BusinessMagazin

Tag: construire

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 7 noiembrie 2016

    COVER STORY: Un business cu volum

    Klaus Reisenauer a plecat din România în 1982 şi s-a întors 20 de ani mai târziu pentru a demara o afacere în construcţii, strâns legată de dezvoltarea Kaufland pe plan local. Criza financiară a adus însă momente dramatice în domeniul în care activa, aşa că a decis să încerce un business pe un un alt segment. Alături de Cristina Fleacă, a mizat pe dezvoltarea pieţei de produse profesionale pentru îngrijirea părului.

     

    EVENIMENT: Gala CEO Awards 2016

    RETAIL: Ofensiva IKEA pentru România şi întreaga regiune

    ANTREPRENORIAT: Acronim de ţinut minte

    TEHNOLOGIE: Adaptarea la noua realitate digitală

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Cine este misteriosul Simon Roth, cel care va construi viitorul sediu al Renault din Bucureşti

    Simon Roth, 68 de ani este un om de afaceri de origine israeliană şi fondator al companiei Ganel Real Estate, care a construit mai multe centre logistice pe care le-a închiriat către Renault, cum este cel de la Oarja din apropiere de Piteşti. Acesta este cel mai mare depozit de piese al Renault, de unde se livrează componente pentru modelele Dacia şi cele pe platformă Dacia peste tot în lume. Construcţia are 65.000 mp şi are pe stoc 70.000 de tipuri de piese. 

    În Europa Centrală şi de Est a investit în Ungaria începâd cu anul 1997, unde a dezvoltat un centru co­mercial de 40.000 mp şi unul de birouri de 20.000 mp.

    Cititi mai multe pe www.zf.ro

  • Designerul oazelor de linişte ale elitei autohtone

    Hamid Nicola Katrib a venit în România din Liban în urmă cu aproximativ un deceniu şi de atunci şi-a construit un nume pe nişa amenajărilor interioare, mai ales în rândul oamenilor de afaceri locali care îşi transformă locuinţele în adevărate opere de artă.

    „M-au ajutat mulţi factori şi multe coincidenţe, destinul m-a adus unde trebuie la momentul potrivit“, îşi descrie arhitectul specializat pe design interior Hamid Nicola Katrib experienţa profesională. Discuţia are loc într-un birou care reflectă îi personalitatea: în biroul lui sunt instalaţii – fluturi, insecte, obiecte asociate în mod atipic – în capsule de sticlă, pe care le descrie drept „un moment static, s-a oprit timpul fix în momentul de dinainte să se mişte sau să cadă“, precum şi tablouri cu influenţe suprarealiste realizate de el sau din colecţia personală de portrete.

    Katrib a sosit în România în urmă cu aproximativ zece ani din Liban, iar de atunci a început să câştige pe baza apetitului în materie de amenajări interioare ale elitei din mediul de afaceri. A ajuns acum la circa 20 de proiecte pe an, în toată ţara; majoritatea sunt în domeniul rezidenţial – mai ales pentru clienţi oameni de afaceri şi politicieni. Din rândul clienţilor companii oferă ca exemplu lanţul de clinici stomatologice Dent Estet, pentru care a lucrat la realizarea proiectului Dent Estet Kids. Spune că pentru acestea variază costurile, în funcţie de dimensiune şi alte particularităţi. O plajă pe care o oferă este între 3.000 de euro, cost pentru un stand într-un magazin comercial, şi 15.000 de euro pentru amenajarea unei case (care se întinde pe aproximativ un an). Realizează astfel venituri anuale de câteva sute de mii de euro.

    Alegerea domeniului de activitatea a fost naturală pentru arhitectul de origine libaneză, cunoscut în prezent drept unul dintre cei mai apreciaţi designeri de interior din România: „Am crecut într-o casă frumoasă, cu părinţi cu posibilităţi, cu servitor; iar după ce casa a ars într-un incendiu, când eram mici, ai mei au apelat la o decoratoare, care a refăcut casa“, îşi aminteşte Katrib despre primul contact cu designul interior. Şi-a cultivat gustul pentru frumos şi în vacanţele de vară, indiferent unde le-a petrecut: când venea verile la bunicii din România, în Bacău, prefera să picteze, iar bunicii lui l-au trimis la un atelier de pictură, unde a învăţat tehnica picturii în ulei. A vândut primul tablou în ulei la 14 ani cu 350 de dolari, iar pe următorul, tot pe atunci, cu 500.

    În urmă cu aproape 10 ani, nu venise în România hotărât să rămână. A ajuns aici din cauza unui eveniment nefericit din familie – bunicul din partea mamei murise şi povesteşte că, deşi îşi făcuse bagajul pentru şapte zile, un om de afaceri, tot libanez, l-a convins să rămână. La momentul respectiv avea 23 de ani şi lucra pentru un birou de arhitectură din Liban, unde se angajase după absolvirea facultăţii. Katrib povesteşte că, deşi acolo companiile nu angajau arhitecţi fără experienţă, facultatea facilitează întâlnirea dintre mediul de afaceri şi studenţi. Spre exemplu, companiile analizează proiectele de diplomă ale absolvenţilor şi, în baza acestora, face oferte câtorva câţiva dintre ei.

    A primit mai multe oferte şi spune franc că a ales compania care i-a oferit salariul cel mai mare, dar şi prin prisma notorietăţii acesteia. Compania respectivă avea proiecte în tot Orientul Mijlociu, dar şi în sudul Franţei, cu clienţi membri ai familiei regale din Orient. „Făceam bugete cu milioane, acolo clienţii nu întrebau cât costă proiectele respective, important era să le placă. Amenajau case în Londra, Elveţia, Maroc, pe care nici măcar nu le vizitau.“ Ajunsese astfel, ca pe lângă salariul lunar, care pentru un începător era de circa 1.200 de dolari pe lună, la venituri suplimentare de 2.000-4.000 de euro, atât din proiectele derulate, cât şi din vânzarea din tablouri.

    Omul de afaceri din Bucureşti i-a propus o triplare a salariului şi beneficii – casă şi maşină. Singura condiţie impusă era să rămână în România. „Discuţia a avut loc vineri, iar până luni a trebuit să iau o decizie. Într-un weekend a trebuit să hotărăsc dacă încep o viaţă nouă aici sau dacă mă întorc la modul sigur, unde cât de cât mediul era asigurat în jurul meu“, îşi aminteşte arhitectul. În domeniul arhitecturii, e imposibil să reuşeşti într‑un mediu sărac şi fără conexiuni, de aceea decizia a fost cu atât mai dificilă: „Nu este ca în cazul unei rochii pe care ai făcut-o şi pe care o pui în vitrina unui magazin, pe care orice trecător o poate vedea; trebuie să fii într-un anturaj în care oamenii îşi permit să angajeze arhitecţi şi designeri“.

  • Ce aeroport din România va avea un nou terminal de pasageri. Va fi unul dintre cele mai moderne din ţară

    Aeroportul Oradea va avea din 2017 unul dintre cele mai moderne terminale de pasageri din România. Consiliul Judeţean,  ­prin Aeroportul Internaţional Oradea, a publicat pe SEAP contractul privind construirea, extinderea şi modernizarea de terminale de pasageri, în valoare de 20.798.860 de lei, scrie infooradea.ro.

    Construirea terminalului este imperios necesară având în vedere că, începând din decembrie de pe Aeroport vor fi operate, săptămânal, 4 noi zboruri înspre Bucureşti, iar din martie 2017, numărul de zboruri se va tripla. În acest context, actuala infrastructură nu va mai permite operarea la cifrele de trafic preconizate. Acest lucru a fost subliniat la întâlnirea cu reprezentanţii companiilor aeriene avută cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei Aeroporturilor din România, desfăşurată în octombrie 2016 în Băile Felix.

  • Ce aeroport din România va avea un nou terminal de pasageri. Va fi unul dintre cele mai moderne din ţară

    Aeroportul Oradea va avea din 2017 unul dintre cele mai moderne terminale de pasageri din România. Consiliul Judeţean,  ­prin Aeroportul Internaţional Oradea, a publicat pe SEAP contractul privind construirea, extinderea şi modernizarea de terminale de pasageri, în valoare de 20.798.860 de lei, scrie infooradea.ro.

    Construirea terminalului este imperios necesară având în vedere că, începând din decembrie de pe Aeroport vor fi operate, săptămânal, 4 noi zboruri înspre Bucureşti, iar din martie 2017, numărul de zboruri se va tripla. În acest context, actuala infrastructură nu va mai permite operarea la cifrele de trafic preconizate. Acest lucru a fost subliniat la întâlnirea cu reprezentanţii companiilor aeriene avută cu ocazia Adunării Generale a Asociaţiei Aeroporturilor din România, desfăşurată în octombrie 2016 în Băile Felix.

  • Citeşte în noul număr Business Magazin din 31 octombrie 2016

    COVER STORY: Un milion şi numărăm în continuare
     
    Piaţa de servicii medicale a ajuns la 1 milion de abonamente. Fady Chreih, CEO al Regina Maria, povesteşte care este rolul jucat de companie pe piaţă şi ce planuri are pentru viitor.
     
     

    STRATEGIE: Planurile noului CEO al Roche pentru România

    TENDINŢE: Slujbele viitorului

    INTERNAŢIONALE: Cum vor arabii să pună mâna pe Deutsche Bank

    LIFESTYLE: Noutăţile de la cel mai recent festival Slow Food, la Roma

    Începând din 17 septembrie 2012, revista Business Magazin se distribuie în exclusivitate în reţelele Inmedio şi Relay sau pe bază de abonament.

     

  • Maşinile zburătoare accesibile la preţ ar putea fi disponibile în zece ani, anunţă Uber

    Uber a anunţat, joi, posibilitatea fabricării unor maşini zburătoare pentru navetiştii care circulă pe autostrăzile aglomerate, anunţă CNN.

    Compania consideră că în zece ani va putea construi o reţea de maşini electrice zburătoare, la un preţ accesibil, care vor decola şi vor ateriza vertical şi vor avea o viteză de 322 de kilometri pe oră. Uber nu intenţionează să construiască propriile maşini zburătoare, dar vrea să colaboreze cu alte firme, guverne şi comunităţi.

    Experţii sugerează, însă, răbdare. „Este minunat că avem aceste idei, ne obligă să începem să gândim diferit. Vom ajunge, la un moment dat, la acel nivel, aproape cum am văzut în desenele animate. Realitatea este, însă, că nu va fi la fel de repede sau de optimist precum sugerează documentele”, spune Ali Bahrami, vicepreşedintele pentru aviaţie civilă la Asociaţia Industriilor Aerospaţiale.

    Uber se aşteaptă ca maşinile zburătoare să aibă, iniţial, piloţi, până când tehnologia autonomă se va dezvolta suficient cât să fie mai sigură decât oamenii.

    Maşinile zburătoare se confruntă cu numeroase obstacole, precum costurile, reglementările şi acceptul public. De asemenea, nu este clar unde vor ateriza maşinile sau dacă vertiporturile (n.r. aeroporturi pentru aparatele de zbor care decolează sau aterizează vertical) sunt o opţiune avantajoasă, Uber menţionând că locurile de parcare de pe acoperişurile garajelor, heliporturile şi spaţiile deschise prezente la intersecţiile autostrăzilor ar putea fi folosite în acest sens.

    Planul aminteşte de iniţiativa directorului executiv al Tesla Motors şi SpaceX, Elon Musk, a trenului de mare viteză Hyperloop, pe care, însă, antreprenorul nu intenţiona să îl dezvolte.

  • Povestea celui mai misterios miliardar al lumii. A supravieţuit chiar şi unui accident aviatic

    Howard Robard Hughes jr a fost un antreprenor american care în timpul vieţii sale s-a numărat printre cei mai bogaţi oameni de pe planetă. A devenit cunoscut ca producător de filme independente, apoi a ajuns un simbol în industria aviatică şi spre finalul vieţii sale s-a făcut remarcat ca urmare a comportamentului excentric şi nevrozei obsesiv-compulsive.

    Misterul îi înconjoară chiar şi data şi locul naşterii; locul este fie, Humble fie Huston, iar Howard Hughes a susţinut de mai multe ori că ziua sa de naştere este în ajunul Crăciunului, în 1905, deşi alte surse fac referire la alte date: 7 octombrie 1906 sau 24 septembrie 1905. Oricum ar fi, Howard Hughes s-a născut într-o familie bogată, tatăl său lucrând în industria petrolului. A dovedit aptitudini extraordinare în inginerie încă de mic, construind la vârsta de 11 ani primul transmiţător radio din Houston, iar un an mai târziu a construit o bicicletă motorizată folosind părţi dintr-un motor de-al tatălui său.

    Mama sa, Allene Hughes, a murit în 1922, iar doi ani mai târziu a rămas şi orfan de tată; astfel tânărul de 19 ani a moştenit afacerea şi 75% din averea familiei. A renunţat la studiile de la Universitatea Rice, în 1925 s-a căsătorit cu Ella Botts Rice şi s-au mutat la Los Angeles în căutarea faimei. Şi-a folosit averea pentru a produce filme, primul fiind lansat în 1927, „Everybody’s Acting“, urmat de „Two Arabian Knights“ în 1928. Cele două au fost un succes, alimentându-i următoarele producţii. A cheltuit 3,8 milioane de dolari pentru a realiza „Hell’s Angels“, un film despre aviaţie, lansat în anul 1930; o altă peliculă de succes a fost „Scarface“ (1932). Altele au urmat de-a lungul anilor.

    Hughes a fost văzut cu mai multe cu actriţe celebre, precum Bette Davis, Ava Gardner, sau Katharine Hepburn. În anii ’30 şi-a îndreptat atenţia spre aviaţie: a construit mai multe modele de aeronave, a stabilit recorduri mondiale, printre care şi faptul că a zburat în jurul lumii în doar 91 de ore. În plus, este creditat cu realizarea primului tren de aterizare al unui avion.

    În 1932, a fost fondată Hughes Aircraft Company, divizie a Hughes Tool Company, care a produs mai multe modele de aeronave, dar şi elicoptere. În 1939, a cumpărat majoritatea acţiunilor Trans World Airlines pentru 7 milioane de dolari. Lui Hughes i-a fost interzis prin lege federală să îşi construiască propriul avion, aşa că s-a îndreptat spre producătorul Lockheed. Urmare a parteneriatului, au fost produse mai multe aeronave de succes precum Constellation sau Convair 880. Din cauza unor dispute, relaţiile dintre Hughes şi boardul companiei s-au răcit; în 1966 o curte federală, temându-se de un monopol, l-a obligat pe Hughes să vândă acţiunile TWA din cauza faptului că acesta deţinea şi Hughes Aircraft. Vânzarea i-a adus 547 milioane de dolari.

    Un alt business important a fost RKO, un studio important de la Hollywood pe care Howard Hughes l-a preluat în 1948. A dat afară trei sferturi din angajaţi şi a investigat cu meticulozitate înclinaţiile politice ale fiecăruia: comuniştii nu aveau ce căuta. În 1952 a vândut studioul şi un an mai târziu şi cinematografele. Totuşi, la sfârşitul lui 1954, Hughes a recăpătat RKO pentru 24 de milioane de dolari, iar şase luni mai târziu avea să-l vândă iar pentru 25 de milioane de dolari. Se crede că din toate aceste mişcări ar fi plecat cu 6,5 milioane de dolari în buzunar.

    Pe 7 iulie 1946, a fost implicat într-un accident aviatic grav; a suferit o fractură de claviculă, şi-a rupt toate coastele şi s-a ales cu numeroase arsuri de gradul 3. A supravieţuit, însă stilul său de viaţă a devenit retras. În 1947 a început unul dintre cele mai bizare episoade din viaţa lui Hughes: în decembrie, a intrat în sala de cinema de lângă casă, unde a rămas patru luni de zile, hrănindu-se în principal cu ciocolată şi lapte. Ajutoarele sale nu aveau voie să se uite la el, să vorbească cu el şi trebuia să răspundă doar când erau întrebaţi. În tot acest timp, Hughes stătea fixat pe un scaun, de cele mai multe ori gol, urmărind film după film, zi după zi. În 1968 ar fi devenit obsedat de filmul „Ice Station Zebra“, pe care l-ar fi urmărit încontinuu de 150 de ori, potrivit apropiaţilor săi. Comportamentul său excentric avea să continue până în ziua morţii sale, pe 5 aprilie 1976, la bordul unui avion. Averea sa la acea dată era estimată la 1,5 miliarde de dolari (echivalentul a 6,24 miliarde de dolari azi).

  • Cuplul care conduce patru afaceri de succes din sufragerie. Printre clienţii lor se numără Pepsi sau Nike

    Pentru cuplul de antreprenori Michael şi Caroline Ventura, ideea de a lucra de acasă înseamnă mult mai mult decât postarea de mesaje pe social media. Cei doi tineri conduc mai multe afaceri dintr-o clădire de trei etaje construită în secolul XIX în West Village, New York. Construcţia era iniţial împărţită în trei apartamente, dar acum a fost închiriată cu totul de soţii Ventura.

    Calliope (un magazin cu bunuri pentru casă), And&And (o sală de evenimente) şi Sub Rosa (studioul de design şi marketing al lui Michael) îşi au sediul în aceeaşi clădire. Programul de lucru începe la 8 şi se termină la 6, iar momentele libere au devenit o raritate. În cadrul Sub Rosa lucrează 50 de oameni, iar printre cei mai cunoscuţi clienţi se află Pepsi, Nike sau L.L.Bean.

    Chiar dacă nu pierd timp în drumul spre muncă, cei doi încearcă să găsească echilibrul perfect între job şi viaţa personală: în acest moment, ei ştiu mai bine decât oricine că a lucra cu o persoană apropiată este total diferit de a lucra cu alţi angajaţi.

    Cei doi lucrează împreună din ziua în care s-au cunoscut: “Am avut întotdeauna ideea de a munci împreună, pentru că ne-am cunoscut la birou”, povesteşte Caroline Ventura. “Michael regiza un clip şi a angajat compania la care lucram eu pentru a produce o parte din conţinut.”

    Ambii subliniază importanţa timpului liber: “Încearcă să dezvolţi o anumită rutină de care să te ţii”, spune Michael Ventura. “Nu stabilesc niciodată prea multe întâlniri, pentru că trebuie să am şi timp pentru mine.”

     

  • Nu vă feriţi să fiţi admiraţi!

    Business Magazin lansează a şaptea ediţie a topului „100 cei mai admiraţi CEO“, fie că sunt români, fie că sunt expaţi. 

    Poate părea un top plictisitor, pentru că în fiecare an cel puţin jumătate dintre cei mai admiraţi sunt aceiaşi: Mariana Gheorghe – Petrom, Steven van Groningen – Raiffeisen Bank, fraţii Pavăl de la Dedeman, Iulian Dascălu de la eMAG, şi mulţi alţii.

    Topul este alcătuit pe baza nominalizărilor făcute de cei care lucrează în business. Aşa se face că aceia care trebuie să voteze îi nominalizează pe cei cu care fac afaceri, pe cei care le sunt prieteni, pe oamenii de care au auzit sau au citit, pe care i-au văzut la diverse conferinţe.

    Mulţi antreprenori, CEO sau manageri trăiesc prin companiile sau brandul pentru care lucrează. Mulţi chiar se identifică cu brandul. De fapt, dacă ţi-ai construit un brand, exişti şi vei fi admirat prin el.

    Ne place sau nu ne place, de ani de zile oamenii sunt aceiaşi, pentru că apar prea puţini noi. Ca o ironie amară, conform datelor, generaţia Revoluţiei, adică aceia care s-au născut cu +/- 5 ani faţă de 1989, nu prea au vrut să intre în business.
    România nu are alţi oameni care să fie admiraţi decât cei consacraţi, măcar pentru a varia topul şi a aduce „sânge proaspăt“?

    Are, dar mulţi sunt ascunşi, se feresc să-şi arate faţa, se feresc să îşi spună povestea, poate pentru că nu consideră necesar, sau poate ca să nu fie călcaţi de Fisc, aşa cum s-a întâmplat cu alţi oameni de afaceri mai puternici ca ei.
    Are sens să fii „admirat“? Cu certitudine da. Antreprenorii americani sunt înnebuniţi după acest lucru, fac tot posibilul să apară în ziare, reviste, la televizor, să-şi spună povestea şi să atragă atenţia lumii asupra lor. Europenii sunt puţin altfel, preferând să fie mai retraşi.

    Sunt mulţi CEO sau antreprenori mai tineri care ies greu din carapacea lor, pentru că nu au fost învăţaţi să fie în atenţia publicului. Dar tot mulţi dintre ei se întreabă de ce în fiecare an Mariana Gheorghe este cea mai admirată, că a fost şi anul trecut şi acum şase ani, de ce Steven van Groningen este în frunte şi nu mai scăpăm de el, sau de ce alţii sunt tot acolo de ani de de zile.

    Cum să fii admirat dacă nu ieşi constant în faţa publicului, dacă nu povesteşti despre tine, despre ce-ai făcut, despre ce vrei să faci?

    A-ţi aloca săptămânal câteva ore pentru interviuri, pentru a participa la conferinţe, chiar pentru TV, nu înseamnă să pierzi vremea, ci dimpotrivă. A-ţi împărtăşi ideile de business şi de viaţă cu alţii nu înseamnă să dezvălui un mare secret prin care cineva îţi va fura ideea.

    A vorbi cu un client de-al tău şi cu un cititor anonim este unul din cele mai importante lucruri dintr-un business. Este marketingul tău personal, al brandului şi al companiei pe care o reprezinţi.

    Ţiriac vorbeşte foarte, foarte puţin, chiar deloc, despre cifrele din spatele afacerilor lui, dar întotdeauna este prezent în faţa brandului propriu. De aceea publicul şi ceilalţi oameni din business îl admiră. În spatele uşilor el este un „câine“ care nu lasă nimic pe masă, iar cei care au negociat cu el vreodată într-o afacere ştiu acest lucru.

    România are nevoie de oameni admiraţi, de poveştile lor, de sfaturilor lor şi nu în ultimul rând de produsele sau brandurile lor.
    Un brand personal pe care ţi-l construieşti în timp, cu determinare, îţi poate aduce foarte multe în business şi în viaţa de zi cu zi. Uşile se deschid câteodată mai uşor, preţul pe care trebuie să-l plăteşti pentru un produs sau un serviciu poate să fie mai mic decât „rate-cardul“, discuţiile cu băncile pot fi mai relaxate (şi aici mă refer la relaxarea condiţiilor de creditare), ajungi mai uşor pe lista head-hunterilor şi, nu în ultimul rând, îţi poate mări salariul din start.

    Dacă întrebi pe stradă cine sunt cei mai de succes oameni de afaceri români, pe listă apare instantaneu şi Gigi Becali, de care a auzit toată lumea. Dacă întrebi ce businessuri are, ce a construit, se lasă tăcerea. Dar este un om de afaceri de succes, fără îndoială. Iar orice taximetrist poate depune mărturie.

    Dacă întrebi cine îţi aduce cablu în casă sau cine ţine jos preţurile pe telefonia mobilă, nimeni nu ştie. Ştiu însă cei de la Concurenţă, zi de zi. Dacă întrebi cine îţi aduce coletul la uşă, există şansa să ştie de FAN Courier, dar nu ştiu cine este în spatele uneia dintre cele mai mari afaceri din ultimii ani.

    Câţi ştiu, dincolo de partenerii de afaceri, de bancheri sau de grupul restrâns din businessul românesc, de Raul Ciurtin, cel care a făcut brandul Zuzu? Foarte, foarte puţini. Dar Ciurtin s-a bătut parte în parte cu marile multinaţionale din lactate până când una dintre ele, Lactalis, i-a făcut o ofertă de nerefuzat.

    Dacă Raul Ciurtin şi-ar povesti mai mult istoria lui, ar arăta şi celorlalţi că poţi să te baţi cu oricine şi chiar să câştigi. Din fericire, el este printre cei admiraţi, dar poate şi noile generaţii au nevoie mai mult să ştie cine este el şi ce a făcut.
    Dacă aveţi o poveste, spuneţi-o! Pentru a lăsa o moştenire celor care vin din spate şi au nevoie să admire pe cineva! Nu vă feriţi să fiţi admiraţi! Indiferent cât de multe sau puţine lucruri aţi făcut.