BusinessMagazin

Tag: intrare

  • 19 filme şi o singură Palme d’or. Din culisele festivalului de la Cannes

    Ceremonia oficială de deschidere a Festivalului de Film de la Cannes l-a avut ca maestru de ceremonii, pentru al doilea an consecutiv, pe actorul Lambert Wilson. Numeroase staruri ale industriei cinematografice au păşit pe celebrul covor roşu de la Cannes, purtând ţinute vestimentare spectaculoase, şi au participat la această gală de deschidere a festivalului, care a fost transmisă de postul de televiziune CanalPlus şi a fost urmărită de peste 170 milioane de telespectatori.

    Anul acesta, 19 filme se luptă pentru Palme d’or, iar noutatea faţă de anii trecuţi este reprezentată de numărul mare de filme asiatice înscrise în competiţie.

    Printre favorite se numără „Carol“, în regia lui Todd Haynes, care spune povestea a două lesbiene, în anii ‘50, şi le are în distribuţie pe Rooney Mara şi Cate Blanchett. Haynes a mai participat doar o dată la Cannes, în 1998. Mexicanul Michel Franco prezintă „Chronic“, o dramă despre un asistent medical înconjurat de durere şi moarte. Franco a câştigat, în 2012, secţiunea Un certain regard cu filmul „After Lucia“. „Dheepan“ este povestea unui luptător din Sri Lanka care, după ce fuge în Paris, ajunge să lucreze ca îngrijitor la o instituţie a statului. „Dheepan“ este regizat de Jacques Audiard, care se află la a patra participare la Cannes.

    „The Assassin“ este un film asiatic, primul regizat de taiwanezul Hou Hsiao-hsien după mai bine de opt ani. Ultimul său film, „Flight of the Red Balloon“, a participat la Cannes în 2007 la secţiunea Un certain regard. Hou Hsiao-hsien a câştigat marele premiu de la Cannes în 1993, pentru filmul „The Puppetmaster“.

    „The Lobster“ este filmul de debut în limba engleză al regizorului grec Yorgos Lanthimos. Filmul îi are în distribuţie pe Colin Farrell, Ben Whishaw, John C. Reilly şi Rachel Weisz, iar acţiunea se petrece într-un viitor apropiat în care oamenii sunt obligaţi să îşi găsească sufletul-pereche în 45 de zile.

    După ce a impresionat juriul în 2011 cu „Oslo, 31 august“, regizorul norvegian Joachim Trier prezintă la Cannes o dramă avându-i în distribuţie pe Isabelle Huppert, Gabriel Byrne şi Jesse Eisenberg.

    „MacBeth“ este o nouă ecranizare a celebrei piese de teatru, semnată de către regizorul australian Justin Kurzel. În rolurile principale joacă Michael Fassbender şi Marion Cotillard.

    Radu Muntean şi Corneliu Porumboiu revin anul acesta la Festivalul de la Cannes, în secţiunea Un certain regard, cu cele mai noi lungmetraje ale lor, „Un etaj mai jos“, respectiv „Comoara“, iar regizorul Andrei Creţulescu va fi prezent în secţiunea Semaine de la critique cu scurtmetrajul „Ramona“. Acesta este deja al treilea an consecutiv când România nu are niciun film în competiţia oficială a prestigiosului Festival de la Cannes, care debutează miercuri.

    Selecţia oficială este realizată de către directorul festivalului, Thierry Fremaux, iar acesta susţine că „regizorii buni vor face întotdeauna filme bune, aşa că vor avea mereu un loc în festival“. Pentru a alege producţiile ce intră în competiţie, Fremaux se consultă cu o serie de specialişti din Europa. În Marea Britanie, spre exemplu, una din cele mai influente păreri este cea a scriitoarei Agnes Poirier. Marile companii britanice de film, precum Film4, BFI şi BBC, au şi ele un cuvânt greu de spus. Dar, asemenea festivalului, şi companiile se concentrează asupra numelor
    deja consacrate. „Construim cariere“, susţine Tessa Ross, directoare a Film4, casa de producţii care a lansat „Slumdog Millionaire“ şi „12 ani de sclavie“. „Este singurul mod în care poţi avea filme care să conteze.“

    Una din lecţiile pe care ar trebui să le înveţe responsabilii festivalului de la Cannes este că arta nu înseamnă întotdeauna şi bani mulţi. Este nevoie ca astfel de evenimente să dea atenţie şi unor regizori sau actori mai puţini cunoscuţi, dar care poate reuşesc prestaţii de invidiat.

    Inaugurat în 1964, Festivalul de la Cannes este unul dintre cele mai prestigioase evenimente de profil din lume. Participarea la concurs este permisă doar pe bază de invitaţie, iar ceremonia se ţine la Palatul Festivalului şi Congresului din Cannes.

    Trofeul Palme d’or, un simbol al festivalului, a fost decernat pentru prima oară în 1955. Înainte, între 1946 şi 1954, câştigătorii primeau „Marele premiu al Festivalului Internaţional de Film de la Cannes“, sub forma unei diplome şi a unui trofeu realizat de un artist contemporan.

    Începând cu anul 2014, preşedinţia juriului a fost preluată de către Pierre Lescure, preşedintele canalului francez Canal Plus.

  • Lupta antreprenorilor români cu forţa de lobby a multinaţionalelor

    “Ponderea firmelor străine în piaţa construcţiilor este de 30%. Având în vedere că businessul de construcţii ar trebui să fie preponderent local, în orice ţară această pondere este îngrijorător de mare. Opriţi pogromul împotriva oamenilor de afaceri din România!“ Mesajul gre-cului Alexandros Ignatiadis, proprietar al companiei Octagon, reuneşte vocea antreprenorilor români din construcţii, ajunşi subcontractori pentru firmele străine care câştigă tot mai multe contracte în România.

    O firmă din trei din sectorul construcţiilor din România nu are capital românesc, iar cele mai importante 35 de firme străine au realizat 40% din cifra de afaceri a primelor 100 şi 65% din profit. Şeful asociaţiei antreprenorilor români din construcţii (ARACO), Laurenţiu Plosceanu, atrage atenţia că interesul firmelor autohtone pe piaţă nu mai este reprezentat, iar dialogul cu autorităţile, deşi există, nu produce efecte palpabile pentru capitalul românesc.

    „Antreprenorii români nu mai pot lucra individual şi rezista pe cont propriu, ci trebuie să se protejeze prin intrarea în asociaţii patronale sau profesionale şi clustere. E un moment în care trebuie să învăţăm din lecţia scorului de la ultimele alegeri parlamentare. Cu acel 70% obţinut la scru-tinul din 2012 şi cu implicarea AmCham şi a Consiliului Investitorilor Străini, guvernul a uitat că mai există entităţi profesional-patronale în România. Practic, nu a mai avut nevoie să se consulte cu ele, deşi a făcut-o formal fără să ţină cont de ceea ce au spus. Preţul îl plătim şi îl vom plăti în continuare. Trebuie să învăţăm să lucrăm împreună mult mai mult pentru că, dacă lucrăm separat şi fiecare este o voce discretă în zona de comunicare politică, foarte puţine mesaje vor ajunge la urechile celor care iau decizii. O consolidare a modului asocia-tiv în care putem acţiona este mai mult decât necesară.“

    Deşi tema efectelor lobby-ului pe lângă autorităţi este un subiect slab reflectat în presa locală, acesta ţine de luni bune prima pagină a presei de pe peste ocean. Un articol publicat recent de revista Weekly Wonk arăta schimbarea de paradigmă după care funcţionează asociaţiile şi organizaţiile active în promovarea propriilor interese de natură comercială în relaţia cu statul, citând chiar un reprezentant al multinaţionalelor specializat în corporate affairs: „În urmă cu 20-25 de ani, preocuparea noastră era să ţinem guvernul departe de afaceri şi să putem să ne vedem de treabă. Apoi, ne-am gândit să transformăm guvernul în partenerul nostru. De la «Lăsaţi-ne în pace!» am ajuns la «Haideţi să lucrăm împreună la aceeaşi masă!». Şeful meu spunea că am ajuns să facem astăzi lucruri pe care nu le credeam vreodată posibile“.

    Analiza arată că influenţa crescută a asociaţiilor şi a organizaţiilor care promovează interesele corporaţiilor a crescut atât de mult în ultimii ani încât acestea „au ajuns să copleşească orice potenţială forţă oponentă“. În SUA, de exemplu, dintre organizaţiile din top 100 după cele mai mari bugete alocate lobby-ului, 95 sunt companii care funcţionează după principii comerciale. Iar bugetele alocate în prezent promovării anumitor interese înseamnă, cumulat, 2,6 miliarde de dolari, mai mult decât bugetul din anul 2000 al Camerei Reprezentanţilor şi Senatului la un loc. Pentru fiecare dolar cheltuit de sindicate şi de asociaţii care promovează interese ale comunităţilor, multinaţionalele cheltuie alţi 34, conform The Atlantic.

    În România, organisme precum Camera de Comerţ Româno-Americană, AmCham, Consiliul Investitorilor Străini (FIC) şi Coaliţia pentru Dezvoltarea României au devenit tot mai apropiate de structurile de decizie de la Bucureşti, fapt confirmat de însuşi preşedintele FIC, Mihai Bogza, totodată preşedinte al consiliului director al Bancpost. FIC grupează cele mai importante multinaţionale care activează pe piaţa locală, precum OMV Petrom, Automobile Dacia, Orange, GDF SUEZ Energy România, Bancpost, Raiffeisen Bank, HP, GSK sau Holcim. Preşedintele FIC constată o îmbunătăţire a dialogului între guvernul României şi reprezentanţii mediului de afaceri în ultimul an, în principal sub aspectul structurării acestui dialog. Astfel, au loc lunar întâlniri între reprezentanţi ai Coaliţiei pentru Dezvoltarea României, din care face parte şi FIC, şi premierul Victor Ponta, însoţit de reprezentanţi ai guvernului.

  • Singurul lucru pe care Bill Gates l-a înţeles imediat, iar lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a-l conştientiza

    Chiar dacă a întârziat cu intrarea pe piaţa globală de smartphone-uri, Bill Gates a înţeles mai repede decât alţii necesitatea platformelor şi a ecosistemelor online.

    Cartea “Reguli de strategie”, semnată de profesorii de afaceri David Yoffie şi Michael Cusumano, vorbeşte despre abilitatea lui Bill Gates de a înţelege valoarea unei industrii care “bazată mai degrabă pe platforme decât pe produse”, acesta fiind principalul factor din spatele succesului înregistrat de produsele Microsoft. Gates a înţeles acest lucru încă din anii ’70, în vreme ce lui Steve Jobs i-au trebuit 20 de ani pentru a ajunge la aceeaşi concluzie.

    Fondatorul Microsoft a avut această problemă în minte când a construit Windows, permiţând unor terţe părţi să dezvolte programe compatibile. În acest fel, Windows s-a transformat într-un ecosistem care a dominat zeci de ani piaţa soluţiilor software.

    Jobs, în schimb, era preocupat cu dezvoltarea unor produse cu un design deosebit care nu aveau susţinerea mai multor parteneri, aşa cum era cazul Microsoft. De-abia în 2003, Steve Jobs a conştientizat acest lucru şi a lansat platforma iTunes. Primul iPhone nu ar fi trebuit să suporte aplicaţii externe, dar directorii Apple l-au convins pe Jobs că acest lucru ar fi benefic pentru clienţi.

  • SOCAR îşi propune să investească 10 milioane de euro în deschiderea de noi benzinării

    Bugetul de dezvoltare coordonat de Hamza Karimov pe piaţa locală a încetinit în 2015, după trei ani de creştere rapidă a reţelei SOCAR în România. Grupul azer a intrat pe piaţa românească a distribuţiei de carburanţi în 2011, prin achiziţia, cu 2,5 milioane de euro, a reţelei de 15 staţii a Romtranspetrol din Botoşani, deţinută de soţii Iulian şi Doina Berescu. Bugetul de investiţii din ultimii trei ani a totalizat peste 50 de milioane de euro şi a fost folosit pentru a deschide 32 de benzinării.

    Reprezentanţa de la Bucureşti a companiei petroliere de stat din Azerbaidjan, SOCAR, a fost însă deschisă din 2007. Intenţiile companiei pe piaţa locală de la acea vreme se refereau la posibilitatea de a rafina ţiţei în rafinăriile româneşti, la o reţea proprie de benzinării, la livrarea unor cantităţi mari de petrol în România, dar mai ales la reprezentarea intere-selor şi a proiectelor regionale ale companiei azere pe piaţa locală şi regională. Hamza Karimov a devenit CEO al SO-CAR în România încă de la intrarea companiei pe piaţă, la un an de când absolvise cursurile Academiei de Ştiinţe Economice. Karimov este născut în Azerbaidjan, dar povesteşte că a studiat în România pentru că, de la el de-acasă, Bucureştiul este văzut ca un loc cu mult potenţial, unde „poţi creşte şi te poţi dezvolta profesional“. În anul de la ab-solvire şi până a preluat conducerea SOCAR (în paralel cu doctoratul început tot la ASE), Karimov a lucrat ca economist în cadrul Petrom şi admite că preluarea poziţiei de CEO presupune că a reuşit să parcurgă paşi importanţi în carieră într-o perioadă foarte scurtă de timp.

    „Anul acesta ne propunem să investim peste 
10 milioane de euro în deschiderea de noi benzinării. Inaugurarea al-tor staţii şi, implicit, valoarea investiţiilor sunt condiţionate şi de perioada de timp în care obţinem avize şi autorizaţii“, spune Hamza Karimov, care a terminat un 2014 alert, în care reţeaua a crescut cu 10 staţii şi în care compania a avut o cifră de afaceri de 222 milioane de dolari şi un profit brut de 7 milioane de dolari. Cei 430 de angajaţi ai companiei sunt distribuiţi aproape în mod egal în ţară între oraşele din Botoşani, Suceava, Neamţ, Iaşi, Bihor, Bistriţa, Buzău, Bacău, Vrancea, Timiş, Ilfov, Cluj, Vâlcea, Arad şi Sibiu, acolo unde sunt deschise deja staţiile SOCAR.

    Discursul lui Karimov arată însă că, deşi benzinăriile sunt focusul momentan al companiei în România, planurile pe termen lung presupun un portofoliu mai complex: 
„Ne-am propus să extindem reţeaua de benzinării şi vom anunţa noile deschideri la momentul oportun. Pe termen lung, pregătim câteva proiecte comune de livrare a gazelor naturale din zona Mării Caspice în România şi în alte ţări din Uniunea Europeană. Prin proiectele AGRI, TANAP şi TAP avem aceste posibilităţi“. De altfel, Karimov a creionat modul cum compania pe care o conduce va avea un cuvânt de spus în proiec-tele prin care Azerbaidjanul vrea să lege Estul de Vest: „Iau lucrurile pas cu pas. Îmi doresc să cresc businessul SOCAR astfel încât să devenim un nume de referinţă pentru piaţa locală. Proiectul meu pentru următorii 10 ani este să construi-esc o infrastructură pentru SOCAR în România astfel încât aceasta să devină o ţară care să funcţioneze ca un hub en-ergetic pentru toate proiectele companiei din Europa de Est şi de Sud-Est“, menţionând că, în acelaşi timp, SOCAR are pregătite studii de fezabilitate „pentru diferite domenii de dezvoltare a infrastructurii energetice a României“.

    De la in-trarea pe piaţă a SOCAR au existat presupuneri legate de preluarea Arpechim sau a Oltchim de către SOCAR. „Urmă-rim cu interes politica de dezvoltare  iniţiată la nivelul autorităţilor şi vom lua decizii în funcţie de evoluţia situaţiei la nivel local, în acord cu politica de dezvoltare a SOCAR, implementată la Baku“, explică Karimov. Tot de modul cum va evolua situaţia geopolitică la nivel regional depind şi proiectele care ar putea face din Româmia hubul energetic vizat de SO-CAR: statul azer ar dori să exporte şi în România o parte din gazele care vor fi aduse în Europa prin viitoarea conductă TAP, însă pentru acest lucru este nevoie de infrastructură suplimentară care să lege Grecia de Bulgaria şi România, ex-plică Hamza Karimov.

    Deocamdată, Karimov se concentrează pe deschiderea de noi benzinării (a deschis în ianuarie staţia cu numărul 32 la Sibiu) şi caută în continuare moduri de a extinde reţeaua care a atins abia 10% din planul anunţat de compania azeră la in-trarea pe piaţă.

  • Legea “bon pentru bacşiş” a intrat în vigoare. Vezi ce alte prevederi şi contravenţii au apărut

    Contravenţiile care pot fi săvârşite de o firma sunt: faptul că nu a fost emis bon fiscal pentru mărfuriule vândute, serviciile prestate sau bacşişurile încasate; au emis bonuri cu o valoare mai mică decât preţul de vânzare al produsului sau tariful serviciului prestat; nu înregistrează într-un registru special toate operaţiunile efectuate şi nu întocmesc documente justificative pentru sumele introduse sau extrase din magazin, altele decât cele pentru care s-au emis bonuri fiscale.

    Pentru o sumă nejustificată de până la 300 de lei, dar nu mai mare de 3% din valoarea bunurilor sau serviciilor livrate, firma este sancţionată cu avertisment; pentru o sumă nejustificată de 300 de lei, dar mai mare de 3% din aceeaşi valoare totală a bunurilor şi serviciilor amenda este de 3.500 de lei; amnda este de 12.500 de lei în cazul în care suma nejustificată este cuprinsă între 300 şi 1000 de lei, dar mai mică de 3% din valaorea bunurilor şi serviciilor prestate şi de 17.500 în caul în care suma nejustificată este între 300 şi 1000 de lei şi este mai mare de 3% din valoarea bunurilor şi serviciilor prestate. Amnzile cresc la 22500 de lei dacă suma nejustificată este mai mare de 1000 de lei dar mai mică de pragul de 3% şi la 27500 de lei dacă suma este peste 1000 de lei şi peste pragul de 3%. La o a doua sancţiune aplicată într-un interval de 24 de luni activitatea firmei se suspendă timp de 30 de zile.

    Comercianţii care nu arhivează memoria fiscală pot fi amendaţi cu 50.000 de lei; aceeaşi amendă se aplică în cazul în care comercianţii nu folosec consumabile cu tipul şi caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare a aparatului, nu folosesc consumabile care să asigure menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada arhivării prevăzută de lege, nu solocită distribuitorului autorizat datele legated e tipul şi caracteristicile tehnice ale consumabilelor şi nu încheie contracte ferme cu furnizorii consumabilelor. Activitatea celor care nu au casă de marcat va fi suspendată până la momentul cumpărării uneia,  lipsa registrului de bani personali este amendată cu 9.000 de lei, iar cei ce nu afişează anunţul de atenţionare a clienţilor valabil din 1 martie riscă o amendă de 3000 de lei.

  • Legea “bon pentru bacşiş” a intrat în vigoare. Vezi ce alte prevederi şi contravenţii au apărut

    Contravenţiile care pot fi săvârşite de o firma sunt: faptul că nu a fost emis bon fiscal pentru mărfuriule vândute, serviciile prestate sau bacşişurile încasate; au emis bonuri cu o valoare mai mică decât preţul de vânzare al produsului sau tariful serviciului prestat; nu înregistrează într-un registru special toate operaţiunile efectuate şi nu întocmesc documente justificative pentru sumele introduse sau extrase din magazin, altele decât cele pentru care s-au emis bonuri fiscale.

    Pentru o sumă nejustificată de până la 300 de lei, dar nu mai mare de 3% din valoarea bunurilor sau serviciilor livrate, firma este sancţionată cu avertisment; pentru o sumă nejustificată de 300 de lei, dar mai mare de 3% din aceeaşi valoare totală a bunurilor şi serviciilor amenda este de 3.500 de lei; amnda este de 12.500 de lei în cazul în care suma nejustificată este cuprinsă între 300 şi 1000 de lei, dar mai mică de 3% din valaorea bunurilor şi serviciilor prestate şi de 17.500 în caul în care suma nejustificată este între 300 şi 1000 de lei şi este mai mare de 3% din valoarea bunurilor şi serviciilor prestate. Amnzile cresc la 22500 de lei dacă suma nejustificată este mai mare de 1000 de lei dar mai mică de pragul de 3% şi la 27500 de lei dacă suma este peste 1000 de lei şi peste pragul de 3%. La o a doua sancţiune aplicată într-un interval de 24 de luni activitatea firmei se suspendă timp de 30 de zile.

    Comercianţii care nu arhivează memoria fiscală pot fi amendaţi cu 50.000 de lei; aceeaşi amendă se aplică în cazul în care comercianţii nu folosec consumabile cu tipul şi caracteristicile tehnice prevăzute în manualul de utilizare a aparatului, nu folosesc consumabile care să asigure menţinerea lizibilităţii datelor pe perioada arhivării prevăzută de lege, nu solocită distribuitorului autorizat datele legated e tipul şi caracteristicile tehnice ale consumabilelor şi nu încheie contracte ferme cu furnizorii consumabilelor. Activitatea celor care nu au casă de marcat va fi suspendată până la momentul cumpărării uneia,  lipsa registrului de bani personali este amendată cu 9.000 de lei, iar cei ce nu afişează anunţul de atenţionare a clienţilor valabil din 1 martie riscă o amendă de 3000 de lei.

  • A lăsat în urmă o carieră în retailul de carburanţi şi a intrat în businessul arhivării de documente. Acum administrează o afacere de 25 de milioane de dolari

    Arhiva a reprezentat mult timp locul acela din instituţii sau firme unde funcţionarii erau trimişi să se rateze. Tehnologia a transformat camera arhivelor într-un loc high-tech, unde tehnicieni şi jurişti transformă miile de metri cubi de hârtii îngăl-benite în documente digitale. Cristian Bilan ştia, cel puţin teoretic, că există o viaţă digitală pentru arhive, dar cam la asta se rezuma ceea ce ştia despre acest domeniu în 2006, când a intrat în echipa Iron Mountain România.

    Cristian Bilan se descrie ca un om care nu stă locului nicio secundă. Vorbeşte cu entuziasm despre cele trei motoci-clete ale sale (din care a renunţat la două recent, odată cu renunţarea la competiţii), despre urcatul pe munte şi despre plimbările cu bicicleta alături de copiii săi. Tocmai de aceea povesteşte amuzat că primul său job din Shell, la mijlocul anilor ’90, nu i s-a potrivit chiar ca o mănuşă: „În studenţie, îmi căutam un job şi m-am angajat, printr-o companie de leasing de personal, contabil la Shell. A fost un paradox pentru mine, un om care nu pot sta locului nicio secundă, să ajung într-un colectiv de doamne făcând contabilitate. Am vrut să plec după câteva luni, dar un olandez, care era CFO, mi-a propus să intru în zona de retail, care începuse să se dezvolte accelerat“.

    Tocmai îşi întemeiase o familie şi termi-nase de amenajat prima lor casă, în Bucureşti, iar oferta Shell presupunea mutarea la Cluj. A plecat la Cluj, unde a a găsit un greenfield şi posibilitatea de a dezvolta ceva de la zero: „Toate staţiile Shell din Transilvania au fost deschise de mine. Am stat în Cluj doi ani şi am deschis peste 20 de staţii, într-o perioadă când nu prea exista competiţie“, povesteşte Bilan, care din 1999 a revenit în Bucureşti şi a preluat, pe lângă Transilvania, şi dezvoltarea reţelei din zona de sud a ţării.

    Între timp, Shell l-a inclus în programul lor de global de management, numit GO – Global Opportunity –, prin care i s-a propus să plece în Argentina. „Bariera lingvistică nu a fost singurul impediment când am ajuns în Argentina; totul era diferit acolo, şi din punctul de vedere al businessului, şi la nivel personal. Mă ocupam de reţeaua DoDo (dealer owned, dealer operated, care însemna 27 de dealeri din provincia Buenos Aires) şi am învăţat spaniola în trei luni, plus slangul local, ca să pot să discut cu nişte oameni care poate nu aveau neapărat aceeaşi pregătire profesională, dar aveau şi alte scopuri în viaţă“. Dincolo de piaţa complet diferită, a prins în Argentina şi crahul financiar din 1998-2002, care a contrac-tat economia Argentinei cu aproape 30% şi care a avut un impact profund asupra populaţiei în special din cauza de-precierii pesoului: „Paritatea monedei locale cu dolarul era de 1:1 şi nimeni nu ţinea banii în valute străine, iar devalori-zarea de 300% a distrus toate economiile şi toate afacerile. Băncile s-au închis, banca centrală a inventat o monedă paralelă, mii de oameni ieşeau la ore fixe la protestele pacerolazo (băteau cu polonice în tigăi pe stradă), erau atacate instituţii şi în special bănci, era un sentiment de invazie ameţitor. Când m-am întors de acolo în România, mi s-a părut cel mai sigur loc de pe Pământ“, povesteşte Bilan, care a revenit în ţară în 2003, pregătit să preia o funcţie mai impor-tantă în cadrul Shell, dar a nimerit în mijlocul vânzării reţelei Shell din România către Mol.

  • McDonald’s caută soluţii pentru a-şi recâştiga clienţii. Compania a lansat o nouă pungă pentru cumpărături

    McDonald’s Ungaria a prezentat recent o nouă pungă pentru cei care comandă la pachet, această având posibilitatea de a se transforma într-o tavă, scriu cei de la Business Insider. “BagTray” a fost dezvoltată alături de compania de publicitate DDB Budapest, scriu cei de la Gizmodo.

    Punga este prevăzută cu o fâşie detaşabilă aproape de bază, astfel încât clienţii pot îndepărta partea de sus. Baza este creată din carton gros tocmai pentru a servi drept tavă.

    Nu se ştie încă dacă acest tip de tavă va fi utilizat şi în alte ţări.

    Grupul american McDonald’s a vândut la sfârşitul lunii martie businessul din România catre un antreprenor rus, tranzacţia urmând a fi anunţat în următoarele zile. Ziarul Financiar a anunţat încă din vara anului trecut că americanii îşi caută francizat însă oficialii din România ai companiei au negat vehement.

    Lanţul de tip fast-food, intrat pe piaţa locală cu un restaurant în zona Piaţa Unirii în 1995, este singurul nume străin de pe piaţa locală a restaurantelor care a venit direct, rivalii de la KFC, Pizza Hut şi Subway operându-şi afacerile în franciză. McDonald’s a mai aplicat acest model de business – intrare directă şi apoi transferul operaţiunilor către un francizat – pe mai multe pieţe din Europa de Est, precum Republica Moldova (businessul a fost preluat de omul de afa­ceri Ilie Năstase), Bulgaria, Georgia sau Azerbaidjan.

  • Povestea lui Sam Walton, fondatorul lanţului de magazine Walmart

    Samuel Moore ”Sam„ Walton s-a născut în 1918 în Kingfisher, Oklahoma. În 1923 familia Walton s-a mutat în Or-lando, Florida, unde a locuit timp de cinci ani. Crescând în timpul marii crize de la finalul anilor ’20, Walton a avut diverse slujbe în adolescenţă pentru a se putea întreţine. A fost văcar, distribuitor de ziare sau vânzător de abona-mente, reuşind în acelaşi timp să urmeze cursurile liceului David H. Hickman din Missouri.

    A intrat apoi la Universi-tatea din Missouri, sperând să poată obţine astfel o slujbă mai bine plătită. S-a angajat la JC Penney la doar trei zile de la absolvire şi a rămas timp de un an şi jumătate. În această perioadă, a primit un salariu lunar de 75 de dolari. Odată cu începerea celui de-al doilea război mondial, Sam Walton a fost chemat în armată, obţinând gradul de căpitan.

    La doar 26 de ani, în 1945, Walton a devenit manager al unui magazin de tip supermarket, cumpărat cu un îm-prumut de 20.000 de dolari de la tatăl său. În cadrul acestui magazin, omul de afaceri a dezvoltat mai multe tehnici de vânzare care aveau să fie regăsite, ani mai târziu, în filosofia Walmart.

    După ce a cumpărat o a doua unitate, volumul vânzărilor a ajuns la 225.000 de dolari în mai puţin de trei ani. Acest lucru a atras atenţia unui alt om de afaceri, P.K. Holmes, de la care Walton cumpărase franciza pentru magazinele sale. Holmes a refuzat să prelungească dreptul de utilizare a numelui, obligându-l pe Sam Walton să îi vândă magazinele pentru suma de 50.000 de dolari. Cu banii primiţi, omul de afaceri a deschis un nou magazin în Arkansas în luna mai a anului 1950.

    Primul Walmart s-a deschis 12 ani mai târziu, în iulie 1962. Numit iniţial Wal-mart Discount City Store, acesta a fost primul dintr-o reţea care numără astăzi peste 11.400 de magazine.

    Sam Walton a încurajat vânzarea de produse realizate în America şi a renunţat la o parte din profitul său în acest sens. El a ales de asemenea să dezvolte reţeaua Walmart în oraşe mici, lucru ce era considerat la acea vreme periculos pentru un astfel de business. Pentru a face sistemul profitabil, Walton a creat chiar şi o firmă de distribuţie pentru a se asigura că toate magazinele au stocul complet. Acest lucru a dus la o creştere susţinută, iar în perioada 1977-1985 Walmart şi-a crescut numărul de unităţi de la 190 la peste 800.

    Sam Walton s-a căsătorit cu Helen Robson pe 14 februarie 1943 şi au avut patru copii. Omul de afaceri a susţinut numeroase cauze caritabile, fiind membru activ al bisericii presbitariene din Bentonville. La momentul mor-ţii sale, în 1992, reţeaua Walmart deţinea aproape 2.000 de magazine şi avea 380.000 de angajaţi. Walton a lăsat acţiunile companiei soţiei şi celor patru copii, aceştia ocupând cinci poziţii în topul celor mai bogaţi zece americani până în anul 2005.

    Compania Walmart a generat în anul 2014 venituri de 485 de miliarde dolari. Lanţul numără 11.400 de maga-zine şi are 2,2 milioane de angajaţi.
     

  • 5.200 de oameni au intrat anul trecut în liga bogaţilor lumii. Averile celor mai înstăriţi au crescut cu 700 de miliarde de dolari

    61% este ritmul anual cu care a crescut numărul oamenilor bogaţi la nivel mondial în ultimul deceniu. Numai anul trecut peste 63.000 de oameni au intrat în clubul select al celor bogaţi, iar numărul celor cu averi de peste 100 de milioane de dolari a crescut cu 1.180.

    Discrepanţele dintre săraci şi bogaţi vor continua şi se vor accentua, în lipsa unor măsuri clare şi ferme la nivel mondial, arată analistul Mircea Coşea. Iar mecanismul care determină ca an după an rândurile bogaţilor să se îngroaşe, în ciuda crizelor economice, sunt explicate, arată Coşea, chiar în lucrarea lui Thomas Piketty, „Capitalismul secolului 21“: „Rata de creştere a profitului este întotdeauna mai mare decât ritmul de creştere a economiei“. Mai mult, prăpastia dintre bogaţi şi săraci va continua în condiţiile neoliberalismului, afirmă Coşea, iar singura măsură viabilă este o nouă formă de fiscalizare, mai exact o taxă aplicată la nivel global.

    Ideea este mai veche, prezentă la nivel filosofic la Kant iar apoi în teo-ria economică a lui Marx, dar eroarea a constituit-o aplicarea în practică, prin revoluţie proletară şi deposedarea violentă a celor bogaţi. „Acest model este acum utopic, iar varianta viabilă ar fi o taxă globală“, este de părere Coşea. Analistul mai arată că „ar fi un comportament electoral să credem că există în România un individ sau un organism care poate să elimine discrepanţele. Ne confruntăm cu o deviaţie a funcţiilor statului, ajuns un stat capturat, care dezvoltă clientelism politic“.

    La nivel mondial, regulile jocului sunt făcute de multinaţionale şi transnaţionale, care au o forţă uriaşă şi impun situaţii de monopol pe diferite zone, fie geografice, fie segmente de piaţă. Coşea admite totuşi că un nou model de fiscal-izare ar presupune o resetare a întregului model de dezvoltare, fiind extrem de greu de acceptat şi aplicat pe termen lung. Iar modelele aplicate până acum nu s-au dovedit viabile, fie că este vorba de socialism, fie cel al ţărilor scandinave, „care au avut intenţii bune, dar au reuşit să menţină doar temporar echilibrul“.

    În 2004 România avea 61 de bogaţi, în 2013 numărul lor ajunsese la 172, iar un an mai târziu alte cinci persoane ajunseseră să deţină averi de peste 30 de milioane de dolari. Conform estimărilor The Wealth Report, realizat de com-pania de consultanţă imobiliară Knight Frank Research, numărul bogaţilor din România aproape se va tripla (Ă190%) în următorii zece ani, ajungând la 297 de persoane. Numărul românilor cu averi de sute de milioane de dolari este sensibil mai redus, respectiv 48 de persoane în 2014, faţă de 17 în 2004, iar estimările indică o creştere la fel de spectaculoasă şi în cazul lor, până la 80 de persoane în 2024. În 2004 România avea un singur miliardar, iar în 2024 vor fi doi români cu avere de peste un miliard de dolari, conform studiului. The Wealth Report 2015, ajuns la a cincea edidiţie, este realizat pe baza informaţiilor primite din partea a circa 500 de bancheri şi consilieri de investiţii din lumea întreagă, ai căror clienţi au averi cumulate de peste 1,7 trilioane de dolari.

    Pe întreg globul, distribuţia averilor diferă destul de mult. În vreme ce densitatea bogaţilor este foarte ridicată în Monaco, dat fiind că majoritatea rezidenţilor ţării au situaţii financiare solide (respectiv 574 oameni cu averi de peste 30 de milioane de dolari la 100.000 de locuitori), celelalte ţări plasate în acest clasament au situaţii mai puţin aşteptate. SUA, cu o densitate de 12,7 bogaţi la 100.000 de locuitori, este surclasată de ţări din Scandinavia, dar şi de Noua Zeelandă şi Marea Britanie.

    La nivel mondial, Asia dobândeşte tot mai multă forţă şi în peisajul avuţiei. Cu toate acestea, în ciuda nu-mărului mare de chinezi aflaţi în rândul bogaţilor, raportat la numărul de locuitori procentul este firav (0,6 bogaţi raportat la 100.000 de locuitori) în comparaţie cu alte ţări. Iar în vreme ce Thomas Piketty susţine că guvernele ar trebui să ia măsuri ferme, ridicând nivelul de taxare pentru a redistribui bogăţia, sunt şi opinii conform cărora un grad mai ridicat de taxare se poate dovedi o veritabilă piedică în ritmul creşterii economiei. „În ţările în curs de dezvoltare este un însemnat volum de averi create de clasa de mijloc, tot mai numeroasă“, arată studiul citat.