Tag: internet

  • Cu internetul la (noua) piata

    Pentru oamenii de pretutindeni care interactioneaza pe web (adica,
    daca e sa ne luam dupa statistici, peste 70% din locuitorii tarilor
    dezvoltate, iar daca ne referim la România, circa o treime din
    populatie), vechile reguli de marketing nu mai functioneaza.
    Astazi, aproape toate tipurile de organizatii comunica direct cu
    cumparatorii lor. Inainte de internet, organizatiile puteau atrage
    atentia asupra produselor lor fie platind pentru reclame
    costisitoare, fie incercând sa faca sa se scrie in presa de ele.
    Internetul a schimbat regulile, permitand relatii direct cu
    consumatorii.

    Meerman Scott propune cateva reguli de baza pentru companii:

    – Marketing inseamna mai mult decât publicitate.

    – PR nu e doar relatia cu publicul larg.

    – Esti ceea ce publici.

    – Oamenii nu doresc propaganda, ci sa participe la discutii pe
    bloguri.

    – In loc sa se bazeze pe tehnici de intrerupere ca sa transmita
    un mesaj cu sens unic, marketingul incearca sa ofere informatie,
    continut, exact atunci când publicul are nevoie de el.

    – Oamenii care se ocupa de vânzari trebuie sa-si reorienteze
    gandirea dinspre marketingul conceput pentru piete mari si un
    public foarte numeros, spre o strategie care sa tinteasca online
    segmentele de public slab deservite.

    – PR-ul nu inseamna ca seful dumneavoastra sa-si vada compania
    prezentata la televizor, ci pe web.

    – Internetul a facut ca relatiile publice sa fie din nou
    publice, dupa ce, ani la rând, PR-ul s-a concentrat exclusiv asupra
    mijloacelor de comunicare in masa.

    – Companiile trebuie sa-i indrume pe cumparatori cu ajutorul
    unui continut online extraordinar. Blogurile, podcasturile,
    e-book-urile le permit organizatiilor sa comunice direct cu
    clientii, intr-un mod pe care acestia il agreeaza.

    – Pe web, liniile de demarcatie intre marketing si PR s-au
    sters.

    Probabil ca apologia lui Scott ar fi fost perfecta si ar fi
    evitat izul paradoxului, daca aceasta carte n-ar fi aparut
    niciodata pe suport de hârtie, ci ar fi ramas strecurata doar
    printre undele internetului.

    David Meerman Scott, “Noile reguli de marketing si PR”, Editura
    Publica, Bucuresti, 2010

  • EXCLUSIV: Ce planuri are noul sef al Google Romania

    “Demersurile de deschidere a unui birou la Bucuresti au inceput inca de acum cateva luni”, povesteste Dan Bulucea intr-un interviu cu BUSINESS Magazin. A fost contactat de cineva din departamentul de resurse umane al Google din Irlanda, unde se gaseste centrul operational al companiei, iar de atunci a pornit si procesul de recrutare pentru un manager al biroului local. “Nu stiu daca au fost sau nu si alti candidati. Procedurile au fost destul de discrete”, mai spune cel care a fost numit din noiembrie seful Google Romania, cu ocazia primei discutii despre planurile pentru 2011.

    Povestea nu incepe insa aici. Primul serviciu tradus in limba romana a fost chiar motorul de cautare, in 2003, urmat un an mai tarziu de cel de publicitate online AdWords, care a devenit disponibil si aici. Apoi au inceput cautarile pentru un consultant menit sa furnizeze Google informatii despre situatia internetului de la noi, ceea ce Radu Tudorache, fost manager al Autoritatii Nationale pentru Administrare si Reglementare in Comunicatii, a si facut timp de mai putin de un an. Rand pe rand au fost apoi localizate din ce in ce mai multe servicii, peste zece in momentul actual. Dupa plecare, consultantul n-a mai avut insa inlocuitor si, cu toate ca studentii de la Politehnica Bucuresti poate inca isi mai amintesc pancarta din curtea universitatii pe care era scris un anunt de angajare, planurile Google legate de prezenta oficiala au parut sa fie lasate deoparte. Pana anul acesta.

    Primele semne ca americanii au pus Romania pe harta lor au fost date chiar de un anunt oficial din primavara, cand cu ocazia unei vizite la Bucuresti, Steffan Ehrhartt, product specialist pentru Europa de Est, Orientul Mijlociu si Africa al Google, a declarat ca piata romaneasca este pregatita pentru o reprezentanta a companiei. Ehrhartt a desfacut atunci ambalajul unei surprize care se pregatea mai repede decat s-ar fi asteptat multi. Cateva zile mai tarziu a venit si confirmarea din partea Ameliei Cretu, agency relationship manager pentru aceeasi regiune, ca spre finele anului va fi inaugurat biroul. Pe lista sunt pentru urmatoarea perioada birouri si in fostele tari iugoslave.

    “Am gasit deja biroul si urmeaza sa incepem sa formam si o echipa”, spune acum Dan Bulucea despre primele miscari pe care le face din noua functie. In prima faza, nu vor fi mai mult de zece oameni, cu precadere specializati in marketing, vanzari si suport, cifra estimata sa creasca pe masura ce operatiunile vor fi extinse. Nu toti angajatii ce se vor ocupa de Romania vor locui aici sau vor raporta biroului local, ci vor fi in continuare angajati Google, distribuiti in toate colturile lumii, care vor deservi intr-un fel sau altul activitatea de aici.

    Managerul a petrecut ultima luna mai mult in avion, intre diverse tari unde Google are birouri, discutand in tot acest timp cu reprezentanti ai companiei despre internetul romanesc si despre planurile pentru aceasta zona. Pana acum, de adaptarea serviciilor folosite de consumatorii de aici s-au ocupat specialisti din Elvetia, unul dintre centrele de cercetare si dezvoltare importante din regiune, iar componenta de suport se facea din Polonia. Partea operationala este administrata din Irlanda, de o echipa de zece oameni, dintre care patru romani.

    Ce se pregateste concret este destul de greu de spus inainte sa fie parcurse toate procedurile si sa existe aprobarile de rigoare din partea grupului, insa indicii exista. “Principalele directii ar fi vizibilitatea companiilor locale in lume prin intermediul internetului, gama de servicii localizate si cresterea numarului de firme care folosesc mediul online pentru a se pune in valoare si a-si creste afacerile”, spune Dan Bulucea. “Inainte de 2000, produsele localizate, in limba romana, nu erau prea populare. Odata cu cresterea numarului de utilizatori insa au devenit o prioritate”, adauga seful biroului local. In centrul atentiei pentru Google vor fi servicii precum Maps si cele de publicitate online.

  • Etnobotanicele investitiilor

    De 1 Decembrie am vazut la televizor povesti emotionante despre
    romani exceptionali. Exceptionalitatea lor era nepretuita si cat se
    poate de diversa: erau preoti care ingrijeau copii, moldoveni care
    vopseau Turnul Eiffel, medici, artisti, intreprinzatori, oameni
    talentati pur si simplu. Asa si trebuie, sa fim constienti ca in
    jur exista si altceva, oameni frumosi care fac lucruri cel putin
    bune, daca nu exceptionale.

    Dar mi-a lipsit ceva; as fi vrut ca vreun oficial al statului
    roman sa vina si sa multumeasca celor cateva milioane de romani al
    caror singur talent este rabdarea. Este vorba de orice truditor,
    fie la privat fie la stat – oamenii care muncesc, care platesc
    taxe, cu o afacere mai mica sau mai mare, calatori cu masini nu
    prea scumpe sau cu tramvaiul sau cu metroul, care nu se exhiba,
    care tin copii la scoala si care rabda. Rabda excese, explicatii,
    abuzuri, incoerente, inconsecvente, sefi, pietoni, soferi,
    cersetori.

    Maria sa omul normal. Este in general ignorat, nu-l apara
    ONG-uri sau asociatii internationale si tine in spate, el si nu
    slabul din poveste, societatea romaneasca cu bunele si relele ei.
    Cred ca merita multumirea si recunoasterea aceasta daca, repet,
    autoritatile nu s-ar fi facut ca lucreaza de ziua nationala, la
    reuniuni internationale, chermeze cu fasole sau taieri gratuite de
    panglici.

    Ma intorc acum la investitiile pomenite mai sus. Cea mai mare
    parte a ofertelor de acest tip iti deschid o pagina care explica ce
    si cum – e un amalgam de texte, de regula prost traduse din
    engleza, un mix de pdf-uri, argumente, marturii ale unor insi care
    nu au existat niciodata, siruri ale lui Fibonacci si grafice (ba
    unele chiar cu “lumanari japoneze”). Sentimentul este ca daca
    citesti toate pdf-urile acelea si te uiti bine-bine la grafice, la
    un moment dat se va auzi un declic, vei incepe sa tranzactionezi si
    pe urma banii or sa curga si o sa fii bogat si admirat.

    Sa nu fiu gresit inteles, nu am nimic cu firmele serioase care
    au clienti ce isi pot permite sa intre pe piata valutara si sa
    speculeze. Este o piata puternica, care insemna la inceputul crizei
    2.000 de miliarde de dolari tranzactionate zilnic, de 20 de ori
    valoarea cumulata a actiunilor de la toate bursele lumii. Si exista
    si conturi demo, care te pot ajuta sa te obisnuiesti cu modul de
    tranzactionare si cu ritmul si regulile pietei valutare. Iar sumele
    minime pentru un cont, 30 – 100 de euro, nu sunt un capat de tara
    pentru cea mai mare parte a romanilor cu calculator si
    internet.

    Daca nu vrei FOREX, poate vrei aur si, daca esti grabit, poate
    nu vei baga de seama ca firma care iti ofera lingori din aur fin si
    monede are adresa de yahoo.com. Sau, de ce nu, fonduri europene. De
    fapt un ghid, luat probabil cu copy-paste de pe site-urile
    specializate si vandut drept solutia minune a finantarilor.

    Stiu ca astfel de initiative – cativa banuti ciupiti de la
    multi-multi aburiti – sunt comune oriunde in lume. Ca exista peste
    tot insi care isi inchipuie ca sunt isteti si incearca sa
    pacaleasca naivii. Cred insa ca la noi terenul este mult mai fertil
    pentru asemenea tip de afaceri, ca multi romani nu au deprinderile,
    cunostintele, prudenta si abilitatea de a separa oferta cinstita de
    inselatorie. Si cred ca astfel de initiative ar trebui discutate si
    analizate si, de ce nu, temperate. La fel ca in cazul magazinelor
    de vise.

    Lipsa multumirilor de care vorbeam, naivitatea semenilor, dar si
    afacerile-tun in care bagi un euro si obtii 5.000 sunt componente
    ale unei culturi a saraciei, puternic prezenta in Romania si acesta
    este subiectul adevarat al acestui text. Nu folosesc termenul in
    sensul sau sociologic, pentru ca nu ma intereseaza aici musai
    stiinta de carte sau nu stiu ce gen de muzica sau de manifestari
    artistice. Cultura saraciei inseamna pentru mine ideea de a imparti
    oamenii in dusi de nas si ducatori de nas, in fraieri si smecheri.
    Mai inseamna eliminarea egalitatii sanselor, idolatrizarile
    gratuite si folosirea de manipulari grosolane. Credinta in insul
    mesianic. Inertie si imobilism si folosirea in exces a ierarhiei
    natange. Multumirea de a supravietui, si nu vorbesc aici de satul
    romanesc, ci chiar de companii. Concret, un studiu al A.T. Kearney
    evidentia ca 97% din managerii romani considerau ca statul are un
    rol important in solutionarea crizei; cum solutiile de a opri criza
    sunt in exteriorul companiei, politica era una “de supravietuire”,
    fara niciun pas nou. Cat se poate de gresit, nu credeti?

    Am citit, intr-un text chiar despre cultura saraciei, o
    istorioara grozava: doi insi pe malul apei. Adus de curent, apare
    unul care se ineaca. Primul ins sare si il salveaza. Mai apare unul
    in pericol si primul sare din nou in apa. A treia oara la fel si in
    zare se vede al patrulea. Al doilea ins de pe mal da sa se ridice
    si sa plece. “Unde pleci? Avem oameni de salvat!”, exclama primul.
    Si al doilea il lamureste: “Pai m-as duce sa-l opresc pe ticalosul
    care tot arunca oameni in apa”.

  • Cablegate

    Cred ca scandalul “Cablegate” este deja subiectul cel mai
    dezbatut de presa din intreaga lume, asa ca nu prea are rost sa-i
    acord mai mult de un scurt rezumat: un site web numit WikiLeaks a
    inceput sa expuna transe dintr-un set de circa un sfert de milion
    de depese diplomatice spre sau dinspre 274 de ambasade americane
    din intreaga lume. Cea mai mare parte a documentelor (circa
    133.000) nu sunt clasificate, alte 100.000 sunt doar
    “confidentiale” si doar vreo 15.000 sunt secrete. Unii comentatori
    sunt de parere ca administratia americana a avut o reactie
    exagerata si ca, de fapt, pentru cunoscatorii relatiilor
    internationale, documentele nu aduc noutati. Richard Caplin –
    profesor de relatii internationale la Oxford – spune ca documentele
    vor fi mai degraba jenante decat daunatoare pentru Statele Unite.
    Insa cazul este interesant si dincolo de aspectele politice.

    WikiLeaks este un site ciudat. A fost fondat in 2006, dar nu
    prea se stie de catre cine. Organizatia non-profit care-l
    administreaza pretinde ca a fost constituita de dizidenti chinezi,
    jurnalisti, matematicieni si oameni din tehnologie din lumea
    intreaga, insa omul-cheie pare sa fie australianul Julian Assange.
    In ciuda numelui, situl nu se bazeaza pe tehnologie wiki (ca
    Wikipedia) si probabil ca denumirea vroia sa intareasca politica de
    la inceput, cand oricine putea sa posteze documente confidentiale,
    iar utilizatorii erau chemati sa le le analizeze veridicitatea.
    Insa cu timpul WikiLeaks a schimbat aceasta politica, restrangand
    mai intai tematica la documente de interes din perspectiva
    politica, diplomatica, istorica sau etica, dupa care a instituit un
    proces intern de analiza a documentelor, iar de la inceputul lui
    2010 nu se mai pot posta comentarii si toata partea decizionala
    apartine unui grup restrans de editori.

    Din punct de vedere tehnologic, cele mai mari eforturi sunt
    concentrate pe distributia pe servere in diverse zone geografice
    (cu siguranta s-a avut in vedere posibilitatea de a fi atacati) si
    pe mecanismul care asigura anonimatul complet al “fluieratorilor”
    si impiedica urmarirea acestora. La capitolul software se folosesc
    Freenet si Tor (The Onion Routing) pentru asigurarea anonimatului,
    impiedicarea reperarii si PGP pentru criptare.

    Desi Julian Assange a fost un hacker notoriu in tinerete, cei de
    la WikiLeaks nu practica patrunderea neautorizata in servere si
    retele. Pe de alta parte, nici nu sunt interesati de modul cum
    expeditorii le-au obtinut, asa ca probabil o parte sunt obtinute
    prin hacking si o parte sunt furnizate voluntar de persoane care au
    acces la ele. Este cert ca unul dintre cele mai mari succese ale
    WikiLeaks, publicarea continutului contului de e-mail apartinand
    lui Sarah Palin, a fost rezultatul unui spargeri.

    Nu este la fel de sigur insa cum au fost sustrase in noiembrie
    2009 un mare numar de documente (circa 120 MB) de la Centrul de
    Cercetari Climatice al University of East Anglia, printre care si
    corespondenta oamenilor de stiinta. Insa este sigur faptul ca
    publicarea acestora a produs un scandal la scara planetara. In
    cazul ACTA (Anti-Counterfeiting Trade Agreement), documentele au
    fost aproape sigur furnizate de o persoana implicata, iar in cazul
    Cablegate este clar ca documentele au fost trimise de cineva care
    avea (si poate mai are) acces la reteaua securizata unde se aduna
    toate aceste documente. A fost arestat un analist militar pe nume
    Bradley Manning, dar la retea au acces circa trei milioane de
    persoane.

    Este interesanta ecuatia media in care este implicat WikiLeaks,
    pentru ca, desi partea de obtinere si publicare a documentelor
    confidentiale poate fi considerata “new media”, fructificarea
    acestora este in principiu apanajul publicatiilor traditionale. De
    altfel, in cazul depeselor diplomatice, WikiLeaks a privilegiat
    cateva ziare si reviste prestigioase: The Guardian, Le Monde, Der
    Spiegel, El Pais si New York Times. Ideea este ca documentele in
    sine sunt date primare, care nu spun mai nimic cititorului
    neavizat. Banuiesc ca mare parte dintre cele 251.287 de depese sunt
    complet anoste. Jurnalistii profesionisti sunt cei care proceseaza,
    sintetizeaza si selecteaza aceasta informatie pentru a o face
    inteligibila pentru cititor.

    Ar mai fi o chestiune: cat de etica este actiunea celor de la
    WikiLeaks? Unii oficiali americani vorbesc despre terorism, iar
    Sarah Palin e de parere ca Assange ar trebui vanat exact ca si Bin
    Laden. Cei de la Guardian le dedica un editorial din seria “In
    praise of”. Cred ca depinde de unde privesti.

  • Serviciul de plata online PayPal blocheaza contul WikiLeaks

    “PayPal a restrans in mod permanent accesul la contul folosit de
    WikiLeaks, din cauza politicii comerciale a PayPal, care interzice
    folosirea serviciului de plata online pentru a incuraja, promova
    sau facilita orice activitate ilegala”, releva un comunicat dat
    publicitatii dupa ce guvernul SUA a facut cunoscut ca facilitarea
    activitatii WikiLeaks de catre companiile care au legatura cu sfera
    online incalca legea.


    Cititi mai multe
    pe www.mediafax.ro

  • In Facebook sa ne-nfruntam

    Primii care au atins acest prag au fost cei de la Burberry;
    prompt, un reprezentant al lor a declarat ca brandul britanic este
    cel mai urmarit pe Facebook. Câteva zile mai târziu, si Gucci a
    ajuns la 3 milioane de fani, dovedindu-se un concurent de temut
    pentru Burberry. Ambele fac toate eforturile sa interactioneze cu
    comunitatile de fani, umplandu-si paginile online cu anunturi
    despre produse, fotografii, clipuri si tot ce cred ca poate starni
    interes. Gucci a lansat chiar si o aplicatie care le permite
    utilizatorilor Facebook sa creeze si sa trimita mesaje
    personalizate prietenilor.

    Atât Burberry, cât si Gucci se afla printre primele marci de lux
    din lume in materie de Digital IQ, intr-un clasament alcatuit de
    catre Luxury Lab, o organizatie specializata in marketing.
    Clasamentul cuprinde 72 de marci de lux, care au primit puncte in
    functie de calitatea site-urilor proprii, strategiile de marketing
    digital, initiativele in materie de social media si aplicatii
    mobile. Gucci a iesit pe locul al patrulea, gratie transmiterii
    live pe internet a paradei de moda de primavara/vara 2011 de la
    Milano si pentru aplicatia GucciConnect, iar Burberry s-a
    evidentiat prin blogul – foarte urmarit – Artofthetrench.com, lansat in 2009.

  • Cum si cand vom avea internet in masina

    Dupa companiile de telefonie mobila, urmatoarea miscare apartine
    constructorilor auto, care pregatesc in pachetul de baza al
    dotarilor masinilor conexiunea la internet. Avantajele acestui
    serviciu sunt de la sine intelese pentru soferi, dar si pentru
    producatorii auto.


    Vezi cum va functiona sistemul si cand va fi gata
    pe
    www.incont.ro.

  • Starea web-ului, in viziunea creatorului sau

    Aniversarea de 20 de ani a web-ului s-a sarbatorit prima data in
    martie 2009. Atunci se implineau doua decenii de cand Tim
    Berners-Lee a propus conducerii CERN introducerea unui sistem de
    tip hipertext care sa permita cercetatorilor sa comunice si sa
    partajeze informatii intr-un mod eficient si totodata comod. Se
    poate presupune ca Tim avea deja in minte conceptele, asa ca are
    sens sa vorbim despre aniversarea ideii web-ului. Eu tind sa cred
    ca web-ul s-a nascut abia in 1993, cand CERN a cedat domeniului
    public intregul proiect, pentru ca mi-e greu sa-mi imaginez ce s-ar
    fi ales de aceasta idee minunata fara deschiderea catre inovatie pe
    care accesul neingradit la tehnologiile pe care se sustine o ofera
    tuturor. Cert este insa ca in decembrie 1990 a aparut primul site
    web si primul browser, astfel incat a putut fi vizualizata prima
    pagina HTML. Faptul ca toate acestea se gaseau doar pe computerul
    autorului are mai putina relevanta.

    Dar argumentul forte pentru aniversarea din decembrie 2010 este
    faptul ca Sir Berners-Lee o sustine si o marcheaza printr-un amplu
    articol publicat in revista Scientific American sub titlul “Long
    Live the Web: A Call for Continued Open Standards and Neutrality”.
    Se vede chiar din titlu ca inventatorul web-ului (si totodata
    directorul World Wide Web Consortium) nu se limiteaza la cateva
    fraze protocolare potrivite pentru un moment festiv, ci foloseste
    prilejul pentru a atrage atentia asupra catorva tendinte pe care le
    considera amenintari serioase la adresa viitorului web-ului.

    In opinia lui Berners-Lee, atentatul la principiul
    universalitatii este principalul pericol ce planeaza asupra
    web-ului, pentru ca utilizarea unor standarde care nu sunt deschise
    conduce automat la crearea unor insule informationale care risca sa
    fragmenteze web-ul si sa limiteze libertatea celor ce-l utilizeaza.
    Exemplul elocvent este Apple, care nu foloseste identificatori
    standard (URL) pentru referinte la piese muzicale sau filme: in loc
    de “http:” adresele sunt prefixate cu “itunes:” iar accesul la
    astfel de adrese este posibil doar cu programul iTunes. Rezultatul
    este ca nu poti sa faci o referinta la un cantec dintr-o pagina web
    standard. E o lume inchisa, care converge catre un singur magazin
    virtual si nu spre o piata libera si competitionala. Tim atrage
    atentia asupra unui aspect mai putin evident: nu doar utilizatorii
    sunt inchisi in acest serviciu, ci si Apple. In vreme ce web-ul se
    dezvolta prin contributii din partea a mii de companii si
    laboratoare de cercetare, Apple isi limiteaza sansele de evolutie
    la propria echipa.

    Tot inspre fragmentarea web-ului conduce si raspandirea
    “aplicatiilor” (in special pentru smartphones si tablete) care
    ofera acces specializat catre anumite resurse, cum ar fi anumite
    reviste sau ziare. Si in acest caz, avantajele (de pilda
    posibilitati mai comode de consultare, prezentare mai fancy etc.)
    vin la pachet cu dezavantajele care decurg dintr-o lume inchisa –
    de exemplu, nu poti sa trimiti prin e-mail sau Twitter o referinta
    la o anumita pagina. Tim este de parere ca este preferabil ca
    furnizorul de continut sa dezvolte o aplicatie web care sa fie
    accesibila din browsere diverse (inclusiv cele care echipeaza
    telefoanele inteligente), varianta cu avantajul de a beneficia de
    inerenta dezvoltare a unor noi tehnologii. De exemplu, HTML5 nu mai
    este doar un simplu limbaj de marcare, ci o veritabila platforma
    computationala care va face aplicatiile web mult mai utile si
    atractive, astfel incat vor putea concura cu aplicatiile
    specializate pentru anumite sisteme. Ideea centrala este ca
    standardele deschise sunt cele care sustin inovatia, iar cei ce
    prefera standarde proprietare vor fi pusi in situatia de a le
    sustine doar cu propriile forte.

    Desigur, articolul mai puncteaza si alte aspecte importante, cum
    ar fi separarea nivelului internet de cel al web-ului (acesta din
    urma este o aplicatie care foloseste serviciile internetului pentru
    transmisia datelor, asa cum un televizor foloseste retea de
    electricitate pentru alimentare), chestiunea neutralitatii retelei
    (pe care, evident, Tim o sustine), precum si problemele legate de
    protectia datelor personale. In ansamblu, asa arata starea web-ului
    in 2010.

    Sigur ca se poate obiecta: Tim este un “ortodox”, in vreme ce
    afacerile nu sunt. Insa tot el incheie cu exemplul “datelor
    conectate” care au permis companiilor farmaceutice sa se apropie de
    un leac impotriva bolii Alzheimer. Poate ne va ajuta sa nu uitam
    principiile care fac web-ul sa se dezvolte zi de zi.

  • DCS: Serviciile de internet cresc in ciuda crizei

    “Dupa cum estimam inca de la inceputul anului, Internetul a fost
    linia de business care a generat o crestere semnificativa, care s-a
    accelerat in aceasta toamna odata cu incheierea concediilor si cu
    sezonul back-to-school”, spune Dinu Malacopol, directorul executiv
    al Digital Cable Systems. “Romania are in continuare de recuperat
    un decalaj semnificativ in ceea ce priveste accesul la internet, in
    special in zona rurala”, a adaugat el.

    Numarul de abonamente pentru servicii de internet a crescut cu
    61% pentru Dial Telecom, in timp ce serviciile de voce au crescut
    cu doar 40 de procente, iar numarul clientilor activit a fost cu
    19% mai mare. Dial Telecom, divizia de business a Digital Cable
    Systems, a raportat pentru prima jumatate a acestui an afaceri cu
    peste 40% mai mari comparativ cu perioada similara din 2009. In
    intreg anul trecut, afacerile diviziei s-au ridicat la 5 milioane
    de euro.

    In ce priveste Akta, numarul abonamentelor la internet a crescut
    in perioada ianuarie-octombrie cu 45%. Cele de voce au crescut cu
    200%, explicatia fiind faptul ca serviciile au fost lansate in luna
    august a anului trecut si au devenit disponibile la nivel national
    in 2010.

  • Cel mai riscant pariu de pana acum al lui Mark Zuckerberg: @facebook.com

    “Nu mai folosesc e-mailul ca sa comunic cu prietenii de vreo
    patru ani, prefer Facebook sau Yahoo!Messenger”, spune cu un zambet
    rezervat pe buze Monica Popa, o tanara absolventa a Facultatii de
    Drept din Bucuresti. “Mailul mi se pare demodat si lent”, mai zice
    ea, aratandu-ne mandra pozele si numarul de prieteni din reteaua de
    socializare virtuala. In fiecare zi, prin intermediul Facebook sunt
    trimise mai mult de patru miliarde de mesaje de catre aproximativ
    350 de milioane de utilizatori din cei circa 500 de milioane ai
    retelei, sustine Mark Zuckerberg, fondatorul retelei.


    Reteaua pregateste insa acum nivelul urmator: saptamana trecuta,
    Zuckerberg a dezvaluit intr-o conferinta la San Francisco ceea ce
    el numeste “sistem de mesaje modern”, care aduce sub aceeasi
    umbrela diferite tipuri de “texting” – e-mail, mesaje instant,
    chat, SMS. Serviciul “Facebook Messages” va presupune, intr-adevar,
    adrese de e-mail tip @facebook.com, insa asta nu inseamna ca va fi
    un serviciu de e-mail, a spus Zuckerberg. Pentru dezvoltarea a ceea
    ce a devenit cunoscut drept “Project Titan” (sau “Gmail killer”,
    pentru optimisti) au fost necesare 18 luni si munca unei echipe de
    15 ingineri de software.

    La ce bun? Nu era de ajuns e-mailul? “Nu e vorba ca e-mailul nu
    e bun, doar ca e prea formal”, a replicat Zuckerberg. “Au fost
    zvonuri ca vom lansa un sistem care sa distruga e-mailul
    traditional. Vreau sa mentionez ca nu este asa. Este un sistem de
    mesaje, iar e-mailul este doar o parte din el. Nu cred ca oamenii
    se vor trezi maine si vor spune ‘Gata, de azi o sa-mi inchid contul
    de Yahoo sau Gmail!’.”

    Noul sistem de mesagerie va integra toate celelalte forme de
    comunicare scriptica permise de retea si va pastra o arhiva a
    tuturor conversatiilor. Utilizatorii pot atasa si trimite fisiere
    si pot folosi sistemul si prin aplicatia Facebook pentru iPhone.
    Andrew Bosworth, inginer de software la Facebook, a rezumat natura
    noului serviciu astfel: “Ar trebui sa am nevoie doar de doua
    lucruri: un om si un mesaj. Nu avem de-a face cu un serviciu de
    e-mail; l-am modelat mai curand dupa chat”. Concret, cand un mesaj
    soseste, el va fi vizibil la baza browserului, asa cum se intampla
    acum in cazul chatului Facebook. Pentru moment, numai mesajele
    vocale lipsesc din gama, in rest orice altceva poate fi integrat in
    Facebook Messages: “Daca vrei sa imi trimiti un e-mail, iar eu
    vreau sa il primesc ca mesaj text pe telefon, va trebui sa
    functioneze”.

    Inboxul va fi impartit in trei: de la prietenii cu care se
    comunica cel mai mult, mesajele vor veni in “inboxul social”;
    nivelul inferior de importanta apartine companiilor care ii
    contacteaza pe utilizatori, grupurilor sau persoanelor carora
    destinatarul le-a dat “Like” sau prietenilor cu care contactele
    sunt mai rare, iar in ultimul vor intra mesajele considerate de
    Facebook ca spam. “Nu mi se pare normal ca un e-mail de la
    prietenul tau cel mai bun sa se afle intre un e-mail cu factura de
    la telefon si unul de la o banca”, a spus Zuckerberg. Toate
    conversatiile cu un prieten anume vor fi afisate pe aceeasi pagina,
    indiferent pe ce cale au venit mesajele de la el (Google Chat,
    e-mail, SMS, dar deocamdata nu si Skype sau Microsoft Outlook).