Tag: refuz

  • Irlanda va ieşi din programul de bailout în decembrie şi nu vrea o linie de finanţare preventivă

     În noiembrie 2010, Irlanda a solicitat un ajutor de urgenţă în valoare de 67,5 miliarde de euro din partea creditorilor internaţionali, program care se va încheia pe 15 decembrie. Irlanda devine astfel prima ţară din zona euro care încheie acest tip de program, de la declanşarea crizei în 2009, transmite Bloomberg.

    “Facem ultimii paşi pentru readucerea Irlandei la condiţii normale, economice, bugetare şi de finanţare. Ca majoritatea ţărilor din zona euro vom putea să ne finanţăm normal de pe pieţe”, a afirmat joi Kenny în Parlament.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Inovaţia, o ţintă în mişcare

    Economic – Presiunea tot mai mare pe nevoia de inovaţie este determinată de ciclurile tot mai scurte de viaţă a produselor, de creşterea pirateriei şi de tranziţia de la economia industrializată la economia bazată pe cunoaştere. Schimbările care au loc în modelele de inovare, deja vizibile în mediul de lucru, includ scheme flexibile de muncă, de outsourcing şi un număr tot mai mare de profesionişti în regim freelancer. Se observă schimbări ale tiparelor de inovaţie în funcţie de spaţiul geografic şi o deplasare a centrului de greutate către ţările în curs de dezvoltare. Inovarea cunoaşte o accelerare rapidă în aceste ţări şi este determinată de avantajele de cost.

    Tehnologic – Aplicaţiile Web 2.0  produc schimbări importante în modelele de inovare, pe măsură ce permit o împărtăşire tot mai extinsă a cunoştinţelor şi o creştere a accesibilităţii şi uşurinţei colaborărilor la scară locală şi globală. Inovaţii sunt aşteptate să apară dinspre noul val de tehnologii sustenabile şi noile dispozitive tehnologice tot mai ieftine, mai puternice şi mai uşor de utilizat.

    Social – Creşterea abilităţilor şi a dorinţei oamenilor de a se implica tot mai mult în social media şi instrumente de colaborare schimbă modul de gândire în privinţa împărtăşirii de cunoştinţe, a colaborării şi a realizării invenţiilor. Un alt factor de influenţă este individualizarea, prin creşterea ambiţiei indivizilor de a se exprima şi de a influenţa astfel designul produselor şi/sau schimbarea funcţionalităţii soluţiilor şi serviciilor, ţinând cont de nevoile lor. A fi inovativ este văzut drept ceva pozitiv din punct de vedere social, ceva care te face atractiv pentru un număr tot mai mare de persoane.

    Mediu – Creşterea gradului de conştientizare a schimbărilor climatice, creşterea îngrijorărilor sociale şi folosirea ineficientă a resurselor determină schimbări în modelele de inovare. Companiile devin tot mai conştiente de legătura directă dintre câştiguri şi reputaţie. Inovarea reprezintă un proces prin care organizaţiile generează idei pe care le valorifică punându-le în practică. Aceste idei permit schimbarea care creează valoare răspunzând la nevoi încă nesatisfăcute ale clienţilor. Comunicarea şi demonstrarea valorii aduse sunt condiţii obligatorii în procesul de adoptare a inovaţiei.

    La nivel organizaţional, pentru ca inovaţia să devină realitate, este necesar să fie susţinută de doi factori decisivi: Inovatorul – al cărui profil e caracterizat de determinarea cu care îşi doreşte să rezolve problemele – şi Sponsorul – cel care este în măsură să identifice valoarea unui proiect înainte de a fi implementat şi este perseverent în a promova schimbarea. Din interacţiunea acestor doi factori rezultă un cadru al inovării. Iar acest cadru, de cele mai multe ori, este oferit pentru a marca fazele, cerinţele şi modul cum inovaţia poate fi încurajată.

    La nivel macro, inovaţia este măsurată prin modul în care o caracteristică a unui serviciu sau produs al companiei generează o noutate în lumea înconjurătoare, pe piaţă sau în industrie. La nivel micro, aceasta este măsurată prin noutatea produsului sau serviciului pentru companie sau pentru client. În primul caz, este vorba de factori exogeni, precum nivelul de familiaritate al inovaţiei din perspectiva publicului şi a industriei. În al doilea caz, inovaţia este elementul de noutate adus unui produs al unei companii şi al unei categorii de clienţi ai companiei.

    În inovaţia macro, discontinuităţile care rezultă nu sunt dependente de strategia sau de structura companiilor, baza de cunoştinţe sau de disponibilitatea sa de resurse (de exemplu, World Wide Web). În cazul inovaţiei la nivel micro, pot să apară discontinuităţi în strategia de marketing sau de cercetare-dezvoltare a companiei, în lanţul de aprovizionare sau de distribuţie sau chiar pe zona de vânzări.

    Cu toate acestea, capacitatea de inovare a unui produs este condiţionată de capacităţile şi competenţele companiei (de ex. IBM, pentru a dezvolta o capacitate de producţie a automobilelor electrice, şi-ar induce perturbări şi discontinuităţi în activitate; General Motors nu ar fi în aceeaşi situaţie). Discontinuităţile care rezultă de aici depind de strategia sau de structura firmei, de competenţele ei, de baza sa de cunoştinte sau de resurse. Inovaţia se dezvoltă în lumea reală la fel ca în minţile noastre, conducând către o nouă realitate. Inovaţia este omniprezentă şi nu lasă nimic neatins.

    Ea are loc simultan în diverse domenii, sectoare sau industrii şi atrage după sine dezvoltarea unui întreg vocabular. Prin integrarea diverselor sfere – cum ar fi pieţele, competitorii, dezvoltările tehnologice -, inovarea dă naştere unor noi şcoli de gândire. În ceea ce priveşte modelele de business şi tehnologiile concurente, tot mai multe părţi implicate, cum ar fi companiile, universităţile, laboratoarele de cercetare şi chiar şi publicul larg pot să-şi exprime punctul de vedere.

    Din multitudinea de idei şi gânduri, companiile optează pentru diferite abordări, pe care le articulează în strategii şi planuri, având la bază modelul mental stabilit al organizaţiei. Din contextul mai larg şi în funcţie de nevoi, o companie ar trebui să înveţe cum să identifice contextul, modelele organizaţionale şi capacităţile sale pentru a incuba inovaţia.



    CONSTANTIN MĂGDĂLINA
    (Knowledge Management Officer, Marketing – EY România)

     

     

  • EXCLUSIV: Guvernul s-a angajat faţă de FMI şi CE să nu reducă CAS fără lărgirea bazei de impozitare

    “Pentru a stimula mediul de afaceri şi a reduce rata efectivă de taxare a muncii, un obiectiv principal al guvernului este o reducere a ratei constribuţiei de asigurare socială. În acest sens, vom căuta să implementăm, în a doua jumătate a anului viitor, o reducere semnificativă a ratei. Orice astfel de reducere va fi derulată fără a avea un impact asupra bugetului, în principal prin măsuri de lărgire a bazei de impozitare.

    Reducerea va apăra stabilitatea sistemului de asigurare socială, soliditatea finanţelor publice şi va promova obiectivele din program (convenit cu FMI, CE – n.r.). În acest scop, vom derula un studiu de fezabilitate care va fi discutat cu toate părţile interesate. Concluziile studiului vor fi convenite cu CE, FMI şi BM”, se arată în scrisoarea de intenţie convenită de autorităţile române cu FMI şi Comisia Europeană, obţinută de MEDIAFAX.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sute de oameni s-au îmbulzit la deschiderea unui magazin, pentru promoţii la polizoare şi perne: “Nu ştiu pe ce am pus mâna, important e că e la promoţie”

     Joi, la Piteşti a fost deschis un al doilea magazin Lidl, în cartierul Prundu, iar zeci de oameni s-au aşezat la intrarea în magazin încă de la ora 5.00, pentru a fi siguri că vor beneficia de promoţii, ei îmbrâncindu-se şi la fisele pentru coşuri.

    “Am aflat că produsele se vând la preţ promoţional, iar reducerile sunt de până la 70 la sută. Am stat la coadă şi la fisele pentru coşurile din magazin, că a umblat unul cu fise şi ne-a dat. Ceva, ceva trebuie să apucăm. Sunt polizoare, tigăi, perne, la preţuri reduse, e ofertă bună!”, a spus o femeie aflată la coadă.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • GREVĂ GENERALĂ în sistemul sanitar din 28 noiembrie

     Potrivit lui Marius Sepi, protestele sunt susţinute şi de către organizaţiile profesionale ale medicilor.

    El a precizat că angajaţii din sistemul sanitar sunt deschişi la orice negociere care ar duce la rezolvarea problemelor ridicate de aceştia.

