Tag: refuz

  • Ajută-l pe David să trăiască!

     Aşa îşi petrec timpul Aura şi David Alexandru Chiriţă, zi de zi, de două luni, de când mama a aflat de boala lui. Bebeluşul gângureste puţin şi-apoi îşi îndreaptă privirea spre lucruri noi. Devine mai interesat de jucăria de lângă el, postată în chip de înger păzitor şi, totodată, antidotul pentru durerile de dinţi ce vor să apară. Se joacă cu zdrăngănitoarea, o ceartă, o trânteşte de pătuţ, pentru ca apoi să devină din nou cea mai bună prietenă a lui.

    Zâmbeşti şi te bucuri odată cu el de joacă. Ochii lui, însă, nu te lasă să uiţi de boala cumplită ce îi macină viaţa. David suferă de ciroză şi atrezie de căi biliare. Un diagnostic care nu are răbdare şi nu oferă prea mult timp. Singura speranţă este şansa unui transplant de ficat, dincolo de graniţele ţării. Dar, din păcate, aceasta şansă ţine de o sumă foarte mare de bani, pe care părinţii lui David, din veniturile lor mici, nu o pot acoperi.

    Copilul mult aşteptat

    David a venit pentru Aura şi Cătălin Chiriţă  ca o binecuvântare a unei iubiri de 15 ani. Era momentul lor mult aşteptat, când aveau să cunoască acel sentiment despre care doar au auzit sau au citit: bucuria de a fi părinte.

    “Vestea că am rămas însărcinată a fost o mare bucurie atât pentru mine şi soţul meu, cât şi pentru întreaga familie. Ne-am dorit foarte mult acest copil. A fost o minune de la Dumnezeu”, a mărturist Aura cu zâmbetul pe buze.

    Cuvintele Aurei sunt întărite de cele ale lui Cătălin, căruia i se citeşte în ochii bucuria de a fi  tată: “Amândoi ne-am dorit băiat. Din clipa în care a rămas însărcinată”.

    Dacă vestea că vor fi părinţi le-a umplut sufletele de bucurie, perioada sarcinii avea să-i pună  la grele încercări. Niciun efort, însă, nu era prea mare pentru micuţul lor.

    “Primele luni de sarcină au fost într-adevăr foarte grele: greţuri, vărsături interminabile până la patru luni, apoi dureri abdominale. În săptămâna 28 de sarcină, am descoperit un polihidramios, ceea ce înseamnă mai mult lichid amiotic decat limita normală. Acest lucru m-a facut să stau la pat până în momentul în care am născut, pentru a nu pierde sarcina. În ultima lună de sarcină, am facut trombicitopenie, ceea ce ducea la un risc crescut de hemoragie în momentul naşterii. Acesta a fost motivul pentru care am născut prin cezariană. O sarcină destul de dificilă, dar pentru mine a fost o bucurie şi am făcut orice sacrificiu pentru ca să pot să am acest copilaş”, îşi aminteşte  Aura.

    Nicio analiză, nicio ecografie, niciun medic nu prevesteau însă nimic din ceea ce avea să urmeze. În apartamentul lor din comuna Berca, judeţul Buzau, totul era pregătit pentru David. Camera pictată, hăinuţele aranjate cu dragoste şi grijă lângă pătuţ, iar jucăriile aşezate prin toate colţurile camerei, pentru ca David să fie înconjurat numai de prieteni. Aura şi Cătălin nu vroiau să-i lipsească nimic ” bulgaraşului lor de fericire “, aşa cum îl numesc pe David.

    “Chiar din timpul sarcinii am început să facem cumpărături, să cumpărăm hainuţe, pătuţul, cele necesare pentru pătuţ. Am şi chemat o fată, foarte talentată, care ne-a desenat pe pereţi scene din desenele animate”, ne-a spus tânăra mămică, în timp ce îşi mai aruncă câte o privire spre David. În singurul moment în care a zâmbit cu tot sufletul, Cătălin ne-a povestit şi el despre pregătirea dinaintea sosirii pe lume a lui David. “Ne-am pregătit dinainte, am început să cumpărăm hainuţele pentru băiat. Multă lume ne-a spus să nu ne grăbim, că s-au intamplat cazuri în care s-a dovedit a fi fetiţă, dar a fost să fie băiat”, spune bărbatul.

    Diagnosticul

    În 3 decembrie, s-a născut David Alexandru. Pentru el şi pentru părinţii lui au urmat 6 săptămâni de poveste. Cine însă să anticipeze răul ce s-a abătut peste ei? Cine să se gândească că în corpul unui bebeluş fericit se instalează boala, o boală cumplită şi pentru un adult?

    Aura Chiriţă îşi aminteşte momentul în care au aflat despre boala copilului. “Totul a fost bine până  la vârsta de 6 săptămâni, când pur şi simplu a răcit. Am fost la medicul de familie, la un doctor pediatru şi ne-a fost prescris un tratament.L-am tratat acasă, dar văzând că situaţia se înrăutăţeşte, am decis să mergem la spital. Acolo, medicul de gardă a observat că micuţul are o tentă mai gălbuie a pielii şi mi s-a spus că are un icter prelungit. I  s-au făcut toate analizele, iar cele la ficat au ieşit prost. A fost tratat pentru răceală pe care o avea, dar starea lui generală nu era una bună, motiv pentru care am fost transferaţi la IOMC Bucuresti ( Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului “Alfred Rusescu”, n.red.). S-a descoperit că este infestat cu un virus foarte periculos – citomegalovirus, un virus pe care 80% din oameni îl au, mulţi dintre noi fără să ştim.  Pentru adulţi, virusul nu este periculos, însă  pentru bebeluşi poate fi chiar letal”, povesteşte femeia.

    Drumurile prin spitale

    Cu acest diagnostic, David a fost transferat la Spitalul Victor Babeş, unde, timp de o lună, a fost tratat de CMV (citomegalovirus). Un tratament foarte dur şi extrem de dureros.

    Drumurile prin spitale nu s-au terminat aici. David a fost mutat la Spitalul Marie Curie din Bucureşti pentru diagnosticul de atrezie de căi biliare.

    “Această afecţiune ar fi putut fi rezolvată printr-o intervenţie numită Kasai, însă numai până la vârsta de trei luni. Dar indiferent de rezultatul acestei operaţii, mai devreme sau mai târziu transplantul hepatic ar fi fost inevitabil.  Era vorba doar de o stagnare a evoluţiei bolii,” ne-a spus Aura.

    Din cauza complicaţiilor anterioare, însă, copilul a ajuns prea târziu la Spitalul Marie Curie. Ciroza se instalase deja. Acum, singura posibilitate o reprezintă clinicile din Europa. Medicii de la Spitalul Saint Luc din Belgia şi  medicii de la Regesburg  Germania sunt pregătiţi să îl salveze pe David. Viaţa lui valorează acum 125.000 de euro şi, cu fiecare secundă ce trece, cursa vieţii şi a morţii devine tot mai strânsă.

    Ajutorul care ţine loc de minuni

    David şi Aura sunt internaţi în Spitalul Marie Curie de mai bine de o lună. În tot acest timp, Cătălin, împreună cu familia şi cu cei apropiaţi, luptă în încercarea de a strânge banii pentru transplantul lui David. Bat la multe porţi. Unele se deschid, altele nu. Au depus dosarul şi la Ministerul Sănătăţii. Dar de acolo banii ar putea veni tocmai în august, un  termen prea îndepărtat pentru David.

    Din pătuţul lui de spital, David continuă să descopere lumea. A învăţat până acum să-şi ţină capul, să-şi privească degetele şi să asculte glasul mamei. Când oboseşte de toate astea, adoarme cuminte, ţinând pumnii strânşi ca într-o rugăciune.

    David nu are nevoie de un miracol. Are nevoie de un ajutor care poate fi dat. Are nevoie de banii pentru operaţia care îl va salva. (Miruna Ionescu)

    Mai multe despre starea la zi a lui David puteţi citi aici viatapentrudavid.wordpress.com/

  • Kelemen: Nu se pune problema intrării UDMR la guvernare

     Întrebat, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă, dacă UDMR ar intra la guvernare în cazul în care ar apărea o asemenea ocazie, Kelemen Hunor a răspuns că Uninea este în opoziţie şi nu a discutat cu nimeni despre această posibilitate.

    “Nu se pune această problemă. Suntem în opoziţie, nu am discutat cu nimeni, coaliţia e mare, are peste 70 la sută. În fiecare coaliţie au fost discuţii, au fost conflicte, vor fi şi în continuare, dar nu am eu în acest moment elementele aşa cum le aveţi dumneavoastră despre această coaliţie că s-ar destrăma”, a spus Kelemen.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Corlăţean, întrebat dacă Maior e propus ca ambasador în SUA: Nu este un punct de interes pentru domnia sa

     “Domnul George Maior ocupă o responsabilitate extrem de importantă pentru statul român. Este şeful SRI, extrem de apreciat în comunitatea europeană şi euroatlantică. Reprezintă o poziţie fundamentală pentru statul român, astfel încât nu doar îmi imaginez, ci chiar ştiu că nu este un punct de interes nici pentru domnia sa, iar propunerile pe care le-am făcut se referă strict la cei care sunt membri ai corpului diplomatic românesc”, a spus Corlăţean, întrebat despre Maior.

    Anterior, surse oficiale declaraseră pentru MEDIAFAX că Ministerul Afacerilor Externe a propus deja preşedintelui Traian Băsescu înlocuitorii ambasadorilor României rechemaţi din SUA, Rusia, Israel, fiind în toate cazurile diplomaţi de carieră.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce caută astăzi clienţii de telefonie mobilă? Miile de minute, acoperirea şi viteza la date nu mai sunt suficiente

    LUCRURILE NU ERAU SIMPLE PENTRU OPERATORII TELECOM NICI ACUM ŞASE SAU ŞAPTE ANI, CÂND LAPTOPUL SAU DESKTOPUL ERAU GADGETURILE PE CARE LE VISA ORICE CONSUMATOR, darămite acum când milioane dintre ei au smartphone-uri şi tablete conectate la internet şi creează şi accesează fişiere şi cantităţi uriaşe de conţinut. Să nu ai, în acest context, o soluţie de cloud „pe masă” sau în cel mai rău caz doar pe lista de priorităţi e ca şi cum ţi-ai trimite utilizatorii în braţele competiţiei.

    „Nu se poate să fii un operator telecom şi să nu ai în ofertă servicii de cloud„, rezumă sec situaţia Julien Ducarroz, directorul comercial al Orange, cel mai mare jucător de pe piaţa locală de telefonie mobilă. Cifrele, cum altfel, îi dau dreptate. Acum şapte ani, spre exemplu, Orange avea aproape şapte milioane de clienţi şi nici măcar 100.000 de utilizatori de servicii de date mobile. Acum, din cele peste 10 milioane de cartele SIM din reţeaua Orange, peste trei milioane au activate serviciile de net mobil, iar numărul lor creşte zi de zi.

    SI NU ESTE DOAR CAZUL ORANGE. LA VODAFONE, peste 40% din clienţii care intră în magazinele companiei sau ale partenerilor cumpără un smartphone. Şi la Cosmote cifrele sunt cam la acelaşi nivel, iar consumul de date şi numărul celor dispuşi să plătească un abonament lunar pentru net mobil de pe telefon şi tabletă continuă să fie unul dintre puţinii indicatori în creştere pe piaţa de telecom pentru toţi operatorii.

    Nu e de mirare, câtă vreme cele mai conservatoare voci din piaţă spun că în acest an românii vor cumpăra 1,3 milioane de smartphone-uri şi 400.000 de tablete. În fiecare zi, circa 4.500 de astfel echipamente ajung în buzunarele clienţilor din mediul rezidenţial sau de business, iar o pondere importantă dintre ele sunt vândute chiar de operatorii de comunicaţii la pachet cu servicii de date. Ce soluţii au găsit operatorii pentru a-i ajuta să-şi stocheze pozele, clipurile, muzica sau fişierele de la birou astfel încât să fie stocate sigur şi, pe cât se poate, accesibile oricând şi oriunde? „În contextul actual caracterizat de o dublare a consumului de internet mobil, de o creştere impresionantă a traficului, precum şi de o familiaritate crescută în ce priveşte utilizarea serviciilor de cloud în Europa şi în România”, Orange a lansat un serviciu de cloud care le permite clienţilor să stocheze pe servere ale companiei imagini, clipuri video, documente sau orice alte tipuri de fişiere, precizează Julien Ducarroz.

    „Această soluţie de stocare a tuturor tipurilor de conţinut digital (documente, fotografii, calendar, mail, contacte) este foarte uşor de utilizat, iar clienţii pot avea acces la acest conţinutul de pe orice terminal ar avea, oricând au nevoie, de oriunde s-ar afla. Astfel, fie că încarcă informaţiile de pe smartphone în Orange Cloud, ei vor putea accesa informaţiile direct de pe laptopul sau tableta de acasă.„ Serviciul Orange nu este primul de piaţă şi nici singurul. Există deja de mai multă vreme alternative internaţionale precum Dropbox sau Skydrive, însă compania crede că avantajul pe care îl oferă clienţilor săi, anume traficul de date gratuit dintre smartphone-uri sau tablete şi servere atât pentru încărcarea, cât şi pentru descărcarea datelor, va fi cheie. „Este avantajul nostru competitiv, al operatorilor telecom„, punctează Ducarroz.

    DINCOLO DE O SOLUŢIE DE STOCARE A INFORMAŢIILOR, ŞI SIGURANŢA LOR ESTE CHEIE, AFIRMĂ REPREZENTANŢII VODAFONE, care au lansat, de asemenea, o soluţie cloud pentru clienţii din mediul rezidenţial. „Siguranţa dispozitivelor şi a informaţiilor stocate în acestea au devenit din ce în ce mai importante pentru client odată cu creşterea adoptării smartphoneurilor şi tabletor pe piaţa locală şi cu schimbările produse în comportamentul utilizatorilor acestor terminale – anume stocarea pozelor, a videoclipurilor şi a fişierelor personale pe dispozitivele mobile. Ca urmare a acestei nevoi, am lansat aplicaţiile Vodafone Cloud şi Vodafone Protect, ambele fiind incluse gratuit în noile pachete de abonamente RED”, precizează reprezentanţii companiei de telefonie mobilă.
    Pentru situaţiile în care dispozitivul este pierdut, Vodafone are şi un alt serviciu cloud, Vodafone Protect, prin care, de la distanţă, smartphone-ul poate fi localizat şi blocat, iar informaţiile stocate în acesta şterse. În momentul de faţă, Vodafone Cloud este disponibil pentru sistemele de operare Android şi iOS, iar Vodafone Protect doar pentru Android. Planurile companiei vizează extinderea funcţionalităţilor şi integrarea unor noi echipamente.

  • REUNIUNE DE CRIZĂ în urma crimei de la Londra. David Cameron: “Nu este numai un atac împotriva Marii Britanii. Este şi o trădare a islamului”

     “Nu este numai un atac împotriva Marii Britanii şi a modului de viaţă britanic. Este şi o trădare a islamului şi a comunităţilor musulmane care aduc atât de mult ţării noastre. Nimic în islam nu justifică un astfel de act înspăimântător”, a declarat premierul în cadrul unei conferinţe de presă în faţa Downing Street.

    Downing Street a anunţat încă de miercuri seara o consolidare a securităţii atât la cazarma din Woolwich, un cartier în sud-estul Londrei unde a avut loc drama, cât şi la toate celelalte cazarme din capitala britanică.

    Comitetul COBR, cunoscut şi sub numele de COBRA (Cabinet office Briefing Room A), urma să îi reunească în jurul premierului pe ministrul britanic de Interne Theresa May, primarul Londrei Boris Johnson, şefii serviciilor de informaţii interne MI5 şi externe MI6, pe directorul Scotland Yard şi experţi în domeniul securităţii.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Isărescu: Generaţia mea se apropie de pensionare, trebuie să facem loc tinerilor, să-i formăm

     “Acţionăm într-un mediu românesc şi mediul ăsta îşi spune cuvântul. Delăsarea apare la noi, indolenţa, una din marile pacoste ale comportamentului în această ţară, lucrul neterminat îl vezi în România pe la toate colţurile. Perseverenţa insuficientă, ca să nu zic altfel. Sunt delicat, de fapt, iarăşi legat de delăsare şi lipsa de perseverenţă, nu este calitatea primordială pe malurile Dâmboviţei. Nu pot să spun că în această instituţie ele nu există. Simt şi eu, fiind conducător, îţi trebuie metode diverse, ba să-i zgudui, ba să-i mai stimulezi, ba să-i mai ironizezi câteodată. Nu există o metodă uşoară de a împinge lucrurile înainte”, a declarat joi guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu la seminarul “Cultura instituţională – element cheie în susţinerea performanţei” organizat de BNR.

    Isărescu spune că la banca centrală se încearcă înlocuirea metodei după zicala “meseria se fură” cu metoda “dacă nu ştii, te învăţ, dacă nu poţi, te ajut, dacă nu vrei, te conving, dacă nu, te dau afară”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Directorul Complexului Energetic Oltenia: Listarea la bursă poate aduce companiei 100 de milioane de euro

     “Nu este necesar să ne listăm în acest an. (…) Sper să obţinem zeci sau chiar peste 100 milioane de euro din oferta primară. Ştiţi cum este, nu eşti pe bursă, nu exişti”, a afirmat Ciurel la un seminar pe tema energiei.

    Statul, prin Ministerul Economiei, vrea să vândă pe bursă un pachet de 12% din capitalul companiei.

    Ciurel a precizat că producătorul de electricitate va derula, în perioada 2014-2017, un program de restructurare prin care va renunţa la 2.000 din cei 14.000 de angajaţi.

    “Vrem să le dăm posibilitatea să meargă în producţie, acolo unde e cu cască şi cizme şi e lipsă de personal. Încerc să fac şi eu ce face Borza, dar cu mai puţină gălăgie”, a spus el.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Liviu Negoiţă: Nu exclud intrarea în competiţia internă a PDL pentru Preşedinţie

     “Nu exclud intrarea mea în competiţia internă a PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie. Orice lider al partidului nu se poate să nu ia în calcul o astfel de competiţie internă”, a spus Liviu Negoiţă.

    Liviu Negoiţă a mai spus că “îl onorează gândurile şi aprecierea” colegului său de partid Theodor Stolojan, care îl recomanda pe Negoiţă pentru competiţia internă din partid pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie.

    “Vom face o analiză şi vom vedea cine sunt cei potriviţi”, a adăugat Liviu Negoiţă.

    Europarlamentarul Theodor Stolojan declară că nu vrea să participe la alegerile interne din PDL pentru desemnarea candidatului la Preşedinţie, el apreciind că Liviu Negoiţă şi Emil Boc ar trebui să participe la cursa internă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INTERVIU cu producătorul filmului “Poziţia copilului”, Ada Solomon: Cinema-ul de artă, ca produs cultural, nu poate trăi din el însuşi

     Ada Solomon are programate la Festivalul de la Cannes întâlniri cu eventualii distribuitori sau coproducători ai celui mai nou proiect de lungmetraj semnat de Radu Jude, “Aferim!”, pentru care va începe producţia, cel mai probabil, anul viitor.

    De asemenea, scurtmetrajul lui Radu Jude “O umbră de nor”, produs de Ada Solomon, a fost selectat în secţiunea Quinzaine des Réalisateurs a Festivalului de la Cannes 2013 (15 – 26 mai). “O umbră de nor” va fi proiectat în premieră la Cannes joi.

    Ada Solomon mai vorbeşte, în interviul acordat MEDIAFAX, despre ce a presupus producţia filmului “O umbră de nor”, despre relaţia breslei filmului românesc cu Centrul Naţional al Cinematografiei, dar şi despre criteriile după care îşi alege proiectele în care să se implice.

    Cititit mai multe pe www.mediafax.ro

  • Negoiţă: Oprescu e de o seamă cu tatăl meu, îl respect. Nu avem un conflict, ci diferenţe de opinie

     Întrebat dacă se poate spune că primarii de sector i-au declarat război lui Sorin Oprescu, având în vedere şi faptul că i-a reproşat acestuia că în Centrul vechi nu este curăţenie, Negoiţă a precizat: “Nu încercaţi să creaţi impresia că există vreun conflict”.

    “Primarul general este de o seamă cu tatăl meu. Eu îl respect foarte mult. Nu există niciun conflict, ci ne dorim toţi deopotrivă să găsim cea mai bună variantă şi căile cele mai bune astfel încât cetăţeanul bucureştean să beneficieze de cele mai bune servicii”, a adăugat Negoiţă.

    El a admis că între primarul general Sorin Oprescu şi primarii de sector există divergenţe în ceea ce priveşte recentralizarea serviciilor de salubritate în Bucureşti.

    “Diferenţa de opinie nu înseamnă neapărat conflict. Este adevărat că avem nişte diferenţe de opinii. Că avem conflict, nu. Cel puţin din partea mea, nu”, a mai spus Negoiţă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro