BusinessMagazin

Tag: productie

  • Cel mai mare jucător local din segmentul echipamentelor aftermarket va deveni furnizor Renault

    Piaţa de sisteme de securitate auto a încetinit în ultimii ani pe măsură ce clienţii fie au renunţat la decizia de a achiziţiona un astfel de echipament, fie au optat pentru cele montate din fabrică. Momentul a fost propice pentru ca Dan Cuţui, directorul şi fondatorul Falcon Electronics, cel mai mare jucător din segmentul echipamentelor aftermarket de pe piaţa locală, să îşi extindă departamentul de cercetare şi dezvoltare, iar acum va deveni şi furnizor pentru Renault. „În urmă cu zece ani am început colaborarea cu Dacia pentru furnizarea sistemelor pentru senzori de parcare aftermarket ce erau montaţi în cadrul dealerilor oficiali. La început am livrat pentru piaţa românească, dar ulterior ne-am extins şi la nivel european“, a spus Dan Cuţui.

    Acum, după un deceniu în care a livrat senzori de parcare, Falcon a ajuns să deţină 80% din livrările de senzori pentru toate modelele Dacia. Echipamentele de prim montaj se împart în două categorii – unele care se livrează direct pe linia de producţie şi altele care reprezintă echipările speciale.

    „Începând cu anul acesta vom livra sistemele originale de alarmă pentru modelele Espace şi Kadjar. Sistemele de alarmă ce vor fi echipate din fabrică sunt proiectate de noi în România, în colaborare cu Tehnocentre (centrul de inginerie al Renault din Paris – n.red.) şi sunt produse în China după specificaţiile noastre şi standardele de calitate ale Renault“, explică directo-rul Falcon.

    După instalarea sistemului de securitate pe Espace, modelul de top al Renault şi primul prezentat sub brandul premium al mărcii, „Initiale Paris“, alarma din fabrică va fi instalată şi pe crossoverul compact Kadjar. Astfel, pe lângă faptul că noul model de teren al Renault a pornit de la un proiect desenat în România, de către designerul român Victor Sfiazof, acesta va dispune şi de un sistem de siguranţă conceput tot pe plan local.

    „Participăm acum la licitaţii şi pentru alte modele Renault pentru sisteme de siguranţă. Un astfel de proiect durează cam doi ani şi jumătate din faza de cercetare şi dezvoltare şi avem concurenţă puternică din partea grupurilor mari precum Mag-neti Marelli din Italia. Este o piaţă foarte competitivă“, spune Dan Cuţui.

    Tot pentru Dacia, în acest caz pentru Duster, Falcon a proiectat o nouă cameră pentru mersul cu spatele ce este ampla-sată pe hayon, în zona numărului de înmatriculare, iar imaginile vor putea fi afişate pe sistemul multimedia al SUV-ului. Ast-fel, pe lângă echipamente precum sistem de navigaţie, scaune încălzite şi mai nou senzori de presiune în pneuri, Duster va dispune şi de cameră pentru marşarier, cum se întâmplă deja de ani buni în cazul modelelor Renault şi Nissan.

    „Camera video va fi un accesoriu disponibil pentru Duster la nivel european, iar aceasta va fi montată de către dealer. Sunt discuţii de a livra acest sistem şi către fabrică pentru perioade de timp limitate său către anumite alte pieţe“, explică antreprenorul. Astfel, există şansa ca sistemul să fie disponibil nu numai pe Duster, ci pe întreaga gamă Dacia, pornind de la Logan şi Sandero şi până la Lodgy şi Logan MCV, în funcţie de decizia constructorului şi cererea de pe piaţă. Într-o primă fază, pe sistemul multimedia vor fi afişate benzi statice de ghidaj pentru cel de la volan, iar ulterior este posibil să se dezvolte inclusiv cu benzi dinamice de îndrumare a şoferului, întocmai precum la noile sisteme.

    „Datorită câştigării contractului cu Dacia am putut participa şi la licitaţii pentru Renault, iar acum suntem în discuţii cu Nis-san şi încercăm o colaborare cu Toyota la nivel de constructor. Dacă vom reuşi, la următoarele licitaţii vom dezvolta o divizie doar pentru OEM (echipamente livrate către uzine auto – n.red.), dar decizia aceasta o vom lua în luna iulie. Şansa noastră, ca producător din România, a fost faptul că Dacia are aici centrul de cercetare de la Titu. În urmă cu cinci ani nici nu ne puteam imagina că noi am putea participa la o licitaţie pentru a livra către Renault“, explică Dan Cuţui modul cum s-a dezvol-tat piaţa odată cu Renault.

    Proiectele pentru accesorii originale sunt iniţiate de către departamentul de marketing, după care proiectul este dezvoltat de către personalul tehnic de la uzină, care realizează un caiet de sarcini, iar furnizorii agreaţi aplică pentru acest proiect. Ulterior, soluţiile sunt analizate de către centrul de inginerie şi aprobate de către uzină, după care se revine în departamentul comercial, care stabileşte preţul.

  • Antreprenorul Mircea Tudor se pregăteşte să devină, din inovator de profesie, industriaş elveţian

    Mircea Tudor se află de 20 de ani într-o situaţie aparent paradoxală: a fondat un IMM care se ocupă de scanarea radioactivă, domeniu rezervat anterior giganţilor din industria tehnologică. După ce a convins toată lumea, Mircea Tudor se pregăteşte să devină, din inovator de profesie, industriaş elveţian.

    A fondat în urmă cu două decenii singurul IMM din lume care activează în domeniul tehnologiilor de scanare radioactivă, a câştigat de două ori Marele Premiu al Salonului de Invenţii de la Geneva, iar acum se pregăteşte să lupte pentru titlul de cel mai bun antreprenor din lume. Antreprenorul-inventator Mircea Tudor a mizat pe inovaţie, o carte riscantă,  la începutul anilor ’90, dar valoroasă. A înţeles mai devreme direcţia în care merge lumea, a gândit şi a realizat ceea ce alţii poate nu au avut curaj, încercând să remodeleze peisajul tehnologiilor de scanare, iar apoi a intrat în competiţie cu giganţi din concerne multinaţionale. Mircea Tudor va reprezenta România în vara acestui an la Monte Carlo în competiţia mondială EY World Entrepreneur of The Year, competiţie printre ai cărei câştigători se numără antreprenori din toată lumea care au schimbat paradigma industriilor în care operează şi au impus noi standarde.

    Mircea Tudor a lucrat la Centrala de Construcţii Căi Ferate (un colos înainte de 1989), a făcut presă scrisă şi televiziune în primii ani după Revoluţie, a fost cel mai mare distribuitor din România de alarme auto, pe care le importa din Coreea, şi ulterior a trecut la proiecte complexe de cercetare şi inovare prin firma MB Telecom înfiinţată în 1994, dar a ajuns la profit doar în 2008. Numai în cercetarea şi producţia scannerului de camioane Roboscan au fost investite 6 milioane de euro.

    Scannerul cumulează pe o platformă unică tehnologii complexe din fizica nucleară, electronică, informatică, software dedicat, telecomunicaţii, mecanică, hidraulică, pneumatică şi aşa mai departe.

    Inovaţia cere multă răbdare şi mulţi bani investiţi, iar câştigul nu vine imediat, afirmă Mircea Tudor: „Că inovarea nu aduce profit rapid este foarte adevărat. Drumul de la idee la concept, la validare, la modelul experimental şi prototip este foarte lung şi îi sperie pe mulţi. Dar există un revers al medaliei: după finalizarea proiectului, nu există limită de profit. Dacă investeşti într-un hotel, există un nivel maxim al profitului pe care îl poţi obţine. În inovaţie, dacă ai şansa să găseşti filonul de aur, investiţia se poate întoarce de zeci de mii de ori în timp. Trebuie să te diferenţiezi de ceilalţi, să evadezi din plutonul «me too», să găseşti o cale pe care ceilalţi nu au curajul sau nu au inspiraţia să meargă“.

    Mircea Tudor a gândit două sisteme de securitate revoluţionare, respectiv primul scanner mobil robotizat din lume pentru camioane şi primul scanner pentru avioane din lume. Dar rezultatele nu au venit peste noapte. Drumul de la o idee bună la o invenţie brevetată, la o afacere sustenabilă, este de multe ori anevoios, presărat cu multe obstacole, financiare, fiscale, birocratice sau de altă natură. „Cea mai mare dificultate în orice iniţiativă privată este capitalizarea în faza de început, când nimeni nu are încredere în tine. Eu am vândut casa, am cumpărat o locuinţă mai mică, iar suma de 50.000 de dolari am investit-o în afaceri. Să intri în afaceri vânzându-ţi casa este un act de sinucidere. Am încercat multe experienţe. În cele din urmă am hotărât să revin în matca mea professională: tehnologia. Treptat, lucrurile au început să se aşeze, să intre pe un făgaş normal“, povesteşte Mircea Tudor.

    MB Telecom a implementat proiecte integrate de securizare a frontierelor în România, Letonia, Dubai, Mozambic şi Franţa, totalizând afaceri de peste 
60 de milioane de euro în ultimii 10 ani. A avut discuţii cu reprezentanţi guvernamentali şi privaţi din SUA, Brazilia, Mexic, Ecuador, Tanzania, Gabon, Arabia Saudită, Australia, Emiratele Arabe Unite şi alte state pentru implementarea unor proiecte de securizare de mare complexitate, fiecare având o valoare de ordinul milioanelor de euro. „Avem dialoguri deschise cu 70 de potenţiali parteneri din 70 de ţări“, spune Mircea Tudor, care va putea onora toate contractele odată cu atingerea capacităţii maxime de producţie la fabrica din Elveţia pe care o construieşte şi care este destinată producţiei scannerelor pentru avioane.

  • Avancronică 2015: Cel mai profitabil an pentru companiile de producţie de la Hollywood

    Unul dintre cele mai aşteptate filme ale anului va ajunge pe marile ecrane în decembrie. Continuarea celebrei serii, „Star Wars, episodul VII“, îi va reuni pe actorii din filmele anilor ’70 (Harrison Ford, Carrie Fisher, Mark Hamill) cu cei care vor duce mai departe, în următorii ani, povestea luptei dintre Jedi şi Sith. Rămâne de văzut dacă forţa se va trezi, aşa cum sugerează titlul.

    „Mad Max: Fury Road“ este reboot-ul seriei cu acelaşi nume din anii ’80. Regizorul George Miller a condus şi filmările din urmă cu mai bine de 30 de ani, iar acest lucru este un motiv în plus pentru a avea aşteptări mari de la acest film. Rolul principal va fi pre-luat de Tom Hardy („Inception“, „Locke“, „The Dark Knight Rises“), alături de care vor juca nume importante, precum Charlize Theron sau Nick Hoult.

    După succesul obţinut în urma filmelor „Saving Private Ryan“ şi „Catch Me If You Can“, Steven Spielberg şi Tom Hanks fac din nou echipă în producţia „Bridge of Spies“, povestea unui avocat american recrutat de CIA în timpul războiului rece pentru a salva un pilot reţinut în Uniunea Sovietică. Alături de Tom Hanks îi vom revedea pe Billy Magnussen („Into the Woods“) şi Mark Rylance („Blitz“, „Intimacy“).

    Arnold Schwarzenegger îşi respectă promisiunea („I’ll be back“) şi se întoarce pentru un nou film din seria Terminator. Deşi cele mai recente două filme nu s-au apropiat de succesul seriei originale, producătorii de la Paramount se încăpăţânează să realizeze încă un remake al poveştii despre androizi veniţi din viitor pentru a salva lumea. Nu ştim încă dacă Arnold va avea un rol important, dar va fi cu siguranţă plăcut să îl vedem din nou sărind din maşini şi aruncând tot felul de lucruri în aer.

    „Jurassic World“ este un alt remake, dar care va fi cel mai aproape de subiectul original dezvoltat de Spielberg în 1993. Avându-l în prim-plan pe Chris Pratt („Guardians of the Galaxy“), filmul prezintă o echipă de cercetători care au reuşit să recreeze ADN-ul dinozaurilor şi să îşi deschidă o mică crescătorie în cadrul parcului ce poartă numele filmului. Ce urmează e uşor de antici-pat, chiar şi pentru cei care nu au văzut producţia originală.

    „Pan“ este cea mai recentă ecranizare a celebrei poveşti semnate de J. M. Barrie. În regia lui Joe Wright, filmul are în distribuţie actori precum Hugh Jackman, Rooney Mara sau Amanda Seyfried. Primul film bazat pe povestea orfanului care ajunge în Never-land datează încă din 1924, fiind un film mut. Au urmat încă alte patru producţii, dintre care doar două au fost filme de animaţie.

    Cinefilii vor avea, aşadar, un an plin. Este posibil însă ca alte filme, cu potenţial artistic mai mare decât cele prezentate, să nu beneficieze de aceeaşi atenţie de care se vor bucura cele cu bugete de sute de milioane de dolari.

  • Antreprenorii care aduc în dicţionarul afacerilor autohtone miedul, pilaeusul şi pripitele dacice

    „Mursa – mierea, polenul şi apa de izvor – fermentează în cisterne speciale din inox cu ajutorul unor drojdii selecţionate. După etapa de fermentaţie urmează limpezirea miedului şi maturarea lui, iar pentru această ultimă etapă e nevoie de luni de zile, chiar ani, pentru a obţine un mied de calitate mai mare, find nevoie de 2-3 ani de învechire“, descrie Claudiu Popa, fondatorul afacerii Mied Dacic, procedeul de producţie a miedului, un produs de care nu mulţi au auzit, însă care are izvoare adânci încrustate în istoria poporului român. „Pasionat de istorie şi de apicultură, aş spune că întâlnirea mea cu miedul a fost inevitabilă.

    L-am întâlnit în literatură, l-am remarcat şi i-am dat o importanţă deosebită. L-am căutat şi am reuşit să culeg o reţetă din Ţara Moţilor. Am experimentat multă vreme până am ajuns să fiu mulţumit de rezultat. Dar nu eram în căutarea unei idei de afacere“, îşi descrie Claudiu Popa demersul în documentarea deschiderii primei miedării din România, în 2012, în Timişoara.

    Popa, care este în prezent responsabil şi de departamentul de dezvoltare al unei firme timişorene cu profil alimentar, spune că dacă ar fi luat decizia unui astfel de proiect ca un om de afaceri, nu s-ar fi aventurat în aceasta, mai cu seamă că recuperarea investiţiei, de aproximativ 30.000 de lei, va mai dura încă aproximativ doi ani. „Procesul de producţie este unul îndelungat, produsul fiind comercializat cel mai devreme peste şase luni de la începerea procesului de producţie, perioadă în care este nevoie de alte investiţii pentru crearea de noi loturi de mied, iar la baza lui stă o materie primă costisitoare pentru produţia unei astfel de băuturi.“

    În prezent, unitatea de producţie se află în Timişoara, dar şi-a propus mutarea acesteia în mediul rural, într-o localitate din apropierea oraşului, mai potrivită pentru extindere, dar şi pentru dezvoltarea unei stupine care să le asigure autonomia în ce priveşte furnizarea de materie primă. Preţurile sortimentelor de mied produse se situează în intervalul 20-40 de lei, iar cei care îl cumpără sunt mai ales tinerii: „De regulă sunt tineri, interesaţi de băuturi artizanale şi dornici să privească dincolo de limitele rafturilor de supermarket. Apoi vin cei interesaţi de istorie, de arheologie culinară, de tradiţii, de identitatea naţională“, explică Ciobanu.

    Produsele Mied Dacic sunt comercializate în prezent în şapte localuri din reţeaua HoReCa cu specific tradiţional şi/sau frecventate de tineri, cât şi într-un magazin cu profil apicol. Îşi promovează produsul mai ales în mediul online, prin intermediul prietenilor ce îi încearcă produsele, cât şi prin participarea la evenimente inedite, cum ar fi concursul de bărbi şi mustăţi, unde au acordat premii în produse câştigătorilor.

    Ciobanu spune că există o comunitate a pasionaţilor de cultură dacică aflată în dezvoltare. „Comunitatea celor pasionaţi de cultura dacică este una foarte efervescentă, în plină dezvoltare, animată de oameni inteligenţi şi dedicaţi promovării istoriei şi tradiţiilor arhaice. Anual sunt organizate mai multe festivaluri tematice cu reconstituiri istorice şi întreceri sportive străvechi, ateliere de creaţie artistică şi culinară, sunt editate cărţi şi reviste de o foarte bună calitate“, descrie el efervescenţa cu care se dezvoltă comunitatea culturii dacice din care fac parte Pensiunea Dacică, Plăcintele dacilor, Revista Harap Alb şi alte iniţiative.

    Din aceeaşi comunitate fac parte şi reprezentanţii Atelierului de Istorie, proiect de realizare şi de comercializare a unor obiecte de inspiraţie dacică. Iniţiativa s-a născut în urmă cu aproape un deceniu, odată ce un grup de prieteni şi colegi, majoritatea istorici, au pus bazele unui ONG de reconstituire, potrivit Anei Gruia, reprezentanta acestuia. Scopul acestuia era de recreare a civilizaţiei dacice şi romane şi a început prin documentarea şi realizarea de costume, echipamente şi accesorii de acum 2.000 de ani.

    Dintre produsele realizate, cel mai de succes a fost pilaeus-ul, căciula dacică: „Căciula tipică a nobililor daci, cu acel moţ caracteristic, este cunoscută dintr-o serie de reprezentări antice, însă este greu de desluşit din ce material era făcută (piele? stofă?) şi mai ales cum. Ceea ce vindem acum este forma cea mai apropiată de modelul istoric, este realizată din stofă de lână, în culori similare celor care se puteau obţine în antichitate, şi este cusută manual“, explică Ana Gruia detaliile celui mai vândut produs pe site-ul Atelierul de Istorie.

    Recent, au extins activitatea spre marochinăria artizanală „avansând spre modernitate“ prin portmonee din piele decorate cu motivul lupului dacic. Se inspiră din reprezentări şi din descrieri antice, artefacte din perioada respectivă, dar şi analogii şi deducţii logice pentru reconstituirea elementelor de cultură materială şi de viaţă cotidiană a dacilor, romanilor, celţilor şi egiptenilor. În cadrul atelierului lucrează două persoane, cărora li se alătură 3-4 colaboratori. „Activitatea noastră, şi a altora cu profil similar, suscită într-adevăr tot mai mult interes. Cei mai mulţi clienţi sunt interesaţi de civilizaţia dacică şi s-ar putea spune că acest interes face parte dintr-un fenomen mai amplu. Dacii sunt percepuţi drept strămoşii «misterioşi» şi acest lucru este oarecum de înţeles având în vedere puţinătatea, uneori frustrantă, a surselor antice privitoare la Dacia“, explică Gruia motivele dezvoltării acestui domeniu.

    Dacii au atras şi atenţia omului de afaceri Virgil Profeanu, fondatorul VP Holding, afacerea cu venituri de 60 de milioane de lei cu activităţi mai ales în zona de project management şi care, după ce a scris şi o carte de management pe baza proverbelor dacice, „Acvila şi businessul“, a deschis un restaurant cu specific dacic în Capitală, La Bordei. Este discret în ce priveşte investiţia în acesta, dar spune că aceasta se va amortiza în aproximativ patru ani, datorită celor aproximativ 450 de clienţi zilnici. „Pripită dacică, potrivită dacică, zemuri“ sunt câteva dintre denumirile dacice din meniu inventate de însuşi omul de afaceri care se autointitulează şi „bucătar reţetar“. Restaurantul este împărţit în trei zone, dintre care una dedicată mâncării dacice, una mâncării tradiţionale, iar a treia mâncării internaţionale, iar valoarea bonului mediu pentru acestea este de 50 de lei, iar Profeanu îl descrie drept „un bordei modern, adică bordeiul unui dac care a avut bani şi şi-a făcut un bordei după gusturile proprii
     

  • Şefa fabricii Farmec spune că funcţia de conducere este mult prea râvnită de către angajaţii din România

    “Consider că firescul evoluţiei este cel mai sănătos şi că nu trebuie să ne poziţionăm într-o competiţie permanentă cu bărbaţii. O femeie se implică mai mult emoţional şi, ca să nu aibă probleme, trebuie să stăpânească foarte bine ceea ce face. O funcţie importantă este asumată, după ce se parcurge un traseu profesional corect, cu multă muncă şi doar atunci când se poate demonstra performanţă. Din păcate, funcţia de conducere este mult prea râvnită, dar responsabilităţile ce derivă din ea, mai puţin, iar consecinţele care pot rezulta din acest fapt pot fi extrem de neplăcute“, afirmă Monica Vuşcan.

     „Îmi revine şi sarcina realizării structurii de producţie la termenele stabilite, păstrând aceleaşi standarde, dar şi activitatea de achiziţie a echipamentelor şi utilajelor necesare producţiei şi laboratoarelor din subordine“, spune Monica Vuşcan, care coordonează aproximativ 200 persoane şi lucrează direct cu 20 de colegi şi indirect cu 40. În 2014 cifra de afaceri a Farmec a depăşit 150 milioane lei, iar pentru anul 2015 „ne propunem să urmăm acelaşi trend crescător“.

    A absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi studiile de master în studiul şi analiza medicamentului în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca. În plus, are o diplomă de doctorat obţinută la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca, specializarea Ştiinţe Medicale-Farmacie.

    Prima slujbă a fost de inginer chimist la Combinatul Siderurgic Hunedoara (1988-1990), apoi la Fabrica de Hârtie Pehart Petreşti-Alba (1990-1994), iar acum 20 de ani a început cariera sa în cadrul producătorului clujean de cosmetice, unde a urcat pas cu pas până la funcţia de director tehnic producţie, pe care o deţine din 2012.

  • Şefa fabricii Farmec spune că funcţia de conducere este mult prea râvnită de către angajaţii din România

    “Consider că firescul evoluţiei este cel mai sănătos şi că nu trebuie să ne poziţionăm într-o competiţie permanentă cu bărbaţii. O femeie se implică mai mult emoţional şi, ca să nu aibă probleme, trebuie să stăpânească foarte bine ceea ce face. O funcţie importantă este asumată, după ce se parcurge un traseu profesional corect, cu multă muncă şi doar atunci când se poate demonstra performanţă. Din păcate, funcţia de conducere este mult prea râvnită, dar responsabilităţile ce derivă din ea, mai puţin, iar consecinţele care pot rezulta din acest fapt pot fi extrem de neplăcute“, afirmă Monica Vuşcan.

     „Îmi revine şi sarcina realizării structurii de producţie la termenele stabilite, păstrând aceleaşi standarde, dar şi activitatea de achiziţie a echipamentelor şi utilajelor necesare producţiei şi laboratoarelor din subordine“, spune Monica Vuşcan, care coordonează aproximativ 200 persoane şi lucrează direct cu 20 de colegi şi indirect cu 40. În 2014 cifra de afaceri a Farmec a depăşit 150 milioane lei, iar pentru anul 2015 „ne propunem să urmăm acelaşi trend crescător“.

    A absolvit Facultatea de Tehnologie Chimică din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca şi studiile de master în studiul şi analiza medicamentului în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu din Cluj-Napoca. În plus, are o diplomă de doctorat obţinută la Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Hatieganu din Cluj-Napoca, specializarea Ştiinţe Medicale-Farmacie.

    Prima slujbă a fost de inginer chimist la Combinatul Siderurgic Hunedoara (1988-1990), apoi la Fabrica de Hârtie Pehart Petreşti-Alba (1990-1994), iar acum 20 de ani a început cariera sa în cadrul producătorului clujean de cosmetice, unde a urcat pas cu pas până la funcţia de director tehnic producţie, pe care o deţine din 2012.

  • Povestea reginelor vinului din România. Un sfert din producţia anuală iese din mâinile lor

     “Când am intrat eu în domeniul vinului erau foarte puţine femei, acum interesul este în creştere“, spune Aurelia Vişinescu, antreprenoarea care a dezvoltat afacerea Domeniile Săhăteni şi este cea mai cunoscută femeie oenolog din România. În plus, pe ansamblu, numărul femeilor în domeniu este în creştere, fiind prezente în toate ramurile industriei vinurilor, de la laboratoare până în departamentele de marketing şi vânzări. Mihaela Tyrel de Poix, proprietara SERVE, spune că i se pare surprinzător că industria vinului este, încă, percepută ca un domeniu al bărbaţilor; „cred că pe ansamblu raportul este de unu la unu“.

    Din punctul său de vedere sunt argumente suficiente pentru ca lumea vinului să fie în egală măsură a bărbaţilor şi a femeilor, de vreme ce peste 70% dintre cumpărătorii de vin din Europa sunt femei, „cel mai adesea ele aleg şi la restaurant şi, în plus, sunt mai bune de-gustătoare decât bărbaţii pentru că au gustul şi mirosul mai fine“. Iar numărul mare al doamnelor din domeniul vinului nu face decât să confirme, arată Mihaela Tyrel de Poix, că „este un domeniu la fel de potrivit pentru femei şi pentru bărbaţi. Şi nici nu suntem în competiţie“.

    Creşterea numărului de femei implicate în acest domeniu este însă un fenomen care se petrece în întreaga lume. De la sfârşitul secolului XIX şi până în prezent femeile s-au implicat tot mai mult în industria vinului. De la prima femeie producător de vin din California, Josephine Tychson, care la 31 de ani, când a rămas văduvă, şi s-a ocupat de una singură de plantarea viei, în 1886, la actriţa Lillie Langtry, care a cumpărat circa 160 de hectare cu viţă-de-vie în 1888 pentru a face cel mai bun vin roşu sec din ţară la Claire Thevenot, care a câştigat concursuri de somelier, este o întreagă poveste.

    Zona somelierilor era rezervată aproape exclusiv bărbaţilor, cel puţin în Marea Britanie, până în urmă cu zece ani, când nu participa nicio femeie. În câţiva ani nu numai că numărul acestora a urcat semnificativ în rândul concurenţilor, dar Claire Thevenot a fost declarată câştigătoarea competiţiei în 2007.

    Cu toate acestea, afacerile din domeniul vinului nu sunt facile, iar investiţiile în domeniu nu sunt o garanţie pen-tru profit. Dimpotrivă, suma cheltuită pentru plantarea unui hectar este de ordinul zecilor de mii de euro, iar profitul nu apare mai repede de 5-6 ani. Ba mai mult, efectul maxim al deciziilor luate acum se vor vedea pe termen lung, de 20 de ani. Care este catalizatorul care a determinat creşterea apetitului antreprenoarelor pentru acest domeniu? Pe de o parte, domeniul este „extrem de interesant, frumos, provocator, poţi avea şansa să performezi foarte bine, să te afirmi, să consturieşti o carieră, într-o slujbă foarte bine plătită pentru oenologi, pentru că totul se învârte în jurul produsului pe care îl construieşti“, arată Aurelia Vişinescu.

    Pe de altă parte, spune Mihaela Tyrel de Poix, „activitatea îmbină foarte multe meserii. În fiecare anotimp, moment al anului, priorităţile se schimbă“. Nu în ultimul rând, pe parcursul ultimilor ani podgorenii au primit o veritabilă gură de oxigen cu aportul de fonduri neram-bursabile obţinute pe proiecte europene pentru plantarea suprafeţelor cu viţă-de-vie. Domeniul a fost campionul atragerii de fonduri; încă de la prima alocare au fost epuizate în întregime, încă înainte de termenul limită.

    Astfel, în ultimii ani, 232 de firme aveau ca obiect de activitate producţia de vin, iar piaţa dă semne bune pe toate planurile. În ciuda faptului că puterea de cumpărare nu dă semne clare de revenire, interesul consumatorilor pentru vinurile din segmente de preţ mediu şi superior este în creştere, la fel ca şi apetitul pentru vinuri roşii, seci şi demiseci, într-o ţară în care în urmă cu 20 de ani balanţa înclina covârşitor în favoarea şpriţurilor, cu vin alb demidulce. În plus, vinurile româneşti câştigă puncte importante şi la capitolul imagine. În ciuda faptului că podgoriile din România plasează ţara pe locul opt în lume în rândul producătorilor, zeci de ani licoarea lui Bachus a plecat peste graniţe vândută la vrac. Mai nou, vinurile româneşti au nume din ce în ce mai cunoscute: Prince Ştirbey Tamaioasa Ro-maneasca Sec 2013 a fost enumerat de The Guardian în rândul celor mai bune vinuri, iar două dintre vinurile SERVE au fost listate în restaurante clasificate cu stele Michelin. Întâmplător sau nu, în conducerea ambelor firme sunt implicate femei. Iată poveştile a nouă antreprenoare implicate în domeniul vinului.

  • Cronică de film: Cut bank – un oraş criminal

    Regizorul Matt Shakman trece de la televiziune la marele ecran prin adaptarea scenariului semnat de Roberto Patino. Shakman a regizat, de-a lungul carierei, episoade din seriale precum „It’s Always Sunny in Philadelphia“, „House“ sau „Mad Men“. Stilul în care filmul este regizat se aseamănă într-o anumită măsură cu al fraţilor Coen, fapt ce poate fi expli-cat prin faptul că Shakman a produs şi două episoade ale serialului „Fargo“, adaptarea celor de la FX a filmului din 1996.

    În rolurile principale îi regăsim pe Liam Hemsworth, Teresa Palmer, Billy Bob Thornton, John Malkovich, Michael Stuhlbarg, Bruce Dern şi Oliver Platt. Interpretările sunt foarte bune, cu o singură excepţie: personajul principal, Liam Hemsworth. Tânărul actor, cunoscut pentru rolul din „Jocurile foamei“, nu reuşeşte să intre în caracter de-a lungul filmului, iar acest lucru afectează interacţiunea dintre personaje.

    Urmând o linie destul de subţire între thriller şi comedie neagră, „Cut Bank“ propune o serie de personaje ciudate, ex-trem de tulburate, care sunt obişnuite să trăiască în mediul lor simplu, familiar, din micul oraş care dă şi titlul filmului. De-spre Cut Bank aflăm doar că este locul din Statele Unite cu cele mai joase temperaturi; un fapt aparent irelevant, având în vedere că acţiunea se petrece în timpul verii. În rest, filmul lasă de înţeles că povestea se desfăşoară într-un oraş ameri-can ce nu este cu nimic ieşit din comun. Un lucru interesant este că filmarea a avut loc în Canada, nu în oraşul din Statele Unite în care se desfăşoară acţiunea.

    Acţiunea începe atunci când Dwayne McLaren (Hemsworth) filmează accidental ceea ce pare a fi uciderea unui poş-taş. McLaren, obsedat de ideea de a putea pleca din Cut Bank, vede acest lucru ca o şansă unică; el anunţă autorităţile federale şi plănuieşte să folosească banii primiţi drept recompensă pentru oferirea informaţiilor pentru a-şi construi un vii-tor mai bun alături de prietena sa Cassandra (Palmer). Din acest moment, lucrurile se complică, iar secretele locuitorilor din Cut Bank încep să iasă la iveală.

    Filmul, deşi cel puţin interesant, are o mare problemă: este extrem de previzibil. Deşi regizorul Matt Shakman încearcă să ţină publicul implicat în poveste, aceasta curge către un deznodământ inevitabil încă din primele minute. Cu toate acestea, povestea scrisă de Robert Patino a fost inclus, în 2009, pe „lista neagră“ a celor mai bune scenarii care nu au fost ecranizate.

    Cut Bank, fiind un film realizat de o casă independentă de producţii, ridică o întrebare extrem de importantă: cât de mult pot influenţa producătorii calitatea unui film? În cazul în care „Cut Bank“ ar fi ajuns pe masa unei companii impor-tante, cu posibilitatea de a investi masiv într-un astfel de film, anumite lucruri ar fi putut fi îmbunătăţite. Spre exemplu, con-tractarea unui regizor cu mai multă experienţă sau distribuirea unui alt actor în locul lui Hemsworth. Cu atât mai mult tre-buie apreciat efortul celor care au produs filmul, având la dispoziţie un buget relativ mic.
    Drept concluzie, „Cut Bank“ este un film reuşit, chiar dacă are anumite lipsuri. Povestea este antrenantă, iar implicarea unor actori precum Malkovich sau Thornton în acest proiect reprezintă un argument în plus.

    Filmul va avea premiera în România pe 17 aprilie şi va rula în acelaşi timp cu producţii mult mai cunoscute, precum „Furious 7“ sau „Avengers: Age of Ultron“. Lansarea nu pare a avantaja „Cut Bank“, dar îl recomand celor care preferă să evite blockbusterele şi caută un film simplu, bazat pe poveste şi nu pe efecte speciale. 
Nota: 8/10

  • CONFERINŢA MEDIAFAX: Azomureş vrea să crească la 80% ponderea livrărilor pe piaţa internă

    “După 2012, ne-am îndreptat spre agricultura românească. Suntem în mijlocul investiţiilor de peste 200 de milioane de euro, în mediu, în creşterea capacităţii de producţie şi în produse noi.
    Ne-am propus ca în loc de 80% din producţie vândută la export să vindem 80% pe piaţa internă. Suntem foarte aproape de această ţintă. Strategia noastră vizează piaţa românească, vrem să creştem numărul de produse pentru piaţa românească”    , a spus Aniţei, la conferinţa MEDIAFAX Talks about Agriculture.

    El a precizat că anul trecut consumul de îngrăşăminte minerale în România a crescut la 2,05 milioane de tone faţă de 1,75 milioane de tone în 2013, iar aşteptările vizează o creştere de două cifre în următorii ani, ceea ce creează premisele pentru majorarea vânzărilor autohtone.

    “Am ajuns ca 66% din totalul producţiei să se vândă acum pe piaţa locală, în timp ce Azomureş are o cotă de piaţă de 40%”, a mai spus Aniţei.

    Combinatul Azomureş – care are linii de producţie pentru îngrăşăminte solide şi lichide, dar şi pentru melamină – este principalul producător de îngrăşăminte pentru agricultură din România, cu o producţie anuală de cel puţin 1,3 milioane tone de îngrăşăminte. Produsele Azomureş ajung la producătorii agricoli din România, alte ţări din Europa, Africa, China, Japonia, America de Sud şi din Statele Unite.

    Proprietarul majoritar al Azomureş este Ameropa Holding AG din Elveţia, un trader internaţional de cereale şi îngrăşăminte.

    În 2012, Ameropa a cumpărat 75,87% din titlurile Azomureş de la investitorii turci care controlau combinatul, iar apoi a derulat o ofertă de preluare prin care şi-a majorat participaţia la 96,49%.

  • Transelectrica: Producţia de electricitate a crescut cu 11,3% anul trecut, iar consumul cu 2%

    El a adăugat că anul trecut exportul de energie a fost 7,5 TWh, de 3,5 ori mai mare decât 2013 şi cel mai ridicat din 2004 până acum. Pe de altă parte, importul de energie a fost în 2014 de 1,4 TWh.

    Teau a adăugat că, defalcat pe tipuri de producţie, ponderea cea mai mare a avut-o energia hidroelectrică, acoperind 30,7% din total, urmată de energia din cărbune, cu o pondere de 26,1%.

    Energia nucleară a acoperit 17,7% din producţie, cea pe gaz a reprezentat 11,9%, iar energia regenerabilă 13,6%.

    Compania este controlată de stat, prin Ministerul Economiei, care deţine 58,68% din acţiuni, şi este listată la BVB. Mai multe firme cumulează 34,31% din capitalul Transelectrica, iar 7% aparţine mai multor persoane fizice.

BusinessMagazin