    Angajaţii din sistemul sanitar cer alocarea a minimum 6% din PIB pentru sănătate, o legislaţie care să garanteze independenţa profesională a celor care lucrează în sistemul public şi privat, o lege a salarizării specifică sistemului de sănătate, apărarea demnităţii şi renunţarea la denigrarea profesioniştilor de către autorităţi, organizarea unităţilor medicale cu paturi în sistem public pentru asigurarea unor servicii prompte şi de calitate pentru pacienţi, precum şi consultarea reală a Coaliţiei Profesioniştilor din Sănătate cu privire la orice măsură ce poate afecta funcţionarea sistemului de sănătate.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Sârbu: Tot mai multe maşini care nu ne reprezintă, conduse de copii teribili. Au ecusoane de la Senat

     “Am văzut, nu săptămâna asta, de mai multe săptămâni, poate luni de zile, constat un lucru: tot mai multe maşini, care nu ne reprezintă, vorbesc de jeep-uri, Mercedes-uri, de tot felul, sigur, conduse de copii teribili, au pe parbriz ecusoane de la Senat. Chiar acum în deplasarea asta, pe care am făcut-o la Mediaş, în mai multe locuri am observat”, le-a spus el senatorilor din Biroul Permanent, potrivit transcrierii discuţiilor unei şedinţe a Biroului Permanent al Senatului care a avut loc la începutul lunii noiembrie.

    El a arătat că doreşte să ştie cum se se eliberează aceste ecusoane şi a cerut Secretariatului General să prezinte conducerii Senatului o situaţie în acest sens.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • Alegerea preşedintelui LPF: Conducătorii de cluburi au început să sosească. Trei protestatari în faţa sediului LPF. Iorgulescu: “Nu mă tem de nimic”

     Fostul preşedinte al FC Naţional, Gino Iorgulescu, a declarat, joi, la sosirea la sediul LPF înaintea alegerilor pentru conducerea forului, la care candidează, că nu se teme de nimic, deoarece până acum a mai pierdut, şi că se aşteaptă ca scrutinul să se desfăşoare într-un cadru normal şi corect.

    “Nu mă tem de nimic. Am mai pierdut până acum, nu ar fi prima oară. Mă aştept ca aceste alegeri să se desfăşoare într-un cadru normal şi corect şi vorbim după aceea”, a spus Iorgulescu.

    Gino Iorgulescu a sosit la sediul LPF cu aproximativ 35 de minute înainte de începerea Adunării Generale a forului. Înaintea lui Iorgulescu, au venit la ligă două persoane care s-au ocupat de campania fostului preşedinte al FC Naţional.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • PROTESTE ale studenţilor la Bucureşti şi în ţară

     Aproximativ 50 de studenţi au ajuns, în jurul orei 14.00, în zona fântânii de la Universitate, aceştia venind în grup dinspre Piaţa Română. Lor li se va alătura un alt grup de studenţi care a plecat din campusul studenţesc Regie.

    Aceştia scandează “Educaţia salvează naţia”, “Fără educaţie moare orice naţie”, “Elevii sunt cu noi”, “Minciunile din guvern ne-au dus la sapă de lemn” şi au bannere şi pancarte pe care scrie: “6, vin studenţii”, “Şi noi creştem odată cu procentul”, “Vă rugăm să ne scuzaţi, suntem tineri educaţi”, “Vrem cămine, nu ruine”, “6% PIBune”, “6% pentru Educaţie”, “Educaţia salvează naţia”, “Vrem cultură 6%”.

    După ce se vor reuni la Universitate, studenţii vor pleca spre Piaţa Victoriei, unde vor protesta aproximativ o oră, în zona aflată în prelungirea Parcului Kiseleff dintre Bulevardul Aviatorilor şi Şoseaua Kiseleff, .

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro

  • A crezut că va fi cel mai bogat om din lume, dar a pierdut 34 de miliarde de dolari într-un an şi jumătate

    BATISTA NU A FOST, ÎNSĂ, SINGURUL CARE A CREZUT CĂ VA AJUNGE CEL MAI BOGAT OM DIN LUME PÂNĂ ÎN 2015. În urmă cu un an şi jumătate, când miliardarul se afla la apogeu, preşedintele Braziliei, Dilma Rousseff , l-a declarat „mândria Braziliei„. „Eike reprezintă standardul nostru, aşteptările noastre„, a spus Rousseff la un eveniment organizat de o companie a lui Batista. Însă miliardarul nu a reuşit să îşi respecte promisiunile. În schimb, s-a aflat în fruntea uneia dintre cele mai spectaculoase ascensiuni şi prăbuşiri din business.

    Începând din 2006, Batista a listat cinci companii în cinci ani şi a creat un imperiu al materiilor prime aproape din nimic. Despre companiile sale afirma că „nici măcar un idiot nu putea da greş cu ele„, iar în coada numelor le-a adăugat câte un „X„, pentru a indica multiplicarea bogăţiei. Printre investitorii care s-au lăsat convinşi de miliardar s-au aflat şeful General Electric, Jeff Immelt, precum şi uriaşul fond de investiţii BlackRock.

    Apoi, imperiul lui Batista s-a prăbuşit ca un castel de cărţi. OGX, compania petrolieră listată în 2008 pentru 4,1 miliarde de dolari – cea mai mare listare a Braziliei până la momentul respectiv – a declarat la sfârşitul lunii octombrie cel mai mare faliment din istoria Americii Latine, după ce nu a produs aproape deloc petrol. Colapsul OGX a tras puternic în jos acţiunile tuturor companiilor lui Batista, care a pierdut astfel o mare parte din averea care îi mai rămăsese în ultimele luni. La sfârşitul lunii iulie, calculele Bloomberg arătau că fostul miliardar mai avea circa 200 de milioane de dolari.

    Declinul lui Batista vine în contextul unei încetiniri economice a Braziliei, pentru care economiştii estimează un avans al PIB mai redus de 3% pentru al treilea an consecutiv.
    UNII DINTRE CEI MAI MARI INVESTITORI DIN LUME PIERD BANI ALĂTURI DE BATISTA.Printre cei care au pierdut bani investind în promisiunile lui Batista se află Pacific Investment Management Co, precum şi BlackRock. Cele două companii au cumpărat o parte din obligaţiunile de 3,6 miliarde de dolari ale OGX, care au ajuns acum să valoreze doar câţiva cenţi la dolar.

    Printre câştigători, puţini la număr, se află fonduri precum cel al unor profesori din Ontario, care afirmă că s-a retras la timp din investiţiile în obligaţiuni OGX, dar şi directori OGX care au părăsit compania în perioada în care acţiunile producătorului de petrol se aflau la niveluri ridicate.Batista susţine în continuare că ar mai avea cel puţin un miliard de dolari, dar afirmaţiile sale sunt imposibil de verificat, din cauza structurii complicate a afacerilor.

    TRAS PE SFOARĂ DE DIRECTORI. Într-un interviu în septembrie, acordat în biroul său din Rio, fostul miliardar a declarat că a fost indus în eroare de directorii care îi conduceau companiile. „Am transmis mai departe informaţiile pe care le-am primit şi eu„, a spus Batista, adăugând că a pierdut mai mulţi bani decât oricare alt investitor implicat. Batista a refuzat, însă, să se recunoască înfrânt şi a avertizat că îşi va reveni.

    „Proiectele mele sunt încă vii şi vor deveni referinţe în viitor„, a spus el, citat de cotidianul Wall Street Journal. Investitorii, printre care fondul suveran din Abu Dhabi şi guvernul Braziliei, încearcă să recupereze o parte din finanţările de 20 de miliarde de dolari acordate companiilor sale.
    VÂNZĂTOR DE VISE. O parte a răspunsului privind încrederea oarbă în afacerile miliardarului se află în valul de optimism care a cuprins Brazilia în perioada ascensiunii lui Batista. Fondurile curgeau către Brazilia pentru a profita de creşterea preţurilor la materii prime, dar şi în contextul încetinirii economice din SUA şi Europa.
     

  • Ponta: Marea frică a lui Băsescu este ca nu cumva să aibă şi PNL şi PSD candidat la prezidenţiale

     “Marea frică a domnului Băsescu este ca numva să aibă şi PNL şi PSD candidat pentru că intră PNL şi PSD în turul doi. Şi orice ar fi, USL va avea preşedinte, lucru pe care îl consider foarte bun şi sunt convins că în orice situaţie Crin Antonescu ar fi un preşedinte de o sută de ori mai bun decât Traian Bsăescu, O sută e doar aşa, ca să fiu politicos”, a spus Ponta.

    Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul II de toată dreapta şi este de preferat “unui plagiator”, precizând că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.

    “PSD nu poate da României preşedintele, mai ales când personajul este Victor Ponta. După mine, PSD singur nu poate da preşedinte iar dacă se rup (partidele din USL, n.r.), PNL are o şansă în plus ca să dea preşedinte, pentru că, cu Crin Antonescu în turul doi, şi celelalte candidaturi de dreapta se vor strânge în spatele lui”, a spus Băsescu.

    Cititi mai multe pe www.mediafax.ro