Tag: China

  • Analiză XTB România: Efectele coronavirusului asupra economiilor şi burselor

    În ultima perioadă, starea de spirit a investitorilor a fost afectată de epidemia izbucnită în China, potrivit unui comunicat de presă trimis de reprezentantii companiei. Coronavirusul a apărut în oraşul Wuhan, dar s-a extins rapid în regiunea Asiei de Est. Situaţia a început în perioada Anului Nou Lunar, când numărul de persoane care călătoresc este ridicat, fapt ce a facilitat extinderea mai rapidă a virusului şi pe o arie geografică mai amplă. Astfel, cazuri confirmate de coronavirus au fost raportate în SUA, Singapore, Coreea de Sud, Taiwan, Vietnam, Nepal, Thailanda, Australia, Franţa şi Canada.

    Scenariul din China pare a fi alarmant, raportându-se peste 2700 de cazuri, dintre care 461 de persoane sunt în stare critică. Până în acest moment, numărul de victime a atins pragul de 80, toate fiind raportate în China. Printre măsurile luate de autorităţi pentru a izola şi a gestiona extinderea focarului se numără zone de carantină în anumite regiuni, inclusiv în vecinătatea oraşului Wuhan. Totuşi, riscul de extindere există în continuare întrucât, înainte de restricţionarea călătoriilor, aproximativ 5 milioane de locuitori au părăsit oraşul. În acest moment, oficialii OMS evaluează situaţia în încercarea de a determina dacă este necesar să fie declarată stare de urgenţă pentru sănătate la nivel global.

    Din punct de vedere economic, epidemia ar putea avea efecte negative semnificative asupra economiilor din regiunea est-asiatică.

    Principalul efect se poate observa asupra sectorului de transport. Sâmbătă, în prima zi a Noului An Lunar, numărul călătoriilor la nivel agregat din China a scăzut cu 28,8% faţă de anul trecut. Această tendinţă a fost cauzată de îngrijorările populaţiei cu privire la gravitatea situaţiei şi la perspectiva de timp. În plus, reducerea fluxului de pasageri a fost o urmare şi a măsurilor luate de guvern precum anularea anumitor evenimente publice sau restricţionarea călătoriilor pentru zeci de milioane de persoane.

     

    Perspectivele sumbre asupra transportului au pus presiune descendentă şi asupra preţului petrolului, ca urmare a îngrijorărilor legate de o posibilă reducere a cererii de combustibil. Astfel, petrolul a pierdut peste 10% de la primele rapoarte legate de virus şi până în prezent.

    Urmările s-ar putea resimţi şi la nivelul economiei din Singapore, unde ar putea fi afectată activitatea de turism dar şi încrederea consumatorilor. În plus, guvernul de aici are în vedere măsuri de susţinere a celor mai afectate sectoare. Cea mai mare pondere a turiştilor din Singapore o au cetăţenii chinezi, iar dacă ţinem cont de impactul economic pe care l-a resimţit oraşul-stat în 2003 în urma epidemiei SARS o agravare a scenariului actual are potenţialul de a duce la o evoluţie similară.

     

    „Teama legată de o posibilă epidemie globală a dus la accentuarea aversiunii faţă de risc a investitorilor. Astfel, pieţele de capital au înregistrat corecţii majore începând din a doua parte a sesiunii de vineri. S&P 500 şi Nasdaq au scăzut din zona maximelor istorice, depreciindu-se cu 2,80%, respectiv 3,50%. Pesimismul s-a observat la nivel extins şi în timpul sesiunii din Asia, unde indicele japonez Nikkei şi cel australian S&P/ASX 200 se retrag cu 2,40%, respectiv 1,10%. În contextul actual, investitorii s-au orientat către active de refugiu precum metalele preţioase, unde, în aceeaşi perioadă, preţul aurului a câştigat aproximativ 28 de dolari per uncie. În cazul în care contextul actual se va extinde, secvenţa de creştere a materiei prime ar putea continua”, explică Radu Puiu, Research Analyst, XTB România.                  

     

    Deschiderea bursieră de luni în pieţele europene a fost serios afectată de temerile asociate răspândirii virusului: la ora 12.30 DAX din Germania pierdea peste 2% faţă de închiderea de vineri. Aurul, yenul şi titlurile de stat americane erau în creştere în timp ce petrolul continua tendinţa de scădere a ultimelor sesiuni.

    E încă prea devreme pentru a trage concluzii solide, dar pentru moment se pare că virusul nu este la fel de violent precum SARS din 2003, dar se răspândeşte mai uşor. Astfel, avem o veste bună, cazurile grave nu au o pondere la fel de mare ca atunci, dar şi una foarte serioasă: perioada de incubaţie ar fi lungă, de peste 7 zile, iar în această perioadă pacienţii ar fi contagioşi, fapt ce ar sprijini răspândirea coronavirusului.

    „Investitorii au reacţionat cvasi-automat, vânzând active precum acţiunile, în special cele din sectorul cazinourilor care au prezenţă în Macao, al liniilor aeriene şi companiilor de turism, dar vor intra probabil curând din faza de corecţie într-o fază de aşteptare (wait-and-see), cu o anume volatilitate, bineînţeles, normală pentru o perioadă emoţională. De acolo va urma probabil un punct critic: în funcţie de probabilitatea de a ţine sub control răspândirea virusului, investitorii ar răsufla uşuraţi, sau, dacă se activează celălalt scenariu, ar putea urma o secvenţă nouă, şi mai accentuată de ”fugă” de pe burse şi retragere înspre zone percepute a fi relativ mai sigure. Cred că e prea riscant acum să facem prognoze asupra direcţiei viitoare, când nici măcar specialiştii nu ştiu ce se va întâmpla. Estimarea mea ar fi că săptămâna aceasta vom avea o idee relativ clară despre importanţa acestui virus, şi dacă pieţele vor putea să îl treacă cu vederea sau nu. În prezent traderii din România nu par foarte afectaţi de scena internaţională, desi BET coboară cu 0.8% la ora 13, o reacţie mai slabă, sub jumătate din ce vedem în bursa germană”, este de părere Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

    Cu mai mult de 15 ani de experienţă, XTB este în prezent a 4-a cea mai mare casă de brokeraj de FX şi CFD-uri din lume şi cea mai mare din Europa Centrală şi de Est. Avem birouri în peste 10 ţări incluzând Marea Britanie, Polonia, Germania şi Franţa. XTB este, de asemenea, reglementată de cele mai importante autorităţi de supraveghere din lume incluzând FCA şi KNF.


     

  • Ce înseamnă pentru investitori noua lege a investiţiilor străine din China. ”Întreprinderile străine vor participa la concurenţa pieţei în mod egal”

    Începând cu data de 1 ianuarie 2020 a intrat în vigoare „Legea investiţiilor străine din Republica Populară Chineză”, o nouă lege de bază în domeniul investiţiilor străine. Odată cu punerea în aplicare a acestei legi, China susţine că va promova o nouă rundă de deschidere a Chinei la nivel înalt către lumea exterioară, şi va aduce şi beneficii mai mari întreprinderilor străine care intră pe piaţa chineză, inclusiv România, potrivit unei opinii a Jiang Yu, Ambasadorul R.P.Chineze în România. 
     
    ”Implementarea completă şi aprofundată a tratamentului naţional de preadmitere, plus a listelor negative, reprezintă principala manifestare a liberalizării investiţiilor. Înainte de accesul la investiţii, investitorii străini se pot bucura de un tratament nu mai puţin favorabil decât investitorii autohtoni, ceea ce va îmbunătăţi mult comoditatea investiţiilor şi afacerilor în China. Noul mod de gestionare, bazat pe ”liste negative”, înseamnă ”acces liber cu excepţia cazului în listă”, anulează sistemul de aprobare de la caz la caz anterior şi simplifică foarte mult procesul şi timpul investiţiilor. Cea mai recentă listă negativă, publicată în noiembrie anul trecut, a eliminat încă 20 de interdicţii şi restricţii, a continuat să deschidă sectoare precum agricultura, mineritul, industria de fabricare şi servicii, a permis deţineri de investiţii străine şi proprietăţi unice în mai multe domenii, creând mai multe oportunităţi de dezvoltare pentru investitori din întreaga lume”, transmite ambasada Chinei. 
     
    Noua lege se concentrează pe principiul atitudinii egale şi asigură faptul că întreprinderile străine participă la concurenţa pieţei în mod egal. De exemplu, întreprinderile cu investiţii străine pot aplica în mod egal diverse politici de stat care sprijină dezvoltarea întreprinderilor, pot participa la formularea standardelor în condiţii de egalitate şi pot participa la activităţi de achiziţii guvernamentale în condiţii de egalitate.
     
    În acelaşi timp, China promite că va stabili şi îmbunătăţi sistemul de servicii pentru investiţii străine şi va oferi investitorilor străini şi întreprinderilor cu investiţii străine sfaturi şi servicii cu privire la legi, reglementări, politici, măsuri, proiecte de investiţii şi alte aspecte.
     

    Citiţi aici opinia integrală. 

  • Încă un oraş din China a fost închis pentru a împiedica răspândirea coronavirusului.

    Autorităţile din Shantou iau măsuri de închidere a oraşului, în încercarea de a stopa răspândirea noului coronavirusul din Wuhan, informează site-ul postului CNN.

    Oraşul port va restricţiona traficul tuturor autobuzelof, trenurilor suburbane şi feriboturilor începând cu 14.00, ora locală, potrivit unei declaraţii oficiale postată pe site-ul guvernului din Shantou.

    Shantou este primul oraş din provincia Guangdong care ia astfel de măsuri. Are o populaţie de 5,59 milioane de oameni şi se află pe coasta Chinei la aproximativ 1.000 de kilometri de Wuhan, capitala Hubei şi punctul zero al epidemiei.

    Shantou va restricţiona şi traficul autovehiculelor, vapoarelor, iar de luni va interzice intrarea şi ieşirea oamenilor, cu excepţie vehiculelor de urgenţă ale autorităţilor guvernului.

    Sunt 16 oraşe care au luat măsuri de închidere parţială sau totală, lucru care a afectat circa 62,8 milioane de oameni, aproximativ echivalentul populaţiei Marii Britanii (66,4 milioane de persoane la mijlocul anului 2018).

    Sunt peste 2.000 de cazuri de infecţie cu noul coronavirus la nivel mondial, cele mai multe fiind în China, iar bilanţul deceselor a ajuns la 56, potrivit unor date făcute publice duminică, informează Reuters.

  • Numărul de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus a ajuns la 1.400

    Numărul de cazuri confirmate de infecţie cu noul coronavirus din China a ajuns sâmbătă la 1.400 la nivel mondial, 1.362 dintre acestea fiind depistate în China, informează CNN.

    Potrivit informaţiilor disponibile până în prezent, au fost identificate cazuri în 13 ţări în afară de China, cele mai multe fiind în Thailanda, unde au fost confirmate până acum cinci cazuri.

    Numărul persoanelor care au decedat ca urmare a infecţiei cu acest virus a rămas la 41.

    Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a avertizat că noul coronavirus din China s-ar putea răspândi la nivel mondial şi a îndemnat spitalele din întreaga lume să se pregătească pentru acest scenariu.

    Coronavirusurile fac parte dintr-o mare familie de virusuri care provoacă boli diverse, de la răceala comună la SARS, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Simptomele sunt şi ele diverse, de la febră la insuficienţă renală, iar, în unele cazuri, la deces. Unele se transmit uşor de la o persoană la alta, altele, nu.

    Virusul SARS a infectat peste 8.000 de oameni şi a ucis 774, într-o epidemie care a afectat Asia şi apoi 37 de ţări, în perioada 2002 – 2003.

    Un coronavirus este vinovat şi de MERS (Sindromul Respirator din Orientul Mijlociu), identificat iniţial în Arabia Saudită, în 2012. MERS a ucis 851 de oameni la nivel global, potrivit OMS.

    Noul coronavirus detectat în Wuhan nu pare a fi atât de puternic precum SARS şi MERS, având drept simptome principale febra şi dificultăţile respiratorii.

  • Autorităţile de la Wuhan interzic utilizarea autoturismelor începând de duminică

    Autorităţile locale din oraşul chinez Wuhan, care se confruntă cu un val de îmbolnăviri provocate de noul coronavirus, au anunţat că vor interzice începând de duminică circulaţia autoturismelor pentru limitarea răspândirii infecţiilor, informează site-ul agenţiei Reuters.

    Potrivit informaţiilor publicate de autorităţi, va fi interzisă utilizarea autoturismelor personale, cu excepţia cazurilor de urgenţă.

    Decizia vine în contextul în care serviciile de transport aerian, feroviar şi rutier au fost deja suspendate în acest oraş din centrul Chinei.

    Conform celui mai recent bilanţ anunţat de autorităţile chineze, 26 de persoane au murit din cauza virusului apărut în oraşul Wuhan. În total, au fost confirmate 830 de cazuri în China.

  • Două cazuri de infectare cu virusul din China, confirmate în Franţa

    Două cazuri de infectare cu virusul din China au fost depistate în Franţa, a anunţat vineri seară ministrul francez al Sănătăţii, Agnès Buzyn, conform cotidianului Le Figaro.

    Un caz a fost confirmat în Paris, iar altul în Bordeaux.

    “Pacientul din Bordeaux are 48 de ani, a revenit din China, a trecut prin oraşul Wuhan, a avut primele simptome pe 23 ianuarie. A avut contact cu zeci de persoane de când a revenit în Franţa”, a declarat Agnès Buzyn.

    Despre pacientul din Paris nu se cunosc detalii. “Ştim că a fost în China, dar nu ştim dacă a fost în oraşul Wuhan”, a precizat ministrul francez al Sănătăţii.

    “Probabil că există şi alte cazuri de infecţii în Europa”, a subliniat Agnès Buzyn.

  • Zece oraşe din China, în carantină din cauza noului coronavirus

    Zece oraşe din China au fost puse în carantină de autorităţi, ca măsură de a precauţie pentru opri răspândirea noului coronavirus depistat iniţial la Wuhan din provincia Hubei, care până în acest moment a ucis 25 de persoane, iar peste 830 de oameni au fost infectaţi, relatează The Telegraph.

    În total, autorităţile au suspendat transportul public în zece oraşe din provincia Hubei în urma epidemiei, a relatat cotidianul Hubei Daily.

    Autobuzele nu vor mai circula în oraşele Chibi, Xiantao, Zhijiang, Qianjiang, Xianning, Huangshi and Enshi, iar la Ezhou au fost închise gările.

    În oraşul Zhijiang, toate locurile publice au fost închise, cu excepţia spitalelor, supermarketurilor, pieţelor agricole, benzinăriilor şi farmaciilor, a precizat Hubei Daily.

    Trenurile şi autobuzele nu mai circula de joi în Huanggang, localitate aflată la 70 de kilometri de Wuhan, primul oraş pus sub carantină. Locuitorilor li s-a cerut să nu plece din oraş nici prin alte mijloace. Potrivit Reuters, în Huanggang au fost raportate 12 cazuri de infecţie cu virusul.

    Autorităţile au anulat o serie de evenimente publice şi din alte părţi ale Chinei, care au loc în perioada Anului Nou Lunar, şi au închis Oraşul Interzis din Beijing.

    De asemenea, parcul de distracţii Disneyland de la Shanghai a fost închis pe termen nedeterminat.

    Festivităţi speciale erau pregătite pentru Noul An Lunar al Şobolanului în zona Locuinţei lui Mickey Mouse.

  • Coronavirusul face noi victime: Numărul deceselor din China a ajuns la 25

    Numărul deceselor cauzate de noul coronavirus din China a ajuns la 25, iar numărul persoanelor infectate se ridică la 616, au informat autorităţile sanitare din această ţară, citate de Sky News.

    Bilanţul precedent era de 17 morţi.

    Autorităţile din China au decis miercuri suspendarea transportului public în zona oraşului Wuhan, în contextul măsurilor de limitare a transmiterii coronavirusului.

    Locuitorii au fost sfătuiţi să nu plece din oraş, pentru a evita transmiterea coronavirusului 2019-nCoV, care s-a răspândit deja în alte provincii chineze, precum şi în Japonia, Thailanda, Coreea de Sud şi Statele Unite.

    Beijingul a anunţat că a luat măsuri pentru a controla răspândirea virusului în spitale, iar în acest context Organizaţia Mondială a Sănătăţii organizează joi o şedinţă de urgenţă pentru a hotărî dacă îmbolnăvirile cu noua tulpină de coronavirus reprezintă o urgenţă medicală mondială.

  • Primele măsuri anunţate de România în cazul virusului din China. Echipamentele care ar putea fi montate în aeroporturi

    Preşedintele Societăţii Române de Microbiologie (SRM), dr. Alexandru Rafila, a spus, miercuri, că există posibilitatea să fie achiziţionate termoscanere, ce vor fi montate în aeroporturi, astfel încât să fie identificate persoanele care au febră şi ar putea fi purtătoare ale virusului din China.
    Conform sursei citate, miercuri, la nivelul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, se va stabili dacă va fi decretată stare de urgenţă.

    „Astăzi (miercuri – n.red.), la Geneva, este o şedinţă de urgenţă, convocată de directorul general OMS. În cazul în care – şi e foarte probabil – se declară urgenţă la nivel global, noi am făcut, în afară de un grup de lucru, nominalizarea unităţilor sanitare care să primească pacienţi. E vorba de spitalele de boli infecţioase „Matei Balş” din Bucureşti şi cele din Iaşi, Cluj şi Timişoara.

    S-a stabilit achitiţia de reactivi şi pilotarea diagnosticului de laborator în cazul apariţiei unor cazuri suspecte şi, bineînţeles, există un set de măsuri de alertare a autorităţilor de sănătate publică şi a tuturor unităţilor sanitare, inclusiv a medicilor de familie, privind definiţia de caz, încât să fie informaţi dacă vin în contact cu o persoane care este suspectă şi care trebuie să spunem foarte clar în acest moment a călătorit sau a avut contact cu o eprsoană care a călătorit în China”, a spus Alexandru Rafila.

    Conform sursei citate, pe aeroporturi vor fi trimise echipe medicale care să asigure permanenţa.

    „În ceea ce priveşte măsurile de la Aeroport, sunt similare cu cele care au fost în timpul pandemiei de gripă, făcând referire la un set de informaţii care vor fi oferite tuturor călătorilor, posibilitatea de achiziţie de termoscanere care să evidenţieze eventualele persoane cu febră şi care ar putea să răspundă definiţiei de caz. Nu în ultimul rând, vorbim de constituirea de echipe care să asigure permanenţa serviciilor medicale în aeroporturile internaţionale”, a adăugat preşedinte SRM.

    Referitor la această achiziţie de termoscanere, directorul Institutului de Boli Infecţioase, Adrian Streinu Cercel, a specificat că în curând, aceste aparate vor fi amplasate pe toate aeroporturile din lume.

     

  • Autorităţile australiene suspectează un posibil caz de infecţie cu noul coronavirus din China

    Un cetăţean australian a fost plasat marţi în carantină la Brisbane, iar autorităţile din această ţară suspectează că acesta ar putea fi infectat cu noul coronavirus identificat recent în China, informează 7news.com.au.

    Dacă medicii vor confirma infecţia, acesta ar fi primul caz de acest tip din Australia.

    Un oficial din domeniul sănătăţii din statul Queensland a informat că medicii încă încearcă să stabilească un diagnostic exact în cazul bărbatului. Acesta s-a întors recent în Australia de la Wuhan, oraşul din China în care au fost identificate primele cazuri de pneumonie provocată de noul tip de coronavirus.

    Între timp, premierul Scott Morrison a lansat un avertisment către cetăţenii australieni care urmează să călătorească la Wuhan, avertizându-i să fie extrem de precauţi.

    Autorităţile australiene au decis că toate persoanele care sosesc la Sydney de la Wuhan vor fi examinate de către medici pentru a identifica din timp posibilele cazuri de infecţie.