Tag: refuz

  • Ponta: Nu se mai poate ca toate afacerile Metrorex să fie intermediate de firma-sindicat, punem punct

     El a cerut atât ministrului Transporturilor, cât şi ministrului Muncii şi ministrului delegat pentru Buget să discute din nou cu sindicaliştii de la Metrorex, miercuri, după şedinţa de guvern.

    “Ei voi salarii mai mari, noi plătim 800 de milioane subvenţii de la toţi cetăţenii României pentru metrou. Ce se poate face, facem, dar în acelaşi timp nu se mai pot face toate afacerile metroului prin firma-sindicat. Asta nu se mai poate şi, dacă asta e supărarea, pe asta nu o putem îndrepta. Firma sindicatului care intermediază toate activităţile metroului, asta nu se mai poate. Să le spuneţi şi din partea mea, eu le-am spus direct, s-au supărat pe mine, să se supere şi pe dumneavoastră, dar cred că trebuie să punem punct”, a spus Ponta miniştrilor în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Guvernul acoperă pagube generate de inundaţii în Galaţi, dar nu vrea să încurajeze lipsa asigurărilor

     El a precizat că ajutoarele vor fi alocate inclusiv din Fondul de Intervenţii de Urgenţă şi, în forma în care au nevoie autorităţile locale – materiale de construcţii sau alte bunuri – vor ajunge cât mai repede la sinistraţi.

    Premierul a arătat însă în acelaşi timp că asigurarea obligatorie a imobilelor este o prevedere legală foarte bună, pe care proprietarii trebuie să o respecte.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: Codul Rutier să fie mai dur, sunt multe accidente. Stroe: Am atenuat sancţiuni după emisiuni TV

    “Să ţineţi cont de toate opiniile, dar cel mai mult vă rog să ţineţi cont de realitate: avem mult prea mulţi oameni care mor pe străzi în accidente rutiere, mult prea mulţi oameni care nu plătesc amenzi – noi le dăm amenzile şi ei le aruncă la coş, că nu păţesc nimic – prea multe vieţi pe care am putea să le salvăm. O să fim impopulari pentru o parte dintre cei care sunt supuşi unei legislaţii mult mai dure, dar cred că suntem din nou într-un moment, ca şi în alte zone, în care trebuie să luăm decizii. Continuaţi dezbaterea, îndreptaţi ce este de îndreptat, dar nu vă înmuiaţi”, i-a spus Ponta ministrului, în şedinţa de guvern.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Lider de sindicat: Dacă membrii comisiei speciale nu vor veni la Roşia Montană reluăm protestele

     Liderul Sindicatului “Viitorul Mineritului” de la Roşia Montană, Cristian Albu, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX, că minerii şi localnicii care susţin proiectul minier au suspendat pentru moment protestele şi aşteaptă ca membrii comisiei speciale să vină la Roşia Montană şi să vadă la faţa locului ce va presupune noua exploatare.

    Albu a spus că aceasta a fost una dintre solicitările protestatarilor de la Roşia Montană şi ale minerilor care s-au blocat în subteran.

    El a adăugat că premierul Victor Ponta le-a promis că membrii comisiei vor veni la Roşia Montană şi acesta a fost motivul pentru care minerii şi localnicii au suspendat protestele.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ponta: USL nu se rupe, voi discuta cu liderii locali ai PSD. În 24 ore nu am apucat să discut cu Antonescu

     El a susţinut totodată că la întâlnirea de la Guvern s-a discutat despre prezentarea în Parlament a scrisorii de intenţie convenită cu FMI şi despre componenţa comisiei privind Roşia Montană din partea PSD.

    “Noi, în PSD nu am discutat niciodată despre ruperea USL şi am promis anul trecut că până în 2016 rămânem cu un Guvern USL, nu am luat niciodată în calcul o altă variantă. Noi am decis foarte clar, prin congres, că îl susţinem pe Crin Antonescu la alegerile prezidenţiale şi PSD întotdeauna şi-a ţinut toate acordurile şi obligaţiile cu toţi partenerii avuţi de-a lungul anilor”, a spus Ponta la postul B1 TV.

    El a adăugat că în ultimele 24 de ore nu a “apucat” să discute cu Antonescu, dar că are un dialog cu acesta, şi că se va întâlni săptămâna viitoare cu liderii PSD din teritoriu pentru a discuta despre situaţia politică, în cadrul şedinţei Biroului Permanent Naţional, dar va evita orice conflict public.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Realitatea TV nu mai are voie să emită analogic terestru în Capitală. Postul poate emite pe satelit

     Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a reanalizat, în şedinţa de marţi, solicitarea societăţii Realitatea Media SA de prelungire a licenţei audiovizuale analogice terestre din Bucureşti a televiziunii Realitatea TV.

    Consiliul a decis cu şapte voturi “împotrivă” (Florin Gabrea, Lorand Turos, Narcisa Iorga, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Laura Georgescu şi Cristina Trepcea) şi patru voturi “pentru” (Valentin Jucan, Răsvan Popescu, Christian Mititelu şi Radu Călin Cristea) prelungirea licenţei analogice terestre din Bucureşti a Realitatea TV.

    Consiliul a analizat şi în şedinţa din 22 august solicitarea Realitatea Media SA, hotărând atunci să amâne discuţia pentru o şedinţă viitoare. De asemenea, membrii CNA au solicitat reprezentanţilor Realitatea Media să prezinte dovada achitării a două amenzi pe care Consiliul le-a aplicat în 2012 televiziunii Realitatea TV. Totodată, Realitatea Media, care este în insolvenţă, figura cu datorii la stat şi trebuia să facă CNA dovada aprobării de reeşalonare a datoriilor sale. Potrivit certificatului de atestare fiscală din 13 august, Realitatea Media SA figurează cu obligaţii fiscale restante în total de 73.019.238 de lei.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Antonescu: Ponta şi PSD să se hotărască. Dacă se rupe USL, premierul ar trebui să demisioneze

    “Dacă cineva îşi va imagina în PSD că Antonescu o să tacă aşa, ca la Partidul Comunist, sau o să meargă pe brânci ca să iasă preşedinte susţinut de PSD, se înşală amarnic. Acest lucru îl ştiu şi domnul Ponta, şi toţi oamenii din PSD. După cum îl ştiu şi cei din PNL. (…) Atitudinea de multe luni de zile, nu a domnului Ponta personal, dar a postului său de televiziune, a multor oameni din PSD de a se comporta ca şi cum Preşedinţia României este ceva ce stă în seif pe la Cluj pe la domnul Rus şi ne-o dau sau nu ne-o dau nouă, liberalilor, sau mi-o dau sau nu mi-o dau mie este de neacceptat. Oricum, Preşedinţia României se obţine de la cetăţenii României.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Ce face astăzi omul care a construit de la zero Bucureşti Mall, Plaza România şi Băneasa Shopping City

    DE OBICEI, OAMENII MERG LA MUZEE ÎN VACANŢE, EU MĂ DUC LA MALLURI, DOAR SĂ STAU ŞI SĂ MĂ UIT. Cariera a fost mereu atât de importantă încât nu am avut niciodată un hobby, cred că acesta este singurul regret pe care îl am„, spune Ali Ergün Ergen,  turcul venit în România în urmă cu aproape 15 de ani. De numele lui se leagă dezvoltarea primelor centre comerciale din ţară, Bucureşti Mall şi Plaza România. A fost implicat însă şi în deschiderea Băneasa Shopping City. La începutul anului a părăsit Anchor Group, compania care a finanţat construcţia primelor două şi la conducerea căreia se afla pentru al doilea mandat. A doua sa plecare de la Anchor a avut loc înainte de a-şi vedea realizat proiectul pentru care s-a întors în companie în februarie 2012 – renovarea şi relansarea centrelor comerciale Bucureşti Mall şi Plaza România, proiecte în valoare de 50 de milioane de euro.

    AGENDA LUI ERGEN NU S-A MODIFICAT PREA MULT DUPĂ PLECAREA DIN CORPORAŢIE, PENTRU CĂ A ÎNCEPUT SĂ LUCREZE LA FONDAREA PROPRIEI AFACERI, cu activităţi de consultanţă în imobiliare. „Trecem prin vremuri dificile şi am primit de la mai mulţi dezvoltatori solicitarea de a-i ajuta în diverse proiecte. Lucrând într-o corporaţie, nu puteam să împărtăşesc experienţa mea mai multor parteneri, prin urmare am fondat afacerea TBE Solutions.„ După plecarea de la Anchor, Ergen avea posibilitatea relocării, dar a preferat să rămână în România, dorindu-şi să revoluţioneze ideea de centru comercial.

    Deşi a pornit afacerea în aprilie 2013, în urma unei investiţii iniţiale de circa 100.000 de euro, plănuieşte deja extinderea într-un sediu nou şi creşterea numărului de angajaţi până la sfîrşitul anului, de la şase până la 30, ca urmare a solicitărilor primite. Lucrează în prezent la două proiecte mari: dezvoltarea centrului comercial Coresi din Braşov, unde grupul Immochan investeşte circa 55 de milioane de euro, şi un nou centru comercial în zona Bucureştii Noi, Victoria City Lifestyle, pe fosta platformă Textila Dacia, construit prin intermediul companiei cu acţionarii canadieni Benevo Capital. Alte două proiecte se află în afara ţării, în Europa Centrală şi de Est, dar nu este încă pregătit să ofere detalii despre acestea. Pentru toate proiectele, serviciile de consultanţă pornesc de la concept şi merg până la dezvoltare, închiriere, management, departamentul financiar, servicii, departamentul tehnic, relaţia cu ancorele – adică chiriaşii principali, cum sunt retailerii alimentari, de bricolaj sau de modă. Mai mult, pentru o parte dintre proiectele în care se implică, nu exclude viitoare parteneriate de management.

    AFACEREA CU CENTRELE COMERCIALE NU PRESUPUNE DOAR UN NUMĂR DE BRANDURI AŞEZATE ÎNTR-O CUTIE„, observă Ergen una dintre greşelile pe care le fac cei mai mulţi dezvoltatori, care se relaxează odată ce încheie contractele cu retailerii care le ocupă spaţiile. Ei se gândesc că pe toată perioada contractelor nu vor avea probleme. Dar previziunile nu se adeveresc întotdeauna, de aceea secretul rezistenţei constă în minimizarea schimbării: dacă planurile iniţiale cad, eşti nevoit să plăteşti, lucru care s-a întâmplat cu multe dintre centrele comerciale construite în provincie. Cel mai recent exemplu este cererea insolvenţei, din partea grupului belgian Bel Rom, pentru parcul de retail Hello Shopping Center din Bacău, deschis în 2008, în urma unei investiţii de 60 de milioane de euro.

  • Ghişe: Legea privind eutanasierea câinilor nu respectă principiul bicameralismului

     “Este o chestiune de principiu legată de faptul că, prin decizia numărul 1 din ianuarie 2012, Curtea Costituţională s-a pronunţat că e neconstituţional ca într-una dintre Camerele Parlamentului să se dea o soluţie diametral opusă faţă de soluţia dată de cealaltă Cameră. E nevoie de un control de constituţionalitate. Facem distincţie între soluţia administrativă şi constituţionalitatea textului de lege. Trebuie să suporte un control de constituţionalitate, altfel riscă să fie atacată în justiţie, după ce s-au produs nişte efecte mai mult sau mai puţin fericite”, a spus Ghişe.

    Cu privire la criticile de neconstituţionalitate, autorii obiecţiei apreciază că dispoziţiile legale criticate încalcă Constituţia, deoarce a fost încălcat principiul bicameralismului.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Orban: Votez orice moţiune de cenzură împotriva lui Ponta, acest “hibrid nereuşit” între Iliescu şi Năstase. REACŢIA lui Crin Antonescu. Haşotti: Va avea probleme foarte mari

     “Ieri, privindu- l pe Ponta, l-am văzut aievea pe Ion Iliescu al anilor 90, mulţumind minerilor după reprimarea brutală a Pieţei Universităţii. Este adevărat că nu avea decât casca (nou- nouţă, de altfel ca şi toţi ceilalţi asa-zişi mineri, care nu mai sunt mineri din 2006) nefiind dotat şi cu lămpaş sau bâtă.

    Este adevărat că nu a adus minerii la Bucureşti, dar a făcut un lucru mult mai grav: a promis minerilor că îi ia pe parlamentari de guler şi îi aduce să voteze în mină. Este adevărat că nu a înfierat cu mânie proletară protestatarii din Piaţa Universităţii, însă a făcut un lucru şi mai grav, afirmând: «nimeni nu are voie să spună nu»”, scrie Orban pe Facebook.

    El avertizează că va vota orice moţiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ponta.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro