BusinessMagazin

Tag: poveste

  • REPORTAJ: Povestea Danei, singurul român din delegaţia SUA care trăieşte la Soci un alt “vis american”

    Se lasă cu greu înduplecată să răspundă la nişte întrebări. “Eu nu fac nimic special, sunt angajată la federaţia de schi şi atât. Nu vreau să mă dau mare”. Îi spun că nu e vorba de laudă, ci de o modalitate de a spune o poveste. Una care se dovedeşte mai târziu a fi cu happy-end, un “story” în care eroina îşi vede împlinit “visul american”, dar total diferit de conceptul lui clasic. Acceptă.

    Dana, singurul român care face parte din numeroasa delegaţie a Statelor Unite ale Americii deplasată la Jocurile Olimpice de la Soci, a plecat la 17 ani, în 1993, din România împreună cu familia în SUA. A studiat informatică la Universitatea din Denver, pe care a absolvit-o în 2007. În urmă cu 12 ani a obţinut şi cetăţenia americană.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Înţelepciunea unui ardei iute, uscat şi afumat

    Chipotle este un soi de ardei iute, uscat şi afumat, dar şi un lanţ de restaurante cu specific mexican răspândit în Occident, cu venituri de aproape 3 miliarde de dolari anual. Fundamental, este un lanţ de fast-food care a decis să se „vândă” cu o doză bună de anticonsumerism. O să înţelegeţi ce spun dacă o să căutaţi pe YouTube „Scarecrow Chipotle”.

    Primul clip este cel care trebuie, este un film de animaţie ce are aproape 12 milioane de vizualizări şi care prezintă istoria unui personaj trist care vine în contact cu lumea dură şi ascunsă a hranei industriale – pui umflaţi cu seringa de către roboţi, văcuţe prizoniere ale unor instalaţii ce amintesc de caznele inchiziţiei, reclame false ce propovăduiesc prospeţimea şi naturaleţea, automatism nemilos, totul pe fundalul unui cântec trist-copilăresc care vă va muia şi mai tare inima. În cele din urmă mesajul este optimist, iar Chipotle se fereşte să se bage în ochii privitorului, un logo apărând doar câteva secunde în trei minute de film.

    Filmul promovează şi un joc de mobil cu aceeaşi tematică şi este, de fapt, parte a unui campanii inspirate ce promovează valorile pe care mizează compania – hrană sănătoasă, responsabilitate, echitate. Toate acestea ar fi vorbe goale dacă Chipotle nu s-ar ca defini ca opunându-se sistemului şi nu ar încerca să se muleze pe valorile tinerei generaţii (veţi putea citi un text extrem de interesant despre preferinţele generaţiei Y, şi nu numai, în acest număr al revistei). Iar dacă adaugi emoţie, treaba e gata: Los Angeles Times descrie Scarecrow drept suprarealist şi magnetic, iar un jurnalist de la Slate crede că scena cu văcuţele prizoniere în maşinării este cel mai dureros moment văzut vreodată în marketingul fast-food.

    Dincolo de efuziunile lacrimogeno-marketingo-jurnalistice, cred că trebuie evidenţiată înţelepciunea celor care se ocupă de marketingul companiei americane; mi se pare că sunt un bun exemplu pentru cultura orală spre care cred că ne îndreptăm. Îi spun cultură orală pentru că mi se pare că revin în prim plan elementele culturii orale de dinainte de apariţia alfabetului. Un citat lămuritor, pe care l-am mai folosit, via Marshall McLuhan: „Lucrul pe care l-ai descoperit este un ajutor nu pentru memorie, ci pentru amintire, iar discipolilor tăi le împărtăşeşti nu adevărul, ci doar o formă care seamănă cu adevărul; vor auzi multe lucruri, dar nu vor învăţa nimic; vor părea că sunt atotştiutori, dar de fapt nu vor şti nimic; vor fi o companie plictisitoare, părând înţelepţi fără să fie„. Nu este un contemporan criticând internetul şi nici un erudit făcând praf Wikipedia.

    Este Platon, filosoful, exprimându-se în privinţa scrisului, a alfabetului, a comunicării prin cuvânt scris; considera toate acestea drept revoluţii distructive şi pleda pentru singurul mod de transmitere a cunoştinţelor, singurul mod de învăţătură pe care îl cunoştea, pe cale orală. Iar în prezent spre acolo ne îndreptăm, martore sunt rezumatele, impresiile, notele care ajung să cântărească mai mult decât enciclopediile, postările emoţionale la care reacţionăm pe Facebook sau enervarea cu care îi receptăm pe hateri.

    Veţi regăsi această fascinaţie a cuvântului povestit în discursurile acelea vestite ţinute de Bill Gates, Steve Jobs sau Richard Branson, la conferinţele TED şi, mai nou, la evenimentul nostru „Storytellers”: nimic nu-i mai minunat decât o sală care reacţionează, care receptează, care primeşte şi care se bucură.

    Un tablou – îl veţi recunoaşte cu uşurinţă – cu o poveste uluitoare apărută în presa vremii: într-o seară de decembrie a anului 1889 un individ numit Vincent a sunat la uşa unei case rău-famate din Arles. Portarul i-a deschis, iar numitul Vincent i-a înmânat urechea sa proaspăt tăiată, învelită într-o bucată de hârtie, spunându-i: „Luaţi-o, o să vă folosească„. Da, multe zeci de ani după, ne foloseşte încă.

  • Dan C. Mihăilescu, la BM Storytellers: “De vreo şase-şapte ani, nu le mai spun afacerişti în sensul peiorativ de altădată” VIDEO

  • Prima ediţie BM Storytellers: patru poveşti pentru zece ani – GALERIE FOTO

    Criticul şi istoricul literar Dan C. Mihăilescu, Bogdan Enoiu, directorul general al grupului McCann Erickson România, proprietarul City Grill, Dragoş Petrescu şi partenerul fondator al casei de avocatură Biriş Goran, Gabriel Biriş au fost vorbitorii primei ediţii, dedicată primului an de aparţie a revistei. Startul discuţiilor a fost dat de criticul literar Dan C. Mihăilescu, care a povestit despre transformarea societăţii româneaşti în ultimii zece ani şi despre impactul transformării asupra propriei persoane, şi a percepţiei sale asupra lumii de afaceri. “Eu fiind născut în anul în care a murit Stalin, în 1953, în decembrie, am fost educat în dictatură, iar totul era foarte simplu: stăteam ca o găină sub capac în timp ce Partidul decidea pentru noi.

    Prin urmare, din ‘90 şi până prin 2004, am avut şi eu, ca toată generaţia mea, prejudecata că omul de afaceri, supranumit în mod peiorativ “afaceristul”, cunoscut pe vremuri drept “chiaburul” era rău.”, a mărturisit Dan C. Mihăilescu  prejudecată pe care a avut-o până prin anii despre mediul de afaceri. “De vreo şase-şapte ani, nu le mai spun <afacerişti> în sensul peiorativ de altădată şi observ nişarea extrardinară a acestui mediu”. Sfatul lui Dan C. Mihăilescu a fost, ca în pofida diverselor domenilor de activitate, oamenii de afaceri să îşi găsească un teren comun, at`t la propriu, c`t şi la figurat: pasiunile. Astfel, s-ar realiza un transfer între lumea de afaceri, cultură şi spiritualitate.

    Dealtfel, pentru următorul invitat, Bogdan Enoiu, pionierul publicităţii în România,  “Tenisul este mult mai frumos decât cu publicitatea cu siguranţă”. Cei zece ani au fost pentru compania pe care o conduce ghidaţi de încercerea de a fi cei mai buni:  “Din punct de vedere al creaţiei, cred că am reuşit”. Exemplifică prin campania pentru cicolata cu rom, inspirată de gusturile copilăriei: “dacă a fost bine pentru noi atunci, cu surprindere am constatat că sunt valorizate şi acum”. Principala problemă identificată de Enoiu este lipsa educaţiei corespunzătoare din şcoli: “Pentru un PIB mai mare, e nevoie de oameni mai educaţi”.

    Educaţia a fost unul dintre argumentele care i-au adus succes lui Gabriel Biriş: după ce a absolvit Facultea de Electronică din cadrul Universităţii Polithenice din Bucureşti, a fost  inginer, consultant, iar apoi avocat. Totuşi, a mărturisit în cadrul galei BM Storytellers că nu şi-a făcut un CV p`nă în anul 2008. 2004, anul lansării revistei, a fost un punct de cotitură pentru el: “Până prin 2004, când citeam vreo lege, aveam în minte un singur scop, cum să o evit, o golănie tipic românească, în condiţiile în care mi-am început cariera când impozitul profit era de 38%. |n ce priveşte Business Magazin, Biriş îşi aduce aminte de un material de opinie pe care l-a scris în publicaţie. Intitulat “Puţină matematică nu strică”, acesta a determinat o modificare a unei taxe care pirvea acciza pentru leasing. 2004 l-a găsit pe Dragoş Petrescu lucr`nd într-un restaurant McDonald’s din Milano, pentru a-şi îndeplini visul de deschide un magazin în franciză în Italia.

    Deşi obţinuse contractul, Ambasada Italiei în România nu i-a permis începerea unei afaceri în peninsulă, astfel, a deschis primul City Grill din România. În cariera lui, a ajuns  a ajuns la concluzia că “Există două specii de oameni: antreprenorii şi angajaţii, iar pentru a fi antreprenor trebuie să fii puternic, determinat şi să nu îţi imaginezi că vei avea piscină şi elicopter, la fel ca Lupul de pe Wall-Street. Ingredientele sunt cele 10.000 de ore de muncă pentru un lucru făcut cu adevărat bine, după cum spunea şi Malcolm Gladwell în <Excepţionalii>”

  • Opinie Mădălina Bălan: Personal branding şi leadership

    Dar ce contează mai mult pentru succesul în viaţă, în relaţii şi în business? Identitatea sau reputaţia?
    Aţi cunoscut pe cineva care să fie promovat sau care să primească o mărire de salariu pe baza a ceea ce credea despre sine? Sau pe cineva care să fie iubit, respectat şi urmat pe baza credinţelor cu privire la propria persoană? Probabil că nu… Reputaţia este cheia succesului sau a eşecului într-o organizaţie şi de aceea reputaţia sau brandul personal este elementul critic care ar trebui să ne preocupe dacă dorim să avansăm, să influenţăm şi să lăsăm ceva memorabil şi durabil în urma noastră.

    Precum personajele din poveşti, la fel şi oamenii reali sunt descrişi de cei din jur, de cei cu care aceştia interacţionează în diverse ipostaze, prin prisma comportamentelor lor, a acţiunilor întreprinse. În povestea lui Harap Alb, Spânul este un personaj negativ nu atât prin însuşiri supranaturale, cât mai ales prin autenticitatea lui umană. El aduce cu sine teroare, răutate şi violenţă. El întruchipează individul ascuns, deprins să obţină avantaje şi bogăţie prin înşelăciune. El îşi falsifică un statut social la care altfel n-ar fi avut acces.

    Cu nimic diferite sunt şi caracterizările pe care le auzim în poveştile urbane, organizaţionale. Numai că spaţiul nu mai este unul fictiv, ci cât se poate de real, iar textul este „scris„ chiar de către ceilalţi martori din organizaţie, colegi şi subordonaţi.
    În cazul liderilor, reputaţia este esenţială. Îi urmăm pe cei pe care ne tratează cu respect, care au talent pentru relaţii, care iau decizii bune, care se manifestă echilibrat, care văd drumul pe care trebuie să mergem pentru a avea succes şi care îi inspiră pe ceilalţi.

    CÂT DE ATRACTIVĂ ESTE PERSONALITATEA TA?
    Personalitatea este rădăcina comportamentelor şi a valorilor care ne ghidează deciziile şi acţiunile, iar legătura dintre personalitate şi calitatea leadership-ului şi a reputaţiei este una cât se poate de directă şi de puternică. Studiile arată că această relaţie este una mai solidă chiar decât cea dintre operaţia de bypass şi rata de supravieţuire, dintre administrarea de ibuprofen şi reducerea durerii sau dintre fumat şi apariţia cancerului pulmonar într-un orizont de 25 de ani!

    CE TRĂSĂTURI DE PERSONALITATE PREZIC UN BRAND DE SUCCES AL UNUI LIDER?
    În primul rând, este necesar să avem acele ingrediente esenţiale care prezic succesul în leadership şi asigură o bună reputaţie. Cercetările de peste 30 de ani ale prof. dr. Robert Hogan şi ale colaboratorilor săi demonstrează că sunt esenţiale siguranţa de sine, energia, ambiţia, comportamente care îi determină pe ceilalţi să ne urmeze, dar şi tactul, diplomaţia, talentul pentru relaţii, comportamente care îi determină pe cei din jur să ne urmeze mai multă vreme şi să rămână coagulaţi în jurul nostru.
    Liderii eficienţi, care asigură performanţa pe termen lung şi angajamentul în organizaţii, sunt cei care: acţionează cu integritate, tratează oamenii cu respect, comunică eficient, iau decizii corecte, îşi asumă responsabilitatea pentru greşelile lor şi stabilesc standarde înalte şi o viziune coerentă.

    BRANDUL DE LIDER: CUM ÎŞI DESCRIU SUBORDONAŢII SEFII.
    Încrederea în forţele proprii, asertivitatea,
    energia, abilitatea de a stabili o agendă de lucru
    cu standarde ridicate, ambiţia şi dorinţa de succes
    sunt ingrediente importante pentru un lider. Însă modul în care aceste trăsături sunt percepute de membrii echipei va face diferenţa între ce va rămâne în memoria unei companii ca fiind un lider bun sau unul slab, toxic, distructiv.
    Mediul de afaceri occidental este o sursă prolifică de poveşti de lideri toxici, expuse în spaţiul public. Din anii ‘80 încoace, se vorbeşte intens în mediul organizaţional de factorii comportamentali deraianţi, mai ales la vârful companiilor. Să ne imaginăm, spre exemplu, încrederea în forţele proprii ca element pozitiv şi important pentru un lider.

    Când această încredere în sine se transformă în aroganţă, narcisim, efectele sunt nocive. Iar când aceste tendinţe comportamentale exagerate sunt neconştientizate şi necontrolate, consecinţele asupra eficienţei în business sunt de-a dreptul catastrofale. Avem de a face cu lideri care nu mai sunt capabili să înveţe din propriile greşeli, care nu şi le mai asumă, care găsesc mereu vina în alţii, care nu pot forma coaliţii şi echipe în jurul lor şi care, în cele din urmă, eşuează.

    MĂDĂLINA BĂLAN (Managing Partner HART Consulting)

  • Povestea românului care a ajuns să lucreze la cele mai mari filme de la Hollywood

    După ce a muncit în nordul Spaniei până în 2009, Adrian s-a întors în ţară şi s-a angajat în cadrul unei multinaţionale, dar a ajuns la concluzia că postul îl limita din punct de vedere profesional. Şi-a deschis o afacere specializată în consultanţă în proiectare şi servicii tehnice. A fost la un interviu pentru un post de freelancer la Trixter, in Munchen, iar cei de acolo i-au oferit un post pe două luni; ulterior, i s-a propus un post permanent.

    Trixter, compania la care lucrează acum Adrian, este specializată efecte speciale şi animaţie, având drept clienţi, printre alţii, pe cei de la Warner Bros., Marvel sau 20th Century Fox. Românul ocupă funcţia de Computer Graphics Supervisor, iar faptul că Trixter este una din companiile care prelucrează spre final producţia înseamnă că mare parte din ceea ce face Adrian ajunge pe marile ecrane.

    Adrian Ursei a învăţat de unul singur bazele graficii animate, culegând informaţia cu ajutorul motoarelor de căutare pe vremea când lucra în Spania. Îi place România, dar nu ştie încă dacă se va întoarce în ţara în care s-a născut.

  • Cel mai bine plătit angajat român din istorie

    Potrivit publicaţiei The Global and Mail, reprezentanţii companiei aeriene au declarat că salariul de bază al directorului executiv este de 1,4 milioane de dolari. La acest salariu se adaugă şi bonusurile pe care Rovinescu le primeşte pentru rezultatele deosebite la locul de muncă. Suma totală se ridică la 9,5 milioane de dolari.

    Air Canada îi oferă aceste bonusuri pentru că a contribuit la depăşirea obiectivului de profit al companiei, la creşterea nivelului de lichiditate. Capacitatea de a negocia cu angajaţii este un alt plus al managerului. De asemenea, Călin Rovinescu este cel care a lansat compania de transport low-cost Rouge, deţinută de Air Canada.

    În 2012, sub conducerea lui Călin Rovinescu, Air Canada a înregistrat un profit de 131 milioane de dolari, după mai mulţi ani consecutivi în care a raportat pierderi.

    Călin Rovinescu conduce Air Canada, o companie cu 27.000 de angajaţi şi venituri operaţionale de 12,1 miliarde de dolari. În 2012 a fost ales preşedinte al consiliului executiv al Star Alliance, cea mai mare alianţă mondială a companiilor aeriene.

  • Cartea anului? “101 moduri de a folosi rochia de mireasă a fostei soţii”

    La despărţire, Kevin şi-a întrebat deja fosta parteneră ce să facă cu rochia de mireasă. “Whatever the f**k you want”, a replicat ea, iar Kevin aşa a şi făcut.

    Adică a folosit-o drept costum de vânător, drept sperietoare de păsări, costum de sumo, pânză de corabie, capă de erou, pictură, şervet de masă, prelată de maşină, paraşută pentru a frâna maşina, umbrelă, cort sau hamac. Şi astea sunt doar câteva moduri. Iar din asta a ieşit un blog şi pe urmă o carte.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin de luni, 9 decembrie

    COVER STORY: 4G – sfârşitul tuturor restricţiilor

    La nouă ani de la momentul când Vodafone (Connex) lansa în premieră în România serviciile de date 3G, piaţa locală va marca în aprilie 2014 o nouă revoluţie tehnologică: mai multe reţele mobile cu tehnologia 4G vor oferi în majoritatea oraşelor din ţară nu doar viteze de acces la internet de aproape 300 de ori mai mari, ci şi o stabilitate şi o calitate a serviciului ce vor putea rivaliza în sfârşit cu cele ale conexiunilor fixe.

     

    CARIERĂ: Facultăţile care îţi asigură o slujbă după absolvire

     

     

    AFACERI: Vânzătorii de sentimente pentru manageri prea ocupaţi

    MANAGEMENT: Din mina de aur de la Brad, în birourile din piaţa Victoriei

    SPECIAL: Ucraina, la moment de răscruce

     

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay.

  • Fabuloasa poveste a singurului român din Formula 1

    „Am fost concentraţi să reuşim în Germania, am lăsat totul în România. Nu ne-a fost greu, ţinând cont de regimul Ceauşescu, din cauza căruia ne-a fost confiscat totul. Totuşi, când iei totul de la zero, există mari implicaţii, printre care şi faptul că nu am avut timp să mă întorc în ţară”, explică Colesnic motivele pentru care vizitele sale în România sunt rare.

    Călin Colesnic, alias Colin Kolles, vorbeşte româna la perfecţie deşi, după ce familia lui a imigrat din ţară în urmă cu 30 de ani, şi-a schimbat nu doar numele, ci întregul stil de viaţă.

    S-a născut în România , dar este un cetăţean german şi, înca de la o vârstă fragedă a intrat în business-ul familiei – stomatologie. “Am studiat medicina fiindcă m-a interesat acest domeniu, iar apoi am decis să merg în direcţia stomatologie şi să mă alătur mamei mele la clinica deschisă de ea.” Adela Colesnic, mama sa, este cunoscută de pacienţii germani drept Dr. Adele Kolles. 

    Deşi lucrează de mai bine de 12 ani ca stomatolog, Călin Colesnic a avut întotdeauna o afinitate pentru maşini, datorită pasiunii trasmise de la tatăl lui:  “Tatăl meu, de profesie inginer, participa la raliuri încă din perioada în care eram în România. Când eram copil, mergeam şi eu cu el la curse, ca o mascotă”, îşi aminteşte Colesnic.  Călin a învăţat tainele automobilismului de la tatăl său, fost pilot de raliuri. Pentru că încercările de a devenit pilot au eşuat, Călin a decis să intre în afacerea cu maşini a familiei din landul Bavaria.

    Începând din 2000, şi-a lansat cariera în sporturile cu motor. A fost mai întâi la conducerea Team Kolles şi TME, două echipe din Formula 3. În ciuda lipsei de succes notabil, a fost mai numit managing director şi team principal al echipei Jordan de către proprietarul său – Alex Schaider, în 2005, iar între 2009-2010 a participat cu echipa sa, Team Kolles, la cursa de la Le Mans.

    A rămas în echipă în timpul tranziţiei de la Midland, Spyker şi  în cele din urmă Force India , dar a fost demis în 2009, când Vijay Mallya i-a luat locul ca Team Principal. Deşi echipa a luptat pentru puncte sub mandatul lui Kolles, el a avut  de-a face cu cel mai mic buget pe grilă şi eforturile sale au  apreciate.

    În 2009, a introdus două Audi R10s în Le Mans 24 Hours şi a terminat al şaptelea şi al nouălea cu un fost pilot de la Jordan – Narain Karthikeyan  şi cu un fost pilot de la Midland, Christijan Albers.

    În februarie 2010, Kolles a fost numit Team Principal al echipei debutante în Formula 1, Hispania Racing, înlocuindu-l pe fondatorul echipei, Adrian Campos. A părăsit această poziţie în decembrie 2011.

    Întrebat cum a fost să fie unul dintre cei 12 manageri din Formula 1, a asemănat munca lui cu conducerea unei afaceri: „Funcţia pe care eu am avut-o eu a fost puţin diferită decât funcţia lui Stefano Domenicali de exemplu, care are un buget de la Ferrari şi este de fapt doar un supraveghetor de buget în principiu. Funcţia mea a fost să cumpăr o echipă, să ajut să supravieţuiască, să o construiesc şi să o aduc la un nivel. Este ca şi cum aţi cumpăra o firmă falimentară pe care trebuie să o curăţaţi şi să o aduceţi în sus iarăşi”.

    Deşi nu a fost campion mondial, Colesnic se declară mulţumit de faptul că a îndeplinit toate misiunile primite: „Am reuşit să aduc echipele la nivelul propus, lucru deloc uşor, ţinând cont de timpurile pe care le trăim, în care finanţările se lasă aşteptate.”

    Colesnic consideră că cele două coordonate ale carierei sale – medicina şi maşinile – au în comun precizia: „În stomatologie trebuie să fii foarte precis, iar asta ajută şi la automobile. Trebuie să fii precis, să te ţii şi să mergi a „long side alined”.

    Zvonuri din presa internaţională spun însă că între profesia de stomatolog şi pasiunea pentru maşini ar fi existat şi legături mai practice: se spune că el l-ar fi operat pe Tiago Monteiro înaintea Marelui Premiu al Turciei din 2005, după ce pilotul a acuzat grave probleme dentare, în perioada în care era la Jordan. De asemenenea, un an mai târziu ar fi realizat o procedură similară şi în cazul lui Christijan Albers, la Midland.
    În afară de realizările profesionale, Călin Colesnic şi-a întemeiat în Germani, în Ingolstadt şi o familie. Este căsătorit cu o femeie de naţionalitate germană şi are două fete. Deşi cu ele vorbeşte în germană, cu părinţii lui vorbeşte „ o mixtură, care cuvânt apare mai repede”.