perioada 2005-2006, care nu sunt sănătoase şi nici nu sunt de dorit. Dacă PIB-ul ar creşte cu 5%, iar sistemul bancar cu 50%, ar fi un sentiment de bubble“.

  • Şapte ani şi de la capăt. Reprezentanţii mediului de afaceri vorbesc despre adaptarea la „noua realitate economică”

    “PONDEREA MICĂ DE ACUM A AFACERILOR DIN ROMÂNIA ÎN TOPUL REGIONAL ÎNSEAMNĂ, POTRIVIT  ANALIŞTILOR, UN POTENŢIAL MAI MARE DE CREŞTERE ÎN URMĂTORII ANI, MAI ALES CĂ, AN DE AN, RITMUL ÎNREGISTRAT DE MULTINAŢIONALELE PREZENTE PE PIAŢA LOCALĂ ÎL DEPĂŞEŞTE CU MULT PE CEL AL FILIALELOR DIN ŢĂRI PRECUM CEHIA, UNGARIA ŞI POLONIA“, scria pe un ton optimist Business Magazin în 2007, într-un material în care prezenta topul celor mai puternice 500 de companii din regiunea Europei Centrale şi de Est realizat de compania de consultanţă Deloitte.

    Materialul de copertă al numărului respectiv prezenta boom-ul din imobiliare, iar primele 100 de companii din România înregistrau creşteri de 39 miliarde de euro, sau 40% din PIB. Se vorbea despre atractivitatea mediului de afaceri autohton, despre numărul mare de investitori care continuă să vină în România, despre profitul mai mare decât al celorlalte ţări din regiune şi despre perspectivele unei ţări în curs de maturizare. După şapte ani de criză, toate aceste predicţii s-au năruit, la fel ca afacerile în imobiliare. România ocupă, ca şi în 2007, locul cinci în clasamentul ţărilor din regiune, de data aceasta cu 42 de companii incluse în topul celor mai importante companii din Europa Centrală şi de Est, dominat de ţări precum Polonia, Republica Cehă, Ungaria şi Ucraina.

    Veniturile companiilor din România incluse în top au ajuns la o valoare cumulată de 43 miliarde de euro, nu foarte departe de valoarea de 25 de miliarde de euro pe care o aveau cele 32 de companii incluse în clasament în 2007, iar totalul veniturilor celor 500 de companii incluse în clasamentul anului 2014 este de 712 miliarde de euro. ”România este una dintre ţările care au crescut cel mai mult din regiune. În comparaţie cu peisajul aparent sumbru şi destul de auster al economiei Europei Centrale şi de Est, România a avut performanţe aproape spectaculoase: (…) 29 de companii au crescut, 16 şi-au îmbunătăţit poziţia în clasament, 11 au intrat în top şi am înregistrat cel mai mare salt la nivel regional, cu Ford“, spune George Mucibabici, preşedintele Deloitte România, la prezentarea clasamentului din acest an, pe seama unei creşteri cu aproximativ 10% faţă de anul anterior. Totuşi, cea mai mare com-panie din Europa Centrală a rămas, la fel ca în 2007, PKN Orlen (Polonia), urmată de MOL (Ungaria) şi Skoda (Cehia), Petrom, prima companie din topul românesc, ocupând abia locul 19 în regiune.

    Mucibabici este convins că cel mai important lucru pentru România este numărul de companii din top – pe măsură ce acesta creşte, ne îndreptăm spre locul patru, poziţia pe care el crede că o merităm din punct de vedere geografic şi demografic. Printre companiile recent intrate în clasament se numără Electrica (venituri de 1,16 mld. euro în 2013), Lidl România (cu venituri de 700,5 milioane de euro anul trecut) sau ADM România (642, 3 mil. euro). Clasamentul este condus de Petrom, noutatea după şapte ani fiind locul doi ocupat de Automobile Dacia, care a urcat în acest interval de timp două poziţii, pe seama cererii ridicate a Vestului pentru automobilele fabricate la Mioveni, dar şi datorită scăderii veniturilor unor companii precum Mittal Steel Galaţi şi Electrica. Ca şi în 2007, industria energiei şi a resurselor a fost un factor important în definirea  locului ocupat de România în clasament, cu venituri cumulate de 19,1 miliarde de euro.

    Cele mai dinamice continuă să fie şi în 2014 domeniile cu volume de vânzări mari, precum retailul (din cele şapte companii noi prezente în top, cinci sunt din industria bunurilor de larg consum) şi domeniile consolidate cu un număr restrâns de jucători importanţi precum telefonia, dar şi domeniile cu potenţial de export. Kaufland România a devenit cel mai puternic retailer din industria autohtonă, cu venituri de 1,6 miliarde de euro, iar Orange România a ieşit din top 10, aflându-se pe locul 228 în clasamentul general, cu venituri totale de 982,2 milioane de euro. ”Românii au un apetit ridicat pentru noi tehnologii. 30% din români sunt echipaţi în medie cu smartphone-uri, în timp ce în alte state din Vest proporţia este de peste 50-60%. În magazinele noastre, jumătate din cei care intră cumpără un smartphone. Există un mare potenţial în România„ , explică Jean-François Fallacher, CEO al Orange, încrezător în perioada care va urma. Mittal Steel Galaţi şi Dacia se aflau în 2007 aproape de locul 10 în sectorul de producţie, ţintă pe care doar Dacia a atins-o anul acesta. ArcelorMittal a acumulat în perioada 2009-2013 pierderi de 757 mil. euro, potrivit calculelor ZF,  iar cifra de afaceri a scăzut cu peste 30%, până la 837 milioane de euro. Dacia în schimb a urcat puternic în clasament, fiind a doua companie de pe piaţa autohtonă, cu venituri cumulate de 4,1 miliarde de euro şi ocupând locul 26 în topul celor 500 de companii.

    DACĂ ÎN 2007 ÎN CLASAMENTUL CELOR 50 DE BĂNCI INCLUSE ÎN TOP  EXISTAU TREI BĂNCI DIN ROMÂNIA, anul trecut numărul acestora a ajuns la şase, cu o valoare totală a activelor de 51,1 miliarde de euro, în scădere uşoară faţă de anul anterior, când suma activelor a fost de 52,1 miliarde de euro. Banca Comercială Română şi-a păstrat prima poziţie, dar Raiffeisen Bank şi Banca Transilvania au înregistrat cele mai mari creşteri. ”Acum cota de piaţă nu mai este lucrul prioritar, băncile trebuie să se uite la profitabilitate. Multe dintre acestea au ales să îşi vândă creditele neperformante şi încearcă să facă ordine, iar următoarea provocare va fi concentrarea pe relaţia cu clienţii şi pe produsele care să le îndeplinească nevoile„, potrivit reprezentanţilor Deloitte.

    ”Dacă ne uităm la Piaţa Victoriei, în afara de un Starbucks şi câteva farmacii, vedem numai bănci. Aceasta este principala problemă a sistemului bancar. Foarte puţine bănci au investit în servicii de nişă„, observă Omer Tetik, directorul general al Băncii Transilvania, cu privire la una dintre problemele băncilor de pe piaţa autohtonă. ”România este geografia noastră. Acţionarii Băncii Transilvania nu au avut cum să decidă reducerea expunerii pe România. A fost şi o oportunitate, dar şi un război adevărat, să creşti pe o piaţă în scădere. În banking, ca şi în alte sectoare acţionarii investesc bani acolo unde câştigă bani. Când se luptă cu creditele neperformante, băncile nu au un apetit de risc, nu sunt prietenoase.“ 

    De anul viitor, băncile vor fi nevoite să îşi folosească lichiditatea, iar astfel concurenţa se va intensifica, potrivit lui Tetik: ”Vremurile în care banii se făceau uşor au trecut. Vorbim despre o imensă lichiditate în piaţă, care nu este ghidată către economia reală încă. (…) Lichiditatea trebuie folosită pentru că băncile încep să piardă bani deoarece nu folosesc această lichiditate. Reintrăm într-o perioadă de creştere, dar nu vorbim despre creşterile din perioada 2005-2006, care nu sunt sănătoase şi nici nu sunt de dorit. Dacă PIB-ul ar creşte cu 5%, iar sistemul bancar cu 50%, ar fi un sentiment de bubble“.

  • A investit 2.000.000 de euro în cel mai mare lanţ de magazine de jucării din România. După cinci ani s-a ales praful

    Lorand Szarvadi a povestit pentru BM Storytellers că în acest an a ieşit din acţionariatul reţelei de magazine de jucării Toyplex. Szarvadi a deschis Toyplex în 2009 şi a investit aproape 2 milioane de euro în reţeaua care a ajuns la 19 magazine. 

    Lorand Szarvadi povesteşte că a”poziţionat Toyplex ca un magazin cu jucării pentru toate vârstele”. ”De fapt, conceptul nu mai ţinea ca atare, pentru că multe din lucrurile pe care le intuiam despre această piaţă s-au schimbat. Retailul de jucarii s-a transformat semnificativ. Azi copilul de zece ani vrea o tabletă, o consolă, nu se mai joaca cu lego sau cu papusi”, detaliază fondatorul Domo. Acum, Lorand Szarvadi îşi dă seama că ar fi trebuit schimbat conceptul din temelii si ar fi trebuit aleasă o cu totul altă sortimentaţie. ”În perioada aceea eu eram însă prea preocupat de criza de la Domo si nu am facut aceste schimbari, iar acum îmi pare rău, deoarece reţeaua a intrat pe un trend descendent şi s-a dezintegrat”. 

    La începutul acestui an, principalul său concurent, reţeaua de magazine de jucării Noriel, deţinută de fondul de investiţii BAF, a preluat 7 magazine, iar celelalte au fost pe rând închise sau cedate centrelor comerciale în care activau: ”Am ieşit din Toyplex treptat, am renunţat la câte un magazin pe măsură ce nu-si acoperea costurile, concurentul nostru Noriel a preluat 7 magazine , iar cu ultimele 5 magazine ramase compania a intrat la inceputul anului in insolvenţă”. Brandul Toyplex mai este prezent în centrele comerciale Vitantis şi Băneasa Shopping City, fiind operat de către acestea.

    Lorand Szarvadi este cunoscut pentru înfiinţarea şi dezvoltarea electroretailerului Domo, al cărui acţionar a fost până în 2007, când a vândut pachetul majoritar către un fond de investiţii. Cu banii câştigaţi, a investit în imobiliare (un teren de 100 de hectare lângă Bucureşti), în hoteluri (Best Western Balvanyos) şi în retail (reţeaua Toyplex). Investiţia în terenul pe care voia să dezvolte un oraş, lângă Bucureşti, a fost un eşec.

  • Opinie Claudiu Pândaru, director editorial Mediafax Group: Fă, Revoluţie!

     Suntem o naţiune blocată? Oprită în timp, sortită unui veşnic “la noi nu se poate”?

    Suntem o naţiune coruptă? În care dacă nu dai, nu primeşti? Suntem ţara de zece? Zece la sută şpagă?

    Zece ani cu executare?

    Chiar toţi cei 19 milioane alcătuim o naţiune care-şi fură pădurile?

    În care drumurile noastre toate se întâlnesc, dar niciodată nu se transformă în autostrăzi?

    Suntem o naţiune în care cel mai bun medic e norocul?

    Norocul de a nu ajunge în spital.

    Oricum ai lua acest popor, când îl cauţi în măruntaie e unul în care Google e un motor de avansare?

    În care golul umple plinul paharului, iar paharul înlocuieşte cartea?

    Suntem o naţiune de nostalgici? Suntem o naţiune care trăieşte în trecut, incapabilă să-şi schimbe viitorul?

    Care votează răul cel mai mic? Atât de aproape întotdeauna de răul cel mai mare? Sau dimpotrivă, suntem naţiunea care nu votează, pentru că oricum nu contează?

    Orice am face suntem o naţiune condusă de politruci căzuţi cu paraşuta, care strigă “fă, revoluţio”?

    După 25 de ani e timpul să ne amintim cine face Revoluţia: oamenii, noi.

    Suntem conduşi de indivizi care au toate defectele, lipsurile şi lipsa de caracter ce fac toate întrebările de mai sus să fie mai degrabă retorice. E vina noastră – a ta, a celui care citeşti, a mea, a celui care scriu. Ca naţiune, românii au un defect istoric: memorie scurtă.

    În goana prezentului, a creditului care trebuie plătit, a copilului care trebuie dus la şcoală, suntem complici în uitare.

    După 25 de ani e timpul să ne amintim că atunci când am vrut am luptat, noi sau părinţii noştri! Ne-am schimbat destinul.

    Ne-am câştigat dreptul la libertate, dreptul de a ne găsi fericirea, dreptul la viaţă şi dreptul de a vota liber.

    Am câştigat şi o obligaţie: să nu ne mai întoarcem în trecut!

    Haideţi să nu ne mai văicărim şi să ne amintim perfect ce vrem în singura zi din an în care noi ne-am câştigat dreptul să fim la putere.

    După 25 de ani de evoluţie şi reformă, a rămas o singura revoluţie neconfiscată de întrebări retorice:

    Revoluţia prin vot.