Tag: deces

  • Prinţul Friso al Olandei a murit, din cauza rănilor suferite în timpul unui accident de schi

     “Majestatea sa regală anunţă cu regret faptul că alteţa sa regală prinţul Johan Friso Bernhard Christiaan David, prinţe de Orange-Nassau, Jonckheer van Amsberg a murit în această dimineaţă la vârsta de 44 de ani, în palatul Huis ten Bosch din Haga”, se afirmă într-un comunicat emis de serviciul de presă al casei regale.

    “Prinţul Friso a decedat în urma complicaţiilor apărute din cauza vătămărilor produse la nivelul creierului, provocate de lipsa oxigenului, în timpul accidentului de schi din 17 februarie 2012, de la Lech, în Austria”, a precizat aceeaşi sursă.

    Johan Friso, în vârstă de 44 de ani, un schior experimentat, a fost prins de o avalanşă pe 17 februarie, în timp ce schia în localitatea austriacă Lech, împreună cu un prieten de-al său, pe o pistă nemarcată, în condiţiile în care riscul de producere a avalanşelor era în acea perioadă extrem de mare (de nivel patru pe o scară de cinci trepte).

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ACCIDENTUL DE AUTOCAR DIN ITALIA: O altă persoană a decedat, bilanţul ajungând la 39 de morţi

     Tânăra, în vârstă de 16 ani, fusese internată în stare gravă la spitalul din Napoli (sud), în apropiere de locul accidentului. Medicii au afirmat că starea de sănătate a tinerei, la momentul spitalizării, era critică.

    Autocarul transporta aproximativ 50 de pasageri, toţi originari din provincia Napoli, a ajuns în viteză pe o porţiune în coborâre, în apropiere de Avellino, la 50 de kilometri distanţă est de Napoli.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • ELICOPTERUL PRĂBUŞIT în Mureş – Concluziile legiştilor: Trei oameni au murit din cauza traumatismelor, iar doi s-au înecat

     Purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Târgu Mureş, Maria Mariş, a declarat, luni, că Institutul de Medicină Legală din Târgu Mureş le-a comunicat procurorilor concluziile preliminare privind accidentul de elicopter produs, în urmă cu o săptămână, la Tăureni, şi soldat cu moartea a cinci persoane: omul de afaceri mureşean Sorin Ţerbea, pilotul şi trei cetăţeni germani, de asemenea oameni de afaceri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

    “Avem concluziile provizorii de la IML Târgu Mureş, încă nu avem un raport de constatare. În ceea ce priveşte cauzele deceselor, s-a stabilit că trei dintre victime au decedat din cauza leziunilor traumatice cauzate de impact, iar două s-au înecat”, a spus Mariş.

    Ea a refuzat să precizeze cauza decesului pentru fiecare dintre victime.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • INUNDAŢIILE DIN MYANMAR: Trei morţi şi peste 30.000 de persoane evacuate

     Cel mai afectat este statul Karen, la froniera cu Thailanda, unde au fost evacuate aroximativ 33.500 de persoane, adăpostite în 79 de tabere, a precizat cotidianul New Light of Myanmar, evocând moartea a trei persoane şi dispariţia uneia.

    În statul Mon, peste 4.500 de persoane au fost evacuate în 34 de tabere, a adăugat ziarul. Însă “imediat ce apele au început să se retragă”, unelepersoane au început să se întoarcă acasă.

    De asemenea, alunecări de teren au avariat drumuri, iar 245 de şcoli au fost închise.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Experţi: Accidentele din ultima lună nu pun în discuţie calitatea reţelei feroviare europene

     Catastrofa din Brétigny-sur-Orge, în apropiere de Paris, s-a soldat cu şapte victime, drama de la Santiago de Compostela a provocat moartea a 79 de persoane, iar coliziunea frontală dintre două trenuri produsă luni în apropiere de Lausanne a provocat moartea mecanicului de tren. Aceste trei accidente mortale în mai puţin de o lună nu permit însă tragerea unui semnal de alarmă, susţin experţii.

    “Este doar o coincidenţă, întrucât cele trei accidente au cauze total diferite, nu se poate stabili o legătură între ele”, asigură Jean-Daniel Buri, inginer la Şcoala politehnică federală din Lausanne (EPFL).

    “Conform observaţiilor iniţiale (…), este vorba despre o coincidenţă nefericită”, confirmă Jens Engelmann, membru al direcţiei generale a Agenţiei feroviare europene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Cauzele accidentului feroviar din Elveţia sunt încă necunoscute. IMAGINI de la locul coliziunii

     Căile Ferate Elveţiene (CFF) au anunţat o conferinţă de presă pentru marţi, în prezenţa directorului general Andreas Meyer.

    Într-un comunicat, compania a prezentat, de asemenea, condoleanţe familiei mecanicului de tren decedat în accident.

    Luni seara, în jurul orei 18.45 (19.45 ora României), două trenuri regionale au intrat în coliziune în Granges-près-Marnand, un orăşel cu 1.000 de locuitori situat pe linia Palézieux – Payerne.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Mexic: Bărbaţi înarmaţi au atacat poliţia federală în şase oraşe din Michoacan. Peste 20 de persoane au murit

     “În prezent, numărăm doi membri ai poliţiei federale şi 20 de criminali ucişi şi 15 răniţi”, a anunţat într-un comunicat Comisia naţională de securitate a Ministerului de Interne.

    În mai, Guvernul mexican a promis să menţină mii de militari în această regiune, unde activează carteluri de droguri violente, până la reinstaurarea păcii.

    Ministrul de Interne, Miguel Angel Osorio Chong, a organizat o reuniune între forţele de securitate naţionale şi oficialii locali din capitala statului, Morelia, pentru a discuta despre un val de crime care a determinat mai multe oraşe să creeze grupuri de autoapărare.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Naufragiu în largul insulei Java: Peste 100 de persoane au fost salvate, însă alte zeci sunt date dispărute. Un copil a murit

     “Nu ştim exact câte persoane se aflau la bord, ne concentrăm asupra căutării altor eventuali naufragiaţi”, a explicat pentru AFP responsabilul indonezian al operaţiunilor de salvare.

    Ambarcaţiunea cu migranţi avea aproximativ 170 de persoane la bord şi se îndrepta spre Australia când a naufragiat în largul insulei Java, a relatat presa locală care a transmis un prim bilanţ neconfirmat de zeci de morţi sau dispăruţi.

    Autorităţile maritime australiene au confirmat pentru AFP că operaţiunile de salvare sunt în curs şi că sunt coordonate de autorităţile indoneziene.

    “Suntem la curent cu accidentul petrecut la sud de Java. Autorităţile indoneziene se ocupă. Autorităţile australiene nu sunt implicate în accident”, a declarat purtătorul de cuvânt al autorităţilor maritime australiene.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • O persoană a murit după ce maşina în care era a fost lovită de un tren, la ieşirea din Capitală

     Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Bucureşti, Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că persoana aflată în maşină a decedat, autoturismul condus de aceasta fiind distrus în proporţie de 90 la sută.

    La locul accidentului au ajuns o autospecială de prim ajutor, o maşină a medicului de urgenţă şi o autospecială de stingere, a spus Daniel Vasile.

    În urma impactului, autoturismul a fost aruncat la o distanţă de aproximativ 300 de metri de trecerea la nivel cu calea ferată.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Atentatele din Boston: Ţarnaev vrea în echipa de avocaţi un specialist în domeniul pedepsei capitale şi terorismului

     Într-un document de nouă pagini, pe care AFP a putut să îl consulte, unul dintre avocaţii săi, Judy Clarke, solicită recrutarea lui David Bruck, din Virginia (sud-est), subliniind că “natura extraordinară a acestui dosar face necesară (prezenţa) altui avocat specializat în pedepse cu moartea”.

    “Chiar dacă nu ar fi fost un caz implicând pedeapsa cu moartea, sarcina avocaţilor care îl reprezintă pe domnul Ţarnaev ar fi redutabilă”, a adăugat ea, precizând că David Bruck este un specialist în domeniul pedepsei cu moartea de aproximativ 33 de ani şi este “unul dintre avocaţii cei mai respectaţi” în acest domeniu în Statele Unite.

    Bruck este cunoscut pentru că l-a apărat pe Said Safarini, unul dintre piraţii aerului care au deturnat în 1986 un avion al companiei Panam la Karachi. Iordanianul a fost condamnat, în mai 2004, la 160 de ani de închisoare, la Washington. Bruck a fost, de asemenea, avocatul sauditului Rashid Al Owhali, condamnat la închisoare pe viaţă, la New York, în 2001, pentru atentate comise sîmpotriva unor ambasade americane în Africa de Est, în 1998.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro