BusinessMagazin

Tag: refuz

  • Fiscul european în ofensivă

    Companiile europene ar trebui să fie impozitate în locul unde îşi desfăşoară activităţile economice generatoare de profit, pentru a nu mai putea eluda fiscul, a decis Colegiul comisarilor europeni, în prima dezbatere privind combaterea evaziunii fiscale în UE.

    În urma dezbaterii, Colegiul comisarilor a decis să prezinte în luna martie un pachet privind transparenţa fiscală. Tot luna viitoare, CE va prezenta o propunere legislativă pen-tru extinderea schimbului automat de informaţii privind deciziile fiscale, spre a împiedica practica multinaţionalelor de a-şi transfera profiturile şi de a face optimizare fiscală pe seama statelor UE.

    Comisia a lansat şi o o consultare cu privire la uniunea pieţelor de capital (CMU), care vizează înlăturarea obstacolelor ce blochează investiţiile transfrontaliere. În viziunea CE, CMU va reprezenta o alternativă la bănci, va oferi mai multe opţi-uni pentru finanţare mai ales în statele membre unde băncile nu oferă împrumuturi, iar IMM şi start-up-urile se confruntă cu dificultăţi de finanţare.

  • Jocul de-a progresul

    Acţiunile marilor companii europene au sărit la cel mai ridicat nivel în mai bine de 7 ani, imediat după ce a devenit oficial că Atena a acceptat să ceară extinderea şi dincolo de luna februarie a pachetului de asistenţă financiară de la creditorii externi.

    Euforia se explica prin faptul că ştirea venea după aproape două săptămâni în care atât premierul, cât şi ministrul de finanţe din Grecia au refuzat să ceară o prelungire a acordului cu troica CE-FMI-BCE, ştiind că orice prelungire este imposibilă fără o strângere a curelei fiscale.

    În realitate, nici Grecia, nici bursele n-au făcut decât să mimeze o schimbare: Atena doar a cerut o soluţie intermediară de finanţare până la noi negocieri, necesară spre a nu rămâne fără bani în următoarele săptămâni, dar neînsoţită de angajamente de austeritate (de aceea Berlinul a şi respins imediat planul grecesc), în timp ce bursele ştiu foarte bine şi că Grecia nu mai e dispusă să revină la vechiul regim de disciplină fiscală de dinainte de venirea la putere a guvernului Tsipras, dar şi că zona euro nu-şi poate permite să abandoneze Grecia şi să provoace astfel o criză proaspătă, în condiţiile în care economiile europene şi mai ales sistemul financiar nu şi-au revenit bine, conflictul din Ucraina e în plină desfăşurare, iar povestea unui eşec al austerităţii, prin ieşirea Greciei din zona euro, ar fi ultimul lucru de care Europa are nevoie.

  • Câţiva antreprenori au decis să facă bani în România pe seama celor care investesc mii de euro ca să aibă o casă inteligentă

    Te decizi să pleci mai devreme acasă, aşa că intri pe aplicaţia online şi setezi temperatura în locuinţă. Seara, pui hainele în maşina de spălat, iar aparatul decide care este cea mai bună perioadă în care să deruleze programul pentru a economisi energie. Pleci grăbit la muncă şi uiţi să stingi luminile în casă, dar porneşti telefonul şi dai comanda vocală „afară“, iar luminile se sting automat. Toate aceste scenarii fac parte din soluţiile de automatizare a casei, tot mai populare şi din ce în ce mai accesibile.

    Definiţiile pe care le-am primit din partea companiilor care comercializează soluţii de profil în România sună mult mai sec decât te-ai aştepta să auzi atunci când se vorbeşte despre casa care răspunde la comenzi date din partea cealaltă a oraşului sau a lumii: „O modalitate simplă, unitară şi centralizată de a controla subsisteme“, „automatizări care fac viaţa mai uşoară“ sau „sisteme de automatizare avansate pentru a oferi locuitorilor controlul“. Când se pune problema automatizării unei case, trebuie luate în calcul aspecte precum eficienţa energetică, confortul personal şi chiar siguranţa. Sunt însă oamenii dispuşi să investească sume considerabile pentru a-şi face casele mai deştepte?

    Laboratoarele Nest au intrat în atenţia opiniei publice odată cu dezvoltarea unui termostat inteligent menit să ajusteze consumul şi să scadă costul întreţinerii unei case. Mişcarea celor de la Google din ianuarie 2014, atunci când au achiziţionat compania Nest pentru 3,2 miliarde de dolari, reprezintă o confirmare a cererii crescute, la nivel global, pentru produsele şi soluţiile care constituie ceea ce denumim generic „casa inteligentă“.

    Specialiştii în tehnologie consideră că principala cauză a acestui interes crescut este scăderea dramatică a preţului pieselor de hardware, fapt care a dus şi la ieftinirea altor produse. Un alt motiv, crede Mike Harris, CEO al companiei Zonoff, este modul cum societatea de azi, influenţată masiv de social media, a transformat aşteptările consumatorilor şi a transformat ştiinţa casei inteligente în ceva mainstream: „Ideea de a vedea şi de a-ţi putea controla casa prin intermediul unui smartphone are sens, deoarece oamenii sunt deja conectaţi la multe alte lucruri din viaţa lor“.

    Din punctul de vedere al mediului înconjurător, automatizarea caselor poate aduce anumite beneficii. Programarea termostatelor, de exemplu, poate avea un impact semnificativ şi poate duce la o scădere a consumului de energie cuprinsă între 10 şi 30%. „Mesajul evident către consumator este că acesta nu mai trebuie să risipească energia“, notează Tom Kerber, director de cercetare pentru controlul caselor în cadrul companiei Park Associates.

  • ArcelorMittal delistează combinatele din Iaşi şi Roman, iar pe cel din Hunedoara îl trece pe AeRO

    “Cel puţin în România, tehnologiile care exploatează sursele regenerabile nu au ajuns încă la un stadiu de dezvoltare care să le permită funcţionarea în lipsa unei scheme de sprijin, respectiv nu au atins «grid parity». Mai mult, ultimii ani au demonstrat că sistemul certificatelor verzi nu a stimulat investiţiile în capacităţi mici de producere. Prin urmare, introducerea unui sprijin dedicat acestora ar putea fi binevenit”, a declarat pentru MEDIAFAX Anca Velicu, avocat colaborator în firma de avocatură.

    La începutul lunii februarie, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) Emil Calotă spunea că eliminarea din consum a energiei produse din surse regenerabile ar majora cu 50% preţul angro al electricităţii, dar vremea proiectelor mari de producţie a energiei eoliene şi fotovoltaice a trecut şi a venit timpul microcapacităţilor pe biomasă şi biogaz, surse de energie neglijate până acum.

    Autorităţile au avansat de mai mulţi ani varianta ca micii producători de energie din surse regenerabile să fie sprijiniţi prin tarife reglementate (feed-in tariffs), pentru a putea să vândă energia produsă, dar această propunere încă este în discuţie.

    Prin sistemul feed-in tariffs, micilor producători de energie verde li se garantează contracte pe termen lung, iar în schimb ei vor primi preţuri reglementate din partea ANRE, dar mai mici decât preţul certificatelor verzi.

    Velicu a adăugat că la nivelul Guvernului a fost lansată anul trecut ideea introducerii unei noi scheme de sprijin pentru tehnologiile cu emisii reduse de carbon care ar putea să înlocuiască actualul sistem al certificatelor verzi.

    “Este o idee lansată în cursul anului trecut de Guvern, care urmează a fi analizată în detaliu”, potrivit lui Velicu.

    Guvernul sprijină în prezent producţia de energie din surse regenerabile prin sistemul certificatelor verzi. Fiecare producător primeşte gratuit de la compania de stat Transelectrica, operatorul sistemului naţional de transport al electricităţii, un anumit număr de certificate verzi pentru energia pe care o produce şi o livrează în reţea.

    Mai departe, producătorii vând certificatele verzi către furnizori, care sunt obligaţi prin lege să le cumpere, scopul fiind ca o anumită parte din consumul final de energie să fie asigurată de sursele regenerabile. Furnizorii îşi recuperează costurile cu achiziţia certificatelor verzi prin includerea în tarife a acestor cheltuieli.

    Preşedintele Asociaţiei Române pentru Microhidroenergie, Bogdan Popa, a declarat pentru MEDIAFAX că, potrivit datelor Transelectrica, la sfârşitul anului 2014 puterea instalată în microhidrocentrale funcţionale era de 586 MW.

    Microhidrocentralele sunt unităţi de producţie a energiei cu puteri instalate de până la 10 MW. Costul pentru instalarea unui MW în microhidrocentrale este cuprins între 3 şi 4 milioane de euro, iar pentru acest an este estimată instalarea a cel puţin 50 MW în microhidrocentrale.

    Popa a adăugat că investitorii aşteaptă aprobarea introducerii tarifelor reglementate pentru unităţi mici de producţie a energiei din surse regenerabile, iar din acest punct de vedere este “foarte important semnalul de la Comisia Europeană şi, mai ales, modul de transpunere în legislaţia naţională a acestei decizii de către Ministerul Energiei”.

    “Având în vedere că în cursul anului 2013 s-au instalat 104 MW, iar în cursul anului 2014 doar 55 MW, adică puţin mai mult de jumătate, şi că nu a mai apărut nici o altă barieră legislativă faţă de anul trecut, (…) sperăm să se instaleze în microhidrocentrale în cursul anului 2015 cel puţin 50 MW”, a spus Popa.

    El a mai spus că “ar fi logic” să fie utilizat tot potenţialul hidroenergetic care ţine cont de restricţiile de mediu şi de anumite caracteristici tehnico-economice ale amplasamentului microhidrocentralelor.

    Cel mai mare proprietar de microhidrocentrale este compania de stat Hidroelectrica, care deţine 128 de unităţi. Compania intenţionează să vândă cea mai mare parte a acestor centrale.

  • Topul celor mai nefericite bonusuri acordate de companii angajaţilor performanţi

    Angajaţii sunt de multe ori tentaţi să muncească mai mult decât li se cere, în speranţa că vor fi recompensaţi pentru entuziasmul. Din păcate pentru ei, acesta lucru nu se întâmplă întotdeauna.

    Ce se întâmplă atunci când bonusul primit este inutil, uneori chiar jignitor? Cei de la Quora au realizat o listă a celor mai proaste recompense primite de angajaţii merituoşi.

    David Hood, angajat al unei case de îngrijire, a beneficiat de o adevărată “serie” de bonusuri, unul mai inutil decât celălalt. “Într-un an am primit şuncă. Eu nu mănânc şuncă, iar cei mai mulţi colegi ai mei sunt evrei”, povesteşte Hood. “Cu altă ocazie, am primit un tricou cu sigla firmei, dar care avea cu patru numere mai mult decât măsura mea. Am mai primit şi o scrisoare din partea şefului meu în care mi-a greşit numele de mai multe ori, numindu-mă Danny. A fost ciudat, pentru că lucram de mulţi ani acolo şi eram doar câţiva angajaţi.” Povestea lui Hood nu se termină, însă, aici: “Am primit, cu ocazia sărbătorilor, un cupon pentru o masă gratis la cantina instituţiei la care chiar eu eram bucătar. A fost stupid, pentru că angajaţii oricum nu îşi plătesc mesele. Cel mai rău a fost însă când am primit un card de benzină în valoare de 15$ valabil la o benzinărie care era închisă de şase luni”, mai povesteşte bărbatul.

    Steve Johnson, lucrător în cadrul unei baze militare americane, era obişnuit să primească în fiecare an un curcan drept bonus pentru sărbători. “Am trecut apoi în subordinea celor mai zgârgiţi oameni pe care i-am întâlnit. Primul an, de Crăciun, am primit doar o poză cu un curcan. A fost penibil. Anul următor, n-am mai primit nimic.”

    Jay Bazzinoti, un tânăr angajat în Boston, s-a bucurat atunci când a primit din partea conducerii un plic pe care scria “Bonus pentru munca depusă”. Bucuria sa nu a durat însă mult: când a deschis plicul, Bazzinoti a găsit numai cupoane cu valoare de câţiva dolari trimise de la sediul central din California. “Evident, nu am avut ce să fac cu ele în Boston”, povesteşte Bazzinoti.

    Poate cel mai amuzant exemplu este cel al lui Andy Warwick, un traducător care avea sarcina de a scrie cursuri de engleză pentru angajatorul său. Cu ocazia sărbătorilor, el a primit prin poştă un discount de 20% la cursurile scrise chiar de el. “Poate angajaţii chinezi s-au bucurat de bonus, dar în cazul meu a fost chiar stupid”, comentează Warwick.

    Corrie Hausman, îşi aminteşte de anii petrecuţi în retail, când în loc de bonus compania trimitea o cutie cu 5-6 prăjituri ce trebuiau împărţite între la 25 de oameni. “Partea cea mai bună? Prăjiturile ajungeau de cele mai multe ori zdrobite la birou”, spune Hausman.

  • Lecţia de stil personal: ceasuri şi bijuterii care întorc privirea

    1. 
Ceasul scafandrilor (foto sus)

    Pentru că unii dintre noi vor să petreacă iarna departe de frig, în destinaţii exotice, numai bune pentru experimentat un sport precum scufundările, Carl F. Bucherer propune o echipare adecvată, începând cu ceasul de la mână. Brandul orologer elveţian a prezentat anul trecut cel mai recent produs din colecţia Patravi, prin modelul Patravi ScubaTec, dedicat scafandrilor. Ceasul cu carcasă de 44,6 mm are un bezel ce se roteşte doar în sensul acelor de ceasornic, astfel încât să îl ferească pe purtător de grija unei eventuale manipulări greşite a ceasului. Ora se poate citi uşor chiar şi în ape tulburi datorită vopselei Super-LumiNova de pe cadran. Cadranul negru este protejat de un cristal safir gros de 4 mm.  Ceasul  este  echipat cu un mecanism automatic CFB 1950.1, iar designul şi culorile amintesc de nuanţele de albastru de pe fundul oceanului, în ton cu paleta de culori a unei vacanţe pe insulă.

    2. 
Din pasiune pentru un sport nobil

     

    Cu scopul de a marca Anul Calului, brandul de orologerie elveţian Longines a lansat în 2014 Longines Equestrian, o reinventare a ceasului de buzunar Lépine din 1927, expus în prezent la muzeul Longines din Saint-Imier, Elveţia. Prin intermediul acestei piese, Longines aduce un tribut animalului nobil care i-a fascinat dintotdeauna pe oameni. Impozant şi mândru, calul semnifică atât prestigiu, cât şi eleganţă şi performanţă – caracteristici de bază ale brandului elveţian cunoscut prin logoul său înaripat. Modelul are un diametru de 49,50 mm, iar spatele carcasei este încrustat cu un cal ce sare peste un obstacol, simbol al valorilor pe care brandul vrea să le transmită.

    3. 
Vintage şi inovaţie 
la un loc

    Lansată în 2012, colecţia Circo a brandului Movado este caracterizată de un design vintage, caracterizat de cadrane simple completate cu cifre arabe argintii şi de curele din piele. În 2014, două piese sofisticate pentru bărbaţi s-au alăturat colecţiei, având ca element distinctiv brăţarile inovative, cu o textură de plasă, cu legături detaşabile şi o încuietoare sub formă de fluture care oferă un aspect neted şi o potrivire reglabilă. Primul ceas din această linie este un model din oţel inoxidabil, cu o carcasă de 44 mm, iar cel de-al doilea, negru în întregime, cu aspect sportiv, are o carcasă de 42 mm. Fiecare dintre cele două piese aduce un aer proaspăt şi modern colecţiei.

    4. 
Luxul meşteşugurilor uitate

    Pentru a celebra frumuseţea efemeră a florilor şi a o păstra pentru eternitate, Cartier a iniţiat o nouă procedură în orologeria de lux: încrustaţiile florale, care împodobesc cadranul ceasului Ballon Bleu de Cartier de 42 mm. Ballon Bleu de Cartier se află la intersecţia a două meşteşuguri: imortalizarea florilor şi talentul bijutierului. Ore de muncă stau în spatele unei astfel de piese, concepute pentru a reda alchimia unei explozii de culori: petalele de flori sunt adunate şi culese, fiecare dintre ele este lipită de o bucată de lemn şi tăiată după forma dorită, iar odată transformate devin pene care contrastează cu strălucirea ciocului din onix şi ochiul din smarald ale modelului.

    5. 
Artă romană

    Inspirat de Imperiul Roman, ceasul din colecţia Imperial a Chopard este caracterizat de un luciu nobil al caboşoanelor din ametist. Piesa din aur roz, cu o dimensiune a cadranului de 28 mm, îl trimite pe purtător cu gândul la perioada de glorie a imperiilor bizantine.

  • Managerul de la Coty: Poţi recunoaşte criza după frenezia cu care femeile îşi cumpără rujuri

    Fondatorul celei mai mari companii de cosmetice din lume, Leonard Lauder, a definit în manualele de specialitate aşa-numitul „lipstick factor“ (factorul ruj): poţi recunoaşte o perioadă de criză după goana cu care femeile încep să cumpere rujuri, pentru că este singurul răsfăţ pe care şi-l mai pot permite, spune Răzvan Afenduli, general manager al Coty România. Practic în perioadele de criză femeile renunţă la înnoirea garderobei, la poşete, pantofi, dar ceva trebuie să cumpere. „De aceea a crescut în criză piaţa eşarfelor şi au crescut uriaş, în toată lumea, vânzările de produse pentru unghii“, arată reprezentantul Coty.

    De formaţie inginer, el vorbeşte extrem de natural despre tendinţe de vânzări în parfumeria selectivă sau preferinţe de consum la ojă, de pildă, graţie celor 18 ani de carieră în industria cosmeticelor. Completează că „de departe tot portofoliul de colour cosmetics are cea mai mare creştere, fenomen normal într-o perioadă de criză“. Dovadă a acestei teorii este şi faptul că vânzările de cosmetice decorative (ca oja şi rujul) ale Coty s-au dublat în ultimii doi ani şi jumătate, ajungând acum la 35-40% din cifra de afaceri a filialei locale, care s-a plasat anul trecut la 18,5 milioane de euro. Pe de altă parte, adaugă Afenduli, „partea proastă este că în perioadele de criză parfumul are un comportament similar pieţei de maşini, de parcă ar trebui finanţat“. De regulă, spune şeful Coty, o femeie nu are doar un parfum sau o apă de toaletă, ci 4-5; or în momentul în care trebuie să reducă din cheltuieli, cu uşurinţă renunţă la unul sau două produse din gama pe care o foloseşte. „Prin urmare, piaţa a înregistrat o cădere de peste 30%.“

    Cu plusuri serioase în vânzările de cosmetice decorative şi minusuri severe la capitolul parfumurilor, Coty România tot a bifat creşteri anuale de câte două procente, spune Afenduli. În 2014 compania a înregistrat vânzări de 18,5 milioane de euro în România, iar şeful Coty completează că ultimii ani au fost ciudaţi şi glumeşte: „În ciuda tratamentului aplicat, pacientul se simte bine. În ciuda crizei şi a tuturor nebuniilor, noi de prin 2009 încoace am început să creştem şi nu a fost nicio restructurare la nivel de angajaţi“. Echipa numără acum 65-70 de oameni, iar în 2015 Afenduli ar trebui să recruteze personal, pentru că pe plan internaţional compania se află în proces de achiziţii. Anul trecut, de pildă, în portofoliul Coty România au intrat, după încheierea achiziţiei pe plan mondial, parfumuri din gama premium. „Deşi a fost anunţată în ianuarie, preluarea a devenit efectivă la finalul lui martie. Am pierdut un trimestru extrem de important.“

    Compania s-a reaşezat din 2011 încoace: „Dacă se uită cineva pe partea de date de la registru comerţului, vede o reaşezare a tuturor indicatorilor din balanţa contabilă, începând cu capitalul rulant, asseturi, profitabilitate, brută, vânzări“. Din 2013 compania s-a pregătit pentru un program complet de modernizare pe piaţa românească. Unul din paşi a fost externalizarea depozitului, printr-un parteneriat cu operatorul logistic KLG, de la jumătatea lui 2013. În paralel, compania s-a pregătit pentru trecerea la SAP, care s-a întâmplat efectiv în vara anului trecut, dar pregătirea a durat un an şi jumătate. „Modelul de lucru al oamenilor din vest este un pic diferit de ceea ce se întâmplă la noi. La ei, într-un şantier 80% este planificare, 20% este muncă, iar în România este invers, de aceea străzile sunt murdare tot timpul.“ Ca urmare, implementarea noului sistem de lucru a durat două luni, „iar în acea perioadă nu cred că am avut o scădere a vânzărilor de peste 1%“.

    Tot anul trecut compania a integrat în portofoliu produsele preluate la începutul lui 2014, iar în aprilie compania şi-a schimbat sediul, „o altă investiţie importantă, şi de imagine şi de bani, costând mai mult de 300 de euro pe metrul pătrat; suma nu e mică, pentru că am făcut un spaţiu complet funcţional. Avem lumină artificială doar după 6 seara şi asta costă bani mulţi, pentru că se schimbă traseele instalaţiilor. Costă mult să ai toţi oamenii bucuroşi să muncească“, spune Afenduli, care şi-a construit cariera din industria cosmeticelor pe parcursul a 18 ani. Absolvent al Facultăţii de Electronică, s-a angajat în 1995; după 2-3 interviuri pentru slujbe de inginer, „nu înţelegeam cum aş putea trăi cu banii ăia“, a văzut un anunţ în ziar la firma de distribuţie Overseas şi s-a angajat ca agent de vânzări. În 1997, când s-a deschis Coty, „am ciocănit şi eu la uşă şi m-au luat, iar an de an a crescut prăvălia“, în tandem cu responsabilităţile sale.

    „De ce n-am schimbat jobul? L-aş fi schimbat, l-aş schimba şi acum, dar de câte ori m-am gândit să plec lucrurile s-au aranjat în aşa fel aici încât mai creşteam o poziţie, ca bani, ca tot. Atunci nu văd omul care să renunţe la confort când creşte în carieră. Când se va termina cu cosmeticele? Nu ştiu“. Din 2010 este director general şi primeşte în fiecare trimestru telefoane de la head-hunteri. Singurele discuţii reale, concrete din ultimii ani au fost pe o poziţie în private equity şi o companie de cosmetice, „care a vrut în mod deosebit să lucrez la ei dar nu mi-au dat poziţia pe care mi-am dorit-o“. Iar despre intenţiile antreprenoriale, spune el, „m-am gândit de nenumărate ori, dar din păcate nu am o afacere, pentru că cine munceşte nu are timp să câştige bani“.

  • Vlad Sterescu vorbeşte despre succes la MEET THE CEO: Sângele de antreprenor îmi circulă prin vene pentru totdeauna

    Compania americană Computer Generated Solutions (CGS), furnizor de software, servicii IT şi outsourcing, şi-a deschis la Bucureşti sediul central pentru Europa în noiembrie 2007, pentru a răspunde cererii în crestere pentru servicii de externalizare. CGS a intrat pe piaţa româneasca în 2006, prin achizitia furnizorului local de servicii de call-center EasyCall, redenumit apoi CGS Romania, tranzactie finalizata in luna octombrie a anului 2006 şi estimata la acea vreme la opt milioane de euro. Vlad Sterescu a fost unul dintre cei trei fondatori ai EasyCall. În prezent, este director general al CGS România.

    În 2012, CGS România a avut o cifră de afaceri de peste 29 de milioane de euro (în creştere cu peste 7% faţă de anul precedent), potrivit datelor de la Ministerul de Finanţe.

    “La început, am alergat după clienţi. Ulterior mi-am dat seama că în România anilor 2003, pe lângă că nu se ştia ce este un call center, nu prea se ştia nici ce este outsourcingul. A fost o perioadă între 2003 şi 2005 în care noi şi Softwin am educat piaţa. Un alt turning point în viaţa mea de antreprenor a fost de a asculta pe acţionarii mei mai experimentaţi decât mine. De la început, m-am bazat pe un client mare – Connex. La un moment dat, a venit la noi şi concurentul lor cel mai mare care ne-a solicitat serviciile. Decizia mea a fost să refuzăm cererea, dar acţionarii mi-au spus că nu e bine să te bazezi pe un singur client mare. Apoi, în 2006 am avut pe masă două oferte: una de la un fond de investiţii şi alta de la un jucător strategic. Ca acţionar, îţi doreşti cumva să rămâi legat de firmă, dar, tot la sfatul celorlalţi acţionari, care au zis că suntem într-o bulă şi urmează ceva rău, am decis să vindem tot. Cheia succesului în cazul meu au fost echipa şi oamenii de care am avut noroc să mă înconjoare”, povestea Vlad Sterescu în cadrul evenimentului BM Storytellers.

    Vlad Sterescu va vorbi despre aventura sa antreprenorială în cadrul evenimentului MEET THE CEO, organizat de revista Business Magazin în 27 februarie 2015.

  • Telefonul modular: revoluţia digitală se 
întoarce în zona de hardware

    Proiectul Ara, iniţiat de cei de la Google în parteneriat cu Motorola şi cu organizaţia Phonebloks, are ca scop dezvoltarea unui telefon care să poată fi dezmembrat şi apoi reconstruit de către orice utilizator. Construit după un sistem asemănător cu cel al pieselor Lego, telefonul modular permite schimbarea oricărei piese, inclusiv procesorul, memoria sau camera digitală, prin simpla deconectare a respectivului element şi introducerea altuia.

    Astfel, fie că piesa este defectă sau pur şi simplu depăşită tehnologic, utilizatorul poate face ajustările necesare în câteva minute. Într-un asemenea scenariu, Apple va avea probabil cel mai mult de suferit. Dovedindu-se de-a lungul timpului o companie care impune utilizatorului condiţii extrem de stricte, organizaţia condusă de Tim Cook va reacţiona, probabil, aşa cum reacţionează în cele mai multe cazuri: ignorând orice propunere venită din exterior. Până în prezent, fidelizarea forţată a clienţilor a funcţionat, poate şi datorită faptului că marii competitori nu au reuşit să scoată pe piaţă un produs net superior. Posibilitatea de a-ţi configura singur telefonul, asigurându-te că deţii în permanenţă cea mai nouă tehnologie, ar putea fi însă lovitura de graţie aplicată unei companii care refuză să accepte orice inovaţie descoperită în afara birourilor din Cupertino.

    Telefonul modular poate deveni cea mai importantă invenţie de la touchscreen până în prezent. Posibilitatea de a-ţi transforma telefonul pe măsură ce tehnologia o permite este un ideal pentru sute sau chiar mii de mici producători care până în prezent nu şi-au putut găsi locul pe piaţă alături de marile companii. Explicaţia este una simplă: giganţii precum Apple, Samsung, LG sau Sony nu au permis decât unui număr redus de producători să dezvolte piese compatibile telefoanelor lor; pentru a lucra alături de liderii de piaţă, o companie trebuia să fabrice doar anumite tipuri de piese, în funcţie de cerinţe. Prin lansarea unei platforme de tip open hardware, toate aceste limitări ale pieţei dispar. După cum spuneau chiar cei de la Google, iniţiatorii proiectului Ara, „telefonul modular ar trebui să transforme piaţa în acelaşi mod în care Play Store a transformat piaţa de aplicaţii“.

    Paul Eremenko, coordonatorul proiectului Ara, a prezentat în aprilie 2014 primul prototip al telefonului modular. El a răspuns criticilor aduse Ara de către cei care consideră că acest proiect nu are şanse de reuşită: „Am început prin a transforma afirmaţiile de tipul «este imposibil» în numere. Am enumerat toate lucrurile care ar putea îngreuna procesul şi am căutat soluţii. Problemele tehnice sunt numeroase, iar noi găsim în fiecare zi soluţii pentru ele“.

    Principala problemă, a spus Eremenko, este modul în care fiecare modul va interacţiona cu baza telefonului. Sistemul de operare Android va trebui de asemenea modificat pentru a permite acest nou tip de transmisii. „Prieteni, drumul va fi lung şi dificil. Dar îl vom parcurge împreună“, le-a transmis Eremenko celor prezenţi. Şi se pare că aceştia l-au crezut: Google a anunţat că va lansa primul model de Ara anul acesta în Puerto Rico. Motivele pentru această alegere au fost următoarele: baza de utilizatori este una complexă, numărul telefoanelor entry-level cumpărate în 2014 fiind aproape egal cu cel de smartphone-uri achiziţionate. Un alt aspect a fost rata de folosire a internetului prin dispozitive mobile, care a ajuns la 75%. Nu în ultimul rând, trebuie menţionat că Puerto Rico se află sub jurisdicţia Statelor Unite.

    Acest prim model va avea un preţ de pornire de 50 de dolari şi va avea caracteristicile unui smartphone ieftin: un procesor de viteză redusă, o cameră digitală cu mai puţin de 10 megapixeli şi o memorie internă de 8 GB. Aceste date nu au fost confirmate de reprezentanţi, dar sunt vehiculate de presa de specialitate.

    Lansarea telefonului modular poate fi cel mai important moment al ultimului deceniu în industria de profil. Telefonul ieftin pe care Google intenţionează să îl scoată la vânzare în acest an ar putea fi, cu adevărat, „un telefon pentru 6 miliarde de oameni“, după cum declara Paul Eremenko. Dar nu preţul este cel care contează, pentru că telefoane ieftine, chiar inteligente, au mai fost lansate. Telefonul modular revoluţionează industria prin capacitatea de a putea fi mereu la zi cu ultimele tehnologii. Acest aspect este cel care îl diferenţiază de orice alt produs lansat până acum.

  • Contrastul dintre curăţenia elveţiană şi banii murdari: 
cum a ascuns HSBC peste 100 de miliarde de dolari aparţinând unor traficanţi, vedetelor şi politicienilor corupţi

    Potrivit unui raport publicat de International Consortium of Investigative Journalists (ICIJ), banca elveţiană a ajutat peste 100.000 de indivizi şi companii din 200 de ţări să eludeze fiscul, ascunzând identitatea deponenţilor.

    HSBC este a doua bancă la nivel mondial, cu active în valoare de 2.760 miliarde de dolari.

    Documentele folosite în raport, obţinute de o reţea de presă care include publicaţiile The Guardian, din Mare Britanie, cotidianul francez Le Monde, BBC Panorama şi ICIJ, cu sediul în Washington, dezvăluie că  HSBC a permis clienţilor, în mod curent, să retragă ”cărămizi„ de bani, deseori în monede puţin folosite în Elveţia. Banca a promovat scheme care să permită clienţilor bogaţi să evite plata taxelor în Europa, a colaborat cu unii clienţi pentru a ascunde conturile nedeclarate de autorităţile fiscale din ţările de origine şi a înfiinţat conturi pentru infractori internaţionali, oameni de afaceri corupţi şi alţi indivizi cu activităţi de mare risc.

    Aceste documente, care se referă la perioada 2005-2007, formează obiectul celei mai mari scurgeri de informaţii din istorie, scoţând la iveală circa 30.000 de conturi, în valoare de aproape 120 de miliarde de dolari. Dintre titularii acestor conturi, circa 2.900 de clienţi aveau legături cu Statele Unite, ceea ce furnizează dovezi autorităţii fiscale americane (IRS) privind identitatea celor care ascund active în Geneva.

    Raportul ICIJ are la bază o listă de clienţi ai HSBC furnizată de un fost angajat din Geneva al băncii în domeniul IT, Herve Falciani, care a părăsit instituţia în 2008. Statul elveţian l-a pus sub acuzare pe Falciani pentru spionaj industrial şi încălcarea legislaţiei privind secretul bancar.

    Datele sustrase de Falciani au ajuns la autorităţile franceze, care le-au pus la dispoziţia IRS în 2010. În acel an, pe fondul atenţiei tot mai mari din partea autorităţilor americane, divizia elveţiană a HSBC a renunţat să mai facă afaceri cu rezidenţi din SUA.

    Deşi încă din 2010 autorităţile fiscale din întreaga lume au avut acces confidenţial la documentele sustrase de Falciani, adevărata natură a comportamentului incorect al HSBC nu a fost cunoscut public.

    Lista deponenţilor care aveau conturi deschise la HSBC la finele anului 2007 include nume ale unor traficanţi de diamante aflaţi în urmărire internaţională, precum Mozes Victor Konig sau Kenneth Lee Akselrod, oligarhul rus Gennadi Timchenko, care are legături strânse cu preşedintele Vladimir Putin şi care a intrat în vizorul autorităţilor din SUA după anexarea Crimeei de către Rusia, dar şi traficanţi de droguri, ambasadori şi politicieni sau persoane suspectate de terorism.

    Printre clienţii menţionaţi în raport se numără şi regele Mohammed VI al Marocului, mai mulţi membri ai familiei regale din Arabia Saudită, prinţul Salman bin Hamad Al Khalifa din Bahrein, precum şi cunoscuţi artişti şi sportivi.

    În replică la informaţiile publicate în raportul ICIJ, HSBC a transmis că instituţia bancară a suferit o ”transformare radicală în ultimii ani„, în principal în privinţa măsurilor pentru combaterea fraudelor fiscale, în urma căreia subsidiara din Elveţia şi-a redus portofoliul de clienţi cu aproape 70% începând din 2007. ”HSBC a lansat numeroase iniţiative pentru a se asigura că serviciile bancare nu sunt folosite pentru a eluda fiscul sau pentru spălare de bani„, se arată într-un comunicat al băncii elveţiene.

    Un exemplu elocvent este cel al magnatului britanic Richard Caring, proprietarul celebrului restaurant Ivy, care în 2005 a retras de la HSBC 5 milioane de franci elveţieni 
(2,25 milioane lire sterline) în numerar. Întrebat de The Guardian de ce a retras o astfel de sumă, el a refuzat să explice, avocatul său spunând că este o problemă privată, care nu încalcă legea cu nimic.