Tag: refuz

  • Ponta se aşteaptă ca până luni să aibă un răspuns din partea lui Băsescu privind numirea lui Silaghi

     “O să vorbesc cu preşedintele şi voi propune ministrul după ce o să am o discuţie cu domnia sa”, a spus Ponta.

    El a precizat că îl poate suna şi el pe şeful statului, nefiind o problemă de “orgoliu”.

    În 12 iulie, Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul “Transformatorul”, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ADMITEREA LA FACULTATE: Programe de licenţă, propuse să intre în lichidare. LISTA programelor pentru care nu se va mai organiza examen de admitere

     Ministrul delegat pentru Învăţământ Superior Mihnea Costoiu a declarat, miercuri, pentru MEDIAFAX, că 183 de specializări din 37 de instituţii de învăţământ superior din ţară sunt propuse să intre în lichidare, pe baza rapoartelor de evaluare întocmite de Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior (ARACIS).

    Potrivit documentului elaborat de Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN) în acest sens, măsura ar urma să afecteze cinci instituţii de învăţământ superior din Capitală şi una din judeţul Ilfov.

    Astfel, la Universitatea Politehnica, ar urma să intre în lichidare un program de licenţă, de învăţământ cu frecvenţă (IF), denumit Ingineria prelucrării materialelor polimerice, textile şi compozite, la Facultatea de Inginerie Mecanică şi Megatronică.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Băsescu: Vizitele la Beijing sau Moscova, motivate economic. Nu ne schimbăm politica externă

     Întrebat de jurnaliştii moldoveni despre unele afirmaţii recente din presa apropiată de Kremlin referitoare la această schimbare în politică externă românească, Băsescu a răspuns că un argument ferm referitor la faptul că România nu face astfel de modificări “de la o zi la alta” este existenţa bazelor militare americane pe teritoriul românesc şi dezvoltarea proiectului scutului antirachetă.

    “Trebuie să înţelegeţi că România nu este o ţară izolată care trăieşte numai în Uniunea Europeană sau numai în NATO. Ne dezvoltăm relaţiile şi ne consolidăm relaţiile în toate direcţiile, către toate punctele cardinale. Cu certitudine, dacă priviţi relaţia româno-chineză, este o excelentă relaţie politică la nivelul cooperării instituţiilor internaţionale, dar şi la nivel bilateral, dar economic este o relaţie în care România are un deficit foarte mare. În relaţia comercială este un deficit de 2,1 miliarde de euro”, a afirmat Băsescu în conferinţa de presă după întâlnirea cu omologul său moldovean, Nicolae Timofti.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Autoritatea Naţională de Turism: Unităţile de cazare nu se mai pot autoclasifica, ci vor cere “stele” de la stat. 4.000 de firme vor fi verificate

     Potrivit ANT, în luna februarie 2011 s-a stabilit printr-un act normativ că unităţile de cazare, fie că sunt hoteluri, moteluri, hosteluri, pensiuni, hanuri sau alte structuri, se pot autoevalua şi autoclasifica. După autoclasificare, instituţiile statului urmau să verifice dacă numărul de stele pus de proprietar pe faţada hotelului corespunde gradului de confort şi calităţii serviciilor din unitatea respectivă.

    Astfel, din 2011 s-au autoevaluat în vederea clasificării sau reclasificării 5.947 de structuri de cazare, din care 1.868 au fost verificate.

    “Am hotărât să renunţăm la autoclasificare, pentru a creşte calitatea serviciilor şi pentru a nu îi lăsa pe proprietari să interpreteze subiectiv legea. Au fost cazuri în care s-a procedat subiectiv şi când structuri de cazare au fost clasificate la un număr de stele, dar în realitate condiţiile de cazare nu corespundeau”, a declarat agenţiei MEDIAFAX Răzvan Filipescu, preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Turism (ANT).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Fenechiu: Oamenii disponibilizaţi de la CFR Marfă nu trebuie să plece acasă fără bani

     Deputatul PNL Relu Fenechiu a venit, miercuri, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru judecarea unui recurs pe care l-a făcut la o decizie de respingere a unei excepţii de neconstituţionalitate, luată de instanţa care a judecat în fond dosarul “Transformatorul” şi care în 12 iulie l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare.

    Întrebat, la intrarea în sediul ICCJ, dacă se ştia de disponibilizările care ar urma să fie făcute în cadrul privatizării CFR Marfă, fostul ministru al Transporturilor a spus că îi pare rău că în continuare “se discută poveşti pe surse”.

    “Nu ştiu ce decizie va lua viitorul ministru al Transporturilor, dar eu am discutat cu toţi şefii CFR-urilor şi cu cu toţi liderii de sindicat şi le-am promis că, cel puţin atât timp cât sunt eu, nu vor fi oameni disponibilizaţi fără să primească salarii compensatorii”, a mai spus Relu Fenechiu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Crin Antonescu se află într-o vizită privată în SUA: Nu sunt încă în vacanţă

     El a precizat pentru gandul.info că va participa la o conferinţă transatlantică (TPN) în care se negociază viitorul acord SUA – UE.

    Antonescu a subliniat că va participa la această reuniune în calitate de preşedinte al Senatului, dar cheltuielile legate de această deplasare nu sunt suportate de instituţia pe care o conduce.

    “Nu, nu sunt încă în vacanţă. Mă aflu într-adevăr în SUA, într-o vizită privată, dar care cuprinde şi o întâlnire oficială. Voi fi prezent, la invitaţia TPN, Transatlantic Policy Network, la o conferinţă transatlantică, care este centrată pe aşa numitul TTIP – Transatlantic Trade and Investment Partnership, un mare acord de principiu comercial şi economic între SUA şi UE, a cărui negociere abia a început. Voi participa la această conferinţă la care participă şi oameni politici şi oameni de afaceri din UE şi din Congresul American.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lagarde: Ar fi păcat ca România să nu continue parteneriatul benefic cu FMI

     “Vreau să remarc faptul că avem un parteneriat de durată cu România şi a fost benefic din punct de vedere fiscal pentru că a restaurat stabilitatea pentru a genera investiţii, a restaurat încrederea în fundamentele economice ale ţării”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la BNR, întrebată cât de bun doctor a fost FMI pentru România şi dacă instituţia va continua tratamentul, în contextul în care alţi oficiali ai FMI care au venit în România spuneau că Fondul este un doctor care administrează pastile amare.

    Ea a arărat că este rolul FMI să i se ceară ajutorul când o ţară se confruntă cu situaţii dificile sau are nevoie de expertiza şi disciplina pe care instituţia le oferă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lagarde: Statul ar trebui să se implice mai mult şi să garanteze creditele pentru IMM-uri

     “Am vorbit aseara (luni – n.r.) despre programele Viena 1 şi Viena 2, poate va fi nevoie şi de Viena 3, este un lucru care va fi discutat de parteneri. Viena 1 a funcţionat bine, iar Viena 2 a funcţionat nu aşa de bine. Cred că sunt şi alte forţe care trebuie implicate, participarea statului care ar trebui să garanteze creditele pentru IMM-uri, dar şi pentru alte sectoare care nu par aşa prietenoase la risc cum ar vrea băncile. Vor mai fi câţiva ani până când băncile vor constitui acele fonduri tampon”, a afirmat Lagarde la conferinţa organizată la Banca Naţională a României.

    Ea a arătat că nu trebuie să aibă loc o capitalizare prea rapidă a băncilor pentru Basel III, iar statul trebuie să se implice mai activ pentru a contribui la reducerea acestor riscuri.

    “Această cultură ar trebui să minimizeze riscurile din economia reală şi să pună banii băncilor în ceea ce înseamnă economie reală şi mai puţin în produse sofisticate”, a spus Lagarde.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ovidiu Silaghi, înaintea şedinţei PNL: Am emoţii, nu se ştie niciodată. Votul e vot

     Şedinţa BPN al PNL a început, marţi, cu o oră întârziere.

    La şedinţă au venit deputatul Ovidiu Silaghi, dar şi fostul ministru al Transporturilor Relu Fenechiu.

    Şedinţa este prezidată de către prim-vicepreşedintele PNL Klaus Iohannis, alături de vicepremierul Daniel Chiţoiu, în condiţiile în care liderul liberalilor, Crin Antonescu, absentează, fiind plecat din ţară.

    La şedinţa conducerii PNL participă şi miniştrii liberali.

    În jurul orei 11.30, PNL a dat publicităţii un comunicat de presă în care precizează că decizia de clasare emisă de Curtea de Apel Oradea în cazul promovat de ANI împotriva deputatului Ovidiu Silaghi este definitivă şi irevocabilă. De asemenea, PNL aminteşte şi că Ovidiu Silaghi a mai fost ministru al Transporturilor în perioada mai-decembrie 2012.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Omul care conduce Kenvelo, Lee Cooper, Time Out şi Tom Tailor în România: “Păstrăm doar magazinele profitabile”

    PÂNĂ ACUM S-A IMPLICAT ÎN BUSINESS DOAR LA NIVEL EXECUTIV, însă spune că piaţa locală oferă încă oportunităţi de afaceri, motiv pentru care s-a asociat cu un francez, Stephane Lahaye, CEO al grupului financiar Lea Finance, pentru a dezvolta brandul de haine MIM şi lanţul de cafenele Brioche Dorée. „Lumea vorbeşte despre criza din economie şi despre lipsa apetitului de consum. Eu cred că ceea ce vedem acum este noua realitate economică şi nu ar trebui să mai visăm la creşteri, ci ar trebui să ne adaptăm la situaţia actuală.„

    Într-o perioadă în care românii sunt tot mai atenţi pe ce dau banii şi pun preţul pe primul loc atunci când vine vorba de cumpărături, Philippe Besadoux a decis să aducă la Bucureşti o marcă franţuzească cu produse ieftine. Preţul unei rochii începe de la cinci euro, iar cel al unei perechi de jeans de la nouă euro.

    „Este un magazin pentru femei tinere, care se uită la ultimele tendinţe din modă, dar care se uită şi la preţ.„ Noul brand, la fel ca şi lanţul de cafenele, urmează a fi dezvoltate cu ajutorul platformei grupului Kenvelo. Vor fi folosite aceleaşi birouri, aceleaşi depozite şi aceeaşi echipă de management. Executivul francez va rămâne astfel şi la conducerea Kenvelo şi a celorlalte mărci pe care le-a adus în ultimii ani în România – Lee Cooper (2011), TimeOut (2012) şi Tom Tailor (2011).

    AVEA UN PORTOFOLIU MAI MARE DE BRANDURI ÎNSEAMNĂ O FORŢĂ MAI MARE DE NEGOCIERE. Pe piaţa locală de modă trebuie să fii mare ca să poţi rămâne în joc.„ Această filozofie de afaceri este cea după care s-a ghidat Philippe Besadoux atunci când a dezvoltat reţeaua Lee Cooper. Care a ajuns până la 25 de magazine în mai puţin de doi ani, alte cinci urmând a se adaăuga până la finele anului. Sub brandul Tom Tailor a deschis şapte magazine iar pentru TimeOut, adus la finalul lui 2012, tot şapte.

    „În cazul Tom Tailor vorbim de un joint-venture cu compania mamă din Germania, de aceea ne extindem în ritmul lor.„ În cazul celorlalte mărci el este cel care creionează cifrele. Astfel, anul acesta mai deschide cinci magazine Lee Cooper şi patru TimeOut. Kenvelo va râmăne la 42 de magazine, după o serie de relocări, deschideri şi câteva închideri. Scopul lui Besadoux este să păstreze doar magazinele profitabile şi cu şanse de dezvoltare.

    ROMÂNII CHELTUIE ANUAL PE HAINE CIRCA 8 MILIARDE DE LEI, iar piaţa urmează să crească cu aproape 900 de milioane de lei până la finalul lui 2017, potrivit datelor Euromonitor. În prezent un român cheltuie anual 400 de lei pe haine, mai puţin de 100 de euro, valoare care ne aşează în coada Europei. Partea bună este că direcţia viitoare este de creştere. Pe această evoluţie mizează şi ceilalţi jucători din piaţă, precum Inditex (proprietarul Zara, Bershka, Pull&BEar), H&M sau C&A, fiecare având an de an noi deschideri de magazine.