BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Cealaltă cursă a antreprenorilor şi managerilor din mediul de afaceri autohton

    „Ce căutăm noi aici?“, s-au întrebat din ochi Dragoş Petrescu şi soţia lui, Karin, anul trecut, când au urcat pentru prima dată în autobuzul care îi transfera de la aeroportul din Atena către prima cursă de triatlon montan la care se înscriseseră. 

    Toţi oamenii din jurul lor erau perfect tonifiaţi, cu zâmbete largi pe faţă şi fericiţi să îşi revadă prietenii de la competiţiile anterioare. „Voi cine sunteţi?“, i-a remarcat la un moment dat pe soţii Petrescu unul dintre atleţi. „Sunteţi la prima participare la un triatlon montan şi aţi venit direct la xTerra?“, a continuat atletul prietenos, stârnind un hohot de râs în tot autocarul. Hohotul a fost însă prietenos, iar Dragoş şi Karin, deşi au terminat ultimii competiţia recunoscută printre atleţi drept cel mai dificil triatlon montan din lume, au devenit încrezători în forţele lor pentru că nu au abandonat. Anul acesta au mers la al doilea triatlon montan, pe cel mai greu traseu al xTerra, în Franţa, şi vor merge şi în 2015 tot la xTerra, moment când le vor lua cu ei şi pe cele trei fiice ale lor, care sunt pasionate de sport şi mai ales de înot.

    ÎN URMĂ CU ZECE ANI, CÂND LANSA RESTAURANTELE CITY GRILL, DRAGOŞ PETRESCU AVEA 106 KILOGRAME. GLUMEŞTE ŞI SPUNE CĂ AVEA EXACT ASPECTUL UNUI PATRON DE RESTAURANT PASIONAT DE MENIREA LUI DE A HRĂNI OAMENII. Întâlnirea sa cu sportul a coincis cu prima sa întâlnire cu Valeria van Groningen (soţia lui Steven van Groningen, unul dintre cei mai cunoscuţi oameni din business care fac sport de performanţă), care i-a propus să facă o pasta party după Maratonul Bucureşti la unul dintre restaurantele lui. „Eram interesat de viaţa sănătoasă, deşi mai mult în teorie, eram în plină dezvoltare a brandului Buongiorno, am decis să facem acea pasta party după maraton şi tot atunci mi-am zis că nu e OK să organizăm pasta party şi să nu participăm la maraton. Aşa că am făcut o echipă de patru pentru ştafetă, iar asta a devenit un trend în companie“, îşi aminteşte zâmbind Dragoş Petrescu perioada care i-a schimbat viaţa. Decizia de a participa la maraton a însemnat începerea antrenamentelor. S-a pregătit timp de şase luni în Herăstrău şi pe stadionul Tineretului pentru a reuşi să alerge cei 10 kilometri. Admite că, la început, după 500 de metri aproape leşina. A alergat susţinut însă şi „am putut să mă bucur de fiecare etapă – când am reuşit să alerg 2 kilometri sau 3 sau 5“.

    Un bun prieten al său alergător l-a sfătuit ce pantofi de sport să îşi ia (Axis pentru alergare), dar şi să îşi ia întotdeauna pantofi cu un număr şi jumătate mai mari sau să doarmă bine nopţile. De la alergarea la ştafetă la Maratonul Bucureşti în urmă cu şapte ani şi până la triatlonul finalizat la Hamburg în urmă cu patru ani alergarea a devenit parte a rutinei zilnice pentru Dragoş Petrescu. Şi-a schimbat radical alimentaţia, vegetalele însemnând acum 70% din meniul său (completate cu peşte 20%, carbohidraţi 5%, produse de origine animală 5%), numărul de ore de somn, şi-a stabilit un program de antrenament de 1-2 ore pe zi în şase zile din săptămână.

    Acum are 87 de kilograme şi crede că „alergarea te face mai puternic şi mai sănătos, iar principalul beneficiu este schimbarea stilului de viaţă – după ce începi să alergi susţinut nu mai poţi merge să mănânci ceafă de porc şi să bei trei baterii de vin. Fără să îţi interzici, pur şi simplu nu mai poţi“. De la alergat la ştafetă a trecut la semimaraton, apoi s-a reorientat către triatlon. A considerat că i se potriveşte mai bine, atât ca sport, fiind mai complex, cât şi ca pregătire.

    TRIATLONUL ESTE SPORTUL CARE A CÂŞTIGAT CEL MAI MULT ÎN POPULARITATE ŞI ÎN VIZIBILITATE ÎN ULTIMII ANI. Adrian Nănulescu, CEO al La Fântâna şi sportiv de triatlon, dar şi preşedintele federaţiei de profil, spune că fenomenul de creştere a triatlonului a coincis cu organizarea Triathlon Challenge Mamaia din 2009. Al doilea vârf de creştere pentru acest sport a venit după înfiinţarea Federaţiei Române de Triatlon, în 2012, care a început susţinerea şi promovarea competiţiilor sportive, dar şi încurajarea şi participarea amatorilor.

    Nănulescu ţine să precizeze că practicarea triatlonului, dar şi creşterea interesului pentru alte sporturi au venit într-un context favorabil: „Tendinţa generală este de a face ceea ce trebuie pentru tine, de a avea o viaţă mai activă şi mai sănătoasă, e parte dintr-un context mai amplu. Deschizi orice revistă şi găseşti sfaturi despre cum să trăieşti mai sănătos şi mai echilibrat“. Participarea mai multor oameni din business la competiţiile de triatlon, dintre care cel mai cunoscut este Steven van Groningen, CEO al Raiffeisen Bank, a avut un rol important de popularizare: „Au existat câteva personaje cârlig, peste 20 de participanţi de la vârful afacerilor care concurează regulat şi care sunt catalizatori pentru atragerea altor persoane în triatlon – datorită acestora, dintr-o dată numărul de participanţi a crescut considerabil, iar evenimentul a câştigat vizibilitate“. Conform lui Nănulescu, sportivii din mediul de business au adus nu numai „soft power“, prin influenţarea altor persoane, dar şi resurse pentru promovarea tradiţională.

     

  • Eşapament cu iz de cartofi prăjiţi

    Pe urmă mi-am dat seama ce se întâmpla: uleiul, amestecat cu ceva benzină sau petrol lampant, poate înlocui foarte bine motorina. Trăisem personal aşa ceva pe vremea lui Ceauşescu, când am plecat la drum lung cu un camion, dar cu jumătate din necesarul de carburant – deh, comunism, raţionalizare, plata datoriei externe. Undeva prin Cluj un butoi de ulei de transformator plus câţiva litri de gaz s-au transformat în carburantul necesar încheierii cu succes a delegaţiei. Este adevărat că au fost şi neajunsuri: maşina nu a mers cu mai mult de 60 la oră, iar dâra de fum negru pe care am lăsat-o în urmă, traversând Carpaţii, probabil a devenit vizibilă de pe Lună, la concurenţă cu Marele Zid. Dar am ajuns acasă!

    Iată că – arc peste timp -, în plin capitalism victorios, şoferii au rămas aceiaşi, cu un plus de rafinament, la propriu: au trecut de la ulei de transformator la ulei pentru gătit. Iar eşapamentul nu mai scoate fumul acela puturos, eventual lasă un iz de cartofi prăjiţi!

    N-aş fi scris istorioara asta dacă nu aş fi remarcat titlurile din presa americană, care binecuvântau reducerea preţului petrolului pe plan internaţional (de la 115 dolari barilul de Brent în iunie la 85 de dolari şi sub în prezent). Rezultatul a fost că preţul galonului de benzină a scăzut la pompă din zona „4 dolari şi peste dacă statul este bogat“ la sănătosul „sub 3 dolari galonul“, de unde o economie de circa 500 de dolari la bugetul anual al americanului mediu – unii remarcau că benzina a devenit mai ieftină decât laptele.

    Curios, am căutat date care să-mi arate ce s-a întâmplat în Europa. Cum cred că deja bănuiţi, pompele din Europa par să fi auzit doar ecouri îndepărtate ale scăderii preţului ţiţeiului şi afişează şi în prezent, cu variaţii de câţiva eurocenţi, în jur de zece, preţuri apropiate de cele de la mijlocul verii, când barilul era cât era. Să exemplific, cu preţul în euro de la 1 ale fiecărei luni, pentru benzina 95, în perioada iunie – noiembrie: Bulgaria: 1,29; 1,29; 1,29; 1,28; 1,20;  Ungaria: 1,37; 1,33, 1,34; 1,34; 1,25; Italia: 1,82; 1,80; 1,78; 1,77; 1,71; România: 1,43; 1,39; 1,40; 1,39; 1,32. Mă opresc, consum spaţiul, aţi prins ideea: la americani scăderea e de doi dolari la galon, adică în jur de 50 de cenţi la litru, la noi 8 – 10 – 12 cenţi.

    Sigur că pot exista explicaţii pentru această situaţie: taxele mari ale europenilor, subvenţiile de la americani, alegerile sau politicile sau geopoliticile. Dar mă gândesc că undeva, la un nivel fundamental, trebuie să fie şi altceva, să-i spunem, în lipsă de altceva mai bun, felul în care îţi priveşti clientul.

    Scriu acest text în ziua în care Petrom a anunţat o scădere a vânzărilor cu 11% la nouă luni şi nu ştiu dacă nu cumva asta se corelează cu o creştere importantă a vânzărilor de ulei de gătit.

    Diego Rivera este un pictor care, în opinia mea, nu are alt merit decât cel de a fi soţul soţiei sale, Frida Kahlo. A avut darul de a umple pereţii multor clădiri din Statele Unite sau Mexic cu ideile sale; cea de faţă se cheamă „Omul, stăpânul universului“ şi este o reproducere a unei fresce ce a fost pictată în Rockefeller Center, în 1933, şi distrusă la ordinul lui Nelson Rockefeller, din cauza includerii lui Lenin. Rimează cu tonul oarecum stahanovist al textului, cred.

  • Cel mai sărac preşedinte din lume primeşte un ajutor nesperat – VIDEO

    Jose Mujica, cel mai sărac preşedinte din lume, a primit o ofertă de nerefuzat din partea unui şeic arab. Acesta din urmă i-a oferit preşedintelui din Uruguay un milion de dolari pentru maşina sa, un VW Beetle din anul 1987.

    Locuitorii din Uruguay au fost amuzaţi de propunerea primită de Mujica, dar au spus că la o asemenea ofertă preşedintele ar trebui să renuţe la automobil.

    Mujica Cordano este din 2010 preşedintele Uruguayului şi este descris drept “cel mai sărac preşedinte din lume, prentru că îşi donează circa 90% din salariul lunar de 12.000 de dolari (263.000 pesos) pentru săraci sau mici întreprinzători.

    El a refuzat locuinţa de lux pe care statul i-a pus-o la dispoziţie şi a ales să stea la ferma soţiei sale, undeva la capătul unui drum de pământ, lăngă Montevideo. Locuinţa nu are apă curentă, ci fântână, iar la momentului vizitei unei echipe de reporteri BBC ferma era păzită de doi poliţişti şi de un căţel cu trei picioare. Din salariu îşi păstrează circa 770 de dolari, un venit la nivelul mediu lunar al unui cetăţean din Uruguay.

    În 2010, anul în care a devenit preşedinte, pe declaraţia sa de avere apărea doar un Volkswagen Broscuţă, în valoare de 1.800 de dolari. În 2012 a adăugat jumătate din averea soţiei sale – pământ, utilaje agricole şi o casă – care au ajuns la 215.000 de dolari. Mujica a fost luptător de gherillă în anii ’60 şi ’70, a fost împuşcat de şase ori şi a stat 14 ani în închisoare.

    “Nu mă simt sărac”, spunea Mojica. “Săraci sunt oamenii care muncesc pentru menţinerea unui stil de viaţă costisitor şi îşi oresc mai mult şi mai mult”.

     

  • Probleme la Oscar: nu se găsesc cinci roluri feminine mari, care să merite premiul

    La bărbaţi până acum preferinţele se îndreaptă spre tineri sau veterani, care apar în filme care aflate deja pe ecrane sau care nu au fost lansate încă: Eddie Redmayne – “The Theory of Everything”, Benedict Cumberbatch – “The Imitation Game”, Michael Keaton – ” Birdman”, Steve Carell  – “Foxcatcher”, Ellar Coltrane “Boyhood”,   Miles Teller – “Whiplash”, Kevin Costner – “Black and White”, Al Pacino – “The Humbling”, Jack O’Connell – “Unbroken”, Bradley Cooper – “American Sniper” sau  Mark Wahlberg – “The Gambler”.

    La roluri feminine este secetă, pentru că lansările din toamnă au fost puţine: Reese Witherspoon în “Wild” este cea mai notabilă. Asta înseamnă pârtie pentru tinere precum Jenny Slate şi pentrui producţii independente, precum “Obvious Child”. O licăr de lumină îl aduce “Still Alice” şi Julianne Moore în rolul unei profesoare care se confruntă cu un început de Alzhemer, un rol care o plasează în poziţia de favorită la premiu.

    Problema rolurilor feminine nu este nouă: în 2013 Martha Lauzen, directoare la Center for the Study of Women in Television and Film din San Diego a analizat 300 de filme lansate în 2013. Studiul concluziona că femeile reprezentau 15% dintre rolurile principale, 29% dintre personajele principale şi 30% din personajele cu un rol vorbit.

    Cinematograful comercial în schimb, ignorat de regulă de votanţii de la Oscar, beneficiază în schimb de serviciile unor nume precum Angelina Jolie – “Maleficent” şi Jennifer Lawrence – seria “Hunger Games”.
     

  • Un politician atacă: cel mai scump oraş din lume este “o schemă Ponzi”

    Deşi Singapore este cel mai scump oraş din lume, spune Chee Soon Juan, aici nu există un salariu minim stabilit prin lege. Nu este de mirare, în acest caz, că statul-insulă prezintă mari inegalităţi sociale. Singapore are cel mai mare raport dintre milionari şi numărul total de locuitori, dar aproape 5% din populaţie câştigă sub 5.000 de dolari pe an.

    Aproape jumătate din populaţia activă, susţine Chee Soon Juan, trăieşte de la un salariu la altul. 14% din populaţie nu are bani puşi deoparte, iar condiţiile de muncă sunt din ce în ce mai grele.

    “Singapore este ca o schemă Ponzi care are nevoie de noi imigranţi pentru a ţine economia în viaţă”, mai scrie Chee Soon Juan. “Acest lucru afectează însă calitatea veiţii pentru cetăţeni”. Acesta critică şi prim-ministrul Lee Hsien Loong, argumentând că acesta nu înţelege necesitatea unei reforme.

    Politicianul aseamănă situaţia din Singapore cu cea din Hong Kong, unde diferenţele sociale între bogaţi şi săraci sunt uşor de observat, notează CNN.

  • Google publică în premieră formula unică după care face angajări

    Modul în care Google face angajajări a revoluţionat modul în care procesul de recrutare funcţionează. Cea mai importantă regulă pe care o folosesc recrutorii din companie este însă foarte simplă: să nu faci niciodată compromisuri asupra standardului de angajare.

    Dacă un astfel de compromis există, fiecare persoană pe care o companie o va angaja va ajunge să aibă abilităţi mai scăzuze decât cea mai recent angajată. Jonathan Rosenberg, fostul şef de produs al Google, a vorbit despre cum se întâmplă acest lucru într-un interviu realizat la Harvard Business Review.

    “Ce se întâmplă dacă oamenii îşi pierd concentarea în ce priveşte valoarea absolută a talentului şi sunt distraşi de aspecte care ţin de urgenţa rolului? În momentul în care le permiţi echipelor tale să facă acest lucru, începi să angajezi oameni care se află sub nivelul standard de angajare al companiei. Se creează astfel o dinamică negativă a unui anumit “efect de turmă”. În momentul în care laşi un A să angajeze un B, B-ul va angaja un C, pentru că B se simte ameninţat de A. Prin urmare, trebuie să o iei de la început şi să te asigură că ai în companie doar A-uri care vor angaja A-uri”.

    Laszlo Bock, şeful departamentului de recrutare al Google, a împărtăşit aceeaşi idee într-un discurs recent ţinut la LinkedIn`s Talent:

    “Primul lucru pe care l-am făcut a fost să avem un standard ridicat de recrutare a talentelor şi să nu facem  niciodată un compromis. Larry şi Sergei şi-au dat seama din timp că se va ajunge la o revenire la mediocru în caz contrar. Să presupunem că angajezi o persoană foarte bună, ea va angaja pe cineva aproape la fel de bun, care, la rândul ei, va angaja pe cineva aproape la fel de bun. În timp, vei angaja doar persoane cu abilităţi medii.”

    Acesta este motivul pentru care în cadrul Google, deciziile legate de angajare nu revin managerilor. Toate aceste decizii sunt luate prin intermediul unui comitet ai cărui membrii sunt concentraţi asupra standardului de angajare.

  • Un nou experiment Facebook iese la iveală. Reţeaua de socializare ar fi crescut cu 3% prezenţa la vot în Statele Unite, în 2012

    Sistemul folosit de compania condusă de Zuckerberg nu este clar, însă acesta a ţintit prezentarea unor postări care să îi facă pe utilizatori dornici să ia parte la activităţile civice.

    Facebook nu a prezentat însă ştiri cu conţinut politic, deoarece acest lucru, spun reprezentanţii companiei, ar fi reprezentat un act de manipulare.

    “Procesul de votare stă la centrul democraţiei, şi credem că suntem cu toţii trebuie să aducem un plus comunităţii”, a declarat un reprezentant al companiei.

    Dezvăluirea privind acest experiment vine la doar patru luni după ce Facebook a fost implicată într-un scandal privind manipularea stării de spirit a utilizatorilor. În acel caz, reţeaua de socializare a selectat doar conţinut sau, după caz, negativ pentru a putea studia reacţia oamenilor.

  • De ce se tem românii şi cum îşi protejează locuinţele

    Cei mai mulţi dintre cei care deţin o astfel de trusă locuiesc la bloc (65,64%). Acesta este şi motivul pentru care, în cadrul campaniei naţionale de informare, 3 dintre cei care au participat la sondaj şi s-au înscris în concurs au primit, prin tragere la sorţi, câte o trusă de supravieţuire care include şi un manual de măsuri pe care să le iei în caz de urgenţă, reiese dintr-un sondaj realizat online în cadrul Campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe”.

    Măsurile preventive financiare nu le sunt, însă, străine românilor care par să conştientizeze riscurile la care este expusă locuinţa lor. Astfel, majoritatea celor care au participat la sondaj (70,4%) deţin o asigurare obligatorie a locuinţei. Pe de altă parte, un procent mai mic (59,1%) dintre respondenţi au declarat că au în vigoare o asigurare facultativă a locuinţei.

    În ceea ce priveşte alte măsuri de protecţie a locuinţei, românii oscilează între un comportament preventiv şi neglijenţă faţă de elemente importante. De exemplu, mulţi verifică instalaţiile de gaze şi pe cele electrice, atunci când pleacă de acasă pentru mai mult timp, dar puţini instalează sisteme de securitate specializate, precum alarmele sau dispozitivele anti-incendiu.

    Astfel, atunci când pleacă de acasă pentru o perioadă mai lungă de timp, 73% dintre participanţii la sondaj au declarat că scot din priză toate aparatele electrice, iar 78,42% îşi verifică instalaţiile de utilizare a gazelor.

    Pe de altă parte, foarte puţini dintre respondenţi au instalat un sistem de alarmă: doar 13,54% dintre aceştia. Mai mult decât atât, nici în ceea ce priveşte protecţia
    împotriva incendiilor, românii nu stau foarte bine. Conform sondajului, doar 32,92% dintre respondenţi au luat măsuri preventive împotriva unui incendiu, precum instalarea unor dispozitive de detectare a fumului sau deţinerea unui stingător de incendii.

    Nu în ultimul rând, doar 25,51% dintre participanţii la sondaj au declarat că au montate grilaje metalice la gurile de aerisire, la ferestrele de la parter sau în alte locuri pe unde s-ar putea pătrunde cu uşurinţă în locuinţa personală.

  • Unul din cinci români anunţă pe Facebook că a plecat în vacanţă

    Un român din 5 anunţă pe Facebook sau pe alte reţele de socializare faptul că pleacă în vacanţă sau postează fotografii din concediu în timp ce este plecat, conform unui sondaj realizat online în cadrul Campaniei „Octombrie – Luna Asigurărilor de Locuinţe”.

    Astfel, conform sondajului, 20,45% dintre respondenţi anunţă pe Facebook sau pe alte reţele de socializare când pleacă în vacanţă sau postează fotografii în timp ce sunt plecaţi.

    Pe de altă parte, restul de 79,55% au răspuns negativ la această întrebare, demonstrând o mai mare atenţie faţă de securitatea locuinţei lor.  

    Printre lucrurile pe care nu ar trebui să le postaţi niciodată pe Facebook, scriu cei de la about.com, se numără: zile de naştere ale membrilor familiei, pentru că astfel uşuraţi munca hoţilor de identităţi; dacă sunteţi sau nu într-o relaţie, pentru că astfel puteţi atrage admiratori nedoriţi; locul în care vă aflaţi la momentul postării; faptul că vă aflaţi acasă singur, dacă este cazul; şi fotografii ale copiilor alături de numele acestora.

  • Sistemul zombi: cum a sărit capitalismul de pe şine?

    UN NOU CUVÂNT DE ORDINE CIRCULĂ ÎN ULTIMA PERIOADĂ ÎN SĂLILE DE CONFERINŢĂ ŞI REUNIUNILE INTERNAŢIONALE. S-a făcut auzit la Forumul Economic Mondial de la Davos şi la reuniunea anuală a Fondului Monetar Internaţional. Bancherii îl strecoară în prezentările lor, iar politicienii îl folosesc pentru a face impresie. Cuvântul este ”incluziune„ şi se referă la o trăsătură pe care naţiunile occidentale par să fie pe cale să o piardă: capacitatea de a permite cât mai multor categorii sociale să beneficieze de progresele economice şi să participe la viaţa politică, se arată într-o analiză realizată de publicaţia Der Spiegel.

    Termenul este folosit şi la reuniuni cu un caracter mai exclusivist, aşa cum s-a întâmplat în luna mai, la Londra, unde 250 de personalităţi cu averi mari şi foarte mari, de la preşedintele Google, Eric Schmidt, la directorul general al Unilever, Paul Polman, s-au strâns într-un venerabil castel de pe malul Tamisei pentru a deplânge faptul că, în capitalismul de astăzi, oferta pentru cei cu venituri mici este insuficientă. Fostul preşedinte american Bill Clinton a remarcat ”distribuţia inegală a oportunităţilor„, în timp ce directorul general al FMI, Christine Lagarde, a criticat numeroasele scandaluri din lumea financiară.

    Gazda reuniunii, investitoarea Lynn Forester de Rothschild, a spus că este îngrijorată în legătură cu coeziunea socială, remarcând faptul că oamenii şi-au pierdut încrederea în guverne.

    Nu este necesar, desigur, să participi la o conferinţă la Londra pe tema incluziunii pentru a realiza că ţările industrializate au o problemă. La căderea Zidului Berlinului, acum 25 de ani, ordinea economică şi socială liberală occidentală părea că se află într-un marş triumfal de neoprit. Comunismul se prăbuşise. Politicienii de pretutindeni lăudau pieţele dereglementate, iar specialistul american în ştiinţe politice Francis Fukuyama invoca sfârşitul unei ere.

    Astăzi, nimeni nu mai vorbeşte despre efectele capitalismului liber. Subiectul zilei este ”stagnarea seculară„, aşa cum a numit-o Larry Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA.

    Economia americană nu creşte nici la jumătate faţă de anii 1990. Japonia a devenit bolnavul Asiei, în timp ce Europa se afundă într-o recesiune care a început să încetinească maşinăria de export a Germaniei, punându-i în pericol bunăstarea.

    Capitalismul secolului XXI este unul al incertitudinilor, aşa cum a devenit evident în această lună, când a fost nevoie doar de câteva date dezamăgitoare din comerţul SUA pentru a provoca scăderea puternică a burselor la nivel global, de la piaţa americană a obligaţiunilor şi piaţa petrolului şi până la obligaţiunile mult încercatei Grecii.

    Politicienii şi liderii din afaceri cer noi iniţiative de creştere, dar arsenalele guvernelor sunt goale. Miliardele de dolari cheltuite pe pachete de stimulare economică, în urma crizei financiare, au creat munţi de datorii în majoritatea statelor industrializate, care duc acum lipsă de fonduri pentru noi programe de cheltuieli.

    Băncile centrale rămân şi ele fără muniţie. Au coborât dobânzile aproape de nivelul zero şi au cheltuit sute de miliarde pentru achiziţia de obligaţiuni guvernamentale. Cu toate acestea, sumele uriaşe de bani pompate în sistemul financiar nu îşi fac loc în economie.

    În Japonia, Europa şi Statele Unite, companiile abia dacă mai investesc în echipamente sau fabrici. În schimb, preţurile explodează pe pieţele de acţiuni, obligaţiuni şi imobiliare, un boom periculos generat de banii ieftini şi nu de creşterea economică durabilă.

    Pe lângă crearea unor noi riscuri, politicile occidentale de criză amplifică conflictele din interiorul naţiunilor industrializate. În timp ce salariile muncitorilor stagnează, iar formele tradiţionale de economisire aproape nu aduc câştiguri, clasele bogate, formate din cei care îşi pun banii să lucreze pentru ei, profită din plin. Potrivit celui mai recent Raport al Bunăstării Mondiale (Global Wealth Report) realizat de Boston Consulting Group, averea privată la nivel mondial a crescut cu circa 15% în 2013, aproape de două ori mai rapid faţă de anul anterior.

    Datele ilustrează o disfuncţie periculoasă a motorului capitalismului. Băncile, fondurile mutuale şi companiile de investiţii erau folosite pentru ca economiile cetăţenilor să fie transformate în progres tehnic, dezvoltare şi noi locuri de muncă. În prezent, aceste entităţi organizează redistribuirea bunăstării sociale de jos în sus. Clasa de mijloc a fost şi ea afectată. În ultimii ani, mulţi membri ai clasei de mijloc au văzut că prosperitatea lor scade în loc să crească.

    Larry Kats, economist la Harvard, spune că societatea americană seamănă cu o clădire de apartamente deformată şi instabilă, în care penthouse-ul din vârf devine tot mai mare, în timp ce nivelurile inferioare sunt supraaglomerate, cele de mijloc sunt pline de apartamente goale, iar liftul nu mai funcţionează.

    Nu este de mirare că oamenii nu mai înţeleg prea multe din acest sistem. Potrivit unui sondaj realizat de Allensbach Institute, doar unul din cinci germani consideră că actualele condiţiile economice din Germania sunt echitabile şi aproape 90% simt că decalajul dintre bogaţi şi săraci se amplifică din ce în ce mai mult.

    În aceste condiţii, criza capitalismului s-a transformat într-una a democraţiei. Mulţi consideră că ţările lor nu mai sunt guvernate de parlamente, ci de lobby-urile bancare, care aplică logica bombelor suicidale pentru a-şi asigura privilegiile, cu alte cuvinte fie sunt salvate, fie trag după ele, până la moarte, întreg sistemul.