BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Cifrele din spatele Ebola: costul economic al fricii de virusul care a ucis 4.400 de oameni

    CEL MAI CREDIBIL MODEL, ÎN ACEST MOMENT, SUGEREAZĂ UN IMPACT ECONOMIC POTENŢIAL DE PÂNĂ LA 33 MILIARDE DE DOLARI PÂNĂ LA SFÂRŞITUL LUI 2015, DACĂ EPIDEMIA SE VA EXTINDE ÎN ŢĂRILE DIN VECINĂTATEA STATELOR LIBERIA, GUINEEA ŞI SIERRA LEONE, POTRIVIT UNUI STUDIU RECENT EFECTUAT DE BANCA MONDIALĂ.

    Această estimare este considerată cel mai grav scenariu, dar nu ia în considerare costurile care ar putea fi înregistrate dincolo de 18 luni şi nici declanşarea unei pandemii.
    Subiectul Ebola a fost în centrul atenţiei la reuniunea Fondului Monetar Internaţional şi a Băncii Mondiale care a avut loc la jumătatea lunii octombrie la Washington, liderii mondiali, reprezentanţi ai băncilor centrale şi ai unor companii de pe Wall Street având mai multe întâlniri şi dineuri pe această temă.

    Christine Lagarde, directorul general al FMI, a purtat o insignă inscripţionată cu ”Izolaţi Ebola, nu ţările„ şi a implorat audienţa: ”Trebuie să avem grijă să nu îngrozim planeta, din respect pentru întreaga Africă„.

    Asta din cauza costului economic al fricii, mult mai mare decât costurile medicale.

    ”Consecinţele economice rezultă atunci când teama şi îngrijorarea schimbă comportamentul„, a explicat David R. Kotok, preşedinte şi director de investiţii la  Cumberland Advisors, într-un raport privind posibilele scăderi economice provocate de epidemie.

    În cazul în care consumatorii şi oamenii de afaceri îşi restrâng călătoriile cu avionul, îşi schimbă planurile de vacanţă sau legăturile de afaceri în această lume globalizată, atunci ratele de creştere economică vor scădea şi nu se ştie în ce măsură sau pentru cât timp, a avertizat Kotok.

    Aceste temeri şi incertitudini au provocat deja declinul cotaţiilor acţiunilor unor companii aeriene precum United Continental Holdings şi American Airways, unii investitori fiind deja îngrijoraţi în privinţa posibilităţii interzicerii călătoriilor aeriene dinspre Africa de Vest către Europa şi Statele Unite.

    Andrew Zarnett, analist la Deutsche Bank, a scris recent un raport care analizează posibilele efecte ale Ebola, în comparaţie cu impactul economic al epidemiei SARS, care a provocat companiilor aeriene asiatice costuri de circa 6 miliarde de dolari, în 2003.

    ”Istoria ne-a arătat că dacă Ebola se va răspândi, va avea un impact semnificativ asupra sectorului aerian şi a industriei ospitalităţii„, a scris analistul.

    SARS a infectat 8.098 de oameni, a ucis 774 dintre aceştia şi s-a răspândit în 29 de ţări, cele mai afectate fiind China, Hong Kong, Taiwan, Singapore şi oraşul Toronto. Potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, SARS a costat ţările din estul Asiei circa 20 de miliarde de dolari, iar Statele Unite au suportat la rândul lor costuri de 7 miliarde de dolari, deşi nu s-au înregistrat decese pe teritoriul lor. Majoritatea costurilor consemnate de SUA au fost provocate de impactul asupra industriei călătoriilor, în special cel suportat de transportatorii aerieni şi hoteluri.

    Un caz mai grav a fost pandemia de gripă din 1918, care a ucis 40 de milioane de oameni în întreaga lume. Este dificil de evaluat impactul economic al epidemiei de atunci, care a avut loc în timpul Primului Război Mondial, perioadă în care statisticile erau puţine. De fapt, creşterea salariilor a fost mai mare atunci în statele unde rata de mortalitate din cauza gripei a fost mai ridicată, din cauza scăderii forţei de muncă.

    Vestea bună din prezent este că cele mai recente date şi comentarii venite din partea Asociaţiei Internaţionale a Transporturilor Aeriene arată că Ebola nu a afectat transporturile. Autorităţile din SUA şi Marea Britanie au început să ia măsuri pentru identificarea virusului în rândul călătorilor, iar IATA susţine că riscul transmiterii Ebola la bordul avioanelor este foarte scăzut.

    Nimeni nu a efectuat încă un calcul al costului din sistemul sănătăţii, respectiv al trainingului, testelor, tratamentelor, managementului deşeurilor, dar şi al tuturor paturilor care stau neutilizate în spaţii izolate.

    ”Sigur, cel mai mare pericol economic este izolarea ţărilor, care poate fi, intenţionat sau nu, un embargou economic real„, a spus Kaifala Marah, ministru de finanţe al Sierrei Leone.

    Estimările legate de costul economic al Ebola realizate de analiştii Băncii Mondiale John Panzer şi Francisco Ferreira ar putea fi cea mai profundă analiză de acest tip efectuată până acum. Raportul notează că, pe termen foarte scurt, dacă epidemia va fi ţinută sub control, costul va fi mic, de circa 359 de milioane de dolari.

  • Boris Billich: Mercedes-Benz este singurul brand premium care creşte în România

    Boris Billich este cel de-al doilea german care vine la conducerea reprezentanţei locale a Daimler, în ultimii opt ani. Predecesorul său, Michael Grewe, a condus compania atât în perioada de creştere 2007-2008, cât şi în anii de scădere, dar noul director a intrat în companie pe un nou trend ascendent al pieţei.

    În primele opt luni ale acestui an, Mercedes-Benz a fost singurul brand premium dintre cele trei mari germane care a crescut, avansul punctat fiind de peste 17% la aproape 1.500 de autoturisme, în timp ce BMW a scăzut cu 2% la 1.100, iar Audi şi-a micşorat numărul de maşini noi înregistrate cu 11% la 890 de unităţi, potrivit Direcţiei Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (DRPCIV). Creşteri au mai punctat şi cei de la Land Rover, de 20%, sau Volvo, de 13%, dar volumele acestora sunt sub cele înregistrate de cei trei constructori germani.

    „Segmentul premium este stabil anul acesta datorită nouă. Nu este însă o situaţie neaşteptată. În ultimii ani, vânzările de maşini premium pe piaţa locală au crescut mai repede decât piaţa sau au crescut în timp ce piaţa scădea. Acest lucru trebuia să se oprească la un moment dat, altfel s-ar fi ajuns la o piaţă dominată de segmentul premium, ceea ce nu se poate.

    De asemenea, programul Rabla a fost reînnoit, iar piaţa a fost puternic susţinută de acest program, în timp ce nimeni nu cumpără un Audi sau un Mercedes-Benz prin acest program. Astfel, situaţia este explicată atât de un stimul extern, programul Rabla, cât şi de evoluţia normală a pieţei“, explică Boris Billich.

    Poate continua creşterea în condiţiile actuale pe segmentul premium, având în vedere că acesta stagnează, în timp ce înmatriculările de autoturisme noi per total urcă cu 25%?
    „Dacă ne uităm la cota segmentului premium, aceasta este mai mare acum decât era în 2008. Dar este şi o tendinţă ce va continua în viitor. România devine tot mai bogată, economia locală creşte mai repede decât media europeană, desigur, cu suişuri şi coborâşuri, dar per total creşte, ceea ce înseamnă că per total clienţii caută şi îşi permit maşini mai noi, mai performante şi mai bune. În următorii 10-15 ani România se va putea compara cu Italia din punctul de vedere al cotei segmentului premium din piaţa totală“, a subliniat Billich. În Italia, cele trei mărci germane, alături de ceilalţi jucători din segmentul superior, au reprezentat în primele nouă luni ale anului aproape 15% din piaţă, potrivit datelor ANFIA, în timp ce pe piaţa locală acestea reprezintă circa 13%.

    În România anului 2007, ultimul an de creştere înregistrat de piaţa locală, Audi, BMW şi Mercedes-Benz înregistrau cumulat o cotă de piaţă de 2,5%. Anul trecut, conform datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Automobile (APIA), tot cele trei mărci au ajuns să reprezinte 11% din total piaţă autoturisme, în condiţiile în care brandurile premium au revenit încă din 2010 şi 2011 pe plus, pe o piaţă ce continuă să scadă puternic, la valori comparabile cu cele de la finalul anilor ’90.

    Pe de altă parte, Mercedes-Benz a reuşit să crească în acest an pe piaţa locală, în timp ce BMW şi Audi au scăzut, prin lansarea de noi modele, pe noi segmente. „Creştem pentru că avem modele atractive pentru clienţi, pentru că în urmă cu doi ani am demarat reînnoirea gamei Mercedes-Benz şi avem cea mai «sexy» gamă din segmentul premium, pornind de la A-Klasse şi CLA sau GLA, ce ne-au deschis uşa către clienţi noi. Spre exemplu, la segmentul SUV-urilor compacte, BMW şi Audi nu au avut un concurent pentru X1, respectiv Q3, iar acum au prin GLA. Lucrăm împreună cu toate diviziile, inclusiv cea financiară, pentru a oferi cea mai bună ofertă“, a spus şeful Mercedes-Benz România.

    Tot anul acesta constructorul german a venit şi în România cu noul V-Klasse, limuzina-van a mărcii, ce preia elemente de lux de la E şi S-Klasse şi le combină cu polivalenţa unui van. „V-Klasse reprezintă combinaţia ideală între o limuzină şi un vehicul de familie, mai ales în weekenduri şi când se merge în vacanţă. Foarte util este atunci când mergem în ţară la dealeri deoarece putem avea şedinţele în spate. Desigur, nu este o alternativă la S-Klasse, dar pentru companii cu businessuri prin România reprezintă o alternativă“, a spus Billich. Tot pe un nou segment a fost lansat şi AMG GT, coupe sportiv ce concurează direct cu Porsche 911.

  • Grupul eurofob al lui Nigel Farage din Parlamentul European a fost dizolvat

    “Eurodeputata letonă Iveta Grigule a părăsit EFDD, care nu mai are astfel reprezentanţi provenind din şapte state membre şi este, deci, declarat dizolvat astăzi (joi)”, a anunţat Jaume Duch, un purtător de cuvânt al PE, într-un mesaj postat pe Twitter.

    Dizolvarea are loc cu o săptămână înainte de votul de învestire a noii Comisii Europene (CE) conduse de către Jean-Claude Juncker, şi va fi foarte remarcată în cursul sesiunii plenare, deoarece Nigel Farage şi aliaţii săi vor fi nevoiţi să se aşeze alături de aleşii Frontului Naţional (FN, extremă-dreapta) în băncile eurodeputaţilor neînscrişi şi să împartă cu ei timpul luărilor de cuvânt care le este rezervat, a subliniat o sursă parlamentară.

    Un orator puternic, Farage s-a dovedit deosebit de critic faţă de Juncker în cursul dezbaterii dinaintea votului de confirmare a nominalizării acestuia la conducerea CE, în iulie.

    Marele învingător în alegerile europene din Marea Britanie, Farage a reuşit să aibă un grup parlamentar doar în primele două sesiuni – în iulie şi septembrie -, o perioadă “foarte scurtă, dar nu (este) surprinzător”, a confirmat altă sursă parlamentară.

    “Prima înfrângere a euroscepticilor! Grupul EFDD dispare după plecarea letone Iveta Grigule”, a comentat pe contul de Twitter grupul Partidului Popular European (PPE, conservator) condus de către germanul Manfred Weber.

    Grupul EFDD a fost înfiinţat, după alegerile europene din mai, de către o alianţă între cei 24 de aleşi Ukip conduşi de Farage şi cei 17 aleşi ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a eurofobului Beppe Grillo, cu sprijinul disidentei FN Joelle Bergeron, a doi eurodeputaţi din cadrul Partidului Democraţilor Suedezi, deputatei letone Iveta Grigule din Uniunea Ţăranilor, unei deputate din Partidul Ordine şi Justiţie din Lituania şi unui deputat din cadrul Partidului Cetăţenilor Liberi din Cehia.

    Constituirea unui grup politic impune prezenţa unor eurodeputaţi din cel puţin şapte state membre UE, ceea ce FN nu a reuşit să obţină. Farage a reuşit să creeze grupul chiar înainte de termen, mulţumită aderării disidentei FN şi a lui Grigule.

  • Grupul eurofob al lui Nigel Farage din Parlamentul European a fost dizolvat

    “Eurodeputata letonă Iveta Grigule a părăsit EFDD, care nu mai are astfel reprezentanţi provenind din şapte state membre şi este, deci, declarat dizolvat astăzi (joi)”, a anunţat Jaume Duch, un purtător de cuvânt al PE, într-un mesaj postat pe Twitter.

    Dizolvarea are loc cu o săptămână înainte de votul de învestire a noii Comisii Europene (CE) conduse de către Jean-Claude Juncker, şi va fi foarte remarcată în cursul sesiunii plenare, deoarece Nigel Farage şi aliaţii săi vor fi nevoiţi să se aşeze alături de aleşii Frontului Naţional (FN, extremă-dreapta) în băncile eurodeputaţilor neînscrişi şi să împartă cu ei timpul luărilor de cuvânt care le este rezervat, a subliniat o sursă parlamentară.

    Un orator puternic, Farage s-a dovedit deosebit de critic faţă de Juncker în cursul dezbaterii dinaintea votului de confirmare a nominalizării acestuia la conducerea CE, în iulie.

    Marele învingător în alegerile europene din Marea Britanie, Farage a reuşit să aibă un grup parlamentar doar în primele două sesiuni – în iulie şi septembrie -, o perioadă “foarte scurtă, dar nu (este) surprinzător”, a confirmat altă sursă parlamentară.

    “Prima înfrângere a euroscepticilor! Grupul EFDD dispare după plecarea letone Iveta Grigule”, a comentat pe contul de Twitter grupul Partidului Popular European (PPE, conservator) condus de către germanul Manfred Weber.

    Grupul EFDD a fost înfiinţat, după alegerile europene din mai, de către o alianţă între cei 24 de aleşi Ukip conduşi de Farage şi cei 17 aleşi ai Mişcării Cinci Stele (M5S) a eurofobului Beppe Grillo, cu sprijinul disidentei FN Joelle Bergeron, a doi eurodeputaţi din cadrul Partidului Democraţilor Suedezi, deputatei letone Iveta Grigule din Uniunea Ţăranilor, unei deputate din Partidul Ordine şi Justiţie din Lituania şi unui deputat din cadrul Partidului Cetăţenilor Liberi din Cehia.

    Constituirea unui grup politic impune prezenţa unor eurodeputaţi din cel puţin şapte state membre UE, ceea ce FN nu a reuşit să obţină. Farage a reuşit să creeze grupul chiar înainte de termen, mulţumită aderării disidentei FN şi a lui Grigule.

  • Cutia neagră a fraţilor Koch: anatomia unui imperiu de 115 miliarde de dolari

    ÎMPREUNĂ, FRAŢII CHARLES ŞI DAVID KOCH CONTROLEAZĂ UNELE DINTRE CELE MAI MARI AVERI DIN LUME, FOLOSITĂ INCLUSIV PENTRU FINANŢAREA SISTEMULUI POLITIC AMERICAN. CEEA CE NU SE ŞTIE EXACT ESTE DE UNDE AU VENIT BANII. Enormitatea averii Koch nu este un mister. Charles şi David deţin fiecare peste 40 de miliarde de dolari. Influenţa electorală a fraţilor Koch, oligarhi autohtoni ai Americii, este de asemenea un fapt bine cunoscut. Reţeaua lor politică a contribuit la susţinerea facţiunii Tea Party din Partidul Republican şi finanţează în prezent acest partid. Organizaţiile afiliate grupului Koch au colectat circa 400 de milioane de dolari în timpul campaniei electorale din 2012 şi intenţionează să cheltuiască alte 290 de milioane de dolari pentru susţinerea republicanilor în alegerile parţiale din acest an.

    Koch Industries nu este totuşi cu desăvârşire opac. Problemele cu legea ale grupului, care includ investigaţii ale Congresului şi ale Departamentului de Justiţie, procesele civile şi condamnările primite, precum şi informaţiile provenite inclusiv din interiorul companiei scot la iveală un imperiu toxic, ale cărui profituri finanţează Partidul Republican, potrivit unei analize realizate de publicaţia Rolling Stone.

    Pe parcursul a aproape cinci decenii, sub conducerea lui Charles Koch, grupul a plătit penalizări record, civile şi penale, din cauza problemelor de mediu, iar în 1999 divizia operatoare de conducte petroliere a primit cea mai aspră sancţiune de până atunci din istoria SUA, pentru o explozie a unei conducte care a dus la moartea a doi adolescenţi din Texas.

    Volumul emisiilor toxice ale Koch Industries este uriaş. Potrivit Political Economy Research Institute al University of Massachusetts, doar trei companii se află în rândul celor mai mari 30 de poluatori ai aerului, apei şi climatului din America, ExxonMobil, American Electric Power şi Koch Industries.

    După preluarea din 2005 a fabricii de hârtie Georgia-Pacific, Koch Industries poluează mai mult apele naţiunii americane decât General Electric şi International Paper la un loc. Compania se află pe locul 13 în privinţa poluării aerului, iar Koch poluează mediul mai mult decât giganţii petrolieri Valero, Chevron şi Shell. În total, Koch generează anual 24 de milioane de tone de gaze cu efect de seră. În aceste condiţii, Koch a semnat în luna martie un angajament, la Departamentul de Justiţie, că va investi 40 de milioane de dolari la o uzină petrochimică din Port Arthur, Texas, pentru modernizarea acesteia în conformitate cu legea antipoluare, Clean Air Act.

    Istoricul toxic al Koch Industries nu este limitat la poluarea fizică, ci se extinde şi la practicile în afaceri, care au fost ţinta unor numeroase investigaţii federale, soldate cu puneri sub acuzare şi condamnări, amenzi şi penalizări. Şi, o mare ironie a administraţiei preşedintelui Barack Obama, reforma în domeniul serviciilor financiare pare să fie în beneficiul Koch Industries, care profită de retragerea companiilor de pe Wall Street din speculaţiile cu contracte futures pentru materii prime.

    Deseori se afirmă că fraţii Koch fac afaceri în industria petrolului. Adevărul este că grupul Koch nu este un producător major de petrol, ci s-a dezvoltat puternic în domeniul transformării hidrocarburilor în bunuri.  Koch Industries comercializează, transportă, rafinează şi procesează hidrocarburi, pe care le transformă în produse ca fertilizatori sau lycra. Compania controlează cel puţin patru rafinării, şase fabrici de ethanol, o centrală energetică pe bază de gaze naturale şi aproape 8.000 de kilometri de conducte. Până nu demult, compania rafina circa 5% din petrolul consumat în America, dar această cotă a scăzut în urma închiderii unei rafinarii din Alaska, după ce s-a descoperit că un solvent toxic s-a scurs în pânza freatică. Koch Industries produce şi cantităţi uriaşe de produse petrochimice, care devin la rândul lor materii prime pentru alte afaceri ale grupului. În cadrul Koch Industries, ceea ce intră ca ţiţei West Texas Intermediate iese sub forma unui covor Stainmaster.

    Compania se laudă că din 1960 valoarea Koch Industries a crescut de 4.200 de ori, depăşind creşterea indicelui bursier Standard & Poor’s de aproape 30 de ori. În medie, Koch anticipează să îşi dubleze veniturile la fiecare şase ani.

    În prezent, Koch este un jucător major şi în exploatarea zăcămintelor de şist. În 2012, o subsidiară a Koch a construit o conductă capabilă să transporte 250.000 de barili pe zi de petrol obţinut prin fracturare hidraulică, din sudul Texasului la Corpus Christi, unde compania deţine un complex de rafinare.

    Koch este implicat şi în exploatarea unora dintre cele mai bogate dar poluatoare zăcăminte petroliere din America de Nord, nisipurile bituminoase din Alberta.

  • Dacă tot a început curăţatul haznalei, să râcâim şi ungherele

    Am transpus în alţi termeni o parte, zic eu importantă, dar ignorată de către public şi de către justiţie, din dosarul Rompetrol, care a dus în puşcărie, săptămâna trecută, 11 inculpaţi. Naţiunea a răsuflat uşurată, circul a făcut ca firmitura de pâine să pară mai mare, mai crocantă şi mai dulce. Dar, dincolo de circ, mai sunt nişte întrebări.

    Fondul problemei, în partea de dosar care se ocupă de creanţa libiană, este vânzarea participaţiei României la dezvoltarea şi exploatarea zăcământului Murzuk, cu rezerve de 2 miliarde de barili (Petrom are rezerve de circa un miliard de barili). Afacerea a început înainte de 1989, când Rompetrol şi România erau o forţă în industria petrolieră mondială. Deoarece au considerat că nu pot asigura 500 de milioane de dolari pentru dezvoltarea zăcământului, autorităţile române au decis, în 1993, să renunţe la participaţia Rompetrol, care a fost cedată, pentru circa 27 de milioane de dolari, la care se adăugau compensaţii de 85 de milioane de dolari (adică suma în dispută din dosar).

    O afacere de sute de miliarde de dolari a fost aruncată de cabinetul Văcăroiu la coş cu o hotărâre de guvern cu numai 136 de cuvinte; de ce? Scuza cu asigurarea fondurilor nu mi se pare a sta în picioare, o afacere în petrol a găsit şi va găsi oricând finanţare, indiferent de cine este implicat, de parteneri, de situaţia politică, economică sau de orice altceva; în acelaşi timp, cele 500 de milioane de dolari erau o sumă care trebuia asigurată într-o perioadă îndelungată de timp, nu odată.

    Răspunde cineva pentru această decizie? Ce etichetă i se poate pune? Cel puţin unul dintre miniştrii care au semnat HG 157/1993 a fost chemat la Parchet, dar în calitate de martor. O fi de ajuns? Care este definiţia pentru „subminarea economiei naţionale“?

    În 1994 Rompetrol, privatizată prin MEBO, construia, conform unei ştiri din presa vremii, 26 de sonde în Libia,
    într-un contract cu valoare de 40 de milioane de dolari, exporta echipament petrolier în Rusia de 50 de milioane de dolari şi prognoza vânzări de aproape 100 de milioane de dolari în anul următor. Capacitate de a continua contractul pare că ar fi avut; dar între timp se privatizase, prin MEBO. Paradoxal, Patriciu spunea că a preluat Rompetrol, în 1998, cu o cifră de afaceri de 6,6 milioane de dolari şi cu pierderi de 1,5 milioane de dolari.

    Vorbim astăzi despre dezindustrializare de parcă ar fi un soi de fenomen natural inevitabil, ca încălzirea globală. Ciudat, puţini par a se simţi răspunzători pentru decizii de stat, luate de guverne şi de autorităţile îndreptăţite, pentru căpuşarea companiilor şi pentru aducerea lor în mod voit în faliment. Că pe urmă vin nişte personaje şi taie utilaje şi le fac fier vechi, nici nu mai are prea mare importanţă; rădăcina răului este în altă parte.

    De aceea zic, dacă tot a început curăţatul haznalei, să râcâim şi ungherele: decizia politică, cumetriile, năşelile, imobilismul, prostia, răutatea, lăcomia. Câţi slujbaşi la stat ar trebui să-i însoţească pe afaceriştii intraţi în puşcării, slujbaşi la stat care au îngăduit, au văzut, au profitat dar nu au acţionat? Motivul? Multe-multe miliarde de euro. Miliarde din devalizarea băncilor, din căpuşarea combinatelor, din contrabanda cu produse petroliere, ţigări şi alcool, toate Jimboliile, Ţigaretele şi toate tunurile ultimilor 25 de ani. 

    Ilustrez cu Hieronymus Bosch, „Magicianul şi hoţul de buzunare“; la mijloc, între cei doi, e poporul, concentrat, desigur, în direcţia greşită.

  • Semne că urmează să fii concediat. Specialiştii în resurse umane îţi spun ce trebuie să faci

    Există anumite semne că urmează să îţi pierzi locul de muncă, iar starea de incertitudine nu va face decât să scadă randamentul angajatului. Mai mulţi directori de resurse umane au explicat care sunt aceste semne şi cum trebuie tratată această problemă.

    Robin Brodrick, coordonator al departamentului de resurse umane de la EMC, enumeră lucrurile care ar trebui să ridice semne de înrebare referitor la siguranţa jobului. “Îţi găseşti jobul publicat pe un site recrutare; şeful tău vrea să descrii detaliat activitatea ta zilnică; sarcinile tale zilnice încep să fie redistribuite către alţi colegi, sau eşti rugat să îi instruieşti şi pe alţii, pentru orice eventualitate; nu mai eşti invitat să participi la şedinţe care înainte erau obligatorii – toate acestea sunt semne că jobul tău poate fi în pericol”, explică Brodrick. “Nu trebuie să intri în panică. Soluţia este să stabileşti o întâlnire cu şeful tău, fără a-i spune însă ce vrei să discutaţi. Astfel ai şanse mai mari să primeşti nişte răspunsuri cinstite.”

    Brodrick notează că atunci când îi vei spune superiorului că activitatea recentă te-a făcut să te gândeşti la siguranţa postului tău, există trei variante de răspuns pe care l-ai putea primi. “Prima posibilitate este şi cea mai rea, şi anume ca şeful tău să îţi confirme că vei fi dat afară. A doua variantă este una mult mai bună, şi anume să fii informat că toate aceste mutări au ca scop promovarea ta”, scrie specialistul.

    “Cea de-a treia variantă este aceea în care superiorii tăi consideră că volumul de muncă a crescut şi tu nu îi mai poţi face faţă, drept pentru care s-a decis aducerea altor angajaţi care să te ajute. Indiferent de ce explicaţie vei primi, nu te grăbi să răspunzi. Analizează bine ce vrei să faci în continuare.”

  • Locul unde niciun angajat din România nu vrea să ajungă. Oamenilor le e ruşine să spună cât câştigă

    Judeţele pe care trebuie să le evitaţi atunci când vine vorba despre veniturile obţinute la locul de muncă sunt Harghita (venit salarial mediu net lunar de 1.075 lei), Teleorman (1.173 lei) şi Maramureş (1.192 lei), scrie Vocea Transilvaniei.

    Faţă de situaţia de la jumătatea anului trecut, judeţul Harghita a căzut de pe penultimul loc ca nivel de salarizare pe ultimul, iar judeţul Vaslui a urcat de pe ultimul loc pe poziţia 39 din 43. De altfel, salariile medii din Vaslui sunt pe locul al doilea pe ţară ca ritm anual de creştere. Dacă, în iunie 2013, salariul mediu net din Vaslui era de 1.086 lei/lună, cu un an mai târziu valoarea acestuia a ajuns la 1.204 lei/lună, marcând un avans de aproape 11%.

    Persoanele care lucrează în Bucureşti primesc cele mai mari salarii din ţară. Interesante sunt următoarele poziţii în clasamentul judeţelor în funcţie de nivelul salariului mediu net pe care îl primesc angajaţii. Astfel, pe poziţia a doua, după Capitală, se situează judeţul Ilfov, unde, tot datorită companiilor din Bucureşti, lucrătorii au avut un venit salarial mediu net de 1.980 lei, în luna iunie a acestui an, conform datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), notează Vocea Transilvaniei.

    Pe locul al treilea se plasează, la mică distanţă judeţul Timiş, cu un salariu mediu net de 1.810 lei. Judeţul vestic a urcat de pe locul 5, în luna iunie 2013, pe locul 3 anul acesta, după o creştere medie a veniturilor salariale ale angajaţilor de 9,4%.

  • Povestea lui Dragoş Pavăl, antreprenorul care a construit de la zero imperiul Dedeman

    Dragoş Pavăl a fost pe coperta Business Magazin în 2010, anul în care urma să devină nu numai liderul din piaţa de bricolaj, ci şi cel mai mare retailer român. Antreprenorul băcăuan a construit reţeaua de bricolaj Dedeman, care a realizat anul trecut o cifră de afaceri de de 2,67 miliarde de lei (606 milioane euro) şi un profit net de peste 288 de milioane lei (65,2 milioane euro).

    Previziunile pentru 2014 se referă la o creştere a vânzărilor de opt procente, pe fondul extinderii reţelei de magazine. Având un buget de investiţii de 65 de milioane de euro pentru 2014, Dedeman a ajuns la 40 de magazine, prin deschiderea a patru noi unităţi: la Târgu-Jiu, Deva, Sibiu şi în cartierul bucureştean Colentina. Compania are peste 7.300 de angajaţi în reţeaua de magazine şi cele două centre logistice.

    An după an Dedeman a înghiţit o felie tot mai consistentă de piaţă, fiind retailerul cu cea mai spectaculoasă evoluţie în perioada de după 2008. „Criza aduce oportunităţi: terenuri la preţuri mai bune, construcţii mai ieftine. Oamenii care visau preţuri fantasmagorice pentru terenuri au ajuns să atingă pământul cu picioarele. Nu aş putea spune că preţurile au scăzut, deoarece la valorile vehiculate înainte de criză nu se mai făceau tranzacţii. Terenurile au început să devină din nou disponibile“, spunea Dragoş Pavăl în 2010. Iar de atunci a continuat să deschidă în fiecare an 4-5 noi magazine.

    Povestea lui Dragoş Pavăl a început în primii ani după revoluţie, când, alături de fratele Adrian Pavăl, dintr-o familie cu opt copii, au pornit afacerea de la zero. În 1995 a văzut primul magazin de bricolaj de mari dimensiuni, şi-a propus să facă acelaşi tip de afacere şi a durat mai bine de zece ani până a ajuns la formatul actual de magazin.

  • Alba-neagra cu sechestrul Lukoil: cum intervenţia premierului Ponta a modificat abordarea Parchetului într-un dosar de evaziune de 230 mil. €

    Care a fost filmul evenimentelor în dosarul evaziunii fiscale de 230 mil. euro în care este implicată rafinăria Lukoil? Totul a început când în dimineaţa zilei de joi, 2 octombrie, Parchetul Curţii de Apel Ploieşti a anunţat că au loc 23 de percheziţii la sediile societăţilor Petrotel-Lukoil, Lukoil Energy & Gas România, Lukoil Lubricants East Europe, Agenţia Lukom-A-România, TP LOG Services, într-un dosar în care ruşii sunt învinuiţi de un prejudiciu de evaziune fiscală şi spă­lare de bani de 230 de milioane de euro. Aceste firme aveau anul trecut circa 1.200 de oameni şi cumulau pierderi de de aproape 250 mil. euro, 210 mil. euro fiind generate numai de rafi­nă­ria Petrotel-Lukoil care are 468 de salariaţi. Firmele percheziţionate repre­zintă activitatea Lukoil în România, mai puţin partea de benzinării care este ad­mi­nistrată prin intermediul Petrotel-Lukoil.

    Vineri, 3 octombrie, Lukoil anunţă că începe procedurile de oprire a rafi­nă­riei. Potrivit celui mai recent comunicat al Lukoil, chiar de joi, 2 octombrie, Parchetul a pus sub sechestru conturile bancare ale Petrotel-Lukoil şi stocurile comerciale ale companiei, o măsură dură prin care operaţional rafinăria a fost oprită.

    Petrotel-Lukoil este a treia cea mai mare rafinărie din România, cu o capacitate de 2,4 milioane de tone.

    „În procesul penal, ca şi în procesul civil, rolul sechestrului asigurător este să asigure existenţa bunurilor necesare pentru executarea unei eventuale hotărâri potrivnice părţii împotriva căreia s-a dispus măsura. Premisa esenţială a instituirii sechestrului este existenţa unui pericol ca partea să îşi ascundă bunurile, să le distrugă, să le înstrăineze ori să le sustragă în alt mod de la urmărire“, spun reprezentanţii casei de avocatură PeliFilip.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro