Tag: crestere

  • Guvernul adoptă actele privind preţul de referinţă la gaze şi energia regenerabilă subvenţionată

     “Astăzi, adoptăm ordonanţa şi pachetul pentru energie, care înseamnă calculul preţului la gaz legat de preţul de referinţă de la 1 ianuarie 2014, şi hotărârea de guvern cu cantitatea de energie regenerabilă subvenţionată, în aşa fel încât în special marii producători, care sunt şi marii angajatori, să rămână competitivi şi creşterea noastră economică bazată în special pe creşterea producţiei industriale să continue”, a spus Ponta, în şedinţa de miercuri a Guvernului.

    Luni, premierul a anunţat că taxa de cogenerare pentru exportul de electricitate va fi eliminată, iar preţul de referinţă la gaze pe piaţa liberă pentru consumatorii industriali va fi cel din ianuarie 2014, preţul la gaze pentru consumatorii casnici urmând însă să crească cu 2%.

    Potrivit calendarului de eliminare a preţurilor reglementate, preţul gazelor naturale pentru consumatorii noncasnici urma să crească cu 5% de la 1 aprilie.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Avram, BNR: Avem dubii privind efectele pozitive ale măsurii de reducere a comisioanelor interbancare

     Comisia Europeană a elaborat un proiect de regulament potrivit căruia, într-o primă fază, vor fi plafonate comisioanele interbancare pentru tranzacţii transfrontaliere la 0,2% din valoarea tranzacţiei pentru cardurile de debit şi 0,3% pentru cele de credit, urmând ca în cea de-a doua etapă (după doi ani de la data intrării în vigoare a reglementării) plafonarea comisioanelor să fie aplicată şi operaţiunilor naţionale efectuate cu cardurile de debit, respectiv cele de credit.

    “Scopul declarat al regulamentului s-ar resfrânge în sensul reducerii presiunii pe care comerciantul o are la plata comisionului interbancar, probabil au sperat într-o reducere a preţurilor produselor, care s-ar resfrânge pozitiv asupra consumatorului”, a declarat miercuri Ruxandra Avram, şef serviciu la Direcţia Stabilitate Financiară din BNR, la o conferinţă pe tema cardurilor.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Numărul locurilor de muncă vacante a ajuns la 30.600 anul trecut, în creştere faţă de 2012. În ce domenii au fost cele mai multe posturi

     Anul trecut, ratele medii anuale ale locurilor de muncă vacante cu cele mai ridicate valori s-au înregistrat în alte activităţi de servicii (2,21%), respectiv în administraţia publică (1,98%). La polul opus, s-au situat activităţile de producţie şi furnizare de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat (0,13%) şi cele din industria extractivă (0,14%).

    Ca şi în anul precedent, puţin peste 30% din numărul total al locurilor de muncă vacante s-au regăsit în industria prelucrătoare (9.600 de locuri vacante), iar rata a avut o valoare medie anuală de 0,93%. Sectorul bugetar a însumat 32% din totalul locurilor de muncă vacante, cele mai multe regăsindu-se în administraţia publică (4.800 locuri vacante), urmată de sănătate şi asistenţă socială (3.500 locuri vacante), respectiv învăţământ (1.500 locuri vacante).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Gérard Depardieu lansează ceasurile “Mândru să fiu rus”

    O postare de pe pagina oficială de Facebook a companiei îl arată pe Depardieu în timp ce poartă noul Challenge Jetliner, model încrustat cu simbolul naţional rusesc, vulturul bicefal, în aur roşu. Noile ceasuri Challegenge Jetliner, ediţia “Mândru să fiu rus” pot să coste până la 30.000 de dolari, potrivit publicaţiei britanice The Guardian.

    Lui Depardieu i s-a permis să devină cetăţean rus la începutul anului trecut, iar noul paşaport i-a fost livrat chiar de Vladimir Putin. Actorul a cumpărat o proprietate în Republica Mordovia din Rusia, o regiune despre care spunea că “nu are zăcăminte de gaze sau petrol, dar are oameni bogaţi care îşi transformă dorinţele în realitate.”

    A declarat mai târziu că îşi iubeşte în continuare ţara natală şi că refuză să fie închis între graniţe “Sunt un om liber. Mă simt acasă oriunde în Europa”. În august anul trecut, Depardeiu a devenit şi cetăţean de onoare al Belgiei.

     
    CTRL + Q to Enable/Disable GoPhoto.it
  • CONFERINŢA MEDIAFAX – Director ANPC: Comerţul online nu prezintă grave abateri, dar ne-am confruntat şi cu inovaţii

     “În ultimii doi ani comerţul online a căpătat noi dimensiuni, ne-am confruntat şi cu inovaţii în acest segment de piaţă, sunt câteva exemple nesemnificative şi sunt cazuri izolate, nu putem vorbi de un segment de piaţă cu grave abateri la comercializare, nici vorbă. Chiar zilele trecute pe un site constatam că, dacă un consumator cumpără o carte şi o citeşte în 10 – 15 zile, poate să crească în înălţime”, a spus Mirona Veronica Daia, director al Direcţiei de Control şi Supraveghere Piaţă în cadrul Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), marţi, la conferinţa Mediafax Talks about Digital Europe.

    Daia a precizat că operatorii care recurg la acest tip de practici vor fi sancţionaţi corespunzător.

    Ea a mai spus că, în politica ANPC, nu doar controlul, ci şi informarea consumatorului reprezintă un aspect important.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ING va rambursa încă 1,22 miliarde de euro statului olandez, în contul bailout-ului primit în timpul crizei

     Tranşa, care va fi achitată la 31 martie, este cu 100 milioane euro mai mare faţă de suma datorată conform calendarului de rambursare din planul de restructurare convenit cu Comisia Europeană, potrivit unui comunicat publicat marţi dimineaţă de ING Groep.

    După finalizarea acestei plăţi, rambursările ING către statul olandez vor totaliza 12,5 miliarde euro, din care 9,3 miliarde euro reprezintă principalul, iar 3,2 miliarde euro dobânzi şi prime.

    “Tranşa care va fi plătită săptămâna viitoare către statul olandez, de 1,225 miliarde euro, va aduce ING cu un pas mai aproape de rambursarea în totalitate a sprijinului de 10 miliarde euro primit de la stat în timpul crizei financiare. Intenţionăm să efectuăm ultima plată în luna mai a anului viitor. Va rezulta un randament total anualizat de 12,5% pentru statul olandez”, a declarat în comunicat directorul general al ING, Ralph Hamers.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Eurobarometru: România are procent mare de angajaţi “plătiţi la plic” – 7%. Media UE este de 3%

     Aproximativ unul din zece europeni (11 la sută) admite că, în anul precedent, a cumpărat bunuri sau servicii care implică muncă la negru, în timp ce patru la sută recunosc că ei înşişi au fost plătiţi “la negru”, în schimbul unei munci fără forme legale.

    În plus, unul din 30 (3 la sută) a fost plătit parţial în numerar de către angajatorul său – “remuneraţie în plic”, conform aceluiaşi Eurobarometru.

    “Acestea sunt câteva dintre constatările unui sondaj Eurobarometru, care arată că munca la negru continuă să fie larg răspândită în Europa, deşi amploarea şi percepţia problemei variază de la o ţară la alta”, precizează CE, într-un comunicat.

    Potrivit Eurobarometrului, România face parte dintre statele membre cu procent ridicat de “angajaţi cu remuneraţie în plic”, fiind înregistrat un procent mult mai mare decât media înregistrată în UE.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ileana Sorina Bălţatu conduce vânzările Gazprom în România. Dezvoltă a treia reţea de benzinării din carieră

    A FOST SHELL, A FOST SLOVNAFT ŞI ACUM ESTE GAZPROM. Au fost dezvoltări, achiziţii şi procese de integrare. În peste 20 de ani de carieră, Ileana Sorina Bălţatu le-a văzut cam pe toate. A intrat în industria petrolului în 1993, în cadrul Shell România – primul grup internaţional care a încercat dezvoltarea unei reţele de benzinării în România -, iar după un an în companie a devenit director de operaţiuni.

    „Am fost responsabilă de deschiderea primei benzinării Shell în România, la 1 aprilie 1995, iar ulterior am participat la toate deschiderile reţelei până la momentul când am plecat să fac un stagiu la headquarter şi m-am întors pe poziţia de director general al companiei. Au  urmat proiecte foarte interesante, am extins reţeaua şi am deschis terminalul de la Otopeni„, comprimă Ileana Sorina Bălţatu cei aproape opt ani de carieră în cadrul Shell, timp în care s-a ocupat de cea mai mare parte din bugetul de investiţii de peste 230 de milioane de dolari al grupului britanic în România. 

    FĂRĂ A AVEA ÎNSĂ O RAFINĂRIE ÎN PROXIMITATE, REŢEAUA REZISTA FOARTE GREU, ADMITE MANAGERUl: „Am reuşit să rămânem profitabili, dar era dificil şi astfel compania a devenit de vânzare„. Decizia Shell de a ieşi treptat din România a venit atât din cauza difficultăţilor pe care grupul le avea la nivel internaţional, cât şi din cauza slabelor performanţe ale Shell România SRL, după cum scria ZF la momentul tranzacţiei. În 1999, compania a avut pierderi de 13,2 milioane dolari, în 2000 – 2,8 milioane dolari, iar în 2001 – 3,8 mil. milioane dolari.

    Deşi compania începuse să recupereze teren, iar creşterea nivelului de trai se vedea în vânzări, Shell a decis vânzarea reţelei din România. Grupul Mol a fost interesat de achiziţia benzinăriilor Shell pentru că dorea un salt rapid al reţelei de distribuţie şi a cumpărat Shell în 2005, în urma a două tranzacţii: prima tranşă de 23 de staţii a fost vândută pentru 20-25 milioane de dolari, iar a doua vânzare, care a coincis cu ieşirea Shell din România, de 58 de staţii, a fost estimată la 70 milioane dolari. 

    În primul an după tranzacţie, Ileana Sorina Bălţatu s-a ocupat de integrarea Shell în Mol, apoi a acceptat oferta de a se muta la Slovnaft, pentru a coordona reţeaua pe care Mol o deţinea în Slovacia. „Acolo am găsit o situaţie şi mai dificilă„, povesteşte managerul: „Slovnaft fusese cumpărat de Mol cu câţiva ani în urmă, iar în 2005, în urma unor controale ale autorităţilor, primiseră nişte amenzi foarte mari (33 de milioane de euro, pentru abuz de poziţie dominantă – n.r.). Mol dorea să atingă nişte parametri de profitabilitate la Slovnaft şi m-am ocupat şi de acest aspect, pe lângă reţeaua de downstream. Am rezolvat ce se putea, iar din 2007 am preluat şi reţeaua din Cehia„. În Slovacia, reţeaua era de 210 staţii, iar în Cehia de 30.

    DATORITĂ EXPERIENŢEI ÎN M&A, CÂŞTIGATĂ PRIN IMPLICAREA ÎN TRANZACŢIA SHELL-MOL, ILEANA SORINA BĂLŢATU A FOST SOLICITATĂ SĂ SE IMPLICE ÎN ACHIZIŢIILE ULTERIOARE ALE MOL ÎN REGIUNE: Tifon, în Croaţia (tranzacţie prin care Mol a urmărit consolidarea poziţiei în Croaţia; cele 36 de staţii şi 20 de proiecte în construcţie au fost achiziţionate în 2007 pentru o sumă estimată la 150 milioane de euro), IES, în Italia (IES deţinea rafinăria Mantova şi o reţea de 165 de staţii de alimentare, pe care Mol le-a achiziţionat în 2007), şi Pap Oil, în Cehia (cea mai mare reţea de benzinării din Cehia, cu 125 de staţii, a fost cumpărată de Mol în 2012).

    „Afacerile cu petrol mi-au plăcut şi îmi plac, mă motivează să mă trezesc dimineaţa să vin la lucru„, explică Ileana Sorina Bălţatu de ce a acceptat să preia o nouă poziţie de downstream director şi de a construi o nouă reţea de staţii, cea a companiei sârbe NIS, controlate de Gazprom, înapoi în România.

  • Taxa de cogenerare la export de electricitate va fi eliminată. Preţul la gaze în industrie rămâne ca în ianuarie

     El a apreciat că eliminarea taxei de cogenerare va încuraja exportul de electricitate pe piaţa regională, iar menţinerea preţului de referinţă la gaze, în industrie, la nivelul de la 1 ianuarie 2014 va încuraja competitivitatea.

    “Guvernul va pune, miercuri, în discuţie eliminarea taxei de cogenerare pentru export, în acest fel fiind încurajate exporturile de energie ale României pe piaţa regională. Pe 8 aprilie, Comisia Europeană va publica regulamentul şi ghidul prin care fiecare ţară membră va putea să asigure o schemă de reducere cu 85% pentru consumatorii industriali a cheltuielilor cu energia regenerabilă. La gaze, de la 1 aprilie preţul pentru consumatorii casnici, în baza calendarului negociat de fostul guvern şi aplicat de noi, va creşte cu 2%, în schimb pentru toţi cei aflaţi pe piaţa liberă preţul de referinţă va fi cel de la 1 ianuarie 2014”, a spus Ponta.

    Premierul a precizat că aceste măsuri vor fi discutate, miercuri, de Guvern, împreună cu aprobarea hotărârii privind cota de energie regenerabilă care va fi subvenţionată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Bundesbank: Economia Germaniei va creşte puternic în primul trimestru, după care va încetini

     Iarna cu temperaturi mult mai ridicate decât în mod obişnuit, mai ales în primele două luni ale acestui an, a susţinut sectorul construcţiilor din cea mai mare economie europeană.

    Activitatea industrială s-a menţinut, de asemenea, la un nivel ridicat în primul trimestru, însă creşterea economică din trimestrul al doilea va fi “considerabil mai redusă” faţă de primul, potrivit băncii.

    Firma de cercetare Markit a anunţat, luni, că un indice privind intenţiile managerilor de companii de a face achiziţii a scăzut în martie faţă de februarie, dar se situează încă la un nivel care semnalează creşterea activităţii în sectorul privat.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro