Tag: activitate

  • Noi dezvăluiri despre activitatea NSA: Agenţia americană colectează sute de milioane de liste de contacte transmise prin e-mail

     Într-o singură zi în 2012, NSA a interceptat 444.743 de liste de contacte din e-mailurile conturilor de Yahoo!, 82.857 din conturile de Facebook, 33.697 din conturi Gmail şi 22.881 din conturile altor furnizori de mesagerie online, preciza NSA într-o prezentare publicată de către jurnalul american.

    Extrapolând la un an, cifrele corespund colectării a 250 de milioane de liste de contacte de e-mail pe an.

    Aceasta vrea să spună că milioane, chiar zeci de milioane de americani sunt vizaţi de această colectare de date, au declarat pentru cotidian doi oficiali de rang înalt din serviciile de informaţii americane.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Nu cade odată guvernul?

    Un banc pe tema românilor cerşetori, vehiculat pe net, printre sutele de ironii sau indignări despre românii care invadează Franţa: “Entretien roumain: – Avez vous un CV? – ? – CV!!? – Oui, CV-plait donne moi 1 airos!” Alţi francezi îşi acuză cu furie, tot pe net, propriii politicieni: “Problema nu sunt romii, ci faptul că justiţia noastră nu-şi face treaba. Marii infractori care scapă nepedepsiţi, delincvenţii din cartiere în faţa cărora populaţia e neputincioasă şi atunci ajunge să voteze Frontul Naţional”.

    La noi, ţinta frustrării oscilează, la fel, între actualul guvern şi năvălitorii străini. Manifestanţii contra proiectului Roşia Montană acuză clasa politică în bloc şi vânzarea pe nimic a ţării către străini. Ioan Niculae, altminteri constant supărat că statul i-a ajutat numai pe investitorii străini, vesteşte că Renault va pleca în curând din România. Elena Udrea acuză guvernul că “în loc să apere interesele României, este mai preocupat să dea o mână de ajutor companiilor străine private”, iar organizatorii unei manifestaţii a “Românilor Anti-USL” anunţă pe Facebook că vor salva România “din lanţurile dictaturii neocomuniste USL”, vinovată de subminare a economiei naţionale fiindcă din cauza ei nu intrăm în Schengen.

    Că astfel de frustrări nu se pot rezolva nici cu o criză politică soldată cu revenirea foştilor guvernanţi la putere, nici cu un “Front Naţional” al nostru care să-i bage pe toţi politicienii în închisoare, să dea afară FMI şi să taxeze investitorii străini după modelul patentat de Viktor Orban e limpede. România nu are baza uriaşă de investiţii străine a Ungariei, care a determinat mereu o atitudine conciliantă a UE şi a comunităţii financiare faţă de naţionalismul economic al lui Orban. Imediat ce au izbucnit certurile din USL având ca pretext protestele pentru Roşia Montană, analiştii financiari au început să evalueze riscurile unei noi crize de guvern, după ce multiplele crize de anul trecut au reînviat în Europa şi în mediile investitorilor acuzaţia că România e o ţară imprevizibilă, dacă nu de-a dreptul neguvernabilă. Iar vechea regulă nescrisă arată că atunci când pe pieţele financiare sunt tensiuni, Europa de Est sau economiile emergente în general sunt judecate în bloc, iar investitorii se uită mai puţin la mediul de afaceri din fiecare ţară luată separat, în timp ce atunci când e măcar acalmie pe pieţe (cum e acum), orice eroare de politici economice sau orice criză de guvern dintr-o ţară e judecată şi taxată individual cu mai mare atenţie.

    Mai departe, România n-are nici un mare capital autohton capabil să înfrunte concurenţa externă fără susţinerea statului; nu pare să aibă nici politicieni capabili de coabitări civilizate mai lungi de câteva luni. Are doar o societate civilă nervoasă şi speriată de propria ei singurătate în faţa crizei economice, a politicienilor, a străinilor, a teoriilor conspiraţiei, a unui viitor nebulos. Aceeaşi nervozitate pe care, în felul lor, au arătat-o şi francezii, spaniolii, bulgarii, italienii, grecii sau polonezii. Niciunul dintre protestele din aceste ţări nu a anunţat însă vreo “primăvară” ori alt gen de revoluţie sezonieră, în ciuda laudelor din presa internă sau externă la adresa spiritului civic (de fapt, a nonviolenţei protestelor).

    Laudele vor continua, fiindcă aceeaşi presă (ca şi guvernele care nu mai trimit jandarmi să reprime pe nimeni) ştie că protestele de stradă şi uneori chiar şi căderile guvernelor sunt supape excelente de exprimare a unor tensiuni sociale imposibil de depăşit în condiţiile de acum, în care numai băncile centrale ţin criza să nu reizbucnească. Pandantul virtual al protestelor de stradă e la fel de lăudat; capacitatea de organizare a mulţimilor pe net nu mai e văzută de nimeni ca un aliat al anarhiei, ci drept un instrument al democraţiei, preţuit ca atare de politicienii şi finanţiştii care ştiu că protestele sunt, pe termen lung, în folosul lor.

    Din când în când, întrebarea “Nu cade odată guvernul?” e înlocuită cu observaţia cinstită “OK, dar dacă dăm jos clasa politică şi nu avem cu cine vota, cine va conduce ţara?” Această observaţie este fără sens. Protestele nu periclitează abstracţia numită “clasa politică”, fac bine sănătăţii psihice a cetăţenilor, îmbunătăţesc imaginea unei ţări în lume şi dau senzaţia popoarelor că pot face în continuar istorie, că îşi pot controla în continuare viitorul colectiv. Dacă pe valul protestelor se întâmplă să urce oameni de treabă sau tot nişte politicieni vechi, e doar o chestiune de timp până ce alte proteste vor dori să-i detroneze şi pe ei, înlocuind astfel cu succes abstracţia mobilizatoare a unui “proiect de ţară” (inexistent sau dispărut). Revoluţii însă nu mai există, iar democraţia aşa cum o ştim rămâne la locul ei, indiferent câte guverne i-ar cădea pe drum.

     

  • Radulian, despre SEISMELE de la Galaţi: Nu sunt influenţate de exploatări. Se pot produce alunecări

     La finalul unei şedinţe care a avut loc luni la sediul INFP de la Măgurele, Mircea Radulian a susţinut o serie de declaraţii alături de Tudor Prisecaru, secretar de stat pentru Cercetare în Ministerul Educaţiei.

    Radulian a explicat că forajele din zonă se fac la adâncimi între 100 şi 700 de metri, în timp ce cutremurele s-au produs la 5 – 10 kilometri. În plus, exploatările în zonă se fac de aproximativ 40 de ani, perioadă în care nu s-au înregistrat “fenomene speciale”, şi există astfel de exploatări din Moldova, în toată Câmpia Română până spre vest, a completat Radulian.

    Tudor Prisecaru a spus la rândul său că OMV Petrom, care face exploatări în zonă, nu dispune de o tehnologie care să permită forarea la o adâncime mai mare de 1.000 de metri.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Dolarul este în scădere în urma suspendării parţiale a activităţii guvernului SUA

     Analiştii IHS estimează că Statele Unite vor pierde cel puţin 300 milioane de dolari pe zi din producţia economică din cauza întreruperii unor activităţi ale guvernului în lipsa unui buget pentru anul fiscal 2014, început marţi.

    O suspendare cu durata de două săptămâni a activiăţii ar putea reduce cu 0,3 puncte procentuale creşterea economică a SUA în trimestrul al patrulea, anticipează analiştii Macroeconomic Advisers, potrivit Bloomberg.

    Programul de relaxare cantitativă al Rezervei Federale, prin care banca centrală a SUA injectează lunar 85 miliarde de dolari în pieţe prin achiziţia de obligaţiuni, a tras în jos valoarea dolarului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • CRIZA DIN SUA: Oprirea parţială a activităţii statului federal va COSTA economia ţării 300 milioane de dolari pe zi

     Chiar dacă suma reprezintă doar o mică parte din economia americană, de 15.700 de miliarde de dolari, impactul zilnic al blocajului bugetar va deveni treptat mai puternic. Prelungirea acestei situaţii afectează încrederea şi cheltuielile companiilor şi populaţiei, scrie Bloomberg.

    Astfel, IHS estimează că întreruperea parţială a activităţii statului pentru o săptămână va reduce creşterea anualizată a PIB de la 2,2% la 2% în trimestrul al patrulea. Un blocaj de 21 de zile, precum cel din 1995-1996, ar putea avea un impact în avansul PIB de 0,9-1,4 puncte procentuale, afirmă Guy LeBas, analist la Janney Montgomery Scott, din Philadelphia.

    “Cheltuielile guvernamentale acoperă toate aspectele economiei, iar perturbarea acestora, mai mult decât pierderea directă a veniturilor, ameninţă încrederea investitorilor şi companiilor în moduri care pot afecta serios creşterea economică”, a declarat LeBas.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lloyd’s List, “cel mai vechi ziar din lume”, renunţă la versiunea tipărită

     Lloyd’s List, o publicaţie britanică în care au putut fi citite ştiri despre industria transportului maritim la nivel mondial încă din 1734 şi care se prezenta ca fiind “cel mai vechi ziar din lume”, nu va mai fi tipărit începând cu data de 20 decembrie, au anunţat, miercuri, reprezentanţii cotidianului, informează huffingtonpost.com.

    Owner Informa a precizat că doar 2% dintre cititorii ziarului preferau să-l lectureze în variantă tipărită.

    Richard Meade, redactorul-şef al Lloyd’s List, a declarat pentru Press Gazette că niciun angajat nu îşi va pierde locul de muncă şi s-a arătat încrezător în ceea ce priveşte viitorul publicaţiei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Creditarea către sectorul privat din zona euro, la cea mai abruptă scădere din ultimii 14 ani

     Scăderea prelungită a creditării către sectorul privat semnalează situaţia economică dificilă din Europa după o recesiune îndelungată, scrie Bloomberg.

    Banca Centrală Europeană (BCE) s-a angajat să menţină dobânda de politică monetară la un nivel redus, pentru a stimula creditarea şi activitatea economică din zona euro.

    Produsul Intern Brut al zonei euro a crescut cu 0,3% în trimestrul al treilea faţă de primele trei luni ale anului, după 18 luni de recesiune.

    Preşedintele BCE, Mario Draghi, a declarat recent că creditarea către bănci a înregistrat progrese substanţiale, însă companiile nefinanciare au încă probleme de finanţare.

    BCE anticipează că economia zonei euro se va contracta cu 0,4% în acest an, evoluţie urmată de o creştere modestă, de 1%, în 2014.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Asseco, Fujitsu şi EMC au prezentat, la Mediafax Talks, soluţii IT pentru domeniul financiar-bancar

     Bogdan Mustaţă, Business Development Manager în cadrul Asseco SEE România, a precizat că “focusul” companiei vizează “aplicaţiile, soluţiile proprii din diverse domenii, în principal din domeniul financiar-bancară, dar şi din alte zone”.

    “Asseco România face parte din Asseco South Eastern Europe, o regiune cu multe provocări, foarte dinamică, cu cea mai mare diversitate politică, culturală, lingvistică, regiune ce acoperă 12 ţări”, a declarat Mustaţă, adăugând că peste 150 de bănci din regiunea est-europeană se numără printre clienţii Asseco.

    “În această regiune, zona de mobile este una dintre cele mai dinamice şi Romania se află în frunte”, a adăugat el, explicând această situaţie prin gradul mare de utilizare a “device-urile mobile”.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ministrul Transporturilor: Mandatul lui Heinzmann la Tarom se încheie pe 19 noiembrie

     “Mandatul domnului Heinzmann se va termina pe 19 noiembrie. Ceea ce i-am cerut domnului Heinzmann a fost să vedem şi noi care sunt măsurile pe care doreşte să le implementeze până la 19 noiembrie şi în ce fel acestea vor avea un impact pozitiv asupra companiei. Acesta este singurul lucru care mă interesează şi ne interesează la minister: compania Tarom să fie eficientă şi ce măsuri sunt luate”, a afirmat ministrul Transporturilor, răspunzând unei întrebări.

    Ea a menţionat că deocamdată nu au început procedurile pentru alegerea unui înlocuitor al lui Heinzamann.

    La finalul lunii iunie, Heinzmann declara agenţiei MEDIAFAX că a semnat un document la solicitarea preşedintelui Consiliului de Administraţie, Dan Pascariu, care prevede printre altele că durata mandatului său a fost redusă de la patru ani la un an, menţionând că până în luna noiembrie îşi va păstra funcţia de CEO şi responsabilităţile aferente.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro
     

  • Directorul Romarm: 2012 a fost cel mai prost an din istoria companiei

     El a mai spus că pentru compania înfiinţată în 2000, anul 2013 este, la fel ca şi 2011, un an bun.

    “Anul 2013 se situează pe acelaşi trend crescător. Acesta este target-ul meu, ca la sfârşitul anului să putem să ne lăudăm cu exporturi de cel puţin de două ori şi jumătate mai mari decât anul trecut”, a spus Tache.

    Pe de altă parte, acesta a arătat că, dintr-o evaluare pe anul 2012, la export a mers 95,9% din producţia companiei.

    “Principala noastră sursă de existenţă, de venit sunt exporturile. Piaţa românească în domeniul nostru suportă anumite anumite constrângeri bugetare şi atunci, ca debuşeu pentru produsele noastre, noi am găsit prin activitate proprie exporturile”, a explicat directorul.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